CURS 11-12

Elemente de profilaxie activă pe grupe de vârstă

Senescenţa ca involuţie naturală a individului şi ajustările anormale

ale procesului de îmbătrânire. Cauze frecvente de disfuncţii ale
persoanelor în vârstă. Noţiuni de evaluare şi strategii de intervenţie
profilactică în contextul morbidităţii asociate a vârstnicului.

Modificările suferite de organismul uman la vârsta a III-a sunt cauzate de fenomenul de

îmbătrânire a aparatelor și sistemelor organismului - proces biologic de alterare inerentă,
progresivă și ireversibilă a funcțiilor organismului și care se manifestă prin:
- reducerea progresivă a capacității de adaptare la variațiile mediului intern și extern;
- reducerea progresivă a capacității de realizare a homeostaziei;
- reducerea progresivă a capacității de realizare a echilibrului energetic – molecular → celular →
tisular → organ → organism;
- reducerea progresivă a capacității de recepționare, stocare, prelucrare și utilizare a informației.
Toate aceste modificări au un impact direct asupra abilităţii funcţionale a organelor, a
sistemelor organismului şi nu în ultimul rând asupra organismului ca întreg. Astfel, modificările
survenite în organismul uman la vârsta a III-a se datorează unui proces de degradare graduală şi
diferenţială, consecință a unui ansamblu de fenomene care implică schimbări din punct de vedere
biologic şi psihologic.
Vârsta a III-a se caracterizează prin modificări ale conformației exterioare a corpului,
cum sunt:
- scăderea progresivă a taliei cauzată de accentuarea curburilor coloanei vertebrale și
tasării discurilor intervertebrale;
- modificarea proporțiilor corpului;
- scăderea masei musculare;
- depunerea de grăsime în anumite regiuni ale corpului;
- alterări ale aparatelor organismului, dar în special a aparatului mio-artro-kinetic etc.

1
 Vârsta a III-a se manifestă, din punct de vedere morfologic, prin atrofia progresivă și
scleroza diferitelor organe.
Diminuarea funcțiilor fiziologice ale organismului interesează:
- forța musculară;
- viteza de conducere a influxului nervos prin nervi;
- capacitatea filtrantă a rinichiului;
- volum-minutul inimii etc.
Segmentul de populaţie vârstnică prezintă asociaţii morbide, dintre care enumerăm
următoarele:
 ateroscleroză cu manifestări cerebrale, coronariene, periferice;
 cardiopatie ischemică cronică;
 hipertensiune arterială esenţială;
 osteopenie / osteoporoză;
 boală artrozică vertebro-periferică cu determinări mono sau pluriarticulare;
 adenom de prostată;
 incontinenţă urinară;
 cataractă;
 presbiacuzie;
 sarcopenie;
 sindrom depresiv;
 afecţiuni dentare şi paradontale până la edentaţie;
 variate sindroame dispeptice.
Vârsta a III-a este considerată a fi unul dintre factorii de risc asociat ai osteoartritei (o
formă patologică de senescenţă osteoarticulară) și nu doar un răspuns inadecvat al agresiunii
unor factori interni și externi.
Osteoartrita reprezintă deteriorarea progresivă a componentei cartilaginoase articulare
însoțită de fenomene de durere și oboseală articulară ceea ce va conduce la diminuarea activității
și a capacității de efort și mai departe la diminuarea capacității de autoîngrijire (diminuarea
capacității de efectuare a ADL-urilor) iar prin aceasta la deteriorarea statusului afectiv (depresie,
anxietate) și social, precum și la deteriorarea capacității de muncă având drept consecință
deteriorarea calității vieții.

