Capitolul 1.

Raportul juridic civil

Sectiunea 1. Definitie.
Raportul juridic civil este o relatie sociala reglementata de o norma juridica civila, relatie
susceptibila de a fi aparata prin forta coercitiva a statului.
Sectiunea 2. Caractere juridice.
a) Caracterul social – raportul juridic de drept civil este un raport social, adica unul ce se stabileste
intre oameni, priviti fie in calitate de subiecte individuale, fie in calitate de subiecte colective,
care nu-si pierde aceasta calitate prin reglementarea sa de catre norma.
b) Caracterul volitional – relatia sociala devine raport juridic civil ca urmare a edictarii normei de
drept civil de catre leguitor. In cazul raporturilor juridice care izvorasc din acte juridice civile,
la vointa legiuitorului se adauga si vointa partilor, caz in care ne aflam in prezenta unui raport
civil dublu volitional.
c) Partile au pozitie de egalitate juridica – niciuna dintre parti nu este subordonata celeilalte, spre
deseobire de raporturile juridice de drept public, care sunt raporturi de autoritate, una dintre
parti fiind subordonata celeilalte.
Sectiunea 3. Structura si elemente.
Raportul juridic civil este format din parti sau subiecte (persoane fizice sau juridice in calitate de titulari
de drepturi subiective civile si de obligatii civile), continut (totalitatea drepturilor subiective civile si a obligatiilor
civile pe care le au partile) si obiect (conduita partilor, adica actiunile sau inactiunile la care sunt indrituite partile
sau pe care sunt tinute sa le respecte).
I. Partile (subiecte).
a) Persoana fizica (subiect individual), adica omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.
Referitor la o clasificare a persoanelor fizice, deosebim dupa cum au sau nu capacitate de exercitiu,
intre persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu (minorii care nu au implinit 14 ani si persoanele majore
sau minore puse sub interdictie), cu capacitate de exercitiu restransa (minorii cu varsta cuprinsa intre 14 si 18
ani cu exceptia celor pusi sub interdictie si a minorilor care s-au casatorit inainte de 18 ani precum si cu exceptia
minorilor care au implinit 16 ani si carora instanta le-a recunoscut capacitatea de exercitiu deplina) si cu
capacitate de exercitiu deplina (majorii si minorii care s-au casatorit inainte de 18 ani si minorii carora instanta
le-a recunoscut capacitatea deplina de exercitiu cu exceptia celor pusi sub interdictie); in functie de cetatenia
deosebim intre pers fiz cu cetatenia romana, cu cetatenie straina sau fara cetatenie; in functie de activitati
deosebim intre profesionisti si neprofesionisti.
b) Persoana juridica (subiect colectiv), adica orice entitate care indeplineste conditiile cerute de lege
(organizare proprie, patrmoniu distinct si scop determinat) si care este titulara de drepturi subiective si
obligatii civile. Referitor la o clasificare a persoanelor juridice, deosebim in functie de regimul juridic
aplicabil intre persoana juridica de drept public si pers jur de drept privat; dupa natura subiectelor de
drept ale caror aporturi au constituit patrmoniul persoanei juridice intre persoane juridice de stat, pers
jur private, cooperatiste, cu caracter obstesc, mixte; in functie de scopul lor, persoane jur cu scop
patrimonial (lucrative) si fara scop patrimonial (non-profit)
Partile pot fi originare/primare/initiale (acele persoane care au participat la incheierea contractului
personal sau prin reprezentant) ori devenite (persoanele care dobandesc calitatea de parte dupa incheierea
contractului, pe baza consimtamantului dat fie anterior fie ulterior.)
Referitor la determinarea subiectelor raportului juridic civil, deosebim intre situatia raportului civil care are
in continut in drept absolut (real sau nepatrimonial), caz in care este cunoscut/determinat doar subiectiv activ al
raportului juridic, adica titularul dreptului, cel pasiv fiind nedeterminat; si situatia raportului civil in al carui
continut intra un drept subiectiv relativ (de creanta), caz in care sunt determinate ambele subiecte, atat cel activ
cat si cel pasiv.
Referitor la pluralitatea subiectelor raportului juridic civil (cand raportul juridic civil exista intre 3 sau mai
multe persoane, active sau pasive), deosebim intre raporturi civile cu pluralitate activa (doua sau mai multe
persoane sunt titulare ale aceluiasi drept), raporturi civile cu pluralitate pasiva (doua sau mai multe persoane sunt
tinute sa respecte aceeasi obligatie) si raporturi juridice cu pluralitate mixta (doua sau mai multe subiecte active
si doua sau mai multe persoane subiecte pasive). In cazul drepturilor reale de proprietate cu pluralitate activa,
proprietatea nu mai e exclusiva, ci este comuna [putand imbraca una dintre urmatoarele 3 forme: coproprietate
(atunci cand fiecare coproprietar are o cota-parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate al unui bun
individual determinat, dar nu si o parte determinata din lucrul privit in materialitatea sa); indiviziune (atunci cand
fiecare coproprietar are o cota-parte idela si abstracta din dreptul de proprietate al unei universalitati) si devalmasia
(atunci cand nu este precizata cota-parte ce revine fiecarui coproprietar)]. In cazul unui drept
personal/relativ/obligational de creanta, in functie de pluralitate deosebim intre obligatia, solidara si obligatia
indivizibila. Deosebirea dintre cea solidara si cea indivizibila constand in faptul ca desi ambele pot avea ca izvor
conventia, acestea au si izvoare proprii (legea pentru solidaritate si natura obiectului pentru indivizibilitate) si in
faptul ca, in cazul transmiterii succesorale, obligatia solidara nu se mai mentine, aceasta fiind divizata, in timp ce
obligatia indivizibila se transmite si succesorilor.
Referitor la schimbarea subiectelor raportului juridic, in cazul raporturilor juridice in al caror continut intra
un drept absolut, poate fi schimbat doar subiectul activ printr-unul dintre modurile de dobandire a drepturilor reale
iar in cazul raporturilor juridice in al caror continut intra un drept relativ pot fi schimbati atat subiectul activ (prin
cesiune de creanta sau de contract, subrogatie si novatie) cat si cel pasiv (prin novatie, preluarea de datorie, cesiuna
de contract, stipulatia pt altul, poprirea s.a.).
II. Continut.
In ceea ce priveste continutul, acesta este constituit din latura activa (formata din drepturi subiective
civile) si latura pasiva (formata din obligatii civile).
1
Dreptul subiectiv civil poate fi definit ca o prerogativa (facultate/putere) recunoscuta si garantata de
lege, in baza careia, titularul ei poate, in limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita (drepturi
absolute) ori sa pretinda o anumita conduita (de a da,a face sau a nu face) subiectului pasiv (drepturi relative).
Oricarui drept subiectiv ii corespunde o obligatie corelativa (intrucat atunci cand exista posibiltiatea
recunoscuta de lege de a face ceva, celelalte pesroane au obligatia de a nu aduce atingere acestui drept iar in cazul
drepturile relative, exista si un subiect pasiv, titular al obligatiei correlative, care este obligat sa realizeze dreptul).
Fiind recunoscut si garantat de lege, in cazul neindeplinirii obligatiei corelative, titularul poate apela la
forta coercitiva a statului pentru realizarea dreptului sau.
Dreptul subiectiv civil nu trebuie confundat cu alte prerogative civile, si anume, cu libertatea civila
(libertatea este posibilitatea recunoscuta de lege persoanei de a actiona dupa propria dorinta; libertatea nu
presupune conditii de fond sau forma, deci e neconditionata, iar limita acesteia este acolo unde incepe libertatea
altuia) ori cu facultatea civila ori cu puterea civila (posibilitatea de a actiona in numele si pe seama altuia;
puterile civile pot fi legale, judiciare sau conventionale).
In ceea ce priveste structura dreptului subiectiv civil, acesta este format din subiect activ (titular),
continut (prerogativa) si obiect (lucru sau persoana).
In ceea ce priveste clasificarea drepturilor subiective civile, deosebim in functie de obiectul lor
intre:
1.1
Drepturi subiective civile referitoare la lucruri, categorie in care intra: Clasificare neconfirmata.
