Mimi BRANESCU:

S-a născut pe 31 martie 1 974, la Lehl iu, judeţul Călăraşi . A absolvit

Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" - Bucureşti,
Facultatea de Teatru, specializarea Actorie, în anul 2000. A început, promiţător,
cariera de actor, jucând în J;,rilogia belgrădeană de Biljana Srbljanovic, regia:
Theodor Cristian Popescu, lmblânzirea scorpiei de Shakespeare, regia Mihai
Măniutiu (Teatrul "Bulandra"} şi în filme precum: Nouă săptămâni şi jumătate,
regia Sokol Keray, Filantropica, regia Nae Caranfil, Diabolic, regia Sokol Keray,
Promo, regia Andrei Enache, Adevărul, regia Camelia Efrimov. Pentru că nu a fost
distribuit pe cât şi-ar fi dorit, s-a apucat de scris. S-a dovedit a avea şi talent, şi
noroc. Textele sale se joacă frecvent şi mai totdeauna cu succes în mai multe
teatre din ţară şi în Bucureşti. Teatrul Act îi joacă, în acest moment, trei piese:
Acasă la tata, Dumnezeu de a doua zi, Flori, fete, filme sau băieţi.

Marinela Ţepuş: Când şi ce a determinat pasul către dramaturgie ? (Mai ales

că aţi Început cu dreptul cariera de actor. . )
.

M i m i Brănescu: După ce am terminat facultatea a fost o perioadă în care nu

prea am avut ce face şi mi-am zis: "hai să Încerc şi altceva". Şi, cu o mare doză
de inconştienţă, m-am apucat de scris. Uşor, uşor, am ajU!)S la o piesă de teatru
civilizată, Gunoierul. Acesta a fost primul meu text montat. l nsă înainte de asta au
mai fost două. Nu am început să scriu neapărat pentru că jucam puţin. Dar dacă
aş fi jucat mai mult, aş fi amânat povestea cu scrisul sau poate că nu s-ar mai fi
întâmplat niciodată, nu ştiu . Totuşi, n-am scris din frustrare. Mi-a făcut plăcere,
şi-am zis că merită să încerc. Am avut răbdare. Şi m-am străduit, pe cât s-a putut,
să rămân onest în relaţie cu mine însumi. Nu mi-am imaginat că o să scriu ceva
nemaiîntâlnit şi "rupător". N ici nu mi-am propus asta. Am scris pur şi simplu ce-am
vrut, când am vrut şi cum am crezut eu de cuviinţă.
M.Ţ: Vă dă dramaturgia mai multe satisfacţii decât actoria ?
. M.!3.: Când scriu , interpretez ceea ce scriu . Asta a fost una dintre descoperi­
rile care m-au ţinut aproape de scris. E foarte incitant să ai ocazia să joci , acasă
la tine, toate personajele şi, în afară de asta, să poţi să mai adaugi replici sau să
tai ce nu-ţi convine. E un lux pe care nu ţi-I permiţi ca actor. Pentru mine, cel puţin,
a fost una dintre revelaţiile mari , un fel de descoperire a Americii. Obligatoriu joc
toate personajele şi, la sfârşit, toţi actorii care, ipotetic,_ ar urma să fie distribuiţi,
e musai să fie mulţumiţi . Din punctul ăsta de vedere, numai avantaje! Sigur că nu
există contactul cu publicul , nu ai satisfacţia pe care o ai când eşti pe scenă, dar
pentru mine e ok. Eu aş recomanda tuturor actorilor să scrie. E un exerciţiu bun.
M.Ţ.: Este greu drumul spre succes al unui dramaturg În România ? Cât timp
v-a trebuit pentru a-i convinge pe directorii de teatru, pe regizori să vă monteze
piesele ?
M.B.: La mine a fost cam aşa. La început, am scris şi m-am mirat eu însumi
că scriu . Apoi, după ce am scris câte ceva, s-au mirat şi mai tare cei cărora le-am
dat să citească ce-am scris eu. Mirarea nefi ind pentru ceea ce scrisesem , ci pentru
faptul că scrisesem. Şi la mulţi dintre� ei am simţit şi oarece supărare. Dacă tot mă
 12 TEATRLIL"J'

apucasem să scriu piese de teatru de ce nu am scris d i rect vreun ham/el, o livadă

