ȘCOALA GIMNAZIALĂ „RADU TUDORAN”, BLEJOI

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL BLEJOI (Structură)

Teatrul – activitate extracurriculară

Activităţile extracurriculare sunt activităţile care intră în sfera educaţiei nonformale, la

care pot participa elevii în afara programului şcolii. Acestea au scopuri variate: interacţiune
socială, leadership, recreere şi educaţie pentru sănătate, autodisciplină şi creştere a încrederii în
sine. Implicarea elevilor în activităţi extraşcolare are o vechime mare în sistemele formale de
educaţie. Iniţial, ideea activităţilor extraşcolare era menită să ofere copilului alternative la
educaţia şcolară, care necesita un efort intelectual predominant. Astfel, activităţile extraşcolare
aveau scopul de a oferi copilului posibilitatea să se mişte, să se exprime liber, să facă lucruri care
îi plac. Treptat, sfera activităţilor extraşcolare s-a diversificat, iar problematica valorificării
educaţiei nonformale în spaţiul şcolii a căpătat din ce în ce mai multă importanţă.

Diferiţi autori trec în revistă marea varietate a activităților extraşcolare şi evidenţiază

faptul că, în timp, tipologia lor a crescut foarte mult: excursii şi vizite la muzee, vizionarea de
filme sau piese de teatru, vizite la instituţii publice, excursii la obiective de interes ştiinţific sau
comunitar, vizite la alte unităţi de învăţământ, serbări şcolare şi alte activităţi artistice, activităţi
sportive, activităţi literare, activităţi ce vizează protecţia mediului etc.

Vizionarea unor filme, spectacole de teatru, operă, balet pot constitui surse de informații,
dar în același timp și puncte de plecare în a face cunoștință cu lumea artei, a frumosului și de a le
educa gustul pentru frumos.

Spectacolele de teatru, ca şi activităţi extracurriculare, le formează copiilor o

extraordinară capacitate de percepere, înţelegere, observare, perseverare şi explorare a simţului
abstractizării. Fie că se rezumă doar la vizionarea de spectacole la teatru, fie că îi au ca şi
protagonişti pe preşcolari, scenetele de teatru susţin achiziţionarea unor noţiuni de socializare,
dar mai ales, ajută preşcolarii să conştientizeze propria capacitate de a acţiona asupra realului.
Prin participarea la un spectacol de teatru, prin interpretarea unui rol, copilul îşi surprinde
părinţii, educatoarea, dar, mai ales, pe sine însuşi. Astfel, el se poate juca, dar nu aşa cum fac
adulţii, ci într-un univers adaptat la capacităţile sale de înţelegere şi memorare. Înclinaţia copiilor
de a da viaţă obiectelor împrumutându-le intenţii sau de a-şi atribui roluri, oferă un vast teren de
acţiune pentru dezvoltarea imaginaţiei şi a intelectului, fiind totodată şi o plăcere care facilitează
deschiderea către societate şi o motivaţie care permite maturizarea afectivă. Prin urmare, copilul
va căpăta astfel stăpânirea de sine, necesară în procesul de construcţie a personalităţii, iar
spectacolele de teatru devin pentru copii o formă veritabilă de educaţie. Jocul de-a teatrul îi ajută
să se deprindă cu spaţiul şi spaţiile, cunoaşterea propriului corp, exerciţiul imaginaţiei,
capacitatea de se asculta pe sine şi pe ceilalţi, rigoarea, sensibilitatea, modestia, asumarea
riscului. Punând mai mare accent pe cunoştinţe decât pe nevoile emoţionale, se creează o
prăpastie între corp şi spirit. Sensibilitatea este abandonată, procesul instructiv-educativ
derulându-se în detrimentul acesteia. Rolul nostru este, prin urmare, acela de a regăsi această
sensibilitate naturală, apoi de a o ghida şi, în final, de a o cizela. Participând la scenete de teatru,
copiii socializează, îşi stimulează inteligenţa şi creativitatea. Teatrul educă prin oferirea unui
câmp de acţiune şi de afirmare a personalităţii, iar copilul are satisfacţia exprimării conduitelor
achiziţionate şi a vieţii social-afective. Scenetele de teatru au un rol important în dezvoltarea şi
educarea copilului pe plan cognitiv, afectiv, moral, estetic, volitiv, fiind totodată un mijloc de
socializare a preşcolarilor. Programele distractive, serbările, şezătorile sunt activităţi care
răspund unei duble necesităţi psiho-pedagogice: de a asigura odihnă activă copiilor şi de a exersa
capacităţi psiho-fizice ale acestora. Ele continuă, aprofundează şi valorifică activităţile de
învăţare dirijată sau la alegere. valoarea scenetelor rezidă între îmbinarea dintre formativ şi
informativ, util şi plăcut în conţinutul educativ al acestora. Scenetele de teatru influenţează
dezvoltarea copilului din punctul de vedere al educaţiei intelectuale, morale, estetice, fizice.