1.1.1
Drepturile reale (definitie neconfirmata - drepturi asupra unui lucru corporal,material in virtutea carora
titularul poate exercita singur anumite prerogative asupra unui bun in mod direct,nemijlocit, fara a fi necesara
interventia altei persoane).
1.1.1.1
Referitor la structura (parti, continut si obiect) dreptului real:
In ceea ce priveste subiectele acestuia, doar cel activ e determinat, cel pasiv fiind nedeterminat;
titularul poate fi unic sau multiplu (deci raportul e simplu sau cu pluralitate activa) iar referitor la schimbare,
doar cel activ poate fi schimbat (intrucat doar acesta e determinat), schimbarea putandu-se realiza printr-
unul dintre modurile de dobandire a drepturilor reale: convenţie, moştenire legală sau testamentară,
accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor,
prin ocupaţiune, prin tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când aceasta este
translativă de proprietate prin ea însăşi.
In ceea ce priveste obiectul dreptului real, acesta consta in bunuri. Conform art 535, sunt bunuri
lucrurile corporale sau necorporale care constituie obiectul unui drept patrimonial. De remarcat ca in
acest articol de lege se defineste termenul de bun, devenind o notiune juridica iar termenul de lucru este
folosit in sensul obisnuit, adica orice obiect corporal sau nu. Prin urmare, cei doi termeni, bun si lucru,
nu sunt echipolenti. Pentru a fi bun in sens juridic, lucrul trebuie sa constituie obiectul unui drept
patrimonial, adica sa fie apropriat, iar nu doar susceptibil de apropriere (e.g. nu sunt bunuri lucrurile care
nu sunt susceptibile de apropriere cum ar fi aerul, oceanele etc, si nici lucrurile care desi sunt suspceitible de a fi
appropriate, nu sunt apropriate,cum ar fi lucrurile abandonate, vacante, adica fara stapan) . In ceea ce priveste
drepturile asupra bunurilor mobile sau imobile, corporale sau necorporale, cele asupra imobilelor sunt
supuse acelorasi reguli ca si bunul imobil iar celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse in limitele
prevazute de lege regulilor referitoare la bunurile mobile. Drepturile patrmoniale pot fi bunuri numai
daca acestea fac obiectul unui alt drept patrimonial. De retinut ca termenul de bun se foloseste in doua
sensuri: stricto sensu in sensul de mai sus si lato sensu referindu-se atat la bun cat si la dreptul asupra
bunului. Referitor la relatia dintre bunuri si patrimoniu, acesta din urma reprezinta ansamblul drepturilor
si obligatiilor patrimoniale ale unei persoane. Daca avem in vedere lato sensul, putem spune ca intre
bun si patrimoniu este o relatie parte-intreg. Bunurile pot produce alte bunuri, fructe (fructele sunt bunuri
produse prin folosirea unui insa fara diminuarea substantei acestuia) sau produse (bunuri produse prin
consumarea sau diminuarea substantei unui bun precum copacii, piatra dintr-o cariera etc). Fructele se impart
in fructe naturale (produsele directe si periodice ale unui bun obtinute fara interventia omului cum ar fi cele
produse de pamant de la sine), industriale (produse directe si periodice ale unui bun obtinute ca rezultat al
interventiei omului, cum sunt recoltele) si civile (fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de
catre o alta persoana in virtutea unui act juridic, precum chiriile,arenzile,dobanzile,dividentele etc) . Referitor la
clasificarea bunurilor:
a) Dupa calificarea legala (sau natura bunului) deosebim intre bunuri imobile (categorie in care intra
bunurile imobile prin natura lor precum terenurile, cursurile de apa etc. si cele imobile prin incorporare precum
constructiile, plantatiile precum si orice alte bunuri mobile incorporate in acestea cu caracter permanent; mai mult
decat atat, bunurile mobile incorporate permanent in bunuri imobile raman imobile chiar daca sunt separate in
mod provizoriu de imobil insa cu conditia ca acestea sa ramana in aceeasi forma si sa fie integrate din nou intr-un
bun imobil) si bunuri mobile (categorie in care intra bunurile mobile prin determinarea legii adica cele pe care
legea nu le considerea imobile inclusive undele eletromagnetice si cele asimilate acesteia precum energia; si
bunurile mobile prin anticipatie adica bunuri care sunt prin natura lor imobile dar cu privire la care partile au
incheiat o conventie prin care bunul va fi separat, devenid mobil; in acest caz, pt opozabilitate fata de terti e
necesara notarea in cartea funciara; articolul se refera la bogatii de orica natura a solului sau subsoulului, fructe
neculese inca). Drepturile nu sunt bunuri, ci ele sunt supuse regulilor privitoare la bunuri. In acest sens,
drepturile reale sunt supuse regulilor privitoare la bunurile imobile, daca legea nu prevede altfel iar
celelalte drepturi sunt supuse regulilor privitoare la bunurile mobile, daca legea nu prevede altfel.
b) Dupa regimul circulatiei lor juridice (prin circuit civil se intelege totalitatea actelor si faptelor uridice
civile in virtutea carora bunurile circula dintr-un patrmimoniu in altul) deosebim intre bunuri aflate in circuitul
civil (bunurile care pot fi dobandite sau instrainate prin acte sau fapte de drept civil p.122) si bunuri scoase din
circuitul civil (care nu pot fi dobandite sau instrainate prin acte sau fapte de drept civil) . Conform art 1657
CC, orice bun poate fi vandut in mod liber daca vanzarea nu este interzisa (cum ar fi drogurile ori bunurile
inalienabile) ori limitata prin lege sau conventie ori testament. Deci, bunurile aflate in circuitul civil
constituie regula iar cele scoase din circuitul civil constituie exceptia.
c) Bunuri determinate individual (bunuri care se individualizeaza prin insusiri speciale; sunt individual
determinate imobilele prin numar cadastral si de carte funciara si mobilele prin prin elemente specifice cum ar fi
in cazul autoturismului prin seria de motor si de sasiu ori navele si aeronavele prin denumirea si numarul de
inmatriculare in registrele publice etc.) si bunuri determinate generic (in cazul carora individualizarea se face
prin cantarire, masurare, numarare etc.)
d) Dupa cum pot fi sau nu inlocuite deosebim intre bunuri fungibile (fungibilitatea se refera la
posibilitatea inlocuirii unui bun cu altul in vederea executarii unei obligatii fara ca valabilitatea platii sa fie
afectata; de regula, sunt fungibile bunurile determinate generic, adica cele determinate dupa numar, masura sau
greutate) si bunuri nefungibile (care nu pot fi inlocuite, debitorul fiind liberat numai prin predarea bunului
datorat). Cu toate acestea, partile pot incheia conventii prin care sa considere bunuri nefungibile ca
fungibile si invers.
e) Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori instrainarea deosebim intre bunuri
consumptibile (bunuri care, odata cu folosirea lor, se consuma sau instraineaza) si neconsumptibile (bun care
poate fi folosit repetat, fara ca prin aceasta sa se consume ori sa se instraineze). Partile pot conveni ca un bun
consumptibil sa fie considerat neconsumptibil insa doar daca acest lucru e posibil avand in vedere natura
bunului. Invers nu se poate intrucat nu permite natura bunului (acesta consumandu-se indifferent de vointa
partilor).
f) Dupa cum sunt sau nu producatoare de produse, deosebim intre bunuri frugifere (este frugifer bunul
care poate produce periodic, fara consumarea substantei sale, alte bunuri ori produse care se numesc fructe;
fructele sunt naturale, industrial sau civile) sau productive (este productiv bunul care, prin afectarea substantei
lui, produce alte bunuri) si nefrugifere (cel care nu este de natura a da nastere, periodic, la produse fara
consumarea substantei sale) sau neproductive.
g) Dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia deosebim intre bunuri indivizibile
(bunul care nu poate fi impartit in natura fara a I se schimba destinatia precum un autoturism) si divizibile (care
pot fi impartite fara a I se schimba destinatia precum un teren). Partile pot prin conventie sa considere un bun
divizibil prin natura lui ca indivizibil.
h) Dupa corelatia dintre ele deosebim intre bunuri principale (bun care poate fi folosit independent fara
sa fie destiant a servi la intrebuintarea altui bun) si bunuri accesorii (bun destinat in mod stabil si exclusive sa
serveasca bun socotit principal precum atena pt televizor, cutia pentru vioara, cheia pentru lacat etc;). Bunurile
accesorii se impart in bunuri accesorii prin natura lor si bunuri accesorii prin destinatie, (precum masinile
agricole folosite pentr lucrari agricole, animale de munca, utilaje dintr o serie de productie, partile commune dintr-
o cladire cu mai multe apartamente etc). Pentru a fi in prezenta unui bun accesoriu prin destinatie trebuie
indeplinite urmatoarele conditii: bunul principal si cel accesoriu sa aiba acelasi proprietar; proprietarul
sa fi afectat in mod efectiv stabil si exclusive bunurile accesorii in vederea exploatarii bunului principal.
