GYÖRGY LIGETI - DESPRE ORGĂ ŞI EXPLORAREA CLUSTERULUI

prof. dr. Amalia Szűcs Blănaru

Şcoala Gimnazială „Vaskertes”
Gheorgheni, jud. Harghita

Rezumat:

Concepţia lui György Ligeti despre armonie s-a cristalizat în mai multe etape. Acumulările succesive se
regăsesc în diferitele perioade creatoare ca parte integrantă a lucrărilor sale. Momentul declanşator al forţei geniului
său l-a constituit perioada petrecută la Studioul electro-acustic din Köln. O parte însemnată a capodoperelor sale au
fost compuse în deceniul ce a urmat.

O categorie aparte este constituită de cele trei lucrări dedicate orgii. Prima, semnată în 1962 şi revizuită în
1969, Volumina, este direct descendentă din experienţa muzicii electronice şi cea mai radicală dintre ele. Între
aceasta şi cele două studii pentru orgă se interpune Poéme symphonique pentru 100 de metronoame. Harmonies şi
Coulée încadrează Continuum – altă capodoperă ligetiană.

Contrar aparenţelor, lucrările pentru orgă au numeroase elemente comune. Ele reprezintă etape ale
cercetării aceloraşi probleme:
- Exploatarea capacităţilor instrumentului
- Modelarea formei prin intermediul timbrului
- Inventarierea posibilităţilor armonice ale clusterului
- Crearea de mase sonore cu diverse densităţi şi texturi

Împreună, cele trei opusuri se constituie într-un minicompendiu de tehnici componistice şi instrumentale ce
se regăsesc în creaţia din următoarele decenii. Volumina, alături de Continuum se vor metamorfoza în principii
componistice utilizate în Studiile pentru pian ce încununează moştenirea lui György Ligeti.
 Concepţia lui György Ligeti despre armonie s-a cristalizat în mai multe etape.
Acumulările succesive se regăsesc în diferitele perioade creatoare ca parte integrantă a lucrărilor
sale. Momentul declanşator al forţei geniului său l-a constituit perioada petrecută la Studioul
electro-acustic din Köln. O parte însemnată a capodoperelor sale au fost compuse în deceniul ce
a urmat. În această perioadă compozitorul a utilizat o scriitură cu mase sonore masive, texturi
dense, creează conceptul de micropolifonie. Clusterul este prezent la nivel morfologic în calitate
de parametru și translatează la nivelul sintactic al multor lucrări.
Cea mai pertinentă descriere a clusterului este dată de Michèle Reverdy, citată de Jean-
Yves Bosseur în Vocabulaire de la musique contemporaine: „Acest termen acoperă multe lucruri
– în sens propriu și în sens figurat. În fond, acest ”ciorchine” de sunete poate fi infinit de mic și
strâns – cromatic, în microintervale, sau dimpotrivă extrem de larg, acoperind toate registrele.
Culoarea sa este foarte variabilă – nu doar în funcție de timbrele utilizate, ci de asemenea
în funcție de rapoartele implicate prin dispoziția diferitelor sunete ce compun clusterul: sunete
conjuncte, sunete disjuncte, la o distanță mai mare sau mai mică unele de altele, ce va face din
cluster un obiect compact și sumbru, ori dimpotrivă fin și transparent... (ca o pânză de păianjen
n.n.).
Ideea de cluster este în fapt o extensie a noțiunii de acord, și poate îngloba toate nuanțele
posibile, plecând de la micul bloc disonant și plin de seducție, pentru a ajunge la ”zgomotul alb”
devastator.”1 [trad. n.]
Printre primii compozitori ce au utilizat clustere se numără Henry Cowel – distinge între
clusterul cromatic și cel diatonic, dar și Charles Ives, ori Edgar Varèse. Și la Bartók întâlnim
mici clustere pianistice. Influențe ale sale pe această direcție vom găsi la György Ligeti,
Krzysztof Penderecki și Ivo Malec. Distingem între clusterul pianistic și cel orchestral. Acesta
din urmă exploatează melanjul timbral, profilul dinamic și modurile de atac, pe lângă disonanțe
și densitate sonoră. Clusterul pianistic se utilizează, în primul rând, pentru agresivitatea sa și
caracterul puternic disonant. El are un profil dinamic limitat – mereu descrescător, eventual
variat chiar de la nivelul de atac. Însă, clusterul pianistic poate fi modelat în multe feluri, el este
dublat și de o experiență tactilă.
Clusterele se diferențiază prin:

