Întreţinerea şi repararea instalaţiei de ungere

Instalaţia de ungere este formată din toate agregatele şi sistemele ce asigură lubrifierea
componentelor în mişcare ale motorului. Prezintă o parte internă motorului, formată dintr-o serie de canalizaţii
practicate în blocul motor şi în chiulasă, orificii şi duze, cavităţi de colectare şi evacuare, şamd, şi o parte
exterioară, a cărei componenţa este prezentată schematic în figura 7.16.

Fig. 7.16. Instalaţia exterioară de ulei

1 – baie de ulei; 2 – pompă de ulei; 3 – termostat; 4 – conducte de legătură;
5 – radiator de ulei; 6 – filtru de ulei; 7 – bloc motor (instalaţie interioară)

Baia de ulei sau carterul de ulei este poziţionat la partea inferioară a motorului având rolul de a
colecta uleiul care se întoarce la presiune scăzută din instalaţia interioară de ungere şi reprezintă
rezervorul de ulei al instalaţiei. Este confecţionată prin ambutisare din tablă sau prin turnare din aliaje de
aluminiu sau fontă. Defectele pe care le poate suferi baia de ulei sunt următoarele:
1. Fisuri sau crăpături – se recondiţionează prin sudură electrică sau oxiacetilenică, în funcţie de
materialul din care este confecţionată baia.
2. Deformări prin înfundare, deformări sau deteriorări ale suprafeţei de aşezare pe blocul motor –
se îndreaptă pe șabloane prin batere. Rizurile şi deformările suprafeţei de aşezare se frezează sau
se rectifică.
3. Deteriorarea suprafeţelor de etanşare a buşoanelor – se remediază prin lamarea suprafeţelor
până la dispariţia rizurilor
4. Deteriorarea filetelor – se remediază prin majorarea filetului la cota imediat superioară.

Pompa de ulei
La motoarele autovehiculelor pompele instalaţiei de ungere sunt de obicei pompe volumetrice cu
pinioane. Defecţiunile pompei de ungere se manifestă prin scăderea presiunii şi debitului de ulei datorită
uzurii excesive a diferitelor părţi componente sau datorită pierderilor de ulei ca urmare a neetanşeităţii
garniturilor sau a defectării supapei de suprapresiune. Principalele defecţiuni ale pompei de ulei sunt
următoarele:

1
 1. Fisuri, rupturi la flanşa de prindere – se recondiţionează prin sudură şi ajustare la nivel;
2. Deteriorarea suprafeţei capacului pompei (suprafaţa care închide zona activă a pompei) – se
rectifică capacul;
3. Deteriorarea suprafeţei de aşezare a capacului pe corpul pompei – capacul se rectifică; corpul
se încarcă şi apoi se readuce la dimensiuni iniţiale;
4. Deteriorări ale filetelor – se majorează filetul la cota imediat superioară;
5. Deteriorarea suprafeţei de aşezare / centrare a pompei pe blocul motor sau deteriorarea
găurilor pentru ştifturile de centrare – se recondiţionează prin încărcare cu sudură şi alezare la
cotele nominale. Când pompa este centrată pe ştifturi, trebuie respectată cu precizie distanşa dintre
găurile de centrare.
6. Uzura locaşurilor pentru axele pinioanelor (uzura lagărelor pinioanelor) – se alezează locaşul
la o cota majorată şi se înlociueşte axul, sau se bucşează corpul pompei şi se alezează interior
bucşa la cota nominală a axului.
7. Uzura locaşurilor pentru pinioane din corpul pompei – corpul pompei se rebutează.
8. Uzura pinioanelor prezintă mai multe aspecte. Uzura suprafeţei exterioare a pinioanelor şi
uzura suprafeţelor frontale 1 (uzura
5 pinionului 4în înălţime)
6 se pot recondiţiona prin cromare dură
urmată de rectificare. Uzura excesivă sau ştirbirea flancurilor danturii conduc la rebutarea
pinioanelor. Trebuie reţinut că pinioanele pompei de ulei sunt perechi care se sortează la
Ieşire apă asamblare şi nu pot fi desperecheate.
9. Uzura axelor pinioanelor – se înlocuiesc axele.
10. Deteriorarea supapei de suprapresiune – se înlocuieşte supapa.
După asamblarea finală, pompa se verifică pe stand, la turaţia de regim şi presiunea nominală.
Pompa trebuie să asigure debitul prescris de producător şi să nu prezinte scăpări de ulei.

