Capitolul IX

FILIAŢIA

Secţiunea 1. Concept

Filiaţia constă în legătura directă care se stabileşte între părinţi

şi copii.
Filiaţia faţă de mamă se numeşte maternitate şi se bazează pe
faptul naşterii, iar cea faţă de tată poartă denumirea de paternitate şi se
bazează pe faptul concepţiei.
De asemenea, filiaţia poate fi din căsătorie sau din afara căsăto-
riei.

Secţiunea a 2-a. Filiaţia faţă de mamă

2.1. Elementele de stabilire a maternităţii

Art. 47 din Codul familiei prevede elementele de stabilire a fili-
aţiei faţă de mamă. Astfel, potrivit acestui articol, „filiaţia faţă de ma-
mă rezultă din faptul naşterii. Ea se dovedeşte prin certificatul
constatator al naşterii". Rezultă deci că primul element al maternităţii
este faptul naşterii, iar al doilea identitatea copilului.
Aceleaşi elemente se regăsesc atât în cazul filiaţiei din căsăto-
rie, cât şi în cazul filiaţiei din afara căsătoriei, cu menţiunea că în pri-
ma ipoteză trebuie făcută dovada căsătoriei.
Stabilirea maternităţii se face prin certificatul de naştere, prin
recunoaştere şi prin hotărâre judecătorească, iar dovada ei se face
prin certificatul de naştere şi prin hotărâre judecătorească.
157
 2.2. Stabilirea şi dovada maternităţii prin certificatul
de naştere

Art. 47, alin. 2 Cod familiei prevede că „filiaţia faţă de mamă

rezultă din faptul naşterii. Ea se dovedeşte prin certificatul constatator
al naşterii".
în literatura de specialitate au existat însă controverse cu privi-
re la puterea doveditoare a acestui act de stare civilă. S-a susţinut
într-o primă opinie că certificatul de naştere face dovadă atât cu privi-
re la faptul naşterii, cât şi cu privire la identitatea copilului322. într-o a
doua opinie s-a susţinut că certificatul de naştere dovedeşte numai
faptul că mama la care se referă a născut un copil, precum şi data când
acest fapt a avut loc, fără a dovedi că acel copil este ce! a cărui filiaţie
urmează să fie stabilită323.
Având însă în vedere că certificatul de naştere face parte din ca-
tegoria înscrisurilor autentice, deoarece este un act de stare civilă, el
cuprinde pe de o parte date declarate de părţi, iar pe de altă parte date
constatate personal de agentul instrumentator. în privinţa declaraţiilor
părţilor, ele fac dovada până la proba contrară, iar datele constatate
personal de către ofiţerul de stare civilă fac dovada până la înscrierea
în fals324.
Pornind de la aceste considerente, respectiva problemă a fost
elucidată în sensul că certificatul de naştere dovedeşte nu numai că
femeia a născut, dar şi că acel copil a cărui filiaţie urmează să se stabi-
lească este cel pe care ea 1-a născut325.
Există însă şi situaţii când copilul este substituit, în care posesia
de stat a acelui copil nu mai este conformă cu certificatul de naştere,
fiind admisibilă acţiunea Injustiţie pentru stabilirea filiaţiei.
Conformitatea stării civile cu certificatul de naştere se realizea-
ză prin trei elemente:
- nomen (copilul poartă numele mamei);

' ~ Gh. Penculescu, Regimul juridic al actelor de stare civilă, Ed. Ştiinţifică, Bucu-
reşti, 1958, p. 50.
323
P. Anca, Rudenia (...), op. cit., pp. 32-33.
324
G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 271.
325
Al. Bacaci, op. cit., p. 135.
158
 - tractatus (copilul este recunoscut ca atare de către mamă);
-fama (copilul este recunoscut ca atare şi de către societate).
De la puterea doveditoare a certificatului de naştere există o
singură excepţie, în cazul adopţiei, când certificatul de naştere nu mai
reflectă o stare civilă conformă cu realitatea ca urmare a faptului că se
întocmeşte un nou certificat, unde la rubrica părinţilor fireşti sunt tre-
cuţi părinţii adoptatori.

