FIŞĂ DE LUCRU
FIŞĂ DE LUCRU I..Citește următorul fragment:
I..Citește următorul fragment:
„Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se înva ță bine
cu profesorul care inspiră simpatie, dar se înva ță în cele din urmă bine cu cel rău, de frică
[...].
Mie îmi plăcea de pildă istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii
erau personalități lipsite de har. [...] Cel de matematică era un îngâmfat și pe deasupra de
o solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis că a intrat într-o biserică. Și lui îi plăcea prea
mult materia. Ne vorbea mereu cu admira ție de marii matematicieni ai antichită ții, dar și de
ai noștri, de pildă despre Șerban Țițeica, pe care îi diviniza dându-ne să în țelegem că pe
un om mare nu-l poate admira unul mic. Într-adevăr făcea acest lucru strivindu-ne în
același timp în ironii mușcătoare și calificative care ne înjoseau; că, de pildă, niciodată
vreunul dintre noi nu va ajunge niciun Euclid, niciun Șerban Ți țeica. „Bine că ai ajuns tu!” îi
răspundeam eu în gând și nu învățam nimic. „O să te lase corigent” îmi spuneau ceilal ți
speriați. „Ei și? O să învăț pe trimestrul trei și o să fie silit să-mi dea zece și îmi iese media
de trecere. Și n-o să-i fac eu pe plac...” [...]
Pe trimestrul trei am început însă să învă ț. Groaza de corigen ță era mai mare decât
repulsia față de antipaticul profesor. Rămâneam seara singur în clasă și învă țam
elementele lui Euclid și teorema lui Pitagora, care n-aveau nicio logică: suma pătratului
catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei! [...] Pe această trudă a mea, mi-am pomenit că
ne anunță să ne pregătim de teză. Când în ziua respectivă ne-a dictat trei probleme pe
care trebuia să le rezolvăm, o tăcere îngrozită s-a a șternut asupra clasei. [...]
Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul și m-am rezemat
de bancă, uitându-mă într-adevăr provocator la profesor. Pe urmă, m-am ridicat, am depus
caietul pe catedră și am ieșit. După teză, nimeni nu mă lua în seamă, nimeni nu discuta cu
mine ce făcusem. Toți arătau jalnic, foarte pu țini rezolvaseră una sau două probleme și nu
erau siguri că le-au rezolvat nici pe-alea și niciunul pe toate trei. Eu, le-am spus, eu le-am
rezolvat.”
(Marin Preda, Profesorii, în Împosibila întoarcere)
A.Scrie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerin țe cu privire la text:
1.Menționează sensul din text al expresiei să-i fac eu pe plac.
2.Indică, valorificând textul dat, cele două materii preferate ale elevul.
3. Explică de ce tânărului nu-i plăcea profesorul de matematică, utilizând informa țiile din
text.
4.Precizează atitudinea copilului, a șa cum reiese din secven ța subliniată.
5.Prezintă în 30-50 de cuvinte, rela ția elev-profesor a șa cum se desprinde din primul
paragraf al textului.
B.Redactează un text de minim 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă ambiția este
sau nu este esențială în atingerea unor obiective ,raportându-te atât la informațiile din
fragmentul citat,cât și la experiența ta personală și culturală,.
„Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se înva ță bine
cu profesorul care inspiră simpatie, dar se înva ță în cele din urmă bine cu cel rău, de frică
[...].
Mie îmi plăcea de pildă istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii
erau personalități lipsite de har. [...] Cel de matematică era un îngâmfat și pe deasupra de
o solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis că a intrat într-o biserică. Și lui îi plăcea prea
mult materia. Ne vorbea mereu cu admira ție de marii matematicieni ai antichită ții, dar și de
ai noștri, de pildă despre Șerban Țițeica, pe care îi diviniza dându-ne să în țelegem că pe
un om mare nu-l poate admira unul mic. Într-adevăr făcea acest lucru strivindu-ne în
același timp în ironii mușcătoare și calificative care ne înjoseau; că, de pildă, niciodată
vreunul dintre noi nu va ajunge niciun Euclid, niciun Șerban Ți țeica. „Bine că ai ajuns tu!” îi
răspundeam eu în gând și nu învățam nimic. „O să te lase corigent” îmi spuneau ceilal ți
speriați. „Ei și? O să învăț pe trimestrul trei și o să fie silit să-mi dea zece și îmi iese media
de trecere. Și n-o să-i fac eu pe plac...” [...]
