ANUL IV Medicină Dentară PEDODONȚIE

semestrul II CURS 3

ERUPŢIA DENTARĂ

Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic care
aparţine odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi dezvoltarea restului
structurilor craniofaciale.
Erupţia dentară reprezintă procesul prin care un dinte se deplasează din locul
germinativ iniţial (poziţia sa de formare intraosoasă din grosimea oaselor maxilare) până
la atingerea planului de ocluzie şi intrarea în funcţie.
Emergenţa dentară reprezintă momentul în care dintele străpunge mucoasa bucală şi
devine vizibil în cavitatea bucală.
Dinţii aflați în erupţie se mişcă în cele 3 dimensiuni spaţiale (preponderant axială) având
viteze şi amplitudini specifice stadiului eruptiv în care se găsesc.
Dezvoltarea, erupţia şi emergenţa dentară urmează tipare similare la toţi dinţii dar care se
produc cu viteze şi cronologii diferite, specifice fiecărui dinte în parte.

ETAPELE CARACTERISTICE ERUPŢIEI DENTARE

Erupţia dentară se desfăşoara în trei etape caracteristice în funcţie de mişcările eruptive::
- Etapa preeruptivă care cuprinde mişcările pe care dintele le face din zona unde
s-a format până la atingerea mucoasei bucale.
- Etapa eruptivă (prefuncţională)care cuprinde mişcările pe care le face dintele în
cavitatea bucală din momentul apariţiei primului punct de sub mucoasă până la
atingerea planului de ocluzie şi întâlnirea cu anatgoniştii.
- Etapa posteruptivă (funcţională).care cuprinde perioada din momentul intâlnirii
cu dintele antagonist şi intrarea în funcţie.

În etapa preeruptivă, intraosoasă, mugurele dentar începe mişcările predominant axiale,

de mică amplitudine, în momentul în care coroana este complet mineralizată, iar formarea
rădăcinii este doar începută. La sfărşitul acestei perioade se va forma între o treime şi
maximum jumătate din lungimea totală a rădăcinii. În cursul acestui proces este
demonstrată rata de multiplicare foarte rapidă a celulelor pulpare de la baza germenului
dentar, având drept consecinţă o creştere rapidă a volumului pulpei în acest sector, şi
exercitarea unor presiuni permanente asupra părtii bazale a sacului folicular, denumit şi
ligamentul în hamac. Procesele ce se desfăşoară în cursul acestei etape au încercat a fi
explicate printr-o multitudine de teorii.

1
 În concluzie, în timpul etapei preeruptive au loc următoarele procese:
- deplasarea dentară intraosoasă poate fi apreciată drept o consecinţă a dezvoltării
rapide a celulelor pulpare
- direcţia deplasării este asiguată de multiplicarea resturilor epiteliale din jurul
mugurilor dentari
- modificările osului alveolar nu par a juca nici un rol, ele fiind în general limitate
şi evidente, cel mult pe pereţii laterali ai alveolelor.

Etapa eruptivă (prefuncţională), este etapa care durează cel mai mult. Elementul
determinant în asigurărea deplasării dinţilor îl reprezintă modificările osului alveolar,
care sunt caracterizate prin creşteri importante pe fundul alveolei, şi mai reduse pe pereţii
laterali ai acesteia, insoţite de continuarea formării rădăcinii. Mişcările dinţilor în erupţie
sunt predominant axiale au amplitudinea cea mai mare, iar direcţia deplasării este
influenţată de musculatura periorală şi de limbă.

Etapa posteruptivă (funcţională), este reprezentată de mişcările parcurse de dinte de

când atinge planul de ocluzie, întră în funcţie şi până când îşi încetează existenţa pe
arcadă Mişcările dinţilor sunt oprite de contactul acestora cu dinţii antagonşti şi cu cei
vecini dar şi de terminarea formării rădăcinii. Mişcările sunt de obicei reprezentate de
mezializări, mai puţin distalizări, extruzii, egresiuni. Deplasările sunt limitate şi sunt
rezultătul restructurării permanente a rapoartelor dintre pârghiile extra-alveolare şi cele
intra-alveolare şi al modificărilor ce au loc la nivelul punctelor de contact.

Culoarul osos parcurs de dinte în procesul erupţiei este cunosut sub numele de “ iter
dentis”, descris prima oara de Hunter. Este cunoscut faptul că “ gubernaculum dentis”
este o formaţiune conjunctivo-epitelială care înlocuieşte pedunculul epitelial care leagă
mugurele de epiteliul bucal. Activitatea acestei formaţiuni duce la tunelizarea osului, şi
astfel se formează “ iter dentis”. Rolul jucat de “ iter dentis” în erupţie, este de a
determina remanierile osoase din pereţii care delimiteaza gubernaculum în etapele finale
ale erupţiei intraalveolare.

