Curs Liturgică – Taina Hirotoniei sau a Preoției (Abordare mistagogică și

semnificații liturgice)
Teologii dogmatiști tratează special sau diferit Taina Preoției. Unii o tratează în cadrul
capitolului Misteriologie; alții o tratează în cadrul capitolului Eclesiologie arătând că
funcționalitatea Bisericii depinde de acțiunea harică a Preoției. Alții o tratează în câmpul
Hristologic arătând că Hristos – Marele Arhiereu transmite prin episcopi harul preoției.
Cursul va cuprinde trei părți:
I.) Teologia Tainei Preoției
Sf. Taină a Preoției are un caracter special. De ea depinde lucrarea tuturor celorlate Taine.
Prin preoție curge spre popor, spre cosmos, harul lui Dumnezeu (Ierurgii și Sf. Taine). Pr
Stăniloae afirmă că „Taina Preoției are un caracter eminamente Ecleziologic”. Ea nu lucrează
doar în persoana celui care o primește. Preoția este lucrarea Harului Duhului Sfânt printr-o
persoană sfințită în întreaga obște, în întreaga ecleziologie. Preoția este prin excelență Taina
Împărtășirii Harului. Hirotonia este Taina sfințirii omului pentru a sfinți pe oameni.
Preoția este Taina în care prin punerea mâinilor episcopului asupra omului de parte
bărbătească, împreunată cu rugăciunea, se pogoară asupra acestuia darul dumnezeiesc care îl
sfințește și îl așează într-un rang al ierarhiei bisericești cu scopul de a sfinți, a învăța și a conduce
turma pe calea mântuirii (sfințire, catehizare, păstorire).
În legătură cu istoria Preoției se poate afirma faptul că preoția VT era o preoție umbroasă
(în umbra VT), acolo unde nu lucra încă harul Duhului Sfânt; se vorbește de o preoție păgână
precreștină, păgână. Era o formă de preoție prefigurativă. (preoție mozaică de la Templu).
Instituirea preoției se face la cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Ioan cap.
20,21-22: „Luați Duh Sfânt...”. Preoția este legată de Înviere; prin preoție toate înviază (Ex:
pâinea devine carne, Trupul lui Hristos etc.).
Prin Taina Preoției noi luăm trupul lui Hristos („Corpus Cristi”), „jăratecul dumnezeiesc”.
Preoția transmite Duhul Învietor întregii creații, în special omului. Preoția este Taina Tainei.
Euharistie=icopciere în Trupul lui Hristos.
Preoția harică este o realitate hristologică, fiindu-ne dată de Mântuitorul Hristos. Hristos
este rădăcina primordială, rădăcina adâncă a Preoției.
Ex: cartea scrisă de Anca Manolache denumită „Sf. Taine în viața Bisericii” – filosofarea Sf.
Taine. În ea se afirmă că Preoția îl aduce pe cel hirotonit în ipostaza maximă de slujire a
oamenilor. Sf. Ioan Gură de Aur face asemănare între preot și medic: preotul-medic de suflet,
medicul-preot de trup. Maxima slujire este renunțarea la sine de către preot, junghiere continuă a
mielului lui Dumnezeu. Preotul trebuie să fie o fărâmă de Iisus, preotul la care oamenii privesc ca
la un salvator.
Preoția îmbracă pe candidat într-o haină de har, nu doar pe exterior ci pe interior, îl
smulge dintr-o normalitate a vieții și îl pune într-o altă ordine supranormală a vieții. Preotul
trebuie să vorbească din glasul Preoției care stă pe vârful muntelui și care nu luminează ostentativ
ci discret dar luminează. În jurnalul său intitulat „Zile albe, zile negre”, Nichifor Crainic asemăna
preotul cu îngerul satului, chiar dacă era îmbrăcat în negru. Persoana sfințită a preotului atinge
celelate persoane prin harul Duhului Sfânt, atât de mult încât sunt persoane care s-au convertit la
adevărata credință prin aceasta.

