Blestemarea și uscarea

smochinului neroditor ne
tulbură.
Smochinul
Rodirea necondiționa-
tă transcende cauzalitatea,
Roditor

MinaMARAH AFIRAS
raporturile mecanice cau-
ză-efect, este creatoare de
lumi, asemenea tainei prin
care creatorul, scoate prin
marele Cuvânt lumea din Mi-am amintit de drum…
noaptea cosmică –pralaya– Viaţa uneori e meserie de ostatec
și creează cosmosurile. Uitat la datorie, uitat de sine.
Viaţa este un miracol pe care îl ciopârţim zilnic, până –Raportez.
la uscare, îndeobşte, ca habitudine. Viaţa e un miracol.
Însă de ce credem totuşi că ni se cuvine, dacă nu suntem Mi-am amintit de sânge, de lacrima de foc,
în stare de el? Este nevoie de excepţionalitate pentru a De mierea din priviri, și din flori.
rămâne în starea de har, în starea de mirare, în energia –Raportez.
miracolului.
A fi excepţional înseamnă, în fond, indubitabil, a fi Mi-am amintit de viaţă,
normal, natural, iar harul, rodirea necondiționată, este Această apucătură indecentă
starea naturală a Fiinţei. Nu este un mesaj comod, pentu Care scoate şi îngerii pe câmpul de luptă,
Şi îi obligă fără scut să îngenuncheze,

Smochinul Roditor
că ne scoate din starea de a fi călduţi.
Să rodeşti atunci când nu este vremea, înseamnă să Fără patimă, fără sabie.
înfrângi forţe cosmice. Iar momentul acesta greu este si- Amen!
gur că va veni în viaţa fiecăruia dintre noi, mai devreme –Raportez.
sau mai târziu.
A merge spre natura hristică înseamnă a te opune
acestei lumi. A nu merge spre natura hristică înseamnă
a te opune. Căci iubirea este un principiu de construcţie
al lumilor.
Prin alte cuvinte, soarta noastră, dacă vrem să fim
vii, nu este să ardem la foc mocnit, ci, este de-a dreptul a
fi incendiari. Altfel, vom fi sortiţi pieirii, involuţiei. Me-
sajul este foarte dur, dur ca stânca, revoluţionar.
MinaMARAH AFIRAS
 Smochinul
Roditor

MinaMARAH AFIRAS
 Smochinul Roditor
MinaMARAH AFIRAS

2018

Această carte nu poate fi reprodusă nici în întregime,

nici parţial, nici introdus conţinutul său într-un sistem
informatic sau transmis sub orice formă, sau prin orice
mijloc, fără permisiunea prealabilă şi în scris a autorului
şi proprietarului copyrightului.

© MinaMARAH AFIRAS
Toate drepturile rezervate.

Grafica: Patrick Matiș

Foto: Claudia Elena Corbu
Fotomodele: Daniel Costin Dumitru
Luminița Mona Gheorghian

Coperta: Ramon Llull, Arbor Scientiae

ISBN : 978-606-8329-67-3

Imprimat la Papyrus Print

Cluj-Napoca România

4
6
7
24
Rodirea necondiţionată este o exteriorizare, în amintire de sine, a
imaginii hristice dinlăuntru, o negare continuă a ceea ce suntem
acum.

Rodirea necondiţionată este extragerea realităţii transcendentale

din noi, citirea cursivă a icoanei lui Hristos, dinlăuntru.

Mamei mele, Sofia,

Tatălui meu, Vasile,

25
 Mi-am amintit

Mi-am amintit de drum…

Viaţa uneori e meserie de ostatec
Uitat la datorie, uitat de sine.
–Raportez.

Mi-am amintit de sânge, de lacrima de foc,

De mierea din priviri, și din flori.
–Raportez.

Mi-am amintit de viaţă,

Această apucătură indecentă
Care scoate şi îngerii pe câmpul de luptă,
Şi îi obligă fără scut să îngenuncheze,
Fără patimă, fără sabie.
Amen!
–Raportez.

