UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS “ GALAŢI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Master anul II
Specializare: Kinetoterapie la Domiciliu

Strategii kinetoterapeutice în recuperarea

neuromotorie din AVC hemoragic

Capitolul 3
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Profesor: Cristea Florentina

Student : Năstăsache-Stoica Lucia

 CAPITOLUL 3

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII

3.1 Metode și mijloace utilizate

În vederea desfăşurării cercetării, prelucrării şi interpretării
rezultatelor care au indus la formularea concluziei finale am folosit următoarele
metode:
3.1.1 Metode şi tehnici pentru recoltarea datelor
a) Documentarea teoretică. Aflarea informaţiilor de ultimă oră
precum şi stabilirea fundamentului teoretic se poate realiza doar
prin această metodă. În acest sens ,am consultat o serie de lucrări
de specialitateaflate în bibliografie fixând date necesare întocmirii
bazei teoretice , obiectivelor de lucru și a metodologiei.
b) Studiul de caz. Metoda studiului de caz exprimă o confruntare
directă cu o situaţie reală concretă, autentică, situaţie care devine
tipică, reprezentativă şi semnificativă în urma unei analize. Un
caz poate servi ca suport al cunoaşterii inductive, ce trece de la
premise particulare la apariţia generalului, la formarea unor
concluzii, dar şi invers, ca bază a unei cunoaşterii deductive, de
trecere de la general la particular. În cazul prezentei cercetări am
selectat 20 de cazuri pentru a dobândi noi cunostinţ prin
cercetarea lor, aplicând tehnicile alegerii datelor:
observaţia,interviul,studiul documentelor medicale. În aplicarea
acestei metode am întocmit fișe pentru fiecare caz studiat, scopul
fiind acela de a uşura înţelegerea unor situaţii asemănătoare.
c) Oservaţia este cea mai veche metodă de cunoaştere proprie a
ştiinţelor. De la atitudinea de observare pasivă se trece la
activizare, conştientizare, raţionalizare şi organizare a observaţiei.
Astfel observaţia devine o metodă ştiinţfică de investigare.
Observaţia constă în urmărirea intenţionată şi atentă metodică a
subiecţilor şi înregistrarea exactă a diferitelor manifestări ale
acestora . Am folosit observaţia în toate etapele cercetării.
Conţinutul observaţiei îl constituie comportamentul
pacientului,inteligenţ,conduita motorie precum şi gesturile,
mimica ,mersul,particularităţile vorbirii.
 Am observat:
-Atitudinile pacienţilor la începutul activităţii de recuperare:
indispoziţie,pasivitate,neîncredere în propriile forţe, cooperare şi
dorinţă de a se face bine la unii dintre pacienţi;
-Atitudinile pacienţilor din timpul activităţii de recuperare şi
anume: oboseală,participare activă,iritare;
-Atitudini şi mişcări necoordonate ale mâinilor,picioarelor;
-Vorbirea:prezenţa sau absenţ disartriei,afaziei;
-Reacţiile la eșecuri,dificultatea,incidenta;
Rezultatele observaţiei au fost înregistrate în fişele
individuale(vezi anexa).
d) Interviul sau convorbirea constă în formularea corectă a unor
întrebări, după un plan dinainte stabilit. Intrebările trebuie să aibă
o singură interpretare,să fie scurte şi clare,să nu facă nici o aluzie
stânjenitoare la subiect, pentru a nu-i leza orgoliu propriu.
Anamneza (interviul anamnetic) vizează strângerea a cât mai
multor informaţii privind: vârsta pacientului,pregătirea
profesională,mediul de viaţă ş muncă, antecedente personale
fiziologice şi patologice, antecedente heredocolaterale, motivele
internării,istoricul bolii,evoluţe, tratamente administrate.
e) Experimentul reprezintă o metodă superioară de cercetare. El
cuprinde în sine observaţia,nu o neagă și o treaptă superioară
încât creează posibilitatea analizei unor fenomene dinamice
complexe în relaţii de pluricondiţionare. Experimentul constă în
verificarea unei ipoteze privind eficienţa unor factori care
acţionează potrivit unui scop. Se referă la aplicarea unui program
de recuperare prin kinetoterapie care să îndeplinească cerinţle
expuse în ipoteză cu respectarea anumitor obiective de etapă.
f) Metoda măsurării
Măsurarea este procesul de atribuire de numere proprietăţilor,
obiectelor, fenomenelor după anumite reguli, astfel încât
rapoartele numerice săreprezinte relaţii relevante dintre obiecte.
Măurarea se referă atât la aspectul calitativ cât şi la cel cantitativ.
Exactitatea măsurătorilor depinde în primul rând de calitatea
instrumentelor utilizate și de felul în care sunt folosite. Ca metode
de măsurare am utilizat testingul muscular, testingul articular
făcând și aprecieri asupra coordonării și mersului. Aceste metode
au fost aplicate la nivelul hemicorpului homolateral
hematomuluide nuclei bazali.
Testarea musculară manualăeste o metodă de examinare
obiectivă a aparatului neuro-artrokinetic și este folosit pentru
determinarea gradului de forţă musculară, „slăbiciunea
musculară” putând fi rezultatul unei patologii diverse. Rezultatele
obţinute prin această testare reprezintă baza unei planificări
terapeutice corespunzătoare. Prin retestare se apreciază progresul-
staţionarea-regresul pacientului şi se evaluează procedurile
kinetice folosite. Aprecierea forţei musculare se face pe o scală cu
6 trepte, de la 0 la 5(dupa J.Daniels si C. Worthinghom) asfel:
Forţa 0(nulă)-nu se simte nici o contractie musculară ;
Forţa 1(schiţată sau foarte slabă)-contracţia este sesizată
prin palparea muşchiului şi a tendonului, dar nu este capabilă să
mobilizeze segmentul;
Forţa 2(slabă)-segmentul poate fi mobilizat pe orizontală
sau în pantă descendentă, dar nu poate învinge gravitaţia(25%);
Forţa 3(acceptabilă)-mușchiul poate învinge gravitaţia si
este capabil să mobileze segmentul în toate direcţiile(50%);
Forţa 4(bună)-mușchiul poate învinge gravitaţia si o
rezistetă medie(75%);
Forţa 5(normală)-execută mișcarea completă, contra
gravitaţiei, plus o rezistenţă maximă(100%).

Reguli pentru testarea musculară:

1.Asigurarea unor bune condiţii de microclimat(temperatură de
confort, luminozitate, etc.);
2.Posibilitatea de ajustare a materialelor necesare;
3.Echiparea adecvată, lejeră a pacientului;
4.O colaborare bună între kinetoterapeut și pacient,testarea
musculară fiind un proces activ;
5.Să se asigure condiţii pentru ca mișcările testate să poată fi
executate pe toată amplitudinea;
6.Va fi precedată de bilanţul articular,deoarece starea
(redoare,durere)poate influenţa testarea musculară ;
7.Testarea să se efectueze în condiţii de echilibru al întregului
corp;
8.Pacientul să în ţeleagă că mișcările vor fi testate și cum trebuie
executate;
9.Kinetoterapeutul să aplice corect prizele și contraprizele;
10.Comanda să fie clară,evitând astfel orice confuzie în
executarea mişcării.
Testarea articulară reprezintă măsurarea amplitudinilor de
mişcare în articulaţii, pe toate direcţiile de mişcare. In sens mai
larg ,odată cu executarea acestor măsurători se fac şi alte aprecieri
asupra respectivei articulaţii(mișcări anormale, temperatura
crescută, creșterea de volum etc.).
Testarea articalară se realizează cu ajutorul goniometrului și
necesită respectarea anumitor reguli:
1.Subiectul să fie relaxat, așezat confortabil, să fie instruit asupra
manevrelor ce vor urma;
2.Segmentul de testat să fie așezat corect în poziția 0;
3.Goniometrul să fie aplicat pe partea laterală a articulației(cu
unele excepții cum ar fi supinația),iar brațele lui să fie poziționate
paralel cu axele longitudinale ale segmentului;
4.Goniometrul nu trebuie presat pe segmente,ci aplicat
ușor,pentru anu împiedica mișcarea;
5.Valorile obținute în urma măsurătorilor au fost raportate la
valorile normale furnizate de American Academy of Orthopedic
Surgeon(AAOS,1994).
Testarea coordonării-punctaj:
0-mers imposibil,bolnavul fiind incapabil să pășească singur,chiar
asistat fiind;
1-mers posibil numai pe distanțe scurte,în sprijin asistat
bilateral(10%);
2-mers rapid și nesigur, în sprijin(25%);
3-mers independent în ritm moderat,nesigur(50%);
4-mers independent,dar nu în condiții optime(75%);
 5-mers în limite normale(100%).
Se va efectua o testare inițială în momentul luării
pacientului în evidență,una intermediară după 10 zile, la sfârșitul
perioadei de repaus recomandată de medicul neurolog, iar testarea
finală va precede ieșirea pacientului din evidență.

g) Metode moderne de înregistrare a informațiilor

În cadrul cercetării am folosit un material iconografic ce a
cuprins CT,RMN,fotografii. Dacă CT sau RMN sunt
indispensabile diagnosticului de certitudine ,fotografiile permit
evidențierea modalităților și mijloacelor de aplicare a
kinetoterapiei în această afecțiune.

3.1.2 Metode pentru prelucrarea și interpretarea datelor

Metoda reprezentării grafice
Pe baza datelor obținute a fost posibilă prelucrarea, interpretarea rezultatelor și
reprezentarea grafică a acestora scoțând în evidență nivelul de la care s-a pornit
și evoluția ulterioară a pacienților. În acest caz se va vedea capitolul 4. S-au
efectuat trei testări : inițială, intermediară la 10 zile și finală, putând astfel
aprecia eficiența tratamentului kinetic.
T.
Nume Initiala T. Finala dx dy d 2x d 2y
C.D. 3 5 0,40 1,05 0,16 1,1025
P.A. 3 5 0,40 1,05 0,16 1,1025
G.V. 3 5 0,40 1,05 0,16 1,1025
P.A. 2 3 -0,60 -0,95 0,36 0,9025
P.E. 2 3 -0,60 -0,95 0,36 0,9025
G.M. 4 5 1,40 1,05 1,96 1,1025
V.N. 4 5 1,40 1,05 1,96 1,1025
G.E. 0 1 -2,60 -2,95 6,76 8,7025
G.M. 1 2 -1,60 -1,95 2,56 3,8025
P.I. 1 2 -1,60 -1,95 2,56 3,8025
L.D. 2 4 -0,60 0,05 0,36 0,0025
P.G. 4 5 1,40 1,05 1,96 1,1025
M.M. 3 4 0,40 0,05 0,16 0,0025
P.M. 2 3 -0,60 -0,95 0,36 0,9025
G.A 2 4 -0,60 0,05 0,36 0,0025
suma 52 79 suma 22,80 28,9500
media
aritmetica 2,6 3,95
Sx 1,095445 1,234376 Sy
Cvx 42,1325 31,250026 Cvy
mx 0,06 0,0761842 my
 T.
Student -3,6582248
6

5 5 5 5 5 5 5 5 5 5

4 4 4 4 4 4 4 4 4 4

3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 T. Initiala
T. Finala
2 2 2 2 2 2 2 2

