POGORÂREA SFÂNTULUI DUH SAU INAUGURAREA

PLENARĂ ÎN TIMP A BISERICII

1. Dimensiunea trinitară sau despre preexistența Bisericii în planul din veci a

lui Dumnezeu
• Biserica nu este extrinsecă lucrării iconomice mântuitoare a lui Hristos, sau o
simplă juxtapunere sau o succesiune cauzală a actelor mântuitoare, ci este
revelația și epifania sacramentală în istorie a unirii dintre om și Dumnezeu, o
descoperire a voinței dumnezeiești cu privire la mântuire, la viață și comuniune
de iubire veșnică.
• Din veci Dumnezeu a gândit lumea și modul ei de împlinire și desăvârșire care
primește de la începutul istoriei =forma Bisericii: La fel cum voința lui Dumnezeu
este act și se numește lume, tot astfel intenția sa și mântuirea oamenilor se
numește Biserică. Clement Alexandrinul
• Planul cu privire la lume a inclus și Biserica: ”Veniți binecuvântații Tatălui meu de
moșteniți împărăția cea zidită la întemeierea lumii ” (25, 34). Căderea lui Adam a
introdus în acest plan și dimensiunea iconomiei a mântuirii din moarte.
• ”Prima Biserică a fost creată înainte de crearea soarelui și a lunii” Clement Romanul;
”Femeia bătrână este Biserica […] De ce este bătrână? Pentru că ea a fost creată
prima, înaintea tuturor. Iată de ce este bătrână; lumea a fost făcută pentru ea” Păstorul
lui
Herma

• Biserica începe să se manifeste în timp începând cu creația și se inaugurează

plenar la Cincizecime și se activează desăvârșit în Eshaton.
• ”Starea paradisiacă a strămoșilor noști, dinaintea căderii în păcat poate fi considerată, nu

fără temei ca fiind Biserică primordială. Strămoșii noștri trăiau în comuniune imediată cu

Dumnezeu, auzeau vocea lui care umbla prin Rai în răcoarea serii.. Biserica este,a stfel

temelia nestrămutată și scopul creației lumii. Lumea a fost creată de Dumnezeu pentru
 Biserică, ca ceea ce o conține” Pavel Florensky=Biserica dincolo de aspectele ei

istoric-administrative și instituționale, este un organism tainic de iubire și viață.

• Din veșnicie și pe temeiul preștiinței lui Dumnezeu ”întemeiază” ”Biserica celor

întâi născuți în cer” (Ev. 12, 22) a celor pe care ”mai înainte i-a hotărât de la
întemeierea lumii” (Rom. 8, 29-30)= nu numai Mielul este înjunghiat de la
întemeierea lumii (I Petru 1, 19-20), ci și Biserica este prezentă în ”sfatul lui
Dumnezeu” mai înainte de crearea soarelui, manifestată în timp de la creație și
arătată în Trupul lui Hristos în zilele cele din urmă.
• Biserica este anterioară lumii fiind subordonată ei, cu toate aceste nașterea
Bisericii este pe Golgota prin sângele lui Hristos ne naștem la o altă viață, iar
botezul și începutul vieții divino-umane a Bisericii în oameni se inaugurează la
Cincizecime.
• Biserica își are rădăcinile și ”ființa” în sfatul treimic și împlinirea în unirea și
comuniunea de iubire a oamenilor cu Persoanele Sfintei Treimi; Planul Bisericii
de desăvârșește când Dumnezeu Tatăl va fi totul în toate:” Iar când toate vor fi
supuse Lui, atunci și Fiul însuși Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca
Dumnezeu să fie toate în toți” (I Cor. 15, 28)

2. Iconomia Duhului Sfânt: lucrarea de unire a creației cu Dumnezeu în Biserică

• Duhul Sfânt împlinește unirea dintre creație și Dumnezeu pe temeiul unirii

firilor dumnezeiști și omenești în Hristos.
• Dualitatea creat și necreat este depășită prin kenoza Duhului Sfânt care se
coboară în intervalul (golul) dintre creație și Dumnezeu, plinind în acord cu
libertatea noastră sensul existenței create. Această kenoză este chipul
manifestării dumnezeiești a iubirii Sfintei Treimi.
• Kenoza sau iconomia Duhului Sfânt se identifică cu timpul Bisericii. În Hristos
a ajuns la noi ”sfârșitul veacurilor”, în Duhul Sfânt și prin conștientizarea
omului începe „timpul” Bisericii ca Parusie realizată, dar neactualizată= timp
îndumnezeit.
• Biserica după Cincizecime devine realitate sintetică=veșnicie și timp. Biserica
în/prin Pogorârea Duhului Sfânt devine inima istoriei, spațiul în care putem trăi
inaugural veșnicia, sau în care îl putem refuza conștienți pe Dumnezeul.
• Iconomia Duhului se identifică cu iconomia lui Hristos în Biserică=trup al lui
Hristos și templu al Duhului Sfânt.

