UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Master Istoria românilor şi a României în context european sec. XIV-XXI

Structuri politice și militare în Țările Române sec. XV-XVII

Bătălia de la Războieni

Conf. univ. dr. Neagoe Claudiu

Student Arendașiu Raluca-Cristina

Anul I

Pitești

2019
Surse istorice

La data de 26 iulie 1476 are loc cea mai importantă bătălie din istoria militară a
Moldovei, în timpul domnitorului Ștefan cel Mare.

Bătălia este consemnată de mai mulți cronicari ai vremii. Cele mai sigure surse și
demne de luat în seamă sunt cele ale lui Angiolello și Cronica lui Jan Dlugosz-cronicar polon.
Cei doi sunt de aceeași parere în ceea ce privește numărul de morți suferit de Ștefan, 200 de
oșteni.

Jan Dlugosz „Ștefan s-a luptat vitejește, totuși turciil-au învins, omorându-i numai
vreo 200 de oameni. Ceilalți fiind răniți sunt nevoiți să se retragă împreună cu domnul”.

Informațiile de la cronicarii turci nu sunt de încredere, întrucât pierderile suferite de

români în cadrul bătăliei sunt cu mult exagerate. Mulți susțin faptul că Ștefan ar fi suferit
pieredea a 7000-8000 de prizonieri și că toți ar fi fost decapitați, ceea ce este improbabil.
Ștefan nu avea atât nici măcar totalul armatei. Un alt cronicar turc susține că capetele
oștenilor moldoveni uciși de otomani ar fi format minarete.

De obicei turcii în scrierile vremii nu fac referire la propriile pierderi suferite în război,
existând însă și mici excepții. Hojde Husein a relatat faptul că-mulți gazii ce și-au găsit
moartea de martiri s-au dus în rai. Kemal Pașa Zade susține faptul că în mâinile lor ar fi căzut
chiar comandantul oștirii, Ștefan cel Mare1.

Un alt cronicar turc, Kivânî face refrire la episodul în care oastea otomană pierduse
urma armatei lui Ștefan „Cum nu știau unde era ascunsă oastea ghiaură, au căutat-o mereu
timp de mai multe zile, dar au slăbit. În cele din urmă, prin porunca și voia celui de sus ,
iscoadele au adus într-o zi știrea că ghiaurul moldovrean s-ar găsi într-un loc anume”. Despre
acest eveniment vorbește și Solokzade Mehmed Hendemi ”Oastea cea călăuzitoare de victorie
a fost nevoită să umble fără căpătâi...În sfârșit, cu ajutorul lui Alah a fost prinsă o iscoadă care
a dat una câte una știri despre dușmanul din pădure”2.

Cronicarul turc Sa adeddin consemna „Ștefan pustiește țara în calea dușmanului,

aflând de mânia șahului a dat foc câmpiilor. El nu a lăsat urmă de fânețe și de grâne și a
pârjolit munții și câmpiile. Asemenea focului uneltitor, foametea s-a extins, întrucât dacă
galerele n-ar fi așteptat pe Dunăre, oastea otomană ar fi murit de foame. Domnul a dus
bogățiile în zone greu accesibile, s-a ascuns în păduri, în desimea codrilor alături de oastea
sa”3.

Există și surse românești ce relatează despre această bătălie. Una dintre acestea este
Cronica internă-bătălia este prezentată drept o mare înfrângere, la acasta se adaugă inscripția

1
Nicolae Grigoraș, Moldova lui Ștefan cel Mare, Editura Junimea, Iași, 1982, pp. 171-172.
2
Colonel dr. Al. Gh. Savu, Ștefan cel Mare-campanii, Editura Mlitară, București, 1982, pp. 137-138.
3
Manole Neagoe, Ștefan cel Mare, Editura Albatros, București, 1970, p. 140.
bisericii înălțate la Războieni ce atestă faptul că au căzut acolo mulți ostași ai Moldovei 4. O
altă sursă este relatarea lui Grigore Ureche „După poticala lui Ștefan, de au pierdut războiul
de sârgu au strâns oastea ce au putut și s-au dus după turci și i-au ajuns trecând Dunărea, la o
vreme de mas și lovindu-i fără veste i-au speriat de au căutat să fugă, lăsând pleanul și tot ce
au prădat”5.

Letopisețul de la Bistrița „În anul 6984/1476, însuși sultanul turc Mehmet bug cu toate
puterile sale și cu Basarab voievod și cu toată oastea sa au plecat/pornit împotriva lui Ștefan
și au făcut război cu el la Pârâul Alb și au biruit turcii și cu muntenii. Au căzut boieri mari,
oșteni buni și tineri”6.