1 1 1 1

0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Test forță picior

T. T.
NUME INITIALA FINALA dx dy d 2x d 2y
C.D. 3 5 0.6 1.2 0.36 1.44
P.A. 3 5 0.6 1.2 0.36 1.44
G.V. 2 4 -0.4 0.2 0.16 0.04
P.A. 0 2 -2.4 -1.8 5.76 3.24
P.E. 1 2 -1.4 -1.8 1.96 3.24
G.M. 3 5 0.6 1.2 0.36 1.44
V.N. 4 5 1.6 1.2 2.56 1.44
G.E. 1 1 -1.4 -2.8 1.96 7.84
G.M. 1 2 -1.4 -1.8 1.96 3.24
P.I. 1 2 -1.4 -1.8 1.96 3.24
L.D. 3 4 0.6 0.2 0.36 0.04
P.G. 3 5 0.6 1.2 0.36 1.44
M.M. 3 4 0.6 0.2 0.36 0.04
P.M. 2 3 -0.4 -0.8 0.16 0.64
G.A. 2 4 -0.4 0.2 0.16 0.04
suma 48 76 suma 22.8 33.2
media aritmetica 2.4 3.8
Sx 1.09544512 1.3218806 Sy
Cvx 45.6435465 34.786333 Cvy
Mx 0.06 0.0873684 My
Sx 1.09544512 1.3218806 Sy
T. Student -3.64691651
Test coordonare
T.
NUME T. FINALA dx dy d2x d 2y
INITIALA
C.D. 6 12 0,6 1,4 0,36 1,96
P.A. 6 12 0,6 1,4 0,36 1,96
G.V. 6 12 0,6 1,4 0,36 1,96
P.A. 0 4 -5,4 -6,6 29,16 43,56
P.E. 5 11 -0,4 0,4 0,16 0,16
G.M. 9 15 3,6 4,4 12,96 19,36
V.N. 11 15 5,6 4,4 31,36 19,36
G.E. 0 1 -5,4 -9,6 29,16 92,16
G.M. 0 4 -5,4 -6,6 29,16 43,56
P.I. 0 5 -5,4 -5,6 29,16 31,36
L.D. 6 12 0,6 1,4 0,36 1,96
P.G. 9 13 3,6 2,4 12,96 5,76
M.M. 6 12 0,6 1,4 0,36 1,96
P.M. 5 9 -0,4 -1,6 0,16 2,56
G.A. 6 12 0,6 1,4 0,36 1,96
Suma 108 212 suma 190,8 296,8
media
5,4 10,6
aritmetica
Sx 3,168928 3,952348 Sy
Cvx 58,68385 37,2863 Cvy
Mx 0,502105 0,781053 My
T.
-4,59053
Student
 6

5 5 5

4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4

3 3 3 3 3 3 3 3 T. INITIALA
T. FINALA

2 2 2 2 2 2 2 2 2 2

1 1 1 1 1 1

0 0 0 0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Testarea mersului
T.
NUME T. FINALA dx dy d 2x d 2y
INITIALA
C.D. 2 4 0,25 0,65 0,0625 0,4225
P.A. 2 4 0,25 0,65 0,0625 0,4225
G.V. 2 4 0,25 0,65 0,0625 0,4225
P.A. 0 1 -1,75 -2,36 3,0625 5,5225
P.E. 1 3 -0,75 1,65 0,5625 0,1225
G.M. 3 5 1,25 1,65 1,5625 2,7225
V.N. 3 5 1,25 -3,35 1,5625 2,7225
G.E. 0 0 -1,75 -2,35 3,0625 11,2225
G.M. 0 1 -1,75 -2,35 3,0625 5,5225
P.I. 0 1 -1,75 0,65 3,0625 5,5225
L.D. 2 4 0,25 0,65 0,0625 0,4225
P.G. 3 4 1,25 0,65 1,5625 0,4225
M.M. 2 4 0,25 -0,35 0,0625 0,4225
P.M. 1 3 -0,75 0,65 0,5625 0,1225
G.A. 2 4 0,25 0,65 0,0625 0,4225
suma 35 67 suma 21,75 38,55
media
1,75 3,35
aritmetica
Sx 1,069924 1,424411 Sy
Cvx 61,1385 42,51974 Cvy
Mx 0,057237 0,101447 My
T.
-4,01655
Student
 6

5 5 5

4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4

3 3 3 3 3 3 3 3 T. INITIALA
T. FINALA
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2

1 1 1 1 1 1

0 0 0 0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Tabel 3.2
Data
Nr Numele și Data ieșirii
Sex Vârsta Diagnostic internării în
crt prenumele din tratament
tratament
1. C.D F 79 AVC hemoragic 10.01.2016 31.01.2016
capsule-talamic drept,
hemipareză stângă
2. P.A F 88 AVC hemoragic talamic 12.01.2016 1.02.2016
stâng
3. G.V M 70 AVC hemoragic de 20.01.2016 5.02.2016
nuclei bazali stângi
4. P.A F 73 AVC hemoragic de 19.01.2016 10.02.2016
nuclei bazali drepți
5. P.E F 63 AVC hemoragic 8.02.2016 27.02.2016
capsulo-lenticular drept
6. G.M F 55 AVC hemoragic de 15.02. 2016 10.03.2016
nuclei bazali stângi
7. V.N M 50 Hemoragie 16.02. 2016 5.03.2016
subtentorială de nuclei
bazali drepți
8. G.E F 80 AVC hemoragic de 1.03.2016 18.03.2016
nuclei bazali stângi
9. G.M M 59 Hemoragie în nuclei 5.03.2016 25.03 2016
 bazali stângi

10. P.I M 60 AVC hemoragic 12.12.2016 31.12.2016

capsulo-lenticular stâng
11. L.D M 68 Hemoragie în nuclei 10.11.2016 8.12.2016
bazali drepți
12. P.G F 52 AVC hemoragic de 13.01.2016 8.02.2016
nuclei bazali stângi
13. M.M M 62 AVC hemoragic de 10.03.2016 31.03.2016
nuclei bazali stângi
14. P.M F 48 AVC hemoragic de 1.04.2016 20.04 2016
nuclei bazali drepți
15. G.A M 57 AVC hemoragic de 7.01.2016 31.01.2016
nuclei bazali stângi

3.2 Locul de desfășurare și materialele utilizate

Cercetarea s-a desfășurat în cadrul Spitalului de Urgenţă „ Sf Apostol
Andrei” Galaţi, secţia Neurologie. Activitatea de recuperare iniţială s-a
desfășurat la patul pacientului, iar în etapa următoare am folosit spaţiul din
salon, de pe holul secţiei precum și mobilierul existent : pat, scaun, masă. Am
mai folosit o serie de obiecte ca: minge de cauciuc, cretă ,minge de tenis de
câmp, cordon de plastic,inel de cauciuc, foarfecă, hârtie, pix, figuri geometrice,
precum şi diferite obiecte de uz personal. Activitatea de recuperare a continuat
la domiciliul pacientului după externare.
Pentru măsurători am folosit goniometrul, banda metrică, precum
metodele de testing muscular, iar datele obţinute le-am înregistrat în fișele
pacienţilor.
În recuperarea pacientului cu hematom de nuclei bazali, gradarea efortului este
importantă atât în cadrul unei ședințe cât și de-a lungul întregii ,perioade de
recuperare și are ca reguli de bază:
 Trecera de la ușor la greu;
 Trecerea de la cunoscut la necunoscut;
 Trecerea de la simplu la complex.
 Progresivitatea tratamentului kinetic se va realiza astfel:
 Mișcarea se reia de la formele ei cele mai simple, trecându-se treptat spre
stadii mai complicate;
 Nu se trece de la un exercițiu mai greu până când mișcarea simplă nu se
execută corect;
 Exercițiile de coordonare se încep după ce bolnavul a câștigat mobilitate
și forță;
 În privința amplitudinii mișcărilor, acest principiu suferă două modificări:
se începe cu modificări mai ample și mai rapide și se trece apoi la mișcări
de amplitudine mai mică, mai precise și efectuate intr-un ritm lent;
 Reeducarea mersului nu se începe până când pacientul nu va învăța
menținerea echilibrului. Acesta se va face progresiv, de la poziția de
decubit la cea de ortostatism;
 Numărul de repetări va creștetreptat în funcție de performanțele obținute
și de obiectivul urmărit.

5. Principiul precocității diagnosticului

Stabilirea precoce a diagnosticului este de competența medicului neurolog. În
privința tratamentului kinetic, aceasta va preciza obiectivele recuperării,
programul propriu zis fiind întocmit de kinetoterapeut.
Evaluarea eficacității terapiei se va realiza în echipă.
6. Principiile psiho-pedagogice
Înainte de orice,bolnavul trebuie cunoscut temeinic. Imposibilitatea
îndeplinirii activităților zilnice, incertitudinea privind evoluția bolii, au
repercusiuni asupra psihicului acestuia. În funcție de structura psihică a fiecărui
pacient, kinetoterapeutul trebuie sa adopte un comportament, o anumită formă
de comunicare, care să asigure oatmosferă de lucru favorabilă, constituind tot
odată și un remediu psihic pentru cel în cauză.
 Deci, este necesară apropierea de bolnav, 3.3 Principiile aplicării
kinetoterapiei în recuperarea AVC hemoragice
1. Principiul „ primum non nocere” este atribuit lui Hipocrate din Kios și se
află la baza oricărui tratament. Conform acestui principiu , tratamentul kinetic
nu se va alica decât cu siguranţa de a îmbunătăţi starea pacientului şi niciodată
de a face rău. Pentru aceasta trebuie să se lucreze în colaborare permanentă cu
medicul neurolog sub îngrijirea căruia se află pacientul. Vor fi respectate
indicaţiile neurologului cu privire la momentele începerii recuperării, modul de
aplicare a ei, având în vedere permanent riscul unei recidive hemoragice. Orice
senzaţie de îngreunare a respiraţiei, de epuizare fizică, de palpitaţii vor
determina sistarea tratamentului kinetic.
2. Principiul precocităţii tratamentului
Cu cât tratamentul kinetic va începe mai devreme cu modelele și mijloacele
specifice fiecărei etape, cu atât rezultatele vor fi mai bune, în sensul obţinerii
unor indici optimi de mobilitate , forţă, coordonare. Aplicarea tardivă a terapiei
prin mişcare poate determina reacţii nedorite precum: complicaţii de
decubit(escare, redoari articulare, atrofii musculare de inutilizare, perturbarea
funcţiei respiratorii, complicaţii circulatorii), pierderea imaginii kinestezice,
atitudini compensatorii, scăderea eficacităţii tratamentului, prelungirea duratei
de recuperare şi în final costuri ridicate la tratament.
3.Principiul individualizării tratamentului
Diversitatea etiologiei ,localizarea şi dimensiunile hematomului de nuclei
bazali, afecţiunile somatice asociate precum şi reacţiile diferite ale organismului
la efort, obligă la respectarea principiului conform căruia vom trata bolnavul şi
nu boala. Aplicarea tratamentului kinetic va ţine cont şi de particularităţile legate
de sex, vârstă, mediu,nivel de înţelegere şi cooperare. Sexul condiţionează
durata tratamentului prin deosebirile specifice referitoare la calităţile fizice.
Astfel, la femei se va constata o recuperare mai rapidă a mobilităţii iar la bărbaţi
a forţei. Vârsta are influenţă atât asupra duratei recuperării cât și a reacţiei la
efort. În ceea ce priveşte mediul, la pacienţii din mediul rural există o recuperare
rapidă, în cazul acestor pacienţi mișcarea constituind un mod de viaţă.
Posibilităţile intelectuale ale bolnavului au rol important în recuperare, nivelul
mai ridicat contribuind în mare măsură la atingerea obiectivelor urmărite.
Dintre afecţiunile somatice asociate cele mai frecvente sunt hipertensiunea
arterială și diabetul zaharat.
În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială se va lucra numai sub
protecţia tratamentului hipotensor. Important este ca efortul fizic să nu în mod
brusc şi intensiv , mai ales la persoanele neantrenate, determinând astfel creşteri
pasagere sau de lungă durată ale valorilor tensiunii arteriale. La aceşti pacienţi
exerciţiile de respiraţie abdominală pot să scadă debitul cardiac prin
imperdicarea întoarcerii venoase și implicit scăderea tensiunii arteriale.
Pentru bolnavii diabetici trataţi cu insulină există pericolul instalării
hipoglicemiei provocate de eforturi fizice crescute în condiţiile în care nu se
asigură un supliment alimentar de glucide. De aceea la această categorie de
bolnavi, mai ales dacă este asociată și o boală cardiacă, efortul fizic trebuie
dozat și adaptat fiecărui individ în parte.
4.Principiul dozării efortului câștigarea încrederii acestuia, ceea ce se
realizează mai ales prin obținerea unor rezultate, încă după primele ședințe de
tratament.
7.Principiul conștientizării
Kinetoterapeutul va oferi informații pacientului cu privire la modul de acțiune
a mijloacelor folosite, scopul și durata tratamentului. În acest fel, pacientul nu se
va supune recuperării pasiv și resemnat, ci va participa activ și cu încredere.
8. Principiul continuității tratamentului
Odată început, tratamentul kinetic trebuie continuat până la recuperarea
integrală a gestualității coordonate, a echilibrului și mersului. În caz contrar,
riscul apariției unor accidente nedorite(căderi urmate de fracturi) este mare,
înrăutățind procesul de recuperare sau determinând regres.
9.Principiul motivației
Obținerea unor indici superiori de mobilitate,forță,câștigarea posibilităților de
autoservire, reluarea mersului vor determina o participare activă și motivată a
pacientului la tratamentul kinetic.
10.Asocierea cu alte mijloace terapeutice
Asocierea dintre kinetoterapie și tratamentul medicamentos duce la
potențarea ambelor modalități terapeutice. Astfel, cele două mijloace terapeutice
se sprijină reciproc.
11.Principiul activității independente
Având în vedere că la acești bolnavi oboseala se instalează relativ repede, este
necesar ca pacienții să repete și în afara ședințelor asistate de kinoterapeut
exercițiile fizice învățate și recomandate de acesta.

