Anestezici folositi in stomatologie

Suprimarea durerii in cursul tratamentelor stomatologice, a reprezentat un

deziderat important in practica stomatologica. Multiple substante au fost utilizate
de-a lungul vremurilor; primele – Cocaina, Novocaina – au fost abandonate ca
urmare a sintetizarii de noi substante (ex. Xilina, Mepivacaina, Ubistezinul) cu
proprietati anestezice superioare, respectiv cu efecte secundare reduse. Din punct
de dere chimic, sunt folosite cu precadere 2 mari grupe de substante anestezice de
sinteza: amide si esteri.
In practica curenta stomatologica si maxilo-faciala, dirsele substante anestezice se
folosesc ca anestezice de contact si ca anestezice pentru infiltratii.

ANESTEZICELE DE CONTACT

Se utilizeaza prin badijonare sau pulrizare, se prezinta sub forma de:

1. Solutii: Tetracaina 1-2%; Xilina 5-l%; Benzocaina si Cocaina 5% pentru
examinari si 10% pentru interntii.
2. Paste analgezice: ungnt cu Xilina 5%; Contralgin-pasta pe baza de cocaina;
Contralgan-pasta pe baza de tetracaina.
3. Comprimate analgezice continand benzocaina.
4. Spray, preparate pulrizabile sub forma de aerosoli, continute in flacoane
speciale: Gingicain, Xilestezin

Cuprins :
Cocaina
Procaina (novocaina)
Xilina (xilocaina, lidocaina)
Mepivacaina (carbocaina)
Prilocaina (citanest)
Ubistezin

1
Cocaina
Este un alcaloid prezent în frunzele arborelui Eritroxilon Coca care creşte , Bolivia
şi Peru. Indienii din aceste ţări foloseau frunzele pentru calmarea durerilor, dar şi
ca excitante psiho-motorii.
Ca substanţă anestezică în medicina occidentală, a fost introdusă de către Mac
LAGAN, 1857 şi NIEMAN 1859, sub formă de cloralhidrat de cocaină.
Este singurul anestezic natural, nesintetizat, utilizat în stomatologie, prezentându-
se sub formă de pulbere albă cu gust amar, hidrosolubilă, care se distruge prin
fierbere.

Acţiune:
Se resoarbe uşor prin mucoasa bucală, astfel încât se utilizează ca anestezic de
contact. Când se ingeră sau se inhalează prin mucoasa nazală, produce ilaritate
datorită stimulării cortexului. Previne oboseala, dar este foarte toxică, supradozajul
ducând la tremurături, convulsii, halucinaţii, depresia miocardului şi a centrilor
respiratori putând produce moarte. Doze repetate de cocaină determină tulburări
emoţionale, mentale, psihice, prin fenomenul de dependenţă.
Posologie (doze, concentraţii)
- Soluţie 5-10%, sau în amestec cu alte substanţe – Fenol, Mentol;
- Soluţie 5% pentru examinări; 10% pentru intervenţii;
- Pastă anestezică, Contralgin-pasta;
- Doza curentă pentru o administrare : 30-50mg (10 picături din soluţia 10%);
- Fenomenele toxice grave pot apare la 15-20mg; Doza letală: 1-1,2g.

Procaina (novocaina)
Face parte din grupa esterilor, fiind un ester dietil amino-etil al acidului
paraaminobenzoic. Procaina a fost sintetizată în 1904-1905 de EINHORN, în
formă hidrocloridă, fiind mult timp cel mai utilizat anestezic local. Se prezintă ca
pulbere incoloră, cristalină, hidrosolubilă, care nu se distruge prin fierbere la 120
grade C, putând astfel fi sterilizată.

Acţiune:
Pe lângă efectul anestezic, determină vasodilataţie locală, ceea de duce la absorbţia
rapidă de la locul injectării (adică un timp scurt de acţiune anestezică) respectiv la
creşterea hemoragiei în plaga operatorie.Toxicitatea substanţei este redusă, fiind de
6-8 ori mai mică decât a cocainei. În doze mari dă fenomene toxice asupra SNC,

