1.

Definitia drepturilor fundamentale

Prin notiunea de drepturi fundamentale ale omului se desemneaza acele drepturi esentiale pentru
existenta fizica, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a cetatenilor, si pentru asigurarea participarii
acestora la conducerea statului, drepturi care sunt garantate de Constitutie.
De fapt, drepturile fundamentale sunt drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata,
libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi
stabilite prin Constitutie si garantate de Constitutie si lege.
2. Continutul material al drepturilor si libertatilor fundamentale – Constitutia Romaniei
1. Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica
Art. 22 in Constitutia Romaniei consacra 3 drepturi fundamentale aflate intr-o stransa legatura si
anume dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si dreptul la integritate psihica
Dreptul la viata presupune in primul rand ca nicio persoana nu poate fi privata de viata sa in mod
arbitrar potrivit art. 22 alin (3) care si interzice pedeapsa cu moartea.
Pedeapsa cu moartea constituie un punct de plecare a drepturilor naturale ale omului si in acelasi
timp produce efecte ireparabile mai ales in cazul unei erori judiciare.
Aceasta interdictie este absoluta, Constitutia neadmitand nicio exceptie.
Prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii, si niciunui fel de pedeapsa sau de tratament inuman
sau degradant. Orice atingere adusa integritatii persoanei este sanctionata de lege. Insa, daca exista
considerente sociale, integritatea persoanei poate suferi, daca este expres prevazuta de lege.
Integritatea fizica si psihica presupune respectul, in aceleasi conditii, pentru toate persoanele.
Acest drept presupune, de asemeni, libertatea persoanei de a dispune de integritatea sa fizica si
psihica, ceea ce inseamna ca persoana are dreptul de a dispune de corpul sau, de a participa la cercetari
stiintifice, sociologice, medicale, de a accepta transplantul de organe si tesuturi.
Dreptul la integritate fizica si psihica mai comporta si altfel de limitari, atunci cand este vorba
de: examenul sanatatii pentru angajarea in munca; analizele de la incheierea casatoriei;
2. Dreptul la circulatie
Acest drept fundamental este prevazut de art. 25 din Constitutia Romaniei si vizeaza atat
posibilitatea de miscare a cetateanului roman pe intreg teritoriul statului, fara nicio restrictie, dar si
libertatea de circulatie in strainatate, libertatea de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate
din tara, libertatea de a emigra si dreptul de a reveni in tara.
Nici acest drept nu este absolut, ci se exercita potrivit unor reguli, a unor conditii prevazutte de
lege. Legea poate sa restranga exercitiul acestui drept atunci cand exista un pericol grav care ameninta
ordinea constitutionala, sau atunci cand exista riscul raspandirii unei epidemii sau pentru evitarea
consecintelor unei calamitati naturale.
In ceea ce priveste libertatea de circulatie in afara tarii, desi Constitutia o garanteaza, totusi,
statul roman nu poate impiedica restrangerea acestui drept pe teritoriul unui alt stat. Statul roman poate
garanta cetatenilor sai dreptul la obtinerea unui pasaport.
3. Dreptul la siguranta
Acest drept fundamental presupune garantia fiecarui cetatean ca nu poate fi retinut sau arestat
fara motiv si fara a i se prezenta motivele pentru care este retinut sau arestat, si de asemeni, fara
existenta unei hotarari date de un magistrat.
 Dreptul la siguranta este asigurat nu numai cetatenilor romani, ci si tuturor persoanelor care se
afla pe teritoriul statului roman, impotriva oricaror forme abuzive de represiune si impotriva masurilor
arbitrare ale organelor de stat avand ca obiect privarea de libertate.
Acest drept este prevazut de art. 23 din Constitutie, care stipuleaza:
„Art. 23 – Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu
procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi
se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi
nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai
târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în
libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă
instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute
de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele
reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai
în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri
au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.”
Siguranta, ca drept fundamental, se bazeaza pe cateva principii generale ale dreptului:
- Principiul legalitatii incriminarii si pedepselor
- Principiul independentei justitiei
- Garantarea dreptului la aparare
- Interdictia infiintarii de jurisdictii de exceptie
- Principiul neretroactivitatii legii
4. Inviolabilitatea domiciliului si a resedintei
Acest drept fundamental este reglementat de art. 27 din Constitutie si garanteaza indivizilor
posibilitatea de a-si folosi in mod nestingherit locuinta, astfel incat nimeni sa nu poata patrunde in
domiciliul sau in resedinta lor, fara ca ei sa permita acest lucru.
 Constitutia permite existenta unor situatii cand sepoate deroga prin lege de la aceasta regula, si
anume:
- Pentru executarea unui mandat de arestare sau unei hotarari judecatoresti
- Pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei
persoane
- Pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice
- Pentru prevenirea raspandirii unei epidemii
Constitutia precizeaza si autoritatea competenta care poate ordona aceste restrictii, precum si
procedura de efectuare: autoritatea competenta este numai magistratul (judecatorul sau procurorul).
Se specifica in mod clar ca sunt interzise perchezitiile in timpul noptii (cu exceptia unui flagrant).
Tratamentul in cazul unui delict flagrant este diferit deoarece primeaza interesul justitiei.
5. Dreptul la secretul corespondentei
Prin acest drept se protejeaza posibilitatea fiecarei persoane de a-si comunica prin scris, prin
telefon, sau prin alte mijloace de comunicare opiniile si gandurile sale fara ca acestea sa fie cunoscute de
altii, facute publice, sau cenzurate.
Art. 28 din Constitutie prevede ca sunt obligate sa respecte acest drept atat persoanele fizice si
juridice, cat si autoritatile statului. Nimeni nu poate retine, deschide, citi, distruge sau da publicitatii.
Nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonica sau de a divulga continutul
convorbirii telefonice de care a luat cunostinta intamplator.
