PRELEGERE IV

Oxidarea chimica
• Oxidantul utilizat este clorul, care la concentratii
determinate, oxideaza compusii cu azot din apa.
Teoretic, este nevoie de 7,6 mg Cl2 pentru
oxidarea unui mg de azot. Deoarece, in apa
sunt presente si alte substante consumatoare
azot, se adauga 7,6 mg Cl2 pentru oxidarea unui
mg de azot. In apa, clorul adaugat este prezent
sub forma de acid hipocloros (HClO) care
oxideaza in totalitate ionii amoniu prezenti.
Metoda se aplica limitat la apele cu un
continut ridicat de substante organice
oxidabile din cauza cresterii riscului
formarii trihalometanilor a caror concentratie
in apa este limitata la 100 μg/L.
Utilizarea schimbatorilor de ioni
Pentru indepartaea ionilor amoniu din apa potabila se pot
utiliza rasini naturale - zeoliti (cabazit, modernit,
clinoptilolit) sau sintetice care au o durata de utilizare
apreciabila.

Aceste rasini sunt cationiti care fixeaza ionii calciu,

magneziu si, in masura mai redusa, ionii amoniu
si unii ioni poluanti (arsen, galiu), intr-un proces
global de dedurizare a apei.

• Reactia prin care se schimba ionul amoniu este

urmatoarea:
R- Na+ + NH4+ → R - NH4 + Na+
• Dupa saturarea rasinii, aceasta trebuie regenerata.
Aerarea apei
• Conform valorii constantei de echilibru
a reactiei amoniacului cu apa (pKa, la
20ºC = 9,3), pH-ul necesar pentru
deplasarea amoniacului din sarurile de
amoniu si eliminarea acestuia prin aerarea
apei (degazare prin aerare), trebuie sa fie
mai mare de 8.
• Procesul este foarte dependent de
temperatura si cu randamente scazute.
Filtrarea biologica
Eliminarea biologica a amoniacului din apa este
un procedeu care se bazeaza pe capacitatea
unor bacerii autotrfe de a transforma ionii
amoniu in nitrit si apoi in nitrat:

Nitrosomonas Nitrobacter
NH4+ ——→ NO2- ——————→ NO3-
In apele la care concentratia in ioni amoniu este
scazuta, oxidarea poate avea loc simultan cu
filtrarea, la nivelul filtrului de nisip.

