ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

CENTRUL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PENTRU APĂRARE
CBRN ŞI ECOLOGIE
APROB
p.Şeful Centrului de Cercetare Ştiinţifică
pentru Apărare CBRN şi Ecologie
Col.dr.ing.
Gabriel EPURE

RAPORTUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC

Proiect: „Structuri compozite hibride simulatoare de corp uman

utilizate pentru evaluarea impactului dinamic în medii cu
potenţial de risc ridicat” (HYBRIDSIM)

Contract: PCCA-2013 nr. 307/2014

Etapa I: Obţinerea de noi materiale şi structuri compozite hibride

utilizate ca simulatori ai corpului uman

Bucureşti
- 2014 -
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 2

Cuprins

1. Rezumatul etapei 3

2. Descrierea ştiinţifică şi tehnică a rezultatelor 4

2.1. Studii şi cercetări aplicative privind materialele ce pot 4
fi utilizate ca simulatori ai corpului uman
2.2. Studii şi cercetări aplicative privind tehnologiile de 12
sinteză a materialelor ce pot fi utilizate ca simulatori ai corpului
uman
2.3. Analiza şi evaluarea preliminară a materialelor ce pot 17
fi utilizate ca simulatori ai corpului uman
2.4. Diseminarea rezultatelor 19

3. Concluzii 19

4. Rezultate obţinute 20
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 3

1. Rezumatul etapei

În cadrul Etapei I a proiectului „Structuri compozite hibride

simulatoare de corp uman utilizate pentru evaluarea impactului dinamic
în medii cu potenţial de risc ridicat” (HYBRIDSIM), cu titlul „Obţinerea de
noi materiale şi structuri compozite hibride utilizate ca simulatori ai corpului
uman”, obiectivele consorţiului au fost planificate şi realizate conform planului
de realizare aprobat. Activitatea de cercetare a fost distribuită membrilor
consorţiului, fiecăruia după specificul şi experienţa anterioară în derularea
activităţilor de cercetare.
Au fost identificate 4 activităţi principale, conduse de către
coordonatorului proiectului (Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare
CBRN şi Ecologie) avându-i ca parteneri în proiect partenerul 1 (SC STIMPEX
SA) și partenerul 2 (Universitatea POLITEHNICA din București).
Aceste activităţi şi concretizarea lor sunt prezentate sintetic în tabelul de
mai jos.

Nr.
Denumire activitate Concretizare
crt.
1.1 Studii şi cercetări aplicative privind a. ” Studiu şi cercetări
1 materialele ce pot fi utilizate ca aplicative privind
simulatori ai corpului uman materialele ce pot fi utilizate
1.2 Studii şi cercetări aplicative privind ca simulatori ai corpului
tehnologiile de sinteză a materialelor ce uman”, înregistrat la CO cu
2
pot fi utilizate ca simulatori ai corpului nr. A3300/25.11.2014.
uman b. „Studiu şi cercetări
1.3 Analiza şi evaluarea preliminară a aplicative privind
3 materialelor ce pot fi utilizate ca tehnologiile de sinteză a
simulatori ai corpului uman materialelor
ce pot fi utilizate ca
simulatori ai
4 1.4 Diseminarea rezultatelor corpului uman”, înregistrat
la CO cu nr.
A3301/25.11.2014.

O parte din aspectele studiate în cadrul acestei etape au fost prezentate

de către directorul de proiect, domnul mr.dr.ing. Ciprian Său, la Simpozionul
internaţional „Priorităţile chimiei pentru o dezvoltare durabilă” PRIOCHEM, Ed.
a X-a, Bucureşti, 30-31 octombrie 2014, prin lucrarea „Simulants of the human
body for ballistic purposes”. La simpozion au participat oameni de știință cu
recunoaștere internațională și reprezentanți ai unor agenți economici, potențiali
beneficiari ai rezultatelor cercetării.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 4

2. Descrierea ştiinţifică şi tehnică a rezultatelor

2.1. Studii şi cercetări aplicative privind materialele ce pot fi

utilizate ca simulatori ai corpului uman

În ultimii ani, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, au fost iniţiate

