TEORII PSIHOLOGICE

TEORII PSIHOLOGICE

TEORIA ATRIBUIRII
Descriere
Noi trebuie să ne explicăm lumea nouă înşine şi celorlalţi, atribuind o cauză evenimentelor
din jurul nostru. Aceasta ne conferă un sentiment mai mare de control. Atunci când
explicăm un comportament, acesta poate afecta statutul oamenilor în cadrul unui grup (mai
ales pe noi înşine).
Explicarea situaţiilor de eşec: Atunci când o altă persoană a greşit, vom utiliza de cele mai
multe ori atribuirea internă spunând că aceasta se datorează factorilor interni de
personalitate. Atunci când noi greşim, vom utiliza cel mai probabil atribuirea externă,
atribuind cauzele factorilor situaţionali mai mult decât să ne învinovăţim pe noi înşine.
Explicarea situaţiilor de succes: Şi vice versa, vom atribui succesul nostru intern şi succesele
rivalilor noştri unui “noroc” extern.
Atunci când o echipă de fotbal câştigă, suporterii spun ‘am câştigat’. Dar atunci când echipa
pierde, suporterii vor spune ‘au pierdut’.
Atribuirile noastre sunt de asemenea conduse în mod semnificativ de impulsurile noastre
emoţionale şi motivâaţionale. Învinovăţirea altor oameni şi evitarea incriminării personale
sunt nişte atribuiri care servesc foarte mult însăşi persoana. Vom face de asemenea atribuiri
pentru a ne apăra de ceea ce noi percepem ca atacuri. Vom arăta injustiţiile existe într-o
lume imperfectă.
Atunci vom avea tendinţa de a învinovăţi victimele (ale noastre şi ale altora) pentru soarta
lor pe măsură ce căutăm să ne distanţăm de gândul de a trece prin aceeaşi situaţie.
Vom avea tendinţa de a recunoaşte mai puţin variabilitatea altor oameni decât pe a noastră
înşine, deoarece ne vedem ca persoane multifaţetate şi mai puţin predictibile decât alte
persoane. Aceasta poate fi şi din cauză că putem vedea mai mult în interiorul nostru (şi
petrecem mai mult timp făcând aceasta).
În practică, avem deseori tendinţa de a trece printr-un proces cu două etape începând cu o
atribuire internă automată urmată de o considerare mai lentă a faptului dacă o atribuire
externă este mai adecvată. Aşa cum este cazul şi cu Încrederea Automată, dacă ne-am grăbi
sau am fi distraţi, s-ar putea să nu ajungem la această a doua etapă. Aceasta face atribuirea
internă mai frecventă decât atribuirea externă.

Cercetare
Roesch şi Amirkham (1997) au descoperit că atleţii cu mai multă experienţă efectuau mai
puţine atribuiri externe care să le servească lor înşişi, astfel ei găsind şi rezolvând cauzele
reale. Astfel, ei erau mai capabili să-ţi îmbunătăţească performanţele.

1
TEORIA ŢAPULUI ISPĂŞITOR
Descriere
Atunci când se produc anumite probleme, oamenilor nu le place să se învinovăţească pe ei
înşişi. Astfel ei vor acţiona pentru a căuta ţapi ispăşitori asupra cărora să-şi poată plasa
agresivitatea. Aceştia pot fi indivizi din afara grupului sau chiar grupuri întregi. Ca şi copiii
agresivi din şcoli, ne vom orienta cel mai des asupra oamenilor fără apărare.
Ideea de ţap ispăşitor creşte în intensitate atunci când oamenii sunt frustraţi şi caută o
scăpare pentru mânia lor.
Odată atribuită eticheta de ţap ispăşitor, poate fi dificil de eliminat această clasificare.

Cercetare
Weatherly (1961) a provocat frustrarea studenţilor şi apoi i-a rugat pe aceştia să scrie
povestiri pe baza unor imagini date. Acolo unde oamenii din imagini aveau nume evreieşti,
studenţii cu tendinţe anti-semite au scris povestiri care includeau agresiunea asupra
personajelor evrei.

Exemplu
Evreii au constituit ţapul ispăşitor pentru mulţi oameni şi grupuri până la perioada
Holocaustului din timpul celui de-al doilea război mondial. În anumite comunităţi ei sunt
încă folosiţi ca ţapi ispăşitori.

AGRESIVITATE
Descriere
Cu toate că agresivitatea este un impuls natural, aceasta reprezintă un act foarte social. Ea
este învăţată de la părinţi, colegi şi din mass-media şi este foarte probabil ca oamenii să fie
mai agresivi atunci când ei cred ca aceasta va conduce la creştere poziţiei lor sociale. Ea
poate avea de asemenea caracterul de catharsis permiţându-ne să ne descărcăm.
Agresivitatea creşte de asemenea când:

 Credeţi că un răspuns nu se va produce.