Teatrul îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine viața pentru că teatrul este o versiune mai
sofisticată a unui instinct uman de bază, așa cum este mima sau identificarea cu personajele din
povești. Iar pentru un copil, teatrul este o parte a rutinei de fiecare zi. Probabil că toți am asistat
deja la punerea copilului intr-un rol, fie real sau imaginar. Teatrul este o parte a vieții iar copilul
știe acest lucru încă din primii ani ai vieții.
Există numeroase beneficii emoționale și psihologice atunci când participă la teatru.
Copiii vor dezvolta o apreciere pentru artă. A crește, după cum știm deja, este o provocare, dar o
pasiune pentru artă poate aduce un sentiment eliberator și poate oferi o cale de a evada. Teatrul
se poate transforma într-un instrument de auto-terapie pentru copiii noștri; acesta este un mijloc
simbolic care îi ajută să se conecteze cu emoțiile lor, pentru a înțelege părți din ei înșiși care nu
s-au dezvoltat încă, pentru a pune lucrurile în perspectivă și a-și elibera sentimentele. În cele din
urmă, le va permite să-și dezvolte empatia.

Teatrul de păpuși are o deosebită importanță practică (privind atât din punct de vedere
pedagogic, cât și din punct de vedere psihologic). Este un mijloc de educație prin care se
acționează cu ușurință, în joacă, direct și, în același timp, puternic asupra vieții afective a
copilului. Eficiența sa poate fi explicată prin caracterul său simbolic, aspectul de poveste al
acțiunii piesei corespunzând gândirii simbolice, creatoare a copilului.

Totodată, teatrul de păpuși exercită o puternică influență asupra dezvoltării personalității

copilului preșcolar. Elementul cel mai important este păpușa, un obiect ce capătă viață când este
mânuită de actor. Mișcările dinamice ale acestuia îi dă vitalitate. Această păpușă este înrudită cu
cea mai cunoscută și dragă jucărie a copilului. Așadar, între ea și copil se stabilește ușor un
raport de încredere. În fața ei copilul se simte liber, inhibițiile, timiditatea dispar, nu mai este
stingher. Dimpotrivă, este oricând gata să se identifice cu ea. Modul de comportare al
păpușii,ceeea ce spune și ce reprezintă ea are o mare putere de convingere asupra copilului.

