FARMACOGNOZIE ŞI BOTANICĂ FARMACEUTICĂ

ANALIZA SUBSTANŢELOR TANANTE DIN INFLORESCENŢE ŞI PĂRŢI AERIENE

DE CENTAUREA CYANUS L.
Tatiana Chiru, Anatolie Nistreanu
Catedra Farmacognozie şi Botanică farmaceutică

Summary
Analysis of tannins of Centaurea cyanus L. inflorescences and aerial parts
The qualitative and quantitative study of tannins present in aerial parts and inflorescences
of Centaurea cyanus L. was done. It has been chemically determined that condensed tannins are
present in the plant. The total of tannins was established titrimetrically.

Rezumat
S-a efectuat studiul calitativ şi cantitativ a substanţelor tanante din inflorescenţe albastre,
purpurii, roze şi părţi aeriene cu inflorescenţe de culori diferite de C. cyanus L. Prin reacţii
chimice s-a stabilit că substanţele tanante din materialul analizat sunt condensate. Titrimetric s-a
determinat totalul lor în produsele vegetale.

Actualitaea temei
C. cyanus L., fam. Asteraceae este o specie ierbacee, anuală. Tulpina de 1-1,5 m înălţime
se termină cu calatidii. În scop terapeutic se colectează florile albastre Cyani flores [8]. Formele
farmaceutice posedă acţiune diuretică, coleretică, antiinflamatoare, antidiareică [9].
Atât în flora cultivată, cât şi în cea spontană se întâlnesc plante de C. cyanus L. cu
inflorescenţe de diferite culori: purpurii, albe, bej, roze. Însă, acestea nu sunt studiate chimic şi
farmacologic, unica utilizare a lor fiind cea ornamentală. Prezintă interes posibilitatea
întrebuinţării în fitoterapie nu doar a florilor albastre, ci şi a celor de altă culoare.
Cercetările efectuate anterior [4,5] ne demonstrează că maximul totalului de flavonoide,
antociani, compuşi fenilpropanici este în flori de culoare purpurie. Din literatura de specialitate
aflăm că în Cyani flores alături de aceste grupuri de compuşi se găsesc şi substanţe tanante [9].
Taninurile sunt compuşi polifenolici, caracterizaţi printr-o mare heterogenitate structurală.
Unităţile constituente aparţin seriei acizilor polifenolcarboxilici sau seriei 2-fenilbenzopiranului.
Taninurile se caracterizează prin proprietatea lor de a forma compuşi impermeabili şi
imputrescibili cu proteinele.
Taninurile se clasifică în taninuri hidrolizabile (elagice, galice) şi taninuri nehidrolizabile
(catechice). Taninurile hidrolizabile sunt esteri ai acizilor polifenolcarboxilici cu glucidele. Cei
mai frecvenţi acizi de acest tip sunt: acidul galic şi derivaţii (acidul p-digalic, acidul m-digalic) şi
acidul elagic. Taninurile nehidrolizabile (condensate) sunt produşi de condensare a unor compuşi
de tipul 2-fenilbenzopiranului (catechina) [3,6,7].
Deseori în plante se atestă un amestec de substanţe tanante hidrolizabile şi condensate cu
prevalarea compuşilor unui sau altui grup. De aceea, este necesar de a determina natura
substanţelor tanante pentru fiecare produs vegetal [6].

Obiectivele lucrării
Identificarea şi dozarea substanţelor tanante din specia C. cyanus L. cu inflorescenţe de
diferite culori.

Materiale şi metode
Materialul vegetal analizat a fost constituit din partea supraterestră înflorită (herba) cu

