Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
O contradictie biblica ?
Intr-unul din proverbele sale, inteleptul Solomon afirma ca “cine ingrijeste de un smochin, va manca
din rodul lui” ( Proverbe 27, 18 pp. ). Si este cat se poate de firesc sa te bucuri de rodul muncii tale. Dar ce
se intampla cand muncesti si nu te poti bucura de niciun rod al muncii tale ?
La aproape un mileniu distanta de vremea lui Solomon, Domnul Christos afirma un lucru in care pare ca
il contrazice pe acesta. Stiti in ce imprejurare s-a intamplat acest lucru ? Este vorba de Pilda smochinului
neroditor, relatata doar de evanghelistul Luca in capitolul 13 al Evangheliei sale:
“El a spus si pilda aceasta: “Un om avea un smochin sadit in via sa. A venit sa caute rod in el, si n-a gasit.
Atunci a zis vierului: “Iata ca sunt trei ani de cand vin si caut rod in smochinul acesta si nu gasesc. Taie-l. La ce sa
mai cuprinda pamantul degeaba?”
“Doamne”, i-a raspuns vierul, “mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur imprejur si am sa-i pun gunoi la
radacina. Poate ca de acum inainte va face roada; daca nu, il vei taia.” ( Luca 13, 6-9 )
Iata un smochin sadit intr-un loc cu multa lumina, ingrijit multi ani la rand, dar care refuza sa-l
rasplateasca pe cel care l-a sadit si ingrijit cu altceva decat cu frunze. Este o contradictie biblica ? Nicidecum
!
Intorcandu-ne la cele doua afirmatii: cea facuta de Solomon in Proverbe si cea facuta de Mantuitorul in
Pilda smochinului neroditor, intelegem ca ele apartin unor nivele diferite. In timp ce Solomon se refera la
smochinul- pom, care, daca este ingrijit, nu se poate sa nu rodeasca, Mantuitorul se refera la smochinul-
om, care, in ciuda grijii ce i se acorda, uneori nu gasesti pe ramurile lui nimic altceva decat frunze. Daca
afirmatia lui Solomon se refera la realitatea fizica, cea a Mantuitorului face parte dintr-o alegorie. Deci
nivelele sunt diferite, iar ambele afirmatii sunt corecte, dar fiecare la nivelul corespunzator.
Asadar, nu exista nicio contradictie in Biblie, daca asezam fiecare afirmatie la nivelul corespunzator. In
cazul de fatza, nivelul la care trebuie sa ne raportam este cel al alegoriei, al parabolei.
Contextul parabolei
Pilda smochinului neroditor este una din pildele scurte ale Domnului Christos, avand doua caracteristici
care o fac unica.„Eu va spun: nu, ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.”
„Credeti voi ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel ?
Eu va spun: nu, ci daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” ( vers. 2.3 )
Apoi, ca sa intareasca ideea, Mantuitorul Insusi aduce un alt exemplu, referindu-se la cei 18 oameni care
au pierit dupa ce turnul Siloamului s-a prabusit peste ei. Aceeasi intrebare, acelasi raspuns: „Credeti ca au
fost mai pacatosi decat toti ceilalti oameni care locuiau in Ierusalim ? Eu va spun: nu, ci, daca nu va pocaiti, toti
veti pieri la fel.” ( vers. 4.5 )
Avertismentul pe care Domnul Iisus il repeta de doua ori: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel” este
de fapt miezul si morala Pildei smochinului neroditor, pe care El a rostit-o in clipele imediat urmatoare.
Simbolurile pildei
Iudeii care au auzit Pilda smochinului neroditor au inteles-o fara dificultate. Si aceasta pentru ca
simbolurile folosite de Domnul Christos le erau foarte familiare.
