Sunteți pe pagina 1din 14

Spaţiul Schengen

Elev : Stoian Ionut


Clasa 340
Cuprins:

Introducere.............................................................................................................3

Scurt istoric..........................................................................................................4

Acquis-ul Schengen.............................................................................................5

Libera circulţie a persoanelor............................................................................5

Cooperarea poliţienească şi vamală...................................................................6

SIS – Sistemul de Informaţii Schengen.............................................................7

Cooperarea judiciară..........................................................................................8

Vize........................................................................................................................8

Azil........................................................................................................................9

Principalele prevederi ale planului de acţiune Schengen şi strategia


naţională pentru managementul integrat a frontierei de stat a României.....9

Paşi făcuţi de România spre Schengen............................................................11

De ce România nu a primit acceptul de aderare la spaţiul Shengen............11

Bibliografie:.........................................................................................................14

2
Introducere
În anii 1980 a început o dezbatere cu privire la înţelesul liberei circulaţii a
persoanelor. Unele state membre au considerat că acest concept ar trebui să se
aplice numai cetăţenilor Uniunii Europene (UE), fapt ce ar implica păstrarea
frontierelor interne pentru a putea face distincţie între cetăţenii UE şi cei din
afara UE. Alte state au susţinut ideea liberei circulaţii pentru toţi, fapt ce ar
însemna eliminarea completă a controalelor de frontieră. Pentru că statele
membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în acest sens, Franţa, Germania,
Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos au decis în 1985 să creeze un teritoriu fără
frontiere interne. Acesta a devenit cunoscut ca „Spaţiul Schengen”.
Începând de atunci şi până în prezent Spaţiul Schengen este în continuuă
expansiune, şi având în vedere ca România este candidat la aderare, am
considerat această tema actuală şi de o deosebită importanţă.
În prezenta lucrare am evidenţiat , după cum se observă şi în cuprins,
originea şi elementele cheie ale Spaţiului Schengen, strategia naţională a
României şi paşii făcuţi spre aderare şi spre final am concluzionat expunând un
punct de vedere asupra reticenţei unor state membre de a accepta aderarea.

3
Scurt istoric
Schengen, numele unui sat din sudul Luxemburgului pe râul Moselle, a
devenit sinonim cu eliminarea controalelor la frontierele interne și libera
circulaţie în Europa. Evoluţia Spaţiului Schengen a fost treptată:
* La 14 iunie 1985, cinci ţări (Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg și Ţările de
Jos) au semnat Acordul Schengen.
* Cinci ani mai târziu, Convenţia Schengen reglementa modul în care se aplică
în practică eliminarea controalelor la frontierele interne. De asemenea,
Convenţia stabilea o serie de măsuri compensatorii necesare privind
intensificarea controalelor la frontierele externe, definirea procedurilor pentru
eliberarea vizelor uniforme, adoptarea de acţiuni împotriva traficului de droguri
și instituirea unui sistem comun de schimb de informaţii, Sistemul de Informaţii
Schengen (SIS).
* Eliminarea efectivă a controalelor la frontiere a început la 26 martie 1995,
când șapte ţări (cele cinci ţări iniţiale plus Portugalia și Spania) au desfiinţat
controalele la frontierele lor interne.
* De atunci, spaţiul Schengen s-a extins în mod susţinut și, în viitor, odată cu
aderarea la Spaţiul Schengen a Bulgariei, a României și a Liechtensteinului, va
cuprinde 28 de ţări europene. Un număr dintre acestea nu sunt membre ale UE:
Elveţia, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
* Trei state membre (Cipru, Irlanda și Regatul Unit) nu fac parte din spaţiul
Schengen, deși participă la unele dintre normele Schengen.
* Fiecare ţară Schengen este evaluată cu regularitate pentru a se asigura că
normele convenite sunt aplicate corect de către toţi.
Eliminarea controalelor la frontierele interne are consecinţe pentru alte
domenii de politică, precum abordarea infracţionalităţii transfrontaliere,
călătoriile transfrontaliere, comerţul transfrontalier și justiţia transfrontalieră.