129
inflorescenţe purpurii, albastre, roze şi inflorescenţe de diferite culori (flores cum receptaculis),
uscate după colectare provenite de la specia C. cyanus L. Planta a fost recoltată în perioada
înfloririi, în lunile mai – august, 2008.
În vederea identificării substanţelor tanante s-a pregatit extract apos: 1,0 g produs vegetal
fin pulverizat împreună cu 100 ml apă distilată se fierb timp de 30 minute, la un bec de gaz, apoi
se completează apa evaporată, se filtrează. Filtratul serveşte la efectuarea reacţiilor de
identificare [6,7].
Substanţele tanante, ca şi alţi compuşi fenolici, formează cu sărurile metalelor grele
complexe colorate. Substanţele tanante condensate cu soluţia de alaun de fier şi amoniu dau
culoare neagră-verzuie, iar cele hidrolizabile – neagră-albastră. Substanţelor tanante le este
caracteristică şi reacţia de asociere cu diazocompuşii, formând produse colorate; reacţia cu
vanilină (în prezenţa HCI concentrat sau H2SO4 de 70% apare o culoare roşie-aprinsă) [7].
Dozarea substanţelor tanante s-a realizat prin metoda titrimetrică [6]: aproximativ 2g
(probă exactă) de produs vegetal mărunţit, trecut prin sita cu orificiile de 3 mm, se pun într-un
balon conic de 100 ml, se toarnă 50 ml de apă clocotindă şi se încălzeşte la baia de apă 30 min,
amestecând. Soluţia se lasă câteva minute să se limpezească şi se strecoară atent prin vată în
balon cotat de 250 ml astfel ca particulele de produs vegetal să nu cadă pe vată. Produsul vegetal
în balon este supus aceleiaşi proceduri, descrise mai sus, iar soluţia se strecoară în acelaşi balon
cotat. Extragerea se repetă de câteva ori, până când reacţia la substanţele tanante va fi negativă
(reacţia cu soluţie de alaun de fier şi amoniu). Soluţia din balonul cotat se răceşte, se adaugă apă
până când volumul atinge nivelul marcat. 25 ml de soluţie se toarnă în balonul conic de 1 l, se
adaugă 750 ml de apă şi 25 ml de soluţie de acid indigosulfonic şi se tratează cu permanganat de
potasiu 0,1 n pînă la culoarea galbenă-aurie, amestecând permanent.
1 ml de soluţie de permanganat de potasiu 0,1 n îi corespunde 0,004157 g de substanţe
tanante calculate pentru tanin.
Paralel se efectuează proba control, titrând 25 ml de acid indigosulfonic în 750 ml de
apă.
Cantitatea procentuală a substanţelor tanante se calculează după formula:

V1 – volumul KMnO4 de 0,1 n cheltuit la titrare, ml; V 2 – volumul de KMnO4 de 0,1 n

cheltuit la titrarea de control, ml; K – corecţia la titru (după acidul oxalic); D – coeficientul de
calculare pentru tanin: pentru substanţele tanante hidrolizabile este 0,004157; pentru cele
condensate – 0,00582; V – volumul total al extractului, ml; m – masa exactă a produsului
vegetal, g; V3 – volumul extractului luat pentru titrare, ml.

Rezultate şi discuţii
Proprietăţile terapeutice ale plantelor medicinale depind de faptul că ele conţin aşa-numite
substanţe chimice active, capabile să exercite asupra organismului viu acţiune fiziologică cu
caracter terapeutic.
Produsele vegetale cu conţinut de substanţe tanante se utilizează tradiţional ca hemostatic,
posedă acţiune antiinflamatoare, antibacteriană, antidiareică, constrictă vasele, diminuează
secreţia de umoare apoasă şi mucozităţi. Au o largă întrebuinţare în afecţiunile dermatologice,
arsuri [1,3]. Se utilizează ca antidot în intoxicaţii cu metalele grele, alcaloizi şi glicozide. Studiile
recente au fost axate pe proprietate antitumorală şi anti-HIV a taninurilor [2].
În rezultatul efectuării reacţiilor calitative s-a stabilit că la adăugarea sol. 1% de gelatină
apare un precipitat ce se redizolvă în exces de reactiv; cu acid acetic 10% şi acetat de Pb
precipitat nu a apărut, în cazul părţilor aeriene, iar la inflorescenţe s-a observat; cu alaun de fier
şi amoniu s-a format precipitat la parţi aeriene iar la inflorescenţe a apărut coloraţie; la adăugarea

130
sol. FeCl3 1% extractul s-a colorat în verde; cu cristale de NaNO2 şi HCl 0,1N la extractul
inflorescenţelor s-a obţinut coloraţie roză, la extractul din părţi aeriene – culoarea galbenă.
Rezultatele identificării substanţelor tanante sunt însumate în tabelul1.
Tabelul 1
Rezultatul reacţiilor de identificare a substanţelor tanante

Nr Reactivii Rezultatul Inflorescenţe Părţi aeriene

preconizat purpurii albastre roze purpurii albastre roze

1 Alauni de Substanţe tanante

Fier şi hidrolizabile→cul
Amoniu oare albastră sau Precipitat Precipitat Precipitat
Purpuriu- Verde Verde-
violetă; Negru- Negru- Negru-
violet -murdar brun
condensate→se verde verde verde
formează
precipitat
2 Acid Substanţe tanante
acetic de hidrolizabile→
10 % şi formează Precipitat Precipitat Precipitat
Acetat de precipitat; Precipitat Precipitat Precipitat nu a nu a nu a
Plumb Substanţe tanante apărut apărut apărut
(Pb) condensate→
negru –verde.
3 Cristale Substanţe tanante
NaNO2 şi hidrolizabile→ Roz Coloraţie Coloraţie Coloraţie
HCl de apare culoare roz Roz-pal
pronunţat galbenă galbenă galbenă
0,1 N cafenie

4 Sol.gelati Opalescenţă ce
opalescen opalesce opalesce opalesce opalescen opalesce
nă 1% dispare în exces
ţă nţă nţă nţă ţă nţă
de reactiv
5 Sol.FeCl3 Culoarea albastră-
1% neagră →
taninurile galice; coloraţie coloraţie coloraţie coloraţie coloraţie coloraţie
coloraţie brună- verde verde verde verde verde verde
verde→ taninurile
catechice
Rezultatele dozării substanţelor tanante sunt prezentate în fig.1.