ample programe de cercetare privind efectele finale ale muniţiilor sau ale
explozivilor asupra oamenilor, mai precis de evaluarea şi validarea criteriilor de
letalitate sau neletalitate ale muniţiilor desemnate ca neletale.
În domeniul cercetării şi dezvoltării armelor /muniţiilor neletale,
dificultatea nu provine deci neapărat din modalităţile tehnice prin care are loc
interacţiunea cu victima, ci, fiind pus în discuție conceptul de neletalitate,
sistemul de armament sau muniţie are impuse o serie de cerințe referitoare la
gradul de vătămare corporală.
În acest scop, balistica rănirii, ca parte a balisticii terminale, este știința
care se ocupă cu fenomenele care apar în momentul în care glonţul loveşte o
fiinţă vie. Aceste fenomene sunt caracterizate de evenimente foarte rapide,
presiuni mari şi rate mari de deformare. Un glonţ trebuie să aibă o energie
cinetică considerabilă pentru a atinge ţinta, a o penetra şi a-şi îndeplini
misiunea.
Înainte de a discuta despre factorii care cauzează efectiv rănirea,
respectiv performanţa terminală a glonţului, este necesar să fie examinat mai
întâi mecanismul rănirii care poate produce incapacitarea sau chiar moartea.
Moartea rapidă este dată de moartea rapidă a creierului (colapsul
sistemului nervos central). Moartea creierului poate fi cauzată direct prin
afectarea creierului sau a ţesutului spinal sau indirect prin privarea de oxigen.
Privarea de oxigen este rezultatul încetării activităţii cardiace sau a hemoragiei
care reduce presiunea arterială sau distruge funcţiile circulatorii.
Cel mai important aspect este legat de locul în care apare impactul dintre
glonţ şi corpul uman. În cazul hemoragiilor cauzate de deteriorarea arterelor
sau plămânilor, moartea cerebrală intervine după încetarea funcţiei cardiace,
timpul necesar ca funcţiile creierului să înceteze depinzând de rata hemoragiei.
Deci, atunci când distrugerea este îndreptată direct asupra inimii, sistemul
circulator poate fi întrerupt, ducând la inconştienţă în câteva secunde.
Mecanismul exact al încetării funcţionării inimii nu este pe deplin înţeles, dar
efectele sale sunt foarte bine documentate. Alternativ, o rănire violentă a
plămânului poate crea un embolism care întrerupe activitatea cardio-
pulmonară într-un moment critic.
În afara lovirii sistemului central nervos (creier sau şira spinării) sau a
mecanismului necontrolat al opririi instantanee a ritmului cardiac, singura
modalitate de a produce o moarte rapidă este prin hemoragia produsă prin
realizarea unei găuri în organele vitale purtătoare de sânge (inimă, plămâni,
ficat) sau în vasele majore de sânge (de exemplu, aorta). Dimensiunea şi
localizarea cavităţii produse de glonţ va determina rata hemoragiei şi, implicit,
incapacitarea individului.
S-a demonstrat că în câteva cazuri deteriorarea arterelor de deasupra
inimii are consecințe mai grave decât deteriorarea inimii. Dacă aceste artere
sunt întrerupte, presiunea arterială scade instantaneu la zero, iar moartea
intervine în câteva secunde (acesta pare a fi motivul pentru care săgeata poate
ucide la fel de rapid ca şi glonţul).
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 5
Letalitatea prin hemoragie nu depinde de cantitatea de sânge din corp, ci
de viteza pierderii presiunii arteriale. Deci, se urmăreşte realizarea unui sistem
de simulare a corpului uman sau a organelor și țesuturilor corpului uman care
să permită evaluarea comportamentului și efectelor gloanţelor în condiții reale.
Așadar, trebuie evidenţiate trei aspecte importante:
1) hemoragia toracică este cu mult mai severă în cazul loviturilor în
plămâni decât în cazul lovirii ţesuturilor vascularizate ca muşchii,
datorită diferenţei de presiune între spaţiul pleural şi cel cardio-
vascular;
2) aria rănii şi nu volumul său influenţează direct rata hemoragiei;
3) răspunsul natural al corpului la hemoragie, coagularea, este mai
pronunţată în răniri extrem de violente care rup trombocitele,
eliberând fibrinogen în sânge (cu alte cuvinte, tăieturile foarte subţiri
sângerează mai mult decât cele puternice, deci o arteră secţionată se
poate închide, în timp ce una atinsă va continua să sângereze).
În acest sens, au fost studiate atât din punct de vedere teoretic, cât și
aplicativ, mai multe materiale care ar putea fi utilizate ca simulanți ai
organelor umane.
Un bun simulant al ţesuturilor umane trebuie să prezinte următoarele
calităţi:
 similaritate în decelerarea proiectilului între simulant şi ţesutul viu
pentru care simulantul a fost validat;
 similaritate în modul de deformare a proiectilului;
 similaritate din punct de vedere al cantităţii de energie cinetică
disipată;
 disiparea energiei cinetice să poată fi măsurată cu o acurateţe
rezonabilă;
 comportament elastic asemănător cu al ţesutului viu pentru
observarea şi măsurarea cavităţii temporare şi a comprimării ţesutului.
Denumirea de țesut se referă la o grupare de celule care prezintă aceeași
diferențiere morfologică și structurală, având aceeași specializare funcțională,
indiferent dacă au aceeași origine sau au origine diferită, cu excepția țesutului
nervos. În funcție de forma și structura celulelor, cât și a naturii și cantității de
substanță intercelulară, se pot distinge mai multe categorii de țesuturi, și
anume: țesut epitelial, țesut conjunctiv, țesut muscular și țesut nervos.
Țesuturile conjunctive ordonate au ca element caracteristic faptul că
substanța fundamentală are o consistență variată, astfel încât celulele și
formațiunile fibrilare sunt așezate într-o anumită ordine determinată de funcția
pe care o îndeplinește țesutul.
Sângele împreună cu limfa formează țesutul lichid circulant de origine
mezenchimală, constituind astfel mediul intern al organismului. Acesta se
caracterizează prin culoare roșie, miros specific, gust sărat și o slabă reacție
alcalină.
Densitatea (greutatea specifică a) sângelui este la femeie de 1057
kg/cm3, iar la bărbat de 1061 kg/cm3; viscozitatea (în raport cu apa) variază în
mod normal între 3,5 și 5,4. Variațiile greutății specifice și ale viscozității sunt
determinate de variația numărului elementelor figurate.
Cantitatea de sânge din corpul uman reprezintă aproximativ a 13-a parte
din greutatea lui, sau cca. 8%, ceea ce revine pentru o greutate de 70 kg, la
aproximativ 5-6 l de sânge. Cantitatea de sânge rămâne constantă în stări
fiziologice, organismul având mecanisme speciale prin care o reglează.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 6
Atunci când vorbim de țesuturi, implicit organe, ne putem referi și la
noțiunea de densitate relativă. Densitatea relativă a corpului uman variază de
la un individ la altul şi de la un segment la altul în cadrul corpului aceluiaşi
individ. Gravitaţia specifică a individului variază în funcţie de compoziţia
corpului în masă slabă sau grasă şi de distribuirea grăsimii în corp. Gravitaţia
specifică a grăsimii este de 0,8, a oaselor între 1,5 şi 2,0 iar a muşchilor striaţi
slabi este de 1,0.
În urma studiilor efectuate, s-a stabilit că nivelul mediu al gravitaţiei
specifice pentru corpul omenesc este de la 0,95 până la 0,97. Pentru cazurile
în care gravitaţia specifică medie a oamenilor este mai mică de 1, aceștia vor
avea o gravitație specifică mai mică decât a apei. Femeile au, în cele mai
frecvente cazuri, mai multă grăsime decât bărbaţii, deci acestea vor avea
greutatea specifică mai mică decât a bărbaților. Există cazuri în care o
persoană slabă, musculoasă, poate avea gravitaţia specifică de 1,10 iar un
individ obez poate avea gravitaţia specifică de 0,93.
Prin densitatea unui corp se înţelege raportul dintre masa şi volumul