2
 Osteoartrita reprezintă una dintre entitățile bio-psiho-sociale datorită marilor dizabilități
pe care le produce dar și a marii prevalențe în rândul bolilor cronice.
Elaborarea strategiei operaționale terapeutice privind îmbunătățirea performanțelor fizice
și creșterea independenței pacienților cu osteoartrită trebuie realizată în funcție de stadiul clinico-
anatomo-funcțional al bolii și cel al comorbidităților. Aceasta presupune asocierea
următoarerelor terapii:
- terapia medicamentoasă (medicaţie antialgică, antiinflamatorie, neuroprotectoare,
neurotropă);
- kinetoterapia (kinetoprofilaxia);
- hidrokinetoterapia;
- fizioterapia;
- electroterapia;
- balneoterapia;
- psihoterapia etc.
Osteoporoza reprezintă o altă boală întâlnită cu o mare frecvență la segmentul
populațional de vârsta a III-a.
Osteoporoza este o boală scheletică sistemică caracterizată de reducerea masei osoase
(atrofie osoasă care afectează cele două componente ale osului: substanţa organică şi cea
minerală) şi deteriorare microarhitecturii ţesutului osos și care predispune la creșterea fragilităţii
osoase şi a riscului de fracturi. Complicația osteoporozei de tipul unei fracturi prezintă cea mai
frecventă localizare la nivelul:
 colului femural
 extremității distale a radiusului (fractura Pouteaux-Colles)
 extremității superioare a radiusului
 coloanei vertebrale și coastelor.
Datorită fracturilor patologice pe care le determină osteoporoza reprezintă o majoră sursă
de morbiditate și mortalitate devenind o importantă problemă de sănătate publică. Morbiditatea
prin fracturi osteoporotice reprezintă 30%, iar mortalitatea poate ajunge până la 12-20%.
Privită astfel, osteoporoza implică aplicarea unor strategii adecvate, precoce și eficiente
în tratarea factorilor favorizanţi şi a celor etiologici.

3
 Elaborarea strategiei operaționale terapeutice privind limitarea osteoporozei presupune:
- refacerea masei osoase deficitare (stabilizarea sau creșterea sa),
- ameliorarea arhitecturală a osului,
- creșterea rezistenței osului,
- refacerea masei musculare afectatǎ,
- ameliorarea durerii,
- prevenirea fracturilor, atât a celor inițiale cât și a celor recurente,
- ameliorarea simptomatologiei secundare fracturilor și deformărilor scheletale,
- îmbunătățirea funcției fizice,
- creșterea calității vieții.
Terapiile utilizate ținând cont de statusul anatomic și funcțional al pacientului sunt
următoarele:
- terapia medicamentoasă:
- inhibitoare a rezorbției osoase,
- stimulatoare a formării osoase (medicaţie hormonală: hormoni estrogeni, progestativi,
etc, calciu, vitamine – în special vitamina D, analgezice, miorelaxante);
- kinetoterapia (precoce și intensivă):
- prevenirea căderilor și minimalizarea riscului de apariție a fracturilor,
- reeducarea echilibrului și coordonării,
- creșterea tonusului musculaturii posturale și generale,
- ameliorarea performanțelor motrice,
- creșterea mobilității articulare generale;
- tehnologia de rezonanță magnetică nucleară – MBTS (stimulare biofizică naturală a
metabolismului - reducerea semnificativă a durerii și creșterea densității și masei osoase).

Patologia cardiovasculară prezentă la segmentul populațional de vârsta a III-a se

caracterizează printr-o serie de modificări cardiace și vasculare asociate senescenței. Procesul
prin care structura peretelui vascular arterial și venos se modifică cu vârsta este cunoscut ca
remodelare. Modificările structurale cauzate de remodelare debutează în viața adultă și se
acumulează cu vârsta. Una dintre cele mai importante modificări asociate vârstei este dilatarea
arterelor mari elastice care conduc la creșterea lumenului. Peretele acestor vase mari elastice