2.3. Stabilirea maternităţii prin recunoaştere

Recunoaşterea este actul prin care o femeie recunoaşte legătura

de filiaţie care există între ea şi un copil ce declară că este al său.
Identificăm următoarele trăsături ale recunoaşterii:
a. Recunoaşterea are un caracter declarativ, ea producând efecte
juridice retroactiv, copilul fiind considerat al femeii care 1-a recunos-
cut de la data naşterii.
b. Recunoaşterea este irevocabilă şi, prin urmare, femeia nu
poate reveni asupra ei chiar dacă această mărturisire a fost făcută prin
testament. Contestarea recunoaşterii nu se confundă cu revocarea
acesteia.
c. Recunoaşterea are caracter personal, ea neputând fi îndeplinită
decât de către mamă, personal sau prin mandatar cu procură specială
autentică. Caracterul personal presupune netransmisibilitatea recu-
noaşterii către moştenitori.
d. Recunoaşterea este facultativă, liberă de orice constrângere.
e. Recunoaşterea este un act unilateral reprezentând o manifes-
tare unilaterală de voinţă.
f. Recunoaşterea nu poate fi făcută decât în formele prevăzute
de lege:
1. Declaraţia la serviciul de stare civilă.
2. înscrisul autentic notarial.
3. Testamentul.

159
 Pentru ca recunoaşterea să fie valabilă nu se cere capacitate de-
plină de exerciţiu, singura condiţie fiind aceea ca persoana care face
recunoaşterea să aibă discernământ326.
Art. 48, alin. 1 Cod familiei prevede cazurile în care poate fi tă-
cută recunoaşterea. Astfel, dacă naşterea nu a fost înregistrată în regis-
trul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare
civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe
copil.
în cazul în care naşterea nu a fost înregistrată în registrul de sta-
re civilă, ea se poate datora fie faptului că nu au existat registre de
stare civilă, fie omisiunii înregistrării din vina ofiţerului de stare civilă
sau a mamei care nu a declarat naşterea.
în cea de-a doua situaţie prevăzută de art. 48, alin. 1 Cod fami-
liei pot fi identificate mai multe situaţii:
1. situaţia în care naşterea a fost declarată, dar ulterior mama îşi
abandonează copilul care fiind găsit este înregistrat ca fiind născut din
părinţi necunoscuţi. Dacă mama reapare nu se mai pune problema
recunoaşterii, deoarece filiaţia fusese anterior stabilită Actul de naşte-
re întocmit a doua oară va fi anulat.
2. copilul găsit a fost recunoscut de o femeie. în acest caz, recu-
noaşterea este posibilă numai după contestarea cu succes a primei re-
cunoaşteri.
3. copilul adoptat este recunoscut de mama adoptatoare. Recu-
noaşterea în această situaţie este posibilă întrucât recunoaşterea pro-
duce efecte retroactive, de la data naşterii.
Pot fi recunoscuţi aşa cum prevede art. 48 copiii născuţi. în lite-
ratura de specialitate s-a pus întrebarea dacă în afara acestor copii mai
pot fi recunoscuţi şi alţii, adică copilul conceput, copilul decedat sau
majorul.
în privinţa copilului conceput s-a admis că el poate fi recunos-
cut, dar recunoaşterea va produce efecte numai dacă copilul se află la

326
Tr. lonaşcu, Capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile fi ocrotirea sub aspect
patrimonial a lipsei şi a restrângerii acestei capacităţi în lumina recentei legislaţii a
R.P.R., în S.C.J., nr. 1/1956, p. 69.
160
naştere într-una dintre cele două situaţii prevăzute de art. 48, alin. 1
Cod familiei327.
în privinţa copilului decedat, în lipsa unor reglementări legale
exprese s-a admis aplicarea prin analogie a art. 57, alin. 1, care se refe-
ră la recunoaşterea copilului decedat de către tată. Astfel, recunoaşte-
rea va fi valabilă numai dacă cel decedat a lăsat descendenţi.
în literatura juridică s-a admis că şi majorul poate fi recunos-
cut328._
întrucât Codul familiei nu prevede nimic în legătură cu nulitatea
recunoaşterii de maternitate, în literatura juridică au fost identificate
cazurile în care intervine o astfel de sancţiune.
Astfel, nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri:
1. Dacă recunoaşterea este făcută de către altcineva decât de că-
tre mamă.
2. Dacă recunoaşterea este făcută cu încălcarea condiţiilor de
formă prevăzute de art. 48 Cod familiei.
Nulitatea relativă intervine ca sancţiune pentru viciile de con-
simţământ, deşi în doctrină s-au exprimat mai multe opinii în acest
sens329.