 Cealaltă persoană acţionează în mod deliberat împotriva voastră.
 Suferiţi fizic sau emoţional (nu neapărat din cauza unei alte persoane).
 Aţi consumat alcool sau alte stimulente.
 Testosteronul este prezent.
 A existat agresivitate la începutul vieţii voastre.
 Credeţi că obţineţi mai puţin decât meritaţi.
 Aţi fost atacat şi vă apăraţi sau răspundeţi.
 Daţi vina pe victimă şi apoi vă răzbunaţi.
 Aţi văzut multă violenţă la televizor, mai ales când eraţi mic.

2
Atunci când oamenii văd violenţa, indiferent dacă în viaţa reală sau prin mass media, aceasta
legitimează, învaţă oamenii cum să fie agresivi şi îi desensibilizează cu privire la orori.

Cercetare
Phillips (1983, 1986) a descoperit că crimele cresc după un meci de box căruia i-a fost făcută
foarte multă publicitate. Atunci când boxerii albi au pierdut, au fost ucişi mai mulţi oameni
albi şi vice versa.

LENEA SOCIALĂ

Descriere
Aceasta reprezintă tendinţa oamenilor de a performa mai slab la sarcinile simple şi mai
bine la sarcinile mai complicate pe care le desfăşoară în prezenţa altora.
Aceasta pare să fie o contrazicere directă a Facilitării Sociale dar poate fi explicată prin
circumstanţele diferite în care se produce. În particular, atunci când lucrăm într-un grup de
oameni care acţionează împreună poate fi mai uşor de ascuns lenea.
Aspectul esenţial aici este că persoana leneşă nu este îngrijorată cu privire la evaluarea sa.
Aceasta poate constitui de asemenea atracţia situării în poziţia unui expert sau într-un post
de autoritate: cu toate că ia mult timp să urci muntele, atunci când ajungi în vârf te poţi
relaxa.
Totuşi, atunci când suntem evaluaţi aşa cum se întâmplă când lucrăm la o sarcină de echipă,
vom munci mai bine pentru a ne asigura că nimeni nu ne critică pentru ca nu am depus
destule eforturi.
Oamenii care sunt mai puţin preocupaţi de grupuri sunt mai probabil să fie leneşi social,
cum ar fi bărbaţii şi societăţile vestice în general.

Cercetare
Max Ringelmann (1913) a descoperit că atunci când unui grup de bărbaţi le-a fost cerut să
tragă de o frânghie, fiecare dintre ei a tras mai puţin decât atunci când a tras singur.

Exemple
Atunci când baţi din palme la un concert nu trebuie să faci prea mult zgomot (şi astfel eviţi
să te doară palmele) şi nimeni nu va observa.

TEORIA POLITEŢII

Descriere
Oamenii au două tipuri de feţe:

3
  Faţa pozitivă, atunci când placem altora, ei ne respectă şi sunt de acord cu noi.
 Faţa negativă, atunci când simţim că alţii nu ne pot constrânge în niciun fel.

Ambele feţe pot fi provocate atunci când cineva ne cere ceva.

Aceasta conduce la o dilemă deoarece dacă cer ceva într-un mod plăcut, faţa pozitivă a
celuilalt este satisfăcută, dar faţa negativă îl poate conduce la concluzia că se poate folosi
de noi. Reversul medaliei este de asemenea adevărat, deoarece vorbirea defensivă poate
provoca faţa pozitivă.
Conformarea la regulile sociale de politeţe urmează o cale centrală şi sigură care nici nu
ameninţă, nici nu semnalează că poţi fi ameninţat.
Politeţea înseamnă acţionarea pentru a-i ajuta pe ceilalţi la salvarea feţei.

Exemple
Atunci când sunt cu şeful meu, îmi arăt faţa pozitivă. Atunci când sunt cu noul meu coleg
(care pare destul de incompetent) îmi arăt faţa negativă.

TEORIA CONFLICTULUI REALIST

Descriere
Atunci când există resurse limitate, aceasta conduce la conflict, prejudecată şi discriminare
între grupurile care vor să obţină resursele comune. Odată ce s-a născut ostilitatea, este
foarte dificil de întors la relaţiile normale şi poate apărea o luptă continuă.

Cercetare
Muzafer Sherif a împărţit o tabără de tineri cercetaşi în două grupuri, “Vulturii” şi „Şerpii cu
clopoţei”. După ce a ajutat grupurile să devină coezive, el a introdus jocuri competitive şi
alte conflicte. Nu după mult timp s-a iscat o revoltă la scară mare şi cercetătorii au trebuit să
lucreze asiduu pentru a rezolva problema.