Si exercitiul acestui drept poate fi retrictionat in interesul justitiei, in scopul descoperirii
infractorilor. Doar magistratii au dreptul de a retine, citi si folosi in proces corespondenta care vine sau
pleaca de la persoanele invinuite de savarsirea unor infractiuni, cu conditia respectarii legii si a
procedurii, si este vorba doar de partea din corespontenta ce priveste legatura cu infractiunea, si nu
detaliile vietii private ale invinuitului.
6. Libertatea de constiinta
Aceasta confera oricarei persoane dreptul de a avea orice opinie sau credinta sau de a nu avea
nicio credinta. Nicio persoana nu poate fi obligata sau constransa sa faca un act potrivnic convingerilor
sale.
O forma a libertatii de constiinta este libertatea religioasa.
Si acest drept poate fi restrictionat din considerente de siguranta persoanei, existand culte
interzise de lege (cele care propaga violenta, discriminarea rasiala etc).
Libertatea constiintei este prevazuta de art. 29 din Constitutia Romaniei care prevede ca
libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite, si nimeni
nu poate fi constrans sa adopte o opinie sau sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.
Libertatea de constiinta este garantata, dar trebuie sa se manifeste in spiritul tolerantei si
respectului reciproc.
Libertatea de constiinta presupune si dreptul parintilor, inclusiv al parintilor adoptivi si ai
tutorilor, de asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.
7. Dreptul la informatie
Este un drept fundamental deoarece dezvoltarea spirituala a omului implica si posibilitatea de a
avea acces la informatii si la date referitoare la viata sociala, economica, stiintifica, statistici etc.
 Art. 31 din Constitutia Romaniei, care consacra dreptul la informatie, stabileste si unele obligatii
in sarcina autoritatilor statului.
Obligatia de a informa corect cetatenii asupra problemelor publice, dar si a celor de ordin
personal.
Obligatia de a asigura prin serviciile publice de radio si televiziune dreptul la antena, de a asigura
protectia tinerilor si siguranta nationala.
Trebuie precizat, insa, ca si dreptul la informatie are in vedere doar informatiile de interes public,
nu si pe cele cu caracter secret, care privesc siguranta nationala si care nu pot fi date publicitatii.
Drepturile sociale si economice
1. Dreptul la munca
Este prevazut de art. 41 din Constitutie, in temeiul caruia, fiecarui cetatean i se asigura
posibilitatea de a-si alege profesia si locul de munca si de a desfasura, potrivit pregatirii si in conditii
corespunzatoare de securitate si igiena o activitate in domeniul economic, administrativ, social sau
cultural, si remunerata echitabil.
Constitutia, prin consacrarea libertatii alegerii profesiei si a locului de munca, exclude munca
fortata. Dar, potrivit art. 42 din Constitutie nu constituie munca fortata serviciul cu caracter militar, si
nici activitatile desfasurate in cadrul serviciilor militare. De asemenea, nu este munca fortata munca unei
persoane condamnate, dar prestata in conditii normale, de igiena, securitate si timp, in perioada de
detentie sau de libertate conditionata. Nu este munca fortata nici prestatia impusa in situatii de calamitati
si de pericol, si nicicele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.
Dreptul la munca presupune si obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de
protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent, asa cum este prevazut de art. 48
din Constitutie.
Acest drept implica si obligatia statului de a legifera si de a aplica masuri prin care sa se asigure
securitatea si igiena muncii, repaosul saptamanal, concediul de maternitate platit, ajutorul de somaj,
dreptul la pensie.
2. Dreptul la ocrotirea sanatatii
Constitutia confera oricarei persoane, indiferent de calitatea de angajat, dreptul la ocrotirea
sanatatii. Acest drept se raporteaza la calitatea standardelor de viata, asigurand fiecarui individ pastrarea
calitatilor fizice si mentale care sa le ingaduie o participare cat mai eficienta la viata economica,
sociala, politica, culturala etc.
Acest drept presupune si unele obligatii ferme in sarcina statului, care trebuie sa ia masuri pentru
asigurarea igienei si sanatatii publice, precum si obligatia autoritatii legislative de a reglementa asistenta
medicala, asigurarile sociale, si controlul exercitarii profesiilor medicale si paramedicale.
3. Dreptul la greva
Prin „greva” se intelege incetarea colectiva si voluntara a muncii de catre salariati, fiind o forma
de presiune economica, folosita in scopul imbunatatirii conditiilor de munca si de viata ale acestora.
Acest drept se exercita doar atunci cand au fost epuizate toate celelalte mijloace de rezolvare a
conflictului de munca, ca o ultima solutie.
Exista si restrictionari ale exercitari acestui drept, atunci cand din considerente de siguranta
economica, sociala, de protectie a vietii, prevazute expres in lege (ex: pilotii si stewardesele nu pot face
greva cand aeronava este in aer).
4. Dreptul la proprietate privata
 Reprezinta regula, proprietatea privata este inviolabila, un bun dobandit in mod legal, face parte
definitiv din patrimoniul proprietarului.
Proprietatea privata poate avea ca obiect orice bun, mai putin cele care fac obiectul strict al
proprietatii publice. (ex: bogatiile de orice fel ale subsolului, apele teritoriale, spatiul aerian etc.).
Si acest drept poate fi afectat din considerente de utilitate publica, dupa o dreapta si justa
despagubire.
Constitutia stabileste 2 garantii principale care au menirea sa ocroteasca dreptul de proprietate
privata:
- Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, cu o dreapta si
prealabila despagubire.
- Averea dobandita licit nu poate fi confiscata, iar caracterul licit al dobandirii se prezuma.
5. Dreptul la mostenire
Este garantat si rerpezinta urmarea fireasca a dreptului de proprietate privata, asigurand
continuitatea calitatii de proprietar de catre succesorii fostului proprietar decedat.
