CAPITOLUL I

BILANŢUL ÎN STANDARDELE INTENAŢIONALE ŞI ÎN

LEGISLAŢIA DIN ROMÂNIA

Situaţiile financiare sunt tratate în mod diferit în IFRS-uri/IAS-uri şi în directivele

europene.Astfel, IFRS-urile/IAS-urile abordează o formă minimă de informaţii fară a mai aborda o
formă standard pentru descrierea şi prezentarea elementelor situaţiilor financiare.

1.1 PREZENTAREA BILANŢULUI CONFORM IAS 1 ŞI

DIRECTIVEI A-VI-A
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1 care face referire la Prezentarea Situaţiilor
Financiare are drept obiectiv prescrierea bazei pentru prezentarea situaţiilor financiare generale, pentru
a asigura compatibilitatea, atât cu situaţiile financiare ale întreprinderii pentru perioadele precedente cât
şi cu situaţiile financiare ale altor întreprinderi. Pentru a realiza acest obiectiv, acest Standard prevede
considerente generale pentru prezentarea situaţiilor financiare, recomandări pentru structura acestora şi
cerinţe minime privind conţinutul situaţiilor financiare. Recunoaşterea, evaluarea şi evidenţierea
tranzacţiilor şi evenimentelor specifice sunt tratate în Standardele Internaţionale de Contabilitate.
(Standardele Internaţionale de Contabilitate )
Situaţiile financiare reflectă poziţia financiara a unei întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de
aceasta.Situaţiile financiare generale oferă informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii,
performanţa şi fluxurile de numerar care sunt utile pentru utilizatori în luarea deciziilor
economice.Pentru a atinge acest obiectiv, situaţiile financiare oferă informaţii despre: active, datorii,
capitaluri proprii, venituri/cheltuieli şi fluxurile de numerar ale întreprinderii.
Un set complet al situaţiilor financiare include urmatoarele component: bilanţul, contul de
profit şi pierdere, o situaţie care reflectă fie toate modificările capitalurilor proprii, fie modificarile
capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacţii de capital cu proprietarii şi distribuţia
către proprietari, situaţia fluxurilor de numerar, politicile contabile şi notele explicative. (Standardele
Internaţionale de Contabilitate )
În abordarea Standardului Internaţional de Contabilitate IAS 1 conţinutul bilanţului trebuie să
aibă un minim de informaţii, fără a prescrie formatul standard şi ordinea în care trebuie prezentate
elementele în situaţiile financiare anuale. (CECCAR, 2010)
Directiva a IV-a a Uniunii Europene a vizat cu precadere coordonarea dispoziţiilor naţionale
referitoare la structura şi conţinutul conturilor anuale şi ale raportului de gestiune, normele de evaluare
a elementelor patrimoniale, cât şi publicarea acestor documente pentru societăţile de capitaluri.
(Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene)
Directiva a IV-a standardizează două scheme de bilanţ :
Schema de bilanţ orizontal (sub formă de cont sau secţiuni separate) acesta având la bază
structura activului bilanţier în funcţie de criteriul lichidităţii crescătoare a activelor patrimoniale, iar a
pasivului bilanţier în ordinea exigibilităţii crescatoare a pasivelor patrimoniale, punându-se accent pe
corespondenţa între resurse (pasiv) şi utilizări (activ), ilustrând egalitatea: (Olaru Gabriela-Daniela,
2011)
ACTIV = PASIV sau ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII

Ordonarea posturilor bilanţiere se face, de regulă, în funcţie de criteriul „lichidităţii activului”

1
respectiv „exigibilităţii pasivului”2 rdonarea posturilor de activ se face în ordinea inversă a lichidităţii
lor(de la cele mai puţin lichide,cum este cazul activelor imobilizate, către cele mai lichide,cum este
cazul disponibilităţilor băneşti), iar a posturilor de pasiv în ordinea inversă a exigibilităţii lor (de la cele
mai puţin exigibile, cum este cazul capitalurilor, către cele mai exigibile, cum este cazul datoriilor
curente). (Olaru Gabriela-Daniela, 2011)
Schema de bilanţ vertical (sub formă de listă) pune accentul pe capitalurile proprii, fiind axată
pe ecuaţia generală de echilibru :
ACTIV - DATORII = CAPITALURI PROPRII