Radiatorul
2 de ulei.
Instalaţiile de ungere ale motoarele de autovehicul care funcţionează la regim termic mai ridicat (ex. –
motoarele supraalimentate) cuprind de obicei
3 în componenţă radiatoare destinate răcirii uleiului. Circuitul de
ungere cuprinde de asemenea un termostat care
Intrare ulei Ieşirenu
ulei permite accesul uleiului în radiatorul de răcire decât în

momentul depăşirii unei anumite temperaturi, împiedicând răcirea excesivă a uleiului. Răcitoarele de ulei sunt
schimbătoare de căldură ulei – apă sau ulei - aer, ultima soluţie fiind din ce în ce mai folosită la motoarele
Intrare apă
2

Fig. 7.18. Localizarea defecţiunilor răcitorului de ulei

moderne, datorită simplităţii constructive. Figura 7.18. prezintă defectele care pot apărea în cazul mai complex al
unui radiator de ulei răcit cu apă.

1. Spărturi ale mantalei – se sudează sau se foloseşte lipirea cu aliaje

2. Fisuri sau spărturi ale capacelor – se sudează sau se lipesc cositorire sau alămire).
3. Desprinderea sau ruperea flanşelor de legătură – se sudează.
4. Fisuri sau spărturi ale tubulaturii – tuburile defecte se înlocuiesc. În anumite condiţii (dacă
numărul de tuburi neetanşe nu depăşeşte o anumită limită stabilită de proiectant), acestea se pot
suprima prin montarea unor dopuri la intrare şi ieşire din tub.
5. Deformarea sau îndoirea şicanelor – se îndreaptă şi se relipesc.
6. Scăpări de lichid datorită garniturilor neetanşe – se înlocuiesc garniturile.
Depunerile de piatră de pe circuitul de apă se îndepărtează prin scufundarea şi menţinerea corpului
radiatorului într-o soluţie de fosfat trisodic sau acid acetic.
După recondiţionarea şi asamblarea radiatorului, se face proba de etanşeitate atât pentru circuitul
de apă cât şi pentru cel de ulei.
Conducte, racorduri.
Se verifică starea racordurilor şi conductelor de legătură între diversele componente ale instalaţiei
de ungere. Conductele fisurate se înlocuiesc sau se recondiţionează prin lipirea tare a unor manşoane
exterioare care acoperă întreaga porţiune fisurată. Racordurile de cauciuc sparte sau care prezintă urme
de îmbătrânire se înlocuiesc. Se înlocuiesc de asemenea toate şaibele şi garniturile de etanşare.

Recomandări generale
Perfecta funcţionare a sistemului de ungere este esenţială pentru motor. O ungere defectuoasă
conduce în scurt timp la deteriorarea gravă a majorităţii componentelor în mişcare ale motorului. De
aceea sistemul de ungere trebuie întreţinut şi verificat periodic sub următoarele aspecte:
- Nivelul uleiului din carter – trebuie verificat constant şi menţinut obligatoriu între reperele minim şi
maxim de pe joja de ulei. Se recomandă ca nivelul uleiului să fie cât mai apropiat de reperul de
maxim. Este absolut interzisă funcţionarea motorului cu nivelul uleiului sub nivelul minim.
- Completarea nivelului se face numai cu ulei de aceeaşi calitate şi aceeaşi marcă de ulei.