6. Dreptul la invatatura
Acest drept este asigurat prin obligatia statului de a organiza invatamantul general obligatoriu,
invatamantul liceal si cel profesional, invatamantul superior.
Constitutia stabileste principiul conform caruia invatamantul de toate gradele se desfasoara in
limba romana, cu doua exceptii: persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul de a invata in
limba lor materna; invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala.
Invatamantul de toate gradele poate fi de stat sau particular, cu mentiunea ca cel particular
trebuie sa respecte toate conditiile stabilite de lege pentru sistemul public.
Invatamantul este gratuit pentru cel obligatoriu si nu pot fi percepute taxe de examene si nici taxe
de prezenta.
Constitutia garanteaza autonomia universitara, ceea ce inseamna ca fiecare institutie de
invatamant superior are libertatea de a-si alege propria conducere, de a stabili programele de invatamant,
si de a-si folosi resursele financiare.
7. Liberul acces la justitie
Desi nu este reglementat in capitolul „Drepturi si libertati fundamentale” el este considerat,
totusi, un drept fundamental, deoarece reprezinta o facultate de vointa garantata tuturor indivizilor,
vointa careia ii corespunde obligatia statului de a desfasura o activitate jurisdictionala.
Constitutia prevede dreptul oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor,
libertatilor si intereselor legitime, si nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
8. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
Constitutia conditioneaza exercitarea acestui drept, prevazut de art. 52, de urmatoarele cerinte:
- Trebuie sa se faca dovada vatamarii unui drept subiectiv al unei persoane
- Vatamarea trebuie sa fie cauzata de o autoritate publica
- Vatamarea dreptului subiectiv sa se fi produs printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
Art. 52 stipuleaza si pretentiile pe care le poate formula cetateanul:
- Recunoasterea dreptului pretins a fi incalcat
 - Anularea actului
- Repararea prejudiciului
Drepturile politice
Apartin doar cetatenilor romani, si presupun posibilitatea acestora de a participa la conducerea
statului. Ele sunt:
- Dreptul vota reprezentati in Parlament
- Dreptul de a vota Presedintele Romaniei
- Dreptul de a initia, impreuna cu numarul prevazut de cetateni cu drept de vot adoptarea,
modificarea sau abrogarea unei legi ordinare sau organice
- Dreptul de a vota reprezentanti in consiliile locale si judetene
- Dreptul de a vota primari
- Dreptul de a fi ales deputat sau senator, Presedinte al tarii, consilier local sau judetean.
Cetatenii romani au drept de vot incepand cu varsta de 18 ani, mai putin debilii sau alienatii
mintal, persoanele puse sub interdictie si persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva
la pierderea drepturilor electorale.
Drepturile social – politice
1. Dreptul la libera exprimare
Posibilitatea persoanelor fizice de a-si exprima in scris, prin viu grai, prin sunete si prin alte
mijloace de comunicare, in public, gandurile, opiniile, ideile, credintele religioase, si creatiile spirituale
de orice fel.
Constitutia interzice cenzura de orice fel, inclusiv suprimarea publicatiilor.
Legea pentru a garanta libertatea de exprimare poate impune mijloacelor de comunicare in masa
obligatia de a face publica sursa de finantare, astfel incat sa existe o transparenta in exercitarea acestui
drept. Trebuie facuti publici conducatorii trusturilor de presa si publicatiilor de orice fel.
Libertatea de exprimare nu este absoluta, ci este supusa anumitor limite. Aceste limite se refera la
interzicerea unor exprimari care urmaresc prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a
persoanei, dreptul la propria imagine, defaimarea tarii, a natiunii, indemnul la razboi, la ura, la
discriminare rasiala, religioasa, la separatism teritorial, la manifestari obscene si contrare bunelor
moravuri.
Constitutia stabileste ca raspunderea civila pentru informatia sau creatia adusa la cunostinta
publicului revine editorului sau realizatorului publicatiei sau informatiei, organizatorului manifestarii
artistice, proprietarului de radio, televiziune etc.
Raspunderea pentru delictele de presa este stabilita prin lege.
2. Libertatea cultelor
Statul garanteaza libertatea cultului religios. Prin „cult religios”, Constitutia are in vedere o
asociatie, o organizatie religioasa, si are in vedere un ritual practicat.
Aceasta libertate presupune libertatea de alegere si aderare a membrilor. Nimeni nu poate fi fortat
sa practice o anumita credinta religioasa.
Reglementarea libertatii cultelor se face prin lege organica, care poate restrange exercitiul acestui
drept, daca obiectul sau misiunea cultului este ura rasiala, de clasa, indemnul la razboi, la violenta etc.
3. Libertatea intrunirilor
 Consta in posibilitatea pe care o au oamenii de a se intruni in reuniuni publice sau private in
scopul de a-si exprima opiniile gandurile, credintele, si care, de regula, se concretizeaza in mitinguri,
demonstratii, procesiuni.
Orice intrunire presupune o legatura intre participanti, o intentie comuna si un minim de
organizare, care sunt necesare obtinerii unei autorizari prealabile.
Constitutia consacra 3 reguli in legatura cu intrunirile:
- Libertatea intrunirilor
- Caracterul pasnic al intrunirilor
- Interzicerea folosirii armelor
4. Dreptul de asociere
Nu se confunda cu libertatea intrunirilor deoarece libertatea de asociere presupune asocierea
libera in partide politice, in sindicate si in alte forme.
Constitutia restrictioneaza dreptul de a face parte din partidele politice judecatorilor Curtii
Constitutionale, Avocatului Poporului, magistratilor, membrilor activi ai armatei, politiei si altor
functionari stabiliti prin legea organica.
Asociatiile cu carcter secret sunt interzise.