Teatrul de păpuşi poate constitui un important mijloc de dezvoltare a unor capacităţi şi

atitudini în învăţare cum ar fi: curiozitatea şi interesul, iniţiativa, persistenţa şi creativitatea.
Educația timpurie constituie un punct de plecare pentru dezvoltarea acestor capacităţi şi atitudini
ce vor favoriza şi determina mai târziu învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Teatrul de păpuşi dezvoltă memoria şi imaginaţia preşcolarilor pentru că ei sunt puşi in

situaţia de a memora anumite replici ale personajelor şi a le reproduce în cadrul reprezentărilor
de spectacole de păpuşi, imaginaţia este suportul pentru realizarea decorului scenic.
 Pentru relizarea şi prezentarea spectacolelor de teatru de păpuşi, copilul este pus în
situaţia de a investiga poveştile, de a cunoaşte cât mai multe detalii despre personajele din
poveştile studiate, de a prezenta povestea sub forma de spectacol de teatru, de a realize decorul
scenic, păpuşile, recuzita etc. toate aceste elemente stârnind interesul copilului pentru a afla
lucruri noi şi determinându-l să dorească să înveţe cât mai multe. Aşa cum se precizează în
,,Repere fundamentale în dezvoltarea şi învăţarea timpurie a copilului de la naştere la 7ani ,,-
curiozitatea şi interesul sunt două motoare, cognitiv şi motivaţional, care susţin procesul
învăţării.

Tot realizarea şi prezentarea spectacolelor de teatru de păpuşi îi ajută pe preșcolari să-şi

dezvolte capacitatea de a-şi concentra atenţia asupra unei sarcini şi de a o duce la bun sfârşit,
chiar dacã întâmpină dificultăţi. Bucuria de a fi pe scenă, de a prezenta spectacolul realizat, de a
fi apreciat de către colegi, de a fi aplaudat îl determină pe preşcolar să persevereze iar
perseverenţa dezvoltată în timp contribuie semnificativ la acumularea de progrese în învăţare.
Învăţarea eficentă se relizează cu ajutorul resorturilor de tip emoţional. Realizarea de spectacole
de teatru de păpuşi poate determina activizarea acestor resorturi care să ducă la dezvoltarea
acelor capacităţi şi atitudini de învăţare ce vor favoriza învăţarea pe tot parcursul vieţii.
Dezvoltarea creativităţii la prescolari ,,vizează capacitatea copilului de a-şi extinde singur
cunoaæterea pe baza cunoştinţelor/experienţelor deja acumulate, utilizând modalităţi noi de
combinare a lor în forme noi, dincolo de modurile convenţionale, de gãsire de soluţii diverse
pentru aceiaşi situaţie problematică, de construcţie a unor noi realităţi utilizând imaginea,
cuvântul, sunetul, mişcarea, dansul, obiectele şi materialele din jurul său,, a constituit un punct
de plecare în elaborarea planului de intervenţie.

O altă formă a teatrului, teatrul de masă este un instrument extrem de valoros, cu efecte
foarte benefice asupra copilului. El stimulează creativitatea, oferind un impuls care pune în
mişcare forţe sufleteşti ce creează bogate imagini interioare. Din acest motiv şi păpuşile şi
decorul sunt foarte simple, doar sugerând elemente ale poveştilor. Fie că este spectator sau îşi
asumă rolul de păpuşar, o lume întreagă poate lua naştere în sufletul unui copil pornind de la trei
cuvinte, o păpuşă, doua lemne şi o pânză.
 Teatrul de masă acționează terapeutic, oferindu-i copilului prilejul de a exterioriza şi
procesa emoţii greu de gestionat. Atunci când inventează o poveste, copilul se povestește de fapt
pe sine. Personajele sunt părţi din el, sunt reflecţia lumii înconjuratoare în propria persoană. În
cazul poveştilor pe care copiii le ascultă, fiecare dintre ei rezonează cu acele aspecte ale poveştii
care corespund cu anumite nevoi personale (în funcţie de temperament, de experienţele de viaţă
şi de individualitatea fiecăruia).

Teatrul de masă contribuie la dezvoltarea limbajului, aspect deosebit de important în

primii şapte ani ai vieţii.

