Universitatea Tehnică din Cluj Napoca

Centru Universitar Nord din Baia Mare

Specializare Teologie Ortodoxă Pastorală

Biserica Ortodoxă Română în a doua jumatate a

Secolului XV

-lucrare de seminar-

Coordonator: Pr.lect.univ.dr.Dorinel DANI

Student: Silaghi Horaţiu
Koszte Adrian

1
 CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................................. 3

Capitolul I........................................................................................................................................ 4

Ortodoxia de limba Slavona in epoca lui Stefan cel Mare...............................................................4

1.1. Mitropolitul Teoctist..........................................................................................................4

1.2.Clerul moldovenesc sub Mitropolitul Teoctist................................................................... 6

1.3.Crearea episcopiei Rădăuţilor.............................................................................................7

Capitolul II....................................................................................................................................... 8

Curentul cel nou de cultura slavo-grecească în epoca lui Neagoe-Vodă.........................................8

2.1.Alcătuirea noului curent slavo-grecesc în Ţara Românească............................................. 8

2,2,Patriarhul Nifon şi organizare Bisericii muntene............................................................... 9

Capitolul 3......................................................................................................................................10

Mitrpolia Transilvaniei în secolul XV........................................................................................... 10

3.1.Cultura Bisericească......................................................................................................... 11

CONCLUZII.................................................................................................................................. 12

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................13

2
 INTRODUCERE

Biserica Ortodoxă Română (BOR) este una dintre bisericile autocefale ale
creștinismului ortodox. Majoritatea etnicilor români aparțin Bisericii Ortodoxe Române, dar
biserica are și credincioși de alte naționalități.

Numele Bisericii Ortodoxe vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și
δοξα (doxa - învățătură, cunoaștere), traducându-se deci prin „învățătura dreaptă“, sau
„învățătura corectă“.

Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română este rostită în limbile română,

ucraineană și sârbă (și, sporadic, în limbile maghiară, engleză sau franceză).

Această lucrare de seminar expune Biserica Ortodoxă Română în cea de doua jumătate
a secolului XV, având în vedere situaţia religioasă cât şi imprejurările vremii în care Biserica
Ortodoxă Română s-a dezvoltat.

3
 Capitolul I

Ortodoxia de limba Slavona in epoca lui Stefan cel Mare.

1.1. Mitropolitul Teoctist

În 1451 Ptriarhul Grigorie Mammas, care ţinea la unirea cu Roma, pleacă din
Constantinopol, unde stăpâneau patimile poporului, sub slabul împărat Ca însă cu neputinţă.
Sultanul Mahommed al ÎI-lea îşi începuse domnia tăind, prin cetăţi noi la Bosfor, veniturile că şi
legăturile Constantinopolului, care-şi aştepta ceasul. În sfârşit, pentru a înrăi şi mai mult criză
religioasă şi politică, Mitropolitul unit al Kievului, cardinalul Isidor, veni, din partea Papei, de la
Roma, pentru a proclamă din nou unirea, pomenind pe Prea Sfântul Părinte chiar în liturghie şi
înverşunând şi mai tare plebea mândră a Bizanţului împotriva duşmanilor şi a pângăritorilor
ortodoxiei străbune.onstantin, de megaducele Luca Notară, adevăratul stăpân al capitalei
bizantine.

A se numi alt Patriarh în locul lui, er Mulţi chemau cu gură mare, că liberatori, pe turci, care şi
intrară, după un asediu mai lung, în oraşul împărătesc la 28 mai 1453