5. Dreptul la petitionare
Garanteaza cetatenilor posibilitatea de a se adresa cu petitii autoritatilor statului, acestea avand
obligatia de a raspunde la petitii in termenele si conditiile stabilite de lege.
Petitiile pot imbraca 4 forme:
- Cereri
- Reclamatii
- Sesizari
- Propuneri
Exercitarea acestui drept este scutita de orice taxa.
Egalitatea in drepturi
Egalitatea in drepturi este definita in Constitutia Romaniei ca o garantie pentru toate drepturile
subiective, atat cele din legea fundamentala, cat si cele din legi sau alte cte normative. Art. 16 prevede ca
toti cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatii publice fara privilegii si fara discriminari. Acest articol
este valabil in toate domeniile in care persoana isi desfasoara activitatea, indiferent daca ele vizeaza
viata sociala, politica, culturala etc.
In toate aceste domenii, nu pot exista, nici prin legi si nici prin alte acte normative discriminari
intre cetateni, care in conditiii identice trebuie tratati in mod identic.
Art. 16 se coroboreaza cu art. 4 alin. (2) din Constitutie, care stabileste ca Romania este patria
comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica,
limba, religie, sex, apartenenta politica, avere sau origine sociala.
Exista si cateva aplicatii particulare ale principiului egalitatii in drepturi, si anume: situatia
reglementata de art. 61 alin. (2), care ofera minoritatilor nationale posibilitatea de a se afirma pe plan
politic. Adica, ofera organizatiilor apartinand minoritatilor nationale, care, desi nu intrunesc in alegeri
numarul minim de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au dreptul la cate un loc de deputat, in
conditiile legii electorale.
O a doua aplicatie particulara se refera la pozitia in stat si in societate a femeii. Datorita
constitutiei biologice a femeii si a rolului pe care il are in societate, femeia, pentru a fi pusa intr-o
situatiede egalitate cu barbatul, nu este suficient sa se bucure de aceleasi drepturi ca acesta, ci este
necesar sa i se dea o ocrotire speciala: concedii de maternitate, un regim special de muncapentru femeile
gravide etc.
Constitutia prevede ca la munca egala, femeile au un salariu egal cu barbatii.
O alta particularitate priveste copiii si tinerii, care, datorita interesului special pe care il are statul
pentru formarea morala, intelectuala, profesionala, precum si datorita nevoii de a ocroti interesele
copiilor si tinerilor, art. 45 din Constitutie stabileste obligatia statului de a acorda alocatiipentru copii,
pentru ingrijirae copilului bolnav, si, de asemeni, este interzisa exploatarea minorilor, folosirea lor in
activitati care le-ar dauna sanatatii sau le-ar pune in primejdie viata sau dezvoltarea normala.
Ocrotirea persoanelor cu handicap este si ea o alta particularitate. Art. 47 stipuleaza obligatia
statului de a asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de
instruire, de integrare sociala a persoanelor cu handicap, cu respectarea drepturilor si indatoririlor care le
revin parintilor si tutorilor legali. Statul are si obligatia de a acorda ajutoare pentru ingrijirea copilului cu
handicap.
3. Declaratia Universala a Dr Omului
ONU a fost preocupata in mod deosebit dupa cel de-al 2 Razboi Mondial de adoptarea unui
document international cu vocatie universala care sa reprezinte in acelasi timp si un document
cuprinzator in sfera drepturilor omului. Acest document este Declaratia Drepturilor Omului care alaturi
de Magna Carta, Declaratia franceza si Declaratia de indepedenta constituie un reper important in lupta
omenirii pentru libertate .
Declaratia a proclamat o gama larga de drepturi si libertati insa Declaratia universala totusi nu
este un tratat, este ci doar o declaratie de principii a statelor cum ca sunt de acord cu respectivele
principii.
Declaratia a fost adoptata de Adunarea generala ca rezolutie neavand putere de lege ceea ce
inseamna ca nu a fost un document puternic in prima faza, si chiar in preambulul declaratiei exista o
explicatie comuna pentru state in ceea ce priveste dr fundamentale care sa serveasca statelor lumii ca un
standard comun.
Odata cu trecerea timpului, Declaratia universala s-a transformat dintr-o recomandare cu caracter
obligatoriu, intr-un document cu valoare de norma juridica. Declaratia Universala a Drepturilor Omului
cuprinde 2 categorii de drepturi: drepturi civile si politice pe de o parte si drepturi economice, sociale si
culturale pe de alta parte .
4. Pactele internationale si protocolul facultative cu privire la abolirea pedepsei cu moartea
In 1976 Adunarea generala a ONU a adoptat Pactele internationale cu privire la drepturile
omului.
In 1986 au intrat in vigoare .
Cele 2 Pacte internationale cu privire la dr omului sunt urmatoarele:
 Pactul privind drepturi civile si politice consacra mai multe dr decat in declaratia universala si
anume: nimeni nu poate fi lipsit de viata sa in mod arbitrar este vorba de pedeapsa cu moartea care nu
poate fi pronuntata impotriva minorilor si nu poate fi executata in privinta femeilor gravide.
Este interzisa supunerea unei persoane la practice medicale sau stiintifice fara consimtamantul
acesteia, se interzice sclavia, comertul cu sclavi si munca fortata.
De asemenea nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decat pentru motive legale si in
conformitate cu procedura legala, nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu poate
exercita o obligatie contractuala, un strain nu poate fi expulzat decat pe baza unei hotarari judecatoresti,
bazata pe securitate nationala, toti oamenii sunt egali in fata tribunalelor si a curtilor de justitie, nimeni
nu trebuie sa sufere din cauza opiniilor sale, orice copil are dr la ocrotire din partea familiei sale a
societatii si a statului.
De asemenea drepturiel persoanelor care apartin minoritatilor etnice, culturale, religioase de avea
propria lor viata culturala, religioasa si de a folosi propria limba.