TEORII CARE EXPLICĂ MIŞCĂRILE ERUPTIVE DENTARE:

Deoarece procesul de erupţie este un fenomen complex, s-au emis o serie de teorii
care au încercat să explice mecanismul erupţiei dentare:
a) Teoria ligamentară;
Conform acestei teorii, motorul erupţiei dentare este reprezentat de tracţiunea exercitată
de ligamentele periodontale asupra dintelui. Ea explică cel mai bine mecanismul erupţiei
dentare.

2
Ligamentele alveolare sunt alcătuite din celule (fibroblaşti, care pot remodela fibrele de
colagen) şi fibre de colagen.
• Fibroblastele au următoarele proprietăţi legate de erupţia dentară:
- capacitate contractilă, de migrare şi de prindere între ele şi de fibrele de colagen,
- pot sintetiza şi degrada colagenul care nu mai este necesar.
Formarea rădăcinii determină mişcări în fluidul sacului folicular, iar aceste mişcări vor
orienta oblic fibroblastele. Pentru a se păstra poziţia oblică este necesară capacitatea
fibroblaştilor de a sintetiza colagen (pentru susţinerea poziţiei dentare) şi de a degrada
colagenul care NU se află într-o poziţie dorită. În aceste scopuri este necesar aportul
vitaminei C.
• Fibrele de colagen sunt orientate oblic (pe toată perioada formării rădăcinii)
având 2 inserţii : una pe mobilă pe cement şi alta fixă pe osul alveolar.
Forţa contractilă declanşată de lanţul de fibroblaste se transmite fibrelor de colagen astfel
încât întregul ansamblu are tendinţă de scurtare. Inserţia osoasă fiind fixă, tot ansamblul
se va scurta şi va tracţiona dintele spre mucoasa orală.
Concluzie
Pentru dinţii cu o perioadă limitată de creştere, aşa cum se întâlneşte la om, ligamentul
periodontal are un rol esenţial în erupţie dar nu unul exclusiv.

b) Teoria creşterii radiculare;

Postulează că formarea rădăcinii ar degaja forţa necesară împingerii dintelui spre
cavitatea orală prin intermediul unei formaţiuni situate la baza alveolei denumită
ligament in hamac. LH
Formarea unei porţiuni de rădăcină ar exercita presiuni pe ligamentul în hamac care are
inserţie fixă de o parte şi de alta a criptei osoase şi care ar transforma această presiune
într-o mişcare de împingere a dintelui spre cavitatea orală.
Concluzie
Dat fiind faptul că microscopul electronic s-a dovedit că ligamentul în hamac nu există,
formarea rădăcinii este mai degrabă o consecinţă a erupţiei dentare decât cauza acesteia.

c) Teoria presiunii vasculare;

Postulează că vasele ce există la baza rădăcinii declanşează prin mecanism hemodinamic
o forţă mai mare decât cele de deasupra germenelui ceea ce ar putea avea un rol minor în
mişcarea eruptivă.
Concluzie :
Vasele sanguine locale nu sunt în mod obligatoriu necesare pentru desfăşurarea erupţiei
dentare.

d) Teoria presiunii exercitate de creşterea pulpei;

Multiplicarea celulelor pulpare ar putea dezvolta o forţă care să imprime dintelui o
mişcare eruptivă însă de mică amplitudine.
Concluzie : Creşterea pulpară nu este un fenomen care să explice fenomenul erupţiei
dentare.

3
e) Teoria creşterii osoase ;
Formarea osului apical prin resorbţie şi apoziţie a fost implicată în iniţierea erupţiei
dentare. Roluri: foliculul dentar, derivatele (ligamentul periodontal, cementul radicular,
osul alveolar ale erupţiei) şi organul smalţului (epiteliul redus al smalţului).
Concluzii: Formare osoasă nu este suficientă pentru ca erupţia dentară să se producă..

f) Teoria dirijării extraosoase a erupţiei de către musculatura orală este valabilă şi în

prezent dar ea un poate explica decât parţial erupţia dentară. În funcţie de tonicitatea sa
musculatura orală ar influenţa erupţia extraosoasă a dinţilor stabilindu-le poziţia finală pe
arcadă.

