,,În fața lui Dumnezeu, Cum să te prețuiești pe tine însuți și cum să îți prețuiești aproapele”

Autor: David L. Fontes, traducere din limba engleză de Emilia Cristea, editura Sophia,
București, 270 de pagini

Date depre autor

Preotul David L. Fontes s-a năsut în Oakland, California, în 1953. Pe 24 decembrie 1989 a fost
botezat în Biserica Ortodoxă Antiohiană la Biserica Sfântul Athanasius din Sacramento,
împreună cu soția și fiul său. Doi ani mai târziu a fost hirotonit preot în aceeași biserică.

Părintele Fontes a lucrat timp de 26 de ani în Departamentul de Servicii Sociale al Statului

California. Și-a primit doctoratul în psihologie în 1998 și a devenit psiholog clinic cu licență în
2002. În prezent părintele Fontes lucrează într-o clinica privată la Creekside Counseling
Associates din Elk Grove și deține rolul de preot în cadrul Bisericii Înălțării Sfintei Cruci din
Sacramento, California.

Prezentare generală a cărții

Cartea preotului David L. Fontes este împărțită în două părți. Fiecare parte având un anumit
număr de capitole ce au rolul de a răspunde la neclaritățile oamenilor cu privire la relația cu ei
înșiși și cu cei din jurul nostru în raport cu Dumnezeu.

Ideea realizării acestei cărți a apărut din cauza faptului că, părintele a început să observe tendința
multor oameni de a participa la ședințe de consiliere pentru a găsi soluții la două probleme
deranjante pentru oameni. Prima problemă, ne spune părintele că, oamenii nu sunt conștienți în
adâncul ființei lor de adevărata lor valoare în fața lui Dumnezeu. A doua problemă cu care se
confruntă este felul în care le-ar putea oferi prețuire necondiționată celor din jur, mai ales celor
care le-au făcut rău în trecut și chiar și celor pe care îi consideră dușmani. Cu privire la prima
problemă părintele, în cartea sa , ne spune că , Dumnezeu ne consideră foarte valoroși prin
simplu fapt că Fiul Său, întrupându-se printre noi, și-a dat viața de bunăvoie pentru a putea fi
refăcută comuniunea cu Dumnezeu. Ideea principală ce reiese din această carte, cu privire la ce-a
de-a doua nelămurire este că adevărata prețuire a persoanei de lângă tine se poate realiza numai
prin exemplul iubirii lui Dumnezeu față de creația Sa.

Partea întâi

Valoarea personală

Părintele spune că atunci când oamenii nu-și cunosc propriul simț al valorii personale în fața lui
Dumnezeu, le este și mai greu să creadă că oricine altcineva ar putea să-i aprecieze doar pentru
ceea ce sunt. Acest lucru se datorează tulburării spirituale din lăuntrul nostru. Lipsa acestui lucru
ne duce la starea de a păcătui față de ceilalți. Părintele subliniază foarte frumos faptul că,
Dumnezeu nu a încetat niciodată să ne iubească și că păcatul este vinovat de această orbire din
sufletele noastre susținându-și ideea prin exemple din Sfânta Scriptură sau din viața altor
oameni(de citit paginile 18-20). Un alt lucru ce mi-a atras atenția în această primă parte a cărții a
fost cu privire la găsirea unei soluții permanente de a ne cunoaște propria valoare fără a fi prinși,
așa cum ne spun Părinții Bisericii de demonii slavei deșarte și a mândriei. Prin faptul că a avut
ocazia de a consilia de-a lungul anilor mai multe persoane a reușit să înțeleagă ceea ce oamenii
înțeleg prin respectul bun față de sine. Părerile oamenilor sunt împărțite, însă, cele redate de
părintele David Fontes sunt că unii oameni înțeleg prin acest respect dobândirea unei încrederi în
sine sănătoasă. Alții se concentrează pe eliberarea de sub stăpânirea rușinii și a vinovăției.
Pentru a accorda un răspuns plauzibil, părintele se folosește de scrierile unor scriitori asceți care
vorbesc despre nevoia de ,,ură de sine” ca process al Îndumnezeirii( de citit paginile 25-28).
Atunci când definim respectul de sine drept a ne cunoaște valoarea personală înaintea
Creatorului putem spune că este un lucru bun, însă, dacă acest lucru este separat de Creator nu
mai reprezintă un lucru bun. Datorită delicateței acestui subiect părintele tinde să evite folosirea
noțiunii de respect față de sine. Totuși părintele ne spune că valoarea personală și valoarea asa
numitelor nostre realizări reies din iubirea lui Dumnezeu pentru noi și că El este cel ce lucrează
în noi și prin noi atunci când cooperăm cu Harul Său în viața noastră.