Teatrul de masă poate fi un bun instrument social. Atunci când dau viaţă unei poveşti,
copiii sunt puşi în situaţia de a-i asculta pe ceilalţi, de a se exprima, de a se coordona unii cu
ceilalţi, de a colabora. Încet, încet încep să se simtă şi să actioneze ca grup. De asemenea,
poveştile ilustrate oferă modele prin personificarea unor calităţi umane general valabile.
 „Povestea celor trei fluturași” – copiii au fost foarte încăntați că au putut da viață
personajelor din această poveste asemenea actorilor adevărați. După aceea copiii au pictat
fluturași.
 Dramatizarea la vârsta preşcolară urmăreşte dezvoltarea capacităţii de exprimare orală şi
de receptare a mesajului oral, exprimarea clară, corectă, expresivă, respectarea pauzelor
gramaticale, logice sau psihologice din textele interpretate, dar şi dezvoltarea capacităţii de
exprimare a unor sentimente prin mişcare scenică, mimică şi/sau gestică.
Cadrul didactic trebuie să aleagă cu grijă textul ce urmează a fi pus în scenă ţinând cont
de particularităţile de vârstă dar şi de cele individuale. Copii recepţionează mesajul etic al
textului literar cu o mare rapiditate, dar se exprima mai greu datorită lipsie de flexibilitate a
vorbirii. De aceea dramatizările realizate în versuri scurte sunt uşor de memorat de către copii,
dar şi poveştile scurte, bine cunoscute de copii au succes.
Primul pas în realizarea dramatizărilor îl presupun audiţiile şi/sau vizionările pe tema
poveştii respective. Această etapă are o importanţă deosebită având funcţii multiple: dezvoltarea
atenţiei de lungă durată, cunoaşterea în amănunt a poveştii, surprinderea exactă a momentelor
subiectului, desprinderea trăsăturilor de caracter ale personajelor. Cadrul didactic poate aduce
completări şi explicaţii suplimentare pentru o mai bună înțelegere a conţinutului. În cadrul
vizionărilor copiii dispun şi de modele de interpretare. Acest moment poate fi urmat de
convorbiri pe baza cărora se caracterizează personajele, se clasifică personjele, se surprind cadrul
în care se desfăşoară acţiunea şi specificul costumelor. Dramatizarea, prin bucuria de "a face că",
de a trăi o experienţă care nu e a ta, contribuie la dizolvarea egocenrismului infantil. Îl ajută pe
copil să-şi descenreze viziunea, să se pună în locul altuia, să se închipuie un alt “eu”,
contopindu-se cu personajul. El trăieşte imaginar acte asemenea eroilor săi preferaţi, într-o lume
în care virtuţile sunt răsplătite, iar ticăloşiile sunt pedepsite. Reflecţiile mesajului etic al
dramatizării sunt benefice, influenţând comportamentul său.
Stabilirea şi distibuirea rolurilor este un moment cheie în care pot fi implicaţi şi copiii
punându-se în valoare şi dezvoltând în acelaşi timp capacităţile acestora de a fi obiectivi şi de a fi
selectivi, dramatizarea oferindu-le satisfacţii imediate, dar şi exemple pozitive de comportament.
Exerciţiile de mişcare scenică, sugerate de muzică sau de versuri, compunerea de expresii
faciale sau comportamentale duc la dezvoltarea capacităţii de exprimare nonverbala a
sentimentelor. Aceste exerciţii însoţite de repetarea rolului până la memorare are alt beneficiu:
stimularea memoriei de lungă durată, dar şi volumul acesteia (nu de puţine ori suntem surprinși
să constatăm că micii actori au memorat şi rolurile celorlalta personaje). O dată memorate
versurile sau textul epic, aceşti actori se adaptează uşor expresivităţii şi jocului de scenă care se
impun.
Dramatizări realizate:

„Capra cu trei iezi”

„Cei trei purceluși’
 Pe 20 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului pentru Copii și Tineret, am stabilit
o întâlnire cu trupa de teatru Trilby, copiii au vizionat piesa „7 prieteni mititei”, după care au
avut posibilitatea să mânuiască și ei păpușile.