O cronică venețiană„1476, trecând armata turcească în Valahia fu bătută și tăiată în

bucăți. De asemenea, un sol venețian aflat la Brașov în aceea perioadă consemnează-Sultanul
a ieșit din țară cu cetele fără a fi luat o singură cetate”7.

Jacob Unrest relatează într-o cronică austriacă la Mânăstirea Melk „în acest an, 1476,
voievodul Moldovei a ucis și sfărmat mulți turci în Moldova”8.

Avem chiar și o relatare de la un cronicar bizantin, Spharatzes „Vara din 1476 a pornit
Mehmed II cu toată puterea sa asupra Moldovei , în septembrie s-a întors mai mult înfrânt
decât biruitor”9.

Context/cauze

După înfrângerea suferită la Vaslui de către sultanul Mehmed II, Ștefan cel Mare era
preocupat de următoarele mișcări ale acestuia.

Ștefan se coboară la Suceava, spre Țara de Jos, astfel că în luna mai 1476, pe 22, se
afla la Iași, întărindu-și pozițiile cu supușii săi.

Sosind o solie otomană la Ștefan, i se cere imposibilul-haraciul pe cei trei ani de când
ținea războiul, cetățiile de la Dunăre, prinșii din oastea bergherbegiului, fiul lui Isac, robii
genovezi, lăsarea la Constantantinopol a lui Alexandru, moștenitorul coroanei. Aceste cereri
sunt respinde de către domnitorul Ștefan cel Mare.

Drept urmare, Mahomed trece la contra-atac. Strânge un număr mare de corăbii pe

mare și în râurile din apropierea Dunării10.

4
Istoria Românilor, vol. II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti, f.a., p. 521.
5
Nicolae Grigoraș, op. cit., p. 175.
6
Manole Neagoe, op. cit., p. 147.
7
Ibidem, p. 160.
8
A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p.
306.
9
Manole Neagoe, op. cit., p. 160.
 După căderea ultimelor colonii genoveze de la Marea Neagră și trecerea Hanatului
Crimeii sub influența Porții, singurele cetăți pontice importante rămase necucerite erau cele
ale Moldovei-Chilia și Cetatea Albă.

În această situație, Ștefan cere sprijin monarhilor europeni, întrucât Moldova era
poarta creștinătății și dacă aceasta era trecută otomanii erau liberi în calea lor. La chemarea
acestuia a răspuns doar Matia Corvin, regele Ungariei ce a pornit o campanie antiotomană,
rezultată cu cucerirerea Șabațului, în Serbia11.

În loc să-și îndrepte atenția asupra Moldovei, așa cum se bănuia, sultanul alege să
atace fortificațiile pontice. Se folosește de flota sa și de cea tătărească pentru a cucerii Caffa,
ce reprezenta la aceea vreme o bază importantă în Crimeea. Urmează cucerirea Mangapolului,
iar drupul până la cetățiile moldovene pontice rămâne liber.

Aflat în acestă situație, Ștefan apelează și la ajutor din apus, la Roma și Veneția. De la
papă obține doar promisiuni, iar Veneția trimite un ambasador, fără însă a rezolv ceva12.

Sultanul începe deplasarea trupelor la data de 13 mai, de la Adrianopol, străbate

Dobrogea, trece Dunărea pe la Oblucuția și apoi Prutul, iar apoi înaintează pe drumul Sucevei,
pe Siret. Pe teritoriul Moldovei trupele debarcă în data de 10 iulie13.

Sosind momentul, Ștefan se găsește singur în fața oastei turce. Sultanul vine în fruntea
unei armate numeroase-150.000 soldați. Dintre aceștia, 90.000 erau luptători, 12.000 trimiși
de Laiotă Basarab și 30.000 călăreți tătari, ce atacau dinspre răsărit. Oastea lui Ștefan era cu
mult în inferioritate, având doar 40.000 de oameni14.

Localizare

Ștefan a ales drept poziție platoul împădurit de la Războieni, ce permitea retragerea cu

ușurință a trupelor moldovene și refugierea după luptă în adâncul codrului. Zona a fost întărită
cuval de pământ, trunchi de copaci și care erau așezate după tactica husită, ca obstacol în fața
invadatorilor15.

