CUPRINS

CAPITOLUL 1 : PROCESUL COMUNICĂRII-ISTORIA ȘI EVOLUȚIA

COMUNICĂRII INTERUMANE

1.1 Perioade ale sistemului de comunicare

1.2 Definiții ale comunicării

1.3 Etapele procesului de comunicare

1.4 Tipologia comunicării

CAPITOLUL 2 : COMPONENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

2.1 Comunicarea verbală

2.2 Comunicarea nonverbală
2.3 Comunicarea scrisă

CAPITOLUL 3: MIJLOACE DE COMUNICARE

3.1 Clasificarea mijloacelor de comunicare

3.2 Mass-media și funcțiile acesteia
3.3 Mijloace de comunicare orală
3.4 Mijloace de comunicare scrisă
3.5 Mijloace de comunicare audiovizuală

CAPITOLUL 4: OBIECTIVELE COMUNICĂRII

4.1 Scopul comunicării

4.2 Funcțiile comunicării
4.2.1 Obligațiuni organizaționale
4.2.2 Obligațiuni individuale
4.2.3 Studiu de caz – U.A.T Tecuci
CAPITOLUL 1: PROCESUL COMUNICĂRII-ISTORIA ȘI EVOLUȚIA
COMUNICĂRII INTERUMANE

1.1 PERIOADE ALE SISTEMULUI DE

COMUNICARE

Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanță

mult mai mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului
uman.Pătrunderea și înțelegerea sistemului de comunicare deschid drumul
cunoașterii personale și a celor din jur,fiind în măsură să clarifice ierarhizarea
oamenilor în societate după anumite criterii de valoare . Istoria și evoluția
studierii sistemului de comunicare interumană au cunoscut mai multe perioade
principale:

Perioada clasică- a durat circa 900 de ani și a început cu apariția democrației

în Grecia , s-a perfecționat in Imperiul Otoman de-a lungul anilor și a fuzionat
cu o perioadă medievală în secolul al V-lea . Deși interesul omului pentru
cunoașterea naturii comunicării s-a manifestat cu mult timp înainte , nu avem
dovezi ale existenței în această perioadă a unor preocupări stricte având ca
principal obiect sistemul de comunicare. Conform afirmațiilor lui
Aristotel,teoria comunicării umane a fost elaborate de Corax din Siracuza.
Aceasta pare a se fi întâmplat în secolul al V-lea înaintea erei noastre când
cetățenii din Siracuza au răsturnat conducerea tiranică și au stabilit reguli de
conviețuire democratice.

Studiul comunicării a devenit de interes central și datorită faptului că,în

etapa respectivă ,datorită sistemului politic democratic cetățenii puteau face
parte din conducerea societății ,deci cel care reușea să convingă prin modul
său de comunicare devenea lider politic .

Perioada medievală și renascentistă-nu a adus, de asemenea,elemente noi.

În această perioadă ,caracterizată prin haos și frământată de războaie și
dominații străine, nu a fost posibilă formularea unor teorii coerente. Ideile erau
mai mult scolastice,iar conceptele se confundau în teologie sau logică. Aceasta
nu înseamnă însă că sistemul de comunicare umană a încetat a fi studiat.

Perioada modernă-care a durat aproximativ 300 de ani, a fost fertilă

pentru teoria comunicării umane, după anul 1600 comunicarea reapărând în
centrul vieții social-politice. În această perioadă ,caracterizată prin mai multă
ordine , a fost elaborată o bogată literatură a teoriei și practicii în domeniul
comunicării . Față de Evul Mediu și Renaștere , perioada modernă a mai
beneficiat de imensul avantaj al diminuării rolului bisericii ca sursă de putere
politică. S-au dezvoltat universitățile ,literatura,publicațiile . Astfel a reapărut
interesul pentru studierea teoriei comunicării umane.S-a observant că această
teorie,coerentă în perioada clasică a fost fragmentată în perioadele medievală
și renascentistă.

1.2 DEFINIȚII ALE COMUNICĂRII

Dicționarele franceze dau explicații diferite termenului comunicare, dar

sensul lor este convergent în a da termenului semnificația de “punere în
comun” .