Consecințele căderii

În acest capitol părintele urmărește să arate starea oamenilor după săvârșirea păcatului. După
prezentarea creării omului ne este prezentat faptul că după caderea în păcat al protopărinților
noștrii ochii lor au cunoscut sentimentul de teamă și rușine. Trăirea rușinii făcea parte din
consecința psihologică a păcatului lor.Adam și Eva au cunoscut pentru prima dată emoția de
rușine, și, ca răspuns la acest lucru s-au ascuns din teamă. Aflăm din această carte faptul că
rușinea poate fi productivă sau distructivă. Latura productivă este atunci când aceasta ne
avertizează atunci când ceva este rău, iar cea distructivă atunci când ne ține ascunși de dragostea
lui Dumnezeu față de noi.

Un alt lucru important din această primă parte este despre puterea rugăciunii. Rugăciunea este
foarte importantă pentru că ne deschide inimile noastre către harul lui Dumnezeu și către
descoperirrea a cine suntem cu adevărat în Hristos. Potrivit celor două modalități de cunoștere a
lui Dumnezeu, părintele împarte rugăciunea în două feluri și anume catafatică și apofatică.
Rugăciunea catafatică este ceea ce facem în mod specific în timpul slujbelor din biserică sau
atunci când ne rugăm acasă. Cu alte cuvinte, rugăciunea catafatică conține cuvinte vorbite în
tăcere în gândurile noastre sau intonate cu glas tare. Rugăciunea apofatică vine din inimă, o
inimă aflată în comuniune cu Duhul Sfânt. Sfântul Duh trezește în inima noastră lipsită de
lumină către lumina prezenței lui Hristos(de citit paginile 106-116).
Partea a doua

Cum să-i apreciezi cu adevărat pe ceilalți

Părintele ne spune cum trebuie să ne raportăm la oamenii din jurul nostru. El începe cea de-a
doua parte cu prezentarea motivului pentru care diavolul ne urăște și este gelos pe oameni. Acest
lucru se datorează faptului că Dumnezeu ne-a învrednicit să ne facă după Chipul Său. De
asemenea, Dumnezeu îi consideră pe bărbați și femei drept iubiții Lui fii și că le-a dat capacitatea
de a fi roditori și de a se înmulți, lucru de care nu se pot împărtăși oștirile îngerești, inclusiv
îngerii căzuți. În acest scop, planul Satanei este de a produce ură între bărbați și femei, astfel au
apărut în limbajul nostru misoginia, ura față de femei și misandria, ura față de bărbați ducând la
devalorizarea persoanelor. O altă cale prin cale prin care oamenii se devalorizează unii pe alții
este depersonalizarea. Acest lucru apare atunci când vorbim despre cineva ca despre un obiect și
nu ca despre o persoană(de citit paginile 120-130). În continuare aflăm căile prin care le arătăm
copiilor că sunt valoroși și anume oferirea unui mediu sigur și sănătos, protecție, înțelegerea
modului în care gândesc prin intermediu empatiei dar și prin lasarea rodului Duhului Sfânt să fie
exprimat prin părinți pentru copiii lor. Un lucru foarte important este modul în care ne arătăm
iubirea față de frații noștrii. Acest lucru se poate realiza foarte ușor prin rugăciunea pentru ei,
ascultându-i în mod empatic și purtându-le de grijă prin faptele și sprijinul nostru. Părintele oferă
o modalitate care ne asigură concentrarea asupra acestui scop și anume întocmirea unei liste cu
persoanele din viața noastră despre care credem că s-ar putea să nu se afle în comuniune cu Iisus
Hristos. De asemenea părintele spune că în timpul rugăciunii să nu scoatem defectele lor înaintea
lui Dumnezeu. Cu toate acestea ideea esențială cu privire la această problemă este că trebuie să
începem să îi ascultăm pe cei din jurul nostru pentru doar atunci le transmitem mesajul că sunt
importanți pentru noi și pentru Dumnezeu.

În concluzie,această carte ne va ajuta în nenumărate feluri: mai întâi, în a înțelege cât de

important este să conștientizăm cât de prețioși suntem pentru Dumnezeu;în al doilea rând,în a
învăța cum să ajungem la aceea cunoaștere duhovnicească în inimile nostre și în al treile rând, în
a învăța să îi prețuim pe cei din jurul nostrum, începând cu cei din propria ca, cu aceeași măsură
cu care ne prețuiește pe noi Tatăl ceresc.