acestuia. Densitatea corpului uman este stabilită la valoarea d = 1,035 g/cm³.
În acest caz, corpul uman s-ar scufunda dacă nu ar beneficia de modificarea
densităţii sale ca urmare a aerului conţinut în plămâni, cunoscându-se că
densitatea aerului este d = 0,0013 g/cm³. S-a stabilit ca un litru de aer este
echivalent în scăderea densităţii corpului uman cu cea a unei cantităţi de 9 kg
de substanţă grasă.
Densitatea corpului uman este o medie a densităţii mai multor tipuri de
ţesuturi, fiecare având o altă densitate:
 Ţesutul osos are densitatea de peste 1,8 g/cm³;
 Ţesutul muscular are densitatea puţin peste 1 g/cm³;
 Ţesutul adipos are densitatea sub 1 g/cm³ ;
 Plămânii au cea mai redusă densitate datorită gazelor conţinute.
În general, datorită proporţiei mai mari de ţesut osos, porţiunile distale
ale segmentelor au densităţi mai mari decât cele proximale.
După o inspiraţie forţată densitatea corpului uman ajunge la valoarea d
= 0,950.
Viscozitatea este rezultatul frecării straturilor paralele de fluid care
alunecă unul peste altul. Viscozitatea sângelui este de 3-4 ori mai mare decât a
apei dulci și depinde de cantitatea de eritrocite conținute. Pentru valori mai
mari de 70% a concentrației de eritrocite (și anume valoarea hematocritului),
sângele este la limita de a mai fi considerat fluid. Totodată, temperatura poate
influența foarte mult viscozitatea sângelui. Cu cât temperatura este mai
scăzută, crește viscozitatea, influențând totodată și scăderea circulației la
nivelul extremităților corpului. Sângele prezintă însă un caz aparte, prin
modificarea viscozității în funcție de viteza de curgere. Mărindu-se viteza, se va
modifica totodată și orientarea particulelor conținute (eritrocite, proteine
plasmatice etc.), ce sunt de forme și dimensiuni diferite, având ca rezultat
modificarea viscozității.
De-a lungul anilor au fost utilizate diverse metode de înlocuire a
țesutului uman, cu: apă, cărţi de telefon ude, hârtie udă, clei, argilă, gel
transparent şi chiar plumb. De asemenea, animale sau subiecți post-mortem.
Deși acestea oferă posibilitatea de a menține o înregistrare permanentă și un
transfer de energie, le lipsește caracterul visco-elastic de țesut uman, iar
anumiți simulanți, cum ar fi săpunul și argila, sunt inelastici și oferă o cavitate
de deformare permanentă. Două tipuri principale de materiale s-au utilizat cu
succes pentru simularea ţesutului: săpunul şi gelatina. Cercetătorii suedezi au
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 7
utilizat în anii ΄70 un preparat special: săpunul de glicerină. Săpunul de
glicerină şi hidrogelurile preparate din soluţii apoase conţinând 10÷20%
gelatină au fost cele mai utilizate pentru a simula ţesutul muscular.
Cea mai utilizată la ora actuală este gelatina balistică. Gelatina balistică
este un simulant de țesut utilizat pe scară largă în testarea balistică terminală
și totodată reprezintă un instrument important pentru evaluarea efectelor unui
proiectil în țesutul viu. De asemenea, este materialul de construcție de bază
pentru reconstrucțiile medico-legale a rănilor balistice. Credibilitatea
rapoartelor științifice asociate cu utilizarea de gelatină are, cu toate acestea,
incertitudini din cauza faptului că nu există standarde convenite pentru
prepararea ea. Unii cercetători folosesc 10%, în timp ce unii folosesc 20%
concentrație la diferite temperaturi. Întrebarea privind concentrația este lipsită
de relevanță, atâta timp cât gelatina nu a fost validată pentru a produce
rezultate care pot fi extrapolate la țesut viu. Există totuși studii care susțin că
temperatura apei și timpul de depozitare afectează proprietățile fizice ale
gelatinei. Există, de asemenea mai mulți parametri care pot afecta, de
asemenea, proprietățile gelatinei. Pentru a obține rezultate bune și
reproductibile, condițiile de producție și de depozitare trebuie să rămână
constante.
Există o mulțime de controverse vis-à-vis de ce tip de simulant ar trebui
să fie utilizat pentru testarea balistică. Fără a dori să se intre în profunzime cu
această dezbatere, se va expune un fapt care este aproape în totalitate trecut
cu vederea. Controlul procesului de preparare al gelatinei este în întregime în
mâinile cercetătorului. Orice fel de gelatină pot fi produsă în scopul de a
simula aproape orice tip de sistem biologic. Orice tip de organ real sau simulat
poate fi integrat. Simulanții standard și măsurătorile acestora sunt
proporționale cu rezultatele și pot facilita în mare măsură posibilitatea meta-
analizelor rezultatelor combinate cu ale mai multor cercetători.
Investigațiile privind simulanții de țesuturi, cum ar fi materiale sub
formă de gel, sunt esențiale pentru a dezvolta înțelegerea fundamentală a
comportamentului lor constitutiv, deoarece pentru experimente in vivo nu
există opțiune.
Gelatina balistică este un tip particular de gelatină utilizat pentru a
simula performanța terminală, profilul rănilor, și potențialul de rănirea al unui
proiectil. Gelatina este un simulant țesut foarte cunoscut, făcută din colagen
extras din țesut animal. Printre multe alternative disponibile, gelatina și
construcțiile de hidrogeluri prezintă biocompatibilitate și proprietăți
biodegradabile, în consecință fiind în continuare studiați, aceștia reprezentând
un suport pentru creșterea țesuturilor în ingineria țesuturilor.
Un alt tip de simulant este săpunul balistic. Structura chimică a
săpunului balistic evoluează în mod tipic de la interacțiunea sodiului solubil
sau a sărurilor de potasiu ale acizilor carboxilici formați prin hidroliza
grăsimilor de către o bază tare. Glicerina, care este formată ca un produs
secundar al acestei reacții, rămâne, de asemenea, în structură (aceasta este în
general îndepărtată din săpunurile comerciale). Aceste lanțuri lungi de
hidrocarburi alifatice sunt de obicei responsabile pentru dizolvarea uleiurilor și
grăsimilor în săpunuri care au ca funcție principală curățarea produselor.
Alte materiale, precum gelurile polimerice impregnate cu solvent, pot fi
utilizate, de asemenea, ca simulanți mecanici ai țesuturilor biologice pentru a
evalua sistemele de protecție și evaluare a mecanismelor de prejudiciu. Cu
toate acestea, o provocare cheie în această cerere de materiale sintetice
mimează rata răspunsului mecanic dependent de țesuturi biologice complexe.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 8
Aici, se caracterizează comportamentul mecanic al gelurilor pretendente drept
simulanți ai țesutului, cuprinzând o rețea încărcată cu un solvent nereactiv, de
exemplu un polidimetilsiloxan reticulat chimic, și ulterior se compară acest
răspuns cu cel al țesutului din inimă și ficat în condiții de încărcare
comparabile.
În ceea ce privește pielea, hidrogelurile preparate din soluții apoase cu
conținut de 10-20% masă de gelatină sunt în general acceptate drept simulanți
de țesuturi musculare pentru cercetarea balistică terminală. Cu toate acestea,
acești simulanți nu au un strat de suprafață care să simuleze efectul de piele
umană. Scopul acestei cercetări a fost de a găsi un simulant de piele adecvat
pentru creșterea fidelității de testare și a credibilității rezultatelor pentru
materialele pe bază de gelatină nu doar atunci când se evaluează potențialul
prejudiciu la gloanțe cu energie mare, dar mai ales pentru cele non-penetrant
''mai puțin letale'', cât și pentru munițiile cu impact cinetic și energie relativ
scăzută. Un simulant de piele permite, de asemenea, simularea și evaluarea
rănilor de ieșire. Un exemplu de răni de ieșire din cauciuc R2 și piele naturală
S7 și S8 este prezentat în figura următoare.

