Când în 1882, Titu Maiorescu schița trăsăturile realiste ale curentului și făcea referiri la literatura română,

dorind să arate că există o contribuție românească la evoluția literaturii europene, nuvele lui Slavici au
construit specificul personajului caracterizat: tipic în situații tipice. Astfel, operele contribuie la progresul
literaturii românești în direcția oglindirii realiste a vieții sociale prin evoluția obiceiurilor și datinilor, a
credințelor și superstițiilor, a moralei și a prejudecăților oamenilor simplii, un autentic tablou etnografic,
social și psihologic al satului transilvănean.
În relația cu personajele, naratorul ale tendința de obiectivare a perspectivei narative, acesta fiind
auctorial (în afara diegezei), narațiunea realizându-se la persoana a treia.. atitudinea naratorului este
detașată față de descriere.
Alte trăsături ale realismului prezente în operă:

 morala: tehnica punctului de vedere reliefat prin exprimarea opiniilor naratorului/autorului prin vocea
personajelor;
 tema: dezumanizarea, banul;
 veridicitatea intrigii și a personajelor;
 verosimilitatea întâmplărilor;
 spațiul și timpul bine precizate;
 atitudinea critică a naratorului vizavi de cele narate;
 tehnica detaliului semnificativ în descriere și în portretizare;
 dialogul viu, autentic;
 sobrietatea stilului: cenușiu, lipsit de podoabe – anticalofilie.