Prin 1449-1455, Mitropolitul Moldovei, Ioachim, care rămăsese în tradiţia unirii, părăsea
Scaunul, refugiindu-se la Sandomir şi apoi la Roma. Respect pentru drepturile
constantinopolitane, în halul în care se află împărăţia grecească, nu există. La această din urmă
dată Patriarh bizantin nu stătea la îndemână pentru a da “gramatele” de întărire a unui nou
Mitropolit. Domnul care era atunci, Alexandru cel Tânăr de la Cetatea Albă (până în primavera
anului 1455) ori Petru Aron, se sprijinea contra turcilor pe poloni sau pe unguri.Consacratorul va
fi căutat în Serbia lui Gheorghe Brancovici, despotul care putea fi considerat moştenitorul
bizanţului căzut. Pe noul ierarh, stăpânitorul moldovean nici nu se gândea de altfel a-l lua din
mijlocul “ucenicilor” sau de prin “chiliile” Bizanţului, ci alese pe un român, -am crede chiar pe
un fiu de boier, o rudă de voievod, căci prea mare e înrâurirea lui în toate afacerile, sub Domnii
care urmează. Teoctist era om învăţat, care a dat un mare avant culturii slavone în Moldova,
trebuie să fi fost pregătit într-una din mănăstirile care păstrau datinile acestei culture, gonite
acum din vetrele balcanice. Astfel de mănăstire era însă în Moldova numai Neamţul, al cărui

4
egumen avea, de la orânduirea Mitropolitului Iosif, şi grijă Bistriţei. Dintre părinţii nemteni, al
căror egumen va fi fost chiar, se ridică şi Teoctist, el însuşi un “episcop sârbesc”.

Teoctist a păstorit Moldova timp de aproape un sfert de veac, încheindu-şi zilele la 1477,
în 18 noiembrie, când trupul fostului călugăr de la Neamţ se coboară în pământul mănăstirii celei
noi, făcută de Ştefan cel Mare, a Putnei, ceea c ear fi încă o dovadă că Teoctist, că şi, Iosif, făcea
parte din dinastia domnitoare. În această îndelungată arhipăstorie a lui, el a luat parte la o suma
de acte politice că închinarea Moldovei de către turci sub Petru-Vodă Aron, pe care-l recunoscu,
în 1455 câtva timp dup ace el şi călugării de la Neamţ fuseseră părtinitorii Domnului legiuit, ai
lui Alexăndrel, fiul lui Ilie-Vodă, acel Alexăndrel în numele căruia săvârşise Petru-Vodă cel nou,
înainte de a-şi arată scopurile personale, omorul de la Reuseni împotriva fratelui sau Bogdan. Pe
Ştefan însă, fiul acelui Bogdan, jertfit fără ştiinţă lui, Teoctist îl primi cu cea mai mare bucurie,
în fruntea boierilor ţării, la locul zis Direptate,-unde se ucideau osândiţii-, atunci el veni cu ceaţă
să biruitoare să-şi ia în stăpânire Suceava, că o moştenire părintească.1

1.2.Clerul moldovenesc sub Mitropolitul Teoctist

În cei dintâi ani ai lui Ştefan-Vodă, în toamna anului 1464, clerul moldovenesc avea în
fruntea să, pe lângă “părintele chir Teoctist, Mitropolitul Sucevei”, şip e egumenii, sau “popii”,
după regulă lui Nicodim “popa” Teodor de la Bistriţa, Ioasaf din Neamţ, Anastasie din
Moldoviţa şi Stahie din Probată. Numele lor se află inseminate în actul prin care Teoctist da satul
Grecii, lângă Siret, pentru o suma de “zloţi turceşti”, de sultanini de aur, pisarului domnesc
Teodor Prodan, care scrisese, cum ştim, destule acte de privilegii pentru mănăstirile Moldovei.

Ştefan ţinu totdeauna în cinste pe Teoctist, care rămânea în fruntea boierilor ţării; de care
tot atâta cinste se învrednicise şi urmaşii marelui Mitropolit. Cel dintâi a fost un Gheorghie, venit
şi el tot din aceeaşi mănăstire, de călugări cărturari, a Neamţului, pentru care I se zice:
“Nemţeanul”. El era ucenic al lui Teoctist că şi atâţia alţii dintre aceşti “Nemteni”, precum e
Visarion, care copia manuscript şi la Athos, în mănăstirea Zografului.

1
Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu , IBOR, Editura Dacia, 2004,p.81+95

5
 Mitropolitul Gheorghie, “Gheorghie cel bătrân”, a avut o stăpânire de treizeci şi patru de
ani şi a murit în anul 7019 de la Facerea Lumii,deci în anul 1510-1511, şase-şapte ai după ce
înmormântase pe marele Domn care-l ridicase la treaptă de cârmuitor sufletesc al ţării sale. El se
pare a fi schimbat titlul Mitropoliei, spunându-şi: “Mitropolitul de Suceava şi al Ţării Moldovei”.
Lui Teoctist cancelaria domnească îi zicea, în adevăr “Mitropolitul nostru”.