de vişini sau măcar o scrisoare pierdută? Am întâlnit de multe ori genul ăsta de
reacţie. U nora, dacă nu le place ce le dai să citească se şi supără un pic pe tine.
Pe undeva îi dezamăgeşti, deşi nu aveau vreo aşteptare. Rişti, dacă scrii ceva
prost, să-ţi strici toate relaţiile. Glumesc, dar e şi o parte de adevăr. O piesă bună
nu se scrie aşa, pui pixul pe hârtie şi gata. De cele mai multe ori , exceptând geniile,
după prima piesă, vezi u n potenţial autor, care are nevoie de sfaturi, de îndrumări .
N-am întâlnit, din păcate, multe persoane, cât de cât autorizate, care să-mi spună
argumentat, cu pricepere, măi , băiatule, piesa asta a ta e aşa şi pe dincolo, are
părţi bune şi părţi proaste etc. S-o luăm aşa , pe căprări i . . . Uite, începutul e prea
lung, e prost finalu l , ar trebui să te mai gândeşti la aia, poate e bine să tai aici. . .
Nu se bagă nimeni sau , ş i mai grav, nu prea ştie nimeni . A m rămas încă l a jude­
căţi de valoare de genul "îmi place" sau "nu-mi place" şi cam la asta se rezumă
trataţia de care ai parte dacă te încumeţi să scrii . La noi în ţară nu există un cadru
organ izat, care realmente să te ajute atunci când încerci să scrii teatru , să te
sprijine. Cei mai mulţi directori de teatru aşteaptă să le poposească pe birou marea
piesă românească . E posibil să apară o piesă tare şi în condiţiile astea, dar va fi
ceva accidenta l .
Relaţia mea c u directorii d e teatru, c u câteva excepţii fericite, e inexistentă.
Iar dintre regizori, Radu Nichifor a fost primul care a riscat să monteze un text al
meu. Şi, pe deasupra , să mai ceară pentru mine şi bani ca drepturi de autor. O să-i
păstrez toata viaţa un adânc respect. Nu am rugat pe nimeni, niciodată să-mi
monteze vreo piesă . Am rugat pe câţiva să le citească. Unii au găsit de cuviinţă
să mă ajute şi să mă promoveze şi le mulţumesc pe această cale, alţii sunt sigur
că nici măcar nu au catadicsit să le răsfoiască .
 M.Ţ.: Socotiţi că sunteţi un dramaturg suficient de apreciat sau mai aveţi de
luptat cu mentalitatea că "stăm prost cu dramaturgia autohtonă"?
M.B.: Povestea asta cu un dramaturg de succes sau apreciat e importantă
atunci când îţi faci un scop din asta. Mie îmi place să scriu, dar îmi plac şi alte
lucruri la fel de mult. Mă flatează faptul că sunt considerat dramaturg . Socotesc,
şi nu e falsă modestie, că mai e mult până acolo. Textele mele sunt exerciţii , în
fiecare dintre ele sunt bucăţi care îmi plac, de care sunt chiar mândru şi bucăţi de
care mi-e foarte ruşine. Consider că am fost norocos. Am început să scriu într-o
pe�ioadă în care nu se prea scria şi prima piesă , Gunoierul, a surprins. Şi s-a făcut
oarece vâlvă în jurul ei. Am prins o nişă şi m-am pomenit _?utor de teatru . La mine,
lucrurile s-au aşezat apoi, aşa, cărămidă peste cărămidă. lnsă nu am stat niciodată
în tensiune. Nu am avut nişte aşteptări extraordinare, nişte nelinişti . Şi sunt încă
în plin şantier, nici vorbă să fi aju ns deja pe vreo culme a realizărilor, de unde să-mi
trâmbiţez succesele. Îmi doresc să ajung foarte apreciat, cine nu şi-ar dori , dar n u
c u orice preţ. Nu sunt disperat. Sper s ă reuşesc s ă scriu; la un moment dat, o piesă
de top. Dar dacă nu o să se întâmple, nu o să se întâmple şi gata . O să o citesc,
dar scrisă de altu l .
Cât despre "stăm prost c u dramaturgia autohtonă", chiar aşa e! Câtă vreme
nu se doresc piese mai bune, ele nu apar decât din întâmplare. Nu e nevoie.
Scriem, cei care scriem, pentru că ne place. Eu aşa cred . Nu e o emulaţie, u n zvâc
de vreun fel treaba cu scrisul . Nu sunt modele, nu sunt repere. Cum să mă dezvolt
ca autor citind piesele lui Caragiale?! Le-am citit, dar nu e suficient. La scris, să fii
autodidact ţine până la un punct. După aia se fâsâie. E nevoie de ceva organizat,