Acest pact international a infiintat un Comitet a dr omului compus din 18 membrii alesi de statele
parti la pact pentru un mandat de 4 ani, iar statele parti au obligatia de a prezenta acestui comitet asupra
masurilor luate in ceea ce priveste respectarea drepturilor prevazute in pact si inserarea acestora in
legislatia interna.
Comitetul are competenta de a studia rapoartele statelor si de a prezenta propriile rapoarte cu
observatiile necesare si sa reprezinte ONU.
Pactul international cu privire la drepturile economice, politice si culturale
Are mai multe drepturi petrecute si anume:
- dreptul de a infiinta si a face parte din sindicate,
- dreptul la securitate sociala,
- dreptul la asigurare sociala,
- dreptul de a asigura la cel mai inalt rang posibil de sanatate
Statele care ratifica acest pact au obligatia de a lua masurile necesare pentru inserarea acestor
drepturi in normele drept intern si de a utiliza la maxim resursele interne pentru a ajunge treptat la
deplina infaptuire a acestor drepturi.
Pactul cere statelor parti sa prezinte rapoarte asupra masurilor pe care le –au adoptat , rapoarte
care se trimit secretarului general ONU si de acolo ajung la consiliul economice si social al ONU .
ONU pentru a da o putere cat mai mare si o garantie reala de protectie a dr omului a adoptat in
decursul anilor mai multe conventii si tratate internationale care vin sa intregeasca sistemul universal de
protectie si garantare a dr omului: Conventia cu privire la prevenirea si oprirea crimei de genocid 1948,
Conventia internationala prin eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala 1965, 1979-Conventia
cu privire la eliminarea discriminarii fata de femei, Conventia impotriva torturii, a pedepselor si
tratamentelor crude inumane si degradante, 1989 - Conventia privind drepturile copilului .
5. Consiliul Europei
Consiliul Europei este o organizatie internationala cu caracter interstatal ,creat in 1949 si care a
avut ca membrii fondatori Anglia, Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia,
Olanda si Suedia.
Scopul principal al Consiliului Europei este acela de realizare a unei unitati stranse intre tarile
membre in vederea promovarii idealurilor si principiilor care constituie patrimonial comun al membrilor
si pentru favorizarea progresului economic si social al membrilor tarii.
 Pentru realizarea acestui scop, sunt necesare urmatoarele actiuni:
- examinarea de catre organele consiliului a problemelor comune tarilor membre
- incheierea de acorduri si adoptarea de actiuni comune in domeniile economice, sociale, culturale,
stiintifice si administrative, precum si in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale ale
omului.
Statutul Consiliului Europei prevde o serie de conditii pe care trebuie sa le indeplineasca statele
care doresc sa devina membre si anume: respectarea principiilor statului de drept si a faptului ca fiecare
persoana aflata sub jurisdictia respectivului stat gtrebuie sa se bucure de drepturile si libertatile
fundamentale ale omului.
Organele Consiliului Europei sunt: Comitetul de ministrii si Adunarea parlamentara.
Comitetul de ministrii este principalul organ al Consiliului si este alcatuit din ministrii afacerilor
externe din toate statele membre si care reprezinta Guvernele statelor membre si apar ca experti in
doemniul drepturilor omului.
Comitetul de ministrii este competent sa examineze masurile necesare realizarii scopului
Consiliului, inclusive incheierea de acorduri internationale si adoptarea unei politici comune fata de
diferite probleme.
Adunare parlamentara este organul deliberative al Consiliului Europei si este compusa din
reprezentanti ai fiecarui stat membru alesi de catre Parlamentul national .
Ca organ deliberativ adopta recomandari pe care le transmite Comitetului de ministrii pentru a fi
puse in executare.
Toate activitatile desfasurate de Consiliul Europei au in centrul lor respectarea drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului, iar Conventia Europeana pentru protectia dr omului adoptata in
1950 si organul judiciar instituit prin aceasta, respectiv Curtea Europena a Drepturilor Omului sunt cele
mai importante instrumente prin care Consiliul Europei isi duce la indeplinire principalul scop al
activitatilor sale.
6. Curtea europeana a Drepturilor Omului asa cum a fost reglememntata de protocolul 14
Durata mandatului si revocare, judecatorii sunt alesi pentru un mandat de 9 ani
Art 24 – Grefa si raportorii Curtii
Grefa are sarcina de organizare potrivit regulamentului Curtii, iar atunci cand Curtea se pronunta
in completul de Judecator unic, Curtea este asistata de raportori, acestia exercitandu-si functiile sub
autoritatea Presedintelui Curtii si fac parte din grefa Curtii
Art. 25 – Adunarea Plenara a Curtii Europene
Este formata din toti judecatorii Curtii, adunarea alege un presedinte pe o durata de 3 ani, 2
vicepresedinti. Adunarea Plenara constituie camere, alege presedintii Camerelor, alege grefierul, grefierii
adjuncti.
Art. 26 – Judecatorul Unic, Comitete, Camere si Marea Camera.
In examinarea cauzelor deduse Curtii, aceasta isi desfasoara activitate in complete de judecator
Unic, Comitete de 3 judecatori, Camere de 7 judecatori si intr-o Mare Camera de 17 judecatori
La cererea Adunarii Plenare, Comitetul de Ministrii poate reduce numarul de judecatori la 5 din
Camere.
Judecatorul Unic examineaza cererile primite de la Presedintele Camerei si poate declara potrivit
art. 27 inadmisibila si poate radia de pe rol o cerere, decizia aceasta este definitiva, iar daca Judecatorul
Unic nu declara inadmisibila o cerere o transmite unui Comitet pentru o examinare suplimentara.
 Art 28 din Conventie reglementeaza competenta Comitetelor.