Un Teoctist, care şi prin numele sau arată că primise creşterea să duhovnicească de la

arhipăstorul Moldovei, era egumen la Pobrata în 1471. El trebuie să fie al doilea Mitropolit
Teoctist, care se întâmpina că martor într-un document la 1491 sau 1490. Apare, de altminterea,
numai o clipă; înainte şi după dansul păstoreşte Gheorghie, care e amintit încă la 1503. În sfârşit
era egumen la Neamţ în 1496. Şi el era să fie Mitropolit al Moldovei.

1.3.Crearea episcopiei Rădăuţilor

În ultimele săptămâni ale lui 1479 şi în 1480, până în mai, Ştefan făcea să se aşeze
frumoase lespezi de marmură pe locurile unde odihneau sau erau socotiţi că se odihnesc
înaintaşii săi, Domni ai Moldovei: Bogdan cel Bătrân, Latcu, Român, Ştefan cel Bătrân, numiţi
toţi “strămoşi” ai săi, precum şi Bogdan, fratele şi tovarăşul de cârmuire, puţin timp, al lui
Alexandru cel Bun. În lăcaşul de la Rădăuţi, sus în pădurile din partea de miază-noapte a ţării,
cei doi dintâi stăpânitori moldoveneşti cu domnia slobodă faţă de străini au fost astrucaţi desigur
în colţul de umbră al unei bisericuţe din lemn. Fiica lui Latcu, Anastasia, despre care s-a crezut
că ar fi soţia lui Iurg Litvanul, şi e mama acelei Anastasia care a fost soţia lui Român-Vodă şi
mama lui Alexandru cel Bun, se strădui pentru înzestrarea gropniţei domneşti, căreia-I închină
satul Cotmanii, din ţară nouă, de curând adusă la Moldova, a Sepenicului. Încă în viaţă
Anastasia(†26 martie 1420), Alexandru cel Bun va fi clădit biserica de piatră pe locul vechii
înjghebări de lemn. Din nenorocire, în marea zidire ce se vede astăzi, prefăcută, adusă şi
împodobită, într-o epoca mai târzie a arhitecturii moldoveneşti, de Alexandru Lăpuşneanu, nu
mai e altă inscripţie decât a lui Alexandru-Vodă, această, care, îngrădind “pripragul”, adică
pridvorul, la 1559, şi-a însemnat numele pe piatră deasupra lui sis i-a lăsat şi portretul, astăzi mai

6
mult sau mai puţin inteligibil, la loculctitorilor. O înnoire de către Ştefan, în proporţii mai
modeste, trebuie primită însă că un lucru sigur.

Dania din 1490 mai are însă o însemnătate. Dup ace Domnul moldovenesc ia o măsură
care privea, pe lângă veniturile unei episcopii, şi rânduiala bisericească, ele adaugă că hotărârea
să va trebui să rămâie nestrămutată pentru toate timpurile, neputând să fie schimbată, nu numai,
cum se zicea în astfel de împrejurări, de către urmaşii c ear fi să aibă, din neamul sau de sânge
străin, dar şi de “ Mitropoliţi”,ceea ce nu s-a mai spus niciodată.

Cum se vede Ştefan cel Mare, ctitor de Scaune episcopale noi, înţelegea să stăpânească
de fapt Biserica ţării sale, ceea ce nici un alt domn nu cutezase a face şi niciunul n-a putut face
după dânsul.2