g) Teoria foliculară atribuie un rol în erupţia dentară foliculului dentar care este capabil
să producă citokine şi factori de creştere care sunt responsabili nu numai de resorbţia
radiculară a dinţilor temporari, de resorbţia osului alveolar ci şi de inducerea la baza
foliculului de os alveolar care ar influenţa erupţia dentară.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ERUPŢIA DENTARĂ

Erupţia dentară se incadreaza în mecanismul complex al dezvoltării generale şi este
influenţată de o multitudine de factori care explică în parte variaţiile mari ale momentului
erupţiei, în sensul: întârzierii / accelerării ale erupţiei faţă de vârsta medie normală a
erupţiei.. Aceștia pot fi împărţiţi în două mari categorii:
a) factori fiziologici;
b) factori patologici.

a.factori fiziologici
• factori legaţi de mamă: # vârsta mamei la naştere, # numărul de naşteri, # starea
de sănătate. Cu cât mama este mai tânără, mai sănătoasă şi la primul copil erupţia
se face mai devreme
• factori legaţi de copil : # greutatea şi înălţimea la naştere mare favorizează erupţia
precoce a incisivilor, # sexul la băieţi primul grup de DT erupe mai repede, #
factori socio-economici şi condiţii de viaţă, # ereditatea, # tip rasial, # anotimp.
b.factori patologici
• factori loco-regionali - obstacole (tumori, dinţi supranumerari)
• factorii generali
# erupţii întârziate
- rahitism, sifilis congenital, rubeola prenatală,
- anomalii cromozomiale ca sindromul Down determină întârzieri
şi inversiuni în secvenţa erupţiei
- boli genetice: displazia cleidocraniană (mulţi dinţi
supranumerari), displazia condroectodermală, microsomia

4
 hemifacială (Sindromul Goldenhar), sindromul Apert, sindromul
Crouzon, sindromul Trico-Dento-Osos,
- hipofuncţia hormonală tiroidiană, STH, hormoni sexuali,
parathormon
- carenţe vitamine şi nutriţionale: A (formarea structurii epiteliale),
C (formarea colagenului), D (in metabolismul fosfo-calcic, in
apozitia tesuturilor dure)
# erupţii accelerate
- boli genetice: hemihipertrofia facială, angiomatoza Sturge-Weber
- hiperfuncţia hormonală : tiroidieni, STH, sexuali, parathormon
- febrele eruptive duc la accelerarea erupţiei d. mai aproape de
suprafaţă.

SECVENŢA (ORDINEA) ŞI CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR

TEMPORARI
Terminologie:
• Secvenţa erupţiei reprezintă ordinea în care dinţii erup. (de ex. mai întâi erup incisivii
centrali inferiori şi apoi incisivii centrali superiori la ambele dentiţii).
• Cronologia erupţiei reprezintă la momentul în timp (vârsta) la care fiecare grup dentar
erupe (de ex. incisivul central inferior erupe în jur de 6 luni la dentiţia temporară şi în jur
de 6 ani la dentiţia permanentă).

1. Secvenţa erupţiei:
- 1,2,4,3,5 este ordinea erupţiei DT la ambele arcade
- întâi erup dinţii inferiori şi apoi cei superiori cu excepţia ILsup. care erup înaintea celor
inferiori
- la băieţi primul grup incisivii erup mai devreme

2. Cronologia erupţiei:
- DT erup între 6 luni – 2 ani 1/2 (30 luni)
- cronologia erupţiei DT este influenţată în special de factori genetici, mai puţin de factori
de mediu deoarece o bună perioadă de timp (9 luni) aceşti dinţi sunt protejaţi de
organismul matern
- erupţia DT se desfăşoară în 3 etape separate între ele de o pauză de câteva luni:

1) I (6-12 luni)
2) M1 (12-18 luni) şi C (18-24 luni)
3) M2 (24-30 luni)

a) etapa I (vârste medii)

- ICI la 6 luni
- ICS la 10 luni
- ILS la 11 luni
- ILI la 12-13 luni PAUZĂ

5
b) etapa II: M1 şi C (vârste medii)
- M1 inf. la 1 an şi 4 luni (16 luni)
- M1sup la scurt timp după primul
- C inf la 1 an şi 7 luni (19 luni)
- C sup. la câteva săptămâni. PAUZĂ

c) etapa III : M2(vârste medii)

- M2 inf la 2 ani şi 3 luni (27 luni)
- M2 sup la 2 ani şi 4-6 luni (28-30 luni).

Ordinea şi cronologia erupţiei DT

În concluzie regula erupţiei DT este 6/4 adică la fiecare 6 luni mai erupe câte un grup de
4 dinţi.