II.) Cele trei trepte ale hirotoniei

Hirotonia nu este un ritual extern, ezoteric. Hirotonia este un transfer de har, este conectarea
candidatului la preoția dumnezeiască a harului Marelui Arhiereu-Hristos. Toate hirotesiile se fac
în afara altarului și sunt niște rânduiri ale harului care sunt așezate într-o slujire. Toate hirotoniile
se fac cu ajutorul Arhieraticonului, în altar, unde candidatul este „în cer”. Noul hirotonit devine o
stea pe bolta Ortodoxiei.
Noul hirotonit nu mai are voie să aibă altă bătaie a inimii decât bătaia inimii Domnului
Hristos. Teodor M. Popescu într-un curs de misitică denumit „Inima peotului”, arată cum ar
trebui să bată inima preotului; ar trebui să bată cu ritmul mistic al inimii lui Hristos ( Ex: pruncul
născut are bătaia inimii mamei sale).
Preotul este chemat să legifereze tangențele între spațiul cosmic și spațiul spiritual, tot ceea ce
este tangențial și transcendent. Preotul este punctul de confluență între lumi pentru că își asumă
de la hirotonie slujirea între lumi.
Diaconia:
În Fapte cap. 6 are loc alegerea primilor 7 diaconi care slujeau la mese și duceau
împărtășania bolnavilor. Era o funcție liturgică, social-filantropică (la agape), administrativă (Ex:
oamenii își puneau averile la picioarele Apostolilor; diaconii aveau misiunea de a administra
aceste bunuri). Diaconia, din nefericire, a decăzut de-alungul istoriei. Diaconii stăteau lângă
apostoli. Diaconia este o slujire curată. Diaconia a evoluat, din păcate, spre o slujire artistică.
 Ținerea orarului în mână de către diacon în timpul ecteniei semnifică strângerea
rugăciunilor poporului și transferarea lor către altar. El culege jertfa buzelor tuturor și o duce la
altar. Diaconul este cel care accentuează mereu, încuviințează, subliniază și concluzionează actele
ierurgice ale preotului. Diaconul este martorul cel bun, un fel de Iosif din Arimateea, care
veghează lângă Trupul luiHristos, știind că își pierde sufletul, că va fi vânat și omorât.
În vechime diaconul nu avea voie să treacă prin fața preotului. Canoanele sunt foarte
aspre cu privire la diacon, nu avea voie să vorbească fără binecuvântarea preotului. În vechime
diaconii, cu binecuvântare putea chiar proscomidi.
Hirotonia diaconului are loc după ecfonisul „Și să fie milele Marelui Dumnezeu...”, după
axion. Diaconii iau candidatul de la icoana Maicii Domnului (la heruvic este mutat de la icoana
Mântuitorului la icoana Maicii Domnului). Hirotonia este o jertfire, o proaducere a omului la
altar.
Ritualul hirotoniei diaconului: diaconii aduc candidatul sub policandrul din mijlocul
bisericii, unde se fac trei metanii mari și se fac strigările: „Poruncește, porunciți...”, îl pune pe
solee în fața arhiereului care îl binecuvintează și îl introduce prin Ușile Împărătești în Sf. Altar
(intrarea omului nehirotonit în altar). Diaconii, în număr de doi (purtând în mâini tricherul și
dicherul), ținându-l de mâini pe candidat, se opresc toți în fața Sf. Mese unde candidatul face trei
metanii mari apoi înconjoară altarul de trei ori (dinspre miazăzi spre miazănoapte, sărutând
candidatul fiecare colț al Sf. Mese), cântându-se troparele de la cununie în ordine inversă („ Sf.
Mucenici”, „Slavă Ție, Hristoase...”, „Isaie dănțuiește...”). Tânărul hirotonit se cunună pentru
totdeauna cu Biserica. Arhiereul stă în partea de Nord a Sf. Mese, pe scaun, închipuind pe
Dreptul Judecător stând pe tron, pe genunchi ține omoforul și bedernița. Candidatul face două
metanii mari în fața arhiereului, după ce sărută colțurile Sf. Mese, și sărută omoforul, bedernița și
mâna dreaptă a arhiereului. După a treia înconjurare, diaconul face trei metanii mari apoi își pune
drepta peste stânga pe colțul de S-est al Sf. Mese și așteaptă hirotonia. Arhiereul vine lângă el și
citește rugăciunea hirotoniei.