Există trei semnificații ,trei explicații date de Dicționarul Explicativ al

Limbii Române pentru termenul comunicare:

1. Înștiințare,aducere la cunoștință
2. Contacte verbale în interiorul unui grup sau colectivități
3. Schimbul de idei sau relații spirituale

Mulți indentifică comunicarea cu informarea dar în realitate este vorba de

două noțiuni distincte ce nu au nici-un punct în comun . Comunicarea are
trei dimensiuni:

1. O transmitere de informații
2. O relație
3. O situație
 1.3 ETAPELE PROCESULUI DE COMUNICARE

Karl Buhler,definește comunicarea ” un proces prin care un emițător transmite

informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra
receptorului anumite efecte.” Altfel spus ,fiecare proces de comunicare are o
structură specifică reprezentată de un anumit tip de relație dezvotată de trinomul
emițător-mesaj-receptor. Cea mai simplă schemă a structurii procesului de
comunicare a fost propusă încă din anul 1934 de Karl Buhler.

Mesaj
Emițător Receptor
Feed-back

1.4 TIPOLOGIA COMUNICĂRII

În funcție de criteriul luat în considerare distingem mai multe forme ale

comunicării :
I. Un prim criteriu are în vedere modalitatea sau tehnica de transmitere a
mesajului.Potrivit acestuia în practica comercilă regăsim:
- O comunicare directă, situație în care mesajul este transmis prin
mijloacele primare: cuvânt,gest,mimică
- O comunicare indirectă,situație în care se folosesc tehnici secundare
de comunicare: scriere,tipăritură. În cadrul comunicării indirecte
distingem:
 Comunicarea imprimată
 Comunicarea înregistrată
 Comunicarea prin fir
 Comunicarea radiofonică
II. În funcție de modul de realizare a procesului de comunicare , în funcție
de relația existentă între indivizii din cadrul unei organizații ,putem
identifica:
- Comunicarea ascendentă,realizată la nivele inferioare către cele
superioare
- Comunicarea descenentă,întâlnită atunci când fluxurile
informaționale se realizează de la nivelele superioare către cele
inferioare.

