DINASTIA ANTONINILOR

Sara Brhanovic
Dinastia Antoninilor, sau dinastia antonină, a fost a
treia dinastie a Imperiului Roman. Ea a fost
reprezentată printr-o serie de șapte împărați romani
care au domnit din anul 96 d.Hr. până în 192.
Numele dinastiei provine de la numele
împăratul Antoninus Pius, (Titus Aurelius Fulvus
Boionius Arrius Antoninus Pius, 138-161, al patrulea
din „cei cinci împărați buni”), domnia lui fiind
identificată cu apogeul dinastiei antonine și al
întregului imperiu.
Primele cinci din cele șase succesiuni ale acestei
dinastii au fost notabile și prin faptul că împăratul în
exercițiu a adoptat candidatul ales de el pentru a-i fi
succesor. Conform legii romane, o adopțieducea, din
punct de vedere juridic, la aceleași drepturi ca și în
cazul filiației naturale. Din acest motiv, împărații de la
Traian la Lucius Verus (inclusiv) mai sunt cunoscuți și
sub numele de împărați adoptivi. Excepția făcută de
Marcus Aurelius, care l-a desemnat ca succesor pe
fiul său natural, Commodus, este considerată ca fiind
o alegere neinspirată, care a marcat începutul
decăderii Imperiului Roman.[1]
Cei șapte împărați care aparțin dinastiei Antoninilor sunt[2]:
•Nerva (96-98)
•Traian (98-117)
•Hadrian (117-138)
•Antoninus Pius (138-161)
•Marcus Aurelius (161-180)
•Lucius Verus (161-169), co-împărat cu Marcus Aurelius
•Commodus (180-192), fiul lui Marcus Aurelius
Primii cinci dintre ei sunt așa-zișii „cei cinci împărați buni”.
Importanța adoptării oficiale în societatea romană a fost adesea considerată ca o respingere conștientă a
principiului moștenirii dinastice și a fost considerată unul dintre factorii prosperității perioadei. Cu toate
acestea, aceasta nu a fost o practică nouă. Era obișnuit ca familiile patriciene să adopte, iar împărații
romani adoptaseră moștenitori în trecut: împăratul Augustus adoptase Tiberius și împăratul Claudius îl
adoptase pe Nero . Iulius Cezar , dictator perpetuo și considerat a fi esențial în tranziția de la Republică la
Imperiu , l-a adoptat pe Gaius Octavius, care avea să devină Augustus , primul împărat al Romei. Mai mult, a
existat o legătură de familie, deoarece Traian și-a adoptat vărul primar odată îndepărtat și strănepot prin
căsătorie , Hadrian , iar Hadrian și-a făcut vitregul prin căsătorie, iar moștenitorul Antonin Pius a adoptat
atât verișorul secund al lui Hadrian, de trei ori înlăturat, cât și jumătate prin căsătorie, Marcus Aurelius, de
asemenea, nepotul lui Antoninus prin căsătorie, și fiul succesorului său planificat inițial , Lucius Verus.
Numirea fiului său Commodus ca moștenitor de către Marcus Aurelius a fost considerată o alegere
nefericită și începutul declinului Imperiului. Odată cu uciderea lui Commodus din 192, dinastia Nerva-
Antonine a luat sfârșit; a fost urmată de o perioadă de turbulențe cunoscută sub numele de Anul celor cinci
împărați Dinastia.