Numele la romani

proiect realizat de Ciobanu Sabina și de Nica Anamaria

 Istoria numelor romane

Numele romane au fost folosite la început numai în Roma Antică. Cele mai
multe dintre ele au fost de origine latină, greacă sau etruscă. În timpul
Imperiului, numele romane s-au răspândit în întreaga Europă.

Onomastica romană se bazează pe mai multe surse: studiul pietrelor

funerare, al epigrafiei și surselor literare.
 Vechile legende ale Romei arată că romanii aveau un singur nume: Romulus, Remus, Faustulus,
iar în inscripțiile din ultima perioadă a Republicii, cei care nu aparțineau aristocrației aveau, în
mod obișnuit, numai două nume (ex: Gaius Marius, Gnaeus Pompeius, Numa Pompilius), al doilea
reprezentând numele tatălui sau al șefului casei. Pentru a indica relația, s-a adăugat apoi litera F
sau terminația „uxor”.

În timpul Republicii aristocrații romani au avut trei nume (tria nomina - nume trinominal): un
prenume (praenomen), un nume de familie (numele ginții – nomen gentilicum) și o poreclă
(cognomen).
 Praenomen
Praenomen reprezintă un nume personal, individualizat, folosit în principal în
cadrul aceleași ginți; se cunosc mai puțin de 100 de praenomina; clasele
superioare se foloseau de 18 praenomina:

A. = Aulus; Ap(p). = Appius; C. = Gaius; Cn. = Gnaeus; K = Kaeso; D. = Decimus;

L. = Lucius; Mam = Mamercus; M. = Marcus; M’. = Manius; N. = - Numerius;

P. = Publius;

Q. = Quintus; Ser. = - Servius; Sex. = Sextus; Sp. = Spurius; T. = Titus;

Ti. = Tiberius
 Praenomen-ul era ales de către părinții copilului roman, acordat acestuia pentru
prima dată la dies lustricus ( ceremonia de lustrație era în trecut o ceremonie de
purificare a unei persoane), a opta zi după nașterea unei fete și a noua zi după
nașterea unui băiat.

Acesta mai era acordat, formal, la căsătoria fetelor sau când băieții primeau, la
vârsta de 15 ani, toga virilis (toga albă a bărbăției).

Chiar dacă era cel mai vechi component al tria nomina, în ultima perioadă a
republicii cele mai multe praenomina erau atât de comune încât erau folosite doar de
familie sau de prietenii apropiați. Din acest motiv, deși încă folosite, au dispărut
gradual din înregistrările publice din timpul imperiului.
 Nomen gentilicum

Nomen gentilicum era partea numelui prin care se identifica un cetățean

roman. La început, era numele clanului sau familiei, pe linie paternă.
Totuși, odată cu expansiunea Romei și cu numărul de cetățeni romani în
creștere, numele și-a pierdut valoarea pentru indicarea liniei paterne.

Pentru bărbați, nomen se afla în mijlocul tria nomina, după praenomen

și înainte de congnomen. Pentru femei, era adesea singurul nume folosit,
până în perioada târzie a republicii. De exemplu, trei membrii ai ginții Julia
erau Gaius Julius Caesar și surorile lui, Julia Major și Julia Minor (Julia
„cea mare” și Julia „cea mică”).
 Nomen gentilicum

Nomen (nomen gentilicum): de obicei se termina în -us/ius și era gentilic

(al gintei, sau clanului, comun tuturor membrilor aceleiași ginți):

★ de vechi familii din Republică: Aemilius, Antonius,

Caecilius, Calpurnius, Cornelius, Domitius, Fabius, Iunius,
Licinius, Pompeius, Sulpicius, Valerius;
★ de familii imperiale: Aelius, Aurelius, Claudius,
Flavius, Iulius, Ulpius
 Congnomen

Bărbații ce aveau două sau trei nume puteau sa primească, suplimentar, în

mod oficial, un nume de familie. Acest nume „de onoare„ (de fapt era o
poreclă) îl purta toată viața sa, dar nu putea să-l lase și urmașilor (de
exemplu, Gnaeus Pepeius Magnus-„cel Mare” , Publius Cornelius
Scipio-„Africanul” , ambele congnomene au fost acordate prin decret
senatorial).

● Publius este prenumele

● Cornelius este numele
● Scipio este congnoment
● Africanus este cel de-al doilea cognoment ( o porecla primita in urma
victoriilor obținute de el în Africa )
Cognomen (plural cognomina), de la con- "împreună cu" și „g nomen „nume” a fost
al treilea nume al unui cetățean al Romei Antice , sub convențiile de numire
romane . Inițial, a fost o poreclă , dar a pierdut acest scop când a devenit ereditar.
Cognomina ereditară a fost folosită pentru a spori al doilea nume, nomen
gentilicum, pentru a identifica o anumită ramură dintr-o familie sau familii
dintr-un clan.

Era folosit pentru a marca o particularitate fizică sau morală (ex: Marcus Tullius
Cicero): Cicero – năutul (de la un neg sau o aluniță), Brutus – prostul, Cato –
șiretul, Caecus – orbul, Rufus – roșcovanul, Nasica – nas lung, etc. Folosirea
poreclei se răspândește începând din timpul lui Silla.
 Cazuri speciale
Un fiu adoptat prelua toate cele trei nume ale tatălui său adoptiv și păstra numele
propriului său clan prin adăugarea sufixului „-anus” la numele propriu (ex: Gaius Julius
Caesar Octavianus).

Femeile romane au purtat numele clanului în care s-au născut cu forma feminină (femeile
care au avut părinții ale căror nume era Julius au fost numite Julia, iar cele care au avut
părinții ale căror nume a fost Cornelius, s-au numit Cornelia). În public, femeile erau
identificate prin formula posesivă a numelui de familie al tatălui lor (Julia Caesaris „Julia, fiica
lui Cezar”), sau dacă s-a căsătorit, de forma posesivă a numelui de familie al soțului (Clodia
Metelli, „Clodia, soția lui Metellus”). În cazul în care familiile au avut mai mult de o fiică,
acestea au fost distinse prin cuvintele „maior” sau „minore” („mai în vârstă” sau „mai tânără”),
sau „prima”, „secunda”, „tertia” („prima”, „a doua”, „a treia” etc). Ex: Antonia Maior, Antonia
Minor (cele două fiice ale lui Antonius), Livia Tertia (a treia fiică a lui Livius).
 Surse

★ https://ro.wikipedia.org/wiki/Nume_roman
★ https://en.wikipedia.org/wiki/Praenomen
★ https://en.wikipedia.org/wiki/Nomen_gentilicium
★ https://istorie-edu.ro/istoria-universala/roma-antica/numele.html
★ https://en.wikipedia.org/wiki/Cognomen