MARIN PREDA (MOROMEŢII)

BIOGRAFIE:
Se naşte în 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, ca fiu al lui Tudor
Călărașu și al Joiței Preda. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria și Mița. Tudor
Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și
Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru. Astfel, Marin Preda
își petrece copilăria în această familie numeroasă, care, în ciuda celor două loturi de pământ
primite la împroprietărire, nu este lipsită de griji. În 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie
pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa
I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la
treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să
absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din
seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții).
După absolvirea a șapte clase, la Școala de centru din Ciolănești (o comună la zece
kilometri distanță de Siliștea-Gumești), Marin Preda se înscrie la Școala Normală din Abrud,
unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, se
împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
Tot în 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile. În
ședințele Societății literare din școală citește câteva schițe, fiind remarcat de profesorul Justin
Salanțiu, care îi prezice că va ajunge un mare scriitor. Anii de viață transilvană vor fi evocați în
Viața ca o pradă și în Cel mai iubit dintre pământeni.
În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin vine la o şcoală în Bucureşti.
La sfârșitul anului școlar 1940-1941 susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților
materiale se hotărăște să renunțe la școală. Cu ajutorul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este
angajat corector la ziarul Timpul, în 1941. Între 1943-1945 este luat în armată, experiență
descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. Între 1949 și 1955
scrie primul volum al romanului Moromeții, capodoperă a scriitorului. În 1974 este ales membru
corespondent al Academiei Române. În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său
roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de
la Palatul Mogoșoaia. Familia scriitorului crede că a fost asasinat de Securitate, dar dosarul a
dispărut.

1
MOROMEŢII
Este primul roman în serie, terminat de Marin Preda în 1955, într-un moment în care el s-
a făcut cunoscut publicului mai ales prin povestirile sale scurte.

VOL. I
Ilie Moromete, soția lui, Catrina, copiii, Ilinca, Tiţa și Niculae, fiii mai mari ai lui Ilie,
dintr-o căsătorie anterioară, Paraschiv, Nilă și Achim, par să trăiască o viață obișnuită, deși nu
lipsită de dificultăți. Povestea lor, acoperind perioada de sfârșit al anilor 1930, contrazice, într-o
oarecare măsură fraza de început a romanului: ,,În câmpurile Dunării, câțiva ani înaintea Celui
de al doilea război mondial, părea că timpul a fost foarte răbdător cu oamenii, viața petrecându-
se aici fără mari conflicte.”
Moromeţii, ca multe alte familii țărănești, care au primit parcele mici în timpul reformei
agricole, trebuie să plătească impozit pe teren, acumulat cu fiecare an care trece. Datoria,
agravată şi de scăderea prețurilor pentru culturi, într-o perioadă de inflaţie accentuată, este doar
punctul de plecare al tulburărilor lui Ilie Moromete. El, o figură respectată în rândul sătenilor, se
confruntă nu numai cu rușinea de a lupta cu colectorul de impozite, ci și cu drama reală datorată,
neînțelegererilor din familie.
Într-adevăr, cei trei fii mai în vârstă, Paraschiv, Nilă și Achim, nu se înţeleg cu mama
vitregă și copiii ei și nici nu vor ca suma de bani obţinută din vânzarea pământului, să o împartă
cu aceştia. Copiii lui Ilie din prima căsătorie intenţionează de asemenea, să înceapă o viaţă nouă
în București, capitala ţării. Înfruntând refuzul lui Ilie, de a-i lăsa să plece, ei fug de acasă cu caii
familiei, furând din zestrea celorlalţi. Moromete sfârșește prin a vinde o parte din teren, pentru a
plăti datoria fiscal (funciarul). Totodată cedează insistenţelor soției sale, de a plăti taxele pentru
cel mai mic băiat, Niculae, ca acesta să meargă la şcoală.

VOL. II
Publicat după doisprezece ani (1967) de cenzură sâcâietoare din partea criticilor
comunişti, al doilea volum din Moromeţii reprezintă un roman distinct de primul. Cu excepția
locului acțiunii, satul Siliștea-Gumești- Teleorman, structura și stilul în sine sunt diferite de cele
ale volumului întâi. Moromeții II are în centrul său ca personaj colectiv satul. După cel de-al

2
doilea război mondial, se construiește o nouă lume, cea a regimului comunist, cu legături și
preocupări sociale specifice.

Conflictul moral care a constituit tema primului volum evoluează într-unul social,
determinat de colectivizarea forțată, un proces care a schimbat în mod dramatic peisajul rural. Un
bătrân Ilie Moromete, abandonat de fiii și soția lui, lăsat de vechii lui prieteni, nu mai pare să se
poată adapta. Paginile relevante, care-l descriu pe Ilie Moromete, se îndreaptă de data aceasta
împotriva crezului ,,noii societăți”, susţinută în special de fiul cel mai mic, Niculae, acum un
tânăr trimis în propriul de către Partidul Comunist Român pentru a desfășura propagandă în
favoarea noilor cooperative agricole.
Respingând principiile comunismului și obiectivul acestuia de a elimina proprietatea
privată asupra pământului și de a transforma țăranii în muncitori agricoli, Moromete moare cu
gândul că ,,a trăit ca un om liber”. Prin urmare, demnitatea sa de țăran este în cele din urmă
zdrobită de schimbările adânci aduse de capitalism, industrializare și în cele din urmă comunism.