România •Revista

finanţata
cu sprijinul

literară®
Ministerului
Culturii şi
I d e n tităţii
Na ţionale

revistă a Uniunii Scriitorilor din România director : Nicolae Manolescu anul LI 15 martie 2019 28 de pagini 3 lei

od seea lui DS-896.

• Cronica literară de

defectarea lui Daniel Cristea-Enache

Fotograful scriitorilor

petru dumitriu
(surse inedite) •Cronica ediţiilor de Răzva n Voncu
Lovinescu inedit
Radu Tudorancea
•Cronica ideilor de Sorin Lavric
Calofilul mehenghi

• Cronica dramatică de
Marina· Constantinescu
Codrul Grumăzeştilor
şi frica giupinesei Malca

• Ştefan Cazimir
Amalgamul paradigmatic

• Poemul săptămânii de loaf1 Es. Pop

• Contrafort de Mircea Mi hă i eŞ,._ _

Cow-boy-ii nazişti

• Eu şi comunismul de Alex ŞtEi[ă n~şs:; u

"O si te Împuşcăm, nemernic11le! 11

~ • Ex libris de Mircea Anghelescu

Istoria ca viitor

• Grete Tartler
Liviu Bordaf . l"\JRCEA flll\bE
Sfântul Francisc prin lume

• Letiţia Constantin
aventurieri
Lumea este scrisă
si secrete
"
1n pensiunea • Interviu cu Clara Us6n
Viaţa e gri şi despre această viaţă,
doamnei Perris despre acest gri scriu acum scriitorii
1J C
ând Mircea Eliade se instalează la
Calcutta, în pensiunea dnei Gwyndon
Perris, una dintre camere era ocupată
de Abadie şi Vairat, doi eurasiatici francezi din
sălbatic direct din automobil sau vindecarea de
muşcătura unei cobre prin frecţii cu amoniac - pe
care i le povesteau lui Eliade - nu apar în relatările
călătoriei publicate în ziarele din Saigon. Doar că
admirativă faţă de englezi exprimată de articolele
lui Vairat şi Abadie. Este, de fapt, titlul traducerii
franceze (1929) a unei cărţi celebre în epocă, Mother
India. (1927) de Katherine Mayo, el însuşi o replică
Saigon. Adică, se înţelege, franco-anamiţi, corespondentul Abadie a împuşcat un urs care îl atacase, iar, cu altă la binecunoscuta L'Inde sa.ns Ies a.ngia.is (1903) a lui
mai recent din Indochina al anglo-indienilor. Sunt ocazie, era cât pe ce - să fie muşcat de un şarpe. Pierre Loti.
şi singurii care apar în relatările sale. Deşi rămân Dar, într-adevăr, traversarea junglei siameze şi
numai o lună, Eliade se apropie de ei atât de mult, birmane, a Munţilor Tenasserim şi Arakan a fost ei doi automobilişti au părăsit Calcutta
la31ianuarie1929. Plănuiau să traverseze
încât la despărţire îi numeşte „prietenii mei".
Portretele celor două personaje din Şantier
n-au fost până acum confruntate cu prototipurile
plină de greutăţi şi primejdii: croirea drumului prin
păduri şi mlaştini, furtuni, zile de foame, friguri,
trecerea masivelor muntoase cu maşina demontată,
C Afganistanul, pe ruta Delhi-Lahore-
Duzdab-Teheran, dar neprimind permisiunea
lor. Nici nu s-ar fi putut, căci nimeni nu le-a consacrat cărată de coolies ş.a. Pe deasupra, li s-au terminat autorităţilor britanice de a trece prin Kabul, s-au
vreo cercetare. Profilul lor istoric poate fi reconstituit şi banii. Când au rămas fără resurse, în Birmania văzut nevoiţi să ia ruta uşoară, prin Baluchistan.
cu ajutorul informaţiilor furnizate de arhive, publicapi şi, din nou, la Calcutta, un comitet de sprijin din Deşi - spune Eliade - au plecat cu inima zdrobită,
oficiale şi ziarele vremii. Saigon a organizat colecte, conferinţe, manifestări n-au mai dat niciun semn de viaţă, iar în pensiunea
Charles GabrielAbadie de Lestrac (17 decembrie sportive şi artistice de binefacere. doamnei Perris nu se şti~ nici măcar cât de departe
1896 - 4 iunie 1948) ~-a născut nu la Saigon, ci la Deşi Abadie pare mai interesant decât Vairat au reuşit să ajungă.
Saint-Denis, în Reunion, fiu al unui „proprietar"