3.4 Metode și mijloace cu aplicabilitate în recuperareapacienților cu AVC

hemoragic.

3.4.1Tehnici anakinetice
Postura –reprezintă o atitudine a corpului în întregime sau doar a unor părți ale
sale, impusă sau menținută voluntar, pentru a preveni instalarea unor tulburări
de statică sau pentru a facilita un proces fiziologic.
În hemiplegie, tratamentul postural este esențial în direcția asigurării
condițiilor pentru reeducarea motilității active,dar neapărat să fie instituit
precoce,încă din faza acută cu brațul în ușoară abducție ,antebrațul în extensie
,degetele în extensie,membrul inferior este menținut întins cu laba piciorului în
unghi drept sau chiar în dorsiflexie.
Pe parcursul zilei, se recomandă alternarea poziției de decubit dorsal cu
cea de decubit lateral pe partea sănătoasă, la fiecare două-trei ore.
Pentru a fi benefică, posturarea trebuie să răspundă la trei cerințe:
1) Poziția segmentului liber supus poziționării să nu depășească
pragul de sensibilitate dureroasă și să rămână sub tensiune pe toată
durata ședinței posturale;
 2) Să se evite pozițiile ce pot determina, în compensație, mișcări de
substituție;
3) Să fie menținute pe durate cât mai mari de timp,mergând până la
10-12 ore pe zi.

Posturarea în pat în decubit dorsal se realizează cu gâtul și trunchiul în

extensie,folosind un sul mic plasat sub ceafă, cu membrul superior plegic în
extensie, palma în pronație, degetele în extensie prin intermediul unui săculeț de
nisip.
Posturarea în decubit ventral se realizează cu brațul în abducție peste 90
de grade, cu cotul în flexie, antebrațul în pronație, iar în mână se ține un sul.
Posturare în decubit lateral se realizează numai pe partea sănătoasă, brațul
în ușoară abducție cu ajutorul unei pernuțe, cotul în flexie la 90 de grade, mâna
în pronație, ține un sul,membrele inferioare în ușoară flexie,cel plegic
depășindu-l pe cel sănătos, între membre plasându-se o pernă sau pătură.
Rolul posturărilor în recuperarea sechelelor hematomului de nuclei
bazali:
 Prevenirea tulburărilor trofice sub formă de escare;
 Prevenirea instalării redorii articulare și a contracturilor
musculare ;
 Facilitara circulației de întoarcere venoasă și limfatică la nivelul
extremităților;
 Facilitarea circulației articulare;
 Prevenirea instalării unor afecțiuni pulmonare ca urmare a
scăderii ventilației pulmonare din decubitul prelungit.

3.4.2 Tehnici kinetice dinamice

Mobilizarea pasivă Mobilizările pasive sunt mișcări realizate cu ajutorul unei
forțe exterioare în condițiile unei inactivități musculare determinate de boală.
Aceste tehnici kinetice sunt indispensabile în recuperarea bolnavilor neurologici.
 Efectele mișcărilor pasive sunt multiple:
1. La nivelul aparatului locomotor:
a)Mențin sau cresc amplitudinile articulare;
b) Mențin troficitatea structurilor articulare prevenind
degenerarea cartilajului;
c) Mențin sau cresc excitabilitatea musculară;
d) Diminuează contractura musculară prin întinderea
prelungită a mușchiului;
2. La nivelul sistemului nervos și asupra tonusului psihic:
a) Menține” memoria kinestezică” prin membrele afectate prin
informația proprioceptivă venită de la receptorii articulari și periarticulari;
b) Menține încrederea pacientului într-o favorabilă, aceasta
urmărind posibilitățile de mobilizare ale articulațiilor pe toată amplitudinea de
mișcare;
3. La nivelul aparatului circulator
a) Mișcările pasive ritmate au efecte asupra vaselor mici musculare și asupra
circulației venolimfatice de întoarcere;
b) Previn sau înlătură edemele de mobilizare;
4. La nivelul altor aparate și sisteme:
a) Mențin motricitatea țesuturilor segmentelor imobilizate;
b) Cresc schimburile gazoase la nivelul plămânilor și
țesuturilor;
c) Stimulează tranzitul intestinal și evacuarea vezicii urinare;
Dintre modalitățile tehnice de realizare a mobilizării pasive, în recuperarea
sechelelor hematomului de nuclei bazali,se pot folosi:
 Mobilizarea pasivă pur asistată- este efectuată de
kinetoterapeut, se mai numește și mobilizare manuală și este
considerată forma cea mai precisă a mobilizării pasive.
Kinetoterapeutul inițiază, conduce și încheie mișcarea cu
 presiuni sau tensiuni lente, dar insistente, pentrua a ajunge la
limitele reale ale mobilității. Mișcările pasive cu tensiuni
finale, ating de obicei amplitudini mai mari decât mișcările
active.
 Mobilizarea pasivă asistată presupune:
 Adoptarea de către kinetoterapeut a unor poziții
confortabile;
 Aplicarea corespunzătoare a prizei și contraprizei;
 Mobilizările se execută analitic;
 Secvența mișcării va fi decisă: de la distal spre
proximal, sens care favorizează și întoarcerea veno-
limfatică;
 Mișcările pot fi ritmate sau line;
 Scimbarea prizelor va fi blândă și cu modificări
minime ale poziției mâinilor, evitând orice discomfort
al pacientului;
 Durata unei ședințe va fi de 10 minute; se poate
repeta de 2-3 ori pe zi când apar reacții locale: durere
contractură, pierdere de aplitudine sau generale:
febră, stare de enervare sau oboseală, spațierea dintre
ședințe va fi mai mare sau chiar se va suspenda pentru
câteva zile;
 Mobilizarea autopasivă- este mobilizarea pasivă executată
direct de subiect, cu ajutorul unei părți a corpilui sau indirect,
prin intermediul unor instalații, de obicei circuite cu scripeți.
Avantajele acestei tehnici:
 Este lipsită de riscuri,deoarece pacientul
întrerupe mobilizarea când apar semne de
intoleranță(durere);
  Se pot executa ședințe repetate și prelungite , cu
suferințe minime și rezultate maxime;
 Impune supraveghere minimă, de aceea se poate
executa și la domiciliul bolnavului, în intervale
dintre ședințele de la sala de kinetoterapie;
 Solicită ineresul pacientului

Cele mai bune rezultate se obțin la nivelul articulațiilor proximale și

intermediare.
 Mobilizarea pasivo-activă este o formă a mobilizării pasive
aplicabilă în cazul mușchilor cu forță musculară scăzută, care
nu pot învinge nici inerția membrului asupra căruia acționează.
Astfel, în cazul unei forțe musculare 2, când mușchiul se
contractă fără să deplaseze segmentul, mobilizarea pasivo-
activă se indica pentru a ajuta efectuarea unei mișcări sau
pentru a întregi aplitudinea de mișcare.
Mobilizarea activă se realizează prin contracții musculare ale segmentului ce
se mobilizează. În funcție de contracția musculară (reflexă sau voluntară), va
exista o mobilizare activă reflexă și o mobilitate activă voluntară. Mobilizările
repetate cu deplasarea segmentelor articulare devin exerciții dinamice, iar cele
fără deplasare exerciții statice.
1. Mobilizarea activă reflexă, realizată de contracții necomandate voluntar,
apare ca răspuns la un stimul senzorial. Contracția reflexă poate fi
provocată prin următoarele metode:
a) Reflexul de întindere (stretch-reflex)-întinderea bruscă a unui
mușchi inervat determină contracția acestuia;
b) Reacțiile de echilibrare- sunt reflexe ce se declanșează în vederea
restabilirii echilibrului corpului, când acesta se pierde prin
intervenția kinetoterapeutului sau a altei forțe exterioare;
 c) Reflexele de poziție-poziția ortostatică este menținută prin
contracții musculare declanșate involuntar pe baza unor reflexe cu
punct de plecare în mușchi, labirint, structuri articulare și în
percepția automată a tălpilor;

Mobilizarea activă reflexă reprezintă un mijloc de stimulare neuro-musculară

atunci când mobilizarea activă voluntară este ineficientă.
2. Mobilizarea activă voluntară este realizată de contracții musculare
comandate voluntar ce necesită consum energetic. În mișcarea voluntară
contracția este izotonă, dinamică, mușchiul își modifică lungimea,
capetele de inserție apropiindu-se prin deplasarea segmentului. Efectele
mobilizării active voluntare sunt aceleași cu ale mobilizării pasive, însă
rezultatele obținute sunt mai importante și apar într-un interval de timp
mai scurt. Mobilizarea activă voluntară poate fi realizată prin
următoarele tehnici:
a) Mobilizarea liberă (activă-pură)- este realizată exclusiv de
pacient fără intervenții exterioare facilitatoare sau rezistive. În
funcție de scopul urmărit, mișcarea va avea ca parametri:
direcția ,aplitudinea, ritmul, forța , durata și poziția în care se
execută.
b) Mobilizarea activo-pasivă(activă asistată) este contracția
dinamică realizată de pacient cu forță proprie a segmentului
afectat, ajutată de forțe externe precum: gravitație,
kinetoterapeut, fără ca acestea să se substituie forței musculare
mobilizatoare.
Indicații:
 să mobilizeze segmentul de membru contra gravitației;
  Când mișcarea activă liberă se produce pe direcții
deviate;
 Când pacientul se teme să-și mobilizeze segmentul, din
cauza durerii sau inhibiției;
Pentru ca mobilizarea activă asistată să fie eficientă ,
trebuie să țină cont de următoarele cerințe:
 Forța exterioară să nu se substituie forței proprii ci doar
să o ajute , în caz contrar mișcarea va deveni pasivă;
 Forța exterioară va fi aplicată pe direcția acțiunii
mușchiului asistat;
 Forța exterioară să nu fie aceeași pe toată amplitudinea
mișcării, ci mai mare la începutul ei, când va trebui
învinsă inerția și la sfârșitul mișcării pentru a mări
aplitudinea;
 Eliminarea oricărei altă activitate musculară în afară de
cel necesar realizării mișcării dorite;
Mobilizările active asistate se vor realiza lent, cu mișcare continuă, fără bruscări,
la comandă, cu repetiții frecvente sau nu în funcție de scopul urmărit.
3. Mobilizarea activă cu rezistență-se produce cu intervenția parșial
rezistivă a unor forțe externe cu valori mai mici sau mai mari decât forța
mobilizatoare. Musculatura agonistă care acționează împotriva
rezistenței externe depune un efort de învingere sau de cedare:
 Când agoniștii sunt învinși de rezistența externă , mișcarea
este concentrică;
 Când agoniștii sunt învinși de rezistența externă, deși se
contractă, mișcarea este excentrică;
Indicații:
 Creșterea forței musculare;
 Creșterea rezistenței musculare;
  Pentru dirijarea corectă a mișcării;
În aplicarea mobilizărilor active cu rezistență se recomandă
respectarea următoarelor reguli:
 Rezistența se aplică pe tot parcursul mișcării active;
 Valoarea rezistenței va fi mai mică decât forța mușchilor ce
se contractă pentru realizarea mișcării. Seva avea în vedere
ca rezistența să nu influențeze negativ coordonarea
mișcării;
 Când este posibil ,rezistența să fie aplicată asfel încât să
influențeze exteroceptorii care vorstimula mișcarea;
 După fiecare mișcare cu rezistență se va introduce o
perioadă foarte scurtă de relaxare;
 Ritmul mișcărilor active cu rezistență va fi în funcție de
valoarea rezistenței: rezistență mare-ritm rar, rezistență
mică ritm frecvent;
 Foarte important este stabilizarea segmentului pe care își
are originea mușchiul ce se contractă . La realizarea ei
contribuie: musculatura stabilizatoare, mijloacele
implementate de fixare;
Rezistențele externe( adaptate condițiilor de desfășurare a cercetării) sunt
reprezentate de:
 Gravitație, care acționează pe direcție verticlă;
 Rezistența manuală opusă kinetoterapeut, care este cea mai
valoroasă, acționează direct asupra mușchiului și se adaptează
forței acestuia;
 Autorezistența –rezistența opusă de pacient direct prin greutatea
segmentelor;
 Obiecte portative: mingi,gantere,sticle umplute cu apă.
3.4.3. Tehnici kinetice statice
Există două posibilități de aplicare a acestei tehnici: contracția
izometrică și relaxarea musculară.
Contracția izometrică nu se va aplica în cazul acestei afecțiuni
întrucât prin creșterea solicitării ventriculului stâng determină
creșterea TA și a frecvenței cardiace, iar HTA constituie cauza în
apariția hematomului de nuclei bazali.