4
Prin urmare, normele privind spaţiul Schengen nu se referă doar la libera
circulaţie a persoanelor, ci și la vize, azil și poliţie, vămi și cooperarea judiciară1.

Acquis-ul Schengen
Toate aceste măsuri, împreuna cu Acordul Schengen, Convenţia de
Implementare a Acordului Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de către
Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum şi protocoalele şi
acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.
Iniţial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar.
Acest lucru s-a schimbat însa odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în
data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol
ataşat Tratatului de la Amsterdam încorporeaza acquis-ul Schengen în cadrul
legislativ şi instituţional al Uniunii Europene. Începând cu acest moment,
acquis-ul Schengen face parte din legislaţia comunitară şi a fost transferat în
noul Titlu IV- Vize, azil, imigratie şi alte politici legate de libera circulaţie a
persoanelor, al TUE2.

Libera circulţie a persoanelor


Libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen este un drept, nu doar
pentru mai mult de o jumătate de miliard de cetăţeni europeni, ci și pentru
resortisanţii din ţările terţe care se afl ă în mod legal în spaţiul Schengen.
Cetăţenii străini care rezidă în spaţiul Schengen beneficiază de acest drept, fără a
avea nevoie de viză, pe perioada de valabilitate a permisului lor de rezidenţă.
Cetăţenii străini care călătoresc în interiorul spaţiului Schengen sunt liberi să
facă acest lucru pentru perioade care nu depăşesc 90 de zile în decurs de șase
luni.

1
„Schengen. Poarta ta către libera circulaţie în Europa”, broşură publicată de Secretariatul General al
Consiliului, 2011, pag. 1
2
http://www.schengen.mai.gov.ro/index01.htm , pagina accesată în data de 18.01.2013

5
Libera circulaţie înseamnă: eliminarea cozilor la aeroporturi, la frontierele
maritime sau la cele terestre și eliminarea controlului pașapoartelor.
Infrastructurile de control precum cabinele pentru poliţia de frontieră și alte
bariere fi zice au fost desfiinţate. Cu toate acestea, fiecare ţară participantă are
dreptul de a efectua controale ale persoanelor și controale vamale oriunde pe
teritoriul său naţional, ca parte a activităţii curente a autorităţilor de poliţie,
vamă și control al imigraţiei. Exemplele variază de la verificări de trafic rutier
la combaterea criminalităţii organizate.

Cooperarea poliţienească şi vamală


La frontierele interne ţările învecinate cooperează îndeaproape și au
dreptul de a desfășura operaţiuni și controale comune de ambele părţi ale
frontierei comune. Exemplele includ livrările controlate de droguri, precum și
patrulele comune de poliţie.
Funcţionarii responsabili cu aplicarea legii pot, de asemenea, să efectueze
supravegherea și urmărirea transfrontalieră pe teritoriul statelor membre vecine,
de exemplu atunci când o persoană suspectată de infracţiune încearcă să evite
poliţia unei ţări trecând frontiera într-o ţară vecină. În eventualitatea unei
ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne, un stat
membru poate să reintroducă în mod excepţional controalele la frontieră la toate
sau la unele dintre frontierele sale interne pentru o perioadă limitată care nu
depășește 30 de zile. Exemplele includ evenimente sportive majore care pot
genera un risc la adresa securităţii.
Frontiera externă a spaţiului Schengen are o lungime de peste 50 000 de
km (aproximativ 80 % maritimă și 20 % terestră) și include sute de aeroporturi
și porturi, precum și puncte terestre de trecere a frontierei. Fiecare stat Schengen
este responsabil de controlul frontierelor sale externe. Standardele și nivelul de
control sunt aceleași la toate punctele externe de trecere a frontierei din spaţiul

