A.

CELULELE SISTEMULUI IMUN

1 – celulele seriei limfoide (limfocitul B, T, NK, K)

2 – celulele seriei mieloide (sistemul monocit-macrofag) monocit – circulația periferică; macrofag –

țesuturi.

3 – celulele seriei granulocitare (eozinofile, bazofile, neutrofile)

4 – celulele cu origine necunoscută (dendritice, mastocite)

5 – trombocite – rol în reacția de apărare

Din categoria acestor celule – celulele prezentatoare de antigen (APC); profesionale: limfocitul B,
macrofagul, celula dendritică.

B. MOLECULELE SISTEMULUI IMUN

1 – moleculele libere: - imunoglobuline (A, G, M, D, E) = anticorpi (doar în relație cu antigenul)

- proteine de fază acută: proteina C reactivă (CRP), alfa1 antitripsina, alfa2
macroglobulina, ceruloplasmina (transport ioni Cu), transferina/siderofilina, amiloidul serie A,
fibrinogenul

-sistemul complement

-citokine (IL, IFN, TNF – factor de necroză tumoral, factori de creștere celulară)

-chemokine (citokine chemoatractante)

2 – moleculele fixe:

- Molecule CD: cu indici numerici, au rol de markeri antigenici; pot funcționa ca receptori

Receptorii se subdivid în: receptori de recunoaștere sau care nu recunosc

- Receptorii de recunoaștere antigenică (receptori de pe suprafața limfocitelor B = BCR, receptori

de pe suprafața limfocitelor T = TCR)
- Receptorii care nu recunosc antigene sunt: receptori pentru porțiunea Fc a moleculelor de
imunoglobulina = FcR (Fc = fragment cristalizant), receptori pentru complement (CR), receptori
pentru citokine, receptori pentru chemokine (IL6R), receptorul R care este molecula CD2 care
leagă anticorpi monoclonali anti-CD2.

! umoral = molecule celular = celule!

Toate elementele celulare și umorale, cu excepția limfocitelor B și T + imunoglobulinele sunt

elemente ale imunității de tip înnăscut/nespecific. Celulele NK se află la granița dintre cele două
tipuri de imunități, deoarece, asemeni limfocitelor, au capacitatea de a selecta ținte (imunitate de
tip specific), însă nu operează sub restricția MHC (imunitate de tip nespecific).
 ORGANELE LIMFOIDE

- Organe limfoide primare – diferențiere, proliferare, maturizare. Lipsa lor e incompatibilă cu

viața. Aici se găsesc celule imunocompetente ce nu pot reveni la forma lor inițială.
- Organe limfoide secundare – desfășurarea activității celulelor imunocompetente. Lipsa lor este
compatibilă cu viața. Pot reveni la forma inițială.

1. ORGANE LIMFOIDE PRIMARE

Măduva osoasa – are dublă funcționalitate: organ limfoid generator de celule stem; organ
limfoid la care limfocitele capătă imunocompetență, prin procese de diferențiere/selecție
pozitivă/negativă.

Rolul cel mai important al limfocitelor B este de producere de imunoglobuline, dar dețin
și antigene.

În măduva osoasă se găsesc toate celulele sangvine aflate în diferite stadii de maturare.
Celulele seriei granulocitare sunt cele mai dense, doar precursori ( E, B, N) limfocitari ai limfocitelor T
(pretimocite) (?)

Sinusurile venoase ale măduvei osoase colectează elementele celulare mature, pentru a
putea fi distribuite ulterior organelor limfoide secundare.

Timus – la acest nivel (sub influența epiteliului timic și a celulelor dendritice), atât celulele
epiteliale cât și celulele dendritice sunt implicate în procese de educare a precursorilor (datorită expresiei
bogate de către acesta al antigenelor de histocompatibilitate).

Procesul de educare a limfocitelor T se face, mai întâi, în zona corticală, unde are loc o
selecție pozitivă. În urma selecției pozitive, sunt ucise prin procese apoptotice toate acele limfocite care
nu și-au dezvoltat receptorii pentru antigene (TCR). În zona medulară are loc cea de-a doua etapă a
procesului, numită selecție negativă, în urma căreia sunt îndepărtate toate limfocitele care nu pot face
distincția self-ului de non-self.

Limfocitele T tinere astfel educate ajung în circulația periferică, unde vor popula ariile
timo-dependente din organele limfoide secundare. În procesul de școlarizare a limfocitelor T, în afara
antigenelor MHC, e implicată și o serie de factori timici locali, produși de epiteliul timic, cum ar fi:
timozina, timopoietina, factorul umoral timic. Din 100 limfocite, doar 5 trec de selecție.

2. ORGANELE LIMFOIDE SECUNDARE

a) Limfonoduli: zona corticală (externă), zona paracorticală, zona mixtă. La nivel de ganglioni
limfatici se procesează antigene care au penetrat barierele protectoare de suprafață și ajung
la limfonoduli prin vasele limfatice aferente, de regulă este vorba de stimuli antigenici
corpusculari, ca de exemplu virusurile, bacteriile și diferitele celule eucariote. Aceste
antigene corpusculare sunt preluate de către macrofag (APC) și, ulteior, transferate zonelor
T-dependente și T-independente, unde sunt recunoscute de către receptori specifici de pe
suprafața limfocitelor (BCR și TCR). Limfocitele B, ca urmare a contactului cu stimulii
 antigenici (etapa antigen dependentă), prin procesul de diferențiere al limfocitelor B devin
plasmocite, producătoare de anticorpi imunoglobulino specifici.
b) Splina – din punct de vedere imunologic, pulpa albă are două arii B/T dependente. Splina
este specializată în sinteza de anticorpi, în special și consecutiv stimulilor cu antigene
moleculare solubile și inoculate intravenos. Odată ce plasmocitele se maturează, eliberează
anticorpi pe care prin circulația sangvină îi dispersează în întreg organismul. La nivel de
splină există zone populate de celule prezentatoare de antigen (macrofage și celule
dendritice).