2
Ibidem, p.100-103

7
 Capitolul II

Curentul cel nou de cultura slavo-grecească în epoca lui Neagoe-Vodă

2.1.Alcătuirea noului curent slavo-grecesc în Ţara Românească

În veacul al XV-lea, şi mai ales în a două jumatae a lui, Principatul muntean decade în
toate privinţele, deci şi în privinţa bisericească. Sub domni care se schimbă repede, se strecoară
cârmuiri sufleteşti fără nici-o însemnătate, care nu lasă totdeauna măcar numele ierarhilor. În
puţinele documente din acest timp abia dacă se pomeneşte numele lui Macarie, Mitropolitul lui
Radu cel Frumos, şi al Mitropolitului lui Basarab cel Tânăr, iarăşi Macarie, care se întâmpina
într-un act din 23 martie 1482. Un Iosif s-ar mai întâlni în documente şi condici la 1465, după
Lesviodax, un cercetător al lor, care înseamnă pe un Macarie la 1442 şi pe celălalt numai în
1483.3

2,2,Patriarhul Nifon şi organizare Bisericii muntene

Peste trei ani de la sfinţirea mănăstirii Dealului, de episcopal ce va fi fost atuncea,

era ales din nou la cârmuirea ahipastoreasca a Răsăritului grecesc şi a ţărilor în legătură cu
dansul. Radu, venit să se închine sultanului, întâlnea, la Athos, pe un bătrân cleric, Nifon,
albano-sârb după tată, grec din Peloponez după mama, care stătuse în Scaunul ecumenic de două
ori, de la 1486 la 1488 şi de la 1496 la 1498, având, neapărat, multe legături cu Principatele
noastre.

Nifon era cu deosebire pregătit pentru un rol că acesta. Sârbul după tată învăţase
călugăria de la un călugăr de la Vatoped din Athos; îl hirotonise diacon Nicodim, patriarhul

3
Ibidem, p.135-139

8
Orhidei. Mai departe el fusese la Curtea vestitului Scanderbeg ,apărătorul Creştinătăţii în Albania
liberă,supusă tot Ohridei,apoi ucenic so tovarăş al lui Zaharia,din care s-a făcut fără dreptate un
Patriarh în acest Apus balcanic al slavilor şi ajunsese, cu el,întâmplător la Constantinopol,când
sultanul Mahommed dădea Orhida ocrotitului sau,Marcu Xilocarabul.Petrecuse,în sfârşit,până a
nu ajunge Mitropolit de Salonic şi Patriarh,timp îndelungat în mănăstirile din Athos unde-şi
desăvârşi pregătirea în credinţă şi cultură.

Athosul se ţinea însă în parte şi cu asprii lui Vlad-Vodă şi ai lui Radu-Vodă,şi Domnii
Moldovei îl împodobiseră cu dărnicie:la Zograf mănăstirea bulgarilor,era turnul lui Ştefan cel
Mare,cu “far pentru corăbii”,făcut în1474-1475 şi înnoit de fiul ctitorului ,de Bogdan la 1516-
1517;însăşi biserica Zografului a fost ridicaa din nou,din temelie,de Ştefan,al cărui chip,în
calitate de ctitor la Dobravat şi Căpriana se şi vede pe ziduri,lângă ale lui Lăpuşneanu şi Vasile
Lupu:şi trapezăria e o fundaţie moldovenească.Ştefan lucreazasi la Vetegrad,la Castemanet.la
Sf.Pavel;fiul sau Alexandru la Grigoriu.

Bogdan ,ctitor şi la Proaton ,începuse biserica la Dochiariu,pe care o mantua numai

Lăpuşneanu,la 1567.Petru Rareş adăugase danii la Sf.Ioan Botezătorul,care păstreză chipul său.

În Nifon,deci,că şi odinioară în Nicodim,se îmbinau cele două neamuri că şi cele două

curente ce se luptau pentru întâietate: grcismul, din Constantinopol şi Athos, şi slavonismul din
părţile de pe lângă Dunăre ale Peninsulei Balcanice cu aceeaşi îndreptare, către bogatele Ţări
Româneşti.