Prezentarea bilanţului sub formă de listă agreată în mod deosebit de ţările anglosaxone, prezintă,
faţă de forma bilaterală, anumite detalieri şi anume :
> Prezintă datoriile pe două categorii de exigibilitate, datorii ce trebuie platite într- o perioadă de
un an şi datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an.
> Pune în evidenţă anumiţi indicatori precum, necesarul în fond de rulment şi capitalurile
permanente, pe baza cărora întreprinderile pot proceda la calcule de
analiză complete ce pot determina solvabilitatea, lichiditatea şi rentabilitatea.
(Olaru Gabriela-Daniela, 2011)

Tocmai de aceea acest model de bilanţ a fost şi este considerat superior modelului sub formă
bilaterală, fiind deschis spre analiza financiară a entităţii.

1.2 ARMONIZAREA SISTEMULUI CONTABIL ROMÂNESC CU

STANDARDELE INTERNATIONALE DE CONTABILITATE
9

Aşa cum prevede Legea Contabilităţii 82/1991 actualizată la data de 5 iunie 2015, contabilitatea
în Articolul 2 Punctul 1 este definită ca o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, gestionarea şi
controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea
persoanelor.În acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică,
prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, persormanţa financiară
şi alte informaţii referitoare la activitatea desfaşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în

1
Lichiditatea activului - perioadă de timp în care un activ poate fi transformat în bani ;
2
Exigibilitatea pasivului - termenul de decontare a pasivului ;
relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile
publice şi alţi utilizatori. (Legii contabilităţii nr. 82/1991)
Sistemul de contabilitate propriu întreprinderii din ţara noastră se bazează pe principiile şi
regulile proprii normalizării contabilităţii.Cele şase principii contabile fundamentale sunt:
1) Principiul prudenţei potrivit căruia în evaluarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi
veniturilor, trebuie să se ţină cont de deprecierile activelor, riscurile şi pierderile posibile generate de
desfăşurarea activităţii exercişiului curent sau anterior. O asemenea regulă impune ca activele şi
veniturile să nu fie supraevaluate, iar pasivele şi cheltuielile, subevaluate. (Marian, 2013)
2) Principiul permanenţei metodelor, care conduce la continuarea aplicării regulilor şi
procedurilor privind evaluarea şi înregistrarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, iar pe
această bază se asigură comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.Metodele diferite conduc la
rezultate diferite. (Marian, 2013)
3) Principiul continuităţii activităţii potrivit căruia se presupune că întreprinderea îşi continuă
în mod nomal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în starea de lichidare sau de reducere
sensililă a activităţii. (Marian, 2013)
4) Principiul independenţei exerciţiului impune ca fiecare exerciţiu să i se atribuie numai
acele cheltuieli şi venituri care se corelează ca efort şi efect cu rezultatul obţinut.Cheltuielile şi veniturile
se înregistrază pe măsura producerii operaţiilor economice şi financiare care le angajează, iar pentru
delimitarea lor în timp între exerciţiile financiare se ulilizează structurile de regularizare (cheltuielile
înregistrate în avans, venituri înregistrate în avans, cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii
financiare). (Marian, 2013)
5) Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exercişiu, care trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent. (Marian, 2013)
6) Principiul necompensării, potrivit căruia nu este admisă compensarea între posturile de
activ şi pasiv ale bilanţului, precum şi între cheltuielile şi veniturile din conturile rezultate. (Marian,
2013)
Toate principiile prezentate anterior sunt subordonate obiectivului fundamental al contabilităţii
şi anume bilantului contabil, ca document oficial de gestiune al întreprinderii, care trebuie sa dea o
imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
Sistemul de contabilitate aplicat în România este dualist.El se bazează pe concepţia organizării
contabilităţii pe două secţiuni intercorelate :contabilitatea financiară sau generală, denumită şi externă
şi contabilitatea de gestiune sau anlitică, denumită şi managerială.
Contabilitatea financiară are ca obiect circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea
sa ca entitate gestionară. Scopul său este acela de a determina periodic, de regulă, la închiderea
exerciţiului financiar, situaţia patrimoniului prin prisma ecuaţiei : ACTIV = CAPITAL PROPRIU (SN)
+ DATORII , precum şi rezultatul global al exerciţiului bazat pe gruparea veniturilor şi cheltuielilor în
funcţie de natura lor. Ea asigură şi gestionează informaţiile necesare completării bilanţului, contului de
profit şi pierdere şi anezelor la bilanţ. (Olaru Gabriela-Daniela, 2011)
Contabilitatea de gestiune are ca obiectiv de evidenţa, calculul, analiza şi controlul costurilor şi
rezultatelor analitice prin prisma componentelor actităţiilor consumatoare de resurse şi producătoare de
rezultate (activitatea de producţie, activitatea de desfacere, activitatea de administraţie generală), pe
feluri de produse, lucrări şi servicii şi de subdiviziuni organizatorice interne, component ale
întreprinderii.
Modul de organizare al contabilităţii de gestiune este la latitudinea fiecărei unităţi pe lângă
conturile de cheltuieli pe destinaţii şi de calculaţie a consturilor, pot fi utilizate, conturi de venituri şi
analitice corespunzatoare, în funcţie de opţiunea fiecărei unităţi patrimoniale.
Procesul de extindere la Uniunea Europeană, mondializarea economiilor, gruparea societăţiilor,
creşterea capitalizării bursiere, dezvoltarea pieţelor financiare, apariţia de noi instrumente financiare,
toate aceste constituie cauze care conduc la necesitatea armonizării contabile internaţionale.
Armonizarea contabilă internaţională este un proces prin care normele sau regulile aplicate la
un ansamblu de ţări sunt perfecţionate pentru a deveni compatibile ţării care urmează a le adopta. Spre
deosebire de aceasta, normalizare contabilă presupune uniformizarea completă a regulilor.
Normalizarea contabilă se comportă la nivel internaţional prin elaborarea de reguli sau de
norme aplicabile, în totalitate ori parşial, la un ansamblu de ţări, la un ansamblu de specialişti ai profesiei
contabile.
Pe plan modial, în prezent se aplică două seturi de standarde, alături de practicile contabile
specifice economiilor fiecărei ţări în parte:
> International Accounting Standards (IAS) ce se aplică în ţările continental europene, precum şi
în ţările care la un momant dat au fost sub sfera de influenţă a Franţei. România se află sub influenţa
IAS. (Prof.univ.dr. Marian Săcărin, p. 16)
> General Accepted Accounting Principles (GAAP) ce se aplică în ţările de orientare anglo-
saxonă (Marea Britanie, SUA, Noua Zeelandă, Australia etc.). (Prof.univ.dr. Marian Săcărin, p. 16)