Separarea temporara a bunului accesoriu de cel principal nu ii inlatura caracterul de accesoriu. De la
aecasta regula se poate deroga prin stipulatie expresa in sens contrar.
i) Dupa modul lor de percepere deosebim intre bunuri corporale (bunul care are o existenta materiala,
fizica, perceptibila cu simturile omului) si incorporale (care nu au o existenta fizica/materiala; fac parte din
aceasta categorie creantele, titlurile de valoare precum actiuni, obligatiuni etc, proprietatea literara, brevetul de
inventie, firma, emblem, infromatia cu valoare de piata etc) . In ceea ce priveste drepturile patrimoniale,
acestea pot fi bunuri incorporale numai daca formeaza obiectul unui alt drept patrimonial.
j) Dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi silite deosebim intre bunuri sesizabile (sau urmaribil, adica
bunuri care pot forma obiectul urmaririi silite) si insesizabile (care nu pot forma obiectul urmaririi silite) . De
retinut ca insesizabilitatea poate izvori atat din lege (in acest sens legea prevede ca bunurile inalienabile sunt
insesizabile precum si o clauza de inalienabilitate) cat si din vointa partilor (art 2329 inclusiv prin inserarea
unei clauze de inalienabilitate).
k) Dupa numarul titularilor deosebim intre bunuri de folosinta exclusive (care apartin unei singure
persoane) si bunuri de folosinta comuna (bunri aflate in proprietate comuna pe cote parti sau devalmasie)
l) Dupa regimul juridic aplciabil deosebim intre bunuri publice (care apartin statului si unitatilor
administrative teritoriale) si bunuri private (care apartin particularilor persoane fizice si juridice)
m) Bunuri isolate sau individuale (bunuri considerate in individualitatea lor) si mase de bunuri sau
universalitati de fapt (ansamblu de bunuri care apartin aceleiasi persoane si care au o destinatie/afectatiune
comuna, precum turma ori fondul de comert ori universalitatea de fapt afectata unei ipoteci)
1.1.1.2
Referitor la clasificarea drepturilor reale (dreptul de proprietate, de superficie, de usufruct, de uz, de
abitatie, de servitute, de administrare, de concesiune, de folosinta, de garantie precum si alte drepturi carora legea
le recuoaste acest caracter), intra in aceasta categorie doua subcategorii, si anume:
a) Drepturi reale de folosinta, adica drepturi care confera titularului folosinta completa sau partiala a
unui bun al sau ori al altuia (intra in aceasta categorie dreptul de proprietate publica sau privata;
dezmembramintele dreptului de proprietate, dreptul de folosinta asupra locurilor de veci/inhumare din cimitire,
dreptul de concesiune asupra padurilor si a celorlalte terenuri din fondul forestier, dreptul de concesiune asupra
terenurilor si anumite drepturi de folosinta etc.)
a1. Referitor la dreptul de proprietate, acesta este acel drept in virtutea caruia titularul poate sa posede,
sa foloseasca si sa dispuna de obiectul dreptului de proprietate in mod exclusiv, absolut si perepetuu in
limitele stabilite de lege. ContinutIn ceea ce priveste continutul acestuia, acesta e format din trei
atribute/prerogative, si anumite: posesia ca atribut al dreptului de proprietate (reprezinta o stare de drept
in virtutea careia titularul are posibiliattea de a poseda bunul si care e distincta de posesia ca stare de fapt
reglementata in titul VIII; spre deosebire de posesie ca atribut al dreptului de proprietate, caz in care posesorul
este si proprietar, in cazul posesiei ca stare de fapt, posesorul stapanaeste bunul ca si cum ar fi proprietar dar nu
este proprietar si nu este nici titular al unui drept real sau de creanta in legatura cu bunul, el avand doar o putere
de fapt asupra bunului), folosinta (posibilitatea recunoscuta titularului de a stapani efectiv bunul si de a-l utiliza;
folosinta bunului, atunci cand e cazul, implica si prerogativa de a culege produsele bunului; in cazul bunurilor
consumptibile, acestea dispar prin folosire) si dispozitia (care e formata din doua componente: dispozitia juridica
care cosnta in posibilitatea titularului de a instraina sau greva bunul si de a dezmembra dreptul de proprietate;
dispozitia materiala care consta in posibilitatea de a dispune de substanta bunului prin consumare, transformare
sau distrugere; acest atribut nu poate fi dezmembrat intrucat transferarea acestui atribut inseamna transferarea
dreptului de proprietate). Caractere juridiceIn ceea ce priveste caracterele juridice ale dreptului de proprietate,
acesta este un drept absolut opozabil erga omnes; este un drept exclusiv (conferind titularului monopolul
asupra bunului, putand sa exercite toate prerogativele conferite) si un drept perpetuu (care are o durata nelimitata
in timp si nu se stinge prin neuz decat in momentul stingerii dreptului de proprietate).
a2. Referitor la dreptul de proprietate publica, Definitie, subiecte, obiect si moduri de dobandireacesta este definit ca
fiind dreptul care poate apartine numai statului (in cazul bunurilor de interes national) sau unitatilor
territorial administrative, adica a comunei, orasului, municipiului sau judetului (in cazul bunurilor de
interes local) asupra bunurilor care sunt fie prin natura lor (cum sunt pietele, drumurile, podurile etc) fie
declarate de lege [bogatii de interes public ale subsolului, spatial aerian, apele cu potential energetic valorificabil
de interes national, plaje, marea teritoriala, resurse naturale (in cazul acestor din urma bunuri, titular este statul,
nu unitatile adm teritoriale) precum si alte bunuri stabilite prin lege organica] de uz ori de interes public cu
conditia ca acestea sa fie dobandite printr-unul dintre modurile prevazute de lege (achizitie publica,
expropriere, donatie sau legat, conventie cu titlu oneros, transfer din domeniul privat in cel public, alte moduri
stabilite de lege). Referitor la domeniul public, acesta e alcatuit din bunurile care sunt de uz sau interes
public prin natura lor sau declarate de lege si care au fost dobandite printr-unul dintre modurile
prevazute de lege (deci bunurile care sunt de uz sau interes public insa care nu au fost dobandite printr-unul
dintre modurile prevazute de lege nu fac parte din domeniul public). Cu privire la obiect, de retinut ca bunurile
care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului sau a unitatilor adm teritoriale nu pot
fi trecute din domeniu public al statului in domeniul public a unitatii adm teritorilae sau invers decat ca
urmare a modificarii legii organice. Caractere juridiceDreptul de proprietate publica are anumite caractere
generale ale dreptului de proprietate (este absolut, exclusiv si perpetuu) si anumite caractere specifice: este
inalienabil (semnifica interdictia de isntrainare atat cu titlu oneros cat si cu titlu gratuit, indiferent daca pentru uz
sau intesres public sau nu; faptul ca bunul respectiv e scos din circuitul civil; faptul ca bunul respectiv nu poate fi
dobandit de terti printr-unul dintre modurile de dobandire a proprietatii cum ar fi uzucapiunea sau posesia de buna
credinta precum si faptul ca nu se pot constitui dezmembraminte; cu toate acestea, dreptul de proprietate publica
este compatibil cu servitutea legala sau naturala), insesizabil (nu poate fi urmarit silit) si imprescriptibil
extinctiv (ceea ce inseamna ca actiunea in revendicare poate fi exerictata oricand; nu se stinge prin neuz) si
achizitiv (ceea ce inseamna ca dreptul de proprietate publica nu se poate dobandi prin uzucapiune sau posesie de
buna crednta). Limitele dreptului de proprietate publicaAcesta poate fi limitat material ,legal si judiciar (nu si
conventional) insa doar daca aceste limitari sunt compatibile destinatia bunului, adica cu uzul sau
interesul public.