26
27
 Smochinul roditor

A fost atât de greu, din spaţii zigzagate,

Din lumi înfrigurate, să vă conjur, să vin:
-Bătrâne întuneric! Nestăvilite frig!
Şi am venit cu unul dintre ochi plângând,
Şi am trecut infernul vostru
Cu ochiul celălalt râzând.

S-au năpustit asupră-mi, cu patimă nebună,

Bătrânul întuneric, nestăvilitul frig, stăpâna Lună,
Iar eu, am îmblânzit cu inima și am rodit în seve
Nestăviliții aștri şi am umplut potirul fructului în pârg
Cu forțele solare şi adâncuri de furtună.
Eu am rodit deşertul și mercurul și lumina,
Cu ochiul stâng.

36
Dar am văzut cum praful cosmic urcă-n sevă luminos,
Și am potolit furtuna sevei și Caii Soarelui cu inimă de Logos.
Am aşteptat la pândă să prefac în strălucire neliniștitul haos,
Și forţele lunare obscure, în lumină, fastuos.
Cu ochiul drept.
Eu am rodit bătrânul întuneric, nestăvilitul frig
În fructul viu, în fructul glorios.

Cu ochiul drept,
Cu ochiul stâng.

37
 Nimic interesant

Nimic interesant până aici.

Tandreţea ta a trezit în mine infernuri, corzi,
Spaţii, Arcuiri Înalte şi Porţi,
False Intrări, încrâncenări,
Stări stagnante, iz de triumf barbar
Adulmecat ca o fiară flămândă, în nări.

Nimic interesant până aici.

Ca să scap,
I-am dat mării întregul festin,
Privind în urmă
Marea cum se consumă,
Cum se irită,
În mii de valuri,
Se tânguie mereu după tine,
Din dorinţă,
În renunţare zvârcolită, neconvinsă,
Neconvinsă de zădarnicie.
Asemenea mie.

38
 Via Crucis

„Catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos,

Și pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat
Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul,
Până la ceasul al nouălea.” Marcu cap. 27

Ce întuneric, pe bâjbâite, s-a făcut,

În momentul adevărului crud,
Și nimeni pe nimeni nu a mai vrut,
Și nimeni nu a mai fost împreună cu nimeni.
Nu am mai vrut atunci nici apă, nici vin,
Și nici sânge, măcar.
Toți am știut și eram
Înspăimântați pentru deșertăciunile noastre.

Catapeteasma s-a sfâșiat cu iubire și durere,

Ca o imimă mare.
Abia atunci, ne-a fost de ajuns Hristos,
Eram iubiți cu măduva străpunsă de cuie,
Iubiți până la os.
Fără bâjbâiri între frison și lumină.
Noi nu am mai avut, atunci, nici o scăpare.

58
Târziu, acest miracol a fost cuprins încet-încet de uitare.

Unii au uitat peste ani și ani.

Alții au uitat peste mai multe vieți.
Deși știm că atunci:
„Mormintele s-au deschis şi multe trupuri
Ale sfinţilor adormiţi s-au sculat,
Şi ieşind din morminte, după învierea Lui,
Au intrat în Cetatea Sfântă şi s-au arătat multora.” Marcu cap. 27

59
86
 Ca o flacără

Am pierdut clipa de grație,

O sută patruzeci și patru de ani am pierdut,
Mă rog, îngeri buni, dați-mi înapoi clipa sacră,
După ce a trecut.
Am pierdut clipa magică ce ardea în lumină,
Și acum, ochiul luciferic din umbră, mă domină.

Privesc, dinlăuntru, infernul dantesc,

Din care voi ieși, de voi putea străbate
O sută patruzeci și patru de ani, înghesuiți absent
Între două clipiri luciferice de pleoape.

Zbatere de incertitudini între două cearcăne vii,

Timp în care, caii aleargă și nervuri vii,
În timp ce lumea se preface și devine și moare.

