Sunteți pe pagina 1din 6

Aspecte ale copilăriei în literatura română și literatura universală

Din fericire există pe lume: COPILĂRIA… Vârsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai
depline libertăţi, vârsta fără graniţe, vârsta la care toţi suntem frumoşi şi puri ca o icoană.
Copilăria, ca stare sufletească, este o permanenţă a vieţii noastre. Acest adevăr psihologic
fundamental este subliniat şi de George Călinescu ,,Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea
constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre.”
Evocarea copilăriei este o temă predilectă în scrierile pentru copii, aceasta dând naştere celor
mai cunoscute capodopere din literatura română, dar şi din cea universală.
Copilăria este ,,vârsta de aur’’ din periplul omului pe pământ şi privită ca etapă este o fază
provizorie, de pregătire pentru lansarea în maturitate.
În lucrarea sa ,,Geneza metaforei şi sensul culturii’’, Lucian Blaga observă vârstele omului
urmărind ,,fazele sau etapele’’ ca ,,structuri autonome’’ sau ‚,focare ale neatârnării’’. Tot el vede în
satul său natal, Lancrăm, ,,paradisul copilăriei’’, pe care-l poartă cu sine toată viaţa şi la care se
raportează mereu ca adult. În conştiinţa copilului, satul unde a copilărit reprezintă centrul lumii (axis
mundi) cu topografia sa, cu mitologia sa plină de mister. Indiferent de locul şi forma de prezentare,
copilăria îşi are structurile ei unice, fiind un tărâm independent, cu centru în sine însuşi, având deplină
suveranitate în hotărârile ei.
Privită din perspectivă imaginativă copilăria e spontană, naivă, de o mare sensilitate, jocul fiind
preocuparea primordială, un adevărat univers creat, fără simţul perenităţii. Copilul se comportă naiv şi
îi place să fie în ipostaza de subiect şi obiect al jocului. Literatura este scena pe care acest tărâm
minunat al copilăriei prinde mereu viaţă, în toată splendoarea farmecului său, cu toate minunile
posibile şi imposibile, este modalitatea prin care sentimentele, gândurile şi trăirile maestrului scriitor
ajung sub diverse forme la sufletul cititorului, pentru a-l sensibiliza, pentru a-l emoţiona. Este o sursă
inepuizabilă de experimentare a realităţii, prin care te aventurezi în vremuri de mult apuse, te confunzi
cu personajele îndrăgite, te visezi rege, aviator, explorator, muschetar sau vrăjitor, poţi să călătoreşti pe
alte tărâmuri, pe alte planete sau să schimbi lumea în care trăieşti cu ajutorul unei baghete fermecate.
Este o lume imaginară în care visul devine realitate, în care imposibilul devine posibil.
Vorbind despre literatura pentru copii, aceasta nu poate fi separată de literatura naţională şi
universală. Apelând la transfigurarea artistică a realităţii, creaţiile pentru copii au în vedere faptul că,
în primul rând, copilul e curios şi nerăbdător de a se orienta în lume, iar literatura este singura
modalitate de a-i satisface această curiozitate. Pentru a fi o adevărată artă, literatura pentru copii
trebuie să-i încânte în aceeaşi măsură şi pe adulţi. ,,Copilul se naşte curios de lume şi nerăbdător de a