Diverse tipuri de materiale utilizate ca simulanți de corp uman

O abordare recentă utilizează gelatina balistică și pielea de vacă sau de

căprioară ca simulant de piele balistică. Această abordare utilizate viteza prag
pentru a compara simulantul propus cu valorile înregistrate anterior în
regiunile corpului specifice.
De asemenea, blocurile de gelatină care conțin 10% sau 20% masic de
gelatină în apă sunt considerate în prezent ca fiind buni simulanți ai țesutului
muscular.
Având în vedere cele prezentate, prezentul grup de cercetare a studiat
atât posibilitatea utilizării gelatinei, cât și a unor compozite gelatină-
biomateriale, în vederea îmbunătățirii performanțelor gelatinei. În prezent,
biomaterialele constituie un domeniu de cercetare extrem de dinamic și
puternic interdisciplinar, chiar dacă în trecut, testarea lor se făcea prin metode
empirice, cum ar fi încercarea unor materiale industriale din sfera textilelor
sau din aceea a industriei aerospațiale sau militară.
Datorită necesității crescânde de soluții practice în domeniul medicinei și
al îngrijirii sănătății, mii de dispozitive medicale, produse de diagnosticare și
consumabile medicale sunt proiectate, realizate și comercializate anual.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 9
De asemenea, aria aplicațiilor este într-o continuă dezvoltare. Pe lângă
dispozitivele medicale tradiționale, precum produse de diagnostic, preparate
farmaceutice, consumabile medicale, lista aplicațiilor biomaterialelor include
sisteme inteligente de transport al medicamentelor, culturi de țesuturi,
inginerie tisulară, organe hibride etc.
Corpul uman reprezintă un mediu foarte agresiv din punct de vedere al
coroziunii, deoarece fluidul tisular din corpul uman conține apă, oxigen
dizolvat, proteine și diferiți ioni, cum ar fi clor sau hidroxil. Chiar la
concentrații minime din majoritatea elementelor detașate, corpul uman are o
slabă toleranță. Cercetările citologice ne fac să ne oprim doar la anumite
materiale, care să confere în primul rând proprietăți mecanice
corespunzătoare.

Clase de materiale nemetalice utilizate ca biomateriale

Clasa de
Materiale Categorii
Materiale
Alumina
Carbonul (LTI, ULTI, C vitros)
Ceramice Porțelanul
Silicați de calciu
Hidroxiapatita
Sticle ceramice: Bioglass, Ceravital, A-W GC
PMMA (polimetilmetacrilat)
HEMA ( Hidroxilmetacrilat)
PE (polietilenă)
PP (polipropilenă)
Homopolimeri
PTFE (politetrafluoretilenă)
Polimeri PVC (policlorură de vinil )
PDMS ( polidimetilsiloxan)
Nylon
PGL (Poliglicolactic)
Copolimeri
Poliuretan
Hidrogel pHEMA, poliacrilamide
Ceramice depuse pe metale
Compozite
Polimeri ranforsați cu fibre
Naturale Colagen

Polimerii cu utilizare în acest domeniu pot fi subîmpărțiți în trei mari

categorii:
a) Polimeri termoplastici - care la încălzire își măresc plasticitatea și
fluiditatea, oferind un grad mare de libertate la prelucrarea lor la cald
sub diferite forme. Dintre aceștia se amintesc teflonul, polietilena,
polimetilmetacrilatul, nylon-ul.
b) Polimeri termorigizi - care după încălzire devin rigizi, iar forma lor nu mai
poate fi modificată la reîncălzire, cum ar fi cianoacrilații.
c) Elastomeri - polimeri cu un grad ridicat de elasticitate, cum ar fi
siliconul.
Inițierea procesului de polimerizare (solidificare) se poate face chimic,
prin sistem bicomponent (Concise, Silar – MMM), inițiere cu radiații UV
(compozite UV, fotopolimerizabile, Tetric Ceram, TeEconom – Vivadent), sau
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 10
inițiere cu lumină din domeniul vizibil (compozite V, fotopolimerizabile, Valux –
MMM, Charisma – Heraeus Kulzer).
Materialele compozite au început să fie studiate din ce în ce mai mult din
cauza faptului că nici o clasă de materiale nu poate îndeplini în totalitate
cerințele impuse simulanților, de regulă bunele proprietăți mecanice ale unora
nefiind asociate cu cele de viscozitate ale altora, ceea ce a condus la încercări
de a combina aceste proprietăți favorabile prin realizarea unor materiale
compozite.

Avantajele și dezavantajele claselor de biomateriale nemetalice

Clasa de
Avantaje Dezavantaje
biomateriale
- rezistență la - lipsa unei bune rezistențe la
coroziune în fluide întindere, la șoc și la torsiune
umane - dificil de fabricat în forme
Ceramice
- rezistență la complicate
compresiune - fragilitate
- rezistență la uzură - sensibilitate la fisurare
- rezistență bună - rezistență la tracțiune și la
- ușor de fabricat în îndoire slabă
Polimerice
forme complicate - rată de fluaj mare
- elasticitate - deformabil în timp
- rezistență la
tracțiune
- duritate
Compozite - ușor de modelat - dificil de fabricat
- rezistență la uzură
- proprietăți
modificabile

Materialele care vor fi utilizate pentru aceste aplicații sunt de tip

compozite polimerice, materiale utilizate îndeosebi în aplicații biomedicale și cu
aplicații diverse, datorită proprietăților deosebite care pot fi variate funcție de
condițiile de sinteză, solventul utilizat, timpul de reacție etc., care ar rezolva
multe dintre problemele existente în acest moment în domeniu.
Deși rezultatele obținute prin aplicarea articolelor biologice sunt bune, de
cele mai multe ori este preferabilă folosirea materialelor sintetice. Chiar dacă s-
au obținut rezultate semnificative în acest domeniu, problemele legate de
înlocuirea unor organe sau țesuturi nu au fost pe deplin rezolvate, în multe
cazuri calitatea materialelor nefiind corespunzătoare cerințelor. Abordarea
domeniului proiectului constituie astfel o direcție de cercetare
multidisciplinară, care implică solide cunoștințe de anatomie, elucidarea
mecanismelor de control, modelarea sistemelor în scopul reproducerii
echilibrului și performanțelor morfologice și funcționale naturale. Operând cu
modele matematice complexe, într-un domeniu interdisciplinar cu certe
implicații teoretice și practice, se pot elucida aspecte importante, descifrându-
se astfel mecanismele proceselor și fenomenelor de balistică terminală din
sistemele vii/corpul uman.
Alegerea, testarea și aplicarea de compozite polimerice impun
considerarea unor aspecte legate de chimia solidelor, pentru clarificarea
proceselor de interfață, de aderență, de viscozitate etc. Astfel, devine obligatorie
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 11
aprecierea rezistenței mecanice la presiune, tracțiune, uzură, oboseală sau
stabilitate chimică și termică.
Structura optimă a compozitului este asigurată de sinteza în condiții de
reproductibilitate a materialului, efectuarea unor modificări ale suprafeței
(obținerea de hidrogeluri), aplicarea unor tehnologii de prelucrare pentru
realizarea materialelor compozite și profile adecvate, care este confirmată prin
testări reale, în poligonul de trageri balistice.

