Sistemul limfatic este parte a sistemului circulator, care cuprinde o rețea de vase limfatice care

transportă un lichid clar numit limfă (latină apă[1]) direcțional spre inimă. Sistemul limfatic a fost
descris pentru prima dată în secolul al XVII-lea, în mod independent de către Olaus
Rudbeck și Thomas Bartholin. Spre deosebire de sistemul cardiovascular sistemul limfatic nu este
un sistem închis. Sistemul circulator uman procesează o medie de 20 de litri de sânge pe zi prin
filtrare capilară, prin care se elimină plasma, rămânând celulele sanguine. Aproximativ 17 litri din
plasma filtrată sunt reabsorbiți direct în vasele de sânge, în timp ce restul de 3 litri rămân în lichidul
interstițial. Una dintre principalele funcții ale sistemului limfatic este de a asigura o cale alternativă
pentru ca acești 3 litri în plus pe zi să revină în sânge.[2]
Cealaltă funcție principală este aceea de apărare a sistemului imunitar. Limfa este foarte
asemănătoare cu plasma sanguină însă conține limfocite și alte celule albe. Ea conține, de
asemenea, produse reziduale și resturi de celule împreună cu bacterii și proteine. Organele asociate
compuse din țesut limfoid sunt locurile de producție ale limfocitelor. Limfocitele sunt concentrate în
ganglionii limfatici. Splina și timusul sunt, de asemenea, organe limfoide ale sistemului imunitar.
Amigdalele sunt organe limfoide, care sunt de asemenea asociate cu sistemul digestiv. Țesuturile
limfoide conțin limfocite și, de asemenea, alte tipuri de celule pentru sprijin.[3] De asemenea,
sistemul include toate structurile dedicate circulației și producerii de limfocite (componenta celulară
principală a limfei), care include, de asemenea, măduva osoasă, și țesutul limfoid asociat cu
sistemul digestiv.[4]
Sângele nu vine în contact direct cu celulele și țesuturile parenchimatoase din organism, ci mai
degrabă constituenții sângelui mai întâi părăsesc vasele microvasculare de schimb pentru a deveni
fluid interstițial, care apoi vine în contact cu celulele parenchimatoase ale corpului. Limfa este
lichidul care se formează atunci când fluidul interstițial intră în vasele limfatice inițiale ale sistemului
limfatic. Limfa este apoi deplasată de-a lungul rețelei de vase limfatice fie prin contracțiile intrinseci
ale pasajelor limfatice, fie prin compresia extrinsecă a vaselor limfatice datorită forțelor externe
exercitate de țesuturi (de exemplu, contracțiile mușchilor scheletici), sau prin intermediul inimilor
limfatice în cazul unor animale. Organizarea ganglionilor limfatici și a drenajului urmează
organizarea corpului în regiuni interne și externe; prin urmare, drenajul limfatic al capului, membrelor
și pereților cavității corpului urmează un traseu extern, iar drenajul limfatic al toracelui, abdomenului,
precum și al cavităților pelviene urmează un traseu intern.[5] În cele din urmă, vasele limfatice se
golesc în conductele limfatice, care se varsă într-una dintre cele două vene subclaviculare, aproape
de joncțiunea lor cu venele jugulare interne.