Relaxarea musculară
Relaxarea este definită ca fiind procesul prin care un sistem care a
fost scos din starea de echilibru ,revine la echilibrul inițial sau la o
altă stare de echilibru.
În fiziologia musculară relaxarea reprezintă opusul stării de
activitate a unui mușchi, deci starea de repaus a lui, iar în fiziologia
sistemului nervos reprezintă inversul stării de tensiune nervoasă.
Relaxarea se obține prin aplicarea unor tehnici speciale, dar este în
același timp și consecința tehnicilor de tonifiere și inversare a
antagoniștilor.
Cele mai folosite metode de producere a relaxării sunt:
 Conștientizarea stării de relaxare musculară ca stare inversă
contracției musculare;
 Posturaea segmentului în sprijin absolut pe unplan orizontal
cu suspendarea oricărei activități musculare în segmentul
respectiv;
 Scuturarea ritmică a segmentului vizat ;
 Masaj blând la nivelul mușchiului contractat.

3.4.4 Tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă (FNP)

Tehnicile FNP fundamentale pot fi utilizate cu sau fără cooperarea pacientului.
  Prizele mâinilor. Presiunea contactului manual al kinetoterapeutului cu
masele musculare, tendoanele, articulațiile care intră în schema de
mișcare este considerată un mecanism de facilitare
 Comenzile și comunicarea Vocea ,tonul, cuvintele pronunțate de către
kinetoterapeut au un rol în calitatea răspunsului. Comenzile ferme ,
puternice constituie stimuli pentru o acțiune intensă, iar comenzile blânde
sunt favorabile situațiilor în care mișcarea produce durere.
 Întindera. Un mușchi va răspunde cu mai multă forță după ce a fost întins
Întinderea poate fi realizată manual și prin utilizarea schemelor Kabat.
 Tracțiunea și compresiunea Prima favorizează mișcarea, iar adoua
favorizează stabilitatea.
 Rezistența maximală. Executarea mișcării împotriva unei
rezistețemaximale, dar care permite executarea ei determină o creștere a
forței musculare. Rezistența maximală determină o iradiere a influxului de
la grupele musculare puternice în cadrul schemei de mișcare spre grupele
slabe.
 Secvențialitatea normală a acțiunii musculare. În cadrul dezvoltării
motorii,controlul motor proximal apare înaintea celui distal. Odată
dezvoltat acest control,secvențialitatea mișcărilor normale se face de la
distal spre proximal. Antrenarea controlului motor se începe cu
componenta proximală, iar după rezolvarea acesteia se va trece la cea
distală.
 Întărirea. Creșterea forței musculare se poate obține prin:
 Iradierea de la membrul sănătos către cel bolnav;
 Reflexele tonice ale gâtului și cele labirintice, reflexele de flexie și
extensie, reflexele de postură și echilibru;
 Vizualizarea directă a mișcării.

3.5. Metode de reeducare neuro-motorie

1) Metoda Kabat- este o metodă de facilitare proprioceptivă neuro musculară
aparținând doctorului Herman Kabat. Aceasta a constat că , descărcarea
primară vine de la cortexul motor prin calea cortico-spinală și neuronii
intermediari la celulele cornului anterior al măduvei, însă răspunsul este
influențat de gradul de excitație la cerebel, nucleii bazali și trunchiul
cerebral. Aceste excitații influențează intensitatea mișcării, tonicitatea și
coordonarea mișcării. Interdependența funcțională a centrilor motori
superiori determină în majoritatea cazurilor tulburări asociate astfel încât
există tulburări nu numai ale forței, ci și ale coordonării. Ideile principale
pe care doctor Kabat și-a fundamentat metoda sunt:
 Excitația subliminală necesară unei mișcări poate fi întărită, facilitată
cu stimuli din alte surse;
 Facilitatea maximală se obține prin exercițiu intens, cu maximum de
efort sub rezistență.
2) Metoda Frenkel- se folosește pentru recâștigarea coordonării. Metoda
cuprinde o serie de exerciții care se execută cu controlul vederii.
Reeducarea mersului se face sub control senzorial, pacientul urmărind
pășirea. Noaptea sau cu ochii închiși nu poate merge, deoarece acest control
scade.
3) Metda Voyta- metodă ce aparține medicului psihiatru ce i-a dat numele,
constă în stimularea proprioceptivă a unor puncte ce vor determina
contractura reflexă a musculaturii adiacente. Autorul descrie patru puncte de
referință principale și patru auxiliare.
La nivelul membrelor superioare:
 Puncte principale sunt condilul humeral intern și apofiza stiloidă a
radiusului;
 Punctele auxiliare sunt marginea anterioară a acromionului și
marginea madială a omoplatului;
La nivelul membrelo inferioare:
 Punctele principale sunt reprezentate de condilul femural intern și
calcaneu;
 Punctele auxiliare se găsesc la nivelul capului femural în plica
inghinală și al marginii posteriare a marelui trohanter.
Masajulca matodă de reeducare neuro-musculară. Masajul constă în
prelucrarea metodică a părților moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee
manuale în scop profilactic sau terapeutic. La pacienții cu hematom de nuclei
bazali interesează efectele masajului asupra tegumentului, sistemului muscular,
circulator și nervos.
La nivelul sistemului circulator:
 Favorizează circulația de întoarcere ușurând activitatea cardiacă;
 Favorizeză resorbția edemelor;
 Crește fluxul sanguin ca o consecință a activității circulației de
întoarcere.
La nivelul sistemului neuro-psihic masajul induce efecte sedative , analgezice.
La nivelul sistemului muscularmasajul are efecte:
 Stimularea se induce prin manevre scurte, cu intensitate progresiv
crescândă mușchilor hipotrofici, neantrenați;
 Relaxarea se induce prin manevre lungi, blânde ,neînsoțite de
presiuni;
 Decongestia se induce prin manevre blânde mușchilor solicitați
într-un efort fizic important;
La nivelul tegumentului:
 Produce vasodilatație;
  Previne apariția tulburărilor trofice prin masaj la nivelul
punctelor de contact cu suprafața de sprijin.
Procedeele masajului sunt sistematizate astfel:
- procedee principale care se aplică în următoarea succesiune: netezire,
fricțiune,frământat, tapotament, vibrații.
- Procedee secundare care sunt reprezentate de : rulat și cernut , presiuni,
tracțiuni, tensiuni și scuturări, ciupiri și pensări.
Contraindicațiile masajului:
-procese inflamatorii active;
-orice boală acută sau în fază de evoluție(TBC, neoplasm);
- boli ale pielii: dermatoze, micoze, eczeme,neoplasme cutanate;
- afecțiuni psihogene;
- osteoporoză;
- tumori osoase benigne sau maligne;
-fragilitate vasculară.
4) Terapie ocupațională
Terapia ocupațională sau ergoterapia este un mijloc terapeutic care utilizeză
activități productive pentru restabilirea capacității funcționale normale. În
același timp stimulează pacientul să se poată autoservi,deplasa, să practice
anumite jocuri, sporturi , activități zilnice.
Obiective:
-reedicarea motorie;
-reeducarea gestuală în vederea corectării disabilităților;
-atenuarea șocului psihic la revenirea pacienților în societate, prin trecerea de la
inactivitatea forțată la activități curente;
-stimularea gândirii pozitive;
-stimularea încrederii în sine.
 5)Mijloace psihice

Hematomul de nuclei bazali este un stesor puternic ce induce perturbări la

nivelul comportamentului psihic, pacientul devenind anxios,melancolic, cu preg
scăzut la durere și uneori reversibile datorită mecanismelor de reglare de care
dispune psihicul uman.
Mecanismele de reglare pot fi externe sau interne( autoreglarea).
Reglarea externă cuprinde consilierea ce constă într-un sistem de acțiuni
realizate în vederea modificării comportamentului pacientului. În acest sens,
kinetoterapeutul va utiliza un stil empatic de comunicare verbală și nonverbală
( gesturi, mimică, atitudini) prin care pacientul percepe că i se acordă atenție
deosebită, este respectat ca individ.
Autoreglarea cuprinde antrenamentul mintalsau mișcarea evocată ce
reprezintă imaginea mentală a acțiunii motrice , fără efectuarea ei corectă. Studii
de electrifiziologie a SNC au demonstrat că în cursul unei mișcări evocate , la
nivelul cortexului au loc 80% din modificările ce se produc în timpul unei
mișcări concrete.
La baza antrenamentului mental se află mecanismul reprezentărilor
ideomotorii, al imaginării.
Această metodă presupune: participarea conștientă a pacientului,
angajarea limbajului interior, al autocomenzilor.
Avantajul antrenamentului mintal:
-se poate aplica în orice etapă a recuperării, cu efort maxim în perioada de
imobilizare,exersarea mentală constituind un mijloc de menținere a memorie
kinestezice;
-reduce durata recuperării;
-solicită participarea activă și motivată a pacienților în aplicarea tehnicilor
psihoterapeutice ( relaxare, autosugestie,gândire pozitivă, încredere în sine) care
însoțesc antrenamentul mental.