Exercitarea dreptului de proprietate publica
Titularii dreptului de proprietate publica pot fi exercita atributele acestui
drept fie direct (in cazul unitatilor administrative prin intermediul consiliului local, judetean sau general al mun.
buc iar in cazul statul prin ministerul finantelor) fie prin constituirea unor drepturi reale specifice in favoarea
unor terte subiecte de drept (drept de administrare, de concesiune si de folosinta gratuita, care niciunul nu
presupune dezmembrarea dreptului de proprietate publica) fie prin inchirierea bunurilor care fac obiectul
acestei proprietati. Darea in administrare a bunurilor proprietate publica Darea in administrare reprezinta operatiunea prin
care Guvernul sau consiliul judetean/local constituie prin hotarare (deci prin act administrativ) in favoarea
unei institutii publice de interes national/judetean/local (precum regiile autonome, autoritatile administratiei
publice centrale/locale etc) un drept de administrare (drept real, inalienabil, imprescriptibil, insensizabil,
nesusceptibil de dezmembrare si care nu se afla in circuitul civil) asupra unui bun mobil sau imobil proprietate
publica, in virtutea caruia, titularul poate folosi si culege fructele si poate dispune de bunul dat in
administrare (referitor la continutul acestui drept, titularul dreptului de proprietate publica transmite atributul
posesiei, folosintei si/sau dispozitiei materiale; dispozitia juridica nu poate fi transmisa, dat fiind faptul ca bunul
e inalienabil) in conditiile stabilite de lege si daca e cazul, de actul de constituire (autoritatea care instituie
dreptul controleaza modul de exercitare al acestuia). Limitele exercitarii acestui drept sunt prevazute de lege
sau prin actul prin care s-a constituit dreptul. Referitor la apararea acestui drept, acesta se apara de
catre titularul dreptului de administrare prin intermediul actiunii confesorii de superficie. Titularul
acestui drept e obligat sa il informeze pe titularul dreptului de proprietate publica cu privire la orice
tulburare adusa dreptului de proprietate publica si sa il introduca in process. Referitor la incetarea
acestui drept, acesta inceteaza fie odata cu incetarea dreptului de proprietate publica, fie prin act de
revocare emis de organul care l-a instituit atunci cand interesul public o impune (pentru ca bunului I se
poate acorda o mai buna destinatie, pt ca titularul dreptului de administrare nu si-a indeplinit obligatiile, etc), fie
prin reorganizarea sau desfiintarea regiei autonome sau institutiei publice. Darea in folosinta gratuita Darea in
folosinta gratuita reprezinta operatiunea prin care Guvernul sau consiliul judetean/local constituie prin
hotarare (deci prin act administrativ), pe o durata determinata si cu titlu gratuit, in favoarea unei institutii
de utilitate publica, un drept de folosinta gratuita (drept real, opozabil erga omnes, intuit persoane,
netransmisibil, inalienabil, cu titlu grautit si temporar) asupra unui bun mobil sau imobil proprietate publica,
in vritutea caruia, titularul poate folosi folosi (atributul dispozitiei materiale si juridice nu este conferit) si
culege fructele bunului cu exceptia fructelor civile (fructele civile pot fi acordate beneficiarului doar prin
stipulatie expresa in actul de constituire a dreptului). Dreptul inceteaza fie odata cu incetarea dreptului de
proprietate publica, fie prin act de revocare emis de organul care l-a instituit atunci cand interesul public
o impune, fie prin reorganizarea sau desfiintarea regiei autonome sau institutiei publice. Apararea
dreptului de folosinta gratuita revine titularului acestui drept care o poate exercita prin intermediul
actiunii confesorii de superficie. Titularul acestui drept e obligat sa il informeze pe titularul dreptului
de proprietate publica cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate publica si sa il
introduca in proces Concesionarea bunurilor proprietate publica Concesionarea bunurilor se face prin contractul de
concesiune. Contractul de concesiune reprezinta conventia incheiata in forma scrisa (ad validitatem),
intervenita intre o autoritate publica denumita concedent (in cazul bunurilor proprietate publica a statului,
calitatea de concedent o au ministerele sau organe de specialitate ale adm publice centrale iar cand bunurile sunt
proprietate publica a judetului,orasului sau comunei, concedent va fi consiliul judetean/local/general al mun bun
ori institutiile publice de interes local) si o persoana fizica sau juridica care actioneaza pe riscul si pe
raspunderea sa (concesionar), prin care primul transmite pe durata determinata (maxim 49 de ani de la data
semnarii; durata poate fi prelungita cu cel mult jumate din perioada sa initiala prin simplul accord de vointa al
partilor) celui din urma dreptul si obligatia de a exploata un bun mobil sau imobil proprietate publica
(bunurile pot fi concesionate independent ori odata cu concesionarea realizarii unor lucrari publice; pot fi
concesionate independent numai terenurile publice, plajele, cheiurile si zonele libere) iar cel din urma se obliga
sa plateasca o suma de bani (redeventa). Subconcesiunea este interzisa cu exceptia situatiilor expres
prevazute de ordonanta. In virtutea contractului de concesiune, concesionarul poate efectua orice acte
materiale sau juridice necsare pentru asigurarea exploatarii bunului insa acesta nu poate, sub sanctiunea
nulitatii absolute, sa instraineze si nici sa greveze bunul dat in oncesiune ori bunurile destinate ori
rezultate din realizarea concesiunii si care trebuie potrivit legii sau actului constitutive sa fie predate
concedentului la incetarea din orice motive a concesiunii. Exercitarea dreptului de concesiune ste
supusa ontrolului din partea concedentului in conditiile stabilite de lege si contract. Concesionarul are
dreptul la fructe. Concesionarul are dreptul, in limitele legii si ale contractului de concesiune, la
producte. Apararea dreptului de folosinta gratuita revine titularului acestui drept care o poate exercita
prin intermediul actiunii confesorii de superficie. Titularul acestui drept e obligat sa il informeze pe
titularul dreptului de proprietate publica cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate
publica si sa il introduca in proces. Conctractul de concesiune inceteaza prin: ajugnerea la termen;
denuntarea unilaterala de catre concedent atunci cand interesul national sau local o impune cu plata unei
despagubiri juste si prealabile catre concesionar; prin reziliere unilaterala de catre concedent atunci
cand conceisonarul nu-si indeplineste obligatiile contractuale, acesta din urma putand fi obligat si la
plata de despagubiri pentru prejudiciul suferit de concedent;; si prin disparitia obiectului concesiunii.
Inchirierea bunului proprietate publica
Bunurile proprietate publica a statului sau a unitatilor adm teritoriale pot fi
inchiriate cu aprobarea Guvernului sau dupa caz a consiliului judetean, local sau general al mun buc,
prin licitatie publica, prin contract care trebuie sa cuprinda clauze de natura sa asigure exploatarea
bunului. Contractul poate fi incheiat cu orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina
Apararea dreptului de proprietate publica
Referitor la dreptul de proprietate publica, obligatia apararii in justitie a
proprietatii publice revine titularului acestui drept. Proprietatea publica se apara prin mijloace directe:
actiunea in revendicare si mijlaoce indirecte/nespecifice: actiuni in raspundere civila delictuala,
actiunea in anulare a unui act prin care se instraineaza un bun proprietate publica, etc. Referitor la
drepturile corespunzatoare dreptului de proprietate publica (de administrare, de folosinta gratuita, de
concesionare, de inchiriere), titularul dreptului corespunzator e obligat sa il informeze pe titularul dreptului
de proprietate publica cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate publica si sa il
introduca in proces.