din Saint-Andre. Descindea dintr-o familie originară
din insulă de două generaţii pe linie masculină, iar
pe linie feminină chiar de la începuturile colonizării ·
ei. Fotografia sa surprinde o fizionomie cu trăsături
orientale, iar genea logia lui include strămoşi
îndepărtaţi indieni şi malgaşi. Aşadar, nu era franco-
an am i t, d a r a crescut în Indochina, vorbea
perfect vietnameza şi se considera un fiq. al locului.
În 1914, la izbucnirea războiului, se afla la
Marseille, înregistrat ca funcţionar. A fost încorporat
voluntar în Regimentul 22 de infanterie colonială
din oraş şi a făcut tot războiul în tranşee, ca grenadier,
supravieţuind măcelului de la Verdun. Când a
fost lăsat la vatră, în 1920, avea gradul de sublocotenent.
S-a întors acasă prin Egipt, povestind mai apoi că
a petrecut acolo câţiva ani. De fapt, în acelaşi an
s-a căsătorit, la Saigon, dar căsnicia n-a durat mult.
După ce şi-a încercat norocul în diverse meserii, în
septembrie 1922 a intrat în administraţia colonială,
ca grefier de tribunal. A avansat repede în grade,
întâi la Tourane, apoi în câteva reşedinţe provinciale
din Cochinchina, pentru a ajunge în 1928 la
Curtea de Apel din Saigon. A fost descris ca „un
frumos exemplu de mic francez dârz, descurcăreţ,
îndrăzneţ, energic, cuprins de aventură".
Datele biografice ale lui Georges Vairat sunt
mai greu de găsit. Mai tânăr decât Abadie, se pare
că era fiul unui fermier din Chi HOă„ lângă Saigon,
zonă în care trăiau mai multe familii cu acest
nume, dar actul lui de naştere nu e reperabil în
arhive. Fizionomia sa are trăsături mongoloide;
cunoaşterea limbii chineze ar putea fi un indiciu
al e~edităţii. Intruvabil şi în registrele matricole
A militare, s-ar spune că nu a luat parte la război.
Işi începe cariera în 1925 ca şefde atelier la Imprimerie
Saigonnaise, iar apoi devine director al ziarului
„Echo des sports" (1925-1926) din Saigon.
Amândoi erau sportivi bine-cunoscuţi şi
simpatizaţi. Presa îi descrie ca vânători neînfricaţi,
automobilişti cu lungă experienţă şi rugbişti excelenţi.
Abadie era căpitan al echipei Saigon Sports, iar
aventurieri si
, secrete
numele lui e pomenit în ziare de prin 192i. Hidoasa
rană de pe fruntea lui Vairat nu se datora războiului,
aşa cum pretindea, ci unui accident rutier, survenit
în pe-nsiunea doamnei Perris
în iunie 1926, lângă Rach Gia, în compania luiAbadie.
Din cauza acestuia a trebuit să părăsească redacţia
ziarului sportiv. - era, în orice caz, cel mai aventuros - , Eliade i-a Au ajuns la Quetta în martie, iar la Teheran
Călătoria în automobil de la Saigon la acordat atenţie acestuia din urmă. Bănuim, în în luna iunie. Rămaşi din nou fără resurse, le-a venit
Paris sau invers devenise de o bucată de vreme un virtutea faptului că în ajutor clubul automobilistic
fel de întrecere. Mai multe echipe şi-au încercat era jurnalist şi obţinuse saigonez. Totuşi, nu şi ­
puterile şi norocul. Abadie este cel care l-a convins o întrevedere cu Gandhi au continuat călătoria
pe Vairat să se alăture temerarei întreprinderi, (ceea ce el nu va reuşi), imediat, ci au zăbovit în
organizată cu susţinerea unor instituţii locale (clubul nu pentru că-i plăceau Persia, chipurile pentru a
auto din Saigon, ziarul „L'Opinion" ş.a.). Dar acesta poeziile lui Sully- mindoi erau sportivi bine· studia viaţa politică, iar o
din urmă avea şi-un alt motiv: o operaţie la Paris Prudhomme şi Bandelaire. vreme au trimis interesante
pentru fractura de craniu suferită în urma accidentului. Dacă e să-l credem, Vairat cunoscuţi fi simpatizaţi. corespondenţe ziarului

