Sunteți pe pagina 1din 10

Libertatea de circulatie a marfurilor in UE

este garantată prin eliminarea taxelor vamale


și a restricțiilor cantitative, precum și
prin interzicerea măsurilor care au un
efect echivalent, Principiul recunoașterii
reciproce, eliminarea barierelor fizice și
tehnice și promovarea standardizării
Instrumente de politica vamala-
controlul vamal si tariful vamal

Principiul recunoașterii reciproce, eliminarea


barierelor fizice și tehnice și promovarea
standardizării Tariful vamal este un nomenclator
care cuprinde mărfurile de import
clasificate şi codificate după origine, grad de
prelucrare, şi taxele vamale exprimate ad valorem,
specific sau mixt. Codul vamal comunitar conţine
normele şi procedurile generale care asigură
aplicarea măsurilor tarifare şi altor măsuri de politică
comercială comună în legătură cu schimburile
comerciale cu mărfuri între Uniunea Europeană,
văzută ca entitate distinctă şi ţările terţe.

Politica comerciala a UE
ansamblul de măsuri, instrumente, politici aplicate
în domeniul relaţiilor comerciale externe al Uniunii
Europene.
are în vedere câteva obiective majore:
– dezvoltarea exporturilor comunitare de bunuri şi servicii,
inclusiv prin deschiderea şi consolidarea unor noi pieţe de destinaţie;
– asigurarea unei protecţii pentru industria europeană de bunuri
şi servicii prin măsuri de combatere a concurenţei neloiale
cauzate de anumite importuri din ţări terţe;
– combaterea măsurilor de discriminare sau împiedicarea
accesului şi dezvoltării exporturilor de bunuri şi servicii
comunitare pe terţe pieţe;
– asigurarea unui cadru legal şi instituţional favorabil
investiţiilor străine directe, cu protejarea adecvată a
investitorilor şi a investiţiilor;
– susţinerea acestor obiective în cadrul organizaţiilor
internaţionale, în timpul negocierilor comerciale multilaterale;
– dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, abolirea
progresivă a restricţiilor din comerţul internaţional şi
reducerea barierelor vamale;
– dezvoltarea durabilă prin integrarea unui număr cât
mai mare de ţări în ansamblul comerţului mondial;
Statele Membre trebuie să se asigure că principiul liberei
– asigurarea includerii în politica de dezvoltare a
circulaţii a serviciilor pe întreg teritoriul UE
componentei mediului înconjurător.
nu este restricţionat de legislaţia naţională. În unele sectoare
Libertatea de circulatie
acquis-ul prevede a serviciilor
reglementări si capitalurilor
armonizate care trebuie
respectate în scopul funcţionării pieţei interne; aceasta
priveşte în principal sectorul financiar (sectorul bancar,
asigurări, servicii de investiţii şi pieţe de capital),
dar şi unele profesii specifice (meşteşugari, fermieri, comercianţi)
De asemenea, trebuie respectate reglementările armonizate
cu privire la protecţia datelor cu caracter personal şi unele
servicii ale societăţii informaţionale.

Statele Membre trebuie să înlăture toate restricţiile din


legislaţia naţională cu privire la mişcările de capital dintre ele,
dar şi dintre acestea şi ţări terţe şi să adopte reglementările
UE în scopul garantării unei funcţionări corespunzătoare
a plăţilor trans-frontieră şi a transferurilor tuturor formelor de capital.
Acquis-ul cuprinde reglementări armonizate privind sistemele de plăţi.
Directivele privind spălarea banilor incriminează spălarea banilor
ca infracţiune prevăd obligaţii pentru instituţiile financiare de a
identifica şi cunoaşte mai bine clienţii, de a păstra evidenţe
corespunzătoare şi de a raporta orice suspiciuni legate de spălarea banilor.
Societatea europeana

O Societate Europeana se poate constitui pe teritoriul comunitatii


europene sub forma unei societati anonime europene (Societas Europae)
are personalitate juridica, este un tip de societate pe acțiuni care
permite desfășurararea activitatii în diferite țări europene în baza
aceluiași set de norme
Conditii de înființare a unei societate europeane
să aveți sediul social și sediul central în aceeași țară din UE
să fiți prezenți în alte țări din UE (prin filiale sau sucursale); în cazul
în care nu îndepliniți această cerință, trebuie ca societatea dumneavoastră
și celelalte întreprinderi implicate să fie reglementate de legislațiile a cel
puțin 2 țări din UE să dețineți un capital subscris de minimum 120 000 EUR
să fi încheiat un acord cu reprezentanții angajaților cu privire la participarea
acestora în cadrul societății și la modul în care vor fi consultați și informați.
Sistemul monist de organizare al societatii europene