2
iniţial de tip convulsii, dispnee, apoi hipotensiune arterială, bradicardie şi chiar
moarte. Supradozajul se datoreşte de obicei injectări prea rapide şi a cantităţii mari
de anestezic. Determină frecvent reacţii alergice, date de gruparea amino-. Acest
fapt impune ca înainte de administrare să se facă investigaţii anamnestice şi teste
biologice (cutireacţia, IDR, patch-testul). Nu dă fenomene de obişnuinţă sau
dependenţă. Ca efect secundar, antagonizează sulfamidele şi antinevralgice. Astfel,
la un pacient aflat sub tratament cu sulfamide, procaina le diminuează efectul, sau
chiar le inhibă acţiunea bacteriostatică. Pe de altă parte, sulfamidele vor împiedica
acţiunea anestezică locală a procainei sau a oricărui derivat al acidului
paraaminobenzoic. De semnalat şi faptul că unele antidiabetice au în compoziţie
molecule de sulfamide, astfel, administrarea procainei putând determina modificări
ale glicemiei şi complicaţii grave la pacienţii cu diabet zaharat. Procaina poate
inactiva şi acţiunea unor preparate antinevralgice care au în compoziţia lor
gruparea paraamino. Aceasta explică anestezia insuficientă cu procaină la pacienţii
care au consumat în prealabil multe antinevralgice, dar şi acţiunea ineficientă a
antinevralgicelor în combaterea durerilor postoperatorii la pacienţii la care s-a
utilizat anestezia cu procaină.

Posologie (doze, concentraţii):

În stomatologia şi chirurgia OMF se folosesc soluţii de procaină în următoarele
concentraţii:
- 0,5% pentru anestezie prin infiltraţie în intervenţiile pe părţile moi ale feţei şi
regiunii cervicale;
- 1% pentru anestezii locale, în special pentru cele plexale;
- 2% pentru tronculare periferice;
- 4% pentru anestezii tronculare bazale.
Deoarece toxicitatea procainei şi riscul de accidente este legat de concentraţie, la
ora actuală există tendinţa de a se utiliza soluţii slabe, de 1%. Cantitatea maximă
de substanţă ce se poate administra odată nu trebuie să depăşească 0,200g, adică:
40 ml din soluţia 0,5%; sau 20 ml din soluţia 1%; sau 10 ml din soluţia 2%;
respectiv 5 ml din soluţia 4%.
Deoarece procaina produce vasodilataţie, se resoarbe rapid din ţesuturile în care a
fost injectată, acţiunea sa anestezică fiind de scurtă durată. De aceea, în general,
procaina se utilizează cu un corectiv, ca Adrenalina (în concentraţie de 1/50000-
1/80000) sau Noradrenalina.

3
Xilina (xilocaina, lidocaina)
Face parte din anilidele ne-esterice, grup de anestezice intrate în practică relativ
recent. Acestea conţin o grupare amidică în locul celei esterice. Substanţele din
această grupă nu sunt distruse de esteraze; metabolizarea lor având loc în special în
ficat unde sub acţiunea amidazelor sunt oxidate şi dietilate, iar metaboliţii sunt
eliminaţi pe cale renală.

Sintetizată de LOFGREEN în 1943 şi testată de LUNDQVIST, este primul şi cel

mai utilizat anestezic din această grupă. Gruparea aromatică din structura chimică
este xilenul.
Xilina este cel mai stabil anesezic local, păstrându-şi nemodificate proprietăţile
multă vreme în soluţie. Nu se alterează prin fierber, în mediu acid saau alcalin,
astfel încât se poate steriliza. Nu este iritantă pentru ţesuturile în care este infiltrată.

Acţiune
Faţă de procaină, acţiunea anestezică este de 3-4x mai puternică decât a procainei;
anestezia se instalează mai repede, 3-4 minute; durata anesteziei este mai lungă, 2-
3 ore; iar teritoriul anesteziat este de aproximativ 2x mai întins, datorită
difuzibilităţii crescute a xilinei.Nu produce vasodilataţie, astfel încât asocierea unui
vasoconstrictor nu este obligatorie. Dacă se adaugă vasoconstrictor, Adrenalină,
intensitatea şi durata anestzeziei sunt mult crescute. Nu dă în general reacţii
alesrgice, fiind indicată la pacienţii cu alergie la procaină. Dacă apar, se pare că nu
se datoresc xilinei, ci mai degrabă conservanţilor utilizaţi, substanţe cunoscute sub
denumirea de “parabens”. Toxicitatea este numai de 2-2,5x mai mare decât a
procainei. Supradozajul xilinei manifestându-se prin: reacţie de iritaţie a SNC cu
inconştienţă, convulsii, chiar colaps respirator şi circulator.

