Nume si Prenume – Grozavu (Pelin) Alexandra Ioana

Specializarea C.I.G. – I.D. – Anul 1

Disciplina – Finante

Referat – EVAZIUNEA
FISCALA IN ROMANIA;
PREVENIREA SI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE

1
 Cuprins

1.Conceptul de evaziune fiscală………………………………………………..……...3

2.Cauzele apariţiei fenomenului de fraudă fiscală…………………………….…...….4
3.Evaziunea fiscală în România……………………………………………………….4
4.Organele competente în combaterea evaziunii fiscale………………………..……..5
5.Măsuri de prevenire şi metode de combatere a evaziunii fiscale................................7
6.Concluzii……………………………………………………………………………..8
7.Bibliografie………………………………………………………………………......10

2
 1.Conceptul de evaziune fiscală

Juriştii români au fost preocupaţi încã de la începutul secolului de definirea evaziunii

fiscale, în acest scop dându-se diferite definiţii, cum ar fi de exemplu: “totalitatea procedeelor
licite şi ilicite cu ajutorul cãrora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte averea lor,
obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin
transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”.
Art.1 din legea 87/1994 defineşte evaziunea fiscalã ca fiind “sustragerea prin orice
mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi fondurilor speciale
extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiţi în
continuare contribuabili”. În art.3 din aceastã lege sunt prevazute obligaţiile contribuabilului, şi
anume:
 declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legãtura cu subunitãţile
constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în
care se desfãşoarã activitãţi producatoare de venituri, bãncile şi conturile bancare în lei sau
în valutã, indiferent de locul unde funcţioneazã, în ţarã sau în strãinatate;
 declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte
locuri;
 declararea oricãror schimbãri cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen
de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale
competente;
 evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activitãţile desfãşurate, prin
întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege;
 plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de
bunuri imobile sau mobile ori a desfãşurãrii de activitãţi supuse taxelor şi impozitelor.
“Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii
imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii
legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de responsabilă ca şi cei care îi provoacă
prin aceasta la evaziune”.
Sistemele fiscale, în totalitatea lor, ar trebui să fie echitabile, sau dacă e posibil cât mai
puţin inechitabile. Evaziunea fiscală, indiferent de forma de manifestare constituie un obstacol
important în realizarea dezideratului de egalitate în faţa impozitului şi aceasta în condiţiile în care
unii contribuabili se pot sustrage mai uşor de la plata obligaţiilor fiscale în comparaţie cu alţii.
Evaziunea fiscală este amplificată de cele mai multe ori de lipsa unei educaţii fiscale, la
care se poate adăuga dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative ale
gestionării impozitelor, de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale. Interesul
individual primează în faţa celui general al societăţii, chiar şi în situaţiile în care contribuabilul
conştientizează existenţa impozitului. Maurice Duverger afirmă simplu şi concis că „există
evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, când cel care ar trebui să plătească impozitul, se
sustrage de la datorie, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă asupra unui terţ”.
3
 Scopul evaziunii fiscale a fost dintotdeauna apărarea veniturilor sub diferite forme de
manifestare în faţa nevoilor crescânde ale statului. Se poate susţine faptul că evaziunea fiscală
constituie un fenomen social cu implicaţii financiare, care constă în sustragerea contribuabililor
de drept de la plata obligaţiilor fiscale ce le revin, în mod parţial sau total utilizând lacunele
legislative sau recurgând la stratagemele sau ingineriile financiare în scopul ascunderii materiei
impozabile. Domeniul de manifestare a acestui fenomen este tot atât de întins pe cât este de larg
şi variat câmpul de aplicare a impozitelor, totuşi este mult mai pregnant în domeniul impozitelor
directe, influenţând asupra randamentului acestora, comparativ cu impozitele indirecte.
Evaziunea fiscală constă, deci, in totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin intermediul
cărora contribuabilii persoane fizice sau juridice sustrag parţial ori integral materia lor
impozabilă de la plata obligaţiilor stabilite prin lege, incalcând nu doar un act normativ obişnuit
ci insăşi Constituţia României, care prevede că “cetăţenii au obligaţia de a contribui, prin
impozite şi taxe, la cheltuielile publice.”

