Nume și prenume: Andries Alex-Ioan-Valentin

Grupa: H111

Drumul și negoțul

În intervalul secolelor al-XI-lea și al-XIII-lea, creștinismul evului mediu a fost în centul

unei revoluții comerciale legate de câteva fenomene ale căror cauze și efecte nu se cunosc.
Are loc o încetare a năvălililor. Germanicii, scandinavii, nomazii stepelor eurasiatice, sarazinii
înlocuiesc treptat năvălirile din inima creștinătății cu schimburi pașnice. Aceste schimburi
apar din timpul luptelor, iar acești vrăjmași ajung să dețină o lume de mari centre de producție
și consum. Principalele produse erau: grânele, blănurile, sclavii din lumea nordică și
răsăriteană și metale prețioase din Africa și Asia.

În urma păcii are loc o întărire a economiei și o accelerare a comerțului. Are loc o mărire a
demografiei care duce la creșterea consumatorilor, producătorilor, muncitorilor, loc de unde
comerțul își alege oamenii. Cele mai importante centre erau orașele. Chiar daca erau așezări
întemeiate recent sau mai vechi în cadrul acestora era preponderent primatul economiei.
Dezvoltarea acestora se datorează progreselor negoțului medieval dupa cum avântul
negustorului medieval trebuie situat în cadrul urban.1

Este imposibilă o descriere cu precizie a formării clasei negustorești care a declanșat și a

răspândit de-a lungul Europei Occidentale mișcarea comercială. În unele regiuni comerțul
apare ca urmare a unui fenomen străvechi și spontan. În Grecia și Scandinavia navigația este
la fel de veche ca agricultura. Multitudinea de porturi adăpostite, atracția insulelor, al
litoralului și solul natal sărac îi îndeamnă pe aceștia către navigație. Pirateria inițiază folosirea
mijloacelor maritime.

Germanii care invadează provinciile romane în secolul al-V-lea erau străini de viața
maritimă. Ei se mulțumeau cu însușirea pământului, iar navigația mediteraneană are același
rol care îi revenise în imperiu. Invazia musulmană îi provoacă sfârșitul închizându-i accesul la
mare. Continentul european începe o izolare încercând să pună accent pe dezvoltarea unei
civilizații rurale. Negoțul practicat în perioada carolingiană de către evrei, negustori ambulanți

1
Le Goff Jacques, Negustorii și bancherii în Evul Mediu, Editura Meridiane, București, 1994,p. 11-12

1
Nume și prenume: Andries Alex-Ioan-Valentin
Grupa: H111

sau comercianți de ocazie fiind foarte redus este distrus de incursiunile normanzilor și ale
sarazinilor. Majoritatea istoricilor consideră că strămoșii negustorilor din evul mediu erau
servitorii pe care marile abații îi trimiteau să procure mărfuri din afara acestuia și uneori să-și
vândă surplusul recoltelor lor.2

Negustorii puteau face comerț prin intermediul drumurilor, căilor maritime, căilor
fluviale și în cele din urma prin intermediul iarmaroacelor.

Drumurile erau mai puțin rele și mult mai practicabile decât șoselele Antichității pietruite
și cimentate. Marile drumuri pe care se practica negoțul erau de la N la S, străbăteau Pirineii
și Alpii, aceștia din urmă fiind mai accesibili de practicat. Majoritatea drumurilor erau
inaccesibile din cauza volumului mare de mărfuri, iar pe de o parte transporturile erau
obositoare și riscante( de exemplu drumul din Flandra până în Italia).

Anumite tronsoane de drum rezistă încă din timpul romanilor, doar pe câteva itinerare
fiind denumiri propriu-zise, șoseaua medievală care era construită peste câmpuri și dealuri nu
era decât “locul pe unde se trece”.Progresele înregistrate din secolul al-X-lea în privința
atelajelor reprezintă o parte din factorii tehnici favorabili. Chiar dacă erau apărute carele cu
patru roți și șaretele mai ușoare cu două roți, s-a optat în continuare pentru folosirea
animalelor de povară cum ar fi catârul și calul.

Are loc o apariție de vămi percepute de seniori, de orașe sau entități obștești. Începând din
secolul al-XIII-lea, seniorii, mănăstirile și târgoveții construiesc poduri pentru obținerea unor
resurse directe și indirecte, dar și pentru fluidizarea traficului.3

Din secolul al-XII-lea drumurile din sudul Italiei au fost refăcute și lărgite acestea
axtinzându-și rețeaua și în partea nordică a teritoriului din secolul al-XIV-lea.