1
”Ce terme couvre beaucoup de choses – au sens propre et au sens figuré. En effet, cette ”grappe” de sons peut
êtreinfinement petite et serrée – chromatique, en micro-intervalles, ou au contraire immensément large, couvrant
tous les regisres. Sa couleur est très variable – non seulement en fonction des timbres employés, mais aussi en
fonction des rapports impliqués par la disposition des différents sons composant le cluster: sons conjoints, sons
disjoints, à plus ou moins grande distance les uns des autres, ce qui fera du cluster un objet compact et sombre, ou
au contraire arachnéen et transparent... l’idée de cluster est en fait une extension de la notion d’accors, et peut
englober toutes les nuances possible, en partant du petit bloc dissonant et plein de séduction, pour en arriver au
”bruit blanc” ravageur.
BOSSEUR, Jean-Yves, Vocabulaire de la musique contemporaine, Édition Minerve, Paris, 1996, p. 29
 - Extensie
- Diatonism (clape albe) / Cromatism (toate clapele) / Pentatonic (clape negre)
- Densitate constantă / variabilă
- Stabilitate / Mobilitate
Acest procedeu componistic și tehnic a cunoscut o mare expansiune în compozițiile
pentru pian. Cum era de așteptat, el a translatat și spre orgă. Bengt Hambraeus, György Ligeti și
Mauricio Kagel sunt cei trei compozitori care au realizat această translatare în perioada 1959 –
1962. Spre deosebire de pian, orga oferă prin registrele sale și o diversitate timbrală, iar cei trei
pionieri au exploatat acest aspect.
În creația lui Ligeti, o categorie aparte este constituită de cele trei lucrări dedicate orgii.
Ele se constituie într-un moment singular, chiar dacă există declarații de intenție pentru încă alte
studii destinate aceluiași instrument. Există un antecedent din perioada de la Budapesta, o
miniatură într-un stil tradițional polifonic Omagio a Frescobaldi, concepută inițial pentru orgă.
Ea ar fi rămas o experiență izolată dacă nu ar fi fost mai apoi inclusă în Musica ricercata, unde
este integrată firesc.
Utilizarea clusterului nu este o noutate pentru Ligeti. Încă în perioada de la Budapesta, în
Musica ricercata utilizează acorduri cu zece sunete diferite. (fig. 1)

fig. 1 Musica ricercata X – expansiunea clusterelor, m. 109-112

În perioada de maturitate, texturile sale sunt tot atâtea exemple de cluster orchestral, începând cu
Apparition și continuând cu Atmosphères, Requiem, Lontano, San Francisco Polyphony ori Le
Grand Macabre. În studiile pentru pian numeroase construcții armonice aparțin aceleași
categorii.
Semnată în 1962 şi revizuită în 1969, Volumina, este direct descendentă din experienţa
muzicii electronice şi este cea mai radicală dintre compozițiile pentru orgă. Este, în același timp,
singura în care compozitorul apelează la o notație muzicală grafică, netradițională. „Pentru a
compune Volumina am plecat exclusiv de la posibilitățile orgii și mi-am pus următoarele
întrebări: ce calități sonore putem scoate din instrument, ce muzică putem dezvolta plecând de la
acestea?”2 [trad. n.] Ligeti operează cu o asemenea cantitate de sunete încât propietățile muzicale
individuale sunt anulate. Spațiul este invadat de un bloc sonor masiv. Ritmul ca succesiune de
pulsații, este suprimat. Locul său este luat de un flux continuu cu curgere variată. Variațiile
dinamice și cele timbrale vin în prim-planul audiției. Timpul pare suspendat, încremenit,
solidificat.
Forma este caracterizată de ambiguitate. În convorbirile sale cu Várnai Péter, autorul
afirma: „La ceea ce m-am gândit eu era, de fapt, o formă curgătoare, continuă, în care se ivesc
mereu alte tipuri diferite de mișcări muzicale când prin treceri graduale, când prin rupturi bruște.
[...] în spatele Voluminei este un concept de passacaglie. E acolo expoziția lucrării, un bloc mare
ce începe tare și care dispare treptat, iar după el urmează variațiile acestui bloc”3 [trad. n.]
Clusterul este principiul generator al întregii lucrări.
Clsificarea clusterelor utilizate s-a făcut pe baza următoarelor criterii: mișcarea,
densitatea și timbrul. Avem deci:
i. După tipul de mișcare: - cluster static
- cluster gradual
- cluster fluctuant
ii. După densitate: - cluster compact
- cluster poros
iii. După timbru: - cluster monocrom
- cluster policrom
Clusterele statice, și compacte în același timp, sunt, la rîndul lor, conform instrucțiunilor din
partitură4: (fig. 2 a, b, c)