Tipuri de polimeri cu posibile aplicaţii în domeniu

Influenţa mediului
Tipul polimerului Caracteristici
extern
Polidimetilsiloxan inerție chimică și absența descompunerii
proprietăți mecanice
bune
Poliolefine inerție chimică și absența descompunerii
(polipropilena) proprietăți mecanice micșorarea rezistenței la
bune rupere
Politetrafluoretilena inerție chimică, coeficient absența descompunerii
de frecare redus, contractare
prelucrare ușoară micșorarea rezistenței la
rupere
Alcool polivinilic inerție chimică contractare

Polihidroxietil gel hidrofilic absența descompunerii

metacrilat
Polietiltereftalat inerție chimică absența descompunerii
Polimetacrilat de absența descompunerii
metil
Polihexametilenadipat degradare
micșorarea rezistenței la
rupere
Poliuretani adeziune bună la țesuturi înmuiere și descompunere
în profunzime
micșorarea rezistenței la
rupere

Proprietățile unor astfel de materiale sunt, de asemenea, dependente de

puritatea lor. Prezența diverșilor aditivi, a antioxidanților, stabilizatorilor,
materialelor de umplutură, a urmelor de catalizator sau monomer rezidual
influențând decisiv caracteristicile fizico-chimice ale compozitelor polimerice
rezultate.
Optimizarea parametrilor mecanici ai polimerilor sintetici presupune
controlul purității monomerului, reglarea microstructurii și structurii
supramoleculare.
O evaluare pertinentă și comparații privind potențialul prejudiciu al
diferitelor tipuri de muniție și reconstrucție medico-legale credibile necesită un
acord cu privire la simulanții standard de țesut. Blocurile de gelatină sunt
relativ ieftine și ușor de produs și îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile
pentru un bun simulant pentru balistica terminală. S-a constatat că blocurile
de gelatină sunt ușor de făcut, dar proprietățile în masa blocului sunt variabile,
cum ar fi temperatura apei, acest lucru având un efect fizic negativ important.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 12
Astfel, în cadrul acestei etape de cercetare științifică s-au efectuat teste
preliminare privind compatibilitatea gelatinei cu diverși polimeri
(polidimetilsiloxan, polihidroxietilmetacrilat, alcool polivinilic, conform tabelelor
anterioare), precum și cu diverși monomeri (metacriloiloxietilfosfat, acrilat de
etil etc.), în vederea obținerii de compozite polimerice care să respecte criteriile
necesare pentru a obține simulanți de corp uman:
 similitudine în decelerația proiectilului între simulant și țesutul viu;
 similitudine în comportamentul de deformare a proiectilului;
 similitudine în disiparea energiei cinetice;
 posibilitatea de măsurare a disipării energiei cinetice cu o precizie
rezonabilă;
 extrapolarea cu diametrul cavității temporare;
 comportamentul elastic al simulantului să fie similar cu cel al țesutului
viu pentru observarea și măsurarea cavității temporare formate și de
compresie a țesuturilor vii;
 extrapolarea cu diametrul permanent al cavității;
 reproductibilitate.
Cerințele menționate mai sus se referă la faptul că simulantul nu trebuie
să aibă exact aceleași proprietăți biomecanice ca țesutul viu, atâta timp cât
rezultatele pot fi măsurate și în mod corespunzător extrapolate sau scalate
pentru a reflecta ceea ce se întâmplă într-un țesut viu. De fapt, un simulant cu
rezistență la tracțiune mai mică decât cea a țesutului muscular poate permite o
măsurare mai exactă a cavităților și a disipării energiei cinetice, prin urmare,
au obligația de extrapolare în loc de cea de similitudine.