Plecarea lui Nifon s-a petrecutla 1504, când Caplea care pierduse pe soţul ei dintâi, Staico,
ajunse soţia luiBogdan, căci nu avea rost o şedere mai îndelungată a lui în ţară. La această dată,
curentul sârbesc era în mişcare pentru a lua locul trecătoarei înrâuriri, care, prin Nifon şi athinitii
ce-l înconjurau, venise deocamdată din partea grecilor.4

4
Ibidem, p.139-143

9
 Capitolul 3

Mitrpolia Transilvaniei în secolul XV

Mitropolia Transilvaniei în secolul al XV-lea şi prima jumătate a secolului al

CVI-lea. Ierarhii atestaţi documentar în a două jumate a secolului XIV-lea –XV,ne fac să credem
că şirul ierarhilor ardeleni a continuat şi în secolul al XV-lea.Este regretabil, că nu cunoaştem
nici un nume până în anul 1456. În acest an, biserica ortodoxă din Transilvania era păstorită de
Ioan, stability mai demult în oraşul Hunedoara, venit din Caffa Crimeei. Mult timp s-a susţinut în
istoriografia noastră că ar fi fost un ierarh grec “pribeag”.

Din cele şase acte cunoscute privitoare la vlădică Ioan, rezultă că el îşi cumpărase o casă
în Hunedoara, deţinând şi alte bunuri material şi făcea vizite canonice în părţile de sud ale
Transilvaniei, îndeosebi în părţile Hunedoarei, Devei şi Şoimului. Nu excludem posibilitatea că
el să fi stat şi la mănăstirea Prislop, situate la aproximativ 15 km, ctitoria ucenicilor Sf. Nicodim
de la Tismana.

Dar tocmai în acest timp îşi desfăşura activitatea în Transilvania inchizitorul papal
Ioan Capistrano, chemat de Iancu de Hunedoara şi de arhiepiscopul catholic al Ungariei, încă din
1453, că să predice o cruciadă împotriva turcilor. La stăruinţele acestuia în 1456 Iancu de
Hunedoara a dat dispoziţii că vlădică Ioan să fie arestat, apoi dus la Timişoara unde a fost închis.
La 6 februarie Iancu a dat dispoziţii castelanilor din Hunedoara, Deva, şi Şoimuş că toţi preoţii
hirotoniţi de Ioan de Caffa şi care au refuzat propunerile călugărului minorit Szekely Mihaly de a
trece la credinţă catolică, să fie expulzaţi. Tot atunci casă din Hunedoara a vlădicii Ioan a fost
arsă, bunurile sale mobile confiscate, iar biserica în care slujea dărâmată.

Din cele expuse , reiese că vlădică Ioan de Caffa nu trebuie considerat un pribeag ci un
ierarh stabil, integrat în mediul de viaţă al românilor Transilvăneni.

3.1.Cultura Bisericească
Organizarea canonică a celor trei Mitropolii româneşti, încă din a două jumătate a
sec XIV-lea, a creat condiţii favorabile, pentru desfăşurarea unor acţiuni culturale, fie la centrele
eparhiale, fie în mănăstiri.

10
 În secolul al XV-lea, numărul manuscriselor slave de pe teritoriul Transilvaniei va
spori. Despre unele avem chiar date sigure că au fost copiate aici. Aşa este cazul Tetraevanghelul
slavon de redacţie medio-sîrbă copiat de ieromonahul Nicodim de la Tismana, în 1404-1405, în
ţară ungurească, probabil la Prislop. La mănăstirea de la Feleac se copiase în 1481 un Liturghier,
cu frontispicii şi iniţiale înflorate, iar în 1488 un tetraevanghel, din dispoziţia arhiepiscopului
Daniil, care avea o ferecătură de argint.5

5
Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Biserici Române în Transilvania , Banat, Crişana şi Maramureş, Editura: Cluj-
Napoca, 1992, p.81-93

11
 CONCLUZII

Cea de a doua jumătate a secolului XV, a avut un rol important în dezvoltarea

Biserici Ortodoxe Române. Acest secol fiind avândul ca reprezentat de seamă pe Teoctis I.

Tot în acastă epocă are loc şi dezvoltarea cultului bisericesc, Biserica Ortodoxă
Română devenind un important izvor de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, şi reprezentat
de seamă al credinţei ortodoxe în întreaga lume.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Păcurariu Mircea , Pr.Prof.Dr. “Istoria Biserici Ortodoxe Române”,

Editura Dacia,Bucureşi 2004

2. Păcurariu Mircea , Pr.Prof.Dr., “ Istoria Biserici Române în

Transilvania , Banat, Crişana şi Maramureş”, Editura: Cluj-Napoca,
1992

13