- cromatice – toate clapele (albe și negre) dintre limitele date

- pentatonice – clapele negre (B)
- diatonice – clapele albe (W)

fig. 2 Volumina – clustere statice

2
„Pour composer Volumina, je suis parti exclusivement des possibilités de l’orgue et je me suis posé les questions
suivantes: quelles qualités sonores peut-on tirer de l’instrument, quelle musique peut-on développer à partir de
celles-ci?”
LIGETI György, L’atelier du compositeur, Edition Contrechamps, Genève, 2013, p. 187
3
„Amire én gondoltam, tulajdonképpen egy tovahömpölygő, folyamatos forma volt, melyben hol fokozatos
átmenettel, hol hirtelen megszakitásokkal mindig másmilyen zenei mozgástipusok jelentkeznek.[...] a Volumina
mögött passacaglia-elképzelés van. Ott van a mű expoziciója, egy nagyon hangosan kezdődő és lassan eltűnő, nagy
tömb, és utána ennek a tömbnek a variációi következnek”
VÁRNAI, Péter, Beszélgetések Ligeti Györggyel, Zenemükiadó, Budapest, 1979, p. 60
4
LIGETI, György, Volumina, Editura Peters, Leipzig, 1967
Clusterele graduale au aceeași denumire ca în partitură (fig. 3 a), cele fluctuante sunt numite de
Ligeti „clustere cu contur mobil”5 (fig. 3 b), iar cele numite de noi clustere poroase sunt „clustere
cu mișcare internă”6 (fig. 3 c)

fig. 3 Volumina – alte clustere

Fiecare variațiune este caracterizată de o combinație a celor trei criterii. Acestea derivă
din însăși grafia utilizată de Ligeti, care insistă pe faptul că notația utilizată este „notație de
7
mulțimi”. [trad. n.] Această notație de mulțimi poate conduce la o interpretare polifonică a
conducerii planurilor sonore ale celor două mâini și cel al pedalelor.
Compozitorul notează un număr de 16 segmente temporale cu limite minime și maxime
de durată. Dintre acestea, două sunt tema și coda, rămân 14 segmente ce reprezintă variațiunile
temei. Din partitură, în funcție de tipologia clusterelor, noi am dedus un număr de 10 variațiuni.
Ele se prezintă după cum urmează: (vezi Tabelul 1) Este interesant că și analiza unor interpretări
diferite conduce la aceeași diferență între numărul de secțiuni. (fig. 4)

fig. 4 Volumina – sonograma și spectrograma, varianta interpretativă a lui Karl Erik Welin
(14 variațiuni), varianta interpretativă a lui Nicholas Papadimitrious (11 variațiuni)

5
„cluster with mobile contours”
Ibidem
6
„clusters with internal movement”
Ibidem
7
„halmaznotáció”
Ibidem
Table 1 Volumina - Structura după
dup tipologia clusterelor
Secțiunea Tipul de cluster Partitura
Static, compact, policrom
Tema
reper 1-4

