Sunteți pe pagina 1din 1

Fișa nr.

1
Perioada postbelică este perioada ce urmează după încheierea celui de al doilea război
mondial. În planul relaţiilor internaţionale, perioada postbelică este caracterizată: de afirmarea celor
două superputeri SUA şi URSS, fapt ce adus la polarizarea lumii, pentru câteva decenii, în două
sisteme politice rivale, capitalist şi comunist; războiul rece (lconfruntarea dintre SUA şi
URSS);constituirea de organizaţii pentru apărarea securităţii globae, de ex. O.N.U. sau pentru a
promova interesele statelor în plan regional; decolonizarea (apar state noi pe harta lumii);conflicte
regionale (Coreea, Vietnam, Orientul Apropiat, Afganistan) care nu au ameninţat pacea mondială.

1. Definiți perioada postbelică.


2. Identificați caracteristicile perioadei postbelice.

Fișa nr. 2

A. ”Prăbușirea Axei și secătuirea forțelor puterii europene pun față în față pe cele două
mari puteri victorioase. Câtva timp s-a crezut că acestea aveau să se înțeleagă pentru
a reorganiza lumea. Dar necesitatea de a lupta împotriva unui dușman comun
nemaiexistând, Marea Alianță nu întârzie să se dizolve. Apare de aici o lungă
perioadă de conflict mocnit, punctată de câteva crize violente, căreia contemporanii
i-au dat denumirea de ”războiul rece”, împărțită în două blocuri, Europa se va afla
până în 1950 în centrul acestei confruntări directe.”
Milza Pierre. Berstein Serge, Istoria Europei, p. 221

B. Cauzele războiului rece se găsesc în dorința fiecărei superputeri de a obține


supremația mondială, în impunerea regimurilor comuniste prin forță în Europa
răsăriteană, viziuni diferite în privința relațiilor internaționale, diferența de sistem
politic, economic și social intenția URSS de a controla strâmtoarea Dardanele,
propaganda comunistă în diferite zone ale lumii, sabotarea de către URSS a
Conferinței de la San Francisco de înființare a ONU.”

1. Numiți dușmanul comun menționat de sursa A.


2. Enumerați cele două mari puteri victorioase menționate în sursa A
3. Transcrieți din sursa B cauzele războiului rece.

S-ar putea să vă placă și