ANTROPONOMASTICA ÎN „LEGEA ŢĂRII”

În antroponomastica româna actuala structura si functiile numelor populare au

ajuns la un sistem modern, generalizat a numelui dublu (prenume si nume). În
alcatuirea numelor actuale de persoane nu se mai reflecta starea sociala si
personalitatea juridica a purtatorului……………………………………………...
Preocuparile cu privire la numele de persoane românesti dateaza de aproape
sapte decenii. Ele au aparut odata cu cele privitoare la numele de locuri. Situatia
antroponimiei era însa cu totul alta. Elementele ei alcatuitoare, mai exact spus, o
parte a lor, trebuiau adunate din tot felul de izvoare. ////////////////////////
Sistemul antroponimic românesc seamana, în linii mari, cu al tuturor popoarelor
care nu s-au lasat conduse, în conditii social-politice speciale, de criterii mai
mult ori mai putin artificiale. Numele gintei din care facea parte cineva era cel
din mijloc, comun tuturor membrilor si descendentilor acestora din ginta
respectiva.1 Primul membru al denumirii echivalentul asa zisului „nume mic" de
astazi, era strict individual, în sensul ca apartinea unui singur individ din familia
lui. Al treilea apartinea familiei si corespundea poreclelor noastra. În ce priveste
circulatia lor în viata oarecum publica, importanta aveau numai numele gintii si
„poreclele", cu predominarea unuia dintre aceste elemente. Aceasta, judecind
dupa modul cum vorbesc filologii clasici când se refera la personalitati literare
sau politice romane.//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

1
Sociologia franceză contemporană, Bucureşti, 1971 – Cl. Levi Streuss. Noţiunea de structuri în etnologie

2
Acest sistem tripartit nu s-a impus în nici una dintre provinciile fostului Imperiu
roman, care aveau organizatie sociala straveche, existenta la toate popoarele,
deci si la romani înainte de reforma amintita, organizatie, care, la început si o
buna bucata de vreme dupa aceea se caracteriza printr-o mare simplitate în ce
priveste raporturile dintre membrii unei familii. Seful acesteia era tatal,
considerat drept factorul cel mai important în continuarea speciei umane. Copiii,
nascuti de mama, erau, juridic vorbind, ai tatalui si de aceea, pe lânga numele
strict individual, care îi deosebea de fratii lor, purtau si pe al tatalui, adica al
familiei, prin care se deosebeau de copiii familiilor învecinate. Acest sistem
bipartit reflecta filiatia indivizilor. Când a început influenta lingvistica veche
slava, fiu a fost înlocuit prin sinonimul slav sin.
Interesant este faptul ca nume cu acest deter¬minant nelatinesc s-au pastrat
pâna în zilele noastre.2 /////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Sistemul antroponimic în sensul de produs spontan al unei realitati a existat la
anumite colectivitati etnice primitive. Îl întâlnim, si acest lucru ne intereseaza în
cel mai înalt grad, la geto-daci, stramosii nostri etnici. Faptul s-a constatat cu
ajutorul inscriptiilor de tot felul, în primul rând, funerare, care s-au desco¬perit
de-a lungul timpului. Marea majoritate a numelor în discutie se conformeaza
sistemului roman, dar numai partial, în sensul ca este bipartit, nu tripartit. Mai
întâi, conditiile de viata erau în Dacia cu totul diferite de cele de la Roma si, în
general, din Italia. În afara de asta, romanii veniti în Dacia, nu erau, nu puteau sa
fie, decât cu totul exceptional, patricieni. Mai toti erau militari, functionari,
meseriasi, ne¬gustori etc, ale caror nume constau dintr-un praenomen sl un
nomen. Destul de des apar nume alcatuite din trei elemente. Aproape reprezinta
imitatii ale sistemului patrician roman.

2
R. Vulcanescu, Etnologie juridica, Editura Academiei, Bucuresti, 1970.

3
Printre numele evident romane (ca origine lingvistica propriu-zisâ) ne întâmpina
destule în care al doilea element are forma genitivului, influenta evidenta din
partea sistemului daco-getic…………………………………………………….
Interesul cel mai mare pentru cercetarea de fata îl prezinta, cum am mai spus,
numele autohtone. Si aceasta, pentru ca sistemul lor sta la baza celor românesti,
sau, mai precis spus, a continuat sa se aplice de catre români de la început si
pâna astazi fara întrerupere. Acest sistem consta din doua elemente, ambele
praenomina, întocmai ca Ion Gheorghe, cu deosebirea ca al doilea are forma de
genitiv.3
Însa, pâna nu demult românul obisnuia sa califice pe semenii lui dupa numele lor. Un
dicton popular sustinea: „Spune-mi cum te numesti, ca sa-ti spun cine esti”.
Fizionomia unui nume popular purta în el amprenta starii civile a purtatorului. Epitete
ca: Ciobanu, Pescaru, Vânatoru, Cojocaru etc. au scos în evidenta ocupatia unui
stramas; porecle ca Fatalau, schiopu, septilici, o particularitate fiziologica; Ghizdavat,
Terfeloaga etc., o particularitate morala; Fratila, Neamu, o particularitate familiala.
Aceste nume de persoane au devenit apelative si si-au pierdut semnificatia lor initiala.
În perioada feudala în desemnarea identitatii persoanelor libere din mediul rural
(mosneni, razesi, slobozi) se avea în vedere un nume triplu (prenume , nume gentilic
si cognomen).
Mosnenii din Oltenia îsi puneau pe lânga prenume: Vasile si un nume gentilic, al spitei
de neam, al „mosului”: Lupulesc’ (forma derivata de la Mos Lupu), la care adaugau
cognomenul: Closenarul (din Closani) sau Ilie Nedelesc’ zis Isbasescu din Closani.