III. În funcție de modul natura activității economice desfășurate:

a. Comunicarea comercială(sau marketingul) constituită de:
 Publicitate
 Marketing direct
 Promovare
 Relații publice
b. Comunicarea internă:
 Acțiunile ce au drept scop informarea personalului
 Acțiunile care vizează crearea de relații verticale în ambele
sensuri
 Acțiunile care urmăresc obținerea unei participări ,a unei
implicări
c. Comunicarea financiară: are ca obiect gestiunea informației și a
relațiilor cu parteneri de tipul acționarilor, presei financiare
,băncilor,analiștilor financiari.
d. Comunicarea”cooperativa” sau”insituțională” are ca principal
obiectiv obiectiv promovarea imaginii întreprinderii și nu a unei
componente particulare a acesteia vizavi de unii parteneri ce variază
în funcție de natura întreprinderii:
- Puteri publice și aleși
- Lideri
- Presă
- Marele public
IV. În funție de numărul participanțior și tipul de relație dintre ei există
următoarele tipuri de comunicare :
1. Comunicarea interpersonală. În cazul acestui tip de comunicare
emițătorul și receptorul sunt”indiscernabili”. Ea este privită ca fiind
forma de consiliere a individului uman cu sine însuși,atunci când
ascultă vocea interioară. Astfel,se cunoaște și se judecă pe sine, se
întreabă și răspunde ,gândește ,analizează și reflectează,evaluează
decizii sau repetă mesajele destinate altora.
Acest tip de comunicare este necesară pentru echilibrul psihic și
emoțional. Deși nu presupune existența unor comunicatori distincți
,dialogul interior pe care îl purtăm cu noi înșine ne reprezintă.Cu sine
însuși,omul poate sta de vorbă și fără cuvinte , ceea ce nu înseamnă
că verbalizarea gândurilor nu este un fenomen destul de frecvent.
2. Comunicarea interpersonală. Aceasta presupune strict doi
participanți și ocupă un loc aparte în ierarhia tipurilor de comunicare
, deoarece prezintă calitatea de a influența opiniile , atitudinile,
credințele oamenilor. Obiectivele comunicării interpersonale sunt
următoarele:
a. Persuadarea interlocutorului
b. Autocunoașterea , presupune dirijarea interacțiunii cu partenerii
de comunicare în așa fel încât să-i determine să ne destăinuie
constatările pe care le-au făcut în legătură cu trăsăturile și
manifestările noastre ce scapă propriei capacități de observare.
c. Descoperirea lumii exterioare: cunoștințele noastre despre lume
provin din multe alte surse,schimbul de informații cu
interlocutorii umani direcți ocupând , din acest punct de
vedere,un loc destul de modest. Nu este mai puțin adevărat faptul
că acestea(cunoștințele) se fixează devenind parte a personalității
noastre.
d. Stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alte ființe
umane:Wiliam Schutz afirmă că printre factorii ce determină
comportamentul nostru comunicațional se numără și așa
numitele” nevoi interpersonale”: Prima este nevoia de incluziune
care se manifestă sub forma aspirației de a obține de la ceilalți
recunoașterea valorii proprii. A doua nevoie interpersonală este
nevoia de control,expresie a dorinței de a impune celorlalți voința
noastră, de a-i conduce.A treia este nevoia de afecțiune . Unii
 oameni sunt prietenoși în toate relațiile lor,chiar și în cele cu totul
pasagere
e. Ajutorarea semenilor reprezintă motivația și obiectivul unei clase
bogate de comunicări interpersonale. Poți ajuta pe cineva
sfătuindu-l bine, consolându-l într-un moment de cumpănă .
Comunicarea în scopul ajutorării face obiectul unor profesiuni
distincte.
f. Jocul și distracția implică și ele o comunicare interpersonală
Aparent marginal jocul ocupă în viața omului și a omenirii un loc
mult mai important decât permite să-i acorde opinia comună/
3. Comunicarea de grup este o altă ipostază a comunicării
interpersonale,ce presupune mai mult de doi participanți .Este cea
mai mult studiată în ultimele decenii ,de către echipele de
profesioniști angajați într-un proiect comun. O atenție deosebită se
acordă comunicării în cadrul ședințelor de brainstorming,prin care se
urmărește producerea într-un timp scurt a unui număr cât de mare de
idei noi,indiferent de valoarea aparentă a acestora.
4. Comunicarea publică implică prezența unui emițător unic și a unei
multitudini de receptori. Nici o altă formă de comunicare interumană
nu s-a bucurat de-a lungul timpului ,de o atenție comparabilă cu cea
acordată acesteia. În legătură cu acest tip de comunicare au fost
elaborate mai multe teorii:
a. Teoria acțională-supranumită și a țintei , superiorizează rolul
emițătorului ,afirmând că succesul comunicării depinde exclusiv
de abilitatea acestuia.
b. Teoria interacțională sau a ping-pong-ului recunoaște rolul
interlocutorului . Se ia drept punct de plecare observația că o
trăsătură esențială a comunicării este caracterul ei cooperativ .
c. Teoria tranzacțională sau a spiralei , aprofundează în ultimele
decenii cercetătorilor privind comunicarea non-verbală , o nouă
schimbare de perspectivă
5. Comunicarea de masă presupune prezența obligatorie a gate-keeper-
ului. El se prezintă ca un producător instituționalizat de mesaje
adresate unor destinatari necunoscuți. Persoanele care se adresează
 organizațiilor mass-media nu sunt , adesea, cele mai reprezentative
pentru preferințele și opiniile masei de consumatori.

CAPITOLUL 2: COMPONENTELE PROCESULUI DE

COMUNICARE

2.1: Comunicarea orală

Comunicarea orală ca formă a comunicării interumane, în funcție de

numărul participanților care iau parte la acest proces poate îmbrăca mai multe
forme.

1. În funcție de numărul de persoane , comunicarea orală poate lua forma

comunicării de la persoană la persoană, de la persoană la grup sau către un
public larg.
 Comunicarea de la persoană la persoană- Comunicarea interpersonală
la care sunt angajați doi indivizi poate avea un grad diferit de
formalizare.
 Comunicarea în cadrul grupului-În cadrul organizației funcționează
grupuri și echipe cu o structură de funcționare permanentă sau
temporală. Cea mai importantă formă de comunicarea este ședința.
 Comunicarea în fața publicului-Adesea reprezentanții unei organizații
sunt puși în postura de a se adresa unui auditoriu mai larg.

Comunicarea orală se realizează diferit în funcție de anumite exigențe ce se

impun pentru fiecare categorie de manifestare a acesteia.

2.2:Comunicarea scrisă

Comunicarea scrisă ocupă un loc important în viața modernă, în afaceri,în

politică,în administrație , mass-media,educație.

În activitatea de afaceri,comunicarea scrisă ocupă de asemenea un loc

semnificativ.Pentru ca,comunicarea să-și atingă scopul propus,scrierile de afaceri
trebuie să îndeplinească câteva caracteristici mai relevante :să aibă un caracter
pragmatic,să aibă un caracter obiectiv ,să asigure accesibilitatea lor.