Stingerea dreptului de proprietate publica
Acesta se stinge prin pieire ori prin trecerea bunul in domeniul privat cand
a incetat uzul sau interesul public. Bunurile enumerate de art 136 constitutie si de CC ca fiind obiect
exclusive al proprietatii publice nu pot fi trecute in domeniul privat decat prin modificarea constitutiei.
a3. Referitor la dreptul de proprietate privata, acesta este definit ca fiind dreptul care poate apartine
oricarui subiect de drept (pers fiz, jur, stat sau unitati territorial adm; referitor la pers juridice, acestea pot
dobandi bunuri doar cu respectarea principiului specialitatii capacitaiti de folosinta; referitor la straini si apatrizi,
acestia pot dobandi dr de proprietate asupra terenurilor doar in conditiile rezultate di naderarea RO la UE precum
si prin mostenire) asupra oricarui bun (nu lucru) cu exceptia celor aflate exlcusiv in proprietatea publica,
si care confera titularului posesia, folosinta si dispozitia asupra obiectului acestuia in limitele legale (se
deosebeste de dreptul de proprietate publica prin obiectul lui) . In acest sens, obiectul dreptului de proprietate
privata consta in toate bunurile de uz sau interes privat apartinand persoanelor fizice, juridice de drept
privat sau public, inclusive bunurile care alcatuiesc domeniul privat al statului si al unitatilor
administrative teritoriale.
Limitele exercitarii dreptului de proprietate
Dreptul de proprietate se exercita in limitele materiale/corporale aale
bunului si in limitele juridice, care sunt de trei feluri, si anume legale, judiciare si conventionale. Limite
materiale/corporale
In cazul bunurilor mobile lucrurile precum si in cazul imobilelor constructii, lucrurile sunt
clare (proprietarul, in virtutea prerogativei dispozitiei, poate modifica constructia insa doar cu respectarea
legislatiei speciale iar in cazul constructiilor cu mai multe apartamente, se aplica regulile privitoare la
coproprietatea fortata) insa lucrurile se complica in cazul imobilelor terenuri. Dreptul de proprietate se
intinde, cu respectarea limitelor legale, si asupra subsolului (cu toate acestea bogatiile de interes public ale
subsolului fac obiectul dreptului de proprietate al statului; deci cele care nu sunt de interes public pot fi exploatae
de proprietar; in cazul in care sunt necesare anumite lucrari de interes general, autoritatea publica are dreptul de
a folosi subsolul oricarui imobil cu obligatia de a-l despagubi pe proprietar; proprietarul unui teren este tinut in
limitele si conditiile determinate de lege sa respecte drepturile tertilor asupra resurselor minerale ale subsolului,
izvoarelor si apelor subterane, lucrarilor si instalatiilor subetarane si altor asemenea) si spatiului de deasupra
terenului (referitor la limitele legale referitoare la inaltime, proprietarul trebuie sa respecte spre exemplu normele
administrative prin care se stabileste inaltimea cladirilor precum si servitutile aeronautice; spatial aerian e definit
ca fiind national, care a bun proprietate publica reprezinta coloana de aer situata deasupra teritoriului romaniei
pana la limita inferioara a spatiului extraatmosferic; limita inferioara a spatiului national nu este insa inclusa in
definitie). Iar daca pe teren se afla ape, acestea si albiile acestora apartin proprietarului terenului pe care
ele se formeaza sau curg in conditiile legii iar proprietarul are dreptul de a-si apropria si utiliza apa
izvoarelor si a lacurilor precum si apa freatica din subsol si apa pluviala in conditiile legii (limite legale
referitoare la ape). De retinut ca apa cu potential energetic valorificabil de interes national face obiectul
exclusive al proprietatii publice. Limite legale(limite privitoare la folsoirea apelor, de natura a asisgura in privinta
imebilelor, bune raporturi de vecinatate si limite aplicaible in situatii speciale) Acestea sunt fie in interes privat
fie in interes public. Cele in interes privat pot fi modificate ori desfiintate temporar prin acordul partilor
insa pentru opozabilitate fata de terti e necesara indeplinirea formalitatilor de publicitate. In ceea ce
priveste limitele privitoare la folosirea apelor, curgerea fireasca a apelor poate fi impiedica doar daca
cauzeaza prejudicii fondului inferior si doar cu autorizarea prealabila a instantei prin efectuarea de
lucrari pe fondul inferior de catre proprietarul acestuia, suportand toate cheltuielile ocazionate, in scopul
de a schimba directia apei. Proprietarul fondului superior e obligat sa nu efecuteze lucrari de natura a
agrava situatia fondului inferior. Referitor la curgerea unei ape provocate (este provocata curgerea doar
in urmatoarele cazuri: in cazul apei folosite in scop casnic, agricol sau industrial, in cazul efectuarii unor lucrari
subterane in cazul apei care tasneste; si in cazul secarii terenurilor mlastinoase) poate fi impiedicata daca pe
fondul inferior se afla o constructie impreuna cu gradina si curtea aferanta sau un cimitir ori daca apa
nu se scurge intr-un curs de apa sau sant. Proprietarul sau persoana care provoaca curgerea apei este
obligata sa aleaga calea si mijloacele de scurgere de natura sa aduca prejudicii minime fondului inferior
si sa acorde o despagubire justa si prealabila proprietarului fondului inferior. Referitor la irigarea
terenului, efectuarea de lucrari pentru captarea unei ape naturale sau artificiale de care proprietarul poate
dispune in mod efectiv, in scopul irigarii terenului, pe terenul riveranului opus, nu poate fi facuta daca
pe acest din urma teren se afla o constructie impreuna cu gradina si curtea aferena sau un cimitir. Daca
nu se afla, lucrarile se pot efectua (riveranul opus fiind obligat sa accepte) pe cheltuiala exclusiva a celui
care doreste efectuarea lucrarii insa acesta este obligat sa aleaga calea si mijloacele de natura sa aduca
prejudicii minime si sa plateasca o despagubire justa si prealabila catre riveranul opus. Referitor la
surplusul de apa, proprietarul pe al carui teren se afla o sursa de apa alta decat izvorul, al carei debit
depaseste nevoile sale curente, este obligat sa-I ofere surplusul, la cerere, proprietarului care nu-si poate
procura singur apa necesara decat cu o cheltuiala excesiva, in schimbul unei juste si prealabile
compensatii. Daca primul poate acorda o alta destinatie surplusului, acesta nu e liberat de obligatie insa
poate cere o despagubire suplimentara celui aflat in nevoie cu conditia de a dovedi existenta reala a
destinatiei pretinse. Referitor la izvor, proprietarul pe al carui teren se afla un izvor ii poate acorda orice
intrebuintare insa fara a aduce atingere dreptului asupra izvorului al proprietarului fondului inferior
daca e cazul. De asemenea, nu poate schimba cursul izvorului daca prin aceasta ar lipsi locuitorii unei
localitati de apa necsara pentru satisfacerea nevoilor curente (deci daca nu ar avea o asemenea consecinta,
poate sa schimbe cursul izvorului). In cazul in care o persoana, prin efectuarea unor lucrari, a cauzat
secarea, micsorarea sau alterarea apei unui izvor, proprietarul fondului pe al carui teren se afla izvorul
poate cere repararea prejudiciului prin echivalent. Poate cere reparaerea prejudiciului si prin restabilirea
situatiei anterioare insa doar atunci cand situatia de fapt o permite si cand apa era indispensabila pentru
exploatarea fondului sau. Daca izvorul se intinde pe doua fonduri, despgubirile se impart in functie de
intinderea izvorului. In ceea ce priveste limitele tinand de raporturile de vecinatate, referitor la streasina
casei, proprietarul fondului este obligat sa-si faca streasina casei astfel incat apa sa nu se scurga pe
terenul vecinului. Referitor la distanta minima in cosntructii, CC prevede ca constructiile, lucrariel sau
plantatiile se fac cu respectarea unei distante de 60cm fata de linia de hotar daca prin lege ori regulament
de urbanism sau conventie exprimata prin inscris autentic nu se prevede altfel. Referitor la distanta
minima pentru arbori, daca prin lege, regulament urban sau obiceiului locului ori conventie incheiata in
forma autentica nu se prevede altfel, arborii care au o inaltime egala sau mai mare de 2 metri trebuie
saditi la o distanta de cel putin 2 metri fata de linia de hotar iar arborele mai mic de 2 metrii, plantatiile
si gardurile vii trebuie sadite la o distanta minima de 60 cm (cea prevazuta pentru constructii). Daca nu se
respecta distanta de 2 metri pentru arborii mari, respectiv cea de 60 de cm pentru arborii mici, plantatii
si garduri vii, proprietarul vecin poate sa ceara (nu are dreptul de a le scoate ori taia el insusi anterior obtinerii
incuviintarii instantei) scoaterea sau taierea acestora la inaltimea cuvenita pe cheltuiala proprietarului pe
al carui teren se arborii,plantatiile sau gardurile vii. Daca radacinile sau ramurile arborilor se intind
peste fondul vecinului, acesta din urma are dreptul de a le taia si are dreptul de a pastra fructele cazute
in mod natural pe fondul sau (deci nu si pe cele a caror cadere o provoaca; acesta este un mod de dobandire a
proprietatii asupra fructelor). Referitor la vederea asupra proprietatii vecinului, cu exceptia ferestrei de
lumina care e construita astfel incat sa impiedice vederea spre fondul invecinat, care poate fi construita
fara limita de distanta, in cazul ferestrelor, balcoanelor si a altor asemenea lucrari care acorda o vedere
directa asupra fondului ingradit sau neingradit al vecinului (ferestrele paralele cu linia de hotar), distanta
1

minima e de 2 metri iar daca nu sunt paralele cu linia de hotar spre fondul invecinat distanta minima e
de 1 metru. In ambele cazuri, distanta se masoara de la punctul cel mai apropriat de linia de hotar de pe
zidul in care s-a deschis vederea sau de pe partea exterioara a balconului si pana la linia de hotar.