3.6 Obiectivele și conținutul programului general de recuperare pentru

sechelele neurologice din AVC hemoragic
Plecând de la un plan general de tratament și ținând cont de principiile
kinetoterapiei, am individualizat programele de recuperare ale pacienților în
funcție de următorii parametri:
-specificul hematomului de nuclei bazali;
-afecțiuni somatice preexistente;
-restantul funcțional;
-vârsta pacientului;
-capacitatea fizică generală;
- posibilitățile de cooperare ale pacientului.
ETAPA 1- durează în medie 10 zile și are în vedere prevenirea complicațiilor.
Obiective:
a. Relaxarea fizică și psihică;
b. Prevenirea complicațiilor de decubit;
c. Menținerea imaginii kinestezice.
a)Relaxarea fizică și psihică
 Metoda Parrow- pacientul în decubit dorsal, nemișcat, respiră liber,
neforțat cu o fază a expirației șuierată. Durata 5-10 minute
 Metoda Maccagno- pacientul în decubit dorsal cu membrele superioare
sus pe lângă cap și membrele inferioare extinse la maximum posibil. Se
relaxează și se întinde din nou. Se repetă de 10 ori.
 Metoda Voyta- se aplică din decubit dorsal, decubit lateral, patrupedic.
Durata 20secunde pentru fiecare stimulare.
Pacient : în decubit dorsal, brațele pe lângă corp, capul întors pe partea
stimulării.
Kinetoterapeut: cu policele orientat oblic, la nivelul spațiului intercostal 3-5;
Contrapriză : la nivelul liniei din prelungirea oaselor zigomatice de partea opusă
prizei. Se repetă dreapta,stânga de câte două ori fiecare.
Pacient: în decubit lateral, cu sprijin pe trohanterul mare, genunchiul flectat,
calcâiul în continuarea liniei interfesiere, piciorul formează 90 grade cu gamba.
Kinetoterapeut: cu podul palmei pe spina iliacă antero-superioară;
Contrapriză : în 1/3 inferioară a scapulei, pe tuberozitate de inserție a mușchiului
romboid;
Pacient: pe genunchi ,sprijin pe coate, brațele abduse, capul întors de partea
stimulării;
Kinetoterpeut: cu podul palmei la nivelul regiunii sacrococcigiene;
Contrapriză: regiunea occipitală;

Indicații metodice:
-metodele de relaxare se vor aplica înaintea ,în timpul și la sfârșitul programului
de recuperare;
- este important să se stabilească care metodă de relaxare se potrivește mai bine
pacientului;
b)Prevenirea complicațiilor de decubit
Posturi;
 Posturarea în decubit dorsal:
 Capul va fi așezat simetric pe o pernă;
 Trunchiul este deasemenea simetric;
 O pernă mică poate fi plasată sub umărul afectat susținând-ul la
același nivel cu cel neafectat;
 Membrul superior este cu brațul , cotul ,extins,antebrațul supinat,
sprijinite pe o pernă care să asigure o poziție antideclivă a acestora,
degetele extinse( menținute eventual cu un prosop mic rulat);
  Membrul inferior în poziție neutră prevenind rotația externă prin
folosirea unor perne sau suluri de pătură;

 Posturarea în decubit homolateral:

 Spatele pacientului va fi paralel cu marginea patului, capul va fi
plasat pe o pernă, simetri dar nu în flexie;
 Umărul în rotație externă;
 Cotul în extensie, degetele în extensie sprijinite pe pat sau în afara
suprafeței de sprijin încurajțnd astfel extensia lor;
 Membrul inferior ușor flectat din genunchi și extins din șold;
 La nivelul trunchiului ,posterior se va plasa o pernă pentru a preveni
rostogolirea în decubit dorsal;
 Membrul inferior neafectat este în flexie la nivelul șoldului și
genunchiului;
 Posturarea în decubit heterolateral:
 Spatele va fi paralel cu marginea patului, perna la nivelul
trunchiului posterior, capul fiind plasat simetric pe pernă;
 Umărul este în flexie de 90 grade, brațul ,antebrațul sprijinite pe o
pernă;
 Posturarea în decubit ventral:

 Capul, trunchiul, membrele inferioare să fie poziționate pe acceași

linie;
 Brațul afectat este întins sus, iar în mână se va pune un prosop rulat;
 Picioarele în afara saltelei menținând astfel un unghi drept cu
gambele;
!Observație: respirația este îngreunată, motiv pentru care această postură nu
va fi menținută mult timp.
  Posturarea în așezat:

 Trunchiul simetric în extensie, articulațiile coxofemurale și

genunchilor în flexie 90 de grade;
 Membrul superior afectat va fi posturat pe un suport așezat în fața
(masă), cot ușor flectat, pumnul și degetele în poziție funcțională;
Seva evita căderea capului și trunchiului de partea afectată, rotația internă și
abducția brațului ,flexia cotului, pronația antebrațului, flexia pumnului și
degetelor membrului superior afectat;
 Lanivelul membrului inferior se vor evita: extesia șoldului și
genunchiului cu abducția șoldului:
 Se va poziționa piciorul în flexie de 90 de grade evitându-se flexia
plantară;
 Posturi antideclive:
Ridicarea membrelor inferioare, cu ajutorul pernelor, sulurilor, antebrațul
va realiza un unghi ascuțit cu brațul,iar mâna va fi plasată în poziție
verticală;
 Posturi pentru facilitarea respirației:
o Trunchiul este ridicat cu ajutorul unor”perne în trepte” sau cu
ajutorul părții mobile a patului;
o Poziții de decubit lateral sau așezat;
Indicații metodice:
o Pacientul să fie cât mai relaxat;
o Posturile se mențin de la 10minute-2h, schimbându-se relativ
frecvent atât pentru profilaxia escarelor , a atitudinilor vicioase cât
și pentru faptul că presiunile exercitate pe diferite segmente au
valori de stimuli;
o Se va acorda atenție lenjeriei proprii și a celei de pat care trebuie să
fie întinsă perfect , să nu prezinte cute;
 o Se indică pacientului să execute respirații profunde, pe timpi egali
de 4” sau 8”.

 Gimnastica musculară Burger:

 Decubit dorsal cu membrele inferioare la 35 de grade menținute în
sprijin pe o pernă timp de 2-3 min.
 Se trce în așezat la marginea patului, cu gambele atârnat în atârnat la
35 de grade. Se menține 2-3 minute.
 Decubit dorsal 4-6 minute.
Acest ciclu se repetă de 2-3 ori.
 Întoarcerea din decubit dorsal în decubit lateral:

Pacient: în decubit dorsal, brațele încrucișate la nivelul pieptului, genunchiului

de partea întoarcerii extins, iar cel colateral flectat cu planta pe pat.
Kinetoterapeut: Plasat în lateral de partea întoarcerii,priza pe fesa opusă,
contrapriza la nivelul umărului de partea opusă întoarcerii.
Acțiunea: tracțiunea simultană a bazinului și a umărului până când pacientul
ajunge în decubit lateral.
 Întoarcerea din decubit dorsal în decubit ventral:
Pacient: în decubit dorsal cu cotul pe partea întoarcerii flectat, mâna la ceafă, iar
mâna de partea opusă așezată pe piept, piciorul opus addus,așezat peste celălalt.
Kinetoterapeut: plasat în lateral de partea întoarcerii ,priza pe fesă,contrapriza la
nivelul umărului opus întoarcerii.
Acțiunea: se aduce pacientul în decubit lateral și se continuă mișcarea până se
ajunge în decubit ventral: brațul de partea întoarcerii se duce prin lateral pe
lângă corp,iar capul se răsucește în direcția kinetoterapeutului.
 Ridicarea în așezat
Pacient: în decubit lateral, cât mai aproape de marginea patului, genunchii fiind
plasați în afara planului patului,mâna validă pe umărul kinetoterapeutului,
cealaltă pe pat.
Kinetoterapeut: plasat înaintea pacientului în fandare laterală, priza pe omoplatul
pacientului,contrapriza la nivelul coapsei acestuia.
Acțiunea: la comanda kinetoterapeutului,pacientul duce picioarele în afara
planului patului împingând în același timp în mâna plasată pe pat, iar
kinetoterapeutul trage de trunchi în sus și de picioare spre înainte și în jos.
c)Mobilizări pasive
 Mobilizări pasive pentru membrele superioare:
Pacient: în decubit dorsal cu brațul în abducție la 90 de grade, palma brațului
afectat pe torace;
Kinetoterapeut: plasat în lateral, priza pe cot ,contrapriza pe umăr;
Acțiune: aproprierea brațului de torace și alunecarea palmei pe piept (adducția
omoplatului);4x2 repetări;
Pacient: în decubit dorsal cu brațul în abducție la 90 de grade, palma pe
suprafața patului;
Kinetoterapeut: plasat în lateral, priza pe cot, contrapriză pe umăr;
Acțiune: apropierea brațului de corp prin alunecarea pe suprafața patului.
Kinetoterapeutul împinge de cot și menține umărul în poziție inițială; 4x2
repetări.
Pacient: în decubit dorsal, antebrațul la 90 de grade;
Kinetoterapeut: plasat lateral, priză priză pe1/3 distală a antebrațului, contrapriză
pe umăr;
Acțiune: ridicarea brațului înainte și fixarea umărului pe planul patului prin
contrapriza (flexie); 4x2 repetări.
Pacient: în decubit lateral, brațul în abducție la 90 de grade, cotul flectat;
Kinetoterapeut: se află în lateral priza pe 1/3 distală a antebrațului, contrapriza
pe umăr;
Acțiune: coborârea antebrațului sub planul patului( rotație internă); 4x2 repetări;
Pacient:în decubit dorsal cu brațul în abducție la 90 de grade, antebrațul
perpendicular pe braț:
Kinetoterapeut: în lateral,priza la nivelul palmei pacientului; contrapriza pe braț;
Acțiune: flectarea antebrațuluipe braț și revenire; 4x2 repetări;
Pacient: în decubit dorsal, brațul pe lângă corp;
Kinetoterapeut: în lateral priza: policele pe dosul palmei pacientului, celelalte
patru degete în palma pacientului, contrapriza pe antebraț deasupra articulației
pumnului;
Acțiune: flexia –extensia mâinii pe antebraț, mișcări circulare din articulația
pumnului; 4x2 repetări(vezi fig 3.4).

Pacient: în decibit dorsal, antebrațul flectat la 90de grade, pe verticală;

Kinetoterapeut: în lateral, priza la nivelul policelui, contrapriza pe celelalte 4
degete;
Acțiune: flexia-extensia policelui, mișcări circulare în ambele sensuri-4x2
repetări( vezi fig 3.5).
 Fig.3.5
Pacient: în decubit dorsal , brațul pe lângă corp;
Kinetoterapeut: în lateral, priza: la nivelul degetelor pacientului, cu intercalarea
acestora, contrapriza pe antebraț, deasupra articulației pumnului;
Acțiune: se trage mâna pacientului printr-o mișcare de extensie; 2x2
repetări(fig.3.60)

Fig.3.6

Pacient: în decubit lateral, genunchii în flexie, brațul flectat la 90 de grade pe

torace;
Kinetoterapeut: este plasat în spate, priza: pe cot, contrapriza pe umăr;
Acțiunea: abducția și rotatia externă a brațului prin ridicarea antebrațului de pe
torace la 90 de grade și revenire; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit ventral cu umărul în afara patului;
Kinetoterapeut: în lateral,priza: pe 1/3 distală a brațului, contrapriza pe umăr;
 Acțiune: coborârea brașului în atârnat, cu ușoare trațiuni exercitate pe braț și cu
fixarea umărului prin contrapriză; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit ventral, cu brațul în abducție ,cotul extins;
Kinetoterapeut: în lateral,priza: pe cot, contrapriza pe umăr;
Acțiune: ridicarea brațului de pe planul patului cu alunecarea palmei pe pat,
ușoare tensiuni la capătul cursei deschise de braț; 3x2 repetări.
 Mobilizări pasive la nivelul membrelor inferioare:
Pacient: în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse;
Kinetoterapeut: în lateral, priza pe genunchi, contrapriza sub gleznă;
Acțiunea: ridicarea piciorului spre verticală, genunchiul neextins și revenire; 4x2
repetări.
Pacient: în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse;
Kinetoterapeut: în lateral, priza deasupra gleznei,contrapriza sub genunchi;
Acțiune: flexia gambei pe coapsă, a coapsei pe bazin, extensia genunchiului și
revenire în pozișia inițială; 4x2 repetări(vezi fig 3.7).

