UNIVESITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE LITERE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

PROGRAM MASTER LIMBĂ ŞI COMUNICARE

AnalizA ICONO-TEXT DIN PRESA SCRISA

REVISTA MAGAZIN

Conf. univ. dr. Masterand: Luca (Breazu ) Pansela

I. C. Corjan LC an I
 Având în față numărul 3(2876) al săptămânalului național cultural -științific
independent Magazin, din 17 ianuarie 2013, ce oferă cititorilor în cele 52 de apariții pe an,
informații despre știință, cultură, paranormal, universuri paralele și multe alte domenii, voi
încerca să fac o analiză iconotextuală, nu înainte de a defini termenii cu care lucrez și de a
preciza rolul lor în presa scrisă, presă care joacă un rol important în formarea opiniei publice.
Societatea în care trăim este asaltată de imagini: fie că este vorba despre presa scrisă,
televiziune sau internet, imaginea este primul lucru care ne vine în minte. Totuși, deoarece
vorbim despre presa scrisă, precizez că în zona media rolul imaginii este dublu: știința
utilizării imaginii creează imagine. Pe lângă imagine, ca poziționare în mintea
consumatorului, mai vorbim și de imagine ca mod de transmitere a informației. Odată cu
extinderea internetului și posibilitatea accesării gratuite a informațiilor, presa scrisă a pierdut
teren și astfel, paginile de ziar au devenit tot mai aerisite, iar imaginea a umplut spații întregi
de informații. Astfel, imaginea apare nu doar să completeze textul, adițional, ci este ea însăși
text ce poate fi citit cu usurință de orice ochi, nu doar de cel instruit pentru ca la final,
împletirea dintre verbal și iconic să aducă numeroase beneficii, mai ales că publicitatea
acționează pe principiul de complementaritate a textului și imaginii, bazat pe coreferință și
presupoziții, pentru realizarea semnificațiilor iconotextuale. Se crează o legătură strânsă între
statutul cuvîntului şi al imaginii,între raportul dintre vizual şi scriptural, intertextualitatea
discursurilor scripto-vizuale, sinteza icono-textuală, producerea iconotextelor şi receptarea
acestora din punct de vedere comunicaţional.
Dacă în accepțiunea DEX-ului iconul este văzut ca semn, imagine și doar textul ca
ansamblu ce poate fi cititi, descifrat( realizat, din perspectiva semioticii din simpla îmbinare a
două propoziții), cercetătorii văd o serie de raporturi mutuale între imagine și text astfel încât
iconotextul se conturează ca fiind „ principiul fundamental de structurate a oricărui mesaj
publicitar”1. Unitatea iconotextuală oferă tocmai o probă suigeneris de intertext și pune la
lucru, în efortul decodării, prin glisarea sensurilor, codul publicitar, deoarece se crează o
unitate indisolubilă a textului şi imaginii, în care nici textul, nici imaginea nu au, separat,
funcţie ilustrativă, dar împreună configurează sensul global al unui mesaj scripto-imagistic.

