Sunteți pe pagina 1din 1

Cât de postmodern mă simt?

Postmodernismul este, pe scurt, curentul filosofic în care ne regăsim astăzi,


caracterizat de absența oricărei valori morale absolute și a unei surse definitorii a
adevărului, totul gravitând in jurul individului; un fel de subiectivitate obiectivă.
Eu, personal, nu ma consider postmodernist, însă sunt de acord cu unele aspecte
ale acestuia.
Asemenea nihilismului, postmodernismul neagă existența unei moralități
obiective, absolute. Sunt de acord cu această afirmație, fiind de părere că valorile
morale ale unui individ țin doar de el însuși și de mediul în care a fost crescut.
Privind din perspectiva omului rău faptele rele pe care le face, inevitabil aceste
fapte ne vor părea justificate, dacă nu chiar bune, pentru el având o justificare
morală. Eu am valori morale bazate, în mare parte, pe valorile creștine, dar
conștientizez existența si valabilitatea altor valori morale diferite de ale mele.
În schimb, dezaprob ideea adevărului subiectiv. Subiectivitatea implică o
opinie, iar o opinie poate fi formulată doar in contextul unui subiect individualist.
Spre exemplu, mie nu îmi place muzica electronică. Asta nu implică faptul că
acesta e un adevăr general valabil, dar e adevărat pentru mine. În schimb, în cazul
în care avem un adevăr general valabil, nu consider că subiectivitatea are un loc.
Un exemplu foarte simplu ar putea fi „Iarba este verde.” Pot afirma că în opinia
mea iarba este roșie, dar aceasta este, evident, o aberație, deoarece iarba este
evident verde, prin urmare opinia mea este greșită. Aceasta mi se pare o eroare
fundamentală a postmodernismului, lucru care, pentru mine, îl face un curent
lipsit de sens, absurd.
În concluzie, nu mă consider postmodernist, deoarece consider că
postmodernismul sustine idei absurde; chiar contradicții logice.

S-ar putea să vă placă și