Referitor la dreptul de trecere (drept potestativ), in primul rand trebuie distins intre dreptul legal de
trecere ca limita legala a exercitiului dreptului de proprietate privata si servitutea de trecere ca
dezmembramant al dreptului de proprietate. Dreptul legal de trecere se naste in favoarea unui proprietar
atunci cand acesta din urma este lipsit de acces la calea publica si presupune posibilitatea de a trece pe
fondul vecinului sau pentru exploatarea fondului propriu. Daca lipsa de acces la calea publica este
imputabila celui care are acest drept, trecerea poate fi acordata doar cu consimtamantul proprietarului
care are acces la calea publica si cu plata dublului despagubirii. Daca lipsa de acces provine din
vanzare,schimb,partal sau alt act juridic, trecerea poate fi ceruta doar celor care au dobandit partea de
teren pe care se facea anterior trecerea. Cu exceptia situatiei din urma, trecerea se face pe fondul caruia
I s-ar adduce cele mai putine prejudicii. In toate cazurile, trecerea trebuie sa se faca in conditii de natura
sa aduca o minima stanjenire exercitarii dreptului de proprietate. Dreptul de trecere e imprescriptibil si
se stinge in momentul in care fondul dominant dobandeste un alt acces la calea publica. Intinderea si
modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin intelegerea partilor sau hotarare
judecatoreasca ori printr-o folosinta continua pe timp de 10 ani. Proprietarul fondului pe care se face
trecerea are dreptul la despagubiri, drept care e supus prescriptiei, termenul incepand sa curga din
momentul stabilirii dreptului de trecere. Daca dreptul de trecere inceteaza, proprietarul fondului pe care
se face trecerea e dator sa restituie despagubirea icnasata cu deducerea pagubei suferite in raport cu
durata efectiva a dreptului de trecere. Referitor la dreptul de trecere pentru utilitati instituit in favoarea
fondurilor invecinate sau din aceeasi zona, proprietarului ii este limitat dreptul de proprietate in sensul
ca acesta e obligat sa permita trecerea prin fondul sau a retelelor edilitare (precum conductele de apa, gaze
si alte asemenea, a canalelor si a cablurilor electrinice subterane sau aeriene ori a altor isntalatii sau materiale cu
acelasi scop) insa doar atunci cand trecerea prin alta parte ar fi imposibila, periculaosa sau foarte
costisitoare. Prin exceptie, cladirile, curitle si gradinile acestora sunt exceptate de la aceasta limitare
daca e vorba despre conducte sau canale subterane noi. In toate cazurile proprietarul are dreptul la o
despagubire justa iar daca e vorba despre utilitati noi, despagubirea trebuie sa fie si prealabila. Referitor
la dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrari, proprietarului ii este limitat dreptul de proprietate
in sensul ca acesta e obligat sa permita folosirea fondului sau (folosirea fondului presupune nu doar trecerea
ci si suportarea unor lucrari temporare cum ar fi o schela) pentru efectuarea unor lucrari necesare fondului
invecinat insa doar daca trecerea prin alta parte ar fi imposibila, periculoasa sau foarte costisitoare.
Proprietarul care efectueaza lucrarile poate fi obligat la acordarea de despagubiri daca e cazul. (deci nu
in toate cazurile cum e prevazut in situatiile anterioare). Proprietarul e obligat sis a acorde accesul vecinului
pe terenul sau pentru taierea crengilor si culegerea fructelor in schimbul unei despagubiri daca e cazul.
Referitor la dreptul de trecere pentru reintrarea in posesie, proprietarul unui fond nu poate impiedica
accesul altuia pentru a redobandi psoesia unui bun al sau ajuns intamplator pe fondul respectiv, daca a
fost instiintat in prealabil iar acesta are dreptul la o justa despagubire pentru prejudiciile ocazionate de
reintrarea in posesie precum si pentru prejudiciile cauzate de bun. Referitor la starea de necessitate,
daca o persoana a folosit sau a distrus un bun al altuia pentru a se apara pe sine ori pe altul de un pericol
imminent, proprietarul bunului are dreptul sa ceara o despagubire echitabila de la cel care a fost salvat
cu exceptia situatiei in care proprietarul bunului a cauzat sau a favorizat aparitia pericolului.Limite
conventionale
Proprietarul poate consimti la limitarea dreptului sau de proprietate. Posesia nu poate fi
limitata; folosinta poate fi limitata in anumite situatii; dispozitia juridica poate fi limitata prin clauza de
inalienabilitate (prin exceptie, bunul poate fi transmis pe cale de succesiune chiar daca exista o clauza de
inalienabilitate insa daca bunul a facut obiectul unei substitutii fideicomisare care consta in obligatia legatarului
sau donatarului de a transmite bunul la decesul sau unei persoane determinate de dispunator, bunul poate fi
transmis la deces doar persoanei desemnate de dispunator). Inalienabilitatea se poate constitui atunci cand un
interes serios si legitim o impune (cu toate acestea, instanta poate autoriza dobanditorul sa dispuna de bun cand
interesul care a justificat clauza a disparut ori daca un interes superior o impune) , prin conventie sau testament
(declararea inalienabilitatii prin manifestarea unilaterala de vointa nu e posibila) ori poate fi subinteleasa atunci
cand exista obligatia de a transmite proprietatea catre o persoana determinate sau determinabila, pentru
o durata de maxim 49 de ani care curge din momentul dobandirii bunului. Daca clauza e nula iar aceasta
a fost determinanta la incheierea contractului (caracterul determinant e prezumat pana la proba contrarie in
cazul contractelor cu titlu oneros), nulitatea ei atrage si nulitatea intregului contract. Referitor la
opozabilitate, clauza poate fi opusa dobanditorilor bunului sau creditorilor proprietarului (in cazul clauzei
inserate intr-un contract cu titlu gratuit, clauza e opozabila si creditorilor anteriori daca indeplienste conditiile
legale iar bunurile afectate de aceasta clauza nu pot fi urmarite cat timp clauza produce efecte daca prin lege nu
se prevede altfel) care s-a obligat sa nu instraineze doar daca e valabila si daca a fost supusa formalitatilor
de publicitate prevazute de lege, daca e cazul (in cazul bunurilor mobile se aplica regulile pentru dobandirea
proprietatii prin posesia de ubna crednta). Referitor la sanctiunea nerespectarii clauzei, in ceea ce priveste
contractul in care s-a inserat clauza, instrainatorul poate fie sa ceara isntantei rezolutiunea contractului,
fie sa declare unilateral rezolutiunea contractului in baza art 1552 fie sa obtina rezolutiunea contractului
in baza unui pact comisoriu daca a fost inserat in contract iar in ceea ce priveste contractul subsecvent
prin care s-a instrainat bunul, acesta e lovit de nulitate relative, atat instrainatorul cat si un tert (atunci
cand clauza a fost stipulata in favoarea acestuia din urma) putand intenta actiune in anulare. Limite
judiciare
Dreptul de proprietate poate fi limitat de catre instanta prin obligarea proprietarului acestuia
acestuia la plata de despagubiri precum si prin restabilriea situatiei anterioare cand e posibil, atunci cand
proprietarul cauzeaza prin exercitarea dreptului sau, inconveniente mai mari decat cele normale in
relatiile de vecinatate, aducand astfel un prejudiciu proprietarului vecin. Insatnta poate sa incuviitneze
efectuarea activitatii atunci cand prejudiciul e minor in raport cu utilitatea si necesitatea activtaitii, cel
prejudiciat avand insa dreptul la despagubiri. Instanta poate lua masurile necesare pentru prevenirea
prejudiciului prin ordonanta presedintiala atunci cand pericolul e imminent sau foarte probabil.