In schimb, pentru apele cu concentratii mari de

ioni amoniu oxidarea are loc in filtre speciale;
este necesara aerarea apei si aportul de substrat
nutritiv pentru bacterii – fosfor si hidrati de
carbon.
Deferizarea si demanganizarea
apei
• Procedeul aerarii si limpezirii consta in
pulverizarea apei în aer, când se elimina dioxidul
de carbon si apar flocoane de hidroxid feric care
sunt retinute în procesul de filtrare. Reactiile
care au loc sunt:
Fe(HCO3)2 + 2H2O → Fe(OH)2 + 2H2CO3
Fe(OH)2 + H2O + 1/2O2 → 2Fe(OH)3
• Procedeul oxidarii cu reactivi chimici se
aplica în cazul prezentei fierului legat organic; se
folosesc urmatorii reactivi: Cl2, ClO2, A12(S04)3;
are loc oxidarea si coagularea ionilor de fier si
de mangan care se depun.
 Reducerea salinitatii apei
• distilare;
• filtrare prin rasini schimbatoare de
ioni (cationiti si anioniti) care pot realiza o
demineralizare completa;
• electrodializa, procedeu care poate
reduce concentratia sarurilor din apa pâna
la un continut de 50 mg/L;
• congelare, prin care în apa intens
mineralizata se formeaza cristale de apa
pura; prin separarea si topirea cristalelor
se obtine o apa desalinizata.
 Fluorizarea apei
• Fluorizarea apei este procesul prin care apa potabila se
îmbogateste în fluor pâna la limita indicata de
legislatia sanitara.
• Substantele folosite pentru fluorizare sunt: fluorura de
sodiu, solutie l %, hexafluorosilicat de sodiu
(Na2SiF6) solutie de concentratie 0,8 %, acid
hexafluorosilicic (H2SiF6), hexafluorosilicatul de
amoniu (NH4)2SiF6 si mai rar fluorura de calciu
CaF2.
• Substantele fluorizante sub forma de solutie se introduc
în apa dupa procesul de coagulare si înainte de procesul
de clorinare, întrucât prezenta sulfatului de aluminiu
duce la scaderea continutului de fluor din apa ca urmare
a formarii ionului complex [AlF6]3-.
 Degazificarea apei
• Metodele fizice se bazeaza pe proprietatea
gazelor de a se separa din apa prin aerarea
acesteia în atmosfera; fiind simple si
economice au o utilizare larga.
• Metodele chimice utilizeaza reactivi
specifici, în functie de gazul care trebuie
îndepartat. Astfel, pentru îndepartarea
CO2 si H2S se utilizeaza compusi de calciu
(carbonat de calciu sau hidroxid de calciu);
pentru îndepartarea O2 se utilizeaza sulfit
de sodiu sau se filtreaza apa printr-un
strat de aschii de otel.
 Dezodorizarea si corectarea
gustului apei
Inlaturarea mirosului si gustului particular al apei se
realizeaza prin aerarea apei, ozonizarea apei sau prin
tratarea apei cu carbune activ sub forma de granule
sau pulbere.
• Carbunele activ adsoarbe substantele organice sau
compusii care confera gust si miros neplacut apei
datoritä suprafetei mari de adsorbtie pe care o prezinta
pulberea sau structura poroasa a granulelor de carbune.
• Carbunele activ, sub forma de pulbere se poate
introduce direct în decantoare (înainte, dupa, sau
odata cu coagulantul) precum si înainte sau dupa
clorinare, într-o cantitate de 2-10 g/m3.
Sub forma granulata, carbunele activ poate fi folosit în
acelasi mod ca si filtrul de nisip, putând functiona ca
filtru gravitational sau sub presiune.
 Calitatea apei potabile
• Recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii
privind aprecierea calitatii apei, in functie de
scopul pentru care va fi utilizata, sunt orientate
dupa doua directii distincte:
• stabilirea conditiilor de calitate ale apei, in
functie de scopul pentru care este utilizata;
• precizarea principalilor parametri (indicatori) de
calitate pentru fiecare tip de apa, tinând cont de
rolul fiecaruia in modificarea proprietatilor apei
cât si concentratiile maxime peste care nu pot fi
prezenti intr-o anumita categorie de apa.
 Aprecierea calitatii apei
Normativele sanitare reprezinta limitele
acceptabile din punct de vedere
sanitar ale concentratiei în care se
poate gasi o substanta în apa
analizata pentru ca în functie de
utilizarea acesteia sa nu fie nociva,
direct sau indirect, asupra
organismului uman.
• Valorile recomandate drept concentratii maxime admise în apa potabila se
stabilesc tinând cont de aportul pentru organism prin apa potabila a unui
anumit compus si doza admisa zilnic pentru acel compus, în functie de
toxicitatea acestuia.
• Spre exemplu pentru stabilirea concentratieí maxime admise în apa pentru
plumb se tine cont de contributia apei de baut la atingerea concentratiei
plumbului în sânge precum si de concentratia saptamânala admisibila de 3
mg Pb2+/persoana (stabilita în 1972 de Comitetul de experti FAO / OMS).
Daca concentratia medie de Pb2+ în apa potabila este mai mica de
50 µg/L, doza saptamânala de 3 mg nu este depasita chiar cu un regim
alimentar cotidian continând 300 µg Pb2+/L. Apa continând 50 µg Pb2+/L
nu contribuie decât cu 25 – 50 % la doza saptamânala admisa pentru
plumbul ingerat de adult.
• Valorile corespunzatoare pentru Pb absorbit sunt de 20 – 33 % din cel
ingerat, deci recomandarea unei concentratii maxime de 0,05 mg Pb/L este
convenabila.
• Recomandarile sau normele internationale de potabilitate, elaborate de
Organizatia Mondiala a Sanatatii, au limite destul de largi de variabilitate, în
interiorul carora fiecare tara îsi poate elabora normele nationale.
• Normele de potabilitate nu sunt fixe, ele se pot schimba în functie de
evolutia cunostintelor medicale, de posibilitatile de determinare ale
anumitor componenti din apa.
Apa reziduala

• ape reziduale comunale;

• ape reziduale industriale;

• ape reziduale zootehnice;

• ape reziduale meteorice.

 APE COMUNALE

Compozitia chimica a apelor reziduale comunale este specifica si determinata

de consumul de apa pe locuitor.

• Dintre elementele caracteristice apelor reziduale comunale, locul cel mai

important este ocupat de agentii biologici patogeni (bacterii, virusuri,
paraziti) si substantele organice solvite sau în suspensie, provenite atât
din dejectii cât si din reziduurile rezultate de la pregatirea alimentelor,
curatirea locuintelor.

• Aceste substante organice sunt usor biodegradabile consumând mari

cantitati de oxigen din apa; din aceste procese de mineralizare pot apare
gaze urât mirositoare.

• In apele comunale pot fi prezente substante chimice potential toxice

ca detergenti si pesticide utilizate în gospodarie.

