Tehnica sociometrică

Tehnica sociometrică are drept scop investigarea şi cunoaşterea relaţiilor

interpersonale dintre oameni, îndeosebi a celor afectiv-simpatetice, de preferinţă sau de
respingere. Tehnicile sociometrice au devenit instrumente indispensabile în cadrul
investigării acţiunii umane într-un grup social. Într-un sens mai larg „tehnicile
sociometrice includ atât instrumentele de culegere a materialului faptic, cât şi modalităţile
de prelucrare şi interpretare a lui” (Nicola, I., 1974, p.82).
La noi în ţară, tehnica sociometrică şi-a găsit un larg ecou în cercetarea grupurilor
de muncă industriale şi a celor şcolare.
Tehnica sociometrică este concepută ca „un ansamblu de subtehnici sau procedee
articulate între ele (testul sociometric, sociomatricea, sociograma, indicii sociometrici)
care necesită respectarea unor rigori metodologice” (Zlate, M., Zlate, C., 1982, p.37).
Punctul de plecare al oricărei cercetări sociometrice îl constituie aplicarea unui
test sociometric care solicită fiecărui membru al grupului să-şi exprime în mod
confidenţial, după o scară de preferinţe stabilită de cercetător, stările sale de atracţie,
respingere sau indiferenţă faţă de ceilalţi membri ai grupului, în funcţie de un criteriu
precis determinat (timp liber, etc.).
Testul sociometric este un instrument relativ simplu, prin care se încearcă
măsurarea relaţiilor afectiv-simpatetice dintre membrii grupului. El oferă doar material
brut în legătură cu aceste relaţii, fără a pretinde că reuşeşte să pătrundă în mod exhaustiv
în conţinutul şi formele lor de manifestare.
M.C. Northway (1964, p.82) arăta că: „un test sociometric este un mijloc care
oferă posibilitatea de a determina nivelul la care indivizii sunt acceptaţi într-un grup, de a
descoperi relaţiile dintre aceşti indivizi şi de a indica structura grupului însuşi”.
J.L. Moreno (1960, p.263) defineşte testul sociometric ca fiind „un instrument
care examinează structurile sociale prin măsurarea atracţiilor şi repulsiilor care au loc
între indivizii unui grup”.
În folosirea testului sociometric în cercetarea concretă, este de interes cunoaşterea
următoarelor probleme:
a) cum arată un test sociometric şi cum se întocmeşte;
b) care sunt elementele sale;
 c) cum se administrează un test sociometric.

a) Un exemplu de test sociometric clasic adecvat copiilor 10 – 14 ani, ni-l oferă

M.C. Northway (1964, p.6):

Numele ----- Data ----- Locul.