2.4. Stabilirea şi dovada maternităţii prin hotărâre

judecătorească

Art. 50 Cod familiei prevede că „în cazul în care, din orice îm-
prejurări, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certifica-
tul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contestă realitatea
celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei faţă
de mamă se poate face, în faţa instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc
de probă".
Acţiunea în stabilirea maternităţii are un caracter personal şi
poate fi introdusă numai de către copil, chiar dacă acesta are capacitate

327
Al. Bacaci, op. cit, p. 139.
328
P. Anca, op. cit., pp. 37-38.
329
A se vedea Gh. Nedelschi, notă la decizia civilă nr. 547/1955 a T.M. Bucureşti, în
L.P., nr. 4/1955, p. 431.
161
 exerciţiu restrânsă. în cazul în care copilul este lipsit de capacitate
îxerciţiu sau este pus sub interdicţie judecătorească, acţiunea va fi
rcitată de reprezentantul său legal fără ca acesta să aibă nevoie de
uviinţarea autorităţii tutelare. Moştenitorii copilului decedat nu pot
oduce această acţiune, dar o pot continua.
Acţiunea se exercită împotriva femeii despre care se pretinde a
namă a copilului, iar dacă aceasta a decedat se poate exercita şi
aotriva moştenitorilor acesteia.
Acţiunea este imprescriptibilă în timpul vieţii copilului.
Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în stabili-
i maternităţii are caracter declarativ, filiaţia fiind stabilită retroactiv
la naşterea copilului. Ea este opozabilă erga omnes.

2.5. Contestarea maternităţii

A. Contestarea maternităţii stabilită prin recunoaştere

Art. 49 Cod familiei prevede că „recunoaşterea care nu cores-
înde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată".
Intră în categoria persoanelor interesate: copilul recunoscut care
msideră că nu femeia care 1-a recunoscut este mama sa; moştenitorii
ire au interesul de a-1 înlătura pe copil de la moştenirea mamei lor;
meia care a făcut recunoaşterea dacă s-a aflat în eroare, orice altă
;rsoană care dovedeşte un interes legitim în acest sens şi procurorul
unei când se impune protejarea drepturilor minorului sau ale interzi-
ilui judecătoresc.
Acţiunea este imprescriptibilă, putându-se folosi orice mijloace
e probă.
B. Contestarea maternităţii stabilită prin certificatul de naş-
sre
Acţiunea în contestarea maternităţii are ca scop înlăturarea legă-
arii de filiaţie atestate în certificatul de naştere şi care nu corespunde
ealităţii. Este imprescriptibilă şi poate fi dovedită cu orice mijloc de
irobă.

162
Secţiunea a 3-a. Filiaţia faţă de tată

Paternitatea constă în legătura stabilită între tată şi fiu, bazată pe

faptul concepţiei.
Cu toate că întreaga legislaţie naţională consacră deplina egali-
tate dintre copilul din căsătorie cu cel din afara căsătoriei, codul fami-
liei reglementează separat paternitatea copilului din căsătorie de cea a
copilului din afara căsătoriei.
Din acest considerent, trebuie să facem distincţie între copilul
din căsătorie şi cel din afara căsătoriei.
Sunt copii din căsătorie: copilul născut în timpul căsătoriei,
chiar dacă a fost conceput în afara acesteia, copilul născut în timpul
căsătoriei lovite de nulitate, fie absolută, fie relativă, şi copilul conce-
put în timpul căsătoriei, dar născut în afara ei.
Este copil din afara căsătoriei copilul care a fost conceput şi
născut înainte de căsătorie sau după desfacerea ei, ori după încetarea
sau anularea acesteia, chiar dacă părinţii lui s-au căsătorit. De aseme-
nea, este considerat din afara căsătoriei copilul ai cărui părinţi nu sunt
căsătoriţi între ei 330 .
Stabilirea paternităţii din căsătorie are loc prin prezumţiile lega-
le de paternitate, iar a copilului din afara căsătoriei prin recunoaştere
sau hotărâre judecătorească.

Secţiunea a 4-a. Stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie

4.1. Prezumţia de paternitate

Art. 53, alin. 1 Cod familiei prevede astfel: „copilul născut în

timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei". Prin această prezumţie,
legiuitorul leagă paternitatea de faptul naşterii, instituind prezumţia
potrivit căreia copilul născut în timpul căsătoriei a fost conceput de
bărbatul care este soţul mamei.