6
 Cronologia formării dinților temporari.

Cronologia mineralizării dinților temporari.

7
Dinți natali și neonatali
În afăra celor amintite, în cazul dinţilor temporari trebuie expusă, situaţia
excepţională, când la naştere, sunt prezenti pe arcadă dinţi temporari - dinţi natali, sau
când aceşti dinţi apar după primele 30 de zile de viaţă - dinţi neonatali.
Dinți natali și neonatali pot fi dinți din seria normal, erupți premature sau precoce,
sau dinți supranumerari.
Frecvenţa acestor dinți este redusă, cei mai interesaţi sunt incisivii centrali
mandibulari.
Din punct de vedere al aspectului clinic, prezintă formă și dimensiuni normale.
Alteori aceşti dinţi mai prezintă hipoplazii ale smalţului şi tulburări în formarea
cementului şi în dezvoltarea rădăcinii, ceea ce va duce la pierderea lor rapidă de pe
arcadă.
Etiologia acestei forme de eruptive precoce nu este încă bine elucidate. Cauza
poate fi: dezvoltarea foarte rapidă a germenului dentar, poziţia suprficială a acestuia,
respectiv sub mucoasa bucală, creșterea vitezei de eruptive în timpul sau după stări
febrile, transmiterea ereditară.
Conduita terapeutică: expectativă sau extracție funcție de:
• Tipul dintelui (dinte din seria normal sau supranumerar)
• Gradul de maturitate sau mobilitate
• Eventualele riscuri, dintre care cel mai periculor este aspirarea.
În cazurile în care se indică extracția, aceasta trebuie făcută cu prudență, din cauza
riscului de sângerare excesivă.

MANIFESTĂRI CLINICE CARE ÎNSOŢESC ÎN MOD NORMAL ERUPŢIA

Teething-ul dentar

Semne şi simptome generale

Erupţia dentară poate provoca:
- disconfort copilului care devine agitat şi plângăcios,
- pierderea poftei de mâncare, bea mult
- insomnie
- dorinţa de a mesteca pe obiecte tari (jucării) sau de a strînge degetele între arcade
- salivaţie abundentă cu care se poate îneca şi datorită căreia poate tuşii. Saliva se
prelinge mereu pe la colţurile gurii şi va produce iritaţii pe faţa, gâtul şi pieptul copilului.
Este bine să se menţină aceste zone uscate prin aplicarea de babeţele şi schimbarea
frecventă a hainelor

Erupţia dentară NU poate provoca:

- febra mare peste 37,5o sau prelungită
- diareea, vărsăturile,

8
- letargia sau problemele serioase de somn,
- semnele şi simptomele de viroză respiratorie,
- erupţiile cutanate.

Toate aceste simptome nu este normal să apară în cursul erupţiei dentare ele constituind
semne ale unei boli generale asociate.
Semne şi simptome locale
În timpul erupţiei dentare copilul poate prezenta următoarele semne şi simptome locale
care sunt mai pronunţate la erupţia primilor dinţi şi la erupţia molarilor
- semne de uşoară inflamaţue gingivală
- semne de inflamaţie gingivală marcată prin suprainfectare (congestie, tumefacţie, puroi,
căldura locală crescută) – intervenţie de urgenţă
- uneori, gingia poate fi colorată în albăstrui datorită sângerării în interiorul ţesuturilor
(hematomul de erupţie) sau purpuriu (culoarea normală este roz)
- aceste zone inflamate sunt dureroase
- când dintele perforează gingia poate apărea uneori o mică sângerare dacă ţ. conj. nu s-a
dezintegrat total

Tratament

În perioada erupţiei dentare se recomandă

- menţinerea igienei cavităţii orale prin ştergerea gingiilor cu tifon steril umezit cu apă
rece
- aplicarea de babeţele curate pe gâtul şi pieptul copilului pentru a evita scurgerea de
salivă şi apariţia iritaţiilor pielii
- atenţie la jucăriile pe care le roade! Jucăriile trebuie să fie spălate frecvent, trebuie să fie
verificate să nu aibă muchii ascuţite care ar putea rănii cavitatea bucală şi să nu conţină
substanţe toxice în interior
- mâinile copilului vor fi spălate frecvent şi vor fi tăiate des unghiile
- atenţie să nu înghită anestezicele locale aplicate local.