3
Sociologia franceză contemporană, Bucureşti, 1971 – Cl. Levi Streuss. Noţiunea de structuri în etnologie

4
 Ţaranul român aservit, în afara numelui domenial (domnesc, boieresc sau
manastiresc) care era semnul aservirii lui, se denumea tot dupa sistemul de nume
triplu. Astfel, de pilda, „Hârtogasu” voia sa desemneze, prin sufixul –asu, semnul
domenial, adica „clacas de pe mosia lui Hârtog”. Dar Hârtogasu purta un nume
triplu: un prenume: Ion, un nume gentilic, al lui Vasile (fratele lui Vasile: a
Vasilichii). La aceasta structura a numelui se adauga un agnomen: Ion al lui Vasile
Bâlbîitu (fratele lui Vasile Bâlbâitu; a Vasilichii Bâlbâita) din Izvoarele, din spita lui
Plamada (porecla cu caracter patronimic).
Denumirea patronimica a unei persoane marca cutumiar diferite situatii juridice
relative la descendenta prin:
- adaugarea unui prefix la numele parintelui pentru stabilirea filiatiei directe:
Toma Alimos (din balada cu acelasi nume) însemna Toma a lui Mos. Articolul a lui
se va transforma în prefixul A ce se alipeste numelui gentilic: Ion Alupului (Ion a lui
Lupu sau Ion a Mosului Lupu);4
- adaugarea sufixelor – esti, -eni si –ani la numele gentilic: Bucuresti din
Bucur, Negreni din Negrea, Focsani din Focsa etc. si a terminatiei echivalente în –
oni si –oi în Banat: Barbatoni din Barbat, Vladoi din Vlad, pentru stabilirea
dreptului funciar al descendentilor patriliniari;
- prin adaugarea sufixului –ita pentru a se arata supranumele ocupatiei sotului:
Ciobanita, sotia unui cioban, Cojocarita, sotia unui cojocar sau numele unei
cojocarese; Ioana Baiesita Vladului însemna Ioana care este baiesita (minera) si
totodata sotia lui Vlad;

4
O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, editia a VII-a , Editura Rosetti, Bucuresti, 2005

5
 Între orfani fratele mai mare care-i îngrijea pe cei mai mici sau cel ramas liber
fata de cel cazut în clacasie, dadea numele celorlalti: Vasile a Ion Alupului care
însemna fratele Vasile a lui Ion Alupului.
Denumirea matronimica a unei persoane se facea si ea cu desemnarea
descendentei prin:
- adaugarea unui prefix la numele mamei: Ion Asaftei ceea ce însemna Ion al
Saftei; Gheorghe Avasilichii, adica Gheorghe al Vasilichii. Astfel se denumeau (cu
precadere în Moldova) „copiii din flori”; starea nelegitima a femeii era reprimata iar
descendenta stârpita;
- adaugarea sufixului –an la numele mamei pentru a marca numai apartenenta
matriliniara însa nu si nelegitimitatea filiatiei: Ion Voican, adica Ion al Voichii: Petre
Marian, adica Petre al Mariei desemnau descendenta dintr-o femeie vaduva
considerata adesea „femeie barbat”;
- dubla sufixare a numelui capatat de barbatul ce intra prin casatorie în casa
sotiei (barbatul „ginerit” sau „însuratit”). „Numele marital” se forma astfel: Ionul
Voiculestii din Closani, adica Ion sotul Voiculestii (din familia Voiculescu) din
Closani; Vasile Marianul Balanoaiei din Urzesti, adica Vasile sotul Mariei fiica
Balanoaiei din Urzesti;

6
În ansamblul ei antroponomastica populara româna se integreaza în fizionomia
onomasticei europene de tip latin.În concluzie, prin analiza structurii si
functiunii vechilor nume populare de persoane se pot determina pentru trecut
urmatoarele:5

- starea civila a unei persoane: descendenta, filiatia, caracterele fiziopsihologice

si morale;
- pozitia sociala a unei persoane în ierarhia comunitatii satesti libere sau
aservite, ca si în comunitatea profesionala;
- capacitatea juridica a unei persoane de a-si exercita drepturile si datoriile
familiale sau cutumiare ce decurg din posesia de stat a numelui.

5
R. Vulcanescu, Etnologie juridica, Editura Academiei, Bucuresti, 1970.

7
 BIBLIOGRAFIE

1.R. Vulcanescu, Etnologie juridica, Editura Academiei, Bucuresti, 1970.

2. O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, editia a VII-a , Editura Rosetti, Bucuresti,

2005

3.Academia Română. Comisia de Antropologie şi Etnologie. Introducere în

etnologie. Coord. Ştiinţific prof. dr. Romulus Vulcănescu. Ed. Bucureşti 1980.

4.Sociologia franceză contemporană, Bucureşti, 1971 – Cl. Levi Streuss.

Noţiunea de structuri în etnologie