6
Schengen, indiferent de locul unde acestea sunt situate. Normele comune sunt
stabilite în Codul Frontierelor Schengen.
Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele
Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex)3 a fost creată și a
început activitatea în 2005. Rolul său principal este de a suplimenta sistemele
naţionale de gestionare a frontierelor ale statelor membre care participă la
spaţiul Schengen prin promovarea gestionării integrate a frontierelor externe și
coordonarea cooperării operaţionale la nivelul UE. Obiectivul său este de a
consolida securitatea la frontiera externă a spaţiului Schengen.
Poliţiștii de frontieră dintr-o ţară pot fi detașaţi într-o altă ţară pentru a
participa la operaţiuni comune și pentru a oferi sprijin statelor membre care se
confruntă cu presiuni deosebite. În conformitate cu normele UE privind traficul
local de frontieră la frontierele externe, un număr de state Schengen au încheiat
aranjamente bilaterale cu ţările terţe vecine, care presupun permise de trafic
local de frontieră pentru a facilita traficul local de frontieră, comerţul,
schimburile sociale și culturale și cooperarea regională.

SIS – Sistemul de Informaţii Schengen


Una dintre cele mai importante măsuri compensatorii pentru eliminarea
controalelor la frontierele interne este SIS 4. SIS este o bază de date comună
pentru autorităţile de frontieră și cele responsabile pentru migraţie, precum și
pentru autorităţile de aplicare a legii din ţările participante. SIS poate fi accesat
de autorităţi la frontiere, pe teritoriul naţional și în străinătate, la consulate.
SIS face obiectul unor norme specifice stricte de protecţie a datelor.
În mai 2011, SIS conţinea mai mult de 38 de milioane de intrări,
referitoare la persoane (mai mult de 1 milion): cărora nu li se permite intrarea și
șederea în spaţiul Schengen (77 %); care urmează să fi e arestate (mandatul
3
http://www.frontex.europa.eu/about/origin, pagina accesată în data de 20.01.2013
4
http://www.consilium.europa.eu/policies/council-configurations/justice-et-affaires-interieures-%28jai
%29/sirene-schengen-information-system.aspx?lang=ro , pagina accesată în data de 18.01.2013

7
european de arestare) (4 %); care sunt date dispărute (6 %); care au fost citate
pentru a se prezenta în faţa unei autorităţi judiciare (9 %); vizate pentru
controale discrete sau controale specifice (4 %) și obiecte pierdute sau furate
(aproape 37 de milioane), în vederea confi scării sau a utilizării ca probe în
procedurile penale cum ar fi documente în alb sau documente eliberate (86 %),
(pașapoarte, cărţi de identitate, permise de conducere, permise de rezidenţă,
documente de călătorie, documente ale vehiculelor); vehicule și plăcuţe de
înmatriculare (12 %); arme de foc (1 %) și bancnote (mai puţin de 1 %).
În 2010, numărul de rezultate pozitive a depășit 90 000: aproximativ
70 000 de persoane și 20 000 de obiecte au fost detectate, inclusiv mai mult de
13 000 de vehicule furate. Acest lucru înseamnă că aproximativ 250 de rezultate
pozitive se înregistrează în fiecare zi (dintre care, în medie, 25 se referă la
vehicule furate).

Cooperarea judiciară
Ţările Schengen aplică norme specifice pentru facilitarea procedurilor
referitoare la cooperarea judiciară reciprocă. Aceste norme includ principiul ne
bis in idem5, potrivit căruia o persoană nu poate fi urmărită și sancţionată
de două ori pentru aceleași fapte în ţări diferite din spaţiul Schengen. Cele mai
multe dintre dispoziţiile Schengen iniţiale, referitoare la cooperarea
poliţienească și judiciară, au fost între timp integrate în acte UE aplicabile în
toate statele membre ale UE.