Variațiunea I gradual, compact,

reper 5-11 monocrom

Variațiunea II fluctuant, compact,

reper 12-13 monocrom

Variațiunea III static, compact, policrom

reper 14-15

Variațiunea IV fluctuant, compact,

reper 16-19 policrom

Variațiunea V fluctuant, poros, policrom

reper 20-22

Variațiunea VI fluctuant, poros, policrom

reper 23-25

Variațiunea static, poros, policrom

VII
reper 26-32

Variațiunea gradual, compact,

VIII policrom
reper 33-35

Variațiunea IX static, poros, policrom

reper 36

Variațiunea X fluctuant, compact,

reper 37-39 monocrom

Coda static, compact, monocrom

reper 40-41
 După Volumina urmează
urmeaz cele două studii pentru orgă. Harmonies şi Coulée încadrează
Continuum – altă capodoperă ligetiană. În aceste opusuri Ligeti revine la notația
nota muzicală
uzuală.
În Harmonies, compozitorul trece, de la masivitatea blocului sonor din Volumina, la un
sunet mai mic șii mai explicit chiar, dacă nu este mai clar. Aici intervin noutățile:
nout presiunea
aerului foarte scăzută, a cărei
ărei rezolvare tehnică
tehnic îi aparține
ine lui Gerd Zacher,
Zacher și o manipulare bine
aleasă a registrelor, astfel încât „se creează «dezacordări» microtonale și
ș o întreagă lume de
timbre ireale și spălăcite.”8 [trad.
[tr n.] Exceptând
xceptând finalul avem continuu zece sunete. Acestea sunt
diferite, uneori se dubleazăă la octavă
octav sau se dublează enarmonic. Ligeti suprapune doi ciorchini
în poziție strânsă, douăă acorduri de câte cinci sunete. Mișcarea
carea este subtilă,
subtil aproape
imperceptibilă. Nici aici nu există
exist pulsație, „ritmul” este dar de schimbările
ările ce apar la intervale
mari și inegale de timp. Depre Harmonies, compozitorul afirma că „este cea mai radicală
radical dintre
«formele imobile» ale mele”9 Spațiul este ocupat de apariții
ii efemere ce se topesc în sonoritatea
integrală. E ca o mișcare
care într-un
într spațiu cu gravitație mică. Timpul este aproape încremenit.
încremenit
Reminiscențee ale acestei încremeniri vom regăsi în Monument. Selbsportrait. Bewegung și chiar
în studiul pentru pian Touches bloquées în planurile sonore cu note ținute. Acest studiu se
așează la jumătatea
tatea drumului dintre Volumina și următoarea
toarea lucrare dedicată
dedicat orgii. Complexul
sonor scade în densitate șii se pune în mișcare.
mi
Șii în cazul aestei lucrări,
lucră clusterul este cel ce stabilește eșafodajul
afodajul ei. Mai mult, forma
este rezultantă directă a evoluției
ției clusterului.
Masa sonoră are o densitate
dens constantă de zece sunete,, exceptând finalul.
finalul Percepția este de
omofonie, însă aceasta este rezultanta unei polifonii superpoziționale
superpozi ionale la zece voci. Avem o
armonie saturată, consonanța
ța și disonanța se relativizează. Ambitusul
bitusul fiecărui
fiecă cluster oscilează
între cvintă și nonă fără săă afecteze receptarea globală. Asistăm la o mișcare
șcare extrem de lentă
lent a
conturului extern, iar în interiorul acestuia
acestui se mișcă celelalte voci. Putem observa mai jos
jo
primele trei măsuri – partitură
artitură și reprezentare circulară (fig. 5)

fig. 5 Harmonies – m. 1-3, partitură șii reprezentare circulară

circular

8
„il se crée des «désaccords»
cords» microtonals et tout un monde de timbre irréels et blafards.”
Idem, p. 245
9
„c’est la plus radicale de mes «formes immobiles»
Idem, p. 245
Din această mișcare crește o formă unitară, fluentă, implozivă. (fig. 6)

fig. 6 Harmonies – evoluția integrală

Reprezentarea de mai sus este un model matematic, ea presupune egalitatea duratelor,

adică o pulsație. În realitate, noutatea ritmică este că duratele sunt la alegerea interpretului. Cu
toate acestea, durata totală este limitată între 6 și 9 minute. Scriitura este omofonă la o primă
vedere, în interior ea curge polifonic în zece planuri sonore independente. Mai mult, se poate
observa o structură heterofonică. Acordul inițial și finalul reprezentând cele două noduri între
care planurile sonore își au propria evoluție.
Studiul pentru orgă Coulée este inspirat direct de Continuum. Dacă în versiunea pentru
clavecin Ligeti a urmărit crearea unui spațiu sonor continuu prin succesiunea extrem de rapidă a
sunetelor punctuale, aici deja sonoritatea instrumentului pare a rezolva problema. „Studiul pentru
orgă este într-un fel o variantă mai «pufoasă» a piesei pentru clavecin, zbârnâitoare și
mecanică.”10 [trad. n.] Și Ligeti mai adaugă „Coulée ar reprezenta într-un fel o mașină
«lichefiată»”11 [trad. n.] Această impresie de lichefiere este amplificată de inerția sunetului orgii
și de planul sonor al pedalelor, un plan ce crește de la un sunet la trei sunete și amintește de
studiul precedent și chiar de Volumina. Este evident că aici, autorul a urmărit primordial
dimensiunea timbrală a micropolifoniei. Scriitura este similară cu cea folosită în Continuum.
Evoluția formei este, însă, diferită. (fig. 7)