Cererile primite de la judecatorul unic ajung la comitet care prin vot unanim le pot decalra
inadminisbile si radia de pe rol, decizia fiind definitiva sau pot sa le declare admisibile, in acest sens
adopta o hotarare asupra fondului cauzei, doar daca problema interpretarii si aplicarii Conventiei in
cauza respectiva se inscrie intr-o jurisprudenta bine definita a Curtii.
Deciziile sunt definitive. Daca judecatorul ales in numele unei inalte parti contractante, parte in
litigiu, nu este membru al Comitetului, el poate fi solicitat de catre Comitet sa participe in orice stadiu.
Art. 29 – Deciziile Camerelor asupra admisibilitatii si asupra fondului cauze
Daca Comitetele nu au luat nicio hotarare asupra fondului atunci se va sesiza o Camera ce
urmeaza sa se ponunte asupra admisibilitatii si asupra fondului cererii individuale.
Daca Camera considera ca cererea individuala ridica problema grave de interpretare a Conventiei
atunci potrivit art. 30 din Conventie se va desesiza in favoarea Marii Camere.
Problemele grave se refera la interpretarea Conventiei dar si a Protocoalelor, precum si la faptul
ca solutionarea respectivei cauza de catre una din Camere ar putea conduce la o contradictie cu o
hotarare pronuntata anterior de Curte.
Art. 31- Atributiile Marii Camere
Aceasta se pronunta cererilor introduse care duc la probleme grave de interpretare a Conventei.
Se pronunta asupra problemelor cu care Comitetul de Ministrii sesizeaza Curtea. Examineaza cererile de
aviz consultativ introduse in virtutea art. 47 din Conventie.
Art. 32- Competentea Curtii Europene
Competenta Curtii acopera toate problemele privind interpretarea si aplicarea Conventiei si a
Protocoalelor Conventiei
Art 33 – Cauzele interstatale
Se prevede ca orice stat, inalta partea contractanta, poate sesiza Curtea asupra oricarei pretinse
incalcari a prevederilor Conventiei sau a Protocoalelor de catre o alta inalta parte contractanta.
Art. 34 – Cererile individuale
Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de orice persoana fizica cu organizatie neguvernamentala
sau grup de particulari care se pretind victime ale unei incalcari de catre o inalta parte contractanta, a
drepturilor prevazute in Conventie si in Protocoale, iar inaltele parti contractante nu pot impiedica prin
nicio masura exercitiul acestui drept.
Art. 35 – Conditii de admisibilitate a unei cereri in fata Curtii
Curtea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne si intr-un termen de 6
luni de la data deciziei interne definitive.
Cererea trebuie sa fie semnata si nu trebuie sa fie esential aceeasi cu o cerere examinata anterior
de Curte.
Cererea trebuie sa fie compatibila cu dispozitiile Conventiei si a Protocoalelor. Reclamantul
trrebuie sa fi suferit un prejudiciu important cu exceptia cazului in care respectarea drepturilor omului
garantate prin Conventie si Protocoale impune o examinare a fondului cererii, cu conditia de a nu
respinge din acest motiv nicio cauza care a fost examinata corespunzator de catre o instanta nationala
Art. 36 – Interventia tertilor
In orice cauza prezentata de un reclamant, inalta parte contractanta al carui cetatean este
reclamantul poate prezenta observatii scrise si poate lua parte la audieri.
Presedintele Curtii poate invita orice inalta parte contractanta chiar daca nu este parte in cauza
sau orice persoana interesata alta decat reclamantul sa prezinte observatii scris sau sa ia parte la audieri
Art 37 - Radierea de pe rol a unei cauze
 In orice stadiu al procedurii Curtea poate decide radierea de pe rol a unei cereri atunci cand
reclamantul nu doreste sa o mai mentina, litigiul a fost solutionat (intelegere secreta) sau din orice alt
motiv constatat de Curte care face examinarea Cererii sa nu se justifice.
Daca Curtea decide sa continue examinarea Cererii inseamna ca a fost incalcat un drept
recunoscut de Conventie sau Protocoale.
Curtea poate hotarî reinscrierea pe rol a unei cererii care a fost radiata cand exista motive
temeinice
Art. 38 – Recunoaste examinarea contradictorie a cauzei
Conform principiului contradictionalitatii si daca este cazul procedeaza si la o ancheta cu
sprijinul inaltelor parti contractante
Conventia prevede la art. 39 ca in orice etapa a procedurii de judecata partile pot solutiona pe
cale amiabila cauza cu conditia respectarii drepturilor omului informand Curtea in acest sens urmand ca
aceasta sa ia la cunostinta si sa radieze cauza de pe rol printr-o decizie.
In aceasta decizie Curtea va prezenta doar un sumar a intelegerii amiabile, restul ramane absolut
confidential
Decizia se comunica comitetului de ministrii care va supraveghea executarea intelegerii amiabile
Procedura de judecata respecta principiile contradictorialitatii, audierile sunt publice, exceptie
face situatia in care Curtea din considerentele respectarii vietii intime si private hotaraste altfel.
Publicul poate avea acces la toate documentele care sunt depuse la grefa Curtii Europene
Conventia prevede in art. 43 ca intr-un termen de 3 luni de la data hotararii unei camere, orice
parte implicata in cauza poate pentru motive temeinice sa retrimita cauza in fata Marii Camere, iar un
colegiu format din 5 judecatori ai Marii Camere va accepta cererea daca cauza ridica o problema grava
privind interpretarea si aplicarea conventiei sau a protocoalelor, sau chiar pentru o problema grava cu
caracter general. Iar daca Colegiul accepta cererea Marea Camera se va pronunta asupra cauzei printr-o
hotarare.
Hotararea Marii Camere este definitiva.