Fig.3.7

Pacient: în decubit dorsal cu genunchii flectați(plantele pe planul patului);

Kinetoterapeut: înaintea pacientului, priza pe genunchi, contrapriza pe fața
dorsală a piciorului;
Acțiune: ducerea genunchiului în exterior și revenire; 4x2 repetări;
Indicație: contrapriza se exercită astfel încât să nu permită ca partea internă a
piciorului să părăsescă suprafața patului;
Pacient: în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse;
Kinetoterapeut: inantea pacientului, priza sub gleznă, contrapriza pe partea
laterala a genunchiului;
Acțiune: ducerea membrului inferior spre lateral apoi în sus invers așezându-l pe
membrul controlateral( abducție și adducție); 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, membrele inferioare extinse;
Kinetoterapeut: în lateral priza la nivelul degetelor piciorului, contrapriza la
nivelul piciorului din lateral;
Acțiune: flectarea degetelor spre talpa piciorului și extensia lor; 5x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse;
Kinetoterapeut: în lateral priza pe fața plantară; 4x2 repetări.
Acțiune: flexia dorsală –flexia flexia plantară 4x2 repetări; inversie –revenire
4x2 repetări; rotiri din gleznă în ambele sensuri 4x2 repetări.
Pacient : în decubit ventral, cu genunchii flectați;
Kinetoterapeut: plasat la piciorul pacientului, priza pe fața anterioară a gambei,
deasupra gleznei;
Acțiune: flexia –extensia genunchiului, simultan și alternativ;5x2 repetări(vezi
fig 3.8).
 Fig.3.8

Pacient: în decubit ventral, membrul inferior cu care se lucrează flectat din

articulația genunchiului, celălalt extins;
Kinetoterapeut: plasat în lateral, priza pe fața anterioară a genunchiului,
contrapriză la nivelul șoldului de aceeași parte;
Acțiune: abducția și adducșia coapsei; 4x2 repetări;
Pacient: în decubit ventral, membrul inferior flectat, celălalt extins;
Kinetoterapeut: plasat lateral, priza pe fața anterioară a genunchiului ,
contrapriză la nivelul bazinului;
Acțiune: extensia coapsei pe bazin și revenire; 4x2 repetări.
Indicații metodice:
 Poziția pacientului trebuie să fie cât mai comodă asfel încât să nu presupună
efort pentru menținerea ei;
 Se mobilizează inițial articulațiile de la nivelul hemicorpului neafectat;
mobilizările se vor executa nîn sens proximo-distal;
 Capul pacientului să fie întors de partea segmentului mobilizat inducând
relaxarea acestuia (reflexul tonic al cefei);
 Sevor evita manevrele bruște sau prea energice în mobilizarea pasivă deoarece
pot cauza accidente precum: întinderi și rupturi musculo-ligamentare,
hidrartroze, fracturi;
 Mobilizările pasive vor fi executate cu aplitudini crescânde atingând treptat toată
aplitudinea posibilă;
 Ritmul este lent, dar treptat viteza de execuțieva crește;
 Fiecare mișcare se va executade 3-5 ori în primele zile, ulterior numărul de
repetări va crește( odată cu viteza de execuție) ajungându-se la 10 repetări
pentru fiecare mișcare;
 Dacă o anumită mișcare declanșează dureri se va executa acea mișcare cu
amplitudine redusă până la limita apariției durerii sau eventual se va renunța la
ea pentru 2-3 zile;
 Mobilizările pasive au drept scop menținerea mobilității articulare, a elasticității
musculare și nu în ultimul rând a engramei kinestezice , aceasta putând fi
compromisă de imobilizarea prelungită.

d)Mobilizări autopasive;
 La nivelul membrelor superioare:
Pacient: în decubit dorsal, mâna de partea hemicorpului neafectat cuprinde cele
patru degete ale mâinii controlaterale;
Acțiune: flexia și extensia mâinii și a degetelor; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal,policele mâinii afectate este cuprins de primele trei
degete ale mâinii opuse;
Acțiune: circumducții ale policelui în ambele sensuri : 4x2 repetări;
Pacient: în decubit dorsal apucat cu mâna neafectată la nivelul articulației
pumnului;
Acțiune: flexia antebrațului pe braț , flexia brațului și revenire în poziția inițială;
3x3 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, degetele ambelor mâini încrucișate palmele orientate
în jos;
Acțiune: flexia brațelor cu extensia coatelor, palmele orientate în sus ,revenire;
3x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, mâinile cuprind bastonul la capete;
Acțiune: ducerea bastonului deasupra capului menținând coatele extinse și
revenire; 2x3 repetări;
Pacient: în decubit dorsal cu mâinile la capetele unui baston coatele extinse;
Acțiune: flexia coatelor la 90 de grade, flexia umărului cu extensia coatelor la
verticală și revenire; 3x3 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, coatele flectate , mâinile pe capetele unui baston ;
Acțiune: ducerea bastonului spre partea afectată întinzând brațul și revenire; 4x2
repetări.
 La nivelul membrelor inferioare:
Pacient: în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse, piciorul valid așezat
sub piciorul flectat;
Acțiune: presiuni pe talpă cu piciorul sanătos astfel încât piciorul afectat să
ajungă la 90 de grade față de gambă; 4x2 repetări;
Pacient: în decubit dorsal, gambele încrucișate , cea sănătoasă sub cea afectată;
Acțiune: ridicarea cât mai sus posibil a membrului inferior și revenire 4x2
repetări ; abducția și adducția membrului inferior 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, piciorul integru sub piciorul afectat;
Acțiune; flexia gambei pe coapsă și revenire; 4x2 repetări.
Indicații metodice:
 Exercițiile vor fi intercalate cu pauze, pentru relaxare;
 Pacientul va fi educat să inspire în timpul efortului și să expire la revenire;
 Mobilizările vor fi executate până la apariția oboselii șaua senzației de
disconfort (amețeală, greață, senzația de vărsătură, cefalee)
e)Menținerea imaginii kinestezice
Mobilizările pasive sunt similare cu cele din obiectivul anterior.
Antrenamentul minat:
 Se solicită pacientului ca înaintea mobilizărilor să-ți imagineze
mișcarea pe care urmează să o execute;
  Să-și dea singur comenzi și să-și conducă verbal mișcările prin
formule de genul:
”Întinde mai mult”,”relaxează brațul”, capul drept”;
 Să conștientizeze senzațiile din mușchi, articulații în timpul
mobilizării;
 Să folosescă formule autosugestive pozitive de tipul :”nu mă mai
doare capul cum mă durea înainte,”este suportabil”,”am
progresat”,”simt că mă mișc mai ușor”.

ETAPA 2 –constă în recuperarea activă în vederea obținerii unor indici superiori

ai calităților motrice( mobilitate, forță, abilitate, capacitate de efort) și
redobândirii autonomiei pacientului.
Obiective:
a. Relaxarea fizică și psihică;
b. Menținerea și creșterea mobilității articulare;
c. Creșterea tonusului muscular;
d. Reeducarea coordonării;
e. Reeducarea echilibrului și mersului;
f. Recuperarea parezei faciale;
a)Relaxarea fizică și psihică: metodele de relaxare sunt cele prezentate în
etapa 1 de tratament kinetic. În plus se adaugă următoarele metode de relaxare
locală:
-balansarea segmentului de membru, scuturări sau rotații ritmice ale acestuia;
-masaj sedativ sub formă de netezire: constă în alunecarea ușoară a mâinilor pe
suprafața segmentelor de relaxat. Se efectuează cu o mână sau cu ambele mâini
în formă de clește. Mâinile trebuie să ife suple ți lipite de piele iar presiunea
netezirii va fi redusă. Manevra se execută în sensul circulației venoase, centripet.
Durata masajului :3-5 minute.
b)Menținerea și creșterea mobilității articulare:
Mobilizări active;
 La nivelul membrelor superioare
Pacient: în decubit dorsal, cotul flectat și cu rotația internă a brațului;
Acțiuni: abducția-adducția brațelor; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit lateral, cotul flectat;
Acțiune: ante și retroducția brațului; 4x2 repetări.
Pacient: în șezând, coatele îndoite,mâinile la ceafă;
Acțiune: apropierea și îndepărtarea coatelor; 4x2 repetări.
Pacient: șezând în pat;
Acțiune: apucarea unui obiect de pe pat așezat la diverse distanțe astfel încât
brațul face o retropulsie-abducție-ritație internă, cotul este în flexie la diferite
unghiuri, pumnul în pronație-flexie cubitală,mâna deschisă; aducerea obiectului
se realizează prin antepulsie-adducție și rotație externă a brațului, flexia cotului,
flexia radială a pumnului și închiderea mâinii. Se repetă la diverse distanțe de
corp 4x2 repetări.
Pacient:în șezând brațul pe lângă corp atârnat;
Acțiune: flectarea cotului cu ducerea mâinii la umăr; 4x2 repetări.
Pacient: în șezând brațul addus, cotul flectat la 90 de grade, antebrațul
pronosupinat;
Acțiune: abducția brațului cu pronație-adducția brațului cu supinație; 4x2
repetări.
Pacient: șezând, antebrațul supinat de masă, mâna în afara suprafeței de sprijin
cu palma în sus;
Acțiune: flexia pumnului cu degetele extinse (flexorii pumnului sunt sinergici cu
extensorii degetelor)4x2 repetări.
Pacient: șezând, brațele lipite de trunchi, coatele flectate, palmele lipite față în
față la nivelul pieptului;
Acțiune: depărtarea și apropierea coatelor de trunchi ce implică și extensia
pumnilor; 4x2 repetări.
Pacient : șezând;
Acțiune: flexia-extensia degetelor ; abducția-adducția degetelor; opzabilitatea
policelui față de fiecare deget în parte; dozare 2x2 fiecaremișcare (mușchii mici
ai mâinii obosesc ușor) (vezi figurile de mai jos).

Fig.3.9 Fig.3.10

 La nivelul membrelor inferiare

Pacient: în decubit dorsal;
Acțiune: flexii de genunchi și șold cu alunecarea piciorului pe pat; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal;
Acțiune: flectarea șoldului cu genunchiulîntins; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, genunchii întinși;
Acțiune: abducția-adducția coapsei; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit lateral, sprijinit pe cot și palma opusă;
Acțiune: abducția coapsei cu genunchiul flectat și extins-revenire; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit ventral, bazinul fixat;
Acțiune: extensii din articulația coxo-femurală cu și fără genunchiul flectat;4x2
repetări.
Pacient: în decubit ventral, genunchiul flectat;
Acțiunea: abducția- adducția coapsei; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit ventral,bazinul fixat ,genunchiul la 90 grade;
Acțiunea: deplasarea gambei stânga-dreapta (rotație internă și externă); 4x2
repetări.
Pacient: șezând;
Acțiune: ducerea coapsei la piept cu genunchiul flectat; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal cu membrele inferioare extinse;
Acțiune: flexia plantară cu extensia degetelor 2x2 repetări; flexia dorsală cu
flexia degetelor 2x2 repetări; eversie cu extensia degetelor 2x2 repetări ; inversie
cu flexia degetelor 2x2 repetări; circumducții 2x2 repetări.
Pacient: în ortostatism;
Acțiune: fandări laterale stânga –dreapta; 4x2 repetări.
Metode de facilitare neuromusculară proprioceptivă:

Metoda Kabat;

Diagonala I pentru membrul superior

Pacient: în decubit dorsal la marginea patului, membrul superior extins pe lângă

trunchi în ușoară abducție, antebrațul pronat,palma orientată în jos, degetele ușor
extinse. Capul este rotat de partea membrului respectiv;
Kinetoterapeut: plasat în lateral de partea membrului care lucrează;
Priza Kabat: degetele III, IV și V ale pacientului sunt prinse între degetul mare
și arătătorul mâinii de aceiași parte a kinetoterapeutului, mediusul și inelarul
acestuia din urmă se găsesc între indexul și degetul mare ale pacientului,
degetele cuprinzând primul metacarpian( fig 3.11).
 Fig.3.11
Contrapriza:la nivelul brațului sub articulația umărului;
Acțiune: membrul superior descrie o mișcare pe diagonală către umărul opus:
adducție, rotație externă, anteducție braț,flexie,supinație antebraț,flexie
pumn,degete.
Comanda: ”prinde și trage mâna mea la urechea ta opusă”.Din poziția finală
membrul superior se întoarce în poziție inițială executând mișcările opuse la
comanda: ”acum împinge”.
Varianta pentru cot:
Se execută prima diagonală până când membrul superior ajunge la
verticală. În acest moment kinetoterapeutul fixează brațul în poziția respectivă
permițând antebrațului să execute mișcarea de flexie cu supinație urmată de
pronație cu extensie,revenire la poziția inițială; 8 repetări (vezi fig 3.12).
 Fig.3.12

Diagonala II pentru membrul superior

Pacient: în decubit dorsal cu brațul în adducție, rotație internă,cotul ușor flectat,
antebrațul în pronație,degetele flectate;
Kinetoterapeut: de partea membrului care lucrează, priza Kabat, contrapriză pe
braț;
Acțiune: mișcarea este de flexie,rotație externă, abducție și supinație. Se revine
la poziția inițială prin extensie,rotație internă, abducție și pronație;
Comanda: ”acum împinge”,”acum prinde și trage în jos mâna mea”(vezi fig
3.13).