în sistemul tradiţional de tip „monist”, societatea este administrată


de un consiliu de administraţie ales dintre acţionari, care
desemnează un preşedinte, obligatoriu persoană fizică, însărcinat
cu conducerea societăţii şi eventual, unul sau doi directori generali
care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote
de reprezentare , prin titluri numite actiuni, pentru desfasurarea
activitatii comerciale, in scopul impartirii beneficiilor si care
raspund pentru obligatiile sociale numai in limita aporturilor lor
Reglementarea societatii pe actiuni
Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale

Sistemul dualist de organizare a societatii europene


presupune organizarea conducerii societăţii prin înfiinţarea a
două organe de conducere directoratul şi consiliul de supraveghere.
Directoratul format dintr-un nr impar de membri, legea acceptând
şi varianta unui singur membru, care se va numi director general unic.
Membrii sunt desemnaţi de consiliul de supraveghere, care numeşte
dintre aceştia şi preşedintele directoratului.
Membrii directoratului nu pot fi concomitent şi membrii ai
consiliului de supraveghere.
Durata mandatului membrilor directoratului nu poate depăşi patru ani.
Numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin
actul constitutiv nu poate fi mai mic de 3 şi mai mare de 11.
Primii membri ai consiliului de supraveghere sunt numiţi prin actul
constitutiv, urmând ca, ulterior, candidaţii pentru posturile de membru
să fie nominalizaţi de către membrii în funcţie şi numiţi de către
adunarea generală a acţionarilor.
Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere nu poate fi
mai mare de patru ani. Excepţie face mandatul primilor membri,
care nu poate fi mai mare de 2 ani.
Grupul european de interes economic

grupul de interes economic (GIE) reprezintă o asociere între două


sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă
determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice
a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.
este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea
de comerciant sau necomerciant.Numărul membrilor nu poate fi mai
mare de 20. Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea
economică a membrilor săi grupul nu poate avea drept scop obţinerea
de profituri pentru sine. Dacă din activitatea grupului rezultă profit potrivit
situaţiei financiare anuale, acesta va fi distribuit în totalitate, în mod
obligatoriu,
între membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele prevăzute în actul
constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părţi egale.

Practicile anticoncurentiale reglementarea din tratat


Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici
ori asociaţii orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice
practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea,
împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa în special cele care
urmăresc: a)fixarea preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor,
a rabaturilor, a adaosurilor, sau alte condiţii comerciale; b)limitarea sau
controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;
c)împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare,
e)condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri
a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte; f)participarea, cu oferte trucate la licitaţii sau
la orice alte forme de concurs de oferte; g)eliminarea de pe piaţă a altor
concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii
exercitării concurenţei de către alţi agenţi , înţelegerile de a nu cumpăra
de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici
Agenţii economici pot solicita Consiliului Concurenţei
Abuzul concurentei

Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante


deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici prin
recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care pot afecta activitatea
economica ori prejudicierea consumatorilor.
pot consta în: a)impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor
de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor ori a altor clauze
contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori
sau beneficiari; b)limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării
tehnologice în dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;
c)aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii
inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora
dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială; d)condiţionarea
încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor
clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi
nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul
acestor contracte; e)practicarea unor preţuri excesive sau practicarea
unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenţilor, sau
vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor
prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
f)exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte un alt agent
economic faţă de un asemenea agent sau agenţi economici şi care
nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente, precum
şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul
refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.
Serviciile de interes economic-societatile municipale ale lui Firea