Hotararile Camerelor devin definitive in urmatoarele situatii:
- cand partile declara ca nu vor solicita retrimiterea cauzei in fata Marii Camere
- la 3 luni de la data ramanerii definitive daca retrimiterea cauzei in fata Marii Camere nu a
fost ceruta
- cand colegiul Marii Camere va respinge cererea de retrimitere la Marea Camera
Hotararile definitive se publica intotdeauna. Indiferent daca prin hotararile si deciziile Curtii
cererile sunt admisibile sau inadmisibile acestea trebuie sa fie motivate. In hotarare daca nu exista un
acord unanim al judecatorilor opiniile separate ale oricarui judecator vor fi trecute in hotarare/decizia
Curtii.
Art. 46 prevede obligativitatea inaltelor parti contractante de a se conforma intocmai hotararilor
definitive ale Curtii, iar comitetul de ministrii este cel care va supraveghea acest lucru. In cazul in care
comitetul de ministrii constata ca o inalta parte contractanta refuza sa se conformeze unei hotarari
definitve acel stat va fi pus in intarziere printr-o decizie a comitetului de ministrii urmand ca statul sa fie
atentionat pentru respectarea obligatiilor asumate prin Conventie
Comitetul de ministrii poate merge pana la excluderea unui stat din Consiliul Europei
Conventia permite comitetului de ministrii sa solicite Curtii avize consultative asupra
problemelor juridice privind interpretarea conventiei si a protocoalelor exceptand problemele care tin de
intinderea drepturilor si libertatiilor din Conventie
 Aceste avize consultative trebuies motivate de catre Curte, iar daca avizul nu exprima in
totalitate opinia judecatorilor, orice judecator are dreptul de a-si expune separat opinia.
Cheltuielile legate de functionarea Curtii sunt suportate de Consiliul Europei. Pe toata exercitarea
mandatului judecatorii beneficiaza de imunitati si privilegii.
7. Indatoriile fundamentale
Corelativ drepturilor fundamentale, cetatenii au si indatoriri fundamentale, deoarece este de
neconceput ca intr-o societate, membrii colectivitatii umane sa aiba numai drepturi.
Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind in
acelasi timp si garantia ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv.
Indatoririle fundamentale sunt esentiale pentru stat, in aceeasi masura in care drepturile
fundamentale sunt esentiale pentru cetateni, deoarece statul arfi redus la o abstractie, la o forma fara
fond, daca nu ar avea instrumentele necesare pentru dezvoltarea sa.
Indatoririle fundamentale ale cetatenilor sunt acele obligatii cetatenesti considerate esentiale
de catre popor pentru realizarea intereselor generale inscrise in Constitutie, si asigurate in realizarea
lor prin convingere, sau, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.
Conform art. 54 din Constitutia Romaniei, o prima indatorire fundamentala o reprezinta
fidelitatea fata de tara.
Aceasta este sacra si presupune ca cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si
militarii, raspund de ducerea la indeplinire cu credinta a obligatiilor ce le revin, si in acest scop, depun
juramantul de credinta.
Fidelitatea fata de tara presupune devotamentul fata de aceasta si ocrotirea interesului national.
O alta indatorire fundamentala este respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.
Constitutia beneficiaza de suprematie fata de celelalte norme legale. Respectarea legii este
esentiala in esxistenta statului de drept si reprezinta principala garantie a respectarii drepturilor si
libertatilor cetatenilor si a bunei functionari a autoritatilor publice.
Apararea tarii este o alta indatorire fundamentala a cetatenilor, consacrata de art. 55, care
prevede ca cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania, ca o expresie a dragostei fata de tara.
Obligatiile la plata contributiilor financiare constituie o alta obligatie fundamentala. Prin
impozite si prin taxe, cetatenii au obligatia sa contribuie la cheltuielile publice, iar statul are obligatia sa
stabileasca un sistem legal de impunere, printr-o asezare justa a sarcinilor fiscale.
Orice prestatii sunt interzise daca nu sunt stabilite prin lege.
Constitutia a stabilit si limite ale acestei obligatii, si anume: contributia cetatenilor la plata
cheltuielilor publice poate consta numai din plata impozitelor si a taxelor, orice alte prestatii fiind
interzise.
Sistemul legal de impunere trebuie sa fie subordonat unui principiu de echitate pentru a nu
deforma egalitatea de sanse, fara niciun privilegiu sau discriminare.
Art. 57 din Constitutia Romaniei prevede ca cetatenii romani si straini trebuie sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile
celorlalti. Acest articol consacra doua principii, si anume: buna-credinta si respectul drepturilor altuia.
Buna-credinta este opusa abuzului de drept, precum si fraudei la lege.
 Abuzul de drept vizeaza exercitarea unui anumit drept, intr-o forma aparent legala, dar prin
modul in care este exercitat, aduce prejudicii drepturilor si intereselor legitime ale altor cetateni.
Frauda la lege reprezinta eludarea intentionata a dispozitiei unei norme juridice, prin folosirea
dispozitiei unei alte norme juridice, situatie in care, subiectul de drept, infaptuieste un act, nu pentru a
obtine efectele firesti, ci cu intentia de a obtine pe cale indirecta, efectele interzise de o alta norma
juridica, sau pentru a face inaplicabile efectele unei norme imperative prin folosireaunei alte norme
juridice cu caracter imperativ.
8. Sistemul national de protectie si garantare a drepturilor omului (curtea constitutionala,
avocatul poporului, institutia contenciosului ).
a) Curtea Constitutionala

Unul dintre mijloacele cele mai importante de asigurare a respectarii drepturilor omului il
constituie controlul constitutionalitatii legilor.
Este recunoscut si admis ca un act normativ trebuie emis de organul de stat competent, in
limitele competentei sale, cu respectarea procedurii legale si, mai ales, cu respectarea dispozitiilor din
actele juridice normative situate mai sus in ierarhia normativa.