330
I.P. Filipescu, Tratat..., op. cit., p. 327.
163
 Prezumţia este incidenţă şi copilului conceput înainte de înche-
ierea căsătoriei, dar născut în timpul acesteia, legiuitorul prezumând
că bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie însărcinată recunoaşte că
acel copil este al său.
Alin. 2 al art. 53 Cod familiei prevede: „copilul născut după
desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe
fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşte-
rea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie".
Este instituită astfel cea de-a doua prezumţie de paternitate în
favoarea copilului născut după încetarea căsătoriei, dar care a fost
conceput în timpul acesteia. Distincţia între cele două prezumţii rezidă
în faptul că, spre deosebire de prima, care se bazează pe faptul naşterii
copilului în timpul căsătoriei, cea de-a doua se bazează pe faptul con-
cepţiei lui în timpul căsătoriei.
Pentru aplicarea celei de-a doua prezumţii trebuie îndeplinite
două condiţii: naşterea copilului să fi avut loc înainte de împlinirea a
300 de zile de la încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei şi
mama să nu fi încheiat o nouă căsătorie.
în legătură cu prima condiţie menţionăm faptul că dacă copilul
s-a născut după împlinirea a 300 de zile de la încetarea căsătoriei el nu
va putea fi considerat ca fiind conceput în timpul acesteia. în legătură
cu cea de-a doua prezumţie facem precizarea că dacă mama a intrat
într-o nouă căsătorie, la naşterea copilului se va aplica prima prezum-
ţie reglementată de art. 53 şi nu cea de-a doua. Prin urmare, tatăl copi-
lului va fi considerat noul soţ al mamei. Doar în cazul în care acesta
din urmă ar tăgădui cu succes paternitatea se va aplica a doua prezum-
ţie, cu condiţia îndeplinirii celor două condiţii prevăzute anterior. Da-
că şi fostul soţ al mamei ar reuşi să tăgăduiască cu succes paternitatea,
copilul ar dobândi statutul juridic al unui copil din afara căsătoriei.
în cazul prezentat anterior suntem în prezenţa dublei paternităţi
sau a conflictului de paternitate care se soluţionează fie aplicând pre-
331
zumţia stabilită de lege, fie pe cale judecătorească .
Există de asemenea dublă paternitate şi în cazul în care mama
copilului este bigamă332.

P. Anca, Rudenia..., op. cit., p. 101, I. Albu, Dreptul familiei, op. cit., pp. 232-233.
1
I.P. Filipescu, Tratat..., op. cit., p. 333.
164
 Aplicarea ambelor prezumţii este condiţionată de stabilirea
333
prealabilă a maternităţii

4.2. Timpul legal al concepţiei

în art. 61 Cod familiei legiuitorul instituie prezumţia timpului

legal al concepţiei. Astfel, textul legal prevede că „timpul cuprins între
a treisuta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul
legal al concepţiunii. El se socoteşte de la zi la zi". Prin urmare, tim-
pul legal al concepţiei se stabileşte făcând diferenţa dintre durata ma-
ximă a gestaţiei fixată de legiuitor la 300 de zile şi durata minimă
fixată la 180 de zile. Rezultă că perioada legală de concepţie este de
120 de zile.
Pentru ca un copil născut după desfacerea, încetarea, declararea
nulităţii sau anularea căsătoriei să fie considerat conceput în timpul
căsătoriei, naşterea sa trebuie să fi avut loc înainte de împlinirea a 300
de zile de la desfacerea, încetarea sau desfiinţarea acesteia, iar la data
naşterii să se fi împlinit cel puţin 180 de zile de la încheierea căsătoriei.
în cazul paternităţii din afara căsătoriei, trebuie să se facă şi do-
vada că pretinsul tată a întreţinut relaţii sexuale cu mama copilului a
cărui paternitate se cere a fi stabilită.
Aşa cum prevede art. 61 Cod familiei, timpul legal al concepţi-
unii se socoteşte „de la zi la zi"; ca urmare, ziua naşterii este ziua de
pornire a termenului şi nu se socoteşte, dar se include în termen ziua
de pornire a acestuia, în realitate timpul legal al concepţiei fiind de
121 de zile.
în ceea ce priveşte caracterul acestei prezumţii, s-a arătat în lite-
ratura de specialitate că ea are un caracter absolut, însă prezumţia nu
334
trebuie să vină în contradicţie cu evoluţiile ştiinţifice .

