Romanuleste specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă care se poate

desfăşura pe mai multe

planuri, cu personaje numeroase, bine individualizate.
Trăsăturile romanului subiectivsunt :
- opoziţia faţă de subiectele şi normele tradiţionale;
- naraţiunea este subiectivă (se preferă persoana I);
- naratorul devine de cele mai multe ori personaj;
- impunerea timpului prezent;
- romanul devine uneori jurnal;
- tehnici narative folosite: memoria involuntară, fluxul conştiinţei, monologul
interior;
- cronologia este anulată de cele mai multe ori;
- preferinţa pentru personajul intelectual şi pentru mediul urban;
- focalizare internă (naratorul ştie tot atât cât personajul) şi viziune „îmreună cu”.
Prin scriitorul interbelic Camil Petrescu, romanul se orientează spre o altă direcţie, aceea a anilizei
psihologice, impunând timpul prezent şi folosirea persoanei I . Memoria este cea care actualizează
gânduri şi fapte trecute, dând sentimentul concretului.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a fost publicat în anul 1930.
Semnificaţia titlului :
Cuvântul „noapte” repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala, nesiguranţa, tainele firii
umane. Cele două nopţi sugerează cele două etape din evoluţia personajului principal, dar nu şi
ultimele.
Tema literarăsurprinde drama intelectualului lucid, însetat de sentimentele absolutului în dragoste,
dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a
războiului absurd.
Structura: romanul este împărţit în două părţi :
- prima parte – cuprinde relatarea iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa, Ela;
- a doua parte – reprezintă jurnalul eroului aflat pe frontul primului război mondial
(o experienţă trăită în mod direct).
Romanul reuneşte două planuri:
- unul obiectiv, exterior (povestirea unor întâmplări);
- unul subiectiv, interior (analiza profundă şi lucidă a unor sentimente: gelozia,
incertitudinea, dezamăgirea, inadaptarea, neputinţa atingerii absolutului).
Perspectiva narativă
În romanul modern, perspectiva subiectivă presupune relatarea la pers. I, cu focalizare internă şi
viziune „împreună cu”. Naratorul este implicat, realizându-se identitatea dintre planul naratorului şi
al personajului. Punctul de vedere este unic şi subiectiv, al personajului narator care mediază între
cititor şi celelalte personaje. Situarea naratorului în mijlocul evenimentelor conferă autenticitate, iar
faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate şi analizate.
Subiectul :
Prima carte:
Romanul începe printr-un artificiu de compoziţie. Acţiunea din primul capitol („La Piatra Craiului, în
munte”) se desfăşoară mai târziu decât întâmplările relatate în restul cărţii întâi : în primăvara lui
1916, în timpul concentrării pe Valea Prahovei, Ştefan Gheorghidiu asistă, la popota ofiţerilor, la o
discuţie despre fidelitatea în dragoste. Aceasta îi va trezi amintiri dureroase legate de cei doi ani şi
jumătate ai căsniciei cu Ela.
Cu resurse materiale modeste, Ştefan (student la Filozofie) se căsătorise cu Ela, o studentă la Litere
pe care o vede ca pe o fiinţă perfectă. Împreună cu aceasta duce la început o existenţă romantică, de
tineri îndrăgostiţi şi săraci.
Moştenirea primită în mod neaşteptat de la unchiul Tache strică armonia sentimentală a cuplului.

Acum, Ştefan descoperă în soţia sa noi trăsături de caracter care îl dezamăgesc.