10
„L’etude d’orgue est en quelque sorte une variante «moelleuse» de la pièce pour clavecin, bourdonnante et
mécanique”
Idem, p. 246
11
„Coulée représenterait en quelque sorte une machine «liquéfiée»”
Idem, p. 246
 fig. 7 Coulée – conturul extern

fig. 8 Coulée – planul sonor al pedalelor

Pedalele au un important rol unificator. (fig. 8) În același timp ele dau profunzime și
relief prin contrastul dintre notele ținute și diferența de textură între pedale și claviatură. Absența
pedalelor pe final lasă posibilitatea de concentrare pe ascensiune ce dă senzația de îndepărtare.
Celelalte două planuri creează iluzia unui cluster ce pulsează. Această iluzie se datorează
opoziție dintre viteza mare cu care se succed sunetele, pe de o parte, și inerția de emisie a
acestora, pe de alta.
Densitatea sonoră este variabilă, ea depinde de numărul sunetelor din fiecare pattern și de
tempoul interpretării. Scriitura este de tip polifonic, dar acest ”peisaj polifonic” este așezat pe o
bază armonică, planul sonor distinct al pedalelor. Registrele nu sunt precizate, ele sunt la libera
alegere a interpretului, însă culoarea sonoră cunoaște variații interesante datorate pedalelor.
Cele trei opusuri muzicale abordate reprezintă tot atâtea perspective asupra armoniei
generalizate a clusterului. De la densitate masivă (orchestrală) și indeterminare în Volumina, la
caracterul omofon cu densitate constantă în Harmonies și până la densitatea polifonică variabilă
din Coulée, Ligeti utilizează toate categoriile de cluster. Viteza cu care se derulează
evenimentele sonore este, de asemenea, diferită în creștere de la o lucrare la cealaltă în ordinea
prezentată.
Contrar aparenţelor, lucrările pentru orgă au numeroase elemente comune. Ele reprezintă
etape ale cercetării aceloraşi probleme:
 - Exploatarea capacităţilor instrumentului dar și a limitelor fizice și tehnice ale
interpretului
- Forma continuă implozivă
- Modelarea formei prin intermediul timbrului
- Spațializarea sunetului
- Inventarierea posibilităţilor armonice ale clusterului în toate ipostazele sale și crearea
de mase sonore cu diverse densităţi şi texturi, pe tipuri de scriitură diferite.
- Relativizarea, generalizare în sens matematic, a conceptelor de armonie, polifonie,
chiar heterofonie.
- Clusterul este o generalizare, o abstractizare a conceptului armonic de acord, el apare
în cele trei lucrări în diverse forme.

Împreună, cele trei opusuri se constituie într-un minicompendiu de tehnici componistice

şi instrumentale ce se regăsesc în creaţia din următoarele decenii. Volumina, alături de
Continuum se va metamorfoza în principiu componistic utilizat în Studiile pentru pian ce
încununează moştenirea lui György Ligeti.

BIBLIOGRAFIE:

1. BOSSEUR, Jean-Yves, Vocabulaire de la musique contemporaine, Édition Minerve,

Paris, 1996
2. LIGETI György, L’atelier du compositeur, Edition Contrechamps, Genève, 2013
3. LIGETI, György, Volumina, Editura Peters, Leipzig, 1967
4. LIGETI, György, Zwei Etüden für Orgel, Edition Schott, Mainz, 1997
5. SZŰCS, Amalia, György Ligeti. O privire ún universul sonor sau matematici pe
claviatură, teza de doctorat, Cluj-Napoca, 2017
6. VÁRNAI, Péter, Beszélgetések Ligeti Györggyel, Zenemükiadó, Budapest, 1979