Formele comunicării scrise în organizație sunt variate depinzând în primul rând

de tipul sarcinii de muncă căreia li se asociază pentru cele programate. În mare
parte , documentele prin intermediul cărora se realizează comunicarea sunt
tipizate-pretipărite sub formă de formular.

A. Broșura

Există două tipuri principale de broșuri:

-broșura destinată tuturor partenerilor întreprinderii

-broșura destinată unor parteneri anume

1. Broșura generală

Are ca obiect prezentarea întreprinderii , conținând informații despre obiectivele

acesteia ,mijloacele ei,realizările. O broșură generală de prezentare a firmei are,la
prima vedere,obiective contradictoriiȘ

-să fie citită

-să exprime imaginea întreprinderii

-să fie memorată

Este clar că o broșură foarte completă,chiar dacă este redactată și ilustrată

perfect,va fi rar citită,cu excepția celor interesați personal sau din punct de vedere
profesional.

2.Broșura destinată unor parteneri specifici

a. Broșura destinată celor din domeniul învățământului-poate fi destinată

profesorilor sau elevilor/studenților. Ea permite atragerea atenției elevilor
asupra întreprinderii,direct sau indirect.
b. Broșura destinată mediilor financiare-trebuie să reușească să acopere
lista de informații a mediilor financiare despre tot ceea ce nu înseamnă
informație financiară propriu-zisă.
 c.Broșura destinată consumatorilor-broșurile publicitare sau tehnice de
utilizare a unui produs nu țin de relațiile publice.În schimb,broșurile de
informații sunt publicate în fiecare an de mărci sau întreprinderi pentru
consumator.
d.Broșura destinată personalului
e.Broșura destinată unor prescriptori

B. Nota internă

Este un document scurt care circulă în interiorul organizației ,corespunzând

unei scrisori cu circuit închis. De regulă aceasta are un caracter
neformal,fiind concepută să servească comunicării rapide a unor informații
legate de o problemă urgentă.

C. Scrisoarea comercială

Subordonată obiectivului avut în vedere la expedierea scrisorii-crearea unei

impresii pozitive asupra partenerului,forma de prezentare a scrisorii
contribuie la rândul său la obținnerea unei atmosfere favorabile pentru
realizarea tranzacției.
Pentru anumite etape ale tranzacției și formulare tipizate,acestea au incluse
cererea de ofertă,oferta,specificațile tehnice.
Ca scrisoarea să aibă un aspect estetic trebuie să se respecte câteva cerințe:
 Plasarea echilibrată a textului pe coala de hârtie
 Alinierea capetelor de rând în partea dreaptă a colii de hârtie cat
mai uniform posibil
 Dispunerea textului în paragrafe,lăsând între acestea un interval
suplimentar
 Continuarea textului pe o filă nouă numai dacă acesta conține
minimum două rânduri.

Prin uzanțele internaționale s-a stabilit ca o scrisoare cu caracter

oficial să cuprindă următoarele elemente:

-antet
 -dată

-referințe

-adresa destinatarului

-formula de salut

-obiectul scrisorii

-conținutul scrisorii

-semnătură

-referiri la anexe

2.3:Comunicarea non-verbală

Comunicarea verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea

informațiilor,în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii
interpersonale,iar,în anumite cazuri,pentru a înlocui mesajele verbale . Putem
comunica cu ajutorul limbajelor,simbolurilor și semnelor,care pot fi verbale și
nonverbale. Comunicăm nonverbal chiar prin simpla prezență sau prin lucrurile din
jurul nostru.

Există mai multe tipuri de comunicare non-verbală:

 Comunicarea non-verbală denumită senzorială, deoarece se bazează pe

ceea ce recepționăm prin intermediul simțurilor
văzului,auzului,mirosului,tactil și gustativ.
 Comunicarea non-verbală estetică, are loc prin intermediul diferitelor
forme de exprimare artistică și comunică diferite emoții artistice.
 Comunicarea non-verbală bazată pe folosirea însemnelor și a
simbolurilor . A.Mehrabian și M. Weiner au fost printre primii ce au
studiat comunicarea non-verbală și au constatat că 7% din comunicare
are loc prin intermediul cuvintelor,restul fiind non-verbal.
 Pentru a ne îmbunătații abilitatea de a comunica prin limbaje
nonverbale,trebuie ca,în primul rând să devenim conștienți de felul în
care noi înșine folosim și interpretăm aceste limbaje și de impactul lor
asupra celor din jur.

CAPITOLUL 3:MIJLOACE DE COMUNICARE