Modalitatile drepturlui de proprietate privata
Dreptul de proprietate privata este afectat de modalitati atunci cand mai
multe persoane exercita concomitent atributele dreptului de proprietate asupra aceluiasi bun ori mase
de bunuri (proprietatea comuna); atunci cand titularul a dobandit dreptul de proprietate printr-un act
juridic lovit de nulitate relativa (proprietatea anulabila); ori atunci cand titularul a dobandit dreptul de
proprietate printr-un contract afectat de o conditie rezolutorie (proprietatea rezolubila/revocabila).
Referitor la proprietatea rezolubila, este rezolutorie conditia a carei indeplinire determina desfiintarea
unui drept. Aceasta conditie nu suspenda executarea obligatiilor, acestea fiind indeplinite iar dreptul de
proprietate fiind transmis. In caz de indeplinire, dreptul de proprietate revine instrainatorului u efect
retroactiv. Astfel, daca dobanditorul a constituit drepturi reale catre terti, acestea se vor desfiinta cu
efect retroactiv. Proprietatea rezolubila este conventionala sau legala (CC prevede ca donatia incheiata
intre soti este revocabila in timpul casatoriei). Referitor la proprietatea anulabila, actiunea in anulare se
prescrie in 3 ani. Aceasta modalitate dureaza pana la desfiintarea contractului ori pana la confirmarea
contractului, care poate intervene doar daca au disparut cauzele de nulitate si daca cel indreptatit sa
invoce nulitatea cunoaste cauza de nulitate. Confirmarea poate fi expresa sau tacita. Confirmarea tacita
se poate face fie prin neexercitarea actiunii in anualare timp de 3 ani fie prin executarea contractului.
Referitor la proprietatea comuna, aceasta poate imbraca doua forme, si anume, proprietatea comuna pe
cote parti (denumita si coproprietate, se caracterizeaza prin faptul ca fiecare titular are o cota-parte idela si
abstracta din dreptul de proprietate exprimata mathematic printr-o fractie ordinara sau zecimala ori in procente,
bunul nefiind fractionat in materialitatea sa in sensul ca niciunul dintre titular nu este proprietarul exclusiv al unei
fractiuni materiale din bun) care este de doua feluri: pe cote parti obisnuita (care poate inceta oricand din
initiativa oricarui coproprietar prin partaj) si pe cote parti fortata (care de regula nu poate inceta prin partaj iar
prin exceptie, poate inceta doar prin partaj conventional) , si proprietatea comuna in devalmasie (se
caracterizeaza prin faptul ca titularii nu au o cota-parte idela si abstracta). Diferenta dintre coproprietate si
indiviziune consta in faptul ca coproprietatea este o modalitate a dreptului de proprietate care poarta
asupra unor bunuri singular in timp ce indiviziunea este o modalitate a patrimoniului care poarta asupra
unei universalitati de bunuri. Stapanirea (posesia ca stare de fapt) in comun a unui bun de catre doua sau
mai multe persoane da nastere unei prezumtii relative de coproprietate (daca bunul e stapanit doar de un
coproprietar, prezumtia nu mai opereaza, coproprietatea urmand a fi dovedita prin alte mijloace de proba) .
Coproprietatea obisnuita
Proprietatea comuna pe cote parti obisnuita poate lua nastere prin oricare dintre
modurile de dobandire a proprietatii precum si prin transformarea proprietatii commune in devalmasie
in proprietate comuna pe cote part ca efect al desfacerii ori incetarii casatoriei dar si prin uzucapiune
rezultata din coposesie. . Referitor la cotele parti ale coproprietarilor, atunci cand acestea nu au fost
determinate de parti, exista prezumtia relativa conform careia, cotele parti sunt egale (daca inegalitatea e
stabilita de parti, prezumtia este inoperanta) iar inegalitatea poate fi dovedita prin orice mijloc de proba cu
exceptia bunurilor dobandite prin act juridic (adica prin contract sau legat in care nu s-au precizat cotele
parti), caz in care inegalitatea poate fi dovedita doar prin inscrisuri. Referitor atributele dreptului de
proprietate pe care titularii le exercita concomitant, folosinta poate fi exercitate de oricare dintre
copartasi cu obligatia de a nu-I impiedica pe ceilalti sa foloseasca bunul si cu obligatia de a nu-I schibma
destinatia si modul de utilizare.. Referitor la posesia ca stare de fapt, coproprietarii au calitatea de
detentori precari, situatie care ii exclude din categoria posesorilor (deci acestia nu exercita posesie ca stare
de fapt). Insa detentia poate fi intervertita in posesie utila printr-unul dintre modurile prevazute de art
920.
Stingerea dreptului de proprietate privata
In ceea ce priveste stingerea dreptului de proprietate privata, acesta se
stinge prin pieire (distrugerea bunului), abandonarea bunului mobil (dreptul se stinge in momentul
abandonarii), renuntarea in forma autentica la bunul imobil (dreptul se stinge in momentul inscrierii in cartea
funciara), prin uzucapiune, prin accesiune mobiliara sau imobiliara, prin posesia de buna credinta a unui
bun mobil, prin confiscare si prin exproprierea pentru cauza de utilitate publica (actul statului prin care
realizeaza trecerea in proprietate publica a unor bunuri proprietate privata, necesare executarii unor lucrari de
itneres public in schimbul unei juste si prealabile despagubiri; referitor la obiectul exproprierii, pot fi expropriate
bunurile imobile, aflate in proprietatea persoanelor fizice si juridice precum si cele aflate in proprietatea privata a
comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor; nu pot face obiectul exproprierii bunurile proproietate publica ce
aparitn statului sau unitatilor adm teritoriale si nici bunurile imobile aflate in proprietatea privata a statului intrucat
statul poate sa afecteze utilitatii publice oricare dintre bunurile imobile pe care le are in proprietatea sa privata,
statul neputandu-se autoexpropria; in cel din urma caz, bunurile vor trece din proprietatea privata a statului in
proprietatea publica; referitor la momentul transferului dreptului de proprietate, acesta are loc in momentul in acre
expropriatorul si-a executat obligatia de plata a despagubirilor si, cand e cazul, dup ace expropriatorul a asigurat
spatiul de locuit pentr persoanele care ocupa in mod legal imobilul cu destinatia de locuinta care a fost expropriate;
fostul proprietar beneficiaaza de dreptu prioritar la inchirierea imobilului expropriate denumit drept de
preemptiune la inchiriere; fostul proprietar beneficiaza si de un drept prioritar la cumpararea imobilului; referitor
la dreptul de retrocedare, daca imobilul expropriate nu a fost utilizat in termen de 1 an potrivit scopului pt care a
fost preluat, sau lucrarile nu au fost incepute, fostii proprietari pot cere retrocedarea imobilului cu exceptia
ccazului in care s a facut o noua declarare de utilitate publica).
b) Drepturi reale de garantie, adica drepturi care servesc pentru garantarea executarii unei obligatii
(intra in aceasta categorie ipoteca, gajul, privilegiile mobiliare speciale, dreptul de retentie). De retinut ca toate
drepturile de garantie (personale si reale) au un caracter accesoriu, acestea presupunand un drept principal
de creanta.