333
A. Paicu, Notă critică la sent. civ. nr. 1366/1968 a judecătoriei Baia Mare, în
R.R.D., nr. 11/1970, pp. 130-132.
334
Al. Bacaci, op. cit., p. 148.
165
 4.3. Tăgada de paternitate
Tăgada de paternitate constă în acţiunea prin care soţul femeii
căsătorite care a născut un copil urmăreşte să răstoarne în justiţie pre-
zumţia de paternitate care operează împotriva sa.
Acţiunea în tăgada paternităţii nu se confundă cu contestarea
paternităţii, deoarece în primul caz prezumţia a fost bine aplicată, în
vreme ce în al doilea caz ea a fost greşit aplicată, urmărindu-se nu
răsturnarea acesteia ca în primul caz, ci înlăturarea ei.
Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul
mamei să fie tatăl copilului (art. 54 Cod familiei).
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ,
moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el, dar nu o pot
introduce, ea având un caracter personal.
Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită
de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare. în toate ca-
zurile, mama copilului va fi citată.
Art. 54, alin. 2 Cod familiei a fost declarat neconstituţional prin
decizia Curţii Constituţionale nr. 349/2001, recunoscându-se şi mamei
copilului chiar şi copilului însuşi dreptul de a introduce acţiunea în
tăgada paternităţii335.
Potrivit art. 55 Cod familiei, „acţiunea în tăgăduirea paternităţii
se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naş-
terea copilului.
In cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a
fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data
când acesta a aflat despre naşterea copilului. Dacă acţiunea nu a fost
pornită de acesta, ea poate fi pornită de tată după ce i s-a ridicat inter-
dicţia, înăuntrul unui nou termen de şase luni".
Termenul de introducere a acţiunii începe să curgă de la data
cunoaşterii de către soţ a faptului naşterii.
în literatura juridică au fost identificate mai multe situaţii când
termenul începe să curgă de la o altă dată decât cea prevăzută anterior:
1. în situaţia în care soţul mamei a fost declarat mort, iar nulitatea
hotărârii de declarare a morţii se pronunţă după trecerea termenului

335
Publicată în MO. nr. 240 din 10.04.2002.
166
 stabilit de lege pentru intentarea acţiunii în tăgada paternităţii, mo-
mentul de la care curge termenul este acela când soţul mamei, după
reîntoarcere, a aflat despre naşterea copilului;
2. dacă soţul mamei s-ar afla în eroare cu privire la naşterea co-
pilului, termenul începe să curgă din momentul în care a luat cunoştin-
ţă de eroare;
3. în cazul în care filiaţia faţă de mamă a fost stabilită prin recu-
noaştere sau hotărâre judecătorească, termenul curge de la data când
soţul mamei a aflat că acel copil şi-a stabilit filiaţia faţă de soţia sa;
4. dacă tatăl declarat dispărut se reîntoarce, termenul curge de la
data la care a aflat despre naşterea copilului;
5. dacă soţul mamei a fost pus sub interdicţie, termenul curge de
la data la care reprezentantul legal al acestuia a aflat despre naşterea
copilului;
6. în cazul ridicării interdicţiei, dacă reprezentantul legal nu a
intentat acţiune, soţul mamei va putea tăgădui paternitatea într-un nou
termen de 6 luni care va curge din momentul în care, după ridicarea
interdicţiei, a aflat de naşterea copilului;
7. când soţul mamei este bolnav mintal, dar nu a fost pus sub in-
terdicţie, termenul curge de la data la care el este capabil să conştienti-
zeze despre naşterea copilului;
8. pentru fostul soţ al mamei, dacă naşterea nu a respectat ter-
menul legal de concepţiune, termenul începe să curgă de la data la
care el a aflat de hotărârea definitivă prin care s-a admis acţiunea în
tăgada paternităţii introdusă de cel de-al doilea soţ al mamei;
Dovada nepaternităţii se face cu orice mijloace de probă, dar
trebuie să se ţină cont că simpla mărturisire a mamei că soţul nu este
tatăl copilului nu este suficientă. Astfel, cele mai utilizate probe sunt
cele ştiinţifice, cum ar fi expertiza serologică, dermatoglifică, geneti-
că, antropologică etc.

