Diagnostic diferenţial

Deşi diagnosticul acestei entităţi pare destul de simplu trebuie să spunem că în acest proces
continuu al neurodezvoltării, uneori, Mutismul electiv de la şase ani poate fi debutul unei alte
tulburări psihice care se va exprima în perioada adultului, precum Fobia sociala sau al unei
Tulburări de personalitate de tip evitant sau chiar borderline.

În primul rând, diagnosticul diferenţial se va face cu toate tulburările organice, neurologice,

senzoriale, care se pot manifesta prin pierderea limbajului.

▪ afazie dobândită cu epilepsie (sindromul Landau-Kleffner). Copiii, de obicei băieţii, pierd

treptat limbajul dar prezintă şi manifestări paroxistice epileptice şi modificări EEG specifice;

▪ afazie recent instalată, dar în care există şi alte simptome precum: cefaleea paroxistică,
fotofobie, vărsăturile în jet, eventual febră şi deficit motor cu sau fără stare generală alterată;

Etiologie toxică, traumatică, infecţioasă, vasculară sau tumorală; deficitul de auz instalat
insidios, prin infecţii auriculare repetate, poate determina o restricţie treptată a limbajului
receptiv şi expresiv.

▪ tulburări în sfera aparatului logo-fonator de origine infecţioasă, dar copilul acuză dureri şi
prezintă şi alte simptome, ceea ce orientează rapid diagnosticul.

O a Il-a etapă de diagnostic diferenţial se va face cu alte tulburări psihice ale copilului în care
mutismul este doar simptom;

▪ tulburările pervazive de dezvoltare precum Autismul şi Sindromul Asperger necesită

diagnostic diferenţial cu mutismul electiv. Copilul autist prezintă încă din primii ani de viaţă
un comportament bizar, cu relaţionări sociale pervertite, cu o profundă incapacitate de a crea
legături empatice, cu stereotipii gestuale şi de mişcare. Limbajul copilului autist sau al celui
cu Sindromul Asperger este marcat de ecolalie, vorbire la persoana a III-a, „vorbire în bandă
de magnetofon”. Acest copil îşi imită bizara comunicare până la mutism, când este
înspăimântat sau când s-a schimbat ceva în aspectul cunoscut al mediului în care trăieşte de
obicei;
▪ tulburările anxioase la copil, ca şi cele depresive şi de adaptare, necesită diagnostic
diferenţial cu mutismul electiv mai ales când.pentru o perioadă nedefinită (dar nu mai mare
de o lună), copilul refuză să vorbească şi se izolează.

▪ copilul cu tulburări anxioase poate dezvolta o fobie socială în care mutismul să fie simptom
în perioada copilăriei, pentru ca în perioada de adult tulburarea să aibă caracteristicile
specifice.

▪ la fel şi tulburarea depresivă la copil poate să prezinte în tot acel cortegiu de simptome şi pe
cel de mutism dar care nu are persistenţa şi caracteristicile entităţii ME.