Între islamizarea Europei şi europenizarea islamului

În istoria mai îndepărtată, Marea Mediterană a reprezentat graniţa dintre islam şi Europa.
Astăzi, această graniţă nu mai există, întrucât musulmanii şi-au constituit propriile enclave în
interiorul Europei şi continuă să le consolideze. Aşa cum subliniază primul mare cercetător al
fenomenului migraţiei, prof. M. Weiner, acest lucru ar putea conduce la o „criză globală“. Iată
câteva date concrete, de pildă, privind aspectul cantitativ al migraţiei islamice: în anul 1950, în
Europa Occidentală trăiau aprox. 800.000 de musulmani. În anul 2000, existau 15 milioane, iar
în 2006 numărul lor a ajuns la 20 de milioane. Analiştii estimează că, până în anul 2035, numărul
acestora va atinge cota de aprox. 40 de milioane, dacă nu chiar mai mult, în eventualitatea în care
în spaţiul mediteranean vor apare anumite momente de criză. Aşadar, „geografic“, islamul, ca
Dar al-Islam („casă a islamului“), se află deja în interiorul Europei, chiar dacă din punct de
vedere al mentalităţii nu sunt încă în Europa, fiindcă, până acum, integrarea lor a eşuat.

Întrebarea pe care şi-o pun, însă, cei mai mulţi specialişti este în ce fel de Europă ar trebui şi ar
putea să se integreze. Analizând istoria de după 11 septembrie 2001, filosoful german Jürgen
Habermas vorbeşte despre „societatea postseculară“. Mulţi europeni nu înţeleg acest lucru, mai
precis, nu înţeleg nevoia omului modern de reîntoarcere spre sacru, spre religios, considerând
religia ca pe o rămăşiţă istorică, fără relevanţă. Ei confundă profanitatea unor valori cu
secularismul istoric. E şi motivul pentru care istoricul M. Wolffsohn îi numeşte „analfabeţi ai
religiei“. Văzând cum în anumite ţări precum Olanda, bisericile se transformă, la sfârşitul
săptămânii, într-un fel de „discoteci“ sau „talciocuri“, evident că musulmanii obişnuiţi trăiesc un
sentiment de ruşine faţă de atitudinea europenilor privind propriile lor valori creştine şi
religioase. Ei îşi pun, în mod firesc, întrebarea cum oameni care nu au respect faţă de propria lor
religie ar putea avea respect faţă de alte religii. De aici şi multele dispute în lumea analiştilor care
încearcă să previzioneze între o eventuală islamizare a Europei sau europenizare a islamului.
Intrând în această dezbatere, un mare analist musulman, dar trăitor în Occident, Bassam Tibi,
susţine că ar fi contraindicat ca Europa să-şi propună asimilarea musulmanilor; în schimb, este
adeptul unei integrări a acestora pornind de la respectarea unor valori civice generale, care sunt
indispensabile unei lumi civilizate. Prima şi cea mai importantă dintre acestea este democraţia
care, în viziunea sa, nu este doar un sistem politic, ci şi o cultură politică, un mod de viaţă.
Musulmanii nu pot trăi într-o ţară sau într-o lume respingând modul de viaţă al acesteia. Aşa cum
nu poţi trăi în spaţiul islamic fără a respecta identitatea şi modul de viaţă al acestuia, tot la fel şi
în Europa: „Nu poţi respinge ideea de Europa şi, totuşi, să vrei să trăieşti în Europa. ...
Oamenilor care resping democraţia şi, totuşi, vor să trăiască în Europa, trebuie să li se arate uşa.
Aceasta nu înseamnă intoleranţă faţă de străini, ci politică a identităţii, valabilă pentru ambele
părţi“. Pe de altă parte, acelaşi analist musulman recunoaşte că problema drepturilor individuale
ale omului aparţine civilizaţiei europene. În pofida oricărei apologetici (vezi, de pildă,
Mohammed al Ghazali), spune Bassam Tibi, în islam nu există drepturile omului; există
realmente un conflict între doctrina islamică şi drepturile individuale ale musulmanului.
Neintegrarea musulmanilor în societatea europeană se datorează, în viziunea lui Bassam Tibi,
atât europenilor, cât şi musulmanilor. Cel puţin 80% din musulmanii care trăiesc în Europa
preferă o atitudine de autoconservare şi respingere a valorilor europene. De aceea, autorul
amintit readuce în discuţie două scenarii vehiculate în lumea analiştilor privind viitorul Europei
secolului XXI şi mileniului III, în general. Potrivit primului scenariu, asumat de cunoscutul autor
al cărţii Sfârşitul istoriei, Fr. Fukuyama, Europa ar putea deveni un „front de luptă al islamului“,
situaţie în care soluţia paşnică pentru rezolvarea conflictului ar fi integrarea musulmanilor care
trăiesc în Europa în societatea occidentală. Un al doilea scenariu, cu mult mai pesimist, elaborat
de B. Lewis pe baza unor studii demografice, presupune că, spre sfârşitul sec. XXI, Europa ar
putea deveni un teritoriu islamic. Datele de la care se porneşte în această analiză sunt diminuarea
sporului demografic al populaţiei europene şi creşterea continuă a diasporei musulmane.
Pornind de la cele două scenarii, dincolo de toate comentariile şi speculaţiile care pot fi făcute
asupra lor, Bassam Tibi propune europenizarea islamului; o europenizare, însă, care să fie
precedată de o amplă dezbatere interislamică care să-i angajeze, în principal, pe musulmanii
fundamentalişti şi pe cei moderaţi, adică mai deschişi spre nou, spre timpurile şi locurile în care
trăiesc. Cei dintâi susţin că nu există decât un singur islam, cel coranic, care transcende orice
spaţiu şi timp, fiind valabil inclusiv pentru Europa. Ceilalţi, însă, dimpotrivă, acceptă faptul că
islamul este mai mult decât o scriere, fie ea şi Coranul; este un sistem cultural care pe parcursul
evoluţiei sale istorice şi în cadrul răspândirii sale în spaţiul din afara lumii arabe a cunoscut
multe schimbări din punct de vedere cultural şi religios. Datorită acestui fapt, islamul a căpătat în
timp diferite forme. Din punct de vedere religios, e absolut cunoscută diviziunea între sunniţi şi
şiiţi, fiecare dintre cele două curente fiind subdivizate la rândul lor în diferite şcoli şi secte. Din
punct de vedere cultural, există mii de culturi locale în spaţiul civilizaţiei islamice, începând din
Orientul Apropiat, Africa şi Asia îndepărtată.
Islamul poate deveni compatibil cu valorile europene doar printr-o reinterpretare a mesajului său,
prin înnoire şi reforme, care trebuie explicare lumii musulmane cu o mai mare grijă. Fără aceste
reforme religioase, care vizează în special legea islamică şi războiul sfânt, spune Bassam Tibi,
europenizarea islamului rămâne imposibilă. În acest context, musulmanii trebuie să deprindă
noţiunile indispensabile civilizaţiei europene, cum ar fi: democraţia, laicitatea, pluralismul
cultural şi religios, societatea civilă şi drepturile individuale ale omului.