1
se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire, îl încântă.”
„Literatura pentru copii cuprinde totalitatea operelor accesibile micilor cititori, fie că ele au
fost sau nu scrise pentru ei. Ea constituie un domeniu al creaţiei literare şi se supune normelor estetice
ale acesteia. Trăsăturile ei specifice, simplitate, claritate, şi plasticitate determină o anumită
construcţie a operei, mărindu-i astfel accesibilitatea şi puterea de influenţă asupra micilor cititori”.
Copilăria ca temă şi copilul ca personaj în literatura universală este oglindită de Victor Hugo –
scriitor romantic francez, autorul romanului ,,Mizerabilii’’, care a creionat primele figuri de copii. E
vorba de Cosette, fetiţa orfană salvată de Jean Valjean de la familia Thenardier şi crescută de acesta
până la căsătoria cu Marius. Copiii sunt mişcaţi sufleteşte de soarta tristă a fetiţei slujnice şi umilite,
având sentimente de compasiune, dar şi bucuria schimbării soartei sale.
Celălalt copil, Gavroche, cutreieră Parisul, murind pe baricade în timpul revoluţiei franceze.
Alţi copii sunt schilodiţi pentru a cerşi. În acest caz amintim pe Hector Henri Malot care a scris cartea
,,Singur pe lume’’, pe Charles Dickens, romancierul englez, cu ,,David Copperfield’’,pe A.P Cehov cu
povestirea ,,Vanika’’; Maxim Gorki cu trilogia sa autobiografică: ,,Copilăria mea’’; ,,La stăpân’’ ;
,,Universităţile mele’’ , adăugând şi pe italianul Edmondo De Amicis, cu istorioarele moral-educative,
reunite sub titlul: ,,Cuore’’.
Copilăria rămâne totuşi în ficţiunea literară o oază a fericirii care nu se mai repetă, unde Măria-
sa: Copilul se joacă şi visează într-un univers al său, inconfundabil. Aşa îi vom aminti pe Alain
Fournier cu romanul:,,Cărarea pierdută’’având caracter autobiografic şi Mark Twain cu poemul
copilăriei: ,,Aventurile lui Tom Sawyer’’ . Tom este un copil nonconformist, deoarece nu se împacă
nici cu disciplina şcolară şi nici cu atmosfera placidă şi lipsită de perspectivă din orăşelul St.
Petersburg. Şi totuşi Tom este ca toţi copiii: vioi, zburdalnic, înclinat spre joacă, cu o imaginaţie
bogată, specifică vârstei. De pildă, el îi covinge pe prietenii săi: Huckleberry Finn şi Joe Harper să se
joace de-a piraţii. Fugiseră pe o insulă , familiile îi credeau înecaţi şi tot târgul asistă la slujba de
,,înmormântare’’. Tot ei îl descoperă pe Joe Indianul şi locul comoarei.
Mark Twain a dăruit literaturii o adevărată monografie a copilăriei, aşa cum sunt oglindite şi
păţaniile lui Nică din ,,Amintiri din copilărie’’, zugrăvite cu un talentul povestitorului înnăscut, Ion
Creangă.
Aşadar, copilăria a constituit o temă mereu reluată şi de marii noştri scriitori, de la cei din
generaţia paşoptistă la marii clasici şi de la creatorii interbelici la cei contemporani.
,,Cel mai mare povestitor al românilor’’, cum îl numea Eminescu, Creangă, a înzestrat
literatura română cu primul ,,roman’’ al copilăriei, în care autorul este în acelaşi timp şi povestitorul şi
eroul –copil. ,,Amintiri din copilărie’’ este o carte de căpătâi pentru copiii de orice vârstă, ca şi pentru
maturi. Ion Creangă înfăţişează copilăria veselă şi nevinovată, sub semnul neastâmpărului băieţesc şi
al poznelor: ,,Aşa eram eu la vârsta copilăriei, la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de
2
când lumea şi pământul.”4 4Autorul povesteşte istoria unei copilării în mediul ţărănesc(Humuleşti), la
vârsta maturităţii. Îşi lărgeşte sfera de sensibilitate şi înţelegere, se complică sufleteşte şi se formează
ca om.
Adevăratul univers al copilăriei, însă, este cel privit din interior, din perspectiva eroului narator
aflat la vârsta copilăriei. El este creionat din întâmplările la care este martor sau pe care le iniţiază,
trasmise cititorului prin monologul eroului-copil. Din acest unghi privind, Creangă este creatorul
psihologiei copilului crescut la sat.
George Călinescu spune despre marele povestitor: ,,Forţa lui Ion Creangă stă în capacitatea de
a sugera farmecul neegalat al vârstei. El nu are de spus despre copilărie mai mult decât alţii, o spune
însă mai altfel. Chiotul lui este mai plin, sună ca o voce minunată, distinsă, într-o gloată’’.

De copilărie, ca de o vârstă a fericirii, îşi aminteşte şi Mihai Eminescu:

,,Fiind băiet, păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,

Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

S-ascult cum apa sună-ncetişor,

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Şi un miros venia adormitor;

Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.’’5 5

În aceeaşi tonalitate Eminescu îşi pune întrebarea: ,,Unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot?’’

Poetul îşi aduce aminte şi de satul natal Ipoteşti, unde l-au încântat:

,,Poveşti şi doine,ghicitori, eresuri

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară

Abia-nţelese, pline de-nţelesuri.’’

Dacă Mihai Eminescu evocă duios propria copilărie în spaţiul său poetic de neegalat, dacă Ion
Creangă ne zugrăveşte copilul săteanului obişnuit, în universul său asemeni unui ,,clopot vast, în care
omul nu se poate sufoca, dar nici rătăci’’, după cum observa criticul Pompiliu Constantinescu, fiind în
acelaşi timp povestitorul şi eroul-copil, I.L.Caragiale prezintă în cele două schiţe: ,,Vizită’’ şi ,,Domnul
Goe’’ portretul copilului aparţinând familiilor înstărite şi urmările unei educaţii greşite. Cei doi eroi
sunt ridiculizaţi de marele dramaturg.