Curtea Constitutionala, este un organ politico-jurisdictional, special si specializat pentru a

asigura - prin intermediul controlului de constitutionalitate - suprematia Constitutiei in sistemul juridic
normativ, precum si pentru indeplinirea altor atributii pe care legea fundamentala i le-a conferit expres si
limitativ.

Ea este compusa din 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit
sau innoit.
Constitutia stabileste si conditiile ce trebuie indeplinite pentru a fi numit judecator la Curtea
Constitutionala. Aceste conditii sunt: pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o
vechime de eel putin 18 ani In activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.
Cei 9 judecatori sunt numiti astfel: 3 de catre Camera Deputatilor, 3 de Senat si trei de
Presedintele Romaniei.
Stabilindu-se durata mandatului la 9 ani, rezulta ca acesta nu se suprapune pe mandatul
parlamentar si nici pe cel prezidential fapt ce are importanta, mai ales, in ceea ce priveste independenta
judecatorilor.
Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioada de
3 ani.
Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu oricare alta functie publica
sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior. Aceasta incompatibilitate
are drept scop independenta celui numit ca judecator la Curtea Constitutionala.
Constitutia cuprinde si reguli de protectie a judecatorilor Curtii Constitutionale, astfel incat
acestia sa poata realiza nestingheriti misiunea pe care o au. In cadrul acestei protectii putem mentiona:
regulile privind raspunderea, independenta si inamovibilitatea judecatorilor, imunitatea acestora,
rezervarea postului.
b) Institutia contenciosului
 O alta modalitate ce poate fi folosita pentru protectia drepturilor omului de orice persoana o
reprezinta contenciosul administrativ.
Aceasta reprezinta o forma juridica de aparare a drepturilor omului impotriva eventualelor
abuzuri ale organelor administratiei publice si a functionarilor publici ce-si desfasoara activitatea in
cadrul acestor organe.
Administratia publica realizeaza o activitate de organizare a executarii legii in statul de drept.
Prin natura sa aceasta activitate derivata din lege trebuie sa se conformeze legii iar organele
administratiei publice pot incalca drepturi care apartin persoanelor fizice sau juridice, creand in acest fel
litigii juridice care trebuie rezolvate pe calea unei activitati jurisdictionale.
Institutia contenciosului administrativ
Vizeaza incalcarea drepturilor si libertatilor de catre institutiilor statului. Incalcarea se produce
prin emiterea unor acte administrative de catre aceste autoritati.
Actul administrativ reprezinta forma principala a autoritatilor statului, prin carre se modifica
ceva din ordinea juridica existenta (ex un certificate de nastere, certficatul de deces, autorizatie de
contructii)
Atunci cand o autoritate face acest lucru prin adoptarea acestui act administrativ sau prin refuzul
emiterii unui act, in baza art 52 CR, orice persoana se poate indrepta cu actiune in justitie impotriva
autoritatii solicitand obligarea acesteia de a elibera un act, de a emite un act, sau daca s-au produs
pagube prin eliberarea sau emiterea actului sa fie despagubit.
Legea contenciosului permite instantelor de judecata ca atunci camd un act administrativ incalca
grav drepturi si libertati, instanta poate dispune suspendarea actul cat timp instanta de contencios
solutioneaza cauza.
Legea stabileste ca institutii de sezina: institutia prefectului, ministerul public, avocatul
poporului, agentia nationala a functionarului public.
Constitutia stipuleaza ca persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un
act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina
recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

In ceea ce priveste Legea contenciosului administrativ, aceasta prezinta o importanta deosebita

pentru constructia statului de drept din tara noastra. Prin aceasta lege se pune la indemana persoanelor
fizice si juridice un instrument eficace pentru curmarea unor eventuale abuzuri ale organelor
administratiei publice, creandu-se mijloace de restabilire a legalitatii incalcate, de repunere in drepturi si
de sanctionare a celor ce folosesc abuziv competenta pe care o au, in legatura cu emiterea actelor
administrative.
c) Avocatul poporului
Avocatul Poporului este o institutie independenta, menita sa protejeze cetatenii de abuzuri din
partea autoritatilor administratiei publice.
Avocatului poporului se poate adresa orice persoana fizica, indiferent de cetateie, varsta, sex,
apartenenta politica sau religioasa, atunci cand se considera vatamata in drepturile si libertatile sale de
catre un organ administratiei publice, printr-un act sau fapt administrativ ilegal.
Este echivalentul instituției ombudsmanul european, instituție de origine suedeză. În alte țări este
cunoscută sub alte denumiri, precum: comisar parlamentar, apărător al poporului, apărător public,
mediator public, procuror parlamentar.
 Rolul fundamental al avocatului poporului este de a apăra drepturile și libertățile cetățenești, în
genere, în raport cu autoritățile publice și în special cu cele executive.
Avocatul poporului este numit în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului pe o
durată de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată.
Pe durata mandatului său, avocatul poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau
privată, cu excepția celei de cadru didactic în învățământul superior.
Avocatul poporului își exercită funcțiile fie din oficiu fie la cererea persoanelor interesate. Pentru
ca activitatea să fie eficientă, constituția obligă autoritățile publice să-i asigure sprijinul necesar.
Avocatul poporului răspunde numai în fața Parlamentului, având obligația de a-i prezenta
acestuia rapoarte. În aceste rapoarte avocatul poporului poate face și recomandări privind legislația sau
luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăților publice.
În competenta institutiei Avocatul Poporului intră petitiile care au ca obiect incălcarea drepturilor
sau libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative ale autorităţilor administraţiei
publice sau prin actele administrative ale regiilor autonome.
Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoană fizică, precum şi societăţile
comerciale, asociaţiile şi orice alte persoane juridice.
Petiţiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau
fapte ale autorităţii administraţiei publice se adresează instituţiei Avocatul Poporului nu mai târziu de un
an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă
de ele.