2.2. Studii şi cercetări aplicative privind tehnologiile de sinteză

a materialelor ce pot fi utilizate ca simulatori ai corpului uman

Industria apărării, medicina legală, industria de automobile sport și cea a

confecționării de echipamente pentru sporturile de contact au identificat o
cerință tot mai mare pentru formele capului și a trunchiului, precum și a
mediei generale a testărilor, care imită cu exactitate rata răspunsului mecanic
dependent al organismului uman în evaluarea acestuia pentru echipamentele
de protecție noi, cât și pentru înțelegerea mecanismelor de rănire ca răspuns la
o gamă largă de impact, traume ale capului și amenințări penetrante.
Simulanți comuni exploatați în aceste forme de țesuturi cuprind atât piele,
creier, mușchi, organe interne, includ gelatină balistică și diverse alte
materiale, cum ar fi: cauciuc, piele, elastomeri de silicon, săpun, untură, și
argilă.
În cele mai multe cazuri, simulanții de țesut sunt o reprezentare brută a
răspunsului țesutului biologic; cu toate acestea, evaluarea detaliată a
echipamentelor și a prejudiciului mecanismelor de protecție necesită simulanți
mai preciși care să imite cantitativ comportament complex dependent al
țesuturilor biologice. De aceea, o provocare esențială pentru aceste aplicații
este de a dezvolta materiale sintetice stabile din punct de vedere ecologic, ușor
de prelucrat, și rentabile, care rezumă răspunsul mecanic al țesuturilor
biologice, care sunt conforme mecanic și prezintă complexe neliniare, iar
comportamentul la deformare nu este dependent de timp.
La impactul dintre glonţ şi corpul uman are loc generarea unei
perturbaţii în cele două elemente, care pot fi descrise prin modificarea
caracteristicilor de stare şi cinematice. Consecinţa impactului asupra
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 13
proiectilului se poate reprezenta în mod simplu prin scăderea vitezei, cantităţii
de mişcare şi energiei cinetice a glonţului. Ţinta, în cazul particular al corpului
uman, după impactul cu glonţul, este în general perturbată local prin
deformare, perforare/penetrare. La viteze relativ ridicate ale gloanţelor, sunt
generate în ţesuturi şi organe, chiar la distanţe mari faţă de locul de impact,
unde de presiune şi chiar unde de şoc care pot afecta într-o măsură
semnificativă.
Abordarea hidrodinamică a impactului dintre proiectil şi corpul uman
este extrem de dificilă din motive legate de complexitatea organizării corpului
uman şi lipsa de cunoştinţe referitoare la proprietăţile specifice ale materialelor
constituente ale ţesuturilor. Astfel, în continuare se va aborda subiectul strict
sub raport energetic.
Interacţiunea dintre glonţ şi corpul uman poate fi tradusă sub forma
transferului de energie de la proiectil la corpul uman. În mod teoretic,
măsurarea transferului de energie de la proiectil la ţintă se face uşor prin
cunoaşterea evoluţiei vitezei glonţului înainte de impact şi după impact.
Pierderea de energie cinetică a glonţului semnifică transferul de energie către
ţintă. Pierderea de energie din partea glonţului se manifestă prin lucrul
mecanic de deformare şi solicitare a ţesutului victimei. Cu cât transferul de
energie este mai mare, cu atât ţesutul este mai solicitat.
În cazul cartuşelor cu gloanţe letale, performanţele gloanţelor sunt
îndreptate către un transfer cât mai semnificativ de energie de la glonţ către
ţesutul impactat, cu consecinţe sub formă de penetrare, formarea de cavitate
temporară şi permanent de volum important, astfel încât să fie cuprinse cât
mai multe organe esenţiale ale corpului.
Analizând diferite gloanţe letale ale muniţiilor cu destinaţie militară, se
pot desprinde concluzii importante:
- în cazul perforării corpului uman de către gloanţele nedeformabile, se
transferă de la gloanţe către ţesuturile moi energii cinetice în
proporţii relativ scăzute: 11% până la 16%;
- gloanţele care se fragmentează sau se deformează pot transmite
aproximativ 40% din energia lor cinetică;
- proiectilele cu energii cinetice iniţiale pot transfera în întregime
energia lor cinetică, în special dacă au o capacitate mare de
deformare. Este şi calea de urmat pentru concepţia şi dezvoltarea
proiectilelor cinetice de letalitate redusă.
Strategia de abordare a neletalităţii este de a cunoaşte parametrii şi
criteriile care produc letalitatea, a-i aduce la valoarea limită la care nu mai este
posibilă vătămarea corporală şi, astfel, a enunţa criteriile de letalitate redusă
sau de neletalitate. Indiferent de caracterul letal sau neletal al acţiunii unui
glonţ sau proiectil, ceea ce este specific tuturor muniţiilor cinetice este
impactul dintre glonţ/ proiectil şi corpul uman. Subiectul este aparent simplu
şi facil, dar ambele sisteme, prin complexitatea lor fac ca o simplă problemă de
impact să genereze multiple situaţii, dificil de raţionat şi interpretat, în special
în situaţia când se studiază condiţiile limită de apariţie a letalităţii /
neletalităţii.
Există cinci parametri-cheie care trebuie determinați. Acești parametri
experimentali cheie sunt: (1) viteza de șoc în cadrul obiectivului, fără țintă; (2)
viteza continuă de masă / de particule stabilită în spatele frontului de șoc; (3)
echilibrul longitudinal (Hugoniot) la stres stabilit în urma șocului; (4) volumul
(inversul densității) și (5) energia internă, stabilită cu relația E. Hugoniot care
descrie stările fizice ale unui material încercat. Atunci când sunt combinate
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 14
aceste date sigure, aceste relații furnizează informații suficiente pentru a
modela răspunsul ratei de tensiune.
Unul dintre cele mai utilizate materiale ca simulant al corpului uman îl
reprezintă gelatina balistică. În cadrul procesului tehnologic de obținere a
gelatinei trebuie respectate următoarele recomandări:
- întotdeauna trebuie să fie utilizată apă purificată pentru a stabiliza calitatea
sa și de a scăpa de cele mai multe micro-organisme;
- fiecare lot de gelatină trebuie să fie calibrat cu procesul de preparare pentru a
atinge nivelul de penetrare necesar;
- temperatura nu este esențială, dar temperaturile extreme trebuie evitate.
Pudra de gelatină poate fi stocată pentru o lungă perioadă de timp, în
condiții lipsite de întuneric, uscată și în prezența formaldehidei, fără o pierdere
importantă a proprietăților de gelifiere.