3
 - Înlocuirea uleiului se face la intervalele prescrise de producătorul uleiului fără a le depăşi.
Degradarea uleiului conduce la micşorarea presiunii de ulei din instalaţie şi la înrăutăţirea condiţiilor
de ungere, cu consecinţe grave în timp.
La înlocuirea uleiului cu un ulei de altă marcă, trebuie asigurată scurgerea completă a uleiului din
instalaţie (înainte de golirea uleiului, motorul se încălzeşte la temperatura de regim, iar după
scoaterea buşonului de golire se aşteptă cca 15 min. pentru scurgerea completă a uleiului din
motor). La schimbarea tipului sau mărcii de ulei se recomandă şi schimbarea filtrului de ulei.
Dacă autoturismul este folosit în condiţii mai aspre (drumuri denivelate sau cu rampe accentuate,
circulaţie aglomerată, porniri şi opriri dese), intervalul de schimb al uleiului se micşorează.
- Se recomandă verificarea periodică a presiunii de ungere, pentru a depista din timp defectele
care pot apărea în instalaţia de ulei. Presiunea normală în circuitul de ungere este cuprinsă la
majoritatea autovehiculelor între 0,7 bar la turaţia de relanti şi 3,5÷6 bar la turaţia de 4000 rpm.
- Schimbarea filtrului de ulei se face la intervalul prescris de producătorul autovehiculului (de regulă
15÷20.000 km, funcţie de tip), fără a-l depăşi. De asemenea, filtrul de ulei se schimbă la schimbarea
tipului de ulei folosit. Când autoturismul este utilizat în condiţii de trafic mai dificile, intervalul de
schimb al filtrului de ulei se reduce.

Întreținerea şi repararea instalaţiei de răcire

Instalaţia de răcire cuprinde toate sistemele care asigură preluarea căldurii transmise de gazele de
ardere prin cilindri şi chiulasă, precum şi a căldurii generate de frecările interne şi cedarea acesteia în
mediul ambiant, menţinând temperatura componentelor motorului în plaja optimă de funcţionare. După
natura agentului de răcire, motoarele se clasifică în motoare răcite cu aer şi motoare răcite cu lichid.
Sistemele de răcire ale motoarelor răcite cu aer sunt formate în esenţă dintr-o serie de aripioare de
răcire montate pe pereţii exteriori ai cilindrilor, chiulasei şi blocului motor şi care sunt spălate de un
curent de aer produs de un ventilator sau de deplasarea autoturismului. La acest tip de motoare un rol
esenţial în răcire îl poate avea şi radiatorul circuitului de ulei. Componenţa sistemului de răcire a unui
motor răcit cu lichid este prezentată în figura 7.19.

Fig. 7.19. Componenţa instalaţiei de răcire

1 – radiator; 2 – pompă apă; 3 – ventilator; 4 – termostat; 5 – vas de expansiune; 6 – furtun; 7 – conductă retur; 8 – conductă
tur; 9 – supapă vas expansiune; 10 – sondă temperatură

4
 Funcţionarea defectuoasă a sistemului de răcire se manifestă sub două aspecte: supraîncălzirea
sau încălzirea insuficientă a motorului.
CauzeIe supraîncălzirii sunt pierderi de apă în exterior (la radiator, Ia Iegăturile tuburilor, la pompa
de apă şi la diferite buşoane), pierderi de apă la interior (garnitura de chiulasă defectă sau strânsă
insuficient, deformarea suprafeţei de etanşare a blocului cilindrilor şi chiulasei), depuneri de piatră,
cureaua pompei de apă slăbită sau ruptă, termostat defect sau pompa de apă defectă.
Încălzirea insuficientă a motorului se datorează defectării termostatului care rămâne mereu
deschis, ceea ce face ca apa să fie trimisă continuu în radiator, nepermiţând încălzirea rapidă a
motorului. În momentul când termostatul este închis, o parte din lichidul de răcire este trimis în radiatorul
instalaţiei de încălzire (climatizare) – fig. 7.20. Din acest motiv, blocarea termostatului în poziţia deschis
mai are ca efect şi absenţa circulaţiei lichidului în radiatorul de climatizare al autovehiculului (sistemul de
încălzire al habitaclului nu funcţionează). Termostatul defect se înlocuiește.

