Sunteți pe pagina 1din 2

FAMILIA MUSULMANĂ

Căsătoria, la musulmani, nu este considerată un act religios sau o taină bisericească, ci


un act civil, care constă într-un contract (Nikah), încheiat între soț și soție.

Zawajul face parte din baza societății islamice, care este familia. Ceremonia oficială
durează doar câteva minute, în timp ce festivitățile se întind pe mai multe zile.

Între cine și cine se realizează mariajul?

- un bărbat și o femeie de confesiune musulmană


- un bărbat musulman poate să ia de soție o femeie care nu este musulmană, cu
condiția ca aceasta să fie creștină sau evreică, dar copiii lor trebuie crescuți în
respectul tradițiilor Islamului
- un bărbat care nu este musulman, dar care dorește să se căsătorească cu o
musulmană, va trebui să treacă la religia islamică, lucru care se poate face în două luni

Ce formalități vor fi îndeplinite?

Cu o luna înainte de ziua căsătoriei, certificatul este depus la imam (un fel de paroh la
noi), la "cadi" (notar) sau la cel care oficiază căsătoria.

Consimțământul viitoarei familii se dă în prezența a cel puțin doi martori, de regulă


tatăl sau fratele miresei.

Se spune că părinții sau tutorele joacă un rol foarte important, aceștia autorizând
legătura.

Ce ritualuri vor fi îndeplinite?

- Ceremonia "henne", pictarea sau tatuarea, are loc în ajunul zilei celei mari
Mireasa lasă o femeie s-o picteze pe mâini și pe picioare cu o pastă (henna), simbolul
fertilității și al fericirii conjugale. Se mai spune că ar alunga și deochiul. Ritualul este
însoțit de cântece și dansuri. El poate fi făcut și pe viitorul soț.

Ziua căsătoriei

Evenimentul are loc la părinții logodnicei, într-o cameră rezervată sau în moschee. De
cele mai multe ori, acesta începe cu un scurt discurs în limba arabă, dedicat lui Alah,
și cu citirea câtorva versete din Coran.

Urmează schimbul de consimțământ între cei doi, în prezența martorilor. Imamul cere
același lucru tutorelui, apoi li se emite tinerilor certificatul de căsătorie. Încep apoi
festivitățile.

Ce se mai poate ști

- o zestre (Mahr) va fi înmânată de către mire sau familia lui miresei, care se poate
bucura liberă de ea

- potrivit tradiției, bărbații și femeile, în timpul ceremoniei, stau în camere separate

- după Coran, bărbatul musulman are dreptul de a avea mai multe neveste (până la
patru, ca Profetul), cu condiția să fie în măsură să ofere același nivel de viață fiecăreia.

- mireasa își poate schimba rochia de 7 ori pe toată perioada celebrării mariajului.

S-ar putea să vă placă și