Deși, îmi bat joc și râd de bătaia pendulului,

De colosala șansa de a ajunge la tine,
Pentru o singură clipă de iubire,
În o sută patruzeci și patru de ani,
Înghesuiți între două clipiri absente de pleoape.
În timp ce, ca o flacără, alerg, alerg, alerg, alerg.

87
 Patimă între lumi

În timp ce împlântezi cuțitul,

Îngeață în trepte mirarea, fără să mai apuc să spun
Că îngheață, în uitare, ardoarea,
Focul fumegând e o tânguire, la porțile unui templu păgân.

În timp ce împlântezi cuțitul,

Nu pot să renunț la sărut.
Nu pot, în secunda asta, să mă despătimesc,
Nu pot să curg.

Sufletul este descarcerat,

Se rupe în cădere un văl arzând.
Iar eu rămân în picioare la porțile iadului hâd,
Surprinsă de mine, luând gelozia nebună,
În serios, pentru prima oară, fără să râd.

103
 Fără să știi

Ia foc de la torțe? Ia foc de la sânge?

Ia foc de la tobe și trupul se frânge,
E magmă încinsă dansul arab.

Noaptea e țăndări și tot ce-ai zidit e un fort

Care, pe ritm de tobe, ia foc.

Și oricât te-ai tângui a plecare,

Oricât ai hohoti de noapte și de întunecare,
De aici vine, de aici țâșnește lumina.

De la tângirea de a nu fi,
Ai ajuns să fii de-a binelea,
Și, de-asta, acum ia foc,
Și nu poate fi stins nici cu apele mării.

Și orele se sfâșie în carne vie,

Și marea urlă înnebunită fără să știe
Că te-aștept în turnul de lavă al unei catedrale vii,
În spasmul dansului arab, eu însămi fără să știu,
Tu însuți fără să știi.

120
 Ruptură

Ruptură.
Între două lumi arzând,
Cum ai strivi între degete o piatră fierbinte
Şi zgomotul sec al pietrei căzând.

„–Cel fără de păcat dintre voi

Să arunce cel dintâi piatra asupra ei!”

Umilinţă să fi pătruns în pupilele flămânde,

Umilinţă paralizând brațul total,
Privind cu respiraţia întretăiată
Mâinile-ţi frumoase tremurânde,
Şi trupul de femeie.
Eliberare să fi simţit din tenebră.

În bezna pulberii drumului o piatră căzând,

Pocnind foarte sec în cădere.
Grinzile unui edificiu arzând în prăbuşire.
Ruptură.
Un văl greu căzut de pe faţa esenţei,
Toridă.

141
154
155
156
Cine sunt eu? Sau reflecțiile cosmice dinlăuntru.

Eu sunt fiica Logosului Melchisedec, așadar, locuiesc Pământul.

Vărsător (cu ascendent în Leu), din raza lui Venus –trei linii pe frunte.
Născută în orașul Craiova, România.
Extrovertită, aproape în toate cazurile, precum marea.
Poezia este infinitul din sânge, pe care îl caut.

Poezia este o încercare tare, poezia este o încercare foarte intensă.

Ce este, în fond, poezia sau infinitul din sânge, pe care îl caut?

1. „Strigătul de nostalgie al lui Dumnezeu după Om”

2. Cavalerul îngândurat al înfrângerilor
3. Amprenta pe care o lasă îngerii în rănile pe care le închid și le vindecă
4. Neliniște a Ființei în căutarea Tatălui Cosmic Etern și a dragostei
5. Neputința care se roagă
6. Starea de grație căreia nu îi pasă de devenire și nici de nemurire
7. Bucuria în fața miracolului, capacitate de mirare
8. Căutarea sufletului printre hieroglifele durerii (ignoranței)
9. Despătimire
10. Specialitate în tânguiri
11. Lacrima ploii prelinsă pe geam

Pentru toți cititorii:

–Toată dragostea mea...

Aceste semne au fost lăsate în timp ce urcam stânci, și traversam

prăpăstii, scriind.

157
158
159
160
161
162
163
164
165
166
167
168
169
170