Vize
Cetăţenilor străini care vizitează spaţiul Schengen li se eliberează o viză
comună Schengen. Această viză acordă dreptul la libera circulaţie în întregul
spaţiu Schengen pe durata perioadei de valabilitate a acesteia. Această perioadă

5
„Schengen. Poarta ta către libera circulaţie în Europa”, broşură publicată de Secretariatul General al
Consiliului, 2011, pag. 5

8
nu poate depăși 90 de zile. Șederile cu o durată mai mare de 90 de zile, precum
și rezidenţa în ţările Schengen sunt reglementate de legislaţia naţională.
Statele Schengen cooperează pentru a facilita procedura de solicitare a
vizei Schengen pentru solicitanţi în ţările sau regiunile acestora. Toate
consulatele din ţările Schengen din lume aplică aceleași norme pentru eliberarea
unei vize. În curând va fi operaţională o bază de date comună: VIS (Sistemul
Central de Informaţii privind Vizele).

Azil
În 2010, toate cele 27 de state membre ale UE împreună au emis peste 220
mii de hotărâri în primă instanţă referitoare la cererile de azil. Aproape un sfert
din aceste hotărâri au fost pozitive și trei sferturi au fost respinse. S-a instituit un
mecanism (Regulamentul Dublin) pentru determinarea statului membru
responsabil cu examinarea unei cereri de azil, pentru a se evita cazurile în care
aceeași persoană prezintă cereri de azil multiple în diferite ţări Schengen și
riscul ca niciuna dintre aceste ţări să nu trateze astfel de cereri. În acest scop,
s-a creat o bază de date pentru schimbul de amprente digitale (Eurodac).
Statele membre ale UE au colaborat, de asemenea, în vederea
instituirii unui sistem european comun de azil (SECA) până în 2012. Aceasta
presupune actualizarea unei serii de măsuri legislative existente, pentru a garanta
standarde ridicate în materie de protecţie și proceduri eficace și eficiente, și va
presupune, de asemenea, consolidarea cooperării practice prin Biroul European
de Sprijin pentru Azil, nou instituit.

Principalele prevederi ale planului de acţiune Schengen şi strategia


naţională pentru managementul integrat a frontierei de stat a României
Pentru aderarea la spaţiul Schengen, România a fost nevoită să adopte şi
să implementeze acquis-ul Schengen, să alinieze instituţiile române cu cele de la
nivelul statelor membre, să asigure mijloacele tehnice, echipamentele şi

9
sistemele specializate pentru îndeplinirea activităţilor specifice, precum şi
pregătirea adecvată a personalului care va fi implicat în acest demers.
Scopul Planului de Acţiune Schengen este identificarea şi prioritizarea
acţiuniilor ce urmează să fie adoptate pentru îndeplinirea condiţiilor de aderare
la Schengen.
Planul îşi propune ca obiective: întărirea controlului şi supravegherii la
frontierele externe şi lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere;
implementarea Sistemului Informatic Schengen (inclusiv a componentei
naţionale) pentru schimbul de date în timp real precum şi dezvoltarea capacităţii
de cooperare internaţională.
Scopul strategiei naţionale este stabilirea direcţiilor de acţiune pentru
îndeplinirea măsurilor şi acţiunilor specifice instituţiilor şi autorităţilor abilitate
ale statului român pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Obiectivul general este îmbunătăţirea capacităţii României de realizare a
unui control la frontiera externă a Uniunii Europene, la cel mai înalt nivel.
Managementul integrat al frontierei de stat reprezintă sistemul de coordonare
internă a acţiunilor şi procedurilor instituţiilor abilitate legal să asigure
menţinerea stării de normalitate la frontiera de stat, cooperarea cu statele vecine,
precum şi asigurarea compatibilizării cu normele şi practicile de supraveghere şi
control a frontierei aplicate în ţările UE.
Pentru aderarea la spaţiul Schengen România şi-a asumat prin Planul de
acţiune Schengen realizarea Sistemului Integrat pentru securitatea frontierei.
Acesta conţine două componente: componenta operativă (care este formată din
subsistemele: legislativ şi resurse umane) şi componenta tehnică (formată din
subsistemele: infrastructură, logistică şi comunicaţii). „Sistemul integrat pentru
securitatea frontierei este un sistem complex, caracterizat de multitudinea
elementelor componente interconectate prin numeroase canale informaţionale,

10
capabil de interacţiuni şi conexiuni inverse, de menţinere a echilibrului şi
autoreglare, destinat combaterii infracţionalităţii transfrontaliere6.”