• Cincizecime și iconomia Duhului pune începutul ”istoriei” interne a

Bisericii=sfințenia. Uneori istoria ține de rugăciunea unui sfânt necunoscut al
Bisericii…
• În Duhul Sfânt timpul în dimensiunea lui ciclică și lineară este transfigurat în
perspectiva mistagogică ( ascendent tainică) a Bisericii=timpul rămâne ciclic
în repetarea momentelor mântuitoare ale iconomiei dumnezeiești, linear se
întreaptă spre viitorul eshatologic, dar mistagogic participând în/prin acest
timp creat la taina și realitățile veșniciei care asumă și depășește istoria
Bisericii în Duhul Sfânt. ”În Biserică repetiția liturgică nu este întoarcere
neputincioasă la origini, ci ritmul îndumnezeirii al Duhului Sfânt care îi
mijlocește o liberă asimilare în realitatea teandrică a Bisericii” V. Lossky
• Firea umană recapitulată de Fiul primește în Duhul Sfânt duhul înfierii. Omul
primește în Duhul Sfânt puterea de a se fiu și moștenitor al lui
Dumnezeu=duhul nostru se unește cu Duhul Sfânt în spațiul mântuitor al
Bisericii.
• Iconomia Duhului este extinderea eshatologică a „timpului ” Duhului Sfânt în
Biserica lui Hristos= „duh și vis” este deschiderea spre viitorul eshatologic în
Biserică: ”Vărsa-voi Duhul meu peste tot trupul și fii și fiicele voastre vor profeți,
și bătrânii voștri visuri vor visa, iar tinerii voștrii vedenii vor vedea…” Ioil 3, 1-2
• Biserica este spațiul revărsării Duhului Sfânt peste om, creație și istorie:

- ”Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum

aprins” (Lc. 12, 49).
- ”Cel ce crede în Mine, precum zice Scriptura: râuri de apă vie
vor curge din pântecele Lui” (In. 7, 38).
 - ”Le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte
făgăduința Tatălui (…) că (…), veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu
mult după aceste zile” (Fp. 1, 4-5).
- „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în numele
Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre
toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 26).
• Duhul Sfânt este o prezență „smerită” și ”nevăzută” în planul general al iconomiei
dumnezeiești, la Cincizecime se descoperă ”văzut” prin kenoză ca duh al Bisericii
și al creștinilor: ”Dumnezeu se se face purtător de trup (sarkofor) pentru ca omul
să devină purtător de duh (pnevmatofor)” Sf. Atanasie al Alexandriei

2. Harul Cincizecimii și Biserica Duhului Sfânt

• Harul Cinzecimii este harul Botezului în Biserică săvârșit de Duhul Sfânt: ”Veți fi
botezați de Duhul, spune Hristos apostolilor, căci Ioan boteza în apă, dar Eu
botez în Duhul Sfânt” (Mc. 1, 8).
• Prin harul Duhului Sfânt Hristos își modelează între Înviere și Înălțare Biserica Sa,
care se manifestă plenar în timp începând cu pogorârea Duhului Sfânt.
• Pogorârea Duhului Sfânt nu este doar desăvârșirea Întrupării, și activarea tainei
întrupării în Trupul ”omului general”- Biserica.
• Biserica prin harul Cincizecimii, care nu este doar Trupul lui Hristos, ci și mireasa
Lui (consubsatanțială), realizează „enipostasiarea”sau unirea noastră în mod liber
și personală în Ipostasul lui Hristos - Capul Bisericii.
• Fiecare mădular se face mireasă a lui Hristos prin „focul venit de sus” al
schimbării=Cincizecimea este o taină nupțială și personală a unirii om-Dumnezeu
în Biserică.
• Biserica după Pogorârea Duhului Sfânt are deplinătatea harului ce are un caracter
absolut, nu relativ, permanent și nu vremelnic= membrii Bisericii sunt harismatici
în chip deplin, având harul și vocația preoției împărătești de sfințire și slujire a
tuturor.
• Biserica este un organism harismatic , nu pentru că a primit la Cincizecime darurile
Duhului Sfânt pe care le păstrează ca pe un tezaur ascuns, și nu pentru că în ea unii
primesc harul, ci pentru că în ea lucrează plenar, viu și personal-Duhul Sfânt ca
Persoană. Biserica este spațiul lucrării libere a Duhului Sfânt. Nikolai
Afanasiev