2.Cauzele apariţiei fenomenului de fraudă fiscală

Economia de astăzi este un mediu foarte competitiv pentru agenţii economici, fiecare
dintre aceştia încercând prin diverse metode să obţină avantaje suplimentare asupra celorlalţi
participanţi la piaţă. Nu de puţine ori se folosesc metode la limita legii sau metode ilegale pentru
a obţine aceste avantaje.
Cea mai întâlnită metodă este sustragerea de la plată contribuţiilor datorate statului
(impozitul pe profit, taxă pe valoare adăugată, contribuţiile sociale etc.). Aceste fenomene poartă
numele de evaziune fiscală. Este cea mai uşoară metodă prin care agentul economic îşi poate creste
profitul. Omul prin natură lui este egoist şi acceptă cu greu plată unor impozite foarte mari în
condiţiile în care acestea pot fi evitate cu uşurinţă prin metode ilicite, mai ales fiind încurajat şi de
legislaţia slab întocmită atunci când vine vorba de pedepse şi sancţiuni cu privire la săvârşirea
acestor ilegalităţi. Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea ilegală, parţial sau în totalitate, de
la impunerea impozitelor şi taxelor datorate către stat. Este un fenomen atât naţional cât şi
transfrontalier şi a cunoscut o dezvoltare accentuată în ultimele decenii datorită creşterii numărului
de agenţi economici independenţi, odată cu transferarea proprietăţilor din mediul public în mediul
privat. Iulian Văcărel consideră că “Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară largă
şi se înfăptuieşte cu încălcarea prevederilor legale, bazandu-se, deci, pe fraudă şi pe rea
credinţă”. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de
la bugetul public un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea
unor cheltuieli de ordin social sau economic”.

3. Evaziunea fiscală în România

Fenomenul evaziunii fiscale este practicat pe scară largă şi în România. Formele de

manifestare a acestui fenomen la noi în ţară sunt foarte multe. Plecând de la utilizarea agenţiilor
non-profit şi a asociaţilor de cult în scopul sustragerii de la plată de taxe şi impozite, acestea fiind
scutite de la plată anumitor contribuţii către stat, şi terminând cu contrabandă cu bunuri de larg
consum aflate sub impunerea accizelor sau contrabandă cu bunuri de lux.

4
 De asemenea cele mai frecvente metode de evaziune fiscale utilizate la noi în ţară sunt
înregistrările contabile false; schimbul sau barterul între comercianţi sau vânzarea de mărfuri fără
factură în vederea sustragerii de la plată TVA; munca la negru fără un contract de muncă sau de
colaborare (pentru munca zilieră) în vederea scutirii impozitului pe venit; declararea unor salarii
mult mai mici decât în realitate de către agenţii economici şi acceptate de persoanele fizice care le
primesc, în vederea plătirii unor taxe CAS mult mai mici; înregistrarea de către agenţii economici
a unor cheltuieli ireale sau necorespunzătoare cu obiectul de activitate al acestora în vederea
diminuării bazei de profit supusă impozitării etc.
Evaziunea fiscală in România: 54 milioane de euro pe zi
Cea mai importantă sursă de venituri şi cea mai puţin folosită, de către toate guvernele
României de pâna acum, este reducerea evaziunii fiscale. În timp ce statul român colecteaza, în
total, taxe şi impozite de circa 32 de euro la fiecare 100 de euro din economie, media UE este de
44 de euro la fiecare 100 de euro din PIB, în condiţiile în care fiscalitatea din România este mai
ridicată decât în alte state.
Dacă Guvernul, prin Fisc, Garda Financiară şi prin Administraţia Vămilor ar reduce măcar
cu o treime evaziunea fiscală din România, estimată de Consiliul Fiscal ca fiind de pâna la 15%
din PIB, atunci veniturile la bugetul general consolidat ar fi cu aproape şapte miliarde de euro mai
mari. Astfel, la o evaziune fiscală de doar 10% din PIB, instituţiile statului ar fi putut colecta anul
acesta, în total, aproximativ 50 de miliarde de euro, în loc de doar circa 43 de miliarde de euro.