131
 Fig.1. Totalul substanţelor tanante din inflorescenţe şi părţi aeriene de C. cyanus L.

Datele experimentale ne arată că conţinutul total al substanţelor tanante diferă în părţi

aerine (3,002 – 3,081%) şi inflorescenţe (1,019 – 2,704%). O importanţă deosebită o are culoarea
florilor. Maximul totalului substanţelor tanante s-a stabilit în inflorescenţe cu flori purpurii –
2,704%, urmează cele de culoare roză – 1,369% şi în albastre conţinutul este cel mai mic –
1,019%.

Concluzii
1. În baza reacţiilor chimice efectuate în materialul vegetal analizat s-a determinat prezenţa
atât a substanţelor tanante condensate.
2. Maximul totalului de substanţe tanante se conţine în parţi aeriene (3,002 – 3,081%), în
inflorescenţe - (1,019 – 2,704%).
3. O importanţă deosebită o are culoarea florilor. Conţinutul maximal total de substanţe
tanante s-a stabilit în inflorescenţe cu flori de culoare purpurie 2,704%, urmează inflorescenţele
de culoare roză 1,369% şi cel mai mic – în cele de culoare albastră 1,019%.

Bibliografie
1. AKIZAMA H., KAYUZASU F., YAMASAKI O. Antibacterial action of several
tannins against staphylococcus aureus. Journal of antimicrobial chemotherapy, 2001,
V. 48, p. 487-491
2. SHU-WEN L., SHI-BO J., SHU-GUANG W. Tannin inhibits HIV-1 entry by
targeting gp41 Acta Pharmacol Sin, 2004, V. 25(2), p. 213-218
3. WILLIAM CHARLES EVANS Trease and Evans Pharmacognosy, UK, 1996, p.
224-228
4. CHIRU T., ANTON M. Determination of some phenolic compounds from Centaurea
cyanus L. Archives of the Balkan Medical Union, 2008, p. 328-330
5. CHIRU T., NISTREANU A., CALALB T. Studiul compuşilor fenilpropanici din
specia Centaurea cyanus L. Medicina tradiţională şi sanocreatologia, 2008, V. 13
6. LADÂGHINA E.I., SAFRONICI L.N., OTRIAŞENCOVA V.E. Analiza chimică a
plantelor medicinale, Chişinău, 1993, p. 106-117
7. ONIGA I., HANGANU D. Analiza produselor naturale medicinale. Cluj-Napoca,
2004, p. 105-112.
8. Государственная Фармакопея СССР. Москва, 1990, XI, том.2, с. 238-239.
9. Растительные ресурсы СССР. Семейство Asteraceae. Санкт-Петербург, 1993, с.
83-93

132
PROPRIETĂŢILE ANTIOXIDANTE COMPARATIVE ALE FRUCTELOR DE ARONIE
ARONIA MELANOCARPA MICHX. (ELLIOT) ŞI CARPOMASELOR OBŢINUTE IN
VITRO
Tatiana Calalb
Catedra de Farmacognozie şi Botanică farmaceutică USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary
Comparative antioxidant properties of chokeberry fruits Aronia melanocarpa Michx.
(Elliot) and their carpomass obtained in vitro
Total polyphenols and antioxidant activity of chokeberry fruits and four pigmented
carpomass obtained in vitro have been evaluated for the first time by using Folin-Ciocalteau and
potentiometric methods. Total polyphenol content varied from 0,368 to 0,660 mg/ml in green and
violet carpomass, respectively. In the chokeberry fruits the polyphenol content varied from
0,446 mg/ml (dried at the room temperature) to 0,589 mg/ml (dried at the temperature of 60oC).
The antioxidant activity of the studied samples corelated with polyphenolic content. The highest
antioxidant activity showed violet carpomass, then in descendence: cream-pink > cream-white>
chokeberry fruits> and green carpomass.

Rezumat
Pentru prima dată a fost determinat conţinutul polifenolic şi activitatea antioxidantă a
fructelor de aronie şi a patru carpomase pigmentate obţinute in vitro prin metoda Folin-
Ciocalteu şi potenţiometrică. Conţinutul total polifenolic variază de la 0,368 mg/ml în carpomasa
verde la 0,660 mg/ml în carpomasa violetă. În fructele de aronie conţinutul polifenolic variază de
la 0,446 mg/ml (uscate la temperatura camerei) la 0.589 mg/ml (uscate la temperatura de 60 oC).
Activitatea antioxidantă în mostrele analizate corelează cu conţinutul polifenolic. Activitatea
antioxidantă maximă este caracteristică pentru carpomasa violetă, apoi în descreştere: carpomasa
crem-roz >crem-alb>fructele de aronie> carpomasa verde.