1. Când te joci în timpul recreaţiei, dacă ţi se cere să alegi, pe care copii din această clasă
îl vei prefera ca tovarăşi de joc?
a) prima alegere;
b) a doua alegere;
c) a treia alegere.
2. Dacă în clasă lucrezi asupra unui subiect dat, cu care copii, în cazul în care ţi se va
cere să alegi, ai prefera să lucrezi?
a) prima alegere;
b) a doua alegere;
c) a treia alegere.
3. În cazul în care se va organiza o reuniune amicală, pe care copii din clasă îi vei alege
ca parteneri?
a) prima alegere;
b) a doua alegere;
c) a treia alegere.
In legătură cu întocmirea testului sociometric, criteriul în funcţie de care subiectul
îşi exprimă opţiunile poate fi folosit ca fiind:
- o situaţie ipotetică, dar cu probabilitate de a deveni realitate;
- o situaţie cu totul improbabilă, imposibilă.
Criteriul reprezintă situaţia sau dominanta activităţii pentru care se formulează
întrebările. Criteriul exprimat de test prin întrebările formulate solicită persoanei căreia i
se adresează să numească un număr de subiecţi din grup consideraţi de ea a fi
corespunzători situaţiei relevate. Se solicită ca alegerile să se facă în ordine ierarhică,
fiecare poziţie fiind investită cu un anumit punctaj.
În alcătuirea testului sociometric, unii autori se rezumă la un singur criteriu, în
timp ce alţii consideră suficiente pentru situaţii obişnuite doar 3 criterii, existând şi cazuri
când numărul criteriilor folosite nu este justificat. Se sugerează însă că folosirea mai
multor criterii (nu exagerat de multe, ci eventual 3) oferă cunoştinţe sporite despre viaţa
preferenţială a indivizilor şi grupurilor mici (Holban, I., Gugiuman, A., Munteanu, A.,
1978, p.175).
b) Testul sociometric trebuie să cuprindă următoarele elemente:
1. motivaţia aplicării testului (de ce se cere completarea unui asemenea
chestionar);
2. asigurarea caracterului confidenţial (câştigarea încrederii; nu se cere numele).
Subiecţii sunt încredinţaţi că opinia lor nu va fi adusă la cunoştinţă celorlalţi membrii ai
grupului;
3. determinarea situaţiei preferenţiale (de alegere) care trebuie să cuprindă:
- stabilirea limitelor ariei preferenţiale (limitele grupului şi natura lui): clasă,
grup de prieteni, etc.
Exemplu: ”alegeţi doar colegii din clasa voastră„ sau puteţi „alege şi alte persoane din
alte clase”;
- precizarea calităţilor alegerii: alegere – respingere – indiferenţă;
- precizarea criteriului testului: „aşezarea în bănci”, „petrecerea timpului liber”
etc. şi stabilirea unui singur criteriu sau eventual a mai multor criterii. Toţi autorii care au
tratat sociometria sunt unanim de acord că stabilirea criteriului trebuie să fie rodul unei
deliberări atente, un rol important având cunoaşterea prealabilă a preocupărilor grupului.
Întotdeauna criteriile se stabilesc în mod precis, ţinând seama de situaţia reală a grupului
cercetat (vârstă, gen de activitate, etc.);
- limitarea sau nelimitarea numărului de alegeri sau respingeri: „alegeţi doar 3
dintre colegii voştri” sau „alegeţi câţi vreţi: 3, 4, 7, fiecare după cum crede de cuviinţă”;