Practic, în fiecare zi statul pierde încasări de aproape 54 de milioane de euro din cauza evaziunii
fiscale.

Deficitul bugetului de pensii de stat ar putea fi redus la un miliard de euro.

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în cazul încasărilor contribuţiilor de asigurări sociale şi a
celorlalte contribuţii aplicate salariilor din România. Conform datelor prezentate de Consiliul
Fiscal, deşi nivelul acestor contribuţii (cele mai importante fiind cele la bugetul de pensii, Sănătate
şi Şomaj) este de 43%, rata efectivă de taxare a muncii este de doar 27%.

Reducerea cu o treime a evaziunii la plata CAS ar permite reducerea contribuţiilor cu

opt puncte procentuale.
Aceste venituri ar putea fi folosite, de exemplu, pentru a acoperi în buget nu numai
reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, măsura al cărei impact ar fi, conform estimarilor
gândul, o scadere cu 1,25 miliarde de euro a încasarilor la bugetul de stat, în condiţiile în care
fiecare punct procentual de CAS “aduce” la buget 250 de milioane de euro pe lună, conform
execuţiei bugetare pe primele 11 luni ale acestui an. Astfel, reducerea evaziunii fiscale cu o treime
la încasarea CAS ar permite reducerea contribuţiilor cu opt puncte procentuale, fără a afecta
veniturile actuale.

4.Organele competente în combaterea evaziunii fiscale

Lipsa unui control bine organizat şi dotat cu un personal priceput şi corect poate
conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. Pentru organizarea şi funcţionarea
controlului financiar şi Gãrzii Financiare, la 22 martie 1991 s-a adoptat legea nr.30, publicatã
în M.O. al României nr.64 din 27 martie 1991.

5
 În conformitate cu art.1 din legea 30/1991, “Ministerul Finanţelor, în numele statului
efectueazã aparatul specializat controlulului şi administrãrii mijloacelor financiare ale
organelor centrale şi locale, ale administraţiei de stat, precum şi ale instituţiilor de stat şi verificã
respectarea reglementãrilor financiar-contabile în activitatea desfãşuratã de cãtre regii
autonome, societãţi comerciale şi alţi agenţi economici în legãturã cu îndeplinirea obligaţiilor
acestora faţã de stat”
Cel de al doilea aliniat al aceluiaşi articol menţioneazã cã “aparatul specializat al
Ministerului Finanţelor acţioneazã operativ pentru prevenirea şi combaterea fraudelor,
contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul fiscal, vamal şi de preţuri, luând mãsurile prevãzute
de lege”.
În art.4 se precizeazã cã “controlul financiar al statului se organizeazã şi funcţioneazã
în Ministerul Finanţelor şi se realizeazã prin Direcţia Generalã a controlului financiar de stat
şi Garda Financiarã”.

Prin lege, atribuţiile ce revin Direcţiei Generale a controlului financiar de stat şi unitãţilor
subordonate acesteia sunt:

a) controleazã administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de

funcţionare şi întreţinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat şi unitãţilor
finanţate de la buget;
b) controleazã utilizarea fondurilor acordate de cãtre stat pentru realizarea de investiţii de interes
general, subvenţionarea unor activitãţi şi produse si pentru alte destinaţii prevãzute de lege;
c) verificã folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare şi respectarea reglementãrilor financiar-
contabile în activitatea regiilor autonome şi a societãţilor comerciale cu capital de stat;
d) verificã exactitatea şi realitatea înregistrãrilor în evidenţele prevãzute de lege şi de actele de
constituire a societãţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, urmãrind stabilirea corectã şi
îndeplinirea integralã şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţã de stat;
e) îndeplineşte şi alte atribuţii de control stabilite potrivit legii în sarcina Ministerului Finanţelor.
De asemenea, sunt reglementate şi atribuţiile Gãrzii Financiare:
a) aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementãrilor vamale, urmãrind împiedicarea oricãrei
sustrageri sau eschivãri de la plata impozitelor si taxelor;
b) respectarea normelor de comerţ, urmãrind sã împiedice activitãţile de contrabandã şi orice
procedee interzise de lege;
c) sã verifice existenţa şi autenticitatea documentelor justificative, pe timpul tranportului, precum şi
în locurile de desfãşurare a unor activitãţi de producţie, prestãri de servicii, acte şi fapte de comerţ,
când existã indicii de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale sau de realizare a unor
procedee interzise de lege;
d) sã verifice registrele sau orice alte documente din care rezultã îndeplinirea obligaţiilor fiscal;
e) sã constate contravenţii şi sã aplice sancţiunile corespunzãtoare;

6
f) sã sesizeze organele de urmãrire penalã în legaturã cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitãrii
atribuţiilor de serviciu.
În urma constatãrilor rezultate din controlul financiar, Ministerul Finanţelor are dreptul
în conformitate cu dispoziţiile art.7 din legea nr. 30/1991 sã dispunã:

a) luarea de mãsuri în vederea înlãturãrii şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-

contabilã a administraţiilor centrale şi locale, precum şi a regiilor autonome;
b) corectarea şi completarea bilanţurilor contabile şi vãrsarea la buget a impozitelor şi a altor venituri
legal datorate statului;
c) aplicarea de mãsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor;
d) suspendarea aplicãrii mãsurilor care contravin reglementãrilor financiar-contabile şi fiscale.

Nerespectarea, neducerea la îndeplinirea la termen a dispoziţiilor date prin actul de

control încheiat de organul financiar-fiscal constituie în sistemul legii nr. 87/1994 contravenţie
şi se sancţioneazã ca atare.

5.Măsuri de prevenire şi metode de combatere a fenomenului de evaziune fiscală

Fiecărui guvern i se „cere” adoptarea de măsuri ferme de reducere a evaziunii

fiscale şi cresterea veniturilor bugetare. Adesea, acţiunile întreprinse în această
direcţie sunt „pompieristice” şi vizează soluţionarea unei anumite cazuistici a momentului.
Fenomenul evazionist este unul complex, cu implicaţii negative pe multiple planuri şi, ca atare,
el trebuie urmărit în permanenţă, pentru a putea fi combătut într-un mod cât mai eficient.

Măsuri de prevenire a evaziunii fiscale - 1

- Intensificarea monitorizării cu prioritate a domeniilor cu risc fiscal ridicat;

- Întărirea supravegherii mişcării produselor accizabile, a antrepozitelor fiscale şi a altor
operatori cu produse accizabile inclusiv în zonele limitrofe - monitorizarea mai buna a
tranzacţiilor intracomunitare şi intărirea rolului Gărzii Financiare;
- Operaţiuni de import/export;
- Creşterea eficacităţii sancţiunilor administrative;
- Asigurarea unui tratament unitar contribuabililor, in funcţie de gradul de conformare voluntara
a acestora;
- Întărire a aplicaţiilor informatice aferente inspecţiei fiscale;
- Perfecţionarea şi actualizarea bazei de date cu cazuri fiscale speciale identificate;

7
 Măsuri de combatere a evaziunii fiscale - 2

- Controlul persoanelor fizice cu averi/venituri mari;