Actualitatea studiului
Conţinutul polifenolic, în special cel de antociani şi flavonoli, sunt cele mai valoroase
grupe de compusi chimici din fructele de aronie [4,5,11]. Cianidinele în calitate de constituenţi
majori antocianici sunt considerate coloranţi cu efecte pronunţate antioxidante [9]. Tot mai multe
şcoli ştiinţifice promovează ideia interacţiunii sinergistice a diferitori grupe de compuşi fenolici
facilitând astfel manifestarea însuşirilor valoroase, inclusiv antioxidante [4, 7,10,12]. În baza
multiplelor investigaţii a fost demonstat fără echivoc rolul compuşilor fenolici în captarea
radicalilor liberi: a flavonolilor (cvercetina, kaemferol), flavonelor (luteolina), flavanolilor (- (+)-
catehina), antocianilor (cianidina, malvidina şi glicozidele lor) etc. Majoritatea constituienţilor
fenolici enumeraţi au diferite nuanţe de galben, violet, albastru, roşu şi sunt caracteristici
fructelor de aronie, care şi determină coloritul lor viu, prezentând adevărate depozite de compuşi
polifenolici cu proprietăţi antiradicalice [7,10] şi fiind consumate pot inhiba cancerigeneza prin
acţiunea lor la nivel molecular la etapele de iniţiere, promovare şi progresie [2, 6,10].
Prin diferite metode performante a fost evaluată capacitatea antioxidantă a diferotor
fructe în raport cu conţinutul polifenolic [3,4,7,11]. Comparativ, fructele de aronie sunt mult
superioare după conţinutul polifenolic şi activitatea antioxidantă faţă de cele de coacăz, căpşun,
afin, merişor etc [4,10,12].
Cererea de antioxidanţi de origine vegetală pe piaţa farmaceutică este în continuă creştere
[2,6], exprimată prin ameliorarea cunoştinţelor consumatorului privitor la efectul vădit benefic al
diferitor fructe (aronie, afin, căpşun, soc negru, coacăz negru şi roşu, etc.) bogate în conţinut de
polifenoli. În acest context, aplicarea biotehnologiilor de cultivare tisulară in vitro la aronie ar
putea palia cererea în creştere ce nu poate fi satisfăcută prin cultivarea plantelor în condiţii in
vivo. Astăzi, sunt puţine investigaţii comparative privind conţinutul polifenolic al organelor
plantelor in vivo şi al maselor calusale derivate din ele, iar satisfacerea pieţii cu fito-antioxidanţi

133
explică necesitatea evaluării comparative a carpomaselor pigmentate şi a fructelor de aronie ca ă
nouă sursă de polifenoli antioxidanti.

Scopul
Determinarea comparativă a conţinutului polifenolic şi a capacităţii antioxidante ale
extractelor fructelor de aronie in vivo şi carpomaselor pigmentate, obţinute in vitro.

Materiale şi metode
În calitate de obiecte de investigaţii au servit fructele de aronie recoltate din colecţia
Centrului de Cultivare al Plantelor Medicinale a USMF „Nicolae Testemiţanu” şi carpomasele
pigmentate obţinute pe medii nutritive Murashighe Skoog, suplimentate cu fitohormoni în
diferite cantităţi şi coraporturi [1]. Conţinutul polifenolic s-a determinat prin metoda Folin-
Ciocalteu [4], iar activitatea antioxidantă prin metoda potenţiometrică [3,8].

134
 Rezultate şi discuţii
Rezultatele analizelor demonstrează, că totalul polifenolic în mostrele analizate variază
de la 0,368 în carpomasa verde la 0,660 mg/ml în carpomasa violacee. Conţinutul totalului
polfenolic de 0,446 mg/ml din fructele de aronie, uscate la temperatura camerei şi 0,589 mg/ml
din cele uscate la temperatura de 600C este aproape de cel din carpomasele pigmentate crem-albă
(0,516 mg/ml) şi crem-roz (0,532 mg/ml).
Tabelul 1
Unele caracteristici ale extractelor analizate şi capacitatea de captare a radicalilor liberi

%antiradicală,,Activitatea
extractului
Capacitatea Capacitatea

Diluţia
Extractele Reziduu Totalul de captare a de captare a
analizate uscat polifenolic, radicalilor radicalilor
(RU), mg/ml peroxil in peroxil,
mg/ml μMGAE/g μMGAE/g
RU
Carpomasele pigmentate temperaturaFructe de aronie uscate la