3
Prietenul lui Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, evocă şi el în schiţele sale: ,,Bunicul’’
şi ,,Bunica’’ atmosfera de basm a copilăriei. Acest vis se destramă, însă, odată cu studiul la şcoala
Domnului Vucea, unde bătăile şi umilinţele provoacă traumatisme sufletului de copil.
Dacă la Creangă şi Ionel Teodoreanu (în memorabilul roman ,,La Medeleni’’), copilăria fericită
încântă pe micii cititori, înclinaţia spre joc şi asimilarea realului în basm şi a personajelor din basm în
viaţa reală, fiind atribute ce caracterizează eroii, la Al.Brătescu-Voineşti ei cunosc şi copii văduviţi de
o adevărată copilărie: Nicuşor; Niculăiţă Minciună; Gheorghiţă al Anghelinei, ş.a. Şi Mihail
Sadoveanu evocă sensibil copilăria chinuită a unor fiinţe prematurizate ca Niculăieş( ,,Un om
năcăjit’’) şi ,,Tovarăşul Moise’’, din povestirea cu acelaşi titlu. Drama copilului sărman, într-o
societate nedreaptă, se ilustrează la fel de elocvent prin: ,,Fetiţa cu chibriturile’’, de Hans Cristian
Andersen şi tabloul prezentat, în care eroina fără nume este reprezentativă pentru toţi copiii sărmani
care trăiesc într-o societate dominată de exploatare şi inechitate socială.
În schimb, în ,,Dumbrava minunată’’ se prezintă personajul-copil într-o împletire a realului cu
fantasticul. Lizuca adoarme în dumbrava din pădure şi se visează în lumea basmelor. Ea îşi transferă
necazurile ei din viaţa reală. Toate acestea îl farmecă pe micul cititor, îi dezvoltă imaginaţia şi gustul
estetic.
Astfel, imaginea copilăriei în literatura română a fost prezentată nu numai sub aspect poematic,
ci şi sub acela al dificultăţilor de creştere şi adaptare la mediul şcolar. În acest sens, Mircea
Sântimbreanu este preocupat de felul cum copilul, ajuns şcolar, depune eforturi pentru a se adapta
noului mediu social, care-i limitează libertatea absolută, cunoscută la vârsta şcolarităţii.
Volumele sale de schiţe: ,,Cu şi fără ghiozdan’’; ,,Sub lupă’’;,,Recreaţia mare’’; Schiţe
vesele’’ ;,,Caramele cu piper’’ş.a. conţin o bogată tipologie a elevului zilelor noastre şi dintotdeauna,
într-un ton satiric de neconfundat. Schiţele lui Sântimbreanu contribuie la formarea unor trăsături
pozitive de caracter. De cele mai multe ori îşi cenzurează duioşia, păstrând o atitudine de indiferenţă.
De o cu totul altă factură este creaţia literară scrisă de Marin Sorescu. El a înzestrat literatura
contemporană pentru cei mici cu o carte originală nu atât prin conţinut, cât prin forma artistică, pe cât
de modern scrisă, pe atât de accesibilă copiilor. Cartea: ,,Unde fugim de acasă?’’este intitulată:
,,Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti’’6, fiind o antologie de mici proze ritmate ce
înfăţişează, într-un dialog permanent al scriitorului cu micii ştrengari, tablouri feerice ale universului
infantil, vizând direct educaţia estetică a cititorului copil.
Operele literare pentru copii nu au fost scrise în totalitate pentru aceştia, ele provenind pe două
căi: unele scrise special pentru ei, cum ar fi ,,Dumbrava minunată’’ de Mihail Sadoveanu, ,,Iedul cu
trei capre’’ de Octav Pancu- Iaşi, ,,Cartea cu jucării’’ de Tudor Arghezi, ,,Cărţile lui Apollodor’’, de
Gellu Naum, ,,Unde fugim de acasă’’, de Marin Sorescu, iar altele, cele mai multe, au intrat în această
sferă prin frumuseţea lor artistică, prin valoarea lor educativă, dar şi prin conţinutul
4
atractiv: ,,Călătoriile lui Gulliver’’, de Jonathan Swift.
Aşadar, evocarea copilăriei este o temă predilectă în scrierile pentru copii, aceasta dând naştere
celor mai cunoscute capodopere din literatura română, dar şi din cea universală. Cine nu-l cunoaşte pe
Nică din ,, Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă? Cine nu a suferit împreună cu băiatul
genovez, de treisprezece ani, Marco, din Cuore. ,,Inimă de copil’’, plecat în căutarea mamei lui? Cine
nu s-a bucurat , ori s-a întristat de năzdrăvăniile Olguţei din ,,La Medeleni’’, scris de Ionel
Teodoreanu? Cine nu a călătorit împreună cu micul prinţ, lăsându- şi imginaţia să zboare? Sunt
întrebări care, desigur, îşi găsesc răspunsul, pe buzele tuturor copiilor îndrăgostiţi de literatură.