4
suferă în același timp și un proces de îngroșare (studii pe peretele carotidian – grosimea intima +
media (IM – grosime) crește de 2-3 ori până la vârsta de 90 de ani; creșterea grosimii IM este un
important factor de risc pentru ateroscleroză (ATS) și bolile determinate de ea – ATS cu
determinări multiple, cerebrale, coronare, periferice). Morfologic această îngroșare IM se
datorează modificării țesutului conjunctiv din cele două tunici în care scade numărul de celule
musculare vasculare, dar crește dimensiunea lor, iar în intimă crește cantitatea de colagen și
scade procentul de elastină. Modificările conținutului de colagen și elastină au importante efcte
de distensibilitate, complianța și rigiditatea (stiffness-ul) arterelor senescente. În același timp
disfuncția celulelor endoteliale ale intimei este caracteristică procesului de senescență vasculară
(celulele endoteliale se hipertrofiază cu vârsta, forma devine neregulată, permeabilitatea lor
crește cu vârsta și spațiul lor subendotelial poate fi infiltrat de celulele musculare vecine). În plus
procesul de secreție a factorilor endoteliali este alterat în arterele senescente. Dintre factorii
endoteliali eliberați (secretați) cei mai importanți sunt: acidul nitric (NO), prostaciclina (PGI2),
endotelinele, interleukinele, factorii de creștere endoteliali, molecule de adeziune – ICAM,
inhibitorii de plasminogen, factorul von Willebrand. Aceștia reglează tonusul vascular,
angiogeneza, tromboza și tromboliza, permeabilitatea vasculară, relaxarea vascualră, etc.
Schimbările structurale descrise la nivelul peretelui arterial au implicații în funcțiile vasculare și
contribuie în principal la rigiditatea caracteristică a peretelui arterial. Stiffness-ul arterial este
responsabil pentru modificările de tensiune arterială (presiune sangvină) raportate la persoanele
vârstnice (creșterea presiunii sistolice și scăderea presiunii diastolice – creșterea presiunii
diferențiale). De asemenea modificările vasculare descrise cresc și riscul altor boli vasculare
cronice. Nu în ultimul rând modificările răspunsului fiziologic al arterelor și arteriolelor asociate
vârstei sunt cauzate de scăderea sensibilității, responsivității la diverși stimuli metabolici,
endoteliali sau hormonali care se instalează cu vârsta.
Efectele senescenței la nivelul inimii (pompei cardiace) sunt:
- depunerea lipidelor pe suprafața epicardică,
- acumularea de calciu în diversele leziuni ale inimii (calcificare),
- creșterea dimensiunii atriilor (dilatația și creștere de volum atrial),
- îngroșarea peretelui ventricular stâng,
- scăderea numărului de celule automate (pacemaker) în nodulul sinoatrial,

5
 - scăderea numărului total de miocite din cord (populația miocitelor scade 35% între 70 și
90 de ani),
- pe măsură ce numărul de miocite declină progresiv crește numărul de fibroblaste care
secretă colagen și elastină,
- nivelul de colagen crește cu vârsta.
Aceste modificări structurale de vârstă cresc și rigiditatea miocardului, scade complianța
ventriculară (disfuncție diastolică) și prin aceasta este afectată umplerea ventriculară stângă.
Dilatația atrială amintită anterior favorizează dezvoltarea fibrilației atriale și altor aritmii întâlnite
cu înaintarea în vârstă.
Una din caracteristicile aparatului cardiovascular la vârstnic este descreșterea răspunsului
la stimularea adrenergică β cu scăderea răspunsului cronotrop (creșterea frecvenței) și
răspunsului inotrop.
Patologia cardiovasculară prezentă la segmentul populațional de vârsta a III-a cuprinde ca
principale entități:
- ateroscleroza,
- creșterea prevalenței aritmiilor supraventriculare și ventriculare,
- creșterea incidenței insuficienței cardiace cronice,
- creșterea manifestărilor ischemice la nivelul membrelor inferioare,
- apariția cu frecvență crescută a manifestărilor de ateromatoză carotidiană cu aspectele ei
clinice: atacuri tranzitorii ischemice, stroke (AVC – accident vascular cerebral),
- creșterea incidenței cardiopatiei ischemice nedureroase și dureroase – cu formele angor
stabil, instabil și IMA (infarct miocardic acut).
Strategia terapeutică aplicată persoanelor de vârsta a III-a cu afecțiuni cardiovasculare
trebuie realizată complex şi total, tratamentul efectuându-se în funcție de diagnosticul, gravitatea
și stadiul bolii, bolile asociate, antecendetele personale. Unul dintre mijloacele foarte importante
în recuperarea persoanelor în vârstă cu afecțiuni cardiovasculare îl reprezintă kinetoterapia care,
printr-un antrenament fizic bine dozat va asigura o capacitate oxidativă crescută în segmentul
muscular ce va face ca necesitățile de flux sangvin să fie mai reduse, realizându-se o cruțare -
compensare eficientă a activității cardiace.
Abordarea terapeutică a pacientului de vârsta a III-a trebuie realizată complex şi total,
tratamentul efectuându-se pentru fiecare dintre afecţiunile pe care acest pacient le are.