600 C

6,68±0,13 0,589±0,015 0,1 58,18±0,84 284,46±26,99 188,38±17,88

camerei

5,76±0,17 0,446±0,006 0,1 39,65±0,28 178,51±16,54

101,66±9,65
violacee

5,08±0,06 0,660±0,008 0,1 63,93±0,98 427,32±40,55 215,49±20,45

verde crem-albă crem-roz

6,70±0,06 0,532±0,007 0,1 59,58±3,08 288,53±27,38 192,23±18,24

7,08±0,08 0,516±0,004 0,1 58,88±0,98 277,70±26,35 195,01±18,51

6,15±0,06 0,368±0,009 0,1 38,11±1,82 155,40±14,75 95,34±9,05

Activitatea antioxidantă a polifenolilor a fost evaluată conform capacităţii lor de captare a

radicalilor liberi [3,8]. Metoda se bazează pe generarea radicalilor peroxi ROO . cu ajutorul 2,2-
azobis(2-amidinopropan)dihidrocloridului. Capacitatea extractelor de a capta peroxil radicali a
fost exprimată in echivalentului acidului galic (GAE) in μM acidului galic pe un gram reziduu
uscat al extractului (μMGAE/g). Rezultatele obţinute în mostrele amalizate în raport cu proba-
control fără conţinut de bioantioxidanţi sunt prezentate în tabelul 1.Rezidiul uscat al extractelor
se caracterizează prin valorile maxime de 7,08±0,08 mg/ml pentru carpomasa crem-albă şi
minime de 5,08±0,06 mg/ml pentru carpomasa violacee, celelalte, ocupând poţizii intermediare.
135
Capacitatea de captare a radicalilor liberi în extractele analizate în diluţie de 1/10 variază de la
38,11 şi 63,93%. Trebuie de menţionat, că dintre extractele testate, cel al carpomasei violacee
este cel mai puternic captator al radicalilor liberi cu valoare de 63,93%, care prevalează faţă de
cel al extractelor fructelor de aronie – 58,18% şi faţă de celelalte carpomase calusale pigmentate:
crem-roz – 59,58% şi crem-albă – 0,516%. Cea mai redusă capacitate de captare a radicalilor
liberi este pentru extractul carpomasei pigmentate verde cu valoarea de 38,11%.
Exprimarea activităţii antiradicale în echivalentul acidului galic denotă că capacitatea de
captare a radicalilor peroxil din extractele analizate variază în limitele de la 155,40 pentru
carpomasa verde până la 427,32 μMGAE/g pentru extractul carpomasei violacee şi în raport cu
rezidiu uscat de la 215,49 până la 95,34 μMGAE/g. Valorile pentru extractele din fructe de
aronie ocupă o poziţie intermediară. Activitatea antiradicala a extractelor investigate poate fi
prezentată în felul următor: extractul capromasei violacee > extractul carpomasei crem-roz ≥
extractul fructelor de aronie uscate la t=600 C ≥ extractul carpomasei crem-alb > extractul
fructelor de aronie uscate la temperatura camerei > extractul carpomasei verde.
Activitatea antiradicală a extractelor analizate este într-o corelaţie directă cu conţinutul
polifenolic (tabelul 1, fig. 1). Deci, capacitatea de captare a radicalilor liberi a extractelor
analizate se amplifică odata cu cresterea continutului polifenolic. Coeficientul Pearson de
corelare este de r2=0,9457.

Fig. 1. Dependenţa capacităţii de captare a radicalilor de conţinutul total

al substanţelor fenolice în extractele analizate.

Rezultatele obţinute privind conţinutul polifenolic şi activitatea antioxidantă a fructelor

de aronie sunt similare cu cele prezentate şi în alte studii [4,5,7,12]. Este dificil de determinat
ponderea fiecărei clase de compuşi fenolici în captarea radicalilor liberi, totalul lor constituind
un complex fenolic cu un potenţial sporit în acest sens, ceea ce se discută în diferite studii
ştiinţifice [4,5]. Conform analizelor comparative [11,12] ale diferitor fructe cu conţinut
polifenolic (afin, merişor, aronie şi răchiţele) prioritate în capacitatea de captare a radicalilor
liberi revine celor de aronie, care se caracterizează şi prin conţinut sporit fenolic. Analizele
realizate în studiul recent demonstrează o prevalenţă a acestor caracteristici (conţinutul
polifenolic şi capacitatea de captare a radicalilor liberi) a extractelor carpomaselor pigmentate
violaceu şi crem-roz faţă de fructele de aronie.
Studiul comparativ al capacităţii de captare a radicalilor liberi în probele analizate denotă
următoarele: carpomasa violacee prevalează faţă de fructele de aronie, iar ultima este aproape
echivalentă cu cea a carpomasei crem-roz, carpomasa crem-albă cedează puţin, iar cea verde –
cedează evident. Deci, toate carpomasele pigmentate pot servi ca sursă de produs bogat în
conţinut polifenolic cu proprietăţi antioxidante, în deosebi cele pigmentate violaceu şi crem-roz.