Psalmistul Asaf il aseamana pe poporul Israel cu o vitza adusa din Egipt si sadita pe muntii Canaanului
( Psalmul 80,8 ), iar profetul Isaia, in binecunoscuta pilda din capitolul 5 al cartii sale, intitulata „Via
Domnului”, ne dezleaga simbolurile, spunand: „Via Domnului ostirilor este casa lui Israel, si barbatii lui
Iuda sunt vitza pe care o iubea” ( Isaia 5,7 ). Asadar, iudeii au intele pilda fara nicio dificultate.
Stapanul viei nu poate fi altcineva decat Dumnezeu. Vierul sau gradinarul este Domnul Christos. Via
simbolizeaza poporul Israel, intr-un sens restrans, si Biserica lui Christos, intr-un sens mai larg. Smochinul
reprezinta, in sens restrans, generatia poporului evreu de pe vremea Domnului Christos, iar in sens larg, el
ne simbolizeaza pe fiecare dintre noi.
De ce Mantuitorul s-a folosit de simbolul smochinului si nu de un alt pom sau copac ? Iata cateva motive
posibile:
– In mentalitatea iudaica, smochinul ( ca de altfel si via si maslinul ) era asociat cu prosperitatea.
– Smochinul este primul pom amintit in Biblie, cu ocazia caderii primilor nostri parinti ( haina cusuta din
frunze de smochin – Geneza 3,7 ).
– Smochinul are o calitate unica, rodind aproape zece luni intr-un an. El face parte dintre pomii
reflorescenti, dand rod de doua ori pe an ( primavara si la sfarsitul verii ) si pe o perioada ce poate ajunge la
80 de ani.
– Smochinul mai are o particularitate: mai intai apar fructele si abia apoi apar frunzele.
Indiferent de motivul pentru care Domnul a ales simbolul smochinului, ceea ce este de netagaduit este
faptul ca stapanul viei a sadit acest smochin nu ca pe un pom de decor, nici pentru umbra, ci ca sa faca rod.
Daca stapanul viei nu ar fi urmarit rodul, el ar plantat orice altceva: un palmier, un cedru sau o magnolie.
Dar pentru ca el dorea rod, a plantat pomul care promitea cel mai mult in aceasta privinta.
Insa, pe cat de mari au fost asteptarile, pe atat de mare a fost dezamagirea stapanului. Sa observam ca
stapanul viei nu-i pretinde smochinului sa rodeasca altceva decat smochine, nu-i pretinde sa rodeasca
neintrerupt si nici nu-i cere sa faca rod cat zece pomi. El ii pretinde sa rodeasca firesc si nimic mai mult.
Pilda ne spune ca stapanul viei l-a urmarit trei ani la rand pe acest smochin sadit in via lui. Daca in cei
trei ani macar odata ar fi rodit smochinul, cu totul altfel ar fi stat lucrurile. Aceste amanunte ne vorbesc mult
despre Dumnezeul nostru. El nu ne cere sa facem lucruri peste puterile noastre. El nu ne cere imposibilul, ci
doar sa rodim potrivit talantilor incredintati si la timpul potrivit.
Dumnezeu ne urmareste in tacere an de an, fara ca noi sa stim lucrul acesta. El stie ce putem si ce nu
putem face pentru El si semenii nostri. Insa atunci cand vede in noi doar frunze fara rod, doar aparente fara
esenta, doar ambalaje fara continut, El este foarte dezamagit. Si cand „Stapanul” este dezamagit, viitorul
smochinului neroditor este nesigur…
Religia frunzelor sau religia roadelor ?
Privindu-se pe sine, smochinul gasea suficiente motive sa creada ca sta bine. La urma-urmei, el era
frumos si, prin aspectul sau placut, dadea o nota de noblete viei. Apoi el facea si umbra, ceea ce in Orient era
un lucru foarte cautat si apreciat. Iar in ramurile sale, pasarile cerului isi gaseau un adapost sigur. Probabil ca
in sinea lui acest smochin gandea astfel: „Uite ce bine arat, fatza de vitzele astea cocosate de greutatea
ciorchinelor ! Chiar daca stapanul ar rasturna toata via, eu tot voi ramanea.”