Drumurile din secolele al-XII-lea și al-XIII-lea din Franța erau construite dupa vechea
structură romană, aceasta având o orientare nord-sud care trecea prin Lyon și aveau forma
unui cadrillage. În 1553, Charles Estienne elaborează o lucrare intitulată “Ghidul drumurilor
Franței”, iar prin intermediul acesteia este înfățișată rețeaua tuturor drumurilor din vechiul
teritoriu galo-roman având o formă de stea, centrată pe Paris.4

2
Henri Pirenne, Orașele Evului Mediu, Editura Dacia, 2002, p. 71-72
3
Le Goff Jacques, op.cit., p.13-14
4
Al.-F. PLATON, L. RADVAN; B.-P. MALEON, O istorie a Europei de Apus tn Evul Mediu. De la Imperiul
Roman firziu la marile descoperiri geografice (sec. V-XW),Iași, 2010, p. 140

2
Nume și prenume: Andries Alex-Ioan-Valentin
Grupa: H111

De pe urma negustorilor se vor construi lucrări importante precum podul suspendat,

primul din istorie care în 1237 deschide prin Gothard cea mai scurtă cale între Italia și
Germania. La produsele rare și scumpe, sclavi și postavuri de lux , costul transportului nu
trecea de 20-25% din valoarea mărfii, dar la mărfurile sărace( A. Sapori le definește ca fiind
produse grele și voluminoase cu valoare redusă: grâne, vin, sare), costul transportului ajungea
la 100-150% din prețul mărfii.5

Drumurile maritime și fluviale, asemănătoare celor terestre contribuie la creșterea

răspândirii mai cu rapiditate a informatiilor. Primul sistem de curieri din secolul al-XIV-lea a
fost fondat de papii de la Avignon și la finalul secolului acestuia exemplul lor fiind urmat de
Aragon. În Franța un sistem asemănător de transmitere a informațiilor apare în timpul
domniei lui Ludovic al-XI-lea și în Germania apare la sfârșitul celui de-al XV-lea secol.
Curierii parcurg în zonă deschisă 100 km zilnic și 50 km în zonă montană. Între anii 1436 și
1438 o călătorie de la Londra la Veneția dura între 23 și 51 de zile.6

La nivelul căilor de navigație maritimă existau riscuri cum ar fi naufragiul și pirateria,

cea din urma fiind cea mai periculoasă. La început pirateria a fost o acțiune a unor marinari
particulari promotori de piraterie pe care o practicau alături de comerț, încheind contracte cu
negustorii care la final primeau o parte din beneficii. Un alt dezavantaj era capacitatea redusă
a vaselor. Revoluția comercială și creșterea traficului impun marirea tonajului vaselor de
comerț.

Chiar dacă marile galere comerciale italiene și venețiene ating o mie de tone la
sfârșitul Evului Mediu, tot nu reprezintă un tonaj destul de mare. Vasele hanseatice aveau o
capacitate și mai mică cum ar fi vasele hanseatice care transportă lână englezească și vinuri de
proveniență franceză sau germană pe Marea Nordului sau Marea Baltică.

Secolul al-XIII-lea a adus cu acesta la dezvoltarea unor invenții: cârma cu etambreu,

vela latină, busola și progrese în cartografie. Aceste invenții sunt datorate aportului oriental și
extrem oriental, dar au fost puse în aplicare și datorită marinarilor și savanților basci, catalci și
genovezi. La mijlocul secolului al-XV-lea, unui venețian îi lua 2 ani să încheie ciclul complet

5
Le Goff Jacques, op.cit , p. 14-15
6
Al.-F. PLATON, L. RADVAN; B.-P. MALEON, op.cit.,p. 140

3
Nume și prenume: Andries Alex-Ioan-Valentin
Grupa: H111

al unei afaceri. Costul unui transport era mult mai ieftin decât pe uscat: 2% din valoarea
produsului pentru lână sau mătase; 15% pentru grâne și 33% alaun.7

În zonele în care râurile erau prielnice navigatului se folosea plutăritul lemnului și

transportul cu barjele. Există 3 rețele importante din punct de vedere al navigației: Italia de
Nord unde Padul împreună cu afluenții săi contribuie la crearea celei mai mari căi de
navigație în interiorul lumii mediteraneene comparată cu marile lacuri americane. Urmează
bazinul Ronului prelungit către Mosela și Meuse fiind cea mai reprezentativă axă a comerțului
de la N la S până în secolul al-XIV-lea.