136
Carpomasele violacee şi crem-roz pot constitui o sursă reală de coloranţi naturali cu proprietăţi
antiradicalice pentru produsele alimentare, graţie aspectului şi calităţilor sănătoase [2,6].

Concluzii
- Atât fructele de aronie, cât şi carpomasele pigmentate se caracterizează printr-un
conţinut polifenolic: minim în carpomasa verde - 0,368 mg/ml, maxim în cea violetă - 0,660
mg/ml şi intermediar în fructele de aronie - 0,446 mg/ml (uscate la temperatura camerei) şi 0.589
mg/ml (uscate la temperatura de 60oC);
- Activitatea antioxidantă corelează cu conţinutul polifenolic: maximă - pentru carpomasa
violetă, apoi în descreştere: carpomasa roz-crem>cream-alb>fructele de aronie> şi carpomasa
verde.

Bibliografie
1. Calalb T. Inducerea Carpocalusului în Culturi In vitro la Aronia melanocarpa Elliot.
Fiziologia şi Biochimia Plantelor la Început de Mileniu. Realizări şi Perspective.Mater.
Cong. II., 2002. p. 217-20.
2. Espin c.J., Soler-Rivas C., Wichers H.J., Garcia-Viguera J. Anthocyanin-based natural
colorants: a new source of antiradical activity for foodstuffs. J. Agric. Food. Chem. 2000, 48,
p.1588-1592.
3. Ivanova R. Evaluarea activităţii antiradicale in vitro a bioantioxidanţilor prin metoda
potenţiometrică. Materialele conferinţei ştiinţifico-practice „Ziua medicamentului la INF.
Medicamentul de la idee la farmacie”. - Chişinau, 2004. – p. 76-81.
4. Jakobek L., Seruga M., Medvidovic-Kosanovic M., Novak I. Antioxidant Activity and
Polyphenols of Aronia in comparision to other berry species. Agriculture Conspects
Scientificus. 2007, vol. 72, Nr.4, p. 301-306.
5. Kähkönen M., Hopia A., Heinonen M. Berry phenolics and their antioxidant activity. J.
Agric. Food Chem., 2001, 49, p. 4076-4082.
6. McNally A. Demand for superfruit aronia rockets. Consumer Trends, 2008.
7. Nakajima J, Tanaka I, Seo S, Yamazaki, Saito K. LC/PDA/ESI-MS Profiling and Rdical
Scavenging Activity of Anthocyanins in Various Berries. J.of Biomed. And Biotech. 2004, 5,
p. 241-247.
8. Sano M., Yoshida R., Degawa M., Miyase T., Yoshino K. Determination of peroxyl radical
scavenging activity of flavonoids and plant extracts using an automatic potentiometric
titrator. //J. Agric. Food Chem. – 2003. – Vol.51. – No.10. – p.2912-2916.
9. Stintzing F., Stintzing A., Carle R., Frei B., Wrolstad R. Color and antioxidant properties of
cyanidin-based anthocyanin pigments. J. Agric. Food Chem. 2002, 50 (21), pag. 6172-6181.
10. Valcheva-Kuzmanova S., Gadjeva V., Ivanova D., Belcheva A. Antioxidant activity of Aronia
melanocarpa fruit juice in vitro. Acta Alimentara. 2007, 36 (4), p.425-428.
11. Wu X., Gu L, Prior R, McKay S. Characterization of anthocyanins and proanthocyanidins in
some cultivars of Ribes, Aronia and Sambucus and their antioxidant capacity. J.agric. Food.
Chem, 2006, 52 (26), p. 7846-7856.
12. Zheng W., Wang S. Y. Oxigen Radical Absorbing Capacity of Phenolics in Blueberries,
Cranberries, Chokeberries and Lingonberries.// Journal Agric. Food Chem. – 2003, 51 (2), p.
502-509.

COMPONENŢA ALGELOR EDAFICE DUPĂ O PERIOADĂ ÎNDELUNGATĂ

DE PĂSTRARE ÎN CONDIŢII DE LABORATOR
Victor Melnic
Catedra Farmacognizie şi Botanică farmaceutică

137
 Summary
Species of soil algae after a long period of maintenance in laboratory conditions
The analysis of soil on who was keeping in the laboratory conditions for 15-18 years it
helped us to distinguish 18 species of algae on comparison with these 64, which was established
in the first period investigation ( 1984-1987 years). The algae community which was established
in 2000-2002 years, are characterized by the predominance of representatives green algae fillum.
A long preservation of soil samples in the laboratory for 15-18 years, is contributing to
the disapperence of algae from Bacillariophyta fillum, decreasing green and from Xanthophyta
fillum algae diversity, which decreases the number more than twice with a lesser extent it
influences on the Cyanophyta fillum.
The most resistant were found to be Cyanophyta fillum filaments form, which are
characterized by the presence of a mucilaginous sheath which is well pronounced.