Metodele recomandate pentru calmarea copilului sunt:

• simpla distragere a atenţiei cu o carte, o poză, un cântec sau un joc nou poate
provoca liniştirea.
• mulţi bebeluşi se calmează dacă pe zonele dureroase se fac masaje blânde cu o
linguriţă rece sau cu degetul înfăşurat într-un tifon curat şi umezit cu apă rece se
masează şi curăţă bine zona de resturi alimentare. De asemenea obiectele de
cauciuc sau plastic reziliente uşor de curăţat pot fi date copilului să fie muşcate.
• se pot folosi anestezice locale ca: colutorii cu anestezic, vitamina A,
hidrocortizon, ceai muşeţel, gel ce conţin benzocaină ca anestezic şi nu conţin
zahăr sau alcool. Exemple:
Calgel contine: clorhidrat de lignocaina EP (BP) 0,33% w/w, clorura de cetylpiridina EP
(BP) 0,1% w/w intr-o baza fara zahar, solubila in apa, de culoare galbena.
Indicatii
Calgel Gel este indicat copiilor in perioada cand le cresc primii dinti. Calgel actioneaza
rapid pentru a inlatura durerea produsa de cresterea primilor dinti si calmeaza durerile

9
gingivale ale sugarilor. Are, de asemenea, usoare proprietati antiseptice.
Mod de administrare
Se aplică o cantitate mica de Calgel, aproximativ 7,5 mm, pe varful unui deget curat si
masati usor zona afectata a gingiei. Acest lucru se poate repeta dupa un interval de 20
minute, daca este necesar, maxim de 6 ori pe zi. Calgel- Gel este recomandat copiilor cu
varsta mai mare de 3 luni.
Contraindicatii
Calgel - Gel nu se va folosi la copii care sunt alergici la clorhidrat de lignocaina, clorura
de cetilpiridina sau la produs in sine.
Precautii
Doza recomandata nu trebuie depasita. In eventualitatea aparitiei oricarui efect advers sau
in caz de supradozaj, se va intrerupe utilizarea si se va consulta medicul. Nu lasati
medicamentul la indemana copiilor.
Reactii adverse
Cand se foloseste conform instructiunilor, efectele adverse nu apar, dar au fost raportate
cazuri rare de hipersensibilitate la lignocaina. Se va opri administrarea medicamentului
daca suspectati o reactie de hipersensibilitate in timpul folosirii acestuia.

Gengigel Baby (0–6 ani), gel gingival cu gust de lapte si vanilie ce conține acid
hialuronic – 0.2 %.
Indicat pentru: erupții dentare, afte, gingivite, stomatite, stari inflamatorii, edeme,
traumatisme.
Acțiune: accelereaza procesul de vindecare, reduce durerea, adera la mucoasa gingivala,
creeaza o pelicula protectoare.
Nu contine anestezic, conservanti, alcool, coloranti, zahar.
Nu prezinta contraindicatii, efecte secundare sau interactiuni medicamentoase.
Gengigel Baby este un gel cu gust de lapte si vanilie special creat pentru a fi pe placul
copiilor cu varsta intre 0-6 ani.
Mod de administrare:
Dupa o igiena orala corecta , se aplica un film de gel pe tesutul gingival masand usor cu
degetele curate pentru distributia corecta a acestuia pe suprafata mucoasei , de la trei pana
la cinci ori pe zi timp de 3-4 saptamani , continuand pana la disparitia simptomelor.

• analgezice generale pentru bebeluşi sub formă de supozitoare sau sirop.

FENOMENE CE PREGĂTESC ERUPȚIA DINȚILOR PERMANENȚI

• formarea de diasteme şi treme fiziologice, expresie a creșterii maxilarelor, spații

ce vor fi necesare erupţiei viitorilor dinţi permanenți (Figura 1. a)

10
 Figura 1. a.
• abrazia cuspizilor caninilor temporari și o ușoară mezializare a mandibulei
(Figura 1. b)

Figura 1. b.
• mugurii dinților permanenți sunt dispuși spre oral față de dinții temporari
(Figura2)

Figura 2. Poziționarea mugurilor incisivilor :

A. etapa preeruptivă; B. etapa prefuncțională
(Sursa: Essentials of Oral Histology and Embryology,Ed: James Avery, 2nd edition. 2000)
.

11
 Figura 2. Pozitionarea mugurilor premolarilor:
A. etapa preeruptivă; B. etapa prefuncțională
(Sursa: Essentials of Oral Histology and Embryology,Ed: James Avery, 2nd edition. 2000)

• molarii permanenți erup distal față de molarul secund temporar (Figura 3)

Figura 3. Pozitionarea mugurilor molarilor permanenți.

(Sursa: adaptare după Essentials of Oral Histology and Embryology,Ed: James Avery, 2nd
edition. 2000)

12