• ”Unde este Biserica este acolo este și Duhul Sfânt, unde este Duhul lui
Dumnezeu, acolo este și Biserica și plinătatea harului” Sf. Irineu al Lyonului
• Catolicismul păstrând doar dimensiunea exterioară a minunii vorbirii în limbi
(extensiune misionară), sensul integral al Cincizecimii fiind ”restituirea în
persoana umană a harului lui Adam” = Biserica nu este unitatea abstractă a unei
colectivități, ci unitatea de viață a unui trup vie.
• Cincizecime stabilește echilibrul desăvârșit între firea umană comună și unicitatea
persoanei: firea nu se poate manifesta decât în diversitatea persoanelor, fiindcă
Biserica în Duhul Sfânt participă și trăiește viața cea dumnezeiască a Sfintei
Treimi.
• Biserica mireasă a lui Hristos este o diversitate absolută de persoane umane
enipostaziind harul Duhului Sfânt=eu primesc în mod personal darul Duhului, să-l
trăiesc pentru toți, să transfigurez natura antropocosmică. V. Lossky
• Harul Duhului Sfânt realizează în Biserică = unitatea naturii antropocosmice în
Hristos, prin pogorârea Duhului asupra fiecărei persoane umane=unitatea
structurală a crreației și umanității se întoarce și împlinește în Duhul Sfânt în
unitatea Sfintei Treimi=Duhul Sfânt face evidentă în noi dumnezeirea lui Hristos și
filiația dumnezeiască față de Tatăl.
• Harul nu este o realitate exterioară venită în Biserică de „sus”, ci este viața
dumnezeiască prezentă în adâncul omului ca mădular al Bisericii=Duhul Sfânt
este prezent în noi de la creație, și activează personal în Biserică prin Botez,
Mirungere și viața duhovnicească ca Cincizecime personală.

3. Pogorârea Duhului Sfânt sau începutul istoric al Bisericii

• Forma Bisericii este Pogorârea Duhului Sfânt ce lucrează unirea Bisericii cu

Hristos și mădularelor între ele.

• Cincizecimea este începutul sălășlurii în celelalte ființe umane a trupului
îndumnezeit al lui Hristos= este finalizare și desăvârșirea iconomiei mânturii,
precum și deschiderea ei spre eshaton în Duhul Sfânt.
• Cinzecimea este trecerea învierii din trupul lui Hristos la mădularele personale ale
Bisericii, Hristos se sălășluiește în noi prin Duhul Sfânt în spațiul și taina Bisericii-
Trupul Său.
• Coborârea Duhului Sfânt dă existență reală Bisericii, întâlnirea personală dintre
om ca persoană și Hristos ca Persoană=Hristos în Duhul Sfânt pune temelia
Bisericii în trupul Său= Biserica se activează ca taină reală și virtuală în același
timp.
• Trupul îndumnezeit al lui Hristos real activ în Biserică procesează în noi continuu
chipul lui Hristos și calitatea de fii ai Tatălui=Biserica aflată virtual în trupul lui
Hristos, ia ființă la Cinzecime și lucrează în noi taina hristomorfizării și a înfierii
noastre.
• În Biserică Hristos extinde în noi prin Duhul Sfânt și prin Trupul Său viața Sa cea de
chip dumnezeiască= Învierea și Cinzecimea sunt evenimente concomitente și
continue în Biserică=în fiecare zi atât Duhul Sfânt cât și Domnul înviat este cu noi în
Biserică: ”Hristos ne-a trimis din cer pe Mângâietorul, prin Care și în Care este cu noi
și petrece în noi” Sf. Chiril al Alexandriei

• Duhul Sfânt lucrează din Hristos în noi, prin Trupul lui devenit străveziu
împărtășindu-ne harul dumnezeiesc.
• Hristos numai pentru aceea că se Înalță la cer se umple de Duhul Sfânt și prin
Trupul lui pneumatizat poate să ne comunice harului Duhului Sfânt și poate iradia
peste noi puterea Sa cea dumnezeiască=Hristos ne-a trimis deîndată darurile
împăcării prin Duhul Sfânt.
• Duhul Sfânt este cel care ne introduce în iubirea dintre Fiul și Tatăl, iubire ce ni se
transmite pe temeiul transparenței trupului Fiului ”Dintr-al Meu va lua” (In 16,
14)=mediu comun a umanității și dumnezeirii în Hristos și în Biserică=Biserica prin
Duhul Sfânt este legată și introdusă în taina veșnică a iubirii dumnezeiești
trinitare.
• În lucrarea iconomică a Duhului Sfânt de întemeiere a Bisericii Hristos nu este
pasiv, ci face active puterile trupești pentru ca prin ele Duhul Sfânt să poată
comunica oamenilor viața cea dumnezeiască și energiile cele
dumnezeiești=Hristos și Duhul Sfânt se descoperă ca Persoane dumnezeiești
pline de inițiativă și putere dumnezeiască. D. Stăniloae.
• În Biserică Duhul Sfânt ni se comunică ca Persoană din Hristos ca Persoană pe temeiul
trupului Lui îndumnezeit, descoperindu-se și pe Sine dar și pe Hristos ca Persoană. D.
Stăniloae