Posologie:
- În stomatologie se utilizează soluţii de concentraţie 0,5% pentru infiltraţii, şi 1-
2% pentru anestezii tronculare.
- Doza maximă care se poate administra este de 0,2 g (însemnând pentru un adult
sănătos de 70 kg, 3-4 mg/kgcorp).
- Alţii apreciază că se poate administra până la 0,5g substanţă, adică 50cm3 soluţie
1% sau 25cm3 soluţie 2%.
- Dacă i se adaugă Adrenalină, sau Noradrenalină, acestea sunt în concentraţii mai
mici decât pentru procaină, de 1/80000-1/100000.

4
- Deoarece ţesuturile periorale sunt bogat vascularizate, concentraţia de substanţă
ajunsă în sânge poate fi ridicată, se recomandă ca în stomatologie şi Chirurgia
OMF, doza maximă de xilină să nu depăşească 160 mg.

Mepivacaina (carbocaina)
Este un anestezic local asemănător xilinei, dar mai puţin toxic. Are o inducţie bună,
profunzimea anesteziei obţinându-se foarte rapid, cu durată mai lungă ca a xilinei.
Are efect vasoconstrictor.

Posologie:
- Soluţie 2% asociată cu vasoconstrictor 1/80000.
- Soluţie 3% fără corector.
- Doza totală nu trebuie să depăşească 300mg, adică 15 ml din soluţia 2%.

Prilocaina (citanest)
Este cel mai recent derivat de anilidă, diferă chimic de xilină prin înlocuirea
grupului xilenic cu unul toluenic.

Acţiune:
Dă o anestezie cu instalare rapidă, intensitate bună, durată mai mare decât xilina, şi
toxicitate mai scăzută (numai 60% din cea a xilinei). Toxicitatea mai redusă se
datorează unei rate crescute de metabolizare. Este uşor vasoconstrictor. Acţiunea
asupra SNC este mai slabă decât a xilinei. Asocierea cu vasoconstrictor
(Adrenalină), prelungeşte aproximativ de 2x durata faţă de xilică. Mai nou se
asociază cu FELIPRESINA, vasoconstrictor mult mai puţin toxic decât adrenalina.

Posologie:
- Soluţie 3% cu sau fără corector.
- Soluţie 4% fără vasoconstrictor.
- În stomatologie doza totală nu trebuie să depăşească 400 mg, adică 10 ml soluţie
4%, sau 13 ml soluţie 3%.
Ubistezin
Este un anestezic local din grupa amidelor, utilizat strict în medicina dentară şi
chirurgia OMF; prezintă o penetrabilitate foarte bună inclusiv prin os; este
metabolizat de ficat şi eliminat pe cale renală. Se foloseşte cu vasoconstrictor
(Adrenalină). Poate da reacţii alergice, deteminate de gruparea amino.
Are contraindicaţii: la copii sub 4 ani; în afecţiuni cardio-vasculare (tulburări de

5
conducere cardiacă, insuficienţă cardiacă decompensată, angină pectorală, infarct
miocardic în antecedente, bypass coronarian recent, aritmii refractare, HTA
necontrolată, hipotensiune arterială severă, diateze hemoragice, ); deficienţe
hepatice şi renale severe; tulburări metabolice (DZ, hipertiroidie); alergii şi astm
bronşic; epilepsie
Supradozarea determină: în forme uşoare – ameţeli, gust metalic, zgomote în
urechi, greţuri, vărsături, nelinişte, anxietate, creşterea frecvenţei respiratorii; în
forme grave – confuzie, tremor, fasciculaţii musculare, contracţii tonico-clonice,
convulsii, până la paralizia centrilor cardio-respiratori bulbari şi moarte.

Posologie:
- Soluţie injectabilă de anestezic – carpule de 1,7 ml – conţine: Articaină
hidroclorică 40mg, Adrenalină hidroclorică 0,010mg, Sulfit de sodiu anhidric
0,6mg, NaCl, apă distilată
- Pentru copii: de 20-30 kg – 0,25-1ml soluţie anestezică; copii de 40-45 kg – 0,5-
2ml soluţie
- Adulţi – doza maximă: 12,5 ml soluţie anestezică (echivalentul a cca 7 carpule)
- Datorită penetrabilităţii crescute – este suficientă 1 carpulă anestezic pentru
extracţia unui singur dinte.