• Evacuarea acestor ape direct în apele de suprafata determina scaderea

brusca a oxigenului dizolvat al acestora cu consecinte asupra dezvoltarii
florei acvatice, mergând pâna la degradarea totala a apei respective.
Apele reziduale industriale
• Compozitia chimica a apelor reziduale
industriale este caracterizata de o mare
diversitate, putând contine germeni
patogeni (abatoare, tabacarii),
suspensii (statii de flotatie) substante
organice usor biodegradabile (fabricile
de zahar, de conserve), dar mai ales
substantele chimice toxice (industria
chimica, metalurgica, petrochimica etc).
 Apele reziduale zootehnice
• Compozitia chimica a apelor reziduale zootehnice
este asemanatoare cu cea a apelor
comunale, dar mult mai impurificate, astfel
consumul biochimic de oxigen este de 5 ori mai
mare, cantitatea de azot de 7 ori mai mare, iar
cantitatea totala de suspensii de 10 ori mai
mare.
• In acelasi timp aceste ape contin un mare numar
de germeni patogeni care produc boli comune
omului si animalelor si un mare numar de
substante chimice toxice utilizate în cresterea
animalelor (antibiotice, biostimulatori, pesticide).
Apele meteorice
In compozitia apelor reziduale meteorice
intra germeni patogeni si paraziti
intestinali antrenati de pe suprafata
solului, substante organice si uneori
substante puternic toxice;

Caracteristica cea mai importanta a acestor

ape este prezenta unor cantitati mari de
suspensii.
 Efectele apelor reziduale
asupra mediului ambiant
• Epidemiologice,

• Toxicologice,

• Ecologice,

• Economice
 Colectarea si transportul
apelor reziduale
Reteaua de canalizare trebuie sa îndeplineascä
anumite conditii igienico-sanitare:
• sa prezinte capacitatea corespunzatoare;
• sa asigure evacuarea reziduurilor lichide în timp
optim pentru a evita procesele de descompunere
(5-7 ore);
• sa aiba o buna etanseitate pentru a nu favoriza
poluarea aerului, solului, apelor subterane si nici
reteaua de distributie a apei potabile;
• sa fie amplasata sub zona de înghet si sub
reteaua de alimentare cu apa potabila.
 Purificarea apelor reziduale
prin metode fizice
• Are drept scop îndepartarea substantelor organice sau
minerale aflate în suspensie.
• Instalatiile utilizate sunt cele de flotatie pentru
substantele cu densitate mai mica decât apa si cele de
decantare pentru poluantii cu densitate mare.
• In prima etapa apele reziduale sunt trecute prin gratare
cu ochiuri din ce în ce mai mici (5-200 mm) asezate în
serie; sunt retinute suspensiile cu dimensiuni mai
mari decât ochiurile gratarelor.
• In continuare apa intra în instalatiile de sedirnentare,
constituite din decantoare de diferite forme (orizontale,
verticale); apa curge cu viteza mica si suspensiile se
depun.
 Purificarea apelor reziduale prin
metode biologice

– câmpuri de asanare;
– câmpuri de irigare;
– irigare subterana ;
– lacuri biologice;
– Au loc procese biologice de autopurificare; se
are în vedere sa nu fie depasita capacitatea de
autopurificare a apei care ar duce la aparitia
proceselor anaerobe.
- puturi absorbante - gropi de infiltratie
rotunde sau patrate cu peretii betonati, cu
adâncimea de 2-5 m si cu partea inferioara
 Metodele biologice artificiale
Filtre biologice
• Filtrele biologice sunt bazine din ciment în interiorul
carora se afla un material dur (zgura, piatra, fragmente
de caramida, cocs) prin care este trecuta apa reziduala
decantata.
• Materialul filtrant serveste ca suport material pentru
aderarea si multiplicarea microorganismelor care în final
se constituie într-o pelicula compacta, foarte bogata în
microorganisme acvatice (alge, bacterii, protozoare)
numita zooglee.
• Materialul filtrant, îmbogatit în microorganisme
functioneaza ca un sol artificial, de aceea se mai numesc
si filtre biologice de oxidare.
• Filtre biologice intermitente

• Filtre biologice de contact

• Filtre biologice stropitoare.

 Metoda namolului activat
• Namolul activat este namol de bazin îmbogatit
cu culturi microbiene aerobe adaptate (în
laborator) la specificul poluantilor din apa uzata.
• Namolul activat maturat se prezinta sub forma
de flocoane, care contin substante organice si o
puternica flora oxidanta. Prin aerare puternica
(1-2 ore) se realizeaza amestecul între apa uzata
si flocoanele de namol activat, timp în care
bacteriile realizeaza biooxidarea.
• Când procesul este încheiat, namolul
sedimenteaza, iar apa decantata este condusa în
alte compartimente.
• La anumite intervale de timp, namolul este
regenerat.
 Purificarea apelor reziduale
prin metode chimice
“neutralizarea”
“denocivizarea” :

• HCN + Cl2 + H2O → HOCN + 2HC1

• 2HOCN + Ca(OH)2 → Ca(OCN)2 + 2H2O