Anterior luptei, oastea lui Ștefan a fost diminuată întrucât s-a confruntat cu un puternic
atac din partea tătarilor, relatat și într-o scrisoare trimisă sultanului de Eminek Mârza „lăsând
prăzile, am vrut să ne întoarcem în dată, dar oastea lui Ștefan venind din urma noastră s-a
războit mult cu noi și au pierit mulți oameni dintre noi și doi frați au devenit martiri”16.

10
Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare-pentru poporul român, Editura pentru literatură, 1966, pp. 140-141.
11
Petre Otu, 100 de Mari bătălii din Istoria României, Editura Orizonturi, București, 2009, pp. 113-114.
12
Istoria românilor, vol. II, op. cit., pp. 517-518.
13
Ibidem, p. 520.
14
Petre Otu, op. cit., p. 114.
15
Istoria Românilor, vol. II, op. cit., p. 521.
16
Manole Neagoe, op. cit., p. 141.
Astfel, domnul mai avea doar boierii, curtenii și oștenii săi plătiți, aprox. 10.000. Drept
consecință, Ștefan pouncește părăsirea așezărilor, arderea ogoarelor, pustirea ținuturilor. La
25 km N-V de Roman se afla Războieni. Carele erau legate între ele și din adăpostul lor se
trăgea cu tunurile. Ștefan acoperă liniile de comunicații spre Cetatea Neamțului și
Transilvania, domnul asigurându-și retragerea către zona muntoasă unde putea să-și
reorganizeze apărarea și să aibe contact direct cu oamenii lui Matia Corvin 17.

Avangarda lui Suleiman Pașa ponește pe urmele cavaleriei moldovenești, însă ajunși la
Roman pierd contactul cu aceasta. După două zile de marș, sultanul ordonă executarea
călăuzei-comandantul cercetării, însă este salvat la timp de vestea găsirii trupelor moldovene.
Astfel, în dimineața zilei de 26 iulie la confluența pârâului Valea Albă cu râul Moldova,
zăriseră trupele moldovene18.

Ajuns într-o asemenea situație, Ștefan a luat singura decizie viabilă. A hotărât în locul
retragerii care ar fi avut consecințe grave „pornită la drum pe zi și urmărit îndeaproape de
cavaleria otomană ce ar fi atacat din spate și de pe flanc, oastea moldoveană nu ar fi avut
posibilitatea să se retragă și să se regrupeze , să lupte până la lăsarea serii, moment în care ar
fi putut să se retragă pe drumuri știute doar de ei cu succes. Oastea otomană nefiind obișnuită
cu locul, nu ar fi putut ataca decât în dimineața următoare”19.

Forțele lui Ștefan ocupă poziția la liziera sudică a codrului secular pe o fâșie de teren
ce cobora în pantă, până la malul abrupt al Văii Albe. Pârâul cu malurile sale râpoase juca
rolul unui șanț natural de apărare. La mai puțin de o milă de pârâu, în fața trupelor fusese
pregătit al-II-lea obstacol artificial-extremitățiile erau sprijinite de pădure, legate de ele
șanțuri și abatize. Piesele de artilerie erau așezate să ajungă bătaia lor până la malurile
pârâului. Caii erau grupați în interiorul taberei, pentru a fi protejați și a asigura retragerea.
Voievodul blochează toate căile de acces în pădure cu baricade protejate de mici
deteașamente de călăreți20. Organizarea taberei lui Ștefan este descrisă și de Kemal-Pașa-Zade
„El, Ștefan, a stat cu spatele la o pădure, într-o vale îngustă și greu de trecut, cum nu exista în
țara Moldovei, un alt loc mai strâmt ca acesta. Pe luptătorii de lângă el care erau vreo 20.000
făcându-i pe toți pedestrași, i-a rânduit pentru luptă, întărindu-se împrejurul său din toate
părțiile. Pe toți caii slobozi i-a legat unii de alții, a închis cu ei spatele oștii și înșirând în fața
sa mai multe sute de tunuri a făcut zid în fața oștirii sale”21.

Sultanul s-a folosit la rândul său de toate forțele sale. Armatele din Rumelia și
Anatolia au primit misiunea de a ataca pe două direcții, contribuind astfel la atacarea poziției
principale ocupată de moldoveni, la liziera pădurii către pârău, iar restul executând o manevră
dublă de învăluire platoului pentru a realiza încercuirea lui Ștefan înainte de lăsarea serii22.