Diverse tipuri de cavități produse în gelatină

Efectele de penetrare a proiectilelor în țesuturi moi sunt adesea studiate

și cu ajutorul țesutului simulant din săpun balistic. În plus, pentru a evalua
stresul lateral în interiorul săpunului au fost încorporate indicatoare
manganice de stres. Răspunsul acestui material la impact provoacă o
deformare plastică în jurul canalului format în țesut. O astfel de deformare
plastică este similară cu limita maximă a cavității temporare pe care se
efectuează studiile privind gelatina sau țesutul animal.
Studiile experimentale sunt, relativ însă, consumatoare de timp și
resurse. Prin urmare, simulările care permit raționalizarea măsurării și
domeniul de aplicare a acestor studii sunt un instrument util. Studiile
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 15
anterioare referitoare la săpun s-au concentrat pe simulări numerice și
confirmarea relațiilor între adâncimiile de penetrare sau volumele cavităților
formate și condițiile de impact. În cazul în care simulările folosite pe computer
furnizează modele de material exact, acestea devin extrem de importante. În
special fenomenele de impact apar de obicei la o rată suficient de mare a
componentei hidrostatice de stres ce poate depăși puterea și presiunea
materialului, a cărui rezultat al comportamentului hidrodinamic se studiază.
În afară de studiile de răspuns mecanic la impact pe săpun balistic, se
pare că nu există alte date concrete în literatura de specialitate cu privire la
răspunsurile sigure pentru rata de tensiune.
Pentru obținerea de simulanți de piele în film a fost raportată în
literatură o soluție de 40% concentrație de gelatină amestecată cu apă și
glicerină. Procesul a necesitat utilizarea unei camere climatice pentru a
controla temperatura și un desicator pentru prevenirea prinderii unor bule de
aer în simulator. O altă rețetă a constat în reticularea gelatinei cu formaldehidă
pentru a controla proprietățile mecanice, dar metoda este costisitoare și cu
randament scăzut.
Diferite geluri chimice oferă noi metode de adaptare la proprietățile
gelurilor și imită mai bine răspunsul mecanic al țesuturilor biologice. Exemple
de acest gen includ polibutadienă polivinil-alcool, geluri asociate fizic, și diferite
hidrogeluri. Copolimerii bloc pe bază de geluri care conțin la mijlocul blocului
un solvent selectiv au fost explorate în mod explicit pentru a fi utilizate în
calitate de simulanți ai țesutului pentru cap și trunchi. Răspunsul mecanic al
acestor materiale poate fi adaptat prin încărcarea cu solvent, încorporarea în
polimerul dibloc, raportul dintre blocurile constitutive, și prin manipularea
blocului chimic de copolimer.
Cu toate acestea, aceste geluri sintetizate până în prezent nu imită cu
exactitate răspunsul țesuturilor moi, cum ar fi inima și ficatul la încărcare la
impact. S-au dezvoltat recent geluri siliconice durabile ecologic, compuse dintr-
o rețea încărcată cu un solvent nereactiv, ce oferă posibilitatea de a imita
răspunsul mecanic complex al țesuturilor biologice moi.
Prin modificarea concentrației lanțurilor de reticulare elastic active,
complicațiile fizice ale lanțurilor prinse și neprinse, cât și cele ale lanțurilor cu
capete suspendate, precum și greutatea moleculară corespunzătoare, atât
proprietățile elastice și viscoelastice ale gelurilor de silicon pot fi reglate în mod
sistematic. Astfel, în plus față de o stabilitate a mediului, un avantaj
semnificativ ale gelurilor de silicon este abilitatea de a adapta proprietățile prin
modificarea structurii de rețea, a tipului de solvent, încărcarea cu solvent, și
greutatea moleculară a acestuia. Mai exact, atunci când greutatea moleculară
a solventului este mai mare decât greutatea moleculară a polimerului, astfel de
geluri pe bază de polidimetilsiloxan pot prezenta o rigidizare semnificativă,
sugerând potențialul de încorporare și adaptare dependent de rata răspunsului
pentru aplicații de simulanți pentru țesut. Cu toate acestea, pentru ca această
abordare să fie utilă pentru proiectarea de simulanți de țesut, aceste geluri
trebuie să fi sintetizate astfel încât să se potrivească rigiditatea de la
majoritatea țesuturilor biologice moi, iar răspunsul mecanic relevant de
interes, procentul și viteza de disipare a energiei în conformitate cu impactul de
încărcare trebuie comparate direct între aceste organo-geluri și diferite țesuturi
biologice hidratate.
În continuare, în vederea obținerii unei analize realistice a criteriilor de
neletalitate sau letalitate redusă, se vor sintetiza compozite polimerice noi, care
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 16
vor fi caracterizate mai departe din punct de vedere al proprietăților fizico-
chimice și mecanice, precum și balistic.
Un material compozit este alcătuit din două sau mai multe materiale
(cum ar fi: metal – ceramică, metal – polimer, ceramică – polimer, ceramică –
ceramică, polimer – polimer etc.) combinate cu ajutorul unor procedee
mecanice, chimice sau termice, în scopul obținerii unui material hibrid cu
proprietăți noi, imposibil de obținut folosind materialele originale luate în mod
independent. În funcție de tipul materialelor de origine și procedeul de
combinare folosit, pot rezulta materiale cu neobișnuite combinații de rezistență
mecanică, duritate, greutate, stabilitate la temperaturi înalte și la coroziune
sau la conductibilitate termică sau electrică.
Diferitele metode preparative pot conduce la polimeri cu greutăți
moleculare medii identice, dar diferite distribuții ale maselor moleculare au
repercursiuni, în special, asupra proprietăților reologice.
Pe de altă parte, comportarea viscoelastică a polimerilor depinde de
conformația și flexibilitatea catenei, de natura forțelor intra- și inter-moleculare,
dar poate fi influențată și de tehnologia de fabricație. Aceasta este determinantă
pentru structura cristalină, separarea fazelor și textura suprafeței, parametrii
corelați cu proprietățile mecanice, precum și o serie de atribute tipice
biomaterialelor (energie liberă superficială, umectabilitate).
Tehnologia de sinteză a noilor geluri pe bază de polidimetilsiloxan,
derivați meta/acrilici și gelatină va presupune stabilirea unor proporții între
tipurile de materiale utilizate care să dea un răspuns mecanic similar, de
exemplu, țesuturilor obținute din inimă. Procesul tehnologic va consta în
dozarea cu precizie a concentrațiilor reactanților, care vor fi omogenizați într-un
reactor etanș în solvent biocompatibil, în atmosferă inertă, cu stabilirea de
condiții de temperatură și presiune astfel încât greutatea moleculară și
omogenitatea compozitului obținut să fie reproductibile și viabile pentru scopul
proiectului.
S-a luat, de asemenea, în considerare, reglarea proporțiilor între
reactanți, astfel încât sistemul simulant să fie îmbunătățit prin includerea unui
simulant de piele. Astfel, acești simulanți împreună ar putea constitui un
sistem ușor de utilizat, ieftin și de bază pentru rănile balistice standard.
Având în vedere simulantul ales, trebuie avut în vedere faptul că
proprietățile sale mecanice pot varia într-o anumită măsură în masa calupului.
Un bun control al calității de producător va ajuta în mod natural în producerea
de simulant rezonabil uniform.
Respectarea procesului tehnologic de preparare și utilizarea unor
substanțe chimice de puritate analitică sunt obligatorii.

2.3. Analiza şi evaluarea preliminară a materialelor ce pot fi

utilizate ca simulatori ai corpului uman

Încă din anii 1960 au fost elaborate studii teoretice şi experimentale

pentru a determina limitele de letalitate ale proiectilelor care impactează corpul
uman şi parametrii care corelează limitele prag de letalitate.
Cele mai multe dintre aceste studii au fost realizate pentru aplicaţii
militare. De asemenea, industria automobilelor a introdus ca prioritate
programele de creştere a supravieţuirii persoanelor în cazul accidentelor de
circulaţie. Aceste programe au luat în considerare efectele traumelor apărute la
impactul din timpul accidentelor auto. Din aceste cercetări a rezultat o
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 17
metodologie care cuantifică efectul de compresiune a toracelui şi vătămarea
acestuia la impactul cu diferite obiecte.
În cazul proiectilelor cinetice utilizate de sistemele de armament neletale
/ de letalitate redusă, este important să se determine consecinţele impactului
proiectilelor cu viteze mici de impact, cu diametre mari ale secţiunilor
transversale, precum şi alte mărimi fizice, ca de exemplu masa proiectilului,
locul în care apare impactul (de exemplu: extremităţi, cap, torace, abdomen),
direcţia de impact (în faţă sau în spate).
Extremităţile sunt cele mai puţin vulnerabile, dar ochii, laringele şi
tâmplele sunt mult mai vulnerabile şi mult mai dependente de suprafaţa
transversală la impact a proiectilului. Marea majoritate a informaţiilor
disponibile se referă la impactul proiectilelor cu toracele.
Unele dintre rezultatele cheie ale studiilor efectuate de organizaţiile
guvernamentale, referitoare la supravieţuirea la impacturile cu proiectile
cinetice de joasă viteză sunt prezentate în figura următoare. Aceasta prezintă
diferitele criterii de rănire dependente de masa şi viteza la impact a
proiectilelor.

Limite de rănire în funcţie de masa şi viteza proiectilului

Linia marcată cu „58 ft-lbs” este cea mai veche observaţie empirică
acceptată drept criteriu de rănire, referindu-se la limita energiei cinetice
necesară pentru a scoate o persoană din luptă. Curba de fracturare a ficatului
este obţinută din date experimentale care corelează pragul de rănire a ficatului
în termeni de viteză, masă şi suprafaţă transversală a proiectilului cinetic în
funcţie de masa persoanei ţintă. Ecuaţia acestei curbe este:
w D
Vc  0, 632  ,
m
în care:
Vc – viteza critică, [m/s];
m – masa proiectilului, [kg];
D – diametrul proiectilului, [cm];
w – masa corpului ţintă, [kg].