Obligaţi să se integreze în înalta societate a Bucureştilor, cei doi tineri îşi schimbă fundamental stilul
de viaţă. Pentru Ela, banii devin o sursă de noi plăceri: cumpărături costisitoare, case elegante,
petreceri şi admiratori. Ştefan este atras în afaceri păguboase de Nae Gheorghidiu, fratele tatălui
său.
În timp ce Ştefan nu se poate adapta în înalta societate, soţia sa se integrează perfect în cercurile celor
bogaţi, iniţiată de Anişoara, verişoara lui Ştefan. Criza sufletească a tânărului se accentuează atunci
când, în timpul unei excursii la Odobeşti, soţia sa începe să îl simpatizeze pe Grigoriade, un tânăr
avocat şi bun dansator. Acest fapt trezeşte gelozia lui Gheorghidiu. La rândul său, el se răzbună,
aducând în casă o femeie uşoară, iar Ela îl părăseşte.
În primăvara lui 1916 îi regăsim pe cei doi tineri împăcaţi, dar bănuielile bărbatului că femeia îl
înşeală se amplifică tot mai mult.
După discuţia de la popotă, Gheorghidiu reuşeşte să obţină o permisie pentru a-şi vedea soţia aflată la
Câmpulung. Bucuria de a o revedea este întunecată de vestea că Grigoriade s-ar afla în oraş ca
reporter de război. Obsedat că cei doi sunt de fapt împreună şi supărat că Ela pusese problema
moştenirii în cazul în care bărbatul ar muri pe front, el hotărăşte să îi surprindă şi să îi împuşte.
Îl împiedică întâlnirea cu un superior care îl ia la unitate deoarece România intrase în răboi, urmând
a începe luptele cu armata ungară.
Cartea a douaprezintă înainarea armatei române prin Transilvania care atunci era anexată Imperiului
Austro-Ungar, dar şi retragerea dureroasă şi plină de jertfe omeneşti.
În faţa urgiei războiului, gelozia îi pare ridicolă.
Ştefan are curajul să înfrunte cele mai mari pericole, asumându-şi moartea fără nicio ezitare şi se
simte solidar cu soldaţii din subordine.
Războiul apare din perspectiva luptătorului, tragic, fără scene eroice şi lipsit de glorie. Totuşi, spune
George Călinescu, avem aici „tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos, despre război”.
Este prezentată imaginea unui front improvizat: domină un haos general, soldaţii merg spre ţinte
necunoscute, comandanţii înşişi sunt dezorientaţi, unii mor de frică, alţii încearcă cu disperare să
scape de prăpădul apocaliptic.
În capitolul „Întâmplări pe apa Oltului”, Gheorgidiu primeşte ordin să ancheteze două surori bănuite
de spionaj. Însă atunci când armata română este nevoită să treacă Oltul, un singur regiment reuşeşte
acest lucru (cel condus de Maria Mănciula, una din cele două surori), reuşind să învingă inamicul.
Groaza războiului atinge punctul culminant în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, plin
de amănunte care dau impresia de autentic.
Rănit şi spitalizat, Ştefan Gheorghidiu se întoarce la Bucureşti, iar Ela îl primeşte extrem de grijulie.
O scrisoare anonoimă îi întăreşte bănuielile referitoare la relaţia ei cu Grigoriade, dar constată cu
surprindere că acum totul îi este indiferent şi îi propune să se despartă
El îi dăruieşte Elei casele de la Constanţa şi tot ce este în casă, „adică tot trecutul”.
„Ultima noapte...” este un roman modern, psihologic prin unicitatea perspectivei narative, timpul
prezent şi subiectiv, memoria afectivă, naraţi unea la persoana I, autenticitatea trăirii şi stilul
anticalofil.
Ştefan Gheorghidiu
Ştefan este un tânăr de 23 de ani care moştenise de la tatăl său pasiunea pentru filozofie. El are de
înfruntat opoziţia unei familii care nu îi apreciază calităţile.
Orfan de tată, el şi-a găsit singur drumul în viaţă, fără sprijin material din partea mamei sau al
surorilor. Ducând o viaţă modestă, el se cufundă în filozofie şi în lumea ideilor pure, fiind însetat de
iubirea absolută. Admirat pentru inteligenţa şi performanţele sale intelectuale, Ştefan trezeşte
interesul celei mai frumoase fete de la Litere, cu care se căsătoreşte experimentând absolutul în
dragoste. Primind moştenirea din partea unchiului său, Tache, mama lui este prima care se simte
ofensată şi şi îi cere o parte din avere. Ulterior îl dezamăgeşte şi Ela, demonstrându-i că se
autosugestionase în iubire.

Stefan Ghiorghidiu este personajul-narator al evenimentelor. El trăieste în două realităţi

temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte intamplarile de pe front, şi una a
timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice,
sunt consemnate in jurnalul de front, in care Ghioghidiu investighează cu luciditate atât experienţa
subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, traită, a războiului.
Personajul este caracterizat direct de către alte personaje (spre exemplu de către Nae
Gheorghidiu: „N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea... Cu filozofia dumitae nu faci doi bani” sau
Ela: „eşti de o sensibilitate imposibilă”) şiprin autocaracterizare: “mă chinuiam lăuntric ca să par
vesel si eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi trăirile protagonistului, din limbaj, gesturi, atitudini şi
relaţiile cu celelalte personaje.
Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexivă, care îşi analizează în amănunt, cu luciditate, stările
interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevar: “Câtă luciditate, atâta conştiinţă,
câtă conştiinţă, atâta pasiune şi deci atâta dramă”.
Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Stefan Ghiorghidiu adună progresiv semene ale
neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios.
Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofică, el caută cu încăpăţânare adevarul,
fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Ştefan speră să găsească în Ela idealul sau de iubire şi feminitate către care aspiră cu toată fiinţa,
ideal care s-a prabuşit dramatic şi din cauza concepţiei sale absolutizante: “cei care se iubesc au drept
de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”.
Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin durabil şi trăieşte
dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent şi moral, neputând să facă niciunul din
compromisurile cerute de societatea în care trăieşte, afacerile în care incercase să se implice fiind în
dezacord cu firea lui cinstită.
A doua experienţă de viată fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale este razboiul, o experienţă
trăită direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.
Experienţa războiului este cea care îl ajută să depăşească prima dramă, cea a iubirii.
Stilul este anicalofil, susţinând autenticitatea, trăirea directă şi se caracterizează prin claritate,
sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi intelectualizat.
In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de razboi” este un roman modern,
psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent si obiectiv cat si autenticitatea trairii.