Sunteți pe pagina 1din 1

1. De fiecare dată când deschizi o carte, înveţi ceva.

2. Viciul este urât şi la cei frumoşi, virtutea este frumoasă şi la cei urâţi.

3. Nu te înfuria pe Dumnezeu că a creat tigrul, mulţumeşte-i că nu i-a dat aripi.

4. Cel care revine dintr-o călătorie nu va mai fi niciodată la fel ca atunci când a
plecat.

5. A-ţi stăpâni o clipă de mânie înseamnă a evita un secol de regrete.

6. Gloria nu este a celor neînvinşi, ci a celor care se ridică după fiecare lovitură.

7. Uşa cea mai bine încuiată este cea pe care o putem lăsa descuiată.

8. Cine se răzbună trebuie să sape două morminte.

9. O noapte petrecută pe munte echivalează cu ani de meditaţii şi rugăciuni.

10. Când ai zece paşi de făcut, nouă paşi sunt jumătatea drumului.

11. Apa nu stă pe munţi, nici răzbunarea într-o inimă mare.

12. Omul stăpân pe sine n-are nevoie de alt stăpân.

13. Omul superior este acela care arată o bunăvoinţă egală faţă de toţi.

14. Celui care ştie să aştepte, timpul îi deschide porţile.

15. Ştiinţa pe care n-o completezi în fiecare zi, dispare.

16. Vesnicia se compune din acum-uri

S-ar putea să vă placă și