Fig.3.13
Varianta pentru cot:
Se execută mișcarea diagonal până când membrul superior ajunge la
verticală. Se cere pacientului să îndoaie și să tragă de mână în jos astfel încât
cotul să fie coborât în afara suprafeței de sprijin; Mișcarea este de flexie cu
supinație și se revine în extensie cu pronație; 8 repetări.
Diagonala I pentru membrul inferior
Pacient: în decubit dorsal cu membrul inferior de lucrat în abducție și rotație
internă, genunchi extins, piciorul în pronație și flexie plantară;
Kinetoterapeut: de partea cu care se lucrează priza la nivelul piciorului cu
policele pe fața dorsală , degetele 2-5 pe fața plantară,contrapriza la nivelul
articulației genunchiului,fața medială;
Acțiune: descrierea unui arc de cerc de la exterior către interior: adducție,rotație
externă, flexie șold, genunchi extins și flexie dorsală cu supinație la nivelul
piciorului; se revine pe același triect executând: extensie,rotație internă și
abducție coapsă genunchi extins picior cu pronație;
Comanda: ”acum trage”, ”acum răsucește călcâiul în afară, împinge degetele în
jos”.
Varianta pentru cot:
 Din poziția inițială se execută abducția coapsei până când gamba
părăsește planul patului;
 Flexia genunchiului cu ducerea călcâiului sub planul patului;
 Extensia genunchiului, priza pe fața anterioară a piciorului, contrapriza
deasupra genunchiului nepermițând ridicarea coapsei de pe suprafața
de sprijin; 8 repetări.

Diagonala II pentru membrul inferior

Pacient: în decubit dorsal cu membrele extinse cu segmentul de mobilizat în
adducție, rotație externă, picior în supinație;
Kinetoterapeut: în lateral, priza la nivelul piciorului cu degetele 2-5 pe fața
plantară și policele pe fața dorsală, contrapriza pe fața medială a genunchiului;
Acțiune: membrul inferior descrie un arc de cerc din interior către exterior
executând: abducție, rotație internă, ușoară pronație; se revine executând
mișcarea în sens invers pe același traseu;
Comanda: ”acum răsucește călcâiul în afară și trage piciorul în sus”, acum
răsucește călcâiul și împinge piciorul”.(vezi fig 3.14).
 Fig.3.14

Varianta pentru genunchi:

 Se exectă mișcarea de jos în sus: flexia-abducția-rotația internă;
 Flexia de genunchi cu ducerea călcâiului la genunchiul opus;
 Extensia genunchiului și revenire la poziția inițială; 8 repetări.
Indicații metodice:
 Se solicită pacientului să privească modul de realizare a schemei de
mișcare permițând astfel obținerea mai rapidă a coordonării;
 Inițial diagonalele vor fi executate pasiv de către kinetoterapeut pentru a
asigura o amplitudine crescută și înțelegerea de către pacient a schemei de
mișcare; ulterior se va efectua activo-pasiv, activ liber sau cu rezistență;
 Mișcarea va fi precedată de comanda verbală a kinetoterapeutului care va
fi scurtă, clara și repetată. Tonul comenzilor va fi adaptat efectului dorit:
 Puternic, când se dorește obținerea unei stimulări maxime a
mișcării active;
 Moderat, când pacientul răspunde printr-un efert maxim posibil;
 Calm, în cazul pacienților anxioși;
  Mișcările se vor efectua inițial cu musculatura puternică pentru iradierea
influxului nervos către musculatura slabă și influențează pozitiv psihicul
pacientului;
c)Creșterea tonusului muscular

Exerciții de tonifiere pentru membrele superioare

Pacient: în șezând cu membrul superior de-a lungul corpului în rotație externă,
antebrațul supinat;
Kinetoterapeut: plasat în spatele pacientului, priza pe fața anterioară a umărului
și pe fața dorsală a mâinii executând contrarezistențe;
Acțiunea: pacientul execută extensia pumnului, extensia brațului și antepulsia
umărului; 3x2 repetări (vezi fig. 3.15).

Fig.3.15

Pacient: în șezând, brațul pe lângă corp, antebrațul flectat la 40 de grade, mâna

supinată;
Kinetoterapeut: plasat în spatele pacientului, priza de rezistență la nivelul
umărului și feței palmare a mâinii;
Acțiune: pacientul execută anteducția umărului concomitent cu extensia brațului
și flexia cotului,toate aceste mișcări fiind controlate de kinetoterapeut; 3x2
repetări.
Pacient: în decubit dorsal cu brațul abdus la 90 de grade, cotul flectat la 90 de
grade, antebrațul pronat;
Kinetoterapeut: plasat în lateral,priza de rezistență la nivelul cotului și mâinii
pacientului;
Acțiune: rotație internă și externă, adducția și abducția brațului cu rezistența;
4x4 repetări.
Pacient: în șezând cu brațul pe lângă corp, antebrațul în flexie și pronație;
Kinetoterapeut: plasat înaintea pacientului, priza la nivelul imărului și
antebrațului, deasupra articulației pumnului;
Acțiune: pacientul execută cu opoziție extensia degetelor, pumnului, cotului și
abducția brațului; 3x2 repatări.

Fig.3.16
Pacient: șezând, cotul flectat pe masă, antebrațul în poziție neutră, pumnul
extins;
Kinetoterapeut: plasat în lateral, priza de rezistență pe antebraț deasupra
articulației pumnului și pe fața palmară a mâinii;
Acțiune: pacientul încearcă să pună antebrațul pe masă flectând concomitent
pumnul; 3x2 repetări.
Pacient: șezând, cotul pe masă, antebrațul supinat, policele lipit de
metacarpianul II;
Kinetoterapeut: priza pe extremitățile distale palmare ale degetelor și deasupra
articulației pumnului;

Fig.3.17
Acțiune: pacientul încearcă să execute flexia degetelor opunându-se rezistenței
kinetoterapeutului; 2x2 repetări.
Pacient: șezând, cotul pe masă, antebrațul supinat;
Kinetoterapeut: pe extremitatea distală dorsală a degetelor;
Acțiune: pacientul execută extensia degetelor contra rezistenței
kinetoterapeutului; 2x2 repetări.
Exerciții de tonifiere pentru membrele inferioare:
Pacient: în decubit dorsal, membrele inferioare extinse, adduse;
Kinetoterapeut: înaintea pacientului, priza la nivelul gleznelor;
Acțiune: pacientul execută îndepărtarea și apropierea membrelor inferioare
opunându-se rezistenței kinetoterapeutului; 4x2 repetări( vezi fig 3.18).
 Fig.3.18

Pacient: în decubit dorsal cu șoldul, genunchiul și glezna flectate;

Kinetoterapeut: plasat lateral,priza pe fața plantară a piciorului și antero-laterală
a genunchiului;
Acțiune: pacientul execută extensia șoldului, genunchiului, gleznei încercând să
învingă rezistența opusă de kinetoterapeut; 3x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal cu genunchiul și șoldul flectat;
Kinetoterapeut: în lateral, priza la nivelul gleznei;
Acțiune: pacientul încearcă extensia genunchiului opunându-se rezistenței
kinetoterapeutului; 4x2 repetări.(vezi fig 3.19).

Fig.3.19
Pacient : șezând pe scaun;
Kinetoterapeut: înaintea pacientului, priza pe fața anterioară a coapsei;
Acțiune: flectarea coapsei cu genunchiul îndoit cu și fară rezistența
kinetoterapeutului; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, genunchii flectați ,plantele pe pat;
Kinetoterapeut: în lateral, priza la nivelul oaselor iliace;
Acțiune: pacientul încearcă ridicarea bazinului de pe pat opunându-se
rezistenței kinetoterapeutului; 3x2 repetări (vezi fig3.20).

Fig.3.20

Pacient: în decubit dorsal, cu membrele inferioare extinse;