pată caldă carburator; 9 – corpul termostatului

Repararea radiatorului
Defecţiunile mai importante ce se manifesta la radiator (fig. 7.21.) sunt : fisurarea sau spargerea
bazinelor (1) ; desfacerea legăturii dintre tuburile de răcire şi plăcile bazinelor (2), defor marea sau
ruperea tuburilor (3) şi depunerea crustei de piatră.

5
 Indiferent de defecţiunea pe care o are, un radiator ce urmează să fie reparat trebuie bine curăţat la
exterior şi interior. Îndepărtarea pietrei din interior se face prin fierberea radiatorului în soluţie de sodă
caustică 5 ÷ 8% la temperatura de 90 ÷ 95ºC. După fierbere se face o clătire cu apă fierbinte a întregului
radiator în scopul înlăturării urmelor de sodă.
1 – Fisurile sau spărturile bazinelor se repară prin cositorire.
2 – Tuburile demontabile ale corpului radiatorului se înlocuiesc. La construcţiile cu tuburi
nedemontabile datorită dificultăţilor de extragere, se obişnuieşte eliminarea acestora din sistem prin
lipirea orificiilor de intrare şi ieşire a apei de racire. Se pot scoate în felul acesta din uz cel mult 10% din
numărul tuburilor.
3 – Etanşarea conductelor de legătură faţă de plăcile bazinelor se face prin lipire sau înlocuirea
garniturilor funcţie de soluţia constructivă.
Radiatoarele reparate se supun unei probe de etanşare. Pentru aceasta radiatorul se scufundă
într-un bazin cu apă şi se introduce în el aer comprimat la 0,8 ÷ 1 bar, menţinând această presiune timp
de 1 min. În timpul verificării nu trebuie să apară bule de aer.
Verificarea etanşării radiatorului se poate face si prin umplerea acestuia cu apă caldă şi supunerea
la presiunea de 1,2 ÷ 1,5 bar. La radiatorul corect reparat nu trebuie să apară scurgeri de apă.
O verificare mai concludentă se face pe bancuri speciale de încercare când pe lângă proba de
etanşare se rnai verifică rezistenta la vibraţii, rezistenţa la oboseală în condiţia presiunii hidraulice
pulsatorii şi cantitatea de căldură disipată prin corpul de răcire.

Repararea pompei de apă

Repararea pompei de apă. Repararea sau chiar înlocuirea pornpei de apă se face atunci când se
observă scurgeri de lichid precum, zgomote anormale sau încălzirea excesivă a motorului. Aceste
manifestări se datoresc defecţiunilor corpului, axului, rotorului pompei şi garniturilor de etanşare.