Insa acest smochin pierdea din vedere un lucru foarte important: Cand l-a sadit in via sa, stapanul nu l-a
asezat acolo nici pentru pasarile cerului, nici pentru umbra lui si nici pentru decor. Stapanul l-a sadit pentru
roade.
Din dialogul purtat intre stapanul viei si gradinar reiese ca pe stapan nu-l deranja prezenta frunzelor, ci
absenta roadelor, fapt ce aduce in discutie o problema cat se poate de serioasa pentru noi: pacatul omiterii.
Smochinul nu e condamnat pentru ca a facut ceva rau, ci pentru ca nu a facut ce trebuia: nu a rodit.
Din acest punct de vedere, smochinul neroditor poate fi comparat cu robul care a primit doar un talant din
Pilda talantilor. Acest rob nu a facut in sine nimic rau, caci nici nu a furat talantul stapanului sau si nici nu a
folost in interes personal acest talant. El doar l-a ingropat ca sa-l inapoieze stapanului sau fara nicio pierdere.
Robul nu a facut prin aceasta niciun rau, dar nici bine n-a facut. Insa acest lucru este catalogat de Biblie ca
fiind pacat: „Deci cine stie sa faca bine si nu face, savarseste un pacat” ( Iacov 4,17 ).
Probabil ca pacatul prin omitere este cel mai prezent pacat in mijlocul Bisericii. In general, crestinii nu
mai comit pacate vizibile grave ( decat in cazuri izolate ). Problema lor este insa alta: neglijeaza, uita sau
refuza sa faca binele pe care-l pot face, adica sa aduca rod pentru Stapan. Poate fi Dumnezeu multumit cu un
astfel de crestinism ? Poate fi El multumit cu o religie a frunzelor ? Care patron din lume ar angaja pe cineva
doar ca acel om sa fie angajat, fara sa produca nimic pentru firma la care lucreaza ?
Marea greseala in care a cazut poporul evreu a fost aceea ca s-au multumit doar cu o religie a frunzelor,
fara sa aduca rodul asteptat de Dumnezeu, si anume acela de a fi lumina neamurilor. Evreii s-au ascuns in
dosul „frunzelor” religiei lor: templul cu ceremoniile lui, Tora, zecimea, descendenta din Avraam s.a. ,
pierzand din vedere faptul ca pe Dumnezeu Il interesa in primul rand pocainta si neprihanirea, si abia apoi
templul, ceremoniile, zecimea si toate celelalte lucruri ale legii mozaice.
De aici si mustrarea atat de severa pe care Mantuitorul le-a adresat-o cu putin timp inainte de rastignirea
Sa: „Vai de voi, carturari si farisei fatarnici ! Pentru ca voi dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen si lasati nefacute
cele mai insemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila si credinciosia; pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati
nefacute” ( Matei 23, 23 ).
Nu, Dumnezeu nu are nevoie de umbra noastra in lume si nici in Biserica ! El are nevoie de pocainta
noastra cara sa aiba drept rod faptele neprihanirii. Dumnezeu nu are nevoie de „frunzele” cunostintelor
noastre, nici de institutiile cu care ne laudam, nici de scolile sau casele de rugaciune frumos impodobite. El
nu are nevoie de aerele si pretentiile noastre de laodiceeni care se lauda: „Sunt bogat, m-am imbogatit si nu
duc lipsa de nimic” ( Apocalipsa 3,17 ).
Dumnezeu are nevoie sa gaseasca la noi nu o religie a frunzelor, ci a roadelor. Care sunt aceste roade ?
Scriptura ne spune: „Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea,
facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor” ( Galateni 5,22.23 ).
Acestea sunt roadele mult asteptate de Stapanul viei. Daca Biserica ar fi impodobita cu ele, nu doar cu
„frunze”, Evanghelia ar ajunge in cel mai scurt timp pana la marginile pamantului si multe, multe „grane”
coapte ar ajunge in granarele cerului.