1.1.2
Drepturi intelectuale (drepturi asupra unui lucru incorporal, immaterial care izvorasc dintr-o creatie
intelectuala in virtutea carora titularul poate trage anumite foloase patrimoniale sau nepatrimoniale din
reproducerea sau exploatarea creatiei intelectuale).
Referitor la strucutra lor, in ceea ce priveste determinarea subiectelor, e cunoscut doar subiectul activ,
1.2
Drepturi subiective civile referitoare la persoane, categorie in care intra:
1.2.1
Drepturile personalitatii (drepturi strans legate de titularul lor, acesta fiind atat subiect activ cat si
obiect al dreptului, care poarta asupra valorilor inerente fiintei umane). Referitor la caracterele juridice,
aceste drepturi sunt absolute opozabile erga omnes, nepatrimoniale, inalienabile adica nu pot fi
instrainate, insesizabile nefiind susceptibile de executare silita, intransmisibile stingandu-se odata cu
moartea titularului si imprescriptibile achizitiv si extinctive. Referitor la structura dreptului dreptului
personalitatii, in ceea ce priveste determinarea subiectelor, cel activ e determinat/cunoscut iar cel pasiv
nedeterminat; in ceea ce priveste pluralitatea subiectului activ (intrucat doar acesta e determinat), acesta
este intotdeauna unic, neputand fi multipluinat; iar in ceea ce priveste schimbarea subiectelor, acesta nu
se poate realiza.
1.2.2
Drepturile personale/obligationale [drepturi asupra altei persoane in virtutea carora titularul poate
pretinde si obtine o anumita conduita, de a da (a transfera sau constitui un drept real principal sau accesoriu), a
face (a preda un lucru sau executa o lucrare ori presta un serviciu) sau a nu face (a nu face cee ace ar fi putut sa
faca in ipsa unei astfel de abstetiuni cum ar fi obligatia de a nu livra aceleasi produse unui concurrent al
creditorului), de la titularul obligatiei correlative, subiect pasiv]. Referitor clasificarea acestor drepturi,
deosebim intre drepturi personale patrimoniale (de creanta) si drepturi personale nepatrimoniale (precum
drepturile sotilor, dreptul parintilor de a fi respectat de copilul sau, dreptul la gratitudine al donatorului). Referitor
la caracterele juridice, in cazul drepturilor patrimoniale, acestea sunt relative opozabile erga certam
personam, transmisibile, cesibile si prescriptibile iar in cazul celor nepatrimoniale, sunt intransmisibile,
incesibile si imprescriptibile. Referitor la structura dreptului personal, in cazul celui patrimonial (de
creanta), atat subiectul activ cat si cel pasiv este determinat, acestia poate fi unic sau multiplu [ceea ce
face ca raportul juridic in continutul caruia intra un astfel de drept sa fie ori simplu ori cu pluralitate ativa ori cu
pluralitate pasiva ori cu pluralitate mixta; in cazul pluralitatii pasive, obligatia poate fi divizibila (care leaga mai
multi creditori sau mai multi debitori intre care creanta sau datoria se imparte, creditorul putand sa ceara
debitorului numai partea sa); solidara (cea in baza careia, fiecare creditor solidar poate cere debitorului intreaga
datorie -solidaritate activa- sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrala a prestatiei
datorate creditorului -solidaritate pasiva-); sau indivizibila (care care datorita naturii obiectului ei sau conventiei
partilor ,nu poate fi impartita intre subiectele ei active sau pasive), deosebirea dintre cea solidara si cea indivizibila
constand in faptul ca desi ambele pot avea ca izvor conventia, acestea au si izvoare proprii (legea pentru
solidaritate si natura obiectului pentru indivizibilitate) si in faptul ca, in cazul transmiterii succesorale, obligatia
solidara nu se mai mentine, aceasta fiind divizata, in timp ce obligatia indivizibila se transmite si succesorilor], si
poate fi schimbat atat subiectul activ [prin cesiune de creanta (care este conventia prin care creditorul cedent
transmite cesionarului o creanta impotriva unui tert), cesiune de contract, subrogatie personala (care este o
modalitate legala sau conventionala de transmitere a dreptului de creanta unui tert, atunci cand acesta din urma l-
a platit pe creditor in locul debitorului) si novatie] cat si cel pasiv [prin novatie, preluarea de datorie, cesiuna de
contract, stipulatia pt altul, poprirea s.a) iar in cazul dreptului nepatrimonial
2
Referitor la obligatia civila

In ceea ce priveste clasificarea drepturilor subiective civile, dupa cum titularul il poate exercita cu sau
fara concursul altei persoane ori dupa gradul de opozabilitate deosebim intre drepturi absolute (cel in
temeiul caruia titularul poate avea o anumita conduit fara a avea nevoie de concursul altei persoane, acestora din
urma revenindu-le obligatia de a stanjeni exercitarea dreptului; opozabilitate erga omnes; intra in categoria
drepturilor absolute, drepturile reale si cele personale nepatrimoniale) si drepturi relative (cel in temeiul caruia,
titularul sau poate pretinde titularului obligatiei/subiect pasiv, o anumita conduita, respecti sa dea, sa faca sau sa
nu faca ceva, fara de care dreptul nu se poate realiza; intra in aceasta categorie drepturile de creanta). Dupa natura
continutului dreptului, deosebim intre drepturi absolute patrimoniale (al carui continut poate fi evaluat in
bani) si nepatrimoniale (al carui continut nu poate fi evaluat in bani), drepturile patrimoniale impartindu-se
la randul lor in doua categorii, respectiv drepturi reale si drepturi de creanta ale caror definitii sunt
identice cu definitiile drepturilor absolute respectiv relative iar drepturile neaptrimoniale impartindu-se
in trei categorii, respectiv drepturi nepatrimoniale referitoare la existenta si integritatea fizica sau morala
a persoanei, drepturi nepatrimoniale referitoare la identificarea persoanei si drepturi nepatrimoniale
referitoare la creatia intelectuala; dupa corelatia dintre drepturi, deosebim intre drepturi principale [a
carui existenta este de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de alt drept; sunt principale urmatoarele drepturi
reale: dreptul de proprietate publica si privata, dezmembramintele dreptului de proprietate (superficia,uzufructul,
uz, abitatie, servitute,folosinta)] si drepturi accesorii (care nu are o existenta de sine statatoare, soarta sa
depinzand de un drept principal; sunt accesorii urmatoarele drepturi reale: de ipoteca, de gaj, privilegiile, retentia;
sunt accesorii urmatoarele drepturi de creanta: de a pretinde dobanda, arvuna etc); si dupa certitudinea lor,
deosebim intre drept pur si simplu (a carui existenta si exercitare nu depinde de vreo imprejurare viitoare ) si
drept afectat de modalitati (a carui existenta sau exercitare depinde de o imprejurare viitoare, certa sau incerta).
In ceea ce priveste exercitarea dreptului subiectiv civil, acesta trebuie exercitat cu respectarea
cumulative a patru principii, respectiv, cu respectarea legii si a morale, exercitat in limitele sale externe,
exercitat in limitele sale interne (potrivit scopului in vederea caruia a fost recunoscut de lege si nu in scopul de
a vatama) si exercitat cu buna-credinta, in caz contrar exercitarea fiind abuziva. Potrivit art. 15 CC,
“Niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si
nerezonabil, contrar bunei credinte”. Abuzul de drept presupune un element subiectiv (intentia de a
vatamata oru pagubi) si un element obiectiv (deturnarea dreptului de la scopul pentr care a fost recunoscut).