IFRS va impune un nou limbaj, modificările aduse fiind semnificative. Un exemplu de

modificare în acest sens este rezultatul contabil care era considerat principalul indicator de măsurare a
performnţei financiare a unei entităţi economice, iar acum conform IFRS este înlocuit de un alt
indicator, rezultatul global3.
Trecerea la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară reprezintă adoptarea unui limbaj
comun de către societăţiile transfrontaliere şi companiile multinaţionale, iar acest proces aduce o nouă

3
Rezultatul global al exerciţiului = Rezultatul net din contul de profit şi pierdere +/-
Ajustările pentru menţinerea capitalului +/- Alte variaţii ale capitalului propriu
nerecunoscute în rezultatul exerciţiului.
perspectivă asupra raportării financiare,acesta devenind mai transparente, coerente, compatibile şi
complete, contribuind la luarea unor decizii economice solide şi la creşterea lichidităţii companiilor ce
aplică IFRS. (Rodica Zaharia)
Esenţial este faptul că în ţara nostră, contabilitatea a ţinut pasul cu cerinţele mai recente de
globalizare a economiilor naţionale, aflandu-se astăzi în plin proces de armonizare şi convergenţă a
sistemului său contabil cu referinţialul contabil european şi internaţional.

1.3 INDICATORI DE ANALIZĂ FINANCIARĂ PE BAZA BILANŢULUI

FINANCIAR
9

Bilanţul financiar este un suport al analizei financiare tradiţionale care are ca finalitate
descrierea patrimonilui în vederea unei evaluări care poate interesa atât propietarii, cât şi
creditorii.Acesta are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii4 şi are meritul de a pune în
evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii. (Finanţe seminar 2+3)
În bilanţul financiar posturile sunt ordonate în funcţie de lichiditate (posturile de activ),
respectiv de exigibilitate (posturile de pasiv).Obţinerea bilanţului financiare impune efectuarea unor
corelaţii ale activelor şi pasivelor pe baza informaţiilor din anexe prin regruparea posturilor dupa
vechime (mai mari sau mai mici de 1 an).
În cadrul bilanţului financiar:
> Activele sunt aşezate în ordinea crescatoare a lichidităţii (însuşirea activelor de a se transforma
în bani). Cele mai lichide elemente sunt chiar disponibilităţile băneşti iar cele mai puţin lichide sunt
imobilizările. (Finanţe seminar 2+3)
> Pasivele sunt aşezate în ordinea crescatoare a exigibilităţii (însusirea datoriilor de a ajunge la
scadenţă, de a fi rambursate furnizorilor de capitaluri). Cele mai exigibile pasive sunt creditele de
trezorerie iar cele mai puţin exigibile sunt capitalurile proprii care nu trebuie rambursate niciodata,
excepţie facând situaţia în care firma intra în procedura de faliment. (Finanţe seminar 2+3)
În analiza financiară activul şi pasivul sunt structurate în ordine inversă, în funcţie de gradul
de lichiditate şi, respectiv exigibilitate.Prioritară în acestă prdonare este perioada în care activele
respective se vor transforma în lichidităţi. Astfel, o creanţă cu termen de încasare mai mare de 1 an va
fi asimilată unei imobilizări.
Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:

4
Patrimoniul întreprinderii reprezintă totalitatea bunurilor mobile şi imobile (inclusiv terenuri),
evaluate în expresie banească, disponibilitaţile baneşti, titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile
baneşti izvorâte din relaţiile cu terţii.
 Tabel 1.1 Bilanţul financiar
Activ = Necesar Pasiv =Resurse

Necesar permanent Capitaluri permanente

Activ imobilizat net>1 an 1.Capitaluri proprii
Activ circulant net >1 an 2.Datorii cu scadenţe>1 an
3. Provizioane cu scadenţă > 1 an

Necesar temporar Resurse temporare

1.Activ circulant net<1 an 1.Datorii cu scadenţe<1 an
2.Imobilizări financiare <1 an 2.Credite bancare curente
3. Disponibilităţi(T rezorerie activă) (Trezorerie pasivă)
4. Cheltuieli în avans 3.Venituri în avans

Total activ Total pasiv

Resurse Internet: (Bîrsan, 2018)[accesat: 19.02.2018]

Cele două părţi ale bilanţului financiar, cuprizand elemente de activ în strânga corespondenţă
cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung şi echilibrul financiar pe termen scurt.

1.3.1 ANALIZA PRINCIPALELOR RATE DE STRUCTURĂ ALE

BILANŢULUI 9

Analiza ratelor de structură patrimonială îşi doreste utilitatea şi eficacitatea în special în cazul
analizelor comparative în timp şi spaţiu.

Rata activelor imobilizate (Rai) - calculată ca raport între activele imobilizate şi totalul activului şi care
reprezintă ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprinderea permanent. (Buse, 2013, p.
95)
Active imobilizate

Rai = ------------------------- * 100

Activ total

Rata activelor circulante (Rac) - reflectă importanţa relativă a activelor uşor de transformat în bani,
fiind o măsură a flexibilitaţii financiare a firmei. (Iacovoiu, 2015, p. 235)

Type equation here.

Rata activelor circulante (Rac) – reflectă importanța relativă a activelor ușor de

transformat în bani, fiind o măsură a flexibilitații financiare a firmei. (Iacovoiu, 2015, p.235)
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒
𝑅𝑎𝑐 = ∗ 100
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙
Rata stocurilor (Rs) – care explimă mărimea stocurilor în totalul activelor întreprinderii, acesta

fiind în funcție de natura activității. (Buse, 2013, p. 96)

𝑆𝑡𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖
𝑅𝑠 = ∗ 100
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙
Rata creanțelor (Rc) – reflectă importanța creanțelor întreprinderii în activul

total al întreprinderii. (Buse, 2013, p. 96)