17
Petre Otu, op. cit., pp. 115-116.
18
Col. Al. Gh, Savu, op. cit., p. 137.
19
Ibidem, pp. 140-141.
20
ibidem., p. 141.
21
Manole Neagoe, op. cit., p. 145.
22
Al. Gh. Savu, op. cit., p. 142.
 Desfășurarea luptei

Pe data de 26 iulie la ora 3 după-amiaza, Ștefan cel mare a lanat atacul împotriva
turcilor. Aceștia au fost luați prin surprindere, Ștefan reușind să-i atragă în zona pregătită
pentru ambuscadă, la Valea Albă. Cronica lui Tursun Bei relatează „ El-Ștefan, spera că se va
putea apăra aici până se va întuneca, iar sub vălul nopții va fugi în păduri și-și va salva astfel
viața, iar caii și armele le va lăsa turcilor prădalnici. Cum au băgat de seamă, sultanul l-a
atacat înainte de lăsarea serii”23.

Ajuns în zonă, sultanul poruncește beilerbeilor Anatoliei și Rumeliei să-și pregătească

trupele pentru atac. Primul atac a eșuat nereușind să treacă de apărararea moldovenilor.
Kemal-Pașa-Zade relatează despre primul atacat eșuat al turcilor „ostașii cei cu credință
nenorocită, moldovenii, trăgând la rândul lor din tunuri și puști au făcut să cadă asupra lor,
turcilor, o adevărată ploaie de piatră, iar din arcuri și zenberecuri au tras, parcă ploua”24.

Văzând situația, Mehmed al-II-lea poruncește lansarea celui de-al-II-lea atac, e

această dată cu ieniceri, corpul de elită al amatei otomane. Nici aceștia nu au putut să facă
diferența „vitejii ieniceri, nesuportând aceste lovituri, deși erau obișnuiți să-și pună pieptul în
fața tunurilor și puștiilor s-au culcat la pământ”, c.f Sa adeddin. Ajuns în această situație,
sultanul hotărește să preia comanda oștii și să intre în luptă în fruntea acesteia.

Acest moment se întâmplă la înserat, moment în care Ștefan își pregătește retragerea.
Victoria a fost însă de partea turcilor, însă aceasta a fost scump plătită de către sultan, cu
pierderea a 30.000 de turci, c.f. Dlugosz, o cifră exagerată25.

Momentul în care turcii au fost capabili să treacă de baricadele trupelor moldovene a

fost reprezentat de chindie. Ultimele atacuri s-au realizat la răsăritul soarelui, Ștefan reușește
să se retragă cu o parte din oaste și să se replieze într-o poziție știută doar de el. Astfel,
moldovenii au părăsit câmpul de luptă lăsând în urma lor pentru a-și ușura retragerea piese de
artilerie, care și bagaje, ce au fost capturate ulterior de turci.

Obiectivul urmărit de sultan a fost distrugerea armatei lui Ștefan, capturarea sau
uciderea în luptă a lui Ștefan. Trebuie reținut faptul că pierderile suferite de moldoveni nu au
fost atât de mari cum sugerează cronicile vremii. Singurele surse demne de încredere-
Angiolello și Dlugosz ce susțin faptul că moldovenii ar fi pierdut 200 de oșteni și ar fi căzut
800 de prizonieri26.

Retrăgându-se de la Valea Albă, Ștefan nu s-a adăpostit la Cetatea Neamțului așa cum
a crezut sultanul Mehmed II. Intenția sultanului era aceea de a-l schimba de la domnie pe
Ștefan, nu se putea realiza decât după cucerirea cetățiilor și atragerea populației și a boierimii
de partea sa.

23
Al. Gh Savu, op. cit., p. 143.
24
Manole Neagoe, op. cit.,p. 145.
25
ibidem., pp. 144-146.
26
Al. Gh. Savu, op. cit., p. 144.
 La 3 zile după confruntarea de la Valea Albă, sultanul se îndreaptă cu oastea spre
Cetatea Neamțului. Aici, după un asediu de 8 zile a suferit un eșec, având perderi serioase
fiind ucis comandantul artileriei otomane.

După această înfrângere, sultanul își continuă înaintarea la cetatea Sucevei, orașul era
pustiu, însă cetatea era puternic apărată, alungă și de aici trupele sultanului. Pe lângă eșecurile
de ordin militar, trupele otomane se confruntă cu foametea și epidemia de ciumă, care
provocau mari pagube în rândurile armatei.

Următoarea mișcare a sultanului este înantarea la Hotin, dotat de această dată cu piese
de artilerie. Nici de această dată nu a reușit, iar sultannul s-a deplasat la Podolia unde a prădat
și distrus așezări.