Paşi făcuţi de România spre Schengen


Primul pas făcut de România în vederea demarării procesului de evaluare
Schengen a fost prezentat oficial la data de 28.06.2007, a Declaraţiei de
pregătire a României pentru trei domenii de evaluare în cadrul reuniunii
Grupului de Lucru de Evaluare Schengen. O a doua declaraţie de pregătire
pentru toate domeniile de evaluare a fost prezentată de România în data de
02.06.2008. Cu ocazia Consiliului Informal de Justiţie şi Afaceri Interne din
2008 România şi Bulgaria au semnat declaraţia comună de aderare efectivă la
spaţiul Schengen pentru martie 2011. Pentru aderarea la spaţiul comunitar statul
roman a luat toate măsurile necesare: armonizarea regulilor referitoare la
controlul şi supravegherea frontierei, a condiţiilor de acordare a vizelor, a
azilului sau a statutului de refugiat, separarea fluxurilor de pasageri în porturi şi
aeroporturi, dotarea cu tehnica a Poliţiei de Frontieră, pregătirea personalului în
domeniul Schengen, implementarea Sistemului informatic naţional Schengen şi
asigurarea interoperabilităţii acestuia cu sistemul de la Strasbourg, dar şi
disponibilitatea personalului pentru participarea la acţiuni de cooperare
internaţională. „Necesitatea securizării graniţelor şi prevenirea infracţionalităţii
frontaliere şi transfrontaliere au impus legiuitorului român să elaboreze o serie
de norme juridice care să asigure real o ordine publica în zona de frontieră”7.

De ce România nu a primit acceptul de aderare la spaţiul Shengen


Cu toate că în urma tuturor vizitelor de evaluare rapoartele întocmite de
membrii Grupului de Lucru pentru Evaluare Schengen au fost pozitive şi anume
că România şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pentru aderarea la spaţiul
Schengen încă nu suntem membrii cu drepturi depline al acestuia.
6
D.I. Popescu, Sistemul integrat pentru securitatea frontierei, Ed. Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2006, p. 14
7
A. Neagu, V. Aelenei, Dreptul frontierei de stat, Ed. Protransilvania, Bucureşti, 2002, p. 14

11
Procesul de evaluare al României a fost finalizat, din punct de evaluare
tehnic, prin adoptarea, în data de 28 ianuarie 2011, a ultimului raport în
domeniul SIS/SIRENE.
Următorul pas al României în cadrul procesului de evaluare Schengen este
adoptarea Deciziei de eliminare a controalelor la frontierele interne, act care va
consfinţi aderarea noastră propriu-zisă la spaţiul Schengen.
Procedura de consultare a Parlamentului European pe marginea
proiectului textului Deciziei a fost iniţiată în data de 12 noiembrie 2010, iar
votul final pe marginea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a avut
loc în data de 8 iunie 2011, acesta fiind unul pozitiv. În data de 9 iunie 2011, au
fost adoptate Concluziile Consiliului cu privire la finalizarea procesului de
evaluare a stadiului de pregătire a României şi Bulgariei.
După această etapă, Consiliul Uniunii Europene, în formatul Consiliului
Justiţiei şi Afaceri Interne (JAI), votează cu unanimitate (exclusiv statele
membre UE care participă la Schengen) proiectul de Decizie, urmând publicarea
sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, intrarea în vigoare a Deciziei şi în
final aplicarea de către România a acesteia.
Deşi nu mai există niciun motiv pentru ca România să nu fie primită în
Schengen statele membre au o reticenţă în acceptarea României, datorită
nivelului crescut al corupţiei din ţara noastră. Dacă din punct de vedere tehnic
statul român şi-a îndeplinit toate obligaţiile, aspect confirmat şi de rapoartele de
evaluare europene, factorul uman este cel care ne ţine departe de zona de liberă
circulaţie, afirma înalţi demnitari ai acestor state.
Primul aspect ţine de nivelul scăzut al salarizării personalului cu atribuţii
de control în zona de frontieră. Veniturile reduse ale poliţiştilor de frontieră este
un factor determinant în sporirea corupţiei în acestă zona. O altă problemă
importantă legată de aspectul controlului la frontieră este lipsa fondurilor
Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru asigurarea consumabilelor (în
principal combustibil pentru maşini şi nave, piese de schimb pentru tehnică etc.).