Formula hirotoniei: „Dumnezeiescul har, Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le
vindecă, și pe cele cu lipsă le împlinește, rânduiește pe preacucernicul ipodiacon (N), întru
diacon; să ne rugăm dar pentru acesta ca să vină peste el harul întrutot Sfântului Duh”.
Arhiereul citește două rugăciuni de hirotonie, având pe creștetul candidatului omoforul și
pe omofor ambele mâini. Apoi are loc oferirea veșmintelor și înveșmântarea. Acest act este o
umplere de har a celui care este hirotonit. Sf. Arhidiacon Ștefan este prototipul diaconiei;
diaconia fiind o mucenicie.
Preoția
Este Taina plenară. Momentul hirotoniei este cel după Heruvic, după acoperirea
Cinstitelor Daruri.
Rânduiala: După binecuvântarea poporului de către arhiereu cu dichero-tricherele se începe
hirotonia; înainte de ectenia punerii înainte a Darurilor. Candidatul se ia dintre diaconi, a slujit la
Sf. Liturghie. În mijlocul Bisericii candidatul rostește jurământul (mărturisire-ceea ce trebuie să
facă preotul în viața sa; acestea sunt texte pauline. Candidatul semnează declarația, ea rămânând
în Evanghelie). După ce face trei metanii mari în mijlocul bisericii, candidatul este adus în fața
arhiereului iar diaconii strigă: „Poruncește, porunciți...care se aduce spre a fi hirotonit preot pe
seama bisericii cu hramul (N), din parohia (N), protopopiatul (N). Orice candidat trebuie să fie
hirotonit pe seama unui altar, unde va sluji canonic prin trimiterea apostolică de către
arhiereul locului. După ce este dus pe solee și face metanii în fața arhiereului, este introdus în
altar de către diaconi și apoi este preluat de către doi preoți cu viața morală aleasă. Ritualul
hirotoniei este aproape identic cu cel al hirotoniei diaconului. După a treia înconjurare a Sf. Mese
i se ia orarul de pe umeri.
Formula hirotoniei: „Dumnezeiescul har, Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le
vindecă, și pe cele cu lipsă le împlinește, rânduiește pe preacucernicul diacon în preot; să ne
rugăm dar pentru acesta ca să vină peste el harul întrutot Sfântului Duh.”
Diferența între hirotonie și hirotesie este următoarea: Hirotonie înseamnă punerea
mâinilor și transmiterea unui har. Hirotesia este rânduirea unui om deja hirotonit într-o ascultare,
sau oferirea unui rang sau a unui grad bisericesc.
Sf. Ioan Gură de aur ne spune faptul că această slujire a preoției nu s-a dat nici măcar
Îngerilor, Arhanghelilor, Heruvimilor sau Serafimilor. Preoția este mai mult decât fac aceștia în
jurul tronului Preasfintei Treimi.
Fiecare candidat, înainte de hirotonie, trebuie să își pună în inima sa o rugăciune către
Dumnezeu prin care să îi ceară preoția Sa, darul și harisma specială prin care preoția candidatului
va străluci în mod diferit de celelate preoții.
Are loc înveșmântarea candidatului hirotonit, fără stihar (pe care îl avea dianainte pe el): i
se dă epitrahilul, brâul, mănecuțele (le avea de la slujirea ca diacon), felonul. Înainte de oferirea
fiecărui veșmânt se întreabă poporul de către arhiereu: „Vrednic este?” iar poporul răspunde cu
„Vrednic este!” și se și cântă după care are loc înveșmântarea. Diaconului, la hirotonie i se dă
orarul, mânecuțele și a treia oară aerul pe umeri.