6
 Principalele defecțiuni şi posibilitățile de remediere pentru unele piese ale pompei de apă sunt
următoarele (fig. 7.22.):
a – Uzura locaşurilor pentru rulmenţi – se rebutează corpul pompei;
b – Fisuri, rupturi ale corpului pompei – se sudează oxiacetilenic la cald;
c – Uzura suprafeţei de aşezare pe blocul motor – se rectifică suprafaţa;
d – Uzura axului în zona rulmenţilor – se cromează dur şi se rectifică;
e – Încovoierea axului – se îndreaptă la rece cu presa hidraulică, sau se rebutează;
f – uzura axului în zona rotorului pompei – se cromează dur şi se rectifică la o cotă majorată; rotorul
se alezează corespunzător;
g – Uzura suprafeţei de etanşare a rotorului – se rectifică;
h – Uzura rotorului în zona alezajului de fixare a axului – se majorează cota şi se bucşează la
interior cu o bucşă de fonta. Bucşa se alezează interior corespunzător diametrului axului şi strângerii
preconizate în îmbinare. O alta metodă posibilă este alezarea la o cotă superioară, încărcarea axului
prin cromare dură şi rectificarea sa la cota corespunzătoare;
i – Uzura presetupei de etanşare – se înlocuieşte;
j – Uzura rulmenţilor – se înlocuiesc rulmenţii.
După recondiţionare, înlocuirea garniturilor de etanşare şi a altor piese, pompa de apă se
asamblează şi se verifică la etanşeitate. În cazul unui control mai riguros pompa de apă se încearcă pe
un banc special ridicându-se caracteristica de debit, caracteristica de turaţie şi uneori efectuându-se
proba de durată (mai ales la fabricaţie).

Repararea ventilatorului
Radiatorul sistemului de răcire este răcit la rândul său de un ventilator care asigură circulaţia unui
curent de aer, în special la viteze reduse ale autovehiculului (la circulaţia în oraş). Ventilatorul este de
obicei montat pe axul pomei de apă. La motoarele moderne el primeşte mişcarea de la axul pompei prin
intermediul unui ambreiaj termic, care nu cuplează decât de la o anumită temperatură a lichidului de
7
răcire în sus. La motoarele aşezate transversal sau în situaţia când radiatorul nu se află în vecinătatea
motorului, acţionarea ventilatorului se face prin intermediul unui electromotor, comandat de un
termocontact montat pe radiator. Funcţionarea continuă a radiatorului de răcire este ineficientă, pe de o
parte datorită consumului suplimentar de energie şi pe de altă parte datorită subrăcirii inutile a
radiatorului.
Defectele principale ale ventilatorului radiatorului sunt următoarele:
1 – deformarea sau spargerea rotorului – se remediază prin înlocuire. Nu se recomandă îndreptarea
rotorului, datorită dezechilibrajului remanent care are efecte dăunătoare asupra lagărelor pompei de apă
sau electromotorului.
2 – defectarea electromotorului de antrenare – se repară electromotorul sau se înlocuieşte;
3 – defectarea ambreiajului termic al rotorului – se procedează la înlocuire;
4 – defectarea termocontactului de comandă a electromotorului – se înlocuieşte.

Recomandări generale
Funcţionarea necorespunzătoare a sistemului de răcire poate avea efecte deosebit de grave asupra
componentelor motorului, în special asupra elementelor chiulasei, a blocului motor si a mecanismului
motor, care pot suferi deteriorări ireversibile în cazul supraîncălzirii. De asemenea, funcţionarea
motorului la un regim termic sub cel stabilit de proiectant conduce la mărirea consumului de combustibil
şi la înrăutăţirea condiţiilor de ungere. Din acest motiv, sistemul de răcire trebuie controlat periodic,
pentru depistarea oricăror semne de funcţionare anormală.
O importanţă deosebită o are verificarea nivelului lichidului din circuitul de răcire. Nivelul trebuie
menținut în permanenţă intre limitele minimă şi maximă, prin completare cu lichid de aceeaşi calitate, de
preferinţă de aceeaşi marcă. Lichidul antigel utilizat trebuie să garanteze protecţia la îngheţ până la
temperaturi de -35°C. De asemenea se recomandă utilizarea lichidului antigel şi în timpul perioadei de
vară, în scopul protejării etanşărilor pompei de apă. Lichidul de răcire se înlocuieşte total la intervale de
maxim 3 ani.
Un alt aspect important este starea şi tensiunea curelei care antrenează pompa de apă. O curea
slabă va patina pe fulia pompei şi deci va conduce la o răcire insuficientă, în timp ce o curea prea întinsă
va duce la distrugerea prematură a rulmenţilor pompei de apă.