Rezumat
Algele edafice posedă o proprietate fiziologică deosebită obţinută în procesul evoluţiei,
care constă în aceea că, în timpul înrăutăţirii bruşte a condiţiilor mediului, devenind uscate şi
parcă complet lipsite de viaţă, în cazul unor condiţii favorabile de temperatură, iluminare şi
umiditate reînvie din nou, păstrîndu-şi capacitatea de reproducere. Din acest motiv problemele
ce ţin de păstrarea îndelungată a culturilor de alge în solul uscat în condiţii de laborator şi
menţinerea vitalităţii lor cu reactivarea ulterioară a funcţiilor sunt la moment de o importanţă
mare.
Reieşind din cele expuse mai sus scopul investigaţiilor a fost studierea efectului păstrării
îndelungate a releveelor de sol în condiţii de laborator asupra componenţei algoflorei edafice.

Materiale şi metode
În calitate de material de cercetare au servit probele de sol colectate în anii 1984-1987 în
pădurile de gorun cu carpen din rezervaţia „Codrii” din zona centrală a Moldovei. Analiza lor a
avut loc în aceeaşi perioadă în conformitate cu metodele aplicate în algologia edafică [1-6]. Solul
rămas în aceleaşi pachete din hârtia dură de tipul „Craft”, în care a fost colectat a fost depozitat
în dulapuri speciale. Releveele de sol au fost păstrate la temperatura şi umiditate camerei timp
de 15-18 ani, după ce în anii 2000-2002 solul a fost transferat în condiţii favorabile şi studiat
după aceleaşi metode.

Rezultate şi discuţii
Diversitatea algelor evidenţiate în solurile pădurilor de gorun cu carpen analizate în anii
2000-2002 se reduce la 18 specii care aparţin la 14 genuri şi 9 familii: Cyanophyta – 4,
Xanthophyta – 7, Chlorophyta – 7 specii, ceea ce constituie o micşorare aproximativ de 4 ori a
numărului iniţial de specii de alge stabilite pentru anii 1984-1987 ( tab.1).
Tabelul 1
Structura taxonomică a comunităţilor de alge edafice în pădurile de gorun cu carpen
Taxoni Cyanophyta Xantophyta Chlorophyta Bacillariophyta Total
Familii 3 3 3 0 9
6 6 7 1 20
Genuri 3 4 7 0 14
7 10 15 1 33
Specii şi 4 7 7 0 18
varietăţi 14 21 28 1 64

În numărător – numărul de specii, genuri şi familii evidenţiate în anii 2000-2002 după o păstrare
în condiţii de laborator timp de 15-18 ani.
În numitor – numărul de specii, genuri şi familii evidenţiate în releveele de sol colectate şi
analizate în anii 1984-1987.
138
 O astfel de micşorare considerabilă se datorează reducerii diversităţii speciilor din cadrul
tuturor filumurilor de alge. În primul rînd dispar reprezentanţii familiilor Chlamydomonadaceae,
Chlorococcaceae, Ulothrichaceae din clorofite, Pleurochloridaceae, Botryochloridaceae din
încrengătura Xanthophyta, Oscillatoriaceae din algele cianofite destul de frecvente în anii 1984-
1987. În lista speciilor stabilită pentru anii 2000-2002 nu mai sunt depistaţi reprezentanţii unor
aşa genuri ca Rhabdoderma, Gloeocapsa, Anabaena din cianofite, Characiopsis, Botryochloris,
Sphaerosorus, Chlorellidium din xantofite, Tetracystis, Chlorosarcinopsis, Stichococcus,
Ulothrix din algele verzi. Majoritatea lor aparţin ecobiomorfelor „H”, „X” care reunesc forme
filamentoase şi monocelulare de alge verzi şi xantofite. Ceva mai puţine specii revin formei
vitale „C” la care se atribuie alge monocelulare, coloniale şi filamentoase capabile să formeze o
mucozitate abundentă ( tab. 2). Peste 15-18 ani de păstrarea solului în stare uscată în condiţii de
laborator nu şi-au mai revenit aşa specii ca Gloeocapsa limnetica, Anabaena variabilis din
cianofite, Characyopsis diflugicola, Botryochloris simplex, Sphaerosorus coelastroides,
Chlorellidium terabotrys, Gloeochloris minor din xantofite, Chlorosarcinopsis gelatinosa,
Stichococcus chodatii, Ulothrix subtilissima, U. variabilis, mai multe specii a genului
Chlamydomonas din clorofite ş.a.
Tabelul 2
Diversitatea ecobiomoefelor în pădurea de gorun cu carpen

