Iubirea e arta de a vedea curcubeul în zilele mohorâte, de a visa cu ochii deschiși si de a simți că

totul e posibil. E arta de a-ți arăta sentimentele fără a avea nevoie de cuvinte. Iubirea inseamna a dori
ceva ce-ti lipseste, ceva nemaiintalnit si care, totusi, te atrage.
Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente pe care nimeni si nimic nu o poate afecta. Ea
traieste atata vreme cat se crede vesnica. E un drum spre eternitate, un drum care presupune
compromisuri.
O astfel de iubire apare si in cartea „Maitreyi”, cand Allan si tanara indianca se vad pentru prima
oara. Acestia nu se indragostesc imediat unul de celalalt. Dar, cu timpul, sentimentul iubirii isi face
aparitia in sufletele celor doi, acestia devenind nedespartiti.
Insa, in momentul in care relatia lor este aflata de membrii familiei, Allan este alungat din casa
in care locuise si in care traise o minunata poveste de dragoste alaturi de Maitreyi. Acestia sufera foarte
mult si isi duc dorul unul altuia. Insa, la un moment dat, Allan hotaraste sa ia o decizie matura si sa puna
punct relatiei lor. Din acel moment, nu i-a mai raspuns la scrisori sau la telefon, desi i-a fost foarte greu
si uneori chiar avea nevoie sa ii auda glasul. In final, Allan s-a refugiat in munti pentru a uita de tot si
apoi a plecat acasa.
In opinia mea, celor 2 le-a lipsit curajul de a-si lua viata in propriile maini, de a fugi impreuna, in
lume. Totusi, daca iubirea lor ar fi fost indeajuns de puternica, ar fi reusit sa gaseasca o solutie de a
ramane impreuna, insa Allan a preferat sa o paraseasca pe Maitreyi si sa se intoarca acasa, lasand-o pe
tanara indianca sa sufere si sa-i duca dorul. Ei nu ar fi trebuit niciodata sa renunte unul la celalalt, ar fi
trebuit sa lupte pentru iubirea lor pana la capat.
In concluzie, „Maitreyi” este o carte care prezinta o iubire frumoasa, pasionala, dar interzisa, ce
s-a consumat pe ascuns, departe de ochii lumii, insa pentru o perioada destul de scurta de timp.