Rezistența cetățiilor i-au permis lui Ștefan timpul necesar pentru a reface armata și să
împiedice venirea unui nou domn. În acest moment, sultanul se confrunta cu pierderea a
50.000 de oșteni27.

Angiolello susținea „sultanul, văzând că pierde vremea, că foametea e mare, deoarece

cei mai mulți din oștenii săi se hrăneau numai cu carne, miere și ceva brânză, căci pâine nu
puteau avea, nici nutreț pentru cai, câmpurile fiind arse, a poruncit retragerea spre Dunăre”.

Turcii au parcurs în dezordine drumul până la Dunăre, fapt pentru care moldovenii au
reușit să recupereze o parte din pradă și cirezi de vite28.

Despre retragera umilitoare a sultanului relatează un sol venețian „Sultanul a ieșit din
țară cu cetele sale fără a fi luat o singură cetate și fără alte pagube pentru moldova decât prada
ce au adus cu sine”29.

Urmări

Mulți cronicari ai vremii sunt de părere că, dacă Ștefan ar fi primit ajutor din partea
statelor vecine sau alte state europene, confruntarea de la Valea Albă s-ar fi încheiat altfel, cu
înfrângerea armatei turce și capturarea sultanului, în special, dacă s-ar fi implicat regele
Cazimir al-IV-lea, c.f. Jan Dlugosz. Abia la 16 august, acesta a preluat inițiativa, a convocat
Dieta de la Pietrkiov ce a hotărât ridicarea la oaste pentru ajutorarea Moldovei, a locuitorilor
din regiunile vecine. Asfel, Paul Janssyenski primește ordin de a ridica tabăra la Camunița.
Tot în această toamnă, Cazimir strânge dări de la Cracoveni.

Reacția Milanului și a Veneției a fost una acuzatoare la adresa Papei30.

27
Nicolae Grigoraș, op. cit., pp. 173-174.
28
ibidem., p. 175.
29
Manole Neagoe, op. cit., p. 160.
30
Nicolae Grigoraș, op. cit., pp. 176-177.
 În ceea ce privește reacția regelui, Matia Corvin, acesta a trimis o scrisoare ducelui
Saxoniei, la data de 15 noiembrie informându-l că sultanul a pierdut 50.000 de oșteni și s-a
retras în dezordine întrucât acesta a auzit de venirea sa.

Pentru a clarifica situația și a stabiliza cele două țări românești, a fost de acord cu
înlocuirea lui Laiotă Basarab cu Vlad Țepeș. Astfell, trupele lui Ștefan Bathory, trimisul lui
Matia au pătruns în Țara Românească și au ocupat orașul Târgoviște, la 9 noiembrie și au
înaintat spre București la 16 noiembrie31.

Deși pierdută de moldoveni, bătălilia de la Războieni ocupă un loc de seamă în istoria

și arta militară românească. Luptând în condiții grele, Ștefan reușește să evite o catastrofă,
folosindu-se de platoul împădurit pentru apărare, având ca zonă principală de rezistență, zona
dintre pădure și Pârâul Alb. Se folosește de fortificațiile de capanie, artilerie în câmp deschis,
retragerea armatei într-o zonă de siguranță, atestă faptul că arta militară atinsese în această
perioadă apogeul32.

31
Ibidem., pp. 178-180.
32
Al. Gh. Savu, op.cit., p. 147.
 Bibliografie

GRIGORAȘ, Nicolae, Moldova lui Ștefan cel Mare, Editura Junimea, Iași, 1982.

IORGA, Nicolae, Istoria lui Ștefan cel Mare-pentru poporul român, Editura pentru
literatură, 1966.

NEAGOE, Manole, Ștefan cel Mare, Editura Albatros, București, 1970.

OTU, Petre, 100 de Mari bătălii din Istoria României, Editura Orizonturi, București,
2009.

Colonel dr. SAVU, Al. Gh., Ștefan cel Mare-campanii, Editura Militară, București,
1982.

XENOPOL, A.D., Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1986.

Istoria Românilor, vol. II, Editura Academiei Republicii Socialiste România,

Bucuresti, f.a.
Anexe

Anexa nr. 1 Campania sultanului Mehmed II în Moldova, p. 114.

Anexa nr. 2 Fortificațiile organizate de Ștefan cel Mare după model husit, p. 115.
Anexa nr. 3 Schema luptei de la Valea Albă, p. 115.