Kinetoterapeut: plasat lateral, priza pe fața laterală a coapsei și piciorului;
Acțiune: abducția coapsei contra rezistenței opuse de kinetoterapeut; 4x2
mișcări.
Pacient: în decubit dorsal cu genunchiul flectat și piciorul în flexie dorsală.
Kinetoterapeut: priza pe fața anterioară a gambei și fața plantară a piciorului;
Acțiune: pacientul execută extensia genunchiului și flexia plantară opunându-se
rezistenței kinetoterapeutului; 4x2 repetări.
Pacient: în decubit dorsal, coapsa întinsă, membrul inferior opus flectat cu
piciorul pe pat;
Kinetoterapeut: în lateral, priza pe fața dorsală a piciorului și pe fața distală
anterioară a gambei;
Acțiune: pacientul execută flexia dorsală a piciorului cu rezistență; 4x2 repetări
Pacient: șezând, șoldul în adducție ușoară, genunchiul în rotație internă, piciorul
addus;
Kinetoterapeut: priza de razistență pe condilul extern și pe marginea externă a
antepiciorului;
Acțiune: pacientul execută adducția coapsei și duce vârful piciorului în abducție
facilitând rotația externă; 4x2 repetări.
Metode de facilitare neuromusculară proprioceptivă
Diagonalele kabat pentru membrele superioare și inferioare(vezi obiectivul
precedent)
Indicații metodice:
-Priza de rezistență se aplică distal, progresiv, împotriva direcției de mișcare iar
contrapriza deasupra articulației proximale;
-Priza mâinilor kinetoterapeutului trebuie să fie fermă dar să nu producă durere,
să nu jeneze amplitudine completă de mișcare;
-Prizele trebuiesc schimbate repede astfel încât pacientul să treacă fără pauză la
executarea schemelor antagonice de mișcare;
-Rezistența se exercită asupra componentelor musculare puternice permițând
mișcarea în segmentul cu musculatura slabă( principiul inducției succesive);
-În cazul flexorilor, rezistența maximă se aplică în zona mijlocie iar pentru
extensori în zona scurtă, aceasta constituind puncte optime de tonifiere;
-Inițial rezistența va fi mai mare în timp pentru activarea unui număr mai mare
de motoneuroni gama iar treptat se va scurta timpul rezistenței opuse dar va
crește intensitatea ei;
-Între exerciții musculatura se relaxează prin rotații repetate, scuturări tracțiuni;
-Exercițiile sunt însoțite de respirații ample, coordonate, pentru a preveni
instalarea rapidă a oboselii;
-Numărul de repetări va crește succesiv în funcție de pacient.
Masaj de tonifiere
Frământatul se aplică sub formă de apucături, apăsări, deplasări ale
mușchilor superficiali de la nivelul membrelor. Frământatul se execută cu o
mână sau cu ambele, dispuse ca un clește în jurul membrelor care se deplasează
ușor de jos în sus în sensul circulației venoase. Pentru obținerea efectelor
scontate de stimulare și tonifiere se execută manevre rapide. Se vor evita
frământările prelungite care obosesc pacientul. Intensitatea manevrei va scade
progresiv ea devenind foarte blândă la sfârșitul tratamentului.
Fricțiunea constă din deplasarea pielii și țesuturilor subcutanate pe țesuturile
profunde. Manevra nu trebuie să fie exagerată pentru a nu produce leziuni. La
nivelul membrelor fricțiunea se execută rapid, în sens longitudinal cu fața
palmară sau cu vârful degetelor. La persoanele în vârstă se va executa cu mare
grijă, cu manevre blânde, vasele de sânge fiind mai fragile. Pentru efectul
stimulat se vor executa manevre scurte și energice.
Tapotamentul constă din lovituri succesive cu ajutorul palmelor, marginii
cubitale a mâinii sau cu pumnii semiînchiși. Tapotamentul nu trebuie să fie
dureros. Se aplică pentru efectul excitant, de creștere a tonusului muscular.
Netezirea. La începutul și la sfârșitul ședinței de masaj se execută o manevră de
netezire prelungită, în sens ascendent, cu o presiune ușoară pentru efectele
analgezice și calmante. Între aceste manevre se introduce o netezire energică cu
efect tonifiant și stimulant. Durata masajului este de 5-10 minute.
d)Reeducarea coordonării
Mobilizări poliarticulare: metoda Frenkel
Exerciții din decubit dorsal
o Flexia și extensia concomitentă a membrelor inferioare cu genunchii și
gleznele lipite, plantele rămân în contact cu suprafața de sprijin (4x2);
o Flexia și extensia șoldului și genunchiului cu ridicarea călcâiului de pe
planul patului (4x2);
o Călcâiul unui picior este ridicat și așezat pe mijlocul tibiei opuse-extensie
(4x2);
o Călcâiul alunecă de-a lungul gambei opuse de sus în jos oprindu-se pe
rotulă, la mijlocul gambei, pe maleola internă(4x2).
o Abducția- adducția coapselor cu genunchii flectați apoi extiși (4x2).
o Flexia- extensia unui membru inferior în timp ce membrul colateral
execută abducție –adducție(4x4).
Exerciții din poziția șezând
o Ducerea indexului la nas, frunte, lobul urechii-revenire(4x2);
o Atingerea degetelor arătătoare sub control vizual(4x2);
o Aruncarea unei mingi de tenis într-un coș (4x2)
o Apucarea unui obiect (cretă) între police și celelalte degete succesiv(2x2);
o Lovitura unei mingi de tenis de masă cu fiecare deget( 2x2);
o Introducerea indexului în orificiul unei sticle acărei poziție este scimbată
mereu(4x2);
o Din șezând se încearcă să se pună călcâiul în mâna kinetoterapeutului care
își schimbă mereu poziția(4x2);
o Se desenează conturul piciorului pe podea , se ridică genunchiul apoi se
așează piciorul în cadrul conturului (4x2);
o Cu vârful piciorului se ating diferite puncte marcate cu creta pe
podea(4x2);
o Se menține poziția șezând drept 1-2 minute;
o Piciorul se ridică de pe scaun apoi se așează cu genunchii lipiți.
Ridicarea se execută la comandă în următoarea ordine:
- se flectează ușor gambele sub marginea scaunului;
- se apleacă ușor capul și trunchiul înainte;
- se ridică cu extensia genunchilor apoi a șoldurilor.
 Așezarea se realizează în sens invers. Inițial acest exercițiu se execută cu
mâinile sprijinite pe marginea spătarului scaunului apoi fără sprijin iar în final
cu ochii acoperiți (2x3).
Exerciții din poziția șezând
o Mers lateral, cu jumătate de pas stânga –dreapta. Dacă este nevoie
bolnavul va fi susținut de sub axile(5 metri).
o Mers înainte și înapoi (5metri);
o Mers cu pășire peste obstacole ( linii desenate sau bastoane)- 3metri;
o Mers cu așezarea picioarelor unul înaintea celuilalt, după o linie desenată
în zig-zag( 2 metri);
o Întoarcerile se fac cu pași mici după un cerc desenat
Terapie ocupațională
 Ducerea tacâmurilor la gură;
 Desenat, scis;
 Coafură, piptănat;
 Rularea făcălețului;
 Înșurubarea și deșurubarea unui bec;
 Umplerea și vărsarea apei dintr-un pahar;
 Umplerea și golirea conținutului unui vas cu o lingură;
 Apucarea unei pastile și punerea ei într-un flacon;
 Modelarea plastelinei;
 Jocul de șah, lego, puzzle;
 Înșirarea mărgelelor pe o sfoară;
 Apucarea bețelor de chibrit și așezarea lor în cutie;
 Facerea și desfacerea nodurilor;
 Plierea hârtiei de diferite dimensiuni;
 Deschiderea și închiderea unei cutii;
 Tăierea unei hârtii după o linie sinusoidală;
 Tehnoredactare;
 Îmbrăcat și dezbrăcat (vezi fig. 3.21).
 Fig.3.21

Indicații metodice
 Exercițiile vor fi executate ritmic, de mai multe ori, sub control vizual;
 Pacientul va fi îndrumat să-și încetinească mișcarea sau să o frâneze la
timp pentru a nu depăși ținta;
 Se începe cu mișcări ample ,rapide, ușor de executat;
 Se continuă cu mișcări de amplitudine mică , lente , care se execută mai
greu datorită preciziei ce o impun;
 Se solicită pacientului să se concentreze asupra mișcării respective;
 Se suspendă orice altă mișcare;
 Segmentul care participă la mișcare să fie ținut cât mai aproape de corp;
 Se cere pacientului să execute mișcarea cu viteze variate, opriri și reluări
bruște;
 Se evită monotonia, plictiseala pacientului, prin aplicarea unui program
variat;
 La aparițiia oboselii se întrerupe antrenamentul;
  În ceea ce privește terapia ocupațională vor fi selectate acele activități
care sunt în strânsă legătură cu particularitățile fiecărui pacient privind
vârsta, sexul, gradul de afectare, preocupările profesionale și de recreere;
 Cu cât activitățile vor motiva mai bine pacientul, cu atât rezultatele
obținute vor fi mai bune și vor stimula pacientul să continue activitatea
recuperatorie.
e)Reeducarea echilibrului și mersului
Pacient: în șezând cu sprijin pe mâinile aflate în extensie, degetele abduse;
Acțiune: transferul greutății corpului de pe un membru superior pe celălalt; 3x2
repetări ( vezi fig.3.22).

Fig.3.22

Pacient: în șezând cu mâinile sprijinite pe pat, brațele în rotație externă, degetele

orientate înapoi;
Acțiune: transferul greutății corpului înainte și înapoi (3x2 repetări);
Pacient: în genunchi;
Kinetoterapeut: plasat în lateral, ține pacientul de sub axila opusă și la nivelul
mâinii de aceeași parte;
Acțiune: transferul greutății stânga- dreapta( 3x2 repetări);
Pacient: șezând cu membrele inferioare atârnând, membrele superioare libere;
Kinetoterapeut: plasat ăn lateral imprimă pacientului dezechilibrări stânga,
dreapta, înainte, înapoi;
Acțiune: dezechilibrări succesive (3x4 repetări);
Pacient: în poziția stând, picioarele depărtate, brațele încrucișate la piept;
Kinetoterapeut: în spatele pacientului, priză și contrapriză subaxilar;
Acțiune: fandare laterală dreaptă, ridicare în stând, fandare laterală stânga(4x3
repetări);
Pacient: stând cu sprijin pe spătarul unui scaun,membrele inferioare ușor
depărtate;
Kinetoterapeut: plasat în spatele pacientului cu mâinile pe bazin;
Acțiune: Kinetoterapeutul imprimă dezechilibrări stânga , dreapta, înainte,
înapoi iar pacientul răspunde încercând să își mențină corpul în poziție
verticală(4x4repetări);
Indicații metodice
- Inițial dezechilibrarea este de amplitudine mică;
- Pacientul este avertizat asupra direcției de dezechilibrare;
- La început baza de susținere este mai largă;
- Picioarele sunt plasate în direcția dezechilibrării: dacă este în lateral,
picioarele vor fi în abducție, dacă dacă este în față sau în spate picioarele
vor fi plasate în anteducție și retroducție;
- Inițial se imprimă dezechilibrări lente la nivelul umerilor, capului sau la
nivelul spațiului popliteu pentru a permite pacientului să se echilibreze;
- Ulterior se poate acționa simultan și de sens contrar asupra bazinului și
umerilor;
Pacient: stând în sprijin pe scaun și /sau pe masă;
Acțiune:- se ridică inițial o mână de pe sprijin alternativ, apoi ambele (2x3
repetări);
-ridicare pe vârfuri-revenire (3x2 repetări)
-se ridică un picior, se duce înainte, înapoi, dreapta, stânga, apoi revine
în poziția inițială, se repetă cu membrul controlateral( 3x4 repetări)
-se fac aplecări laterale, rotații de trunchi slăbind progresiv sprijinul de
pe mâini (3x3);
 Pacient: stând depărtat cu un braț sus și celălalt întins înainte;
Kinetoterapeutul: plasat în spate, prize sub axile;
Acțiune: se mută greutatea corpului de pe un picior pe altul, odată cu
schimbarea poziției brațelor(4x3);
Pacient: stând depărtat cu un braț sus și celălalt întins înainte;
Kinetoterapeutul: plasat în spate, prize sub axile;
Acțiune: se mută greutatea corpului de pe un picior pe altul, odată cu
schimbarea poziției brațelor (4x3);
Pacient: stând pe un picior ;
Acțiune: membrul inferior controlateral execută flexia genunchiului,
flexia coapsei pe bazin, extensia gambei înainte cu așezarea piciorului pe
călcâi și ducerea lângă celălalt picior. Se execută alternativ 6 pași.
Indicații metodice:
- Se asigură poziția corectă a trunchiului și în timpul mersului;
- Înaintarea să se producă prin ducerea alternativă a unui picior
înaintea celuilalt;
- Pașii să fie egali;
- Contactul cu solul se ia pe talon;
- Flexia coapsei pe bazin să se facă fără ridicarea șoldului (
kinetoterapeutul plasat înaintea pacientului pe șoldurile acestuia
execută ușoară presiune în jos).

Urcarea și coborârea scărilor:

- La început se exectă treaptă cu treaptă, la urcare piciorul valid fiind cel
care inițiază acțiunea iar la coborâre piciorul cu deficit;
- Ulterior se trece la efectuarea normală, treaptă cu treaptă;
- Se acordă atenție vârfului piciorului care trebuie să efectueze flexie
dorsală la urcare;
 - Trunchiul este ușor înclinat înainte la urcare iar la coborâre spre
înapoi;
- Sprijinul se face pe balustradă și pe brațul kinetoterapeutului care va
urca și coborî concomitent cu pacientul.
f) Recuperarea parezei faciale
Masaj facial combinat cu tehnici shiatsu
o Netezirea ușoară cu vârful degetelor de jos în sus este manevra de
începere, intercalare și încheiere a ședinței de masaj;
o Fricțiune cu vârful policelui sau cu degetele 2-4;
o Frământare cu ajutorul policelui și al indexului;
o Ciupituri ușoare cu efect stimulator;
o Presiuni a câte 3 secunde cu vârful degetului arătător, mijlociu și inelar
între baza nasului și rădăcina părului;
o Tinând ochii închiși se apasă ușor cu vârful degetelor arătător, mijlociu și
inelar pe marginea superioară a orbitelor apoi pe marginea inferioară;
o La nivelul tâmplelor se execută simultan presiuni cu degetele arătător și
mijlociu, se apasă moderat 3x3 sec.
o Pe obraz se apasă cu degetul arătător marginea exterioară a nasului; se
înaintează cu o lățime de deget respectiv două lățimi către exterior
apăsând regiunea 3 sec;
o La nivelul gurii se exercită presiuni în patru puncte: un punct între nas și
buza superioară, două puncte de o parte și de alta a gurii simultan și un
punct între buza inferioară și vârful bărbiei; aceasta se apasă cu degetul
arătător timp de 3 sec;
o Pentru bărbie există un punct sub partea din față a maxilarului inferior
care va fi apăsat moderat cu degetul mare de jos în susde 3 ori;
Durata masajului este de 10-15 min.
Gimnastica facială
Se cere pacientului:
  Să strângă buzele;
 Să fluiere;
 Să zâmbească;
 Să strâmbe gura dintr-o parte în alta;
 Să împingă în sus buza superioară cu buza inferioară;
 Să umfle obrajii după care să plimbe aerul dintr-o parte în alta;
 Să închidă și să deschidă ochii simultan apoi alternativ;
 Să ridice sprâncenele a mirare după care să le coboare și să le apropie
încruntându-se;
 Să mestece gumă de mestecat pe partea parezei;
Fiecare exercițiu se execută de 3-4 ori.
Indicație metodică:
- Gimnastica facială să se execute sub control vizual în fața oglinzii;