𝐶𝑟𝑒𝑎𝑛𝑡𝑒
𝑅𝐶 = ∗ 100
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙
Rata disponibilităților (Rd) – reflectă ponderea disponibilităților în total activ,

fiind o măsură a lichidității interne a firmei. (Iacovoiu, 2015, p. 235)

𝐷𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖
𝑅𝑑 = ∗ 100
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
Ratele de structură ale pasivului permit evidențierea unor aspecte privind
stabilitatea și autonomia financiara. (Galiceanu M., 2012)

Rata stabilității financiare (RSF) – care exprimă contribuția surselor aflate la

dispoziția întreprinderii pe o perioadă mai mare de 1 an la acoperirea mijloacelor

economice ale întreprinderii. (Năstase, 2011)

𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑒𝑛𝑡
𝑅𝑆𝐹 = ∗ 100
𝑝𝑎𝑠𝑖𝑣 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
Rata autonomiei financiare globale (RAFG) – reflectă contribuția surselor

proprii la finanțarea mijloacelor economice ale întreprinderii. (Năstase, 2011)

𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢
𝑅𝐴𝐹𝐺 = ∗ 100
𝑝𝑎𝑠𝑖𝑣 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
Rata datoriilor totale (RDT) – reflectă ponderea resurselor externe în totalul

surselor de finanțare ale întreprinderii. (Năstase, 2011)

𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
𝑅𝐷𝑇 = ∗ 100
𝑝𝑎𝑠𝑖𝑣𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒

1.3.2 CALCULUL FONDULUI DE RULEMNT, NECESARULUI DE

FOND DE RULMENT ȘI TREZORERIEI NETE
Principalii indicatori utilizați în analiza echilibrului financiar sunt fondul de
rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă calculați pe baza bilanțului
financiar, respectiv bilanțului funcțional.
Fondul de rulment (FR) se poate calcula prin urmatoarele metode :
a) Utilizând partea superioara a bilanțului financiar, caz în care reflectă excedentul
sau deficitul capitalului permanent față de activele imobilizate potrivit formulei :
(Iacovoiu, 2015, p. 253)

FR = Kpr – Ai = (Kpo + Dtl) – Ai

b) Utilizând partea inferioară a bilanțului financiar reprezintă o marjă de siguranță
a unității dată de decalajul existent între termenul mediu de transformare a
activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt
devin exigibile, astfel : (Iacovoiu, 2015, p. 253)

FR = Ac – Dts

Utilizând partea superioara a bilanțului financiar rezultă urmatoarele interpretări :

FR > 0 , excedentul de capitaluri permanente finanțează o parte din activele circulante,
se realizează echilibrul financiar pe termen lung.
FR = 0 , echilibrul între capitalurile permanente și activele imobilizate.
FR > 0 , deficit de resurse permanente, nevoile permanente se finanțează din resurse
temporare, dezechilibru financiar. (Iacovoiu, 2015, p. 253)
Utilizând partea inferioară a bilanțului financiar rezultă urmatoarele interpretări :
FR > 0 , activele circulante transformabile în lichidități sunt suficiente pentru a acoperii
datoriile pe termen scurt și există lichidități excedentare.
FR = 0 , activele circulante transformabile în lichidități acoperă datoriile pe termen
scurt.
FR > 0 , activele circulante transformabile în lichidități nu sunt suficiente pentru a
acoperii datoriile pe termen scurt, deficit de resurse. (Iacovoiu, 2015, p. 253)
Nevoia de fond de rulment (NFR) evidențiează acea parte a nevoilor temporare
(NT) care sunt finanțate din resursele pe termen scurt (RT) potrivit formulei :