1
I.C. Corjan, Semiotica limbajului publicitar: textul și imaginea, Ed. Universității, Suceava, 2004
Potrivit lui R. Barthes, ca „fenomen psihosocial de anvergură”, publicitatea este un mesaj și,
mai mult decât atât, orice mesaj este publicitar, fie că este implicit sau explicit
Așadar, subscriu d-lui I.C. Corjan cum că „ transfigurarea textului şi imaginii
publicitare în expresii care trec dincolo de banala şi imediata lor utilitate orientează percepţia
noastră către miracolul creaţiei artistice şi gratuitatea frumosului, ne emoţionează pozitiv, are
influenţă asupra noastră şi ne modifică viziunea reificată despre realitate, simţind în mesajul
publicitar latura spirituală a acţiunilor practice".
Întorcându-mă la publicația Magazin și privind din punct de vedere textual, obsev
că textele sunt cu precădere „ etice” ce conțin trăsături cu delimitări exterioare textului,
deductibile în timpul lecturii (referințe anterioare sau posterioare: titluri, semnale ante- sau
postpuse, pauze, vorbire deictică, alte paratexte )2 încă de pe prima pagină, de la prezentarea
articolelor „de vârf” și continuând cu articolul „VISELE, avertismente lansate în timpul
nopții”, articol ce apare însoțit de două imagini foto abstractizant-poetice, de factură artistică,
puse în relaţie cu textul, fără legătură între ele deoarece autorul nu este preocupat de
conformitatea cu textul, conferind astfel imaginilor valori expresive şi cognitive străine
textului, dar proprii viziunii creatoare a celui în cauză, aducând informaţii suplimentare,
îmbogăţind mesajul; unul din referenții vizuali prezintă părți, coloanele dintr-o construcție
odată impunătoare cu luna plină ce parcă străjuiește coloanele și un om ce vrea să pășească
parcă spre coloane, iar cealalalt transmite un sentiment de calm, de autostăpânire, în ciuda
faptului că prezintă actanții stând pe baloane imense, transparente ( or fi de săpun??). La o
primă vedere referenții vizual-iconici par a nu fi în concordanță cu textul care, în cea mai
mare parte a lui informează asupra studiilor despre vise cît și despre cele mai vechi însemnări
despre vise a căror dezlegări care s-au dovedit salvatoare ( Vechiul Testament- Geneza,
înștiințarea despre seceta ce avea să urmeze), deoarece avem de-a face cu simboluri
intenţionale unde este vizată suscitarea unor sentimente, aceasta realizându-se prin punerea în
scenă a unor personaje în anumite situaţii, relaţii în care consumatorul se poate identifica cu
uşurinţă. Textul are caracter preponderent referențial –virtual. Abaterea descripției imagistice
de la concordanța textuală oferă libertate sporită de interpretare a icono-textului, depășind
conținutul denotativ al textului. Astfel, este îndeplinită “unitatea indisolubilă a textului şi
imaginii, în care nici textul, nici imaginea nu au, separat, funcţie ilustrativă”( Michael
Nerlich) dar care împreună configurează sensul global al unui mesaj scripto-imagistic.
Relația text- imagine tinde spre o atitudinea deviantă, de autonomie a expresiei icono-plastice