6
 Identificarea celor mai frecvente afecţiuni și a localizării acestora în rândul
persoanelor de vârsta a III-a.

Prin metodele de anchetă se pot obține premisele obiective ale unei realități
informaționale, respectiv de proiecție a unor caracteristici ale subiectului de vârsta a III-a:
- sexul subiectului;
- vârsta subiectului;
- antecedentele heredo-colaterale;
- regimul alimentar;
- preferințele și obișnuințele alimentare;
- hidratarea;
- nivelul de colesterol;
- valorile tensiunii arteriale maxime în repaus;
- valorile tensiunii arteriale minime în repaus;
- pulsul arterial;
- fumatul;
- sedentarismul / activitatea fizică;
- greutatea;
- glicemia;
- dispneea;
- prezența semnelor: slăbiciune generală sau oboseală, confuzie, arsuri la stomac, sete;
- tristețea;
- nervozitatea / anxietatea;
- emoțiile și gradul (modul) de comportament;
- satisfacția datorită vieții personale;
- relaxarea.

7
 Concluzii
 Odată cu înaintarea în vârstă se produc tulburări la nivelul aparatului mio-artro-kinetic
evidențiate mai ales la nivelul membrelor inferioare, care conduc invariabil la scăderea
nivelului de activitate fizică. Acest lucru determină scăderea notabilă a forței musculare
și apariția frecventă a oboselii musculare. Profilactic se recomandă tratament kinetic
(exerciții aerobe).
 Bolile cronice frecvente la vărsta a III-a reprezintă deasemenea factori limitativi pentru
activitățile fizice. Acest lucru conduce la apariția sindromului de decondiționare și mai
apoi scăderea toleranței la efort fizic, ceea ce determină scăderea independenței și
autonomiei vârstnicului.
 Programele de kinetoprofilaxie la vârstnici trebuie să țină cont de scăderea forței,
scăderea masei active, alterarea reflexelor, scăderea excitabilității fibrelor nervoase,
scăderea sensibilității, scăderea vitezei de reacție, deficit postural, poziții vicioase.
Efectele kinetoprofilaxiei la vârsta a III-a au ca obiective:
- corectarea posturii,
- creșterea capacității funcționale cardiorespiratorii,
- combaterea pozițiilor antalgice,
- întârzierea apariției durerii și oboselii,
- ameliorarea proceselor cognitive și de memorie,
- combaterea stărilor depresive,
- creșterea gradului de autonomie și independentă,
- prevenirea deshidratării,
- stimularea apetitului,
- creșterea gradului de integrare în familie.
- creșterea gradului de socializare.
 Educaţia terapeutică și activitatea fizică regulată contribuie la profilaxia primară și
secundară a numeroase maladii cronice cum sunt: bolile cardiovasculare, diabetul,
cancerul, hipertensiunea arterială, obezitatea, depresia și osteoporoza și sunt asociate cu
un risc scăzut de moarte prematură.
 Starea de sănatate și capacitatea funcțională la vârsta a III-a sunt influențate de
interacțiunea complexă a statusului clinic cu factorii socio-economici și psihologici.