NFR = NT – RT

Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă (NFR > 0) atunci există nevoi
temporare care nu sunt finanțate din resursele pe termen scurt, situație nefavorabilă
firmei dacă se datorează decalajului între lichiditatea stocurilor și creanțelor (termenele)
de încasare) și exigibilitatea datoriilor de exploatare (termenele de plată). (Iacovoiu,
2015, p. 254)
Dacă nevoia de fond de rulment este negativă (NFR < 0) atunci există un surplus
de resurse temporare care finanțează fondul de rulment (nevoi permanente) și trezoreria,
situație favorabilă firmei dacă este o consecință a urgentării încasărilor și încetării
plăților. (Iacovoiu, 2015, p. 254)
Trezoreria netă (TN) exprimă corelația dintre fondul de rulment și nevoia de

fond de rulment potrivit relației : TN = FR – NFR

În funcție de valorile FR și NFR, în practică, se pot întalni urmatoarele situații :
1) FR > NFR => TN > 0 , există excedent monetar care se regăsește sub forma
disponibilitățiilor bănești, echilibru financiar, autonomie financiară pe
termen scurt.
2) FR < NFR => TN < 0 , deficit monetar care trebuie acoperit prin
apelarea la credite de trezorerie, dezechilibru financiar, dependent
financiară de resurse externe. (Iacovoiu, 2015, pg. 254-255)

1.3.3 CALCULUL INDICATORIILOR DE LICHIDITATE ȘI

SOLVABILITATE
Lichiditatea generală reflectă capacitatea întreprinderii de a transforma rapid
activele circulante în bani pentru a face față obligațiilor financiare exigibile pe termen
scurt.Se recomandă ca indicatorul de lichiditate generală sa fie mai mare decât 1.
(Bîrsan, 2014, p. 86)

𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝐶𝐼𝑅𝐶𝑈𝐿𝐴𝑁𝑇𝐸
Lichiditatea generala =
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒

Lichiditatea redusă reprezintă masura în care pot fi acoperite datoriile curente

din activele curente lichide sau rapid lichide.Valoarea trebuie sa fie supraunitară.
(Bîrsan, 2014, p. 86)
Active circulante − stocuri
Lichiditatea redusă ≡
𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒
Lichiditatea imediată reprezintă masura în care pot fi acoperite datoriile toatale
exigibile din lichidități și depozite la vedere.Valoarea trebuie sa fie supraunitară.
(Bîrsan, 2014, p. 86)
𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖 + 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡
Lichiditatea imediată =
𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒

Solvabilitatea generală indică posibilitatea acoperirii datoriilor totale cu

active.Indicatorul trebuie sa fie supraunitar cât mai aproape de 2. (Bîrsan, 2014, p. 86)

𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
Solvabilitatea generală =
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒

1.3.4 CALCULUL PRINCIPALELOR RATE DE ROTAȚIE CARE

CONTRIBUIE LA REFLECTAREA ECHILIBRULUI BILANȚIER
Scopul de bază al indicatorilor de activitate este cel de a stabili viteza cu care un
anumit element bilanțier parcurge circuitul bani-produs-bani. Acești indicatori\ furnizează
informații cu privire la viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii,
precum și la capacitatea întreprinderii de a controla capitalul și activitatea comercială de bază.
Cei mai utilizați indicatori de activitate sunt :
Viteza de rotație a activelor imobilizate prin cifra de afaceri evaluează
eficacitatea managementului agentului economic în ceea ce privește utilizarea acestor
elemente patrimoniale în vederea obținerii de venituri. (Năstase, 2011, p. 22)

𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝐴𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖
Viteza de rotație a activelor imobilizate =
𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑖𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡𝑒

Viteza de rotație a activelor totale este un indicator ce reflectă eficiența utilizării

activelor aflate în patrimoniul unui agent economic. (Năstase, 2011, p. 22)

𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝐴𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖
Vitea de rotație a activelor totale =
𝑇𝑜𝑡𝑎𝑙 𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒
Viteza de rotație a activelor circulante este un indicator ce reflectă numarul de
rotații ale stocului mediu de active circulante ce au loc pentru realizarea volumului
desfacerilor. (Năstase, 2011, p. 11)
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝐶𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡
Viteza de rotație a activelor totale =
𝐶𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝐴𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖
Viteza de rotație a stocurilor arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate
stadiile activității până se reintroduc sub formă bănească inițială. (Năstase, 2011, p. 22)
𝑠𝑡𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖
Viteza de rotație a stocurilor = ∗ 365
𝑐𝑖𝑓𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑐𝑒𝑟𝑖
Elementele de activ și de datorie se preiau din bilanț, la nivelul mărimii medii a
soldurilor, iar cifra de afaceri și componentele valorice ale acesteia se preiau din contul de
profit și pierdere.