Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
evenimente
Horeca
Una dintre principalele cerințe pentru proiectarea unei săli de evenimente este planificarea
spațiului pe zone: spațiile de producție (bucătăria cu tot ce înseamnă fluxul de aprovizionare,
vase curate și murdare, vestiarele etc.), zona administrativă și sala de restaurant. Ideal ar fi ca
intrarea către sala de evenimente să se facă printr-un vestibul-hol cu o mică zonă de lounge și o
garderobă. Tot aici de obicei se află și toaletele pe sexe.
Vă recomand să gândiți și o zonă de terasă sau cel puțin o zonă de mese înalte pentru fumători,
afară, aproape de intrare, iar în sezonul rece să prevedeți și o încălzire pentru aceasta.
Sala de mese trebuie să fie corect proiectată în așa fel încât să existe treceri suficient de late
pentru a permite chelnerilor să treacă cu farfuriile printre mese, iar clienții să poată da
scaunele în spate pentru a se ridica, fără a crea un disconfort vecinilor de la altă
masă. Ideal ar fi să aveți mese pliabile pentru 8-12 persoane, în așa fel încât la fiecare nou
eveniment să puteți reorganiza spațiul ușor. Tot aici trebuie să aveți o zonă dedicată pentru scena
și ringul de dans.
Pentru finisarea sălilor de evenimente, vă recomand să evitați materialele naturale (lemnul brut
sau furnirul, bumbacul sau alte textile naturale, piatra etc.), mai bine optați pentru materiale
sintetice care imită foarte bine aceste finisaje. Sunt mult mai puternice, elastice, rezistente la apă,
rezistente la șoc chimic, o gamă largă de texturi, culori și nuanțe. De exemplu, pardoseala poate
fi placată cu mochetă de trafic intens, având o grafică personalizată (astăzi este posibil să printați
orice imagine pe mochetă) combinată cu plăci ceramice mate sau covoare PVS, care imită piatra
naturală sau chiar lemnul natural în zona ringului de dans.
Pereții pot fi acoperiți cu panouri decorative din polistiren sau vopsiți cu lavabilă decorativă sau
pot fi acoperiți cu un tapet sau fototapet (aici exista foarte multe soluții, totul depinde în ce stil
doriți să amenajați viitorul local). În cazul în care trebuie să izolați fonic spațiul, puteți opta
pentru panouri fonoabsorbante, iar pentru o acustică mai bună se pot utiliza panouri acustice
speciale, datorită cărora se va îmbunătăți calitatea acustică a sălii. Cu toate acestea, aveți grijă ce
fel de materiale fonoabsorbante cu suprafețe perforate sau striate folosiți, astfel încât să nu
încălcați standardele de igienă.
Tavanele precum pereții se pot finisa cu o mulțime de materiale. La fel se poate face izolația
fonică sau acustică. Cel mai des întâlnim tavanele suspendate din gips carton care maschează în
primul rând toate instalațiile și sistemele tehnice. Iar pentru a putea suspenda corpuri grele -
candelabre voluminoase, drapajele, panourile etc. se fac întăriri la structura spațiului (grinzi).
Un rol important în amenajarea unei săli de evenimente îl joacă mobilierul, care ar trebui să
fie în ton cu stilul întregului spațiu, să îndeplinească cerințele estetice, dar și cele practice. Chiar
dacă pe piață există mulți furnizori care oferă sute și mii de variante de mobilier, trebuie să țineți
cont ca acesta să fie durabil, luând în calcul faptul că acesta va fi utilizat destul de mult.
Cum alegem corect mobilierul? Mobilierul influențează în mod direct starea de spirit și confortul
clientului, prin urmare, acesta ar trebui să fie confortabil, ușor, fără elemente inutile, igienic.
Astăzi, proiectarea mobilierului modern se bazează pe antropometrie, și anume pe studiul
dimensiunilor și proporțiilor corpului uman, cu scopul de a crea mese, scaune și alte obiecte de
mobilier dedicate locațiilor de Food Service, care trebuie să ofere clientului cel mai mare confort.
Asta înseamnă că este de preferat să investiți în mobilier calitativ și ergonomic, ușor de
întreținut, care va rezista mai mulți ani, luând în calcul utilizarea frecventă.
Nu uitați și de importanța textilelor. Optați pentru unele rezistente și ușor de întreținut; fie că
aveți scaune tapițate sau huse pentru ele, acestea trebuie să fie impecabile la fiecare nou
eveniment.
Iar acum, după ce ați aflat principalele caracteristici în amenajarea unei săli de evenimente, sper
să luați cele mai bune și corecte decizii.
Mult succes!
Articol scris de Natalia Berezovskaia, arhitect de interior la Creativ Interior, pentru ediția 89 a
revistei Horeca România.
http://www.horeca.ro/restaurante/5415-reguli-de-baza-pentru-amenajarea-unei-sali-de-
evenimente.html