Exemple
O situaţie des întâlnită este atunci când locurile de muncă sunt puţine şi un grup deja creat
dă vina pe imigranţi pentru ‘luarea pâinii de la gura copiilor lor’.

4
IPOTEZA REPULSIEI

Descriere
Preferăm oamenii care au atitudini similare cu al noastre. Ne putem înţelege bine cu
oamenii ale căror atitudini sunt puţin diferite de ale noastre dar vom simţi repulsie faţă de
oamenii ale căror atitudini sunt total diferite de ale noastre.
Atunci când vă faceţi prieteni, excludeţi într-o primă etapă oamenii ale căror atitudini sunt
în afara unei game acceptabile înainte de a căuta prieteni apropiaţi.

Exemple
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii din culturi şi ţări diferite simt repulsie
faţă de comportamente cum ar fi execuţiile publice şi ingerarea diferitelor alimente.

TEORIA MENŢINERII AUTO-EVALUĂRII

Descriere
Imaginea de sine ne poate fi ameninţată de modul în care alţi oameni se comportă. Nivelul
ameninţării noastre depinde de cât de aproape de noi este persoana care ne ameninţă şi de
cât de relevant este comportamentul acesteia pentru noi.
Aveţi mai multe opţiuni atunci când un prieten spune ceva ce dv. consideraţi a fi deosebit
de neplăcut:

 Vă puteţi distanţa de acest i prieten.

 Puteţi reduce relevanţa comportamentului lui pentru voi.
 Puteţi încerca să vă îmbunătăţiţi şi să reduceţi astfel nivelul ameninţării.

Exemple
Mă mândresc că sunt un expert la cursele de cai. Discut despre curse într-un grup de prieteni
şi unul dintre aceşti se dovedeşte a fi fiica unui antrenor faimos şi arată o înţelegere mai
profundă a subiectului decât mine. Nu am nici o idee despre felul în care ar trebui să
reacţionez faţă de ea.

FACILITAREA SOCIALĂ
Descriere
Atunci când avem sarcini pe care le considerăm relativ uşoare, considerăm prezenţa altor
oameni a fi un stimul pozitiv astfel încât performăm mai bine. Totuşi, atunci când sarcinile

5
sunt dificile considerăm audienţa deranjantă şi este mai probabil să avem o performanţă
slabă.
Aceasta deoarece, în primul rând, prezenţa celorlalţi creşte stresul psihologic, astfel încât
corpurile noastre devin mai alerte şi în al doilea rând pentru că atunci când suntem anxioşi
este mai dificil să performăm sarcini noi sau dificile. În consecinţă stresul uşor [eustresul]
conduce la realizarea mai uşoară a sarcinilor uşoare.
Prezenţa altor oameni ne face să suspectăm faptul că suntem supuşi unei evaluări. În funcţie
de cum considerăm că va decurge evaluarea, putem aştepta de la ei fie adularea, fie critica
şi respingerea.

Cercetare
Zajonc, Heingartner şi Herman (1969) au făcut nişte gândaci de bucătărie să meargă printr-
un tub înspre lumină. Ei aleargă mai repede atunci când sunt observaţi de alţi gândaci.
Atunci când au fost puşi într-un labirint simplu, acestora le-a luat mai mult timp să îl
parcurgă atunci când erau supravegheaţi. (Dar oare oamenii care îi priveau au avut vreo
influenţă? Cine ştie ?).
Michaels (1982) şi alţi trei colegi au supravegheat în mod deschis studenţii care jucau biliard.
Cei mai buni jucători au jucat şi mai bine. Novicii au jucat şi mai prost.

Exemple
Sportivii foarte buni sunt de multe ori ajutaţi de mulţime spre a avea cele mai bune
performanţe în cadrul evenimentelor sportive importante. Sportivii din josul clasamentului
pot considera mulţimea deranjantă şi în consecinţă fac greşeli.

TEORIA SPIRALEI TĂCERII

Descriere
Oamenii nu vor dori să-şi exprime opinia în public dacă ei consideră că se află în minoritate.
Ei se vor exprima mai mult dacă consideră că sunt o parte a majorităţii.
Aceasta funcţionează deoarece ne temem de respingere în cadrul societăţii.
Opinia publică reprezintă "atitudinile şi comportamentele pe care o persoană trebuie să le
exprime în public dacă aceasta nu este o persoană izolată cu privire la domeniile de
controverse sau schimbare; opiniile publice sunt acele atitudini pe care o persoană le poate
exprima fără a fi pusă în faţa pericolului de a se izola."