••
Planificarea a durat un an, iar plecarea a avut loc era unul dintre criticii Presa ii descrie ca vinitori „L'Opinion" . Din acest
la 8 aprilie 1928. Noutatea urmărită de cei doi era lui Mahatma, nu pentru neînfricaţi, automobilifti moment presa încetează
de a ajunge la Calcutta trecând prin Bangkok şi cele pe care le făcea, ci să mai scrie despre cursa
Rangoon, traversând regiuni de junglă şi munte pentru ceea ce nu făcea. cu lungi experienţi fi Saigon-Paris.
lipsite de şosele pe care expediţiile anterioare le-au Eliade scrie că citise un rugbifti excelenţi. · Vairat a renunţatla
evitat. Pentru aceasta au ales _o maşină uşoară, un interviu, dar ceea ce proiectul de a~erge până
BNC de şapte cilindri, care putea fi demontată şi jurnalistul saigonez va în Franţa. Nu se ştie totuşi
transportată cu catârii prin locurile impracticabile. publica mai apoi în ziarul prea bine ce au fjcut pentru
Mulţi ,şi-au manifestat îndoielile a,supra „L'Opinion" e un articol o lungă perioaQ.ă de timp.
reuşitei, ba chiar şi asupra noimei aventuroasei în care relata convorbirea. Se pare că s-au implicat în
întreprinderi. Într-adevăr, aşa cum o dovedesc Acesta i-a dat prilejul să ironizeze boicotul mărfurilor politica persană, consiliind pe unii dintre actorii ei.
relatările ulterioare ale celor doi, pentru drumul englezeşti, care nu afectează deloc comerţul britanic, In ziarele saigoneze se glumea că Vairat trăieşte pe
până la Taungup, pe coasta golfului Bengal, au fost şi să prevadă abandonarea lui, după cum şi anamiţii lângă un prinţ persan ca „mare eunuc". Abia în
veritabili exploratori. Au ajuns la Bangkok la 28 renunţaseră la boicotarea mărfurilor chinezeşti. octombrie 1930 ajunge la Beirut, via Bagdad, iar mai
aprilie şi la Rangoon la 16 iulie, dar următorul segment Din presa saigoneză aflăm că Vairat intenţiona apoi va lua un vapor din Port Said către Saigon. A
al itinerariului s-a dovedit a fi cel mai dificil. De mai să scrie o carte asupra locurilor vizitate. Întocmai sosit acasă la 10 aprilie 1931, iar primul lucru pe care
multe ori au fost nevoiţi să se întoarcă din drum, ca ziaristul Lucien Metz din romanul Ma.itreyi, l-a făcut a fost să anunţe că nu pierduse nimic din
o dată chiar în urma unui accident, provocat de o pentru care a servit de model. E foarte posibil ca înzestrările sale fizice.
alunecare de teren, care ar fi putut costa viaţa lui vizita celor doi acasă la Dasgupta, relatată în roman, Printr-una dintre acele stranii coincidenţe,
·;:•
Abadie. Au atins Taungup la 18 noiembrie şi Calcutta să fie desprinsă din paginile jurnalului lui Eliade . în aceeaşi zi demara o nouă călătorie Paris-Saigon,
la 26 decembrie. Titlul cărţii care-i va fi atribuită, L'Inde a.vec Ies de data aceasta pe calea aerului. Echipa, condusă
••
-E Aventuri precum împuşcarea unui elefant a.ngia.is, sugerează aceeaşi atitudine prietenoasă şi de prinţul George-Valentin Bibescu, preşedintele
& ~-'-:-
\ --------------------------------------------------------------'
L-- ----------------- ----·- ---,.------ ------ - ------ ----- ------------------··-·---·-- ------------------- --- - I