Anii Numărul ecobiomorfelor în ordine descrescândă evidenţiate

în anii 1984-1987 şi 2000-2002
Ch C X H P N M B Amph. V Hydr.
1984- 25 9 6 3 1 0
1987

Ch H X N P M C B V Amph. Hydr.
2000- 8 4 2 1 0
2002

Anii Conţinutul în % a ecobiomorfelor din numărul total

de specii în ordine descrescândă evidenţiate în anii 1984-1987 şi 2000-2002
Ch C X H P N M B Amph. V Hydr.
1984- 39 14 9 4 2 0
1987

Ch H X N P M C B V Amph. Hydr.
2000- 44 22 11 6 0
2002

Din punct de vedere a diversităţii speciilor în anii 2000-2002 se evidenţiază familia

Chaetophoraceae care reuneşte 4 specii de alge edafice. Astfel de familii ca Nostocaceae,
Gloeobotrydaceae, Heterocloniaceae, Chlorococcaceae şi genurile Nostoc, Pleurochloris,
Gloeobotrys, Heterococcus conţin un număr mai mic de specii – câte 2 respectiv. Celelalte
familii şi genuri evidenţiate includ cîte o singură specie de alge. Cel mai înalt nivel de rezistenţă
au manifestat speciile genului Nostoc – N. linckia şi N. punctiforme din filumul algelor albastre
şi Pleurochloris anomala din xantofite coeficientul de răspândire a cărora constituia 60%. Printr-
o frecvenţă mai mică se caracterizează speciile Microcoleus vaginatus, Pleurochloris commutata,
Gloeobotrys chlorinus, G. simplex, Pseudopleurococcus botryoides, Desmococcus vulgaris cu un
coeficient stabilit pentru fiecare respectiv de 40%. Mai puţin rezistente s-au arătat a fi speciile
Phormidium foveolarum, Botrydiopsis arhiza, Heterococcus mainxii, H. moniliformis,
Dictyococcus iregularis, Protoderma viride ş.a. coeficientul de răspândire a cărora a fost de 20%.

139
 Concluzii
Analiza solului cenuşiu de pădure păstrat în condiţii de laborator timp de 15-18 ani ne-a
permis să evidenţiem 18 specii de alge în comparaţie cu cele 64 stabilite în timpul primei
cercetărilor efectuate în anii 1984-1987. Algoflora edafică depistată în anii 2000-2002 se
caracterizează prin predominarea algelor verzi. Păstrarea îndelungată a releveelor edafice în
condiţii de laborator timp de 15-18 ani contribuie la dispariţia completă a algelor diatomee,
micşorarea diversităţii algelor verzi şi xantofite, numărul cărora se micşorează de 3-4 ori. Într-o
măsură mai mică aceasta se referă la cianofite. Cele mai rezistente s-au dovedit a fi formele
filamentose de cianofite care se caracterizează prin prezenţa unei teci mucilaginoase bine
pronunţate şi se atribuie la ecobiomorfei “C”. Aceste specii se localizează atît în straturile
inferioare a solului, cît şi pe suprafaţa lui formînd pelicule subţiri. Majoritatea acestor alge
suportă seceta sub formă de spori, zigote şi mai rar în stare vegetativă.
Studierea particularităţilor ecologie a speciilor de alge edafice păstrate un timp îndelungat
în condiţii extremale are o însemnătate atât teoretică, cât şi aplicativă, deoarece contribui la
elucidarea unor momente în procesul evoluţiei răspândirii organismelor vii, cât şi la selectarea
organismelor rezistente la influenţa factorilor ecologici extremi.

Bibliografie
1. Şalaru V.V. Componenta comunităţilor algelor de sol din pădurile Moldovei // Sesiunea
ştiinţifica a secţiei de biologie. - Cluj-Napoca. – 1993. - P. 103
2. Зенова Г. М., Штина Э. А. Почвенные водоросли. – М.: Изд - во МГУ, 1990. - 78 с.
3. Кузяхметов Г. Г. Методические указания по изучению почвенных водорослей. – Уфа:
Перм. с.-х. ин-т. – 1986.- 32 с.
4. Шалару В.В. Особенности формирования группировок почвенных водорослей на
охраняемых лесных территориях МССР // Ботанические исследования – Кишинев. -
1992. - в.12. - С.103-114
5. Шалару В.В. К методике анализа систематической структуры альгофлоры почв //
Альгология. - Киев. - 1994. - Т.4, №4. - с.64-73.
6. Штина А. Методы изучения почвенных водорослей. – Киров, 1981. - 32с.

140