Cercetare
Noelle-Neumann a arătat subiecţilor o imagine cu o persoană care spunea supărată, "Mi se
pare că fumătorii sunt foarte nepoliticoşi. Ei îi forţează pe alţii să le inhaleze fumul care pune
sănătatea în pericol." Respondenţilor li s-a cerut să formuleze un răspuns cu privire la
această afirmaţie în timp ce şi alţi oameni se aflau în încăpere (aduşi acolo în cadrul
experimentului). Atunci când în apropiere erau nefumători, mulţi fumători erau mai puţin
dornici de a sprijini în mod deschid drepturile fumătorilor.

6
Exemple
Dacă v-aţi afla într-o călătorie lungă cu trenul şi o persoană de lângă voi începe să discute
problemele siguranţei alimentar, v-aţi înscrie în conversaţie expunându-vă opinia reală? Şi
dacă aceasta ar fi controversată?

TEORIA REACTANŢEI

Descriere
Atunci când oamenii consideră că libertatea lor de alegere a unei acţiuni este ameninţată,
ei au un sentiment neplăcut numit ‘reactanţă’. Aceasta îi motivează să realizeze
comportamentul vizat, astfel dovedindu-şi că voinţa proprie nu a fost compromisă.

Cercetare
Pennebaker and Sanders (1976) au pus câte un afiş pe pereţii unei toalete din cadrul unei
facultăţi. Unul era ‘Nu scrieţi pe aceşti pereţi sub niciun motiv’ în timp ce al doilea spunea
‘Vă rugăm să nu scrieţi pe aceşti pereţi.’ Două săptămâni mai târziu, pereţii cu primul afiş
aveau mult mai mult grafitti decât ceilalţi.

Exemple
Atunci când îmi conving copiii, trebuie să fiu atent deoarece ştiu că dacă merg prea departe
ei vor face exact ceea ce le-am spus să nu facă numai pentru a-mi arăta mie cine este şeful.

MODELUL CELOR PATRU FACTORI

Descriere
Atunci când oamenii spun minciuni, există patru mecanisme subiacente implicate:

 Excitare: Minciuna cauzează anxietate şi excitaţie, fie din cauza disonanţei dintre
valori şi comportamente conflictuale, fie fin cauza fricii de a fi prins. Aceasta poate fi
detectată prin detectoare de minciuni, erori de vorbire şi ezitări, repetiţiile, activism
agitat şi mobilitate în spaţiu, clipit, timbru vocal mai înalt şi dilatarea pupilelor.
 Controlul comportamentului: Încercăm să ne controlăm limbajul trupului care ar
putea să ne dea de gol. De fapt, acest lucru este imposibil şi deseori se produc scăpări,
de exemplu atunci când ne controlăm faţa, iar picioarele ne dau de gol.
 Emoţie: Emoţiile noastre se schimbă atunci când minţim. De exemplu, plăcerea
înşelării, cînd mincinosul este mulţumit în secret cu privire la succesul său. Poate
apărea de asemenea vina. Micro-mişcările muşchilor faciali pot trăda emoţiile
ascunse.

7
  Gândirea: Pentru a minţi, de obicei trebuie să gândim mai serios pentru a asigura
coerenţa argumentelor noastre. Aceasta ne conduce la pauze. Avem de asemenea
tendinţa de a utiliza mai mult generalităţi pentru a evita prinderea în capcana
detaliilor specifice.

Cercetare
Zuckerman et al. au descoperit că dilatarea pupilelor este un indicator destul de bun al
înşelătoriei. Au fost descoperiţi mulţi alţi indicatori cum ar fi muşcarea degetelor, clipitul,
timbrul vocal, etc. Totuşi, la fel ca în cazul comportamentul non-verbal, nicio metodă unică
nu este garantată a funcţiona de fiecare dată.

Exemple
Jucătorii de poker poartă adesea ochelari de soare pentru a ascunde dilatarea pupilelor lor
atunci când sunt excitaţi şi nu se pot controla. Altfel, ei sunt de obicei maeştri ai controlării
comportamentului non-verbal.

BIBLIOGRAFIE
 Allport (1954), Weatherly (1961), Berkowitz şi Green (1962), Gemmill (1998)
 Ringelmann (1913), Moede (1927), Williams şi Harkins (1979), Karau şi Williams (1993)
 Sherif (1966), Levine şi Campbell (1972), Jackson (1993)
 Zajonc, Heingartner şi Herman (1969), Alport (1954), Michaels, Blommel, Brocato, Linkous şi
Rowe (1982)