Federaţiei Aeronautice Internaţionale, era alcătuită
din doi piloţi români şi un mecanic englez. N-a
ajuns nici ea la destinaţie, fiind întreruptă, chiar în
India, de un tragic accident. Expediţia românească
a produs o interesantă intertextualitate în una dintre
recen.ziile Şantierului, care-i numeşte pe Abadie
şi Vairat „aviatori francezi".
Abadie va atinge totuşi Parisul, dar a doua
etapă a călătoriei are loc în anul 1931. A ajuns la 17
iulie, după ce parcursese 48.000 de kilometri de-a
lungul Asiei, aşa cum relata ziarelor pariziene. Micul
automobil era acum redus la părţile lui esenţiale.
Nu ştim dacă a trecut prin Bucureşti, cum scria
Eliade pănnţilor săi, la plecarea celor doi din Calcutta.
A publicat articole şi a ţinut mai multe conferinţe,
proiectând „doeumente etnografice" din regiunile
traversate în „explorăr~le" sale asiatice. Şederea
în metropolă a fost profitabilă şi calităţilor sale virile,
pe care, asemenea lui Vairat, nu le pierduse prin
Persia: sfârşitul anului l-a găsit recăsătorit. Cât
despre Vairat, abia la un an după întoarcere a publicat
propria-i relatare a călătoriei de la Saigon la Teheran,
pe care presa a calificat-o drept „emfatică şi prodigios
agasantă".
Această ispravă turistică, care le conferise o
oarecare celebritate, a rămas îngropată în paginile
ziarelor din epocă. Cărţile lui Eliade (Şantier,
Memorii), traduse în mai multe limbi, trebuie să
fie unele dintre foarte puţinele care-o mai amintesc.
După 1932, numele celor doi abia se mai pot găsi
prin ziare. Abadie e pomenit din când în când,
laconic, în ştirile sportive din presa saigoneză.
În aprilie 1932, după patru ani de întrerupere,
Abadie şi-a reluat postul de funcţionar judiciar,
întâi la Tonkin, avansând destul de repede până
la poziţia de grefier şef al tribunalului provincial
din Rach Gia, în anul 1939. S-a căsătorit pentru a
treia·oară, la Hanoi, în iunie 1938. Cu puţin timp
înaintea căderii guvernului de la Vichy, la 11 august
1944, a fost eliberat din funcţie, lucru care trebuie
să fi fost profitabil ulterior. A supravieţuit tuturor
evenimentelor dure care au urmat- lagăre japoneze,
masacrări de civili coloniali de către vietnamezi etc.
-, pentru a.~şi pierde viaţa în cursul războiului
Indochinei. Matricola sa militară menţionează sec
că a fost „asasinat de către rebeli" la Tân Son Hoa,
în apropiere de Saigon.
Despre cariera ulterioară a lui Vairat informaţiile
sunt, din nou, mai greu de găsit. Deşi jurnalist, avea
un profil public mai redus decât Abadie. În 1936 era
redactor-şef al ziarului „Alerte" (1934-1940), iar în
anii 1940-1941, redactor la „L'Impartial cochinchinois"
(1917-1945), unul dintre cele mai citite cotidiene din
Saigon. S-a căsătorit, iar în 1940 i s-a născut o fiică.
Nu ştim cum a traversat războiul mondial. Imediat
după aceea~ activ în mediile gaulliste. În aprilie
1951 era secretar permanent al proaspăt relansatei
'--~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~-,-~~~~~~~--''°
secţii indochineze a partidului Rassemblement du
Peuple Franc;ais. Sunt şanse considerabile să fi pierit
şi el în cursul războiului Indochinei.
Istoria l-a reţinut pe Abadie nu doar pentru