Pe trimestrul trei am început însă să învă ț. Groaza de corigen ță era mai mare decât
repulsia față de antipaticul profesor. Rămâneam seara singur în clasă și învă țam
elementele lui Euclid și teorema lui Pitagora, care n-aveau nicio logică: suma pătratului
catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei! [...] Pe această trudă a mea, mi-am pomenit că
ne anunță să ne pregătim de teză. Când în ziua respectivă ne-a dictat trei probleme pe
care trebuia să le rezolvăm, o tăcere îngrozită s-a a șternut asupra clasei. [...]
Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul și m-am rezemat
de bancă, uitându-mă într-adevăr provocator la profesor. Pe urmă, m-am ridicat, am depus
caietul pe catedră și am ieșit. După teză, nimeni nu mă lua în seamă, nimeni nu discuta cu
mine ce făcusem. Toți arătau jalnic, foarte pu țini rezolvaseră una sau două probleme și nu
erau siguri că le-au rezolvat nici pe-alea și niciunul pe toate trei. Eu, le-am spus, eu le-am
rezolvat.”
(Marin Preda, Profesorii, în Împosibila întoarcere)
A.Scrie răspunsul la fiecare dintre următoarele cerin țe cu privire la text:
1.Menționează sensul din text al expresiei să-i fac eu pe plac.
2.Indică, valorificând textul dat, cele două materii preferate ale elevul.
3. Explică de ce tânărului nu-i plăcea profesorul de matematică, utilizând informa țiile din
text.
4.Precizează atitudinea copilului, a șa cum reiese din secven ța subliniată.
5.Prezintă în 30-50 de cuvinte, rela ția elev-profesor a șa cum se desprinde din primul
paragraf al textului.
B. Redactează un text de minim 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă ambiția este
sau nu este esențială în atingerea unor obiective ,raportându-te atât la informațiile din
fragmentul citat,cât și la experiența ta personală și culturală .

II.Citește următorul fragment:
,,[…] De ce oamenilor le place, de atâta amar de vreme, să spună, să scrie, să asculte sau să
citească povești scornite nu e clar nici până azi. S-a spus că ar fi înrudite cu istoria și că sunt, în
felul lor, mai adevărate decât aceasta, dat fiind că relatările istorice sunt constrânse să se
mărginească la ce s-a întâmplat, în timp ce o poveste bine ticluită istorisește ce ar trebui să se
întâmple, sub semnul necesarului și al verosimilului. S-a spus despre unele dintre ele că, prin mila
și teama pe care ni le stârnesc, ne purifică de propriile emoții. S-a spus că ne readuc la condiția
noastră primară, refăcând ,,strigătul originar” omenescului din noi. Că ne dezbară de egoismul în
care ne îngroapă viața de zi cu zi. Că ne ajută să dăm sens lumii în care trăim. Că ne oferă un
spațiu de simulare, ca cel în care se antrenează astronauții, în care să ne putem exersa liber
capacitatea de a ne trăi propriile existențe. Că hrănesc una dintre aplecările noastre native
definitorii, curiozitatea. Că ne îndrumă spre o înțelegere deliberativă a lumii, ridicându-ne deasupra
banalitatăţilor și a locurilor comune. Că ne pun la dispoziție un rezervor inepuizabil de alternative
pentru ideile și credințele noastre, atunci când valabilitatea acestora începe să se erodeze. Că ne
țin treze imaginația și creativitatea, de care avem în permanent nevoie. Că ne ajută să visăm. Că
ne deschid căi neașteptate cunoașterii de sine. Că ne fac mai înțelegători și mai toleranți față de
ceilalți. S-a spus cam totul pe tema asta și încă pare a fi insuficient.
Onest ar fi să mărturisim că nu știm exact de ce e importantă lectura scrierilor literare, în
formarea unui elev. Dar că știm, din experiență – a noastră, a celor de dinaintea noastră – că ea
are efecte profunde și de durată. Restul e o largă enumerare. O poveste, la rândul ei.
Dacă aș fi pus în situația de a-i explica unui tânăr de 15-20 de ani de ce e bine să citească,
probabil primul lucru pe care i l-aș spune este că mai târziu va fi prea târziu. Nu e un răspuns foarte
convingător, dar e cel puțin cu certitudine adevărat.
E ca atunci când îți faci o casă. Nu toți ne dorim palate, dar vrem cu toții o locuință în care
să nu ne frecăm umerii de pereți, atunci când ne mișcăm. Citim ca să ne facem locul în care să
putem locui.” Liviu Papadima, De ce (să) citim?, în Dilema Veche
A.Scrie răspunsul la fiecare dintre umătoarele cerințe cu privire la text:
1. Menționeză sensul din text al structurii de atâta amar de vreme.
2. Indică domeniul cu care a fost asociată literatura, așa cum reiese din text.
3. Explică, folosind informațiile din textul dat, de ce ar fi fost dificil pentru autor să ofere unui tânăr
argumente în favoarea lecturii scrierilor literare.