In primele studii sociometrice, unii autori au folosit procedeul limitării numărului
de alegeri şi respingeri. Alţi autori consideră că nu trebuie limitat numărul de preferinţe
pozitive şi negative, deoarece acest lucru opreşte nejustificat subiectul să rămână doar la
un număr prestabilit de alegeri sau respingeri, sau deopotrivă îl îndeamnă să exprime un
astfel de număr de preferinţe chiar dacă nu ar fi tentat să o facă.
- ordinea preferinţei (utilizarea unei scări preferenţiale);
Exemplu: pe cel care îl preferaţi cel mai mult îl treceţi pe primul loc, pe un altul pe locul
doi şi aşa mai departe.
George Bastin arată că ordinea preferinţelor permite realizarea unei analize
aprofundate a tipurilor de reciprocitate şi a formelor pe care le îmbracă subgrupurile .
- stabilirea nu numai a preferinţei spre cineva (pe cine alege fiecare subiect şi pe
cine nu), dar şi a percepţiei de a fi sau nu ales de către ceilalţi membrii ai grupului (cine
crede că l-a ales şi cine crede că nu l-a ales);
4. stabilirea procesului de ierarhizare şi cuantificare a preferinţelor (astfel, din 3
alegeri posibile, primei alegeri i se acordă 3 puncte, celei de-a doua 2 p, celei de-a treia 1
p; din trei respingeri posibile, primei i se acordă –3 p, celei de-a doua –2 p, iar celei de-a
treia –1 p).
Întrucât răspunsurile obţinute prin testul sociometric nu constituie decât materiale
brute, apare imediat necesitatea prelucrării acestora, în scopul determinării în primul rând
a locului preferenţial pe care-l ocupă individul în grupul din care face parte. Acest lucru
este posibil prin realizarea unei sociomatrici.
Sociomatricea este un tabel cu dublă intrare, în care sunt trecuţi toţi membrii
grupului investigat, cu alegerile şi respingerile emise şi primite de fiecare. Notând pe
verticală şi pe orizontală numele subiecţilor, prin întretăierea liniilor orizontale cu cele
verticale, pentru fiecare subiect apare un loc sub formă de careu numit „celulă de
înregistrare”. În dreptul fiecărui subiect alegător (de pe linia orizontală), în careul
corespunzător subiectului ales (de pe verticală) se notează cu + sau cu – numărul de
puncte corespunzător locului ocupat de acesta în topul preferinţelor pozitive sau negative
emise de subiect (tabelul nr.3).
Exemplu: + 3 puncte pentru primul subiect ales în ordinea importanţei; - 2 puncte pentru
al doilea subiect respins în ordinea importanţei etc.
După înregistrarea tuturor răspunsurilor, în partea de jos a tabelului se va nota în
dreptul fiecărui subiect de pe verticală numărul total de alegeri şi respingeri obţinute. Prin
însumarea algebrică a alegerilor şi respingerilor se va stabili locul ocupat de fiecare
individ în cadrul grupului, adică poziţia sociometrică a fiecăruia (Holban, I., Gugiuman,
A., Munteanu, A., 1978, p.178).
Exemplu:
AB BC CD DE EF FG
AB  +2 -1 -2 +1
BC  +2 +1 -1 -2
CD +2  -2 +1 -1
DE -2 +2  -1 +1
EF +2 +1 -2  -1
FG +1 -1 +2 -2 
Alegeri 5 5 2 3 1 2
Respinge 2 1 1 6 4 4
ri
Isp 3/6 4/6 1/6 -3/6 -3/6 -2/6
(0,5) (0,66) (0,16) (-0,5) (-0,5) (-0,33)
Tabelul nr.3 Sociomatricea unui grup de 9 elevi