• Biserica în mediul divino-uman al lui Hristos și pe temeiul trupului lui deplin

spiritualizat ni se descoperă în mod qusi -sensibil ipostasul Duhului Sfânt: ”Acum
încep să se săvârșească cele care-L arată pe Duhul Sfânt într-un ipostas propriu,
ca să cunoaștem și să aprofundăm prin cugetare marea taină a Sfintei Treimi.
Căci lucra și mai înainte Duhul Sfânt…Dar acum S-a arătat în ipostasul propriu
tuturor prin limbi de foc. Și așezându-se ca un Stăpân peste ucenicii lui Hristos, s-
a întronizat în ei, și i-a făcut organele puterii Sale proprii” Sf. Grigorie Palama
• Harul Cincizecimii nu doar adună mădularele Bisericii într-un singur trup, ci ”Îl
așează pe Duhul Însuși în noi” Sf. Chiril al Alexandriei
• ”În timpul lucrării pământești a lui Hristos relația între oameni și Duhul Sfânt se realiza
prin Hristos, după Cincizecime, relația cu Hristos nu se efectuează decât prin și în Duhul
Sfânt” Pavel Evdochimov= Acesta nu înseamnă că Duhul Sfânt și Hristos trec succesiv
în prim plan jucând un rol principal, ci se descoperă Unul prin Celălalt.
• Duhul Sfânt face cunoscut pe Hristos ucenicilor Săi în modul vieții Sale celei
dumnezeiești, astfel i-a ființă Biserica prin așezarea în Duhul Sfânt a lui Hristos cel
înviat în inimile oamenilor=Duhul Sfânt iradiind din Hristos, iradiază din adâncul
oamenilor și din Biserică, Trupul Lui=Duhul fiind și pe Tron împreună cu Tatăl se
coboară și din afară, și din afara Bisericii…De aceea Biserica pe de o parte îl are pe
Duhul Sfânt, dar îl și invocă „să se sălășluiască întru noi” D. Stăniloae
• Duhul Sfânt și Hristos rămân în Biserică, dar nu sunt statici și pentru că sunt
Persoane, așa cum sunt și persoanele umane=comuniunea Bisericii este o
realitate deschisă.
• Cicizecime nu este doar un moment istoric, ”inagurarea unei noi și permanente
realități” Boris Bobriskoy= Biserica este cincizecime permanentă ce transformă
un eveniment istoric, într-o stare personală și veșnică.
• Biserica este legată esențial de revelația și pogorârea inițială a Duhului Sfânt la
Cincizecime, dar și de pogorârea continuă și de descoperirea continuă a Sa în
ființele umane.
• Duhul Sfânt ca Persoană se pogoară la Cincizecime pentru a împlini voința lui
Hristos de a extinde puterea dumnezeiască și sfințenia firii Sale omenești peste
toată creația ” ca să împace cu Sine prin Duhul toată lumea împărțită” Sf. Ioan
Hrisostom

• Pentru aceea că umanitatea nu are ipostas propriu și subzistă în Ipostasul lui

Hristos, și pentru că Hristos ca Ipostas dumnezeiesc este una cu Ipostasul
Duhului Sfânt= unit cu Hristos și cu firea Sa omenească Duhul poate să se
extindă în toată umanitatea și om în toată creația.
• Această lucrare nu este doar o lucrare de unire a tuturor celor despărțite, ci și o
lucrare de menținere și dezvoltare a proprietăților ipostatice și specifice ale
fiecărei realități create=Limbile coborâte peste fiecare dintre cei prezenți la
Cincizecime, ne descoperă caracterul personal al tainei Bisericii ca act de
părtășie și unire desăvârșită în Hristos și în Duhul Sfânt = Limbi de foc / vuiet
mare care a umplut toată casa unde erau Apostolii (Fp. 2,2)=dimensiunea
personală și comunitară a Bisericii, dar și dinamica dumnezeiască-puterea veșnic
nouă care poate transfigura prin om lumea întreagă.
• Biserica se naște dintr-o putere nouă, puterea infinită a Duhului Sfânt= ”cerul pe
pământ”.
4. Hristos, Duhul Sfânt și Biserica