Sf. Simeon spune despre sfită (felon): „Sfita este albă pentru curăția, sfințenia și
îmbrăcarea dumnezeieștii slave căci Dumnezeu este lumină și se îmbracă cu lumină ca și cu un
veșmânt. Sfita înseamnă jugul cel bun al lui Hristos”.
După înveșmântare cel hirotonit sărută dreapta arhiereului, îl sărută pe obraz pentru
dumnezeiasca dragoste pentru că obrazul este organul rugăciunilor. Cel ce săvârșește rugăciunea
iubește și este iubit. Noul preot hirotonit vine primul între preoți.
La momentul axionului i se dă celui nou hirotonit pe o tăviță, peun disc mic, Sf.
Agneț de pe discul mare de pe Sf. Altar. Îl ia frumos iar arhiereul îi spune: „ Primește
odorul acesta și să-L păstrezi pe dânsul neîmpărțit până când Domnul și Dumnezeul și
Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl va cere de la tine întreg în ziua judecății”.
Preotul nou hirotonit sărută discul pe care i-a fost dat Sf. Agneț, merge pe lângă Sf. Masă
și se așează cu fața spre apus, în dreptul Crucii din altar.
Sf. Simeon al Tesalonicului afirmă că în vechime se scoteau două Sf. Agnețe: unul
rămânea pe Sf. Disc iar celălalt se oferea noului hirotonit întru preot. În momentul oferirii de
către arhiereu a Sf. Agneț, noului hirotonit întru preot, preotul devine iconom al Tainelor lui
Dumnezeu. Preotul devine sluga credincioasă a Trupului Lui Dumnezeu.
Arhieria
Hirotonia începe de cu seară printr-o rânduială denumită ipopsifiere (se fac pregătirile
pentru arhierie, mărturisirile; Sf. Ignatie Teoforul spune că arhiereul îl închipuie pe Hristos.
Arhieria este deplinătatea harului preoției, maxima putere harică pe care o poate avea un om pe
pământ. Hirotonia arhiereului se face înainte de cântarea „Sfinte Dumnezeule...”. Noul hirotonit
arhiereu devine primul între arhiereii slujitori și binecuvintează primul poporul la cântarea cea
Întreit Sfântă.
Arhiereul se ia dintre preoții care slujesc, se ia din dreapta protosului. Rânduiala se
aseamănă cu celelalte rânduieli de la hirotoniile în celelate trepte. Hirotonia întru arhiereu se face
de cel puțin doi arhierei dar în majoritatea cazurilor sunt cel puțin trei arhierei. Hirotonia se face
cu Evanghelia deschisă pe capul candidatului: se pune Evanghelia cu miezul în jos pe creștetul
său (ca la Sf. Maslu) iar cei trei arhierei hirotonisitori își țin mâinile pe Evanghelie și prin
Evanghelie se infuzează harul lui Dumnezeu în creștetul și în ființa celui ce se hirotonește. După
ce se hirotonește se citesc cele trei rugăciuni ale hirotonie apoi este adus pe solee și are loc
înveșmântarea: i se dă sacosul, omoforul (mic), ornatele, mitra și se cântă după fiecare veșmânt
oferit „Vrednic este!”. Noul arhiereu hirotonit este icoana Marelui Arhiereu-Hristos.
Sf. Ignatie Teoforul în epistola către magnezieni afirmă: „Episcopul ține locul lui Hristos;
preoții țin locul Apostolilor iar diaconii, cei atât de dulci mie, țin locul locul îngerilor lui
Dumnezeu care neîncetat îi slujesc Lui”.
La hirotonia arhiereului se pune Evanghelia pe creștetul candidatul arătând că noul
hirtonit întru arhiereu îl va avea cap pe Hristos, făcându-se Hristos cap al Bisericii; toate ale lui
Hristos trebuie să le știe arhiereul și cunoștința Lui o va avea cât se va putea. Arhiereul trebuie să
aibă sub grumazul lui jugul cel ușor al lui Hristos. El poartă prin Evanghelie, pe grumaji,
greutatea (povara) Bisericii lui Hristos, gândul, menire, simțirea și lucrarea lui Hristos.