Linia notată „Lewis et. al” reprezintă probabilitatea de penetrare a pielii,

a cărei ecuaţie empirică derivă din studiul lui Lewis şi colaboratorii săi.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 18
Această ecuaţie este:
1
P ,
 
 alfa betaln
mv  

1  e  A 
 
 
în care:
P – probabilitatea de penetrare a pielii;
m – masa fragmentului, [g];
v – viteza fragmentului, [m/s];
A – suprafaţa medie a fragmentului, [cm2];
alfa = – 28,42;
beta = 2,94.
Linia denumită „skin V50” reprezintă combinaţia masei şi vitezei
proiectilului pentru care există o probabilitate de 50 % de penetrare a pielii,
desenată comform relaţiei de mai sus. Figura următoare prezintă valorile
calculate şi cu diferiţi coeficienţi, calculele pentru probabilitatea de perforare a
pielii nude, penetrarea a două straturi de uniformă plus pielea nudă şi
penetrarea a 6 straturi de uniformă plus pielea nudă. Aceste date în aceste
două grafice setează nivelurile limită pentru viteza proiectilului, masa şi
suprafaţa de impact pentru a rămâne sub nivelul de letalitate.
Cartea „Handbook of Human Vulnerability Criteria”, capitolul 9, Traume
induse la impactul cu proiectilele, Edgewood Arsenal Special Publication, mai
1976, descrie un model bazat pe parametru de corelare multiplu, în care sunt
descrişi patru parametri care interrelaţionează în diferite moduri. Aceşti
parametri sunt:
M – masa proiectilului, [g];
V – viteza proiectilului, [m/s];
D – diametrul proiectilului, [cm];
W – masa animalului, [kg].
Relaţia matematică dintre aceşti parametri este:
 MV 2 

ln MV 2
  ln WD   ln    A.
 WD 
Atunci când aceşti parametri sunt reprezentaţi grafic într-un grafic
logaritmic, există două linii determinate de domeniul de variaţie al
parametrului A:
MV 2
Zona sigură: când  A1
WD
MV 2
Zona 50-50: când A1   A2
WD
MV 2
Zona letală: când  A2
WD
unde: A1=2000;
A2=3000.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 19

Probabilitatea de penetrare a pielii şi hainelor

Având în vedere aceste considerente, materialele noi obținute vor fi

testate și evaluate în comparație cu datele de literatură pe corp/țesut real,
existând astfel posibilitatea efectuării unei comparații statistice între rezultate.

2.4. Diseminarea rezultatelor

O parte din aspectele studiate în cadrul acestei etape au fost prezentate

de către directorul de proiect, domnul mr.dr.ing. Ciprian Său, la Simpozionul
internaţional „Priorităţile chimiei pentru o dezvoltare durabilă” PRIOCHEM, Ed.
a X-a, Bucureşti, 30-31 octombrie 2014, prin lucrarea „Simulants of the
human body for ballistic purposes”, autori: T. Zecheru, C. Zaharia, C.
Lăzăroaie, C. Său. La simpozion au participat oameni de știință cu
recunoaștere internațională și reprezentanți ai unor agenți economici, potențiali
beneficiari ai rezultatelor cercetării.
De asemenea, proiectul are o pagină proprie,
www.nbce.ro/proiectePNCDI/HYBRIDSIM unde pot fi vizualizate etapele și
rezultatele actualizate ale proiectului.

3. Concluzii

Proiectarea, fabricarea şi punerea pe piaţă a unei muniţii cinetice

neletale nu se poate realiza decât prin cunoaşterea detaliată şi precisă a
mărimilor şi criteriilor de letalitate / neletalitate. Acest lucru se poate realiza
mai facil prin utilizarea unor simulanți ai corpului uman / al organelor umane.
În pofida numărului mare de lucrări referitoare la materialele
înlocuitoare de corp uman și tehnologiile de sinteză aferente, nu se poate
spune la această dată că s-a ajuns la utilizarea unui material care să
corespundă în totalitate necesităților medicinei legale și cercetărilor din
domeniu.
Scopul acestei etape a fost să stabilească parametrii de lucru, condițiile
de acceptare pentru materiale care să se conformeze cerințelor de stabilitate
fizică, viscozitate, aderență etc., precum și să prezinte principalele modele şi
raţionamente care au permis identificarea materiilor prime pentru obținerea de
substituent de corp uman.
Raport ştiinţific şi tehnic – HYBRIDSIM, etapa I-2014 20
Cunoscând acești parametri, s-a pus apoi problema obținerii unei
tehnologii de obținere a materialelor necesare, în vederea testării lor din punct
de vedere balistic.
Analizând problematica domeniului, se pot extrage următoarele concluzii
importante:
- mărimile şi criteriile de letalitate / neletalitate în ceea ce privește
munițiile derivă din interacţiunea apărută ca urmare a impactului
dintre proiectil şi corpul uman;
- complexitatea şi dificultatea domeniului investigat provin din
complexitatea organismului uman şi a multiplilor parametri introduşi
de acesta;
- probabilitatea de apariţie a vătămării corporale şi chiar a decesului
trebuie analizată prin detalierea particularităţii impactului şi a
organului din corpul uman atins (morfologia corpului uman).

4. Rezultate obţinute

Din punct de vedere al corelaţiei dintre rezultatele obţinute şi activităţile

etapei I din cadrul proiectului, considerăm că acestea sunt în deplină
concordanţă cu obiectivele specifice ale etapei.
Astfel, în perioada de derulare a etapei au fost realizate studii şi cercetări
aplicative privind materialele ce pot fi utilizate ca simulatori ai corpului uman,
studii şi cercetări aplicative privind tehnologiile de sinteză a materialelor ce pot
fi utilizate ca simulatori ai corpului uman, a fost efectuată o analiză şi evaluare
preliminară a materialelor ce pot fi utilizate ca simulatori ai corpului uman, iar
rezultatele parțiale obținute au fost diseminate atât printr-o prezentare orală în
cadrul unui simpozion internațional, cât și prin pagina web a proiectului.
Sintetic, indicatorii de proces şi cei de rezultat specifici proiectului sunt
prezentaţi în tabelul următor.
Indicatori de proces Valoarea investiţiilor în echipamente pentru proiecte 6775 lei
Numărul de întreprinderi participante 1
Numărul de IMM participante 1
Indicatori de rezultat Numărul de articole publicate sau acceptate spre
0
publicare în fluxul ştiinţific principal internaţional
Factorul de impact relativ cumulat al publicaţiilor
0
publicate sau acceptate spre publicare
Numărul de citări normalizat la domeniu al
0
publicaţiilor
Numărul de articole/comunicări publicate sau
acceptate spre publicare în reviste sau conferinţe fără 1
cotaţie ISI
Numărul de studii şi documentaţii elaborate în cadrul
2
proiectului
Produse (model experimental) 0
Numărul de cereri de brevete de invenţie înregistrate
0
în urma proiectului, din care:
- naţionale 0
- internaţionale 0
Ponderea contribuţiei financiare private la proiect 9,19 %
Valoarea contribuţiei financiare private la proiect 11.700 lei

Director proiect
Mr.dr.ing.
Ciprian SĂU