- Combaterea fraudei la T.V.A., în special frauda intracomunitară;
- Dezvoltarea activităţii grupului de lucru antifrauda fiscala;
- Îmbunătăţirea analizei de risc;
- Implementarea controlului comerţului electronic;
- Depistarea contribuabililor neînregistraţi care desfăşoară activitate comercială;
- Verificarea contribuabililor persoane fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare;
- Crearea unui punct unic la nivelul agentiei prin care sa fie monitorizate toate sesizarile cu
privire la fapte de natură infracţiunilor transmise organelor de cercetare si urmarire penala;
Verificarea persoanelor afiliate;
- Intensificarea actiunilor de verificare a preţurilor de transfer;
- Asigurarea procedurii amiabile şi de arbitraj;
- Cooperare cu structurile naţionale cu atribuţii în combaterea fraudei fiscale;
- Imbunătaţirea actului de control;
- Dezvoltarea activitaţii de informaţii fiscale şi cooperare administrativă;
- Intărirea controlului vamal;
- Implementarea politicii de securitate IT;
- Dezvoltarea de sisteme TIC transeuropene interoperabile;
- Creşterea eficienţei acţiunilor echipelor mobile, prin prezenţa mai activă în teren şi prin
efectuarea controalelor în trafic;
- Gestionarea în continuare a activităţilor specifice pentru implementarea Convenţiei Schengen;
- Protejarea teritoriului vamal naţional şi comunitar prin combaterea traficului ilicit de droguri,
precursori, produse cu regim special, mărfuri contrafacute şi pirat, bunuri culturale mobile, specii
sălbatice de floră şi faună, metale şi pietre preţioase, aliaje ale acestora, a traficului de mărfuri cu
risc pentru sănătatea şi siguranţa consumatorului precum şi prin controlul mişcării de numerar la
frontiera comunitară.

6. CONCLUZII
Evaziunea fiscală este păgubitoare atât statului cât şi contribuabilului. Statului pentru că
îl lipseşte de veniturile necesare îndeplinirii atribuţiilor sale esenţiale, iar contribuabilului prin
faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, îngreunând umerii celor
care sunt corecţi şi plătesc aceste obligaţii. Fapt care îi determină şi pe aceştia din urmă să
ocolească legea când văd că aceasta este o practică obişnuită. De aceea, colaborarea S.R.I. în
acţiunile instituţiilor de control ale statului este necesară, mai ales că sumele prejudiciate sunt
enorme, cum am arătat în capitolul precedent, făcând din evaziunea fiscală o problemă majoră a
societăţii noastre.
Evaziunea fiscalã a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.
Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscalã este îngrijorãtoare deoarece în lipsa mãsurilor
de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.
În plan economic o situaţie echilibratã a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea
macroeconomicã şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltãri economice.

8
 Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sã se impunã nişte sancţiuni drastice,
ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi poate în primul rând o
educaţie fiscalã a cetãţenilor.
Legile fiscale trebuie sã fie simple, clare, precise şi relativ stabile, sã se facã o deosebire
între cazurile când legile sunt încãlcate cu intenţie de fraudã sau când sunt încalcate din culpã, din
neglijenţã, sau din cauze independente de voinţa contribuabilului. Este necesar sã se reorganizeze
controlul şi verificãrile fiscale, sã se elaboreze de cãtre B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile
ce trebuie îndeplinite şi documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.
Ţara noastrã a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedurã fiscalã, dar care a fost
abrogat de regimul de dictaturã instaurat dupã cel de al doilea Rãzboi Mondial.

9
 7. Bibliografie

1. Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, ,,Evaziunea fiscală’’, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 1995;
2. Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, ,,Evaziune fiscală – practică
judiciară, legislaţie aplicabilă’’, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000;
3. Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.299 din 24.10.1994;
4. Constanţa Popescu ,,Economie’’ editura Bibliotheca, Târgovişte,2005;
5. Leonardo Badea, Gheorghe Bistriceanu, ,,Bugetul de stat al României’’, Ed. Bibliotheca,
Târgovişte,2010;
6. Ovidiu Rujan, ,,Relaţiile economice internaţionale’’, Ed. ALL, Bucureşti,1994;
7. Şaguna, Dan, Drosu, ,, Drept financiar şi fiscal’’, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
8. Vacarel, Iulian si colectivul – ,,Finanţe Publice Ediţia A VI-a’’, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2007;
9. Victor Rotariu, www.gandul.info;
10. Legea 30/1991;
11. www.anaf.ro;
12. www.satmareanul.net;
13. www.wall-street.ro;
14. www.mpublic.ro;

10