de răbdare. Şi în câţiva ani e posibil să apară şi câteva nume care să pună România
pe harta dramaturgică a lumii. . ·
•
 M.T.: Teatrul A C T vă găzduieşte acum trei texte. Este o formă a recunoaşterii
depline 'sau numai un pas, la care musai să se mai adauge şi alţii?
M.B.: Dar poate să însemne şi trei în unul, nu? Din trei încropeşti, cu chiu-cu-vai,
una. Poate, în acelaşi timp, să însemne şi anularea mea ca autor. Cine vine şi vede
de trei ori ceva care nu-i place, a patra oară nu-l mai păcăleşti . Eu nu pot decât să
mulţumesc Teatrului Act pentru că datorită acestuia am făcut paşii cei mai importanţi
ca autor dramatic. Ei au preluat Gunoierul din Pod , u nde, cu amabilitate, ne găz­
duise până atunci domnul Naum, şi tot ei mi-au propus acum acest proiect. M-au
tratat cu mare seriozitate de fiecare dată şi acest lucru m-a obligat şi mă obligă.
O astfel de experienţă îţi dă încredere, curaj . Fă un experiment. Scrie o piesă bună,
semneaz-a şi du-te cu ea la un teatru mare. O piesă nu bună, excepţională. Scrie
Trei surori de Cehov şi du-o la ei. Acolo se îngroapă şi piesa, şi autorul . Nu crede
nimeni că eşti un dramaturg care merită să fie montat decât după ce riscă alţii cu
tine. Eu nu consider că o montare la un teatru mare trebuie să fie ca o recunoaştere.
Dimpotrivă, trebuie privită ca o încurajare. Cu altele am observat că suntem mai
permisivi . Dar cu piesele de teatru se întâmplă cam ca la fotbal. Toţi se pricep şi
strâmbă din nas. Distrug , desfiinţează, persiflează, dar nu pun nimic în loc. Când
un copil sparge un geam cu piatra, îl cerţi, dar după aia îi şi explici de ce îl cerţi . Ca
să înteleagă unde a greşit şi a doua oară să nu mai facă la fel .
M . T . : Cum se poate ajunge la un text semnat de Mimi Brănescu? Aveţi un
impresar sau vă ocupaţi singur de toate ?
M ·. B. : Nu am impresar şi e foarte amuzant să-mi imaginez cum ar fi . La textele
mele se ajunge foarte uşor, trebuie doar să mi le ceri . Nu sunt atât de multe de
făcut. Treaba mea e să scriu textul , de restul se ocupă fiecare în parte. Textul
e montat de un regizor, îl interpretează nişte actori etc.
M.T.: Care sunt regizorii cu care v-ar plăcea să colaboraţi? Dar actorii potriviţi
pentru personajele pe care le imaginaţi?
M.B.: Nu am preferinţe aici . Nu-i înţeleg , în schimb, pe regizorii care folosesc
textele ca pretext. Mi se pare o mare aberaţie să iei un text cu cap şi coadă şi să
crezi că-I faci tu mai bun, tăind sau adăugând scene. Un text e atât cât e, are
valoarea pe care o are. Dacă ai probleme cu o piesă , nu o mai faci, cauţi alta.
Montezi un text pentru că-ţi place, aşa mi se pare logic, nu pentn,J că ar putea
deveni o oportunitate pentru te miri ce viziune. Scrie un alt text, asumă-ţi-I . Şi din
această cauză nu apar texte bune la noi. Pentru că se mai poate încă improviza
pe clasici, ei săracii nu mai au cum să se împotrivească. Şi, pe de altă parte, de
ce să te chinuieşti să concepi un text coerent câtă vreme vine cineva şi ţi-I face
harcea-parcea?! E foarte neplăcut pentru un autor să vadă cum un regizor se
încăpăţânează să spună altceva cu textul lui. E deprimant.
M.T.: Cât este ficţiune şi cât adevăr (experienţă) În textele dumneavoastră ?
M.B.: Nu ştiu să răspund la întrebarea asta .
M.T.: Viaţa - dumneavoastră personală se interferează cu cea a personajelor
pe care' le născociţi?
M.B.: N u .
M . T . : De ce vă Îndepărtaţi tot mai mult de actorie ? Cât de greu este să fii artist
În Rom�nia ?
M.B.: Eu nu consider că m-am îndepărtat de actorie. Dimpotrivă. Am fost
d istribuit în filme. Chiar destul de mult. Mă atrage mai mult filmul. Teatru nu am
mai jucat pentru că nu am fost solicitat. Dar nu am făcut un capăt de ţară din asta.
Pentru răspunsul la a doua întrebare, chestionaţi un artist.
M.T.: Ce vă doriţi pentru anul 20 10?
M.B.: Sănătate.
A u� H� TEPVS 1 1