4.4. Efectele admiterii acţiunii în tăgada paternităţii

Cel mai important efect în cazul admiterii acestei acţiuni este
modificarea situaţiei juridice a copilului, el devenind retroactiv copil
din afara căsătoriei.
167
 Astfel, va purta numele avut de mamă în momentul naşterii sa-
le, ocrotirea părintească se va realiza numai prin mamă, iar domiciliul
copilului va fi cel al mamei sale.
Admiterea unei astfel de acţiuni nu poate duce decât la rectifica-
rea actului de naştere al minorului, în sensul radierii de la rubrica nu-
mele şi prenumele tatălui a datelor privind pe soţul mamei, copilul
figurând înscris ca fiind născut în afara căsătoriei336.
în privinţa întreţinerii, ea nu mai este datorată de soţul care a
tăgăduit cu succes paternitatea copilului.

4.5. Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie

Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie urmăreşte înlătu-
rarea prezumţiei de paternitate care a fost greşit aplicată. Acţiunea în
contestarea paternităţii copilului aparent din căsătorie poate fi introdu-
să de orice persoană interesată chiar şi de către copil. Acţiunea are un
caracter imprescriptibil, dovada făcându-se cu orice mijloc de probă.

Secţiunea a 5-a. Stabilirea filiaţiei fată de tatăl din afara

căsătoriei

Stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara căsătoriei se face prin

recunoaştere şi prin hotărâre judecătorească.

5.1. Recunoaşterea de paternitate

Recunoaşterea este actul personal prin care un bărbat mărturi-
seşte că este tatăl unui copil conceput şi născut în afara căsătoriei.
Fiind un act cu caracter personal, ea nu poate fi făcută decât de către
tată sau de un mandatar al tatălui cu procură specială autentică.

336
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2186 din 13 noiembrie 1990.
168
 în literatura de specialitate s-a susţinut că poate fi recunoscut şi
copilul conceput, cu singura condiţie ca la naştere să aibă situaţia de
copil din afara căsătoriei3' .
Art. 57, alin. 1 Cod familiei prevede următoarele: „copilul con-
ceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl
său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a
lăsat descendenţi fireşti".
în privinţa copilului recunoscut de un alt bărbat, pentru a fi po-
sibilă recunoaşterea este necesar ca filiaţia acestuia anterior stabilită să
fie înlăturată pe o cale recunoscută de lege338.
Identificăm, ca şi în cazul recunoaşterii de maternitate, următoa-
rele trăsături ale recunoaşterii:
a. Recunoaşterea are un caracter declarativ, ea producând efecte
juridice retroactiv, copilul fiind considerat al bărbatului care 1-a recu-
noscut de la data naşterii.
b. Recunoaşterea este irevocabilă; prin urmare, bărbatul nu poa-
te reveni asupra ei chiar dacă această mărturisire a fost făcută prin
testament. Contestarea recunoaşterii nu se confundă cu revocarea
acesteia.
c. Recunoaşterea are caracter personal, ea neputând fiind înde-
plinită decât de către tată, personal sau prin mandatar cu procură spe-
cială autentică. Caracterul personal presupune netransmisibilitatea
recunoaşterii către moştenitori.
d. Recunoaşterea este facultativă, liberă de orice constrângere.
e. Recunoaşterea este un act unilateral reprezentând o manifes-
tare unilaterală de voinţă.
f. Recunoaşterea nu poate fi făcută decât în formele prevăzute
de lege:
- Declaraţia la serviciul de stare civilă.
- înscrisul autentic notarial.
- Testamentul.
Pentru ca recunoaşterea să fie valabilă nu se cere capacitate de-
plină de exerciţiu, singura condiţie fiind aceea ca persoana care face
recunoaşterea să aibă discernământ.

337
P. Anca, Rudenia..., op. cit., p. 86.
338
A. Bacaci, op. cit., p. 157.
169
 Ca efect al recunoaşterii, copilul va avea stabilită filiaţia faţă de
cel care a tăcut recunoaşterea. El va rămâne însă tot copil din afara
căsătoriei. Toate efectele care decurg din stabilirea filiaţiei se produc
retroactiv din momentul concepţiei.
Dacă recunoaşterea de paternitate nu corespunde adevărului, ea
poate fi contestată de orice persoană interesată. Atunci când contesta-
rea recunoaşterii este făcută de mamă sau de copilul recunoscut,
sarcina probei îi revine celui care a făcut recunoaşterea, nu celui care o
contestă.
Dacă acţiunea în contestarea recunoaşterii este admisă, ea are
drept efect înlăturarea filiaţiei faţă de bărbatul care a efectuat-o.
Dacă recunoaşterea nu a fost tăcută cu respectarea condiţiilor
legale, este lovită de nulitate absolută.