cursa Saigon-Paris, ci şi pentru o altă aventură, care
părea spirituală: îmbrăţişarea unei noi religii,
sincretică şi universalistă, născută în Cochinchina. '
Proclamat oficial în 1926, caodaismul unifica diverse
secte subterane mai vechi, sintetizând religiile locale
cu spiritismul, teosofia Şi creştinismul. A cunoscut
o creştere foarte spectaculoasă, ajungând cea de-
a treia religie din Vietnam, după buddhism şi
catolicism.
Abadie este unul dintre cei doi coloniali care
au devenit înalţi demnitari ai ei, fiind ales „episcop"
încă din 1926. În perioada când se afla în Franţa
avea însărcinări pompoase, precum ministru de
Externe al „Mission Etrangere du Caodaisme de
!'Europe" (1931) şi comisar pentru Europa (1932). La
Paris a colaborat cu un alt demnitar, Trân Quang
Vinh (1897-1975), aflat în misiune de serviciu, ca
secretar general al Muzeului de Artă din Phnom
Penh. Acesta încerca - şi a reuşit - să obţină sprijinul
unor personalităţi pentru noua religie. După
întoarcerea în I~dochina, Abadie a publicat un
articol în apărarea caodaiştilor, în septembrie 1932,
şi a fost numit delegat pentru Tonkin. E interesant
că angajarea caodaismului în lupta anti-colonială britanice nu ştiau cu cine au de-a face sub acoperirea
şi represaliile autorităţilor (care, în 1941, i-au exilat zgomotoasă a unor automobilişti sportivi. Nu e
„papa" în Madagascar) n-au afectat cariera sa de exclusă chiar posibilitatea unei colaborări între
funcţionar ·al statului. servicii vecine şi prietene (ceea ce ar explica repetatele
Chiar crezându-l pe Vairat că Abadie era cuvinte de apreciere şi recunoştinţă la adresa
incult, implicarea sa într-o religie precum caodaismul englezilor). Avea şi dl Frederick Perris - care, în
îl face mult niai interesant decât camaradul său, tinereţe, îndeplinise o misiune într-o zonă atât
cunoscător al termenului „egiptologie". Am fi vrut, de sensibilă precum frontiera Tibetului - vreo
desigur, să aflăm dacă viitorul istoric al religiilor identitate secretă? Mulţi agenţi uzaţi erau reciclaţi
ştia că împarte pensiunea doamnei Perris cu o înaltă în informatori. Şi cine altcineva din pensiune?
faţă bisericească a Asiei. Deşi noua religie avea, Frank? Ruth? Ajunge!
oficial, de-abia vârsta de doi ani şi ar fi putut părea E·bine totuşi să păstrăm disponibilitatea
o sectă efemeră, ambiţiile ei universaliste o propulsaseră surprizei pentru ziua când vor putea fi cercetate
deja în atenţia generală. integral arhivele serviciilor de informaţii interbelice.
În virtutea unei a treia aventuri pentru care În cele din Calcutta, recent declasificate, n-am găsit
a rămas în istorie, e mai probabil că Abadie nu i-a un dosar pe numele lui Eliade. Dacă a existat- cum
vorbit lui Eliade despre caodaism. Această ultimă suntem convinşi - , e probabil să fi fost transferat,
ispravă - de fapt mama celorlalte două - a fost în1947sauchiarîn1940,laLondra, unde declasificarea
dezvăluită abia în anul 1993, odată cu publicarea e mai lentă şi selectivă.
memoriilor unui alt aventurier: navigatorul Bernard
Moitessi~r (1925-1994), fiu spiritual al lui Abadie şi • • Liviu Bordaf
martorul ultimilor ani ai vieţii sale. Tradusă repede