2 I.C. Corjan , Semotica limbajului publicitar – textul si imaginea, Editura USV, 2004
faţă de text, refuzînd mimetismul, imaginea avînd doar raporturi vag sugestive cu acesta, pînă
la abstractizarea conţinutului livresc dar, gasind totuși în text ancore pentru conturare și
generare pentru ca în final să existe un dialog imagine- text.
Titlul „Visele, avertismente lansate în timpul nopții” scris parțial cu majuscule de
culoare albastră ( culoarea intelectului,culoare care abundă în ziar) este în relație de
complementaritate cu textul care demonstrează „misterul” viselor, cauzalitatea și interpretarea
acestora.
Pe de altă parte, rubrica „Caleidoscop” ne oferă un articol despre „ Peridiocitatea și
anticiparea cataclismelor naturale” anunțat, explicitat prin imaginea unui vulcan în erupție-
simbol conotativ. Astfel, informaţiile produse în coduri diferite interacţionează sintagmatic şi
îşi transferă reciproc valori semantice interdependente, textul şi imaginea aflându-se într-o
relaţie complementară prin fenomenul redundanţei, dar nu în ideea de recurenţă a unor
elemente non-pertinente, ci redundanţă produsă în coduri diferite (verbal şi non-verbal), dar
coprezente prin mijlocirea aceluiaşi canal-vizualul. Caracterul comunicațional este evidențiat
pprin relația text-imagine, imagine –text, unde iconul are capacitate antologică, de dedublare
iconică a textului scris, acesta devenind referentul imediat al configuraţiei vizuale.
Rubrica „Spectacolul cunoașterii” ne oferă studii și informații despre microuniversul
vegetal iar textul este însoțit de un grupaj de referenți iconici de dimensiuni generoase,
interdisciplinari, cu explicații în text, asigurând acestuia coerență şi unitate, știut fiind faptul
că un text poate să ateste sau să indice în proximitate existența denotatului – obiectul figurat
iconic – deoarece prin existența semnului apare și obiectul desemnat iar apariția perceptibilă
a acestuia din urmă ne dă indicii asupra relevanței, adevărului unui text. Secvența narativă are
ca și componentă procesualitatea bazată pe o suită de momente iar textul are caracter
inferențial și argumentativ. Există aici o complementaritate a enunţurilor imagistic-scripturale
care asigură coereță şi unitate în diversitate, cu funcție de evocare persuasivă ce stimulează
imaginația receptorului.
În ceea ce privește relația text-imagine sesizăm o relaţie de congruență ce susţine
achiziţia de cunoştinţe prin dublarea informaţiilor, un raport “tautologic” între text şi
imagine, unde ilustraţia exprimă cu fidelitate narativă conţinutul textului ce este luat ca
referent de bază. De precizat este faptul că imaginile sunt inserate printre rândurile textului
astfel încât ochiul poate sări ușor de la imagine la text și invers, fiind mai ușor de „citit” și
asigurându-se astfel o mai bună comprehensiune.
Vorbind de relația text-text, trebuie să precizez că textul titlul „ Mirajul ascuns al
microuniversului vegetal”, scris parțial cu majuscule special pentru a atrage atenția și pentru a
spori curiozitatea este în acord cu textul informativ, care vine să completeze mesajul transmis
de titlu, să-l explice.
Publicația continuă pe aceeași linie și, la rubrica „ Istorii uitate” „citim” din scenele
vizual-iconice ce fac referire la obiectele și evenimentele lumii reale despre mari personalități
ale istoriei Imperiului Roman, secvențele narative fiind prezentate într-o succesiune temporală
a evenimentelor, înglobând structurile iconice cu cele vizuale, realizarea sensului producându-
se prin recursul la date situationale, la experiența și memoria culturală a subiectului
interpretant precum și la inferențe de ordin deductiv, inductiv și nu în ultimul rând, analogic.
Textul se caracterizează prin caracter comunicativ, orientat spre monolog. La pagina 8-9
avem fotografii ale operelor lui Michelangelo- secvențe descriptive, cu ancorare referențială,
vizând totodată și intertextualitatea directă, ce pun în relație elementele compoziționale - pe
teme biblice, care evocă o lume dincolo de cuvinte, un întreg univers, explicitând conținutul
textului care vorbește despre latura de genialitate a autorului operelor, ce-și are izvorul în Cel
pe care îl reprezintă în Facerea Soarelui și a lunii, ridicându-se problematica genialitate vs
divinitate a creatorului uman în paralel cu cea a Marelui Creator. Din nou, figurile iconice
atestă relevanța textului, așa cum textul atestă relevanța iconilor.
Despre comlementaritatea text-imagine, imagine-text, vorbește și Umberto Eco
notând că sememul, văzut ca “normă orientată spre text” este un “text virtual, o enciclopedie”,
iar textul este la rându-i “expansiunea unui semem”.
Privind spre rubricile mari ale săptămânalului „ Magazin” nu se poate să nu observăm
sensul strategic unitar al întregii construcţii imagine-text ce evoluează de la vag la concret( „
Visele...”) de la abstract,esenţial, la realitate ( ex rubricile „Caleidoscop”, „Spectacolul
Cunoașterii”, „La granițele realului”) .
Deoarece fiinţele umane sunt inconştient în căutarea acestor simboluri nonverbale,
pentru a descoperi semnificaţia veritabilă a unei situaţii, iar societatea actuală este una de
consum, iconotextul publicitar nu operează cu un singur adevăr transmis receptorului, fiecare
consumator/cititor, are libertatea să interpreteze mesajul în funcţie de capacităţile de decodare
de care dispune. Pe acest fapt mizează orice publicație, inclusiv săptămânalul cultural-
științific independent „Magazin” care nu încearcă să facă altceva decât să supraviețuiască
într-o perioadă grea, în care din ce în ce mai puțini oameni citesc presă scrisă. Poate că uneori
referenții vizuali abundă, dar este cea mai sigură cale de a atrage și de a menține atenția, știut
fiind faptul că mai întâi ne amintim și „citim” imaginile.
 Bibliografie:

 Barthes, R., Mitologii, Editura Institutul European, Bucureşti, 1997

 Corjan ,I.C, Semotica limbajului publicitar – textul si imaginea, Editura USV,

2004

 Moldoveanu,M.; Miron, D., Psihologia reclamei: publicitatea în afaceri, Editura

Libra, Bucureşti, 1995