5.2. Stabilirea paternităţii prin acţiune în justiţie

Art. 59 Cod familiei prevede că „acţiunea în stabilirea paternită-

ţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său
de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.
Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece
asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de
acesta. Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva
moştenitorilor pretinsului tată".
In ceea ce priveşte termenul de introducere a acţiunii, art. 60
Cod familiei prevede că „acţiunea în stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului".
Dacă un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin
efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an, pentru pornirea
acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, va curge de la
data când acea hotărâre a rămas definitivă.
în cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă
acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va
curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii.

170
 In privinţa copilului major nu există nici o dispoziţie legală care
să interzică stabilirea paternităţii acestuia; mai mult, practica judiciară
s-a pronunţat în sensul admiterii unei astfel de acţiuni339.
Copilul din afara căsătoriei adoptat poate de asemenea intenta
acţiune în stabilirea paternităţii.
Acţiunea în stabilirea paternităţii nu poate fi intentată pentru
copilul conceput şi pentru cel decedat deoarece această acţiune aparţi-
ne copiJuJui şi deci ea poate fi pornită numai pe perioada cât el este în
viaţă340.
Acţiunea în stabilirea paternităţii se introduce împotriva bărba-
tului despre care mama, reprezentantul legal al copilului sau copilul
însuşi pretind a fi tatăl din afara căsătoriei. Potrivit art. 59, alin. ultim
Cod familiei, acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împo-
triva moştenitorilor pretinsului tată.
Acţiunea poate fi exercitată în termen de un an, termen care în-
cepe să curgă de Ia data naşterii copilului, de (a rămânerea definitiva a
hotărârii prin care copilul şi-a pierdut calitatea de copil din căsătorie,
de la data încetării convieţuirii mamei cu pretinsul tată sau de la înce-
tarea întreţinerii prestate de acesta copilului.
Art. 60, alin. 2 şi 3 reglementează trei situaţii distincte în care
termenul de un an curge de la o altă dată decât cea a naşterii copilului:
- dacă, în cazul prevăzut în art. 54, alin. 1, un copil a pierdut ca-
litatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti,
termenul de un an, pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei, va curge de la data când acea hotărâre a rămas defini-
tivă.
- în cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată termenul
de un an va curge de la încetarea convieţuirii.
- dacă pretinsul tată a prestat copilului întreţinere, termenul de
un an va curge de la încetarea întreţinerii.
Calcularea termenului de prescripţie prevăzut de art. 60, alin. 1
Cod familiei se face potrivit art. 101, alin. 3 Cod proc. civ. şi art. 1887
- 1889 cod civil. Astfel, ziua în care cursul prescripţiei începe nu intră
în calcul, iar termenul se îndeplineşte după expirarea ultimei zile.
339
Trib. Suprem, s. civ., decizia nr. 1181/1960, în C D . , 1960, p. 300.
340
T.R. Popescu, op. cit., pp. 84-85.
171
 Dovada paternităţii se face cu orice mijloace de probă341.
Prin hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii în stabilirea
paternităţii, bărbatul chemat în judecată este declarat tată al copilului
căruia i se eliberează un alt certificat de naştere. Hotărârea judecăto-
rească are efect declarativ, fiind opozabilă erga omnes.
Paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească nu poate fi
contestată. Hotărârea prin care a fost stabilită paternitatea beneficiază
de autoritatea lucrului judecat. Cu toate acestea, când recunoaşterea de
paternitate s-a făcut în cadrul unui proces început, iar instanţa a luat
act numai de recunoaşterea făcută de pârât, contestarea recunoaşterii
este admisibilă întrucât instanţa nu a judecat fondul, ci s-a limitat doar
să ia act de mărturisirea pârâtului342.

341
M. Mayo, Stabilirea judecătorească a paternităţii..., op. cit., pp. 54-56.
342
Trib. Suprem, s. civ., decizia nr. 1171/1989, în „Dreptul" nr. 4/1990, p. 79.
172