12
Toate aceste lucruri sunt strâns corelate cu teama statelor europene de
creştere a fenomenului infracţional şi a migraţiei ilegale în zona de liberă
circulaţie, acesta poate influenţa decisiv nivelul migraţiei în zona Schengen.
State precum Albania, Turcia, Moldova sunt capabile sa “producă” un număr
mare de imigranţi. “Exodul migraţiei ilegale este strâns legat de evoluţiile
negative din viaţa economică, socială din zonele defavorizate (...) precum şi
datorită perpetuării unor tensiuni de ordin etnic, religios sau politic într-o serie
de teritorii8”. De asemenea eliminarea controalelor la frontierele interne poate
conduce la un număr extrem de mare de romi spre statele vestice,
nemaiputându-se deţine controlul asupra numărului acestora în fiecare din
statele vestice sau a fenomenului infracţional.
Totuşi toate aceste motivaţii nu sunt un argument suficient pentru refuzul
unor state precum Olanda, Finlanda sau Franţa de a ne primi în zona Schengen.
Decizia luată de aceste state este una pur politică, partidele aflate la guvernare în
aceste state fiind cunoscute ca opozanţi ai Partidului Popular European şi extrem
de “eurosceptice9”.
România va adera la spaţiul Schengen în viitor, fie progresiv (întâi cu
frontierele maritime şi aeriene, şi ulterior cu cele terestre) sau se vor desfiinţa
controalele la toate frontierele concomitent, acest aspect ţinând strict de o
decizie politică, ce poate fi schimbată în urma întâlnirilor bilaterale dintre
diplomaţii români şi cei ai statelor ce se opun aderării.

Bibliografie:

8
I. Fecioru, Libertatea de circulaţie între deziderat şi realitate, Editura Ministerului de Interne, 2007, p.176
9
L. Ghica, România şi Uniunea Europeană - o istorie cronologică, Ed. Meronia, Bucureşti, 2006, p. 110

13
 A. Neagu, V. Aelenei, Dreptul frontierei de stat, Ed. Protransilvania,
Bucureşti, 2002

 D.I. Popescu, Sistemul integrat pentru securitatea frontierei, Ed. Univers


Ştiinţific, Bucureşti, 2006

 I. Fecioru, Libertatea de circulaţie între deziderat şi realitate, Ed.


Ministerului de Interne, 2007

 L. Ghica, România şi Uniunea Europeană - o istorie cronologică, Ed.


Meronia, Bucureşti, 2006

 „Schengen. Poarta ta către libera circulaţie în Europa”, broşură publicată


de Secretariatul General al Consiliului, 2011

 http://www.schengen.mai.gov.ro/index01.htm

 http://www.frontex.europa.eu/about/origin

 http://www.consilium.europa.eu/policies/council-configurations/justice-
et-affaires-interieures-%28jai%29/sirene-schengen-information-
system.aspx?lang=ro

14