Printre indicatorii care pot fi stabiliţi pe baza testului sociometric se numără:

- indice de statut sociometric, care reprezintă poziţia ocupată de individ în cadrul
grupului şi este dependent de numărul de alegeri primite de fiecare individ.
alegeri primite de X
Iss = , N – numărul membrilor din grup
N 1
- indice de statut preferenţial. Este mai sensibil decât Iss, deoarece ia în
considerare atât alegerile cât şi respingerile primite de fiecare subiect, evitând astfel
situaţia ca masa subiecţilor să aibă statute sociometrice pozitive.

alegeri - respingeri primite de X

Isp = , N – numărul membrilor din grup
N 1

- gradul de coeziune al grupului

 alegeri reciproce pe perechi

Grad de coeziune= N ( N  1) , N – numărul membrilor din
2
grup

Pentru a stabili natura relaţiilor dintre membrii grupului este necesar ca, în
continuare, să întocmim sociograma grupului.
 Sociograma reprezintă redarea grafică a relaţiilor afectiv–simpatetice dintre
membrii grupului. Prin intermediul ei putem şti dacă relaţiile de alegere sau de respingere
sunt reciproce sau doar unilaterale, dacă preferinţele sunt întâmpinate de respingeri.
Pentru aceasta trebuie precizate simbolurile utilizate, care pot fi convenţionale
(Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p.523):
Astfel pentru:
- atracţie, se foloseşte o linie continuă cu săgeata în sensul subiectului preferat;
- atracţie reciprocă,
A se foloseşte
B o linie continuă cu săgeţi la ambele capete;
- respingere,
A seBtrasează linii întrerupte cu săgeata în sensul subiectului respins;
A
- respingere reciprocă B
- pereche incompatibilă AA BB (A îl preferă pe B, iar B îl respinge pe
A);
Sociograma poate fi :
1. individuală (redă situaţia relaţiilor afective doar a unui singur individ din cadrul
grupului);
2. colectivă (redă situaţia relaţiilor dintre toţi membrii grupului).
La rândul ei, sociograma colectivă poate fi:
- sociogramă colectivă în spaţiul funcţional al grupului (se ia în considerare
aşezarea spaţială a membrilor grupului în funcţie de relaţiile funcţionale dintre aceştia şi
de specificul sarcinii de muncă);
- sociogramă colectivă liberă (care porneşte de la valoarea psihosocială a fiecărui
membru în grup).
Cea mai răspândită formă a sociogramei colective libere este sociograma „ţintă”
bazată pe mai multe cercuri concentrice ce conţin în interiorul lor membrii grupului.
Fiecare membru al grupului este reprezentat printr-un cerc şi orice alegere sau respingere
printr-o săgeată continuă sau punctată (simbolurile sunt convenţionale).
Stabilirea numărului de cercuri pe care trebuie să le conţină sociograma ţintă şi
poziţia pe care o ocupă subiecţii în cadrul ei se face în funcţie de câteva criterii, dintre
care mai importante sunt: indicele de statut preferenţial şi valoarea psihosocială de tip
preferenţial a acestui indice (tabelul nr.4).
 Numărul Numărul subiecţilor Isp Valoarea
preferinţelor cu psihosocială
(alegeri - acelaşi număr de de tip
respingeri) preferinţe preferenţial

4 1 0,66 Foarte popular

3 1 0,5 Popular
2 0 0 Acceptat
1 1 0,16
0 0 0 Indiferent
-1 0 0 Respins
-2 1 -0,33 Marginalizaţi
-3 2 -0,5

Tabelul nr.4 Repartizarea membrilor grupului în funcţie de indicele de statut preferenţial

Pe baza datelor înscrise în acest tabel ştim că sociograma ce urmează a fi construită
va avea 5 cercuri: cercul din mijloc va conţine subiecţii foarte populari din grup, cel de-
al doilea va conţine subiecţi populari ; cel de-al treilea va conţine subiecţi acceptaţi;
cercul patru va conţine subiecţii respinşi, iar cercul cinci subiecţii marginalizaţi (întrucât
nu există subiecţi indiferenţi, aceştia nu vor apărea în sociogramă)

C
D

A
B
F
G
B
C

D
E

EF
 Fig. 6. Sociograma colectivă liberă

„Sociograma prezintă distribuţia alegerilor şi respingerilor în mod spaţial cu

ajutorul unor cercuri concentrice, astfel încât în centru să fie plasat elevul cu statutul
sociometric cel mai bun, iar către periferie, într-un spaţiu din ce în ce mai depărtat ,elevii
care, funcţie de statutul lor sociometric, se îndepărtează de centru” (Ezechil, L., 1996,
p.20).
Pornind de la datele înscrise în sociomatrice şi sociogramă, pot fi evidenţiate o
multitudine de aspecte în legătura preferenţială a grupului, analiza putând fi efectuată la
câteva niveluri distincte:
 la nivel individual, pe baza statutului sociometric sau preferenţial, se poate deduce
poziţia ocupată de fiecare membru în cadrul grupului;
 la nivel interpersonal pot fi evidenţiate tipurile de relaţii care există între membrii
grupului, dacă preferinţele sunt reciproce sau unilaterale, situaţia preferinţelor în funcţie
de sexul membrilor grupului şi modul în care ele se repartizează între aceştia;
 la nivel grupal, pot fi evidenţiate structurile preferenţiale existente în grup (cercul
atracţiilor, triunghiul respingerilor) şi care au o mare semnificaţie pentru atmosfera socio-
afectivă a grupului ca şi pentru randamentul lui.
Extragerea sociogramei individuale a unui elev poate folosi într-un studiu de caz,
unde cunoaşterea statutului sociometric şi a expansivităţii elevului aduc o informaţie
estrem de semnificativă pentru soluţionarea cazului.