în toate marile limbi europene, ba chiar şi în maghiară, (Fragment - fără note - din introducerea
Ta.mata et l'Alliance îl face pe grefierul saigonez mai volumului Mircea Eliade, India. Şantier,
cunoscut decât voiajul transasiatic în automobil. în curs de apariţie la Editura Cartex.)
Deşi cartea n -a ajuns încă în limba română,
figura autorului ar putea fi familiară publicului
de la noi, cel puţin pentru soţia sa Ileana;care trăieşte
încă în Franţa.
Schiţa de portret pe care am reconstituit-o
din linii întrerupte, adunate din cele mai diverse
unghere, se încarcă de carne şi culoare în memoriile
lui Moitessier. Abadie prinde dintr-odată viaţă - ca
silitor elev al şcolii vieţii - şi chiar coboară din paginile
cărţii. În special anul 1945, din zilele anterioare
loviturii de stat japoneze până după reluarea puterii
de către francezi, este în mod detaliat reconstituit.
Abadie se afla la Rach Gia, trăind buna viaţă colonială,
alături de o nouă tovarăşă, dar mereu fără copii,
plimbându-se în jonca personală, prieten intim
· cu şeful Siguranţei. Trece, împreună cu toţi ceilalţi,
prin detenţia japoneză. În septembrie e deplin
angajat în reinstalarea controlului colonial francez.
Intră în corpurile militare de voluntari, conduce
patrule, redactează manifeste, iar în scurt timp e·
numit consilier pe lângă statul-major al generalului
Philippe Leclerc (1902-1947). Mitraliat în piept, scapă
miraculos cu viaţă.
Revelaţia adusă de mărturiile lui Moitessier
este că Abadie fusese agent al serviciilor de informaţii
indochineze. Infiltrarea ierarhiei caodaiste a fost
cea mai importantă reuşită a sa, documentând din
ra
interior evoluţia anti - colonială a noii grupări ••
-•-·
:I
religioase. Moartea lui a avut loc pe „frontul secret",
executat, cu două gloanţe în cap, în propria-i
casă, de către serviciile secrete ale Viet-minh- f
;„
ului.
Această identitate ascunsă face inteligibilă •c
~
lungimea nefirească a cursei Saigon-Paris, mai ales
a perioadelor petreclite în Siam, Birmania şi Persia.
Şi Vairat trebuie să fi aparţinut aceleiaşi tagme, căci $l)C
Abadie nu-şi putea îndeplini misiunea în compania a
.......
unui neiniţiat. Faţa secretă a celor doi eurasiatici
-s
........
N
naşte întrebări într-o spirală simili-paranoică a
........
suspiciunii, mai ales într-o ţară'în care figura lui (Jl
Kim a fost mereu populară printre anglo-indieni.
Cum au ajuns tocmai în pensiunea doamnei Perris? ~
Simplă coincidenţă sau altceva? Ar trebui o mare ::r.
ro
doză de naivitate pentru a ne închipui că serviciile N
""'
........
 Legenda ilustrațiilor
(trimise cu articolul, numerotate conform ordinii originale)

1
3

4
2

1. Gabriel Abadie înaintea plecării în cursa Saigon-Paris (L'Écho annamite, Saigon, 14 noiembrie 1928, p. 1)

2. (în fundal) Pagina din registrul nașterilor din Saint-Denis, Réunion, unde a fost înregistrată nașterea lui Gabriel Abadie (Archives
Nationales d'Outre Mer, Aix-en-Provence)

3. (în fundal) Matricola militară a lui Gabriel Abadie (Archives Nationales d'Outre Mer, Aix-en-Provence)

4. Georges Vairat înaintea plecării în cursa Saigon-Paris (L'Écho annamite, Saigon, 27 martie 1928, p. 1)