Sri Lakshmana Swamy a fost un discipol al lui Sri Ramana

Maharishi, care dupa ani de meditatie intensa si-a realizat sinele. In

cartea sa "No Mind, I am the Self" el raspunde la intrebari si da detalii
dispre sine.

Jnana-yoghinul vede Sinele în fiecare discipol. Dar discipolii nu

au toţi acelaşi grad de maturitate spirituală şi, în consecinţă, dragostea
şi graţia nu sunt împărţite în mod egal. De aceea jnana-yoghinul poate
să ignore anumite persoane şi să îşi reverse graţia asupra altora.
Discipolii foarte avansaţi care au atins starea de linişte interioară
spontană nu au nevoie să stea lângă jnana-yoghin. Acesta va veni,
elînsuşi, să se aşeze la picioarele lor şi le va dărui suficientă graţie
pentru a-şi realiza Sinele. Aceasta este puterea abandonului
În anumite cazuri excepţionale, Sinele interior joacă rolul de guru; dar,
ca o regulă generală, un guru fizic este indispensabil.
Mai mulţi discipoli întreabă: „De ce nu puteţi să ne daţi tuturor
graţia infinită a Sinelui şi realizarea?” Aceasta nu este posibil pentru că
spiritul lor nu este suficient de pur şi nici nu are umilinţa necesară
pentru a o primi. Dacă guru-l îi va dărui prea multă graţie dintr-odată,
şocul îl va putea ucide. Dacă o maşină loveşte un obstacol în timp ce
rulează cu toată viteza ocupanţii săi vor fi cu toţii ucişi pe loc. Este
periculos să vrei să opreşti brusc această maşină care este spiritul.
Meditaţia permite înfrânarea sa. Ar fi periculos pentru discipol să
primească toată graţia guru-lui atât timp cât nu a purificat şi nu şi-a
încetinit spiritul prin meditaţie. Pe de altă parte, dacă graţia şi puterea
Sinelui sunt infinite, guru-l utilizează, totuşi, corpul său pentru a efectua
transmiterea graţie. A dărui prea multă graţie unui mare număr de
oameni în acelaşi timp reprezintă un efort pe care corpul nu-l va putea
suporta, el va fi slăbit şi, puţin câte puţin, va muri. De aceea, guru-l îşi
păstrează energia şi sănătatea transmiţând graţia doar acelor discipoli
care o merită. Ramana Maharishi dăruia darshan-ul său în fiecare zi la
sute de persoane, dar, marea majoritate nu primea decât o scurtă
privire sau un surâs. El nu le transmitea energie spirituală. Când într-o
zi a fost întrebat de ce nu făcea turul Indiei pentru a dărui darshan-ul
său miilor de discipoli ce nu puteau ajunge la Tiruvannamalai, el
răspunse: „Eu nu pot să dăruiesc darshan-ul la toată lumea”. Poate că
a vrut să spună că îi era imposibil de a se întâlni cu miile de oameni
care doreau să-l vadă. Dar acest răspuns poate, de asemenea, să
însemne că a distribui atâta graţie în foarte puţin timp era mult prea
periculos pentru corpul său.
 Dacă jnana yoghinul posedă atâta putere, de ce nu poate el să se
încarneze pentru a ajuta mai multe generaţii de discipoli? De ce viaţa în
care el îşi realizează Sinele este în mod obligatoriu şi ultima? Spiritul
este cel care se încarnează. Jnana yoghinul, nemaiavând spirit este,
deci, în afara oricărei posibilităţi de a se mai încarna.
Unii guru-şi afirmă că după moartea lor îşi vor îmbrăca un corp subtil
într-una din lumile astrale. Pentru a îmbrăca un corp, fie el şi subtil, în
regiunile superioare, este necesar un eu. Atâta timp cât acest eu este
prezent, încarnarea este inevitabilă. Când eu-l este mort, reincarnarea
este imposibilă.
Dar de ce jnana yoghinul nu poate opta pentru reincarnare? În viaţa sa
actuală el alege; ar trebui să mai aibă facultatea mentală care să-i
permită să renască atunci când doreşte. Jnana yoghinul nu mai are
spirit. Tot ceea ce face se produce sub impulsul Sinelui. Văzut din
exterior, el pare că acţionează şi că ia decizii: oamenii deduc din
aceasta că posedă un mental şi asta pentru că nimeni nu-şi poate
imagina cum ar putea trăi fără mental.
Dar faptul însuşi că şi-a păstrat corpul fizic nu înseamnă că a ales să
trăiască după acea realizare? Nu ar putea să folosească aceeaşi
facultate pentru a continua să trăiască în alte planuri şi după moarte?
Jnana yoghinul nu are nici corp nici spirit. El este Sinele fără formă.
Pentru el, viaţa şi moartea nu înseamnă nimic, pentru că el le-a
transcens pe amândouă.