Rețeaua de râuri din zona flamandă este completată în secolul al-XII-lea cu o rețea de
canale artificiale și baraje-ecluze care a fost pentru revoluția comercială din secolul al-XII-lea
ceea ce va fi pentru revoluția industrială din secolul al-XVIII-lea rețeaua de canale din Anglia.

La aceste trei căi la sfârșitul Evului Mediu se adaugă calea Rin-Dunăre cu o legătură
strânsă de dezvoltarea economică a Germaniei centrale și meridionale.8

În secolul al-XIII-lea, pentru negustorul intinerant principala țintă sunt iarmaroacele din
Champagne și Franța. Ele aveau loc la Lagny, la Baur-sur-Aube, la Provins și la Troyes,
succedându-se de-a lungul întregului an: la Lagny în ianuarie-februarie, la Baur-sur-Aube în
martie-aprilie, la Provins în mai( dura două luni: mai și iunie), la Troyes( iulie-august, cu
deschiderea în ziua de Sfântul Ioan), apoi din nou la Provins, în septembrie-noiembrie:
iarmarocul deschis de ziua Sfântului Ayoul și, în final, a doua oară la Troyes pentru
iarmarocul din noiembrie-decembrie deschis de ziua Sfântului Remi.

Fapt de o importanță capitală: provincia Champagne reprezenta astfel un târg cvasi-

permanent al lumii apusene. Atât negustorii cât și localnicii beneficiază de importante
privilegii iar ținerea iarmaroacelor la date fixe ca și avântul lor sunt strâns legate de creșterea
puterii comițiilor de Champagne și de liberalismul politicii acestora.

Printre facilitățile acordate se numără mai întâi autorizațiile de liberă trecere pe toată
întinderea domeniilor senioriale și scutirile de orice taxe de pe terenurile unde pot fi construite
locuințe și localuri de comerț. Târgoveții sunt scutiți de plata unor dijme datorate feudalului
local, în schimbul unor taxe fixe ce puteau fi răscumpărate. Au fost apoi desființate sau
considerabil limitate și taxele datorate pentru dreptul de etalare a mărfurilor, ca și dările

7
Le Goff Jacques, op.cit.,p. 16-17
8
Ibidem , p. 15

4
Nume și prenume: Andries Alex-Ioan-Valentin
Grupa: H111

pentru folosința cuptorului, morii de pe domeniul seniorial. Începând cu secolulul al-XIV-lea

targurile franceze periodice decad.9

Dezvoltarea comerțului stimulează apariția creditului comercial, a sistemului bancar, a

primelor forme de asociere comercială și în cele din urmă duce la apariția monedei.10

Comerțul din timpul Evului Mediu timpuriu este conceput sub o formă primitivă pentru
care caravana este manifestarea caracteristică. Indiferent că este vorba de comerț maritim sau
terestru, tabloul este asemănător: corăbiile navighează în flotile, iar negustorii o străbat în
cete.

Izvoarele existente permit conturarea unor idei legate de trupele de negustori care în
secolul al-X-lea sunt din ce în ce mai dese în Europa Occidentală. Aceste trupe sunt grupate în
mici cete înarmate, membrii fiind echipați cu arcuri și săbii alături de căruțe trase de cai
încărcate cu saci si butoaie. În fruntea caravanei se afla un purtător de fanion. Comerțul
efectuat de la distanță a reprezentat caracteristica renașterii economice din Evul Mediu.11

În concluzie apariția și dezvoltarea comerțului va duce la îmbunătățirea relațiilor dintre

anumite teritorii, la apariția unor noi căi comerciale și la îmbunătățirea condiției de trai a unor
anumite clase sociale.

9
Ibidem, p. 18-21
10
Al.-F. PLATON, L. RADVAN; B.-P. MALEON, op.cit., p. 141
11
Henri Pirenne, op.cit.,p. 80-81

5
Nume și prenume: Andries Alex-Ioan-Valentin
Grupa: H111

Bibliografie

Le Goff Jacques, Negustorii și bancherii în Evul Mediu, Editura Meridiane, București, 1994

Henri Pirenne, Orașele Evului Mediu, Editura Dacia, 2002

Al.-F. PLATON, L. RADVAN; B.-P. MALEON, O istorie a Europei de Apus tn Evul Mediu.
De la Imperiul Roman firziu la marile descoperiri geografice (sec. V-XW),Iași, 2010