Micile vieţuitoare reprezintă o temă recurentă în multe dintre scrierile pentru copii şi nu numai.
Căprioara lui Emil Gârleanu emoţionează, prin puterea sacrificiului, deopotrivă atât pe cei mici, cât şi
pe adulţi. Este o naraţiune care are o valoare educativă, profund moralizatoare. Puiul lui I. Al. Brătescu
Voineşti impresionează prin dragostea de mamă, sfâşiată de durere, fiind pusă în situaţia de a renunţa
la puiul ei, pentru a salva viaţa celorlalţi.
Unele dintre cele mai îndrăgite specii din literatura pentu copii sunt basmele şi poveştile. Cu
ele se poate afirma că începe literatura pentru copii. Acestea, alături de cântecele de leagăn, însoţesc
copiii încă din primele zile de viaţă şi creează primul contact cu lumile imaginare. Continuă apoi cu
legendele, snoavele, povestirile şi romanele.
Basmele şi poveştile au apărut din dorinţa de mai bine a oamenilor, din dorinţa de a învinge
răul şi greutăţile vieţii, din dorinţa de liberate, de dreptate, de bine şi de frumos. Valoarea educativă a
acestora este deosebită, ele aducând o contribuţie în formarea personalităţii copiilor, la dezvoltarea
proceselor de cunoaştere, ajutându-i în mare măsură să înveţe a face distincţia între bine şi rău.
Personajele din basme sunt modele demne de urmat, de la care copiii învaţă să fie curajoşi, cinstiţi,
modeşti, harnici, corecţi, perseverenţi şi, nu în ultimul rând, prieteni adevăraţi. Chiar dacă în ultima
vreme, copiii dovedesc un interes deosebit pentru literatura ştiinţifico-fantastică, această pornire a lor
nu ştirbeşte cu nimic din calitatea speciilor literare amintite.
Poezia pentru copii este, de asemenea, pe placul lor, aceasta atrăgându-i prin muzicalitatea
versurilor şi prin felul în care sunt redate anumite fapte, idei, tablouri sau sentimente. Trebuie să-l
amintim pe Zdreanţă ,, cel cu ochii de faianţă”, alături de Căţeluşul şchiop al Elenei Farago. Desigur
nici motanul Arpagic nu trebuie uitat. Tablourile în care Octavian Goga, George Topârceanu sau
Vasile Alecsandri descriu, într-o manieră personală anotimpurile, impresionează în aceeaşi măsură
sufletele micilor cititori.
Tema copilului este abordată şi de Marin Preda care prezintă copilăria lui Nicolae Moromete.
Zaharia Stancu în ,,Desculţ’’ prezintă viaţa satului prin ochii lui Darie. Dumitru Corbea,
în ,,Singura cale’’, zugrăveşte şi el aspecte ale unei copilării umbrite de mizerie, aşa cum Titina Nica
Ţene oglindeşte propria sa copilărie într-o carte de excepţie ,,Viaţa ca o punte’’. Aceasta din urmă,
5
Titina Nica Ţene, o poetă talentată a zilelor noastre, pune în versuri cizelate, secvenţe din viaţa
copilului, împletită cu mediul înconjurător.
Din toate exemplele date şi din multe altele care s-ar putea da, e bine să învăţăm să rămânem
de-a pururi copii, socotind că acest minereu sufletesc e o fărâmă tainică de dragoste, un gând gata să
zboare ca o buburuză ţinută în palmă, o năzuinţă, o sclipire de vis, ochi de copil ce se deschid şi
privesc uimiţi viaţa – aceasta e cu adevărat copilăria.
Pentru ca literatura destinată copiilor să aibă succes, aceasta trebuie să fie corect aleasă, iar
învăţătorii şi profesorii să fie ei însuşi pasionaţi de lectură, pentru a putea să deschidă calea spre
universul cunoaşterii. Omul zilelor noastre este tot mai puţin aplecat asupra lecturii, ceea ce nu face
decât să-l sărăcească sufleteşte. Desigur, această sărăcie sufletească poate fi contracarată cu lecturi
potrivite vârstei, recomandate de şcoală.

BIBLIOGRAFIE:

Goia, Vistian, Literatura pentru copii şi tineret, Editura Dacia, 2003

G. Călinescu, Cronicile optimismului, E.P.L.Buc. 1964, p. 274

Ilie Stanciu, Literatura pentru copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, p. 19

I.Creangă, Amintiri din Copilărie, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971, P.38

M.Eminescu, Poezii, Ed.Lucman, Bucureşti, 2000

M.Sorescu, Unde fugim de-acasa?, Ed.Tineretului, Bucureşti, 1966, P.36

Raţiu, Iuliu, O istorie a literaturii pentru copii, Biblioteca Bucureştilor, 2003

Rogojinaru, Adela, O introducere în Literatura pentru Copii, Oscar Print, 2000

S-ar putea să vă placă și