• Iconomia lui Hristos și a Duhului Sfânt se împlinesc activ și dinamic în iconomia

Bisericii = unitatea nediferențiată a realităților diverse a creației, temei al
comuniunii personale și comunitare a omului cu Sfânta Treime.
• Nu putem trăi în Biserică și în afara Duhului Sfânt și a lui Hristos care descoperă
dragostea Tatălui în lume= Hristos „împrumută” Ipostasul Său umanității, iar Duhul
împărtășește din Persoana Sa energia îndumnezeitoare.
• Prin Duhul Sfânt Hristos activează și susține unitatea Trupului Său=confirmă și
dezvoltă „unitatea comunitară și identitatea personală a fiecărui membru”.
• Duhul Sfânt a fost împărtășit în seara învierii ”A suflata supra ucenicilor săi și le-a
zis: Luați Duh Sfânt…”; apoi s-a împărtășit tot de la la Fiul pe făgăduința Tatălui la
Cincizecime = prin aceste două împărtășiri se transmite Bisericii sfințenia lui
Hristos, sfințenie predată prin harul Duhului Sfânt general la Cincizecime tuturor
credincioșilor, și specific sau ierarhic la Înviere Apostolilor.
• Darul ultim al Tatălui după trimiterea Fiului în lume este Pogorârea Duhului
Sfânt=Biserica devine spațiul unirii persoanelor umane cu Persoanele Sfintei
Treimi prezente activ și real în aceasta.
• Sfântul Chiril ne amintește că ”Duhul fusese dat primului om odată cu viața”, din
pricina căderii acțiunea sa a devenit exterioară naturii= la Botez și la Cincizecime
devine lucrătoare din lăuntru naturii=din această întrepătrundere (perihoreză a
Duhului prin harul Său cu firea umană la nivel ipostatic), Domnul insuflă Duhul
Sfânt Apostolilor - îi umple de Duhul (In 20, 22), iar Biserica comuniune a
mădularelor lui Hristos se arată a fi un templu al Duhului Sfânt.
• Cincizecime a fost „botezul cu foc” al trupului comunitar al Bisericii care s-a
născut din limbile de foc ale Duhului=toată istoria este o lucrare continuă de
sfințire prin Duhul Sfânt a trupului uman până îl face trup slăvit al Împărăției,
Mielul noului Ierusalim.
• Maranatha era permanetizare Cincizecimii în Biserică=parusia inaugurată: ”Foc
am venit să arunc pe pământ” (Luca, 12, 49).

• După coborârea Duhului Sfânt viața cea nouă a lui Hristos și a Duhului curge prin
noi, Hristos și Duhul se unesc tainic cu fiecare dintre noi, după cum Hristos S-a
unit cu firea umană= Duhul ne devine mai intim decât suntem noi înșine și ni se
descoperă în lucrarea Sa harică în Biserică.
• ”Viața era întru El”, Duhul era interior Cuvântului=astfel în Biserică Duhul face să
strălucească tainic în sufletele noastre unica viață a Treimii .
• Duhul nu își „materializează” kenoza Sa în Biserică, asemenea lui Hristos prin

întrupare, ci se coboară la oameni prin darurile sale = kenoza se produce la Botez -

 recrearea omului și la Mirungere care este Cinzecimea personală a fiecărui om
botezat.

• Duhul este cel care ne legă nu doar comunitar-ecclesial de Hristos, ci care ne

leagă intern de Hristos= numai în Duhul Sfâtn putem spune ”Ava Părinte” și ”
Doamne Iisuse Hristoase”.
• Duhul ne redă în Biserică firea Adamică pierdută, dar hristificată, natură peste
care odihnește el însuși de la Cincizecime= aceasta conduce la o identitate de
har dintre om și Duhul Sfânt (Sf. Maxim Mărturisitorul)
• Ortodoxia prin aceea că nu a redus asemenea teologiei occidentale, Treime la
unitatea substanțială, ci a deschis Dumnezeirea iconomiilor personale ale Sfintei
Treimi=deși există o singură lucrare comună ea se manifestă personal diferit de
fiecare din Persoanele Treimii.
• În Biserică fiecare mădular participând la taina lui Hristos și a Duhului Sfânt
devine pneumatofor și hristofor=viața lui devine și hristofană= Duhul Sfânt este în
noi pentru ca noi să fim în Hristos, fiii în Fiul, plăcuți Tatălui-deveniți în Biserica
Mireasă a Mielului.