Conceptul de Ajutorul de stat


ajutorul de stat înseamnă orice sprijin, indiferent de formă,
din surse de stat, acordat de autorități publice sau de alte organisme
se concretizează fie într-un transfer de fonduri publice către un
agent economic, fie în renunțarea la unele venituri viitoare care
asigură unui agent economic un beneficiu de natură economică
sau financiară, pe care nu l-ar fi obținut în absența acestor măsuri.
Beneficiile rezultate vor fi considerate ajutor de stat, dacă ele
conferă un avantaj special numai anumitor agenți economici
sau anumitor bunuri, servicii sau regiuni.
poate lua forma unei scheme de ajutor de stat care este un sistem
pe baza căruia pot fi acordate alocări specifice de ajutoare agenților
economici sau a unui ajutor individual. care este orice formă de
ajutor de stat care nu este acordat pe baza unei scheme de ajutor.
in ajutorul de stat se includ subvenții, inclusiv subvenții pentru export;
anularea de datorii sau preluarea pierderilor; exceptări, reduceri sau
amânări de la plata taxelor și impozitelor; renunțarea la obținerea
unor venituri normale de pe urma fondurilor publice, inclusiv
acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferențiale; garanții
acordate de stat sau de alte autorități publice în condiții preferențiale;
participări cu capital ale statului sau ale altor instituții publice, dacă
rata profitului acestor investiții este mai mică decât cea normală,
anticipată de către un investitor privat prudent; reduceri de preț la bunurile
furnizate și la serviciile prestate de către autorități publice sau alte
organisme
care administrează resurse ale statului, inclusiv vânzarea unor terenuri
aparținând domeniului privat al statului sub prețul pieței.
Protectia onsumatorului
conceptul de consumator face referire la o persoană fizică ce
consumă în scop particular şi neprofesional, produse şi servicii
oferite pe piaţă de producători, distribuitori-vânzători şi furnizori
În cadrul protecţiei consumatorilor trebuie avute în vedere
multiple aspecte legate de problemele cu care se confruntă con‑
sumatorii: preţurile şi calitatea bunurilor şi serviciilor, sistemul de
informare, structura produselor care-i asigură consumul etc.
Codul consumului, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice
create între operatorii economici și consumatori, cu privire la
achiziționarea de produse și servicii, inclusiv a serviciilor financiare,
asigurând cadrul necesar accesului la produse și servicii, informării
lor complete și corecte despre caracteristicile esențiale ale acestora,
apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale
consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora
la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de
consumatori.
Clauzele abuzive

cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între


drepturile şi obligaţiile părţilor.
Orice contract încheiat pentru vânzarea de bunuri sau
prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale
clare, fără echivoc, pentru
drepturile consumatorului
a) libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi
servicii, fără a influenţa opţiunea acestora;
b) redactare clară şi precisă privind caracteristicile calitative
şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a
preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a
condiţiilor de credit şi adobânzilor;
c)exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au
fost solicitate şi acceptate;
d) despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele
sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale;
e) asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe toată
durata medie de utilizare a produsului,
f) de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care
beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil;
majorarea preţului fiind posibilă numai cu acordul consumatorului.
g) de a sesiza asociaţiile pentru protecţia consumatorilor
şi organele administraţiei
publice asupra încălcării drepturilor

Contractele de credit cu consumatorii


Fara a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea
dobanzii, pe parcursul derularii contractului de credit:
a) se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor,
spezelor bancare sau a oricaror altor costuri aferente
contractului, cu exceptia costurilor impuse prin legislatie;
b) se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane
, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului,
cu exceptia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate
in mod expres de consumator, neprevazute in contract si care nu
erau oferite consumatorilor la data incheierii acestuia. Aceste
costuri neprevazute vor fi percepute numai pe baza unor acte
aditionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile
impuse prin legislatie;
c) se interzice perceperea unui comision de depunere numerar
pentru plata ratelor la credit, indiferent daca depunerea se
efectueaza de catre titular sau de catre o alta persoana;
d) se interzice perceperea unui comision de retragere
pentru sumele trase din credit.
(2) Costurile aferente contului curent trebuie sa corespunda
costurilor efective ale creditorului, sa se limiteze la acoperirea
acestora si sa nu conduca la obtinerea de venituri suplimentare pentru acesta.
(3) Pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului,
potrivit conditiilor contractuale, creditorul este obligat sa notifice
consumatorul in scris sau, la cererea expresa a consumatorului,
prin alta modalitate stabilita de acesta si agreata de creditor si
va pune la dispozitia acestuia un nou tabel de amortizare/grafic de
rambursare.

S-ar putea să vă placă și