4. Precizează, pe baza textului, două valori morale pe care le dezvoltă lectura scrierilor literare.
5. Precizează, în 30-50 de cuvinte, semnificația ultimului paragraf.
B.Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lectura operelor literare
poate sau nu poate să se apropie de noi înșine, valorificând textul citat. În redactarea textului, vei
avea în vedere următoarele repere:
- formularea tezei/problematicii puse în discuție;
- menționarea poziției pe care o ai față de teză/problematică;
- enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate pozi ției adoptate;
- formularea unei concluzii pertinente;
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare;
- respectarea preciziei privind numărul de cuvinte.
II.Citește următorul fragment:
,,[…] De ce oamenilor le place, de atâta amar de vreme, să spună, să scrie, să asculte sau să
citească povești scornite nu e clar nici până azi. S-a spus că ar fi înrudite cu istoria și că sunt, în
felul lor, mai adevărate decât aceasta, dat fiind că relatările istorice sunt constrânse să se
mărginească la ce s-a întâmplat, în timp ce o poveste bine ticluită istorisește ce ar trebui să se
întâmple, sub semnul necesarului și al verosimilului. S-a spus despre unele dintre ele că, prin mila
și teama pe care ni le stârnesc, ne purifică de propriile emoții. S-a spus că ne readuc la condiția
noastră primară, refăcând ,,strigătul originar” omenescului din noi. Că ne dezbară de egoismul în
care ne îngroapă viața de zi cu zi. Că ne ajută să dăm sens lumii în care trăim. Că ne oferă un
spațiu de simulare, ca cel în care se antrenează astronauții, în care să ne putem exersa liber
capacitatea de a ne trăi propriile existențe. Că hrănesc una dintre aplecările noastre native
definitorii, curiozitatea. Că ne îndrumă spre o înțelegere deliberativă a lumii, ridicându-ne deasupra
banalitatăţilor și a locurilor comune. Că ne pun la dispoziție un rezervor inepuizabil de alternative
pentru ideile și credințele noastre, atunci când valabilitatea acestora începe să se erodeze. Că ne
țin treze imaginația și creativitatea, de care avem în permanent nevoie. Că ne ajută să visăm. Că
ne deschid căi neașteptate cunoașterii de sine. Că ne fac mai înțelegători și mai toleranți față de
ceilalți. S-a spus cam totul pe tema asta și încă pare a fi insuficient.
Onest ar fi să mărturisim că nu știm exact de ce e importantă lectura scrierilor literare, în
formarea unui elev. Dar că știm, din experiență – a noastră, a celor de dinaintea noastră – că ea
are efecte profunde și de durată. Restul e o largă enumerare. O poveste, la rândul ei.
Dacă aș fi pus în situația de a-i explica unui tânăr de 15-20 de ani de ce e bine să citească,
probabil primul lucru pe care i l-aș spune este că mai târziu va fi prea târziu. Nu e un răspuns foarte
convingător, dar e cel puțin cu certitudine adevărat.
E ca atunci când îți faci o casă. Nu toți ne dorim palate, dar vrem cu toții o locuință în care
să nu ne frecăm umerii de pereți, atunci când ne mișcăm. Citim ca să ne facem locul în care să
putem locui.” Liviu Papadima, De ce (să) citim?, în Dilema Veche
A.Scrie răspunsul la fiecare dintre umătoarele cerințe cu privire la text:
1. Menționeză sensul din text al structurii de atâta amar de vreme.
2. Indică domeniul cu care a fost asociată literatura, așa cum reiese din text.
3. Explică, folosind informațiile din textul dat, de ce ar fi fost dificil pentru autor să ofere unui tânăr
argumente în favoarea lecturii scrierilor literare.
4. Precizează, pe baza textului, două valori morale pe care le dezvoltă lectura scrierilor literare.
5. Precizează, în 30-50 de cuvinte, semnificația ultimului paragraf.
B.Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lectura operelor literare
poate sau nu poate să se apropie de noi înșine, valorificând textul citat. În redactarea textului, vei
avea în vedere următoarele repere:
- formularea tezei/problematicii puse în discuție;
- menționarea poziției pe care o ai față de teză/problematică;
- enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate pozi ției adoptate;
